Securitatea i-a „naștere” oficial prin Decretul nr. 221 din 28.08.1948 pentru înființarea şi organizarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului (DGSP).
In fapt, Securitatea a fost rezultatul unui proces declanșat încă din toamna anului 1944, prin infiltrarea Ministerului Afacerilor Interne de către agenți și consilieri sovietici.
Conform decretului, Direcția Generala a Securității Poporului (D.G.S.P.) avea rolul de a “apăra cuceririle democratice și de a garanta siguranța Republicii Populare Române împotriva dușmanilor din interiorul și din afara țării”.
Apărarea cuceririlor democratice însemna, de fapt, menținerea comuniștilor la putere.
Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.1517 din 28.08.1948, „domnul Pintilie Gheorghe” (Pantelei Bodnarenko, de origine ucraineana), este numit in gradul de General Locotenent de Securitate , cu „funcțiunea de Director General” al D.G.S.P, clasa 15 salarizare, atribuțiile sale fiind stabilite prin Decizia nr. 1.200 / 30 august 1948, semnata de „Ministrul Afacerilor Interne, Teohari Georgescu„.
[ citește și PORTRETUL UNUI COMUNIST – TEOHARI GEORGESCU, MINISTRUL ROSU DE INTERNE ]
Ca „Subdirectori generali”, sunt numiți alți doi agenți sovietici: „domnul General Maior de Securitate Nicolschi Alexandru” (Boris Grünberg, ofițer NKVD originar din Basarabia) și „domnul General Maior de Securitate Mazuru Vladimir” (ucrainean, născut în Nordul Bucovinei). Sarcinile ce revin acestora sunt certificate prin Decizia nr 1.190 / 30 august 1948, incluzând și „gestionarea pentru cheltuieli în interese superioare de stat”, în aparatul central și serviciile exterioare.
Nimeni nu putea ajunge in conducerea Securității fără acceptul consilierilor sovietici.
Bugetul primei organigrame din 1948 prevedea un efectiv de 4641 posturi din care, la 11 februarie 1949, erau ocupate 3549, având următoarea componenta: 64% muncitori, 4% țărani, 28% funcționari, 2% persoane nu și-a precizat originea, iar 2% intelectuali.
„După ce poliția regală a fost epurată și apoi arestată – într-o singură noapte, 27 iulie 1948 -, au fost “vărsați” la Securitate inspectori comuniști, simpatizanți sau oportuniști care și-au trădat foștii colegi, apoi oameni ai lui Al. Nicolski din Corpul Detectivilor, veterani ai Formațiunilor de Luptă Patriotică și ai partidului comunist, precum și un mare număr de activiști de partid fără studii, dar cu „origine socială sănătoasă”, recomandați de organizația de bază din care proveneau. Mulți participaseră, înainte și după instalarea guvernului Petru Groza, la acțiuni comuniste de intimidare a opoziției” – potrivit memorialsighet
[ citește și MARELE SUCCES AL SECURITĂȚII ROMÂNE ]
În 1951, după escaladarea “luptei de clasă” purtată de comuniști împotriva restului populației, organigrama D.G.S.P. crescuse aproape de 5 ori (ajungând la 15280 posturi). Criteriile de încadrare au rămas neschimbate: originea socială și “ura de clasă”.
„RETINEREA ADMINISTRATIVA”
În anii `50, Ministerul de Interne a căutat, la cererea partidului, să lichideze pe toți virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventată “reținerea administrativă”, fără mandat, anchetă și proces. Sub pretextul “reeducării prin muncă”, sute de mii de oameni au fost ridicați și trimiși pe diverse șantiere de lucru, unde erau supuși unui regim de exterminare prin foamete, istovire și umilință.
„PERICOLELE CARE AMENINȚAU PATRIA”
După grațierea generală din 1964, conform propagandei oficiale, in România, teoretic, nu mai existau deținuți politici. „Însă arestările au continuat pe motive dintre cele mai politice: complot, propagandă împotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc. Securitatea pretindea că apelează, profilactic, la conștiința cetățenilor. Prin aceasta se înțelegea creșterea numărului de “turnători”, care își luau în scris obligația să semnaleze “pericolele care amenințau patria“”.
SECURITATEA LUI CEAUȘESCU
„În anii `80 Securitatea a conceput un program sistematic de îndoctrinare și manipulare în masă, prin zvonuri, intrigi, înscenări, delațiuni, provocări, crearea de conflicte între diferitele pături ale populației, „destrămarea anturajului”, înăsprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independență al intelectualilor. Cu toate aceste măsuri draconice, sfârșitul regimului Ceaușescu nu a putut fi evitat, însă urmele acestei siluiri a conștiinței naționale persistă și azi în mentalitățile publice.” (memorialsighet)
Citește și ULTIMUL ȘEF AL SECURITĂȚII COMUNISTE | O ȚARĂ DE SPIONI
Bibliografie: CNSAS, memorialsighet
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Pingback: ISTORIA COMUNISMULUI IN DATE | AMINTIRI DIN COMUNISM