AMERICII NU-I VINE SĂ CREADĂ CĂ HITLER A MURIT

Veștile despre decesul lui Hitler au fost preluate cu întârziere de mass-media din Statele Unite, iar rapoartele sosite de peste Atlantic au fost întâmpinate inițial cu scepticism.

Majoritatea ziarelor americane au difuzat știrea abia după două zile de la sinuciderea lui Hitler (30 aprilie 1945) – și chiar și atunci, președintele SUA, Harry Truman, s-a arătat destul de precaut și de rezervat în confirmarea rapoartelor, în conferința de presă susținută la Casa Albă, pe 2 mai 1945.

Pe 2 mai 1945, ziarele din întreaga lume au anunțat moartea lui Hitler cu titluri supradimensionate, desfășurate îndrăzneț pe întreaga pagină și, în unele cazuri, însoțite de comentarii ironic-exuberante: „Germanii au publicat știrea pe care cu toții sperăm să fie adevărată”, a scris Daily Express (Regatul Unit);. „(Hitler) Nu o va contrazice”, a spus Daily Record din Boston, SUA. [1]

La mai puțin de o săptămână după apariția știrii morții Führerului, forțele germane s-au predat necondiționat în Europa (8 mai 1945), iar până în septembrie 1945, războiul se încheiase oficial.

Potrivit New York Times, la Camera Comunelor din Marea Britanie, „a fost o lipsă aproape totală de emoție. Cei care credeau că vestea este reală păreau să accepte moartea lui Hitler ca pe o chestiune firească. Nu a existat nicio reacție oficială„.

New York Times, 2 mai 1945

New York Times a inclus, de asemenea, o notă interesantă referitoare la modul în care știrile despre decesul lui Hitler au fost difuzate în Marea Britanie: „Ziarele londoneze au primit anunțul morții lui Hitler exact când primele ediții urmau să intre la tipar, însă doar cea de-a doua ediție a fost completă în informații, cu necrologurile lui Hitler și schițele biografice ale lui Doenitz (succesorul lui Hitler)”.

New York Daily News a dedicat întreaga pagină principală unui singur titlu de impact: „HITLER DEAD

Daily News a scris ani mai târziu: „Știind că sfârșitul se apropie, Hitler s-a mutat în buncărul său până în ianuarie 1945 și a decis să se sinucidă înainte ca oricine altcineva să-l poată ucide”.

Una dintre puținele gazete americane care au reacționat prompt a fost Cincinnati Times, dând publicității vestea pe 1 mai 1945: „HITLER A MURIT, ANUNTA NAZISTII”

„Trupele americane trec in viteză peste Austria”, informa un titlu; „Pacea până la sfârșitul săptămânii, sugerează Churchill”, afirma încă unul.

Gazeta Tribune părea deosebit de sceptică cu privire la rapoartele despre moartea lui Hitler.

Ziarul s-a referit la știrea „morții” liderului nazist între ghilimele, iar mai jos, pe prima pagină, a publicat un editorial al corespondentului Associated Press din Berlin, Louis Lochner, in care acesta își exprima explicit îndoielile. „Încă îmi este greu să cred că Hitler este cu adevărat mort”, a scris el, lansând chiar ideea unei posibile înscenări.

„Hitler nu și-a permis să accepte predarea necondiționată, așa că a trebuit să fie pusă în scenă ceea ce s-ar putea dovedi a fi legenda întâlnirii sale cu moartea, ca un erou”, a continuat Lochner. „Nu pot scăpa de sentimentul că Hitler se află undeva, într-un loc în care nimeni nu se așteaptă să fie.

Ziarul Daily Express din Marea Britanie a fost realmente încântat să dea năucitoarea veste: „Germanii au publicat știrile despre care, cu toții, sperăm să fie adevărate”

Într-un articol din 2014, scriitorul Dominic Midgley comenta, analizând reacția ziarului: „când Daily Express a raportat moartea lui Adolf Hitler, a refuzat să-i omagieze trecerea în neființă cu o fotografie pe prima pagină și publica, într-o caseta intitulată „Obituary ”, un anunț care afirma: „Daily Express se bucură să anunțe vestea morții lui Adolf Hitler”.”

Unul dintre cele mai mari titluri – la propriu – a fost postat pe 2 mai 1945, de „Stars and Stripes”, o publicație a armatei SUA. „Doenitz, la cârmă, spune ca războiul va continua”, dar „Churchill sugerează că pacea este aproape”, preciza ziarul. („Churchill hints peace is at hand”).

Daily Record din Boston, un ziar dispărut în prezent, a reacționat în mod similar, anunțând că „Hitler a fost ucis„; iar „chipiul” a fost preluat de Doenitz, care amenință: „vom continuă să luptăm„. Acum Hitler „Nu va mai rage”, specifica un titlu al unui articol din interior.

Însă cea mai iconică imagine, ilustrând sugestiv dispariția lui Hitler din peisaj, a fost cea a revistei TIME, care a realizat celebra copertă „Hitler eliminat”.

TIME va relua acest patern, al unui gigantic „X” roșu (însângerat) si pe viitoarele sale coperți, pentru a bara figurile a încă trei personaje malefice: Saddam Hussein, teroristul Abu Musab al-Zarqawi și Osama bin Laden.

copertă a revistei Time din 1945

[1] sursa: bussinesinsider [înapoi]

citește si

TRUMAN DECLARĂ PRESEI CĂ „SURSE DE INCREDERE” AFIRMĂ CĂ HITLER E MORT

MOARTEA LUI HITLER, CONFIRMATĂ DEFINITIV IN 2018

NU ARE SENS SĂ NE BATEM CAPUL CU ROMÂNIA

O „AFACERE BUNĂ”


Lasă un comentariu