Primul președinte american la Bucureşti: Nixon – Ceaușescu, momente cheie

Galerie

Publicat pe de

Primul președinte SUA care vine în România

Pe 2 august 1969, avea loc prima vizită oficială a unui președinte american în România.

Richard Nixon, Nicolae Ceausescu, 2 august 1969, pe Aeroportul Otopeni, București

La ora 12:15, aeronava Air Force One aterizează pe aeroportul Otopeni, iar Richard Nixon*, proaspătul președinte al Statelor Unite ale Americii (câștigător al alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 1968 din partea Partidului Republican), este întâmpinat de tovarășul Nicolae Ceaușescu, Prim-ministrul Gheorghe Maurer și ministrul de Externe Corneliu Mănescu.

Vizita survine la un an după semnalul desprinderii României de sub influența politică a URSS, dat de Ceaușescu, în discursul sau din 1968, când acesta se opune public invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice (secondate, la ordinul Moscovei, de cele ale membrilor Tratatului de la Varșovia, care urmau sa înăbușe “Primăvara de la Praga”).

Contextul era, totodată, marcat de războiul din Vietnam, de conflictul din Orientul Mijlociu și de disputele ideologice dintre autoritățile sovietice şi cele chineze. Pe de alta parte, pașii făcuți de Nicolae Ceaușescu şi Ion Gheorghe Maurer în direcția stabilirii unor relații politice, diplomatice şi culturale cu Republica Federală Germania şi Israel în 1967, trecând peste limitele impuse de Kremlin, au fost apreciați atât de președintele democrat Lyndon B. Johnson, cât şi de succesorul său la Casa Albă, republicanul Richard Nixon.

Nixon la București, 2-3 august 1969

„O VIZITA DE STAT CA ORICARE ALTA”

Deși autoritățile comuniste susținuseră, în prealabil, că „este o vizită de Stat ca oricare alta şi nu se deosebește cu nimic de alte vizite de acest fel”, în dimineața zilei de 2 august drapelele americane flutură pe străzile capitalei, de-a lungul traseului oficial, iar “Scânteia” și “România liberă” publică fotografii și ample articole dedicate evenimentului.

Cu această ocazie, Nixon face turul cartierului Balta Albă, mănâncă struguri în Piața Obor și dansează  perinița la Muzeul Satului (conform programului vizitei președintelui Richard Nixon la București aprobat la reuniunea Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. din 7 iulie 1969).

„Au fost chemați militari din toată ţara pentru paza lui Nixon. Vreo 2.000 de oameni, în total. Eu am stat chiar în spatele lui. După ce a plecat, Nicolae Ceaușescu mi-a strâns mâna şi mi-a mulțumit personal” – Sandu Costache (94 de ani, in 2014), despre ziua în care l-a întâlnit pe omul care a rămas în istorie drept primul președinte american obligat să demisioneze.

„Dintre toate țările pe care le-am vizitat, niciuna nu-mi va rămâne mai neștearsă în amintire ca România (…) datorită convorbirilor pe care le-am avut cu dumneavoastră, domnule președinte, convorbiri care vor fi înregistrate în istorie (…) și pentru că ne-am bucurat de o primire foarte călduroasă din partea poporului român, pretutindeni unde am fost” – a declarat, înainte de plecare, Richard Nixon

In încheierea discursul său, rostit la București, Nixon a adăugat, in românește: „Trăiască prietenia romano-americană„.

Profilat pe fundalul rigid al constrângerilor regimului comunist, momentul sosirii lui Nixon, la care au participat cu entuziasm circa un milion de bucureșteni, marchează un puternic val de optimism și speranță.


Scurta vizită reconfigurează și consolidează decisiv atât statutul lui Ceausescu pe plan international, cât și relațiile dintre cei doi șefi de state, ale căror baze fuseseră stabilite încă din 1967, atunci când Nixon, aflat în România ca membru al Congresului Statelor Unite și candidat la Președinția SUA, fusese primit cu onoruri deosebite.

CEA MAI EMOȚIONANTA EXPERIENȚA

La sosirea în SUA, la baza militară Andrews, Nixon a menționat, pentru presa americană, impresiile vizitei sale în Romania:

„Ne-au rămas în minte amintirile cu privire la vizita la București. Aceasta a fost cea mai emoționantă experiență pe care am avut-o vreodată în cele peste 60 de țări ale lumii pe care le-am vizitat”.
H.R. Haldeman, unul dintre consilierii lui Nixon, nota în jurnalul său „președintele îl consideră pe Ceaușescu extrem de dibaci și de deștept și a fost foarte puternic impresionat de el”.

| vezi si stenograma discuției private intre Ceausescu si Nixon, 2 august 1969

Importanţa vizitei de la București este reamintită de Nixon din nou, la sfârșitul lunii octombrie 1969, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă cu astronauții navei Apollo 11 (ajuns pe Lună în iulie 1969). Craig Nelson, fost vicepreședintele editurii „Harper & Row, Hyperion, and Random House”, a consemnat despre acel eveniment: „Bărbații s-au întors în Statele Unite, oprindu-se mai întâi la Casa Albă, unde Pat Nixon le-a făcut un tur al colecției de ciocănele istorice ale soțului ei, iar Președintele a comentat în acea seară, la cină, că președintele României, Ceaușescu, a acceptat în cele din urmă o întâlnire de stat în urma misiunii Apollo 11, un progres diplomatic care, în opinia lui Nixon, a meritat costul întregului program spațial.” („The men returned to the United States, first stopping at the White House, where Pat Nixon gave them a tour of her husband’s collection of historic gavels, and the president commented that night at dinner that Romania’s President Ceaușescu had finally agreed to a state meeting in wake of Apollo 11, a diplomatic breakthrough that Nixon believed was worth the cost of the entire space program”).

In 1975, Nixon își va folosi influența pentru a convinge Congresul SUA să acorde României, în premieră, “clauza națiunii celei mai favorizate”.

Sub aceste auspicii, România, o țară comunistă, se impune, vreme de 16 ani (1969-1985), ca cel mai important stat al Europei de Est pentru SUA, beneficiind de o serie de facilitați economice și contacte politice la înalt nivel. Acest sprijin, susținut de toate puterile occidentale, viza, în esență, menținerea independenţei politice externe a României față de Moscova, producând un puternic ecou internațional.

SI NIMIC NU S-A SCHIMBAT

Nixon a venit și a plecat, și nimic nu s-a schimbat.

La începutul lunii august, in 1969, „Nixon a fost așteptat cu un entuziasm de nedescris. Mi-a fost confirmată, mai târziu, informația că au ieșit pe străzile Bucureștiului aproximativ un milion de oameni, un număr la fel de mare ca atunci când, de Pasti, in 1993, a venit in tara Regele Mihai„. – Mircea Carp, „Vocea Americii”, 1997

„Poate că au fost si unii care s-au gândit la o eliberare a României de sub ocupația comunistă. Pot să spun însă, cu toată certitudinea, si cu tot regretul, că niciodată, nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la București nu au lăsat să se întrevadă, câtuși de puțin, că vizita președintelui american va însemna o schimbare a situației din țară„.

INTENȚIILE LUI NIXON

Desigur, perinița, degustarea de struguri la piața Obor și vizita din cartierul Balta-Albă nu au fost momentele-cheie vizate de Nixon, in scurta sa ședere la București, din 1969. Unul dintre aspectele care l-au interesat in mod deosebit reiese din convorbirile prim-ministrului Ion Gheorghe Maurer cu Chou Enlai şi Li Xiannian (Beijing, 7-8 septembrie 1969)

„NORMALIZAREA RELATIILOR SUA CU CHINA COMUNISTA”

„Tovarășul Ceaușescu” – se adresa Maurer gazdelor sale – „v-a comunicat prin ambasadorul dumneavoastră [n.r. de la București despre] conținutul acestei vizite. I-am spus însă ambasadorului că sunt aspecte care pot să fie mai bine lămurite în cadrul unei discuții directe şi de aceea, eu am să mă ocup de această vizită. Sigur, în cadrul acestei vizite au fost discutate – pentru că discuțiile cu Nixon au fost destul de lungi – o serie întreagă de probleme. Unele dintre ele, cum ar fi securitatea europeană, probabil că vă interesează mai puțin; altele vă sunt mult mai apropiate„.

„Înainte de toate, Nixon a manifestat, fără nici un fel de rezervă, dorința lui de a găsi posibilitatea să normalizeze relațiile cu China„.

„A spus acest lucru foarte clar și ne-a cerut, dacă putem, să-i dăm o mână de ajutor. Nu ştiu ce mână de ajutor putem să-i dăm; i-am spus că ce putem face este să informăm conducerea chineză despre această discuție. I-am mai spus însă că ni se pare că sunt o serie de probleme faţă de care există o poziție luată de conducerea chineză şi cărora ar trebui să le găsiți soluții, şi poate, căutând soluții pentru aceste probleme, găsiţi şi drumul apropierii şi normalizării relaţiilor cu China. Una dintre aceste probleme este Taiwan-ul„

„Sigur, n-am intrat în discuții de detaliu, ce trebuie de făcut cu Taiwan-ul, ce nu trebuie făcut; nu este treaba noastră să discutăm acest lucru. Dacă va fi o dată de discutat, această discuţie va fi între dumneavoastră şi ei, dar omul a manifestat această dorinţă. Impresia noastră a fost că această dorință este sinceră, adică corespunde unor interese americane pe care oamenii aceștia le apreciază.„

„Care sunt aceste interese americane cărora le corespund aceste dorinţe, noi n-am putut să ne limpezim. Ştim bine că în opinia publică americană dorinţa normalizării relaţiilor cu China există de mai multă vreme. Despre această dorință ni s-a vorbit de mai multe ori. La un moment dat, prin [John Kenneth] Galbraith, am primit exprimarea dorinţei lui Robert Kennedy, pe vremea când trăia, de a veni şi de a discuta cu noi, printre altele, şi această problemă: ce părere avem noi despre această situaţie. Vizita nu s-a produs atunci din anumite împrejurări; după aceea nu s-a mai produs, pentru că a avut loc sfârșitul tragic al lui [Robert] Kennedy].”

„Preocuparea aceasta de a stabili relații normale cu China am întâlnit-o în discuțiile cu [William Averell] Harriman. Eu am avut cu Harriman o discuție destul de îndelungată. […]”

„În legătură cu acest lucru s-a discutat şi despre ascuțirea conflictului dintre China şi Uniunea Sovietică. Nixon a afirmat categoric că în nici un fel el nu înțelege să sprijine Uniunea Sovietică dacă aceasta ar avea vreo intenție agresivă împotriva Chinei„

DOUA CONVORBIRI PRIVATE

Nicolae Ceausescu si fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, au avut doua întâlniri private, la București: pe 2 august 1969, privind problema Chinei, si pe 3 august, in problema Vietnamului.

Delegația României nu a avut însă traducător, iar transcrierea acestei convorbiri confidențiale din 3 august dintre cei doi președinți a fost declasificata, după 2005, de către Departamentul de Stat al SUA.

„Acțiunile au fost responsabile si de mare ajutor. Asa cum am recunoscut si in 1967, problema din Vietnam este foarte dificila. Trebuie sa recunoaștem ca nici una din părţi nu poate câștiga sau suferi o înfrângere„, a declarat Nixon.

Ceausescu a afirmat ca problema este grava si împiedică soluționarea altor chestiuni.

„Din punctul nostru de vedere, continuarea războiului ar duce la o situatie cu consecinte foarte grave. Oprirea bombardamentelor a fost un lucru bun, dar trebuie sa mergeti mai departe„, i-a spus Ceausescu președintelui american.

Ceausescu a mai afirmat, ca după părerea lui, problema nu este războiul cu Vietnamul de Nord, ci războiul care se desfășoară in Vietnamul de Sud, in care sunt implicate forțele interne.

„In Vietnamul de Sud a fost format un guvern de catre N.L.F. (National Front for the Liberation of South Vietnam-Frontul National de Eliberare a Vietnamului de Sud). Consideram ca acest guvern este gata sa accepte formarea unui nou guvern care ar duce la încheierea războiului, in baza unei înțelegeri intre forțele din Vietnamul de Sud„, afirma Ceausescu.

CONFLICTUL DIN INDOCHINA

În altă ordine de idei, una dintre problemele importante pe care președintele Richard Nixon a dorit să o analizeze împreună cu Nicolae Ceaușescu a fost conflictul din Indochina(**). După cum am menționat la începutul acestui material, forţele Viet Cong-ului au declanșat la 30 ianuarie 1968 „Operațiunea Tet” în Vietnamul de Sud, atacând unitățile fidele regimului de la Saigon, precum şi trupele americane (circa 500.000 militari), sud-coreene (50.000), thailandeze (11.570), australiene (7670), filipineze (2060) şi neo-zeelandeze (550) – care se aflau în ţară pentru a nimici pe insurgenţii comuniști şi unitățile nord-vietnameze infiltrate în Vietnamul de Sud. Obiectivul principal urmărit de generalul Vo Nguyen Giap a fost iniţierea insurecţiei generale a populaţiei împotriva regimului corupt de la Saigon.

Din păcate pentru planificatorul acelei ofensive, aceasta a eșuat din punct de vedere militar deoarece a fost eludat principiul elementar al concentrării eforturilor. Drept urmare, forțele Viet Cong-ului şi unitățile nord-vietnameze au suferit pierderi imense. La rândul lor, autoritățile de la Casa Albă au pierdut atunci sprijinul opiniei publice din S.U.A. faţă de trimiterea unor noi trupe americane în Vietnamul de Sud şi s-au declanşat proteste de masă ale cetăţenilor în scopul încetării războiului şi revenirii în patrie a tuturor unităților americane aflate în Indochina.

Eşecul militar al ofensivei respective i-a determinat pe politicienii de la Hanoi să solicite din nou sprijinul mișcării comuniste internaționale în scopul refacerii potențialului de luptă al unităţilor nord-vietnameze care au participat la „Operațiunea Tet”. Prim-ministrul Fam Van Dong a trimis în acest sens o scrisoare şi omologului său român, Ion Gheorghe Maurer (10 aprilie 1968). Anexele acesteia, scrise în limbile vietnameză şi franceză, conțin informații extrem de interesante despre necesitățile de înarmare ale armatei nord-vietnameze şi ale unităților de insurgenți din Vietnamul de Sud, precum şi despre ajutorul economic pe care îl așteptau autoritățile de la Hanoi din partea României.
Drept urmare, autoritățile comuniste de la București au întocmit o notă recapitulativă privind ajutoarele pe care le-au acordat Republicii Democrate Vietnam în perioada 1965-1968.

Oana Ionescu Firica pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism

CEAUSESCU INSPECTEAZĂ PIAȚA OBOR SI ALIMENTARELE, ÎNAINTE DE VIZITA LUI NIXON LA BUCUREȘTI, 1969

Citeste si:

Lasă un comentariu