Colectivizarea agriculturii. 3-5 martie 1949

1949 a fost un an decisiv pentru politica agrară a guvernului Petru Groza. Prin Decretul 83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor dispozițiuni din legea Nr. 187 din 1945, exploatările agricole moșierești, fermele model cu întregul lor inventar, expropriate în baza Legii 187 din 1945, trec în proprietatea statului, acestea urmând să devina baza viitoarelor G.A.S.-uri (Gospodării Agricole de Stat).

Primul articol anunţa intenţia actului normativ, aceea de a „împiedica acţiunea de sabotare a planului de însămânţări şi a producţiei agricole”, menţiune care va face posibil un şir nesfârşit de abuzuri şi înscenări.

Mai trebuie adăugat faptul că proprietarii nu puteau contesta în instanță exproprierile întrucât, prin Legea 177 din 7 iunie 1947, „lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare sunt considerate acte de guvernământ”.

La plenara CC al PMR din 3–5 martie 1949, conducerea politică decide trecerea la colectivizare, după modelul sovietic.

Rezoluția plenarei conținea „sarcinile Partidului în lupta pentru întărirea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și pentru transformarea socialistă a agriculturii”, marcând oficial debutul procesului de colectivizare a agriculturii.

Dincolo de scopul declarat – modernizarea agriculturii – miza era reprezentată de regimul juridic al proprietății.

Eliminarea proprietății private reprezenta o formă directă prin care se exercita un control asupra individului.

Propagandiștilor li s-a rezervat un mare rol în „lămurirea” sătenilor cu privire la necesitatea colectivizării. Acțiunea lor sprijinită de presă şi radio a fost de la început sortită eșecului din cauza discrepanței dintre propagandă şi realitate.

În fond, în anii ’50, a contat mai puţin adeziunea la proiectele de transformare comunistă a societăţii, cât supunerea necondiţionată, obţinută prin teroare.

Propaganda insistentă şi cinică, bazată pe resentiment şi ură, va avea rezultate negative pe termen lung, contribuind la transformarea mentalității tradiționale a țăranilor faţă de muncă și proprietate.

Toate aceste abuzuri au dus la anihilarea independenței țărănimii, inclusiv a celei sărace. Răscoale țărănești au izbucnit în mai multe zone ale ţării. Miliţia şi Securitatea au fost trimise să înăbușe protestele, acțiuni soldate cu morți şi răniţi, arestări masive, condamnări la ani grei de închisoare şi deportări.

După perioada de avânt al procesului de colectivizare dintre anii 1949-1952, când s-au înfiinţat un mare număr de GAC-uri (Gospodării Agricole Colective), a urmat o stagnare, cu motivaţii conjuncturale, de ordin intern şi extern.

Din 1956 procesul colectivizării a fost accelerat. Ţăranii au reacţionat prin noi revolte de-a lungul anilor 1957-1960, lichidate prompt de autorităţi.

| citește și: