DECRET-LEGE nr. 1 din 1 ianuarie 1990

privind unele măsuri ca urmare a încetării activității sau reorganizării unor organe centrale şi locale de stat

EMITENTC.F.S.N.
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 3 ianuarie 1990

Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează:

Articolul 1 Persoanele din aparatul organelor centrale şi locale de stat care şi-au încetat activitatea sau au fost reorganizate ca urmare a stabilirii unor noi structuri de organizare vor primi, timp de 3 luni, drepturile băneşti avute anterior.

Articolul 2 Consiliile teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale vor asigura încadrarea în munca a persoanelor prevăzute la art. 1, potrivit pregătirii acestora.

Articolul 3 Perioada pînă la încadrarea în munca, în limita termenului de 3 luni, se considera vechime neîntreruptă în munca.

Articolul 4 Fondurile necesare pentru plata drepturilor băneşti, în condiţiile prezentului decret, se asigura de la bugetul de stat.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE

ION ILIESCU

Lasă un comentariu