Conferința de presă susținuta de Harry S. Truman, președintele SUA, pe 2 mai 1945, la Casa Alba, a debutat cu cinci anunțuri relativ banale:
Președintele Truman a anunțat presa și a dat răspunsuri referitor la demisia lui Frank C. Walker, șeful poștei (postmaster general); a mai anunțat că îl va numi pe Robert E. Hannegan ca înlocuitor al lui Walkers; că l-a desemnat și pe David E. Lilienthal ca membru al Consiliului de administrație al Tennessee Valley Authority; și că a emis un ordin executiv, numindu-l pe judecătorul Curții Supreme, Robert H. Jackson, ca reprezentant al Americii la un tribunal militar internațional, pentru judecarea criminalilor de război.
După aceste anunțuri, Truman a declarat deschisă sesiunea pentru intervențiile presei, dând cuvântul jurnaliștilor.
Optsprezece reporteri l-au asediat pe președinte cu treizeci și două de întrebări – aceștia s-au interesat despre negocierile din timpul războiului, despre planurile pentru ziua „V-E” (V-E Day, Victory in Europe Day, sau Ziua Victoriei in Europa) si care va fi aceasta zi, despre problema poloneză, despre proiectul de lege al senatorului Murray pentru ocuparea forței de muncă și inca o serie de alte subiecte (unii dorind inclusiv să știe precis dacă președintele a luat sau nu masa cu noul ambasador al Argentinei).
Abia la a 22-a întrebare, cel de-al șaisprezecelea reporter s-a referit, în cele din urmă, la moartea liderilor Axei.
„Domnul. Președinte”, a început reporterul, „a-ți dori să comentați ceva despre informațiile suplimentare referitoare la moartea lui Adolf Hitler sau Mussolini?”
Răspunsul lui Truman a baleiat in jurul problemei iminente, a faptului ca liderii Axei care au făcut asemenea ravagii in Europa, trebuie să răspundă in fata justiției. „Ei bine, desigur, cei doi principali criminali de război nu vor trebui să se prezinte la proces”, a spus Truman in încheierea dizertației sale, „și sunt fericit că au dispărut pe traseu”(1)
„Ei bine, asta înseamnă, domnule, că este oficial că Hitler a murit?”, a insistat reporterul.
„Da„, a spus Truman laconic.
Transcrierea conferinței de presă relevă faptul că, atunci când reporterul l-a presat pe Truman pentru confirmarea oficială a detaliilor morții lui Hitler, Truman a reacționat cu prudență.
R1. Știm cum anume a murit (Hitler), domnule președinte? („Do we know how he died, Mr. President?”)
PRESEDINTELE. Nu, nu stim.
R1 Domnule președinte, nu prea am înțeles asta. Este oficial? Adică aceasta este confirmarea faptului că Hitler a murit? („Mr. President, I didn’t quite get that. Is it official? This is confirmation that Hitler is dead?”)
PRESEDINTELE. Ne bazam pe cea mai bună autoritate posibilă pentru a obține în acest moment confirmarea faptului că Hitler este mort. Dar despre modul în care a murit nu suntem – nu suntem încă familiarizați cu detaliile.(2)
R1: „Ați putea numi autoritatea in cauza, domnule președinte?” („Could you name the authority, Mr. President?”)
PRESEDINTELE. „Mai degrabă nu.” („I would rather not.”)
R1. Domnule președinte, vreți să spuneți că – adică sunteți convins că autoritatea la care faceți referire, pe care o considerați ca cea mai bună posibilă, afirma ca așa este – dar chiar este adevărat?
PRESEDINTELE. Da
Următorul reporter a apelat la schimbarea tacticii, încercând să-l determine pe Truman să comenteze detalii despre sfârșitul războiului, pe care încă nu reușise să le confirme. Știrile călătoreau mai lent în 1945, decât astăzi. Dar chiar și atunci, funcționa celebrul citat al lui Eschil, „în război, adevărul e prima victimă” (“truth is the first casualty in war.”).
În timp ce armatele aliate mergeau spre victorie, împotriva Germaniei naziste, la sfârșitul lunii aprilie a acelui an, americanii de pe frontul de acasă – chiar și președintele Truman – s-au străduit să țină pasul cu desfășurarea rapida a evenimentelor. Stabilirea veridicității zvonurilor cu privire la evoluțiile majore ale războiului era un proces de durată; puteau trece adesea câteva zile sau săptămâni pentru ca aceste zvonuri să fie oficial confirmate, sau infirmate, iar Truman s-a ferit cu grijă să nu răspândească informații false sau premature.
R2: Domnule președinte, ați fi interesat să comentați situația din Germania astăzi; adică ați dori să faceți adăugați ceva in plus înafara remarcilor Dvs. cu privire la capitularea armatei germane în Italia?
PRESEDINTELE. Nu, nu as fi.
R2: Domnule președinte, va gândiți sa susțineți o emisiune radio iminentă?
PRESEDINTELE. Nu, deloc.
R2: Domnule președinte, au existat informări – venite mai târziu in cursul zilei de astăzi, în urma anunțului făcut de italieni, că alte grupuri de germani sunt pe punctul de a se preda în mâinile olandezilor?
PRESEDINTELE. Sper că este adevărat. Nu știu că daca este.
Ultimul reporter apelat a încercat să-l determine pe Truman să comenteze execuția lui Mussolini.
R3. Domnule președinte, ne puteți oferi ceva în legătură referitor la anunțul de sâmbăta trecută? (referitor la moartea lui Mussolini)
PRESEDINTELE. Care a fost acesta? [Râsete]
R3: Cred că acela a fost singurul.
PRESEDINTELE. Nu-ți pot oferi nimic in plus despre asta, îmi pare rău să o spun.
R3: Mulțumesc, domnule președinte.
citește si 
AMERICII NU-I VINE SĂ CREADĂ CĂ HITLER A MURIT
(1) origin. :“Well, of course, the two principal war criminals will not have to come to trial, and I am very happy they are out of the way.”
(2) origin.: „We have the best– on the best authority possible to obtain at this time that Hitler is dead. But how he died we are not–we are not familiar with the details as yet.„
citește si 
SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL și SEMNIFICAȚIA ZILELOR DE 8 și 9 MAI (1945)
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.