ARTA IN COMUNISM – regimul Ceaușescu (faza 2) – TEZELE DIN IULIE

„Măsurile pe care le luăm în domeniul activității ideologice şi educativ-culturale vor marca fără îndoială un moment în lichidarea rămânerii în urmă în acest domeniu, în îmbunătățirea activității ideologice” – Nicolae Ceaușescu, în tezele din iulie.

Celebrele „Teze din iulie” (emise la 6 iulie 1971) – intitulate „Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice de educare marxist-leninistă a membrilor de Partid, a tuturor oamenilor muncii” – au fost concretizate in discursul susținut de Nicolae Ceaușescu în faţa Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român.

Se contura astfel, în arte și in „promovarea culturii de masa”, o nouă tendință ideologică, cea naționalistă, înțeleasă mai ales în spiritul susținerii formelor festiviste de expresie, precum folclorul ideologizat sau muzica ușoară. Pe acest fundal, vor apărea și principalele programe culturale susținute de stat(*1) după 1971, Cenaclul „Flacăra“ (1973-1985), organizat în jurul personalității lui Adrian Păunescu, și „Cîntarea României“ (1976-1989), festival multianual care a implicat și uniunile de creație.

Dând satisfacție sentimentelor anti-sovietice ale românilor, Ceauşescu a importat practic modelul dictatorului comunist Mao(*2), instaurând un nou cult al personalității, care, în Europa, dispăruse odată cu Stalin.

Astfel, o serie de înalți demnitari comuniști, inclusiv Ion Iliescu, pe atunci ministru al tineretului și secretar al CC al P.C.R, se vor orienta, in activitățile controlate(cenzurate) de ei, după tiparul spectacolelor de propagandă din China și din Coreea de Nord.

Tezele (dând startul aşa-numitei „mini-revoluții culturale„, ce va coincide cu debutul cultului personalității), cuprindeau 17 „propuneri”, ce urmau să fie „dezbătute” (adică aprobate in unanimitate) într-o plenară a C.C. al P.C.R.

Printre acestea se numărau:

intensificarea educației politico-ideologice în școli și universități;
interzicerea muzicii „decadente” la radio și la televiziune;
interzicerea băuturilor alcoolice în centrele universitare;
participarea tinerilor la mari proiecte de construcție ca parte a muncii patriotice;
intensificarea propagandei politice folosind radioul și televiziunea, precum și cinematografia, editurile sau Uniunea Artiștilor Plastici;
creșterea continuă în „rolul de conducere” al Partidului; îmbunătățirea educației și a acțiunii politice a Partidului.

Totodată, a fost condamnată liberalizarea din 1965 și a apărut un nou index de cărți și autori interziși. „A apărut o listă cu vreo 22 de scriitori care figurau pe acea listă și care n-au mai avut voie să publice niciun rând, absolut niciun rând. Cărțile au fost scoase din librării, […] din biblioteci, toate puse la fondul special. M-am aflat și eu pe lista aceea”, povestește scriitoarea Nora Iuga.

Producțiile urmau să fie axate pe „realitățile românești” (nu „realitățile” reale, ci cele care conveneau doctrinei), și să ajute la „dezvoltarea societății multilateral-dezvoltate”, conform Programului celui de-al X-lea Congres al P.C.R.

citește și CONGRESELE PCR – ISTORIC

Scopul măsurilor era unul de mobilizare ideologică, atrăgându-se atenția asupra îndepărtării intelectualilor de la adevăratele principii, ce ghidau „actul cultural”. Arta trebuia sa se pună efectiv in slujba cauzei socialismului și să se facă „ca la carte”, conform viziunii partidului (adică cea a lui Ceaușescu), și nu așa, aiurea, alandala, la libera inspirație.

Constatând limitele efectelor tezelor din 1971, Ceaușescu va relua, în 1983, prin tezele de la Mangalia, nevoia de producții culturale ideologizate.

In lumina noilor directive, aproape toți românii vor deveni actori, într-o piesă de teatru scrisă la Phenian și pusă în scenă la București (de fapt, pretutindeni în România).

(*1) Statul susținea producțiile artistice, însă doar pe cele agreate, care exprimau/întăreau poziția ideologică a regimului.

(*2) După ce a vizitat China, Coreea de Nord, Mongolia şi Vietnam-ul de Nord ( 1-24 iunie 1971), Ceaușescu convoacă o teleconferinţă cu prim-secretarii de partid ai județelor şi le expune o nouă linie culturală şi ideologică a Partidului, revoluția culturală în stil maoist.

Citește și:

ARTA IN COMUNISM – regimul Ceaușescu (faza 1) COMUNISMUL LUMINOS