CE ERA „CONGRESUL” ȘI LA CE FOLOSEA ?
PCR avea in componenta sa un Secretariat General, un Comitet Central și un Birou Politic, care, in teorie, erau controlate de organul superior al Partidului: “Congresul” – convocat, in principiu, o dată la patru sau la cinci ani.
Tot în teorie, activitatea în cadrul partidului se derula conform unor practici instituționale democrate: dreptul “imprescriptibil” la „dezbatere” era fundamentul “democrației interne”, organele inferioare ale partidului având obligația de a aplica întocmai deciziile organelor superioare.
Disciplina constituia baza “centralismului democratic”, regula de aur a tuturor partidelor comuniste.
In realitate, în partidele comuniste, funcționarea democratică a structurilor s-a dovedit doar o lozincă.
Concret, CONGRESUL s-a transformat rapid, în practică, din „organ superior de control”(pe hârtie), într–un simplu mediu de comunicare și certificare.
Rolul participanților era pur formal. Odată informată de la tribună, mulțimea membrilor de partid își desăvârșea rolul de figurație colectivă, votând „la unison” (precum o marionetă teleghidată), orice se decidea – organele de control și decizie fiind, de facto, structurile reprezentative ale Partidului, din care făceau parte cei mai marcanți demnitari.
In perioada anilor 1974-1989, nucleul dur de putere a fost reprezentat de Biroul Permanent al C.P.Ex., ca centru decizional al Partidului Comunist Roman și, implicit, al statului. La nivelul acestui for se propuneau, se discutau și se luau hotărâri în privința strategilor și orientărilor de urmat in absolut orice domeniu, restul organelor centrale ale partidului, ca și celelalte instituții reprezentative ale statului, având, in esență, doar atribuții de subordonare.
ISTORICUL CONGRESELOR PCR
Activând ca secție romana a Komintern-ului (statut pe care PCdR si l-a păstrat in toată perioada anilor 1921-1943), congresele Partidului Comunist din Romania au avut loc, cu precădere, în străinătate, pe baza documentelor elaborate în spiritul directivelor Komintern-ului.
In perioada 1921-1940, P.C.d.R., a ținut cinci congrese:
- 8-12 mai 1921, București (de fapt, o Conferința, redenumita ulterior Congres, și renumerotat ca atare, considerat ca fiind Congresul I )
- 3-4 octombrie, 1922, Ploiești; unde meșterul plăpumar, Gheorghe Cristescu, este ales secretar general al P.C.R.
- august 1924, Viena; in cadrul căruia cetățeanul român de etnie maghiară, Köblös Elek, este „ales” secretar general
- 28 iunie-7 iulie 1928, Ciuguevo, lângã Harkov;
- 3-24 decembrie 1931, Gorcovo, lângã Moscova.
[ Citește și ISTORICUL Partidului Comunist Român ]
CONGRESUL V al P.C.d.R. – Alexandru ILIESCU (tatăl lui Ion Iliescu) devine membru al Comitetului Central și rămâne patru ani in U.R.S.S.
Congresul al V-lea al P.C.d.R. (Partidul Comunist din România) a fost pregătit de un secretariat provizoriu, format din Elena Filipescu-Fffipovici, Eugen Iacobovici, Paul Goldstein, Timotei Marin, Solomon Tinkelman-Timov, Constantin Parvulescu, Moscu Kolin (Gheorghe Stoica) și Alexandr Danieluk-Stefanski (Gorn).
La lucrările congresului, desfășurate in U.R.S.S., la Gorikovo (lângă Moscova), in zilele de 3-24 decembrie 1931, au fost convocați 38 de membrii ai P.C.d.R., toți sub pseudonim (nume conspirative), delegații la Congresul al V-lea al P.C.d.R., fiind înregistrați ca:
- Alexandrescu – Grosnev Gheorghi
- Artur – Topa Mihai
- Ardeleanu – Goldberger Nicolae
- Aurel – Aladar Imre
- Balog – Fodor Stefan
- Braun – Halitki Emil
- Busuioc – Lazar Aron (Alexandru Buican)
- Corneliu – Grun I. Nicolae
- Costache – Dubinski, Moise Abraham
- Cristea – Encsel Mauriciu
- Covaci – Schultzberger Olga
- Florea – neidentificat
- Furnica – Botnar Profiri Stefanovici
- Ghita – Breiner Bela
- Georgescu – Chelerman Dumitni
- Gorn – Stefanski-Danieluk, Alexandr
- Iepure – neidentificat
- Ignat – Iliescu Alexandru (tatăl lui Ion Iliescu)
- Ionel – Popescu Gheorghe-Otelaru
- Marinescu – neidentificat
- Mihai – Pehlivanov Gheorghi (Petre Gheorghe)
- Mihalcea – Patrascanu Lucretiu
- Morozov – neidentificat
- Niculescu – Vexler Carol-Talmazan
- Paraschiv – Ducu Stefan
- Pavel – Goldstein Dori
- Radu – Borila Petre (Rusev)
- Socolov – Finchel Iosif
- Smaranda – Filipescu-Filipovici Elena (Maria Ciobanu)
Potrivit arhivei C.C. al P.C.R., fond l, Dosar 33/1931, datele statistice privind compoziția naționala, sociala și profesionala (gradul de școlarizare) al participanților la Congresul al V-lea (de la Gorikovo), se prezentau după cum urmează:
COMPOZIȚIA NAȚIONALA: Români 10 (dintre care unul evreu); unguri 8 (din care 4 evrei); bulgari 2; ucrainieni 3; evrei 1.
NIVELUL DE STUDII: cu școalâ superioara (respectiv studii superioare/facultate) 2; cu liceu 2; cu patru clase 20; (restul participanților nu și-au declarat studiile).
COMPOZIȚIA SOCIALA: muncitori 18(75%); intelectuali 2; revoluționari de profesie 2; țărani 1; fără profesie, restul.
Alexandru Iliescu „Ignat” (tatăl lui Ion Iliescu) s-a înscris pe liste ca „muncitor”, deși deținea, la data la care a fugit in U.R.S.S, o băcănie; fiind așadar; după canoanele staliniste ale muncii de cadre, „un mic burghez”.
SPECIALITATEA CELOR 18 MUNCITORI AUTO-DECLARAȚI: metalurgiști 10; ceferiști 2; constructori 1; tăbăcari 3; tâmplari 1; tipografi 1; muncitori la cartonaj 1. Printre cei 18 muncitori auto-declarați, nici unul nu lucra, in acel moment, in vreo intreprindere, cei doi ceferiști fiind concediați, in urma arestărilor din 1 august 1931.
Din partea Komintern-ului, lucrările au fost conduse de Bela Kuhn (Schlosser), fostul secretar al lui Lenin, conducătorul „revoluției bolșevice” din Ungaria (1919), înăbușită de Armata Romana și care, evident, nutrea din acest motiv nu chiar cele mai bune sentimente fata de Romania și de romani. Tot din partea Komintern-ului, la lucrarile Congresului al V-lea al P.C.d.R. au mai participat Gheorghi Dimitrov, D. Z. Manuilski si Matias Rakoezi (viitorul dictator stalinist al Ungariei, pana la criza din 1956).
Conform unui raport SSI (Serviciul Special de Informații), Alexandru Iliescu Ignat – ca si ceilalți delegați la Congresul al V-lea – au plecat din Romania mai întâi in direcția Berlin (Romania neavând relații oficiale cu U.R.S.S, la acea data.), unde ii s-au reținut pașapoartele românești și li s-au înmânat alte documente de identitate, cu care au intrat in Uniunea Sovietica.
[ Citeste si ORIGINEA PARTIDULUI COMUNIST ROMAN (II) ]
ETAPA 2: P.M.R. – PARTIDUL MUNCITORESC ROMÂN
La 23 februarie 1948, cu ocazia Congresului de unificare (primul Congres al PMR, congresul VI PCR), este ales Comitetul Central al P.M.R, format din: Apostol Gheorghe, Mateescu Constantin, Alexa Augustin, Niculi Ion, Bodnăraș Emil, Pauker Ana, Borilă Petre (n. Iordan Draganov RUSEV), Pas Ion (n. Calman SCHRITTER), Chivu Stoica, Pîrvulescu Constantin, Chișinevschi Iosif (n. Jakob Roitman), Popa Emil, Constantinescu Miron, Rădăceanu Lotar, Constanța Crăciun, Rangheț Iosif (n. Jozsef RANGECZ), Coliu Dumitru, Răutu Leonte (n. Lev Nikolaievici OIGENSTEIN), Chișinevschi Liuba, Rădăceanu Eugenia, Dalea Mihai, Radovanovici Niculae, Drăghici Alexandru, Sader Wiliam, Florescu Gheorghe, Sălăjan Leontin, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Solomon Barbu, Georgescu Teohari (n. Burah Tescovici/Samuel Burăh Tescovici), Șerban Avram, Iordăchescu Teodor, Tănase Zaharia, Luca Vasile (n. (n. László LUKA), Țenescu Olimpia, Levin Mișa, Voitec Ștefan, Maurer I. Gheorghe, Vasilichi Gheorghe, Moghioroș Alexandru (Balogh Joszef,/ MAGYAROSI, Vaida Vasile, Moraru Mihail.
Membrii supleanți erau Avram Bunaciu, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Stoica, etc.
La 24 februarie 1948, în ședința plenară a Comitetului Central este desemnată și componența Biroului Politic: Gheorghe Apostol, E. Bodnăraş, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş, Ana Pauker, Gheorghe Vasilichi, Stefan Voitec. Ca membri supleanţi ai Biroului Politic au fost aleşi Chivu Stoica, Mihai Moraru, Iosif Rangheţ, Zaharia Tănase, Vasile Vaida. În aceeaşi zi a fost anunţată şi componenţa Secretariatului C.C al P.M.R, alcătuit din Gheorghe Gheorghiu-Dej- secretar general, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu.
Biroul Politic avea rol executiv – reunind de la cinci până la douăzeci de membri (titulari şi supleanți), în funcţie de ţară, acesta constituia, în principiu, instanţa supremă a Partidului. Aici se decidea soarta ţării si se luau măsurile legislative necesare, pe baza informațiilor furnizate de către direcțiile Comitetului Central, coordonate de Secretariatul general.
După moartea lui Stalin (1953) și până la Congresul al II-lea al P.M.R(1955), guvernul comunist își va consolida poziția – este perioada trierii și selecționări cadrelor, a anihilării oricăror derapaje din interiorul partidului cat și a unor eventuale pericole care ar fi vizat conducerea acestuia.
Congresul al II-lea la P.M.R (23-28 decembrie 1955) s-a desfășurat pe un teren sigur. Prin eliminarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 14 aprilie 1954, Dej era la adăpost de orice opoziție veritabila, care ar fi putut determina apariția unei “liberalizări”.
În ajunul Congresului, Gheorghe Gheorghiu-Dej a renunțat la funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, in schimbul poziției de prim-secretar al P.M.R, iar Chivu Stoica, unul dintre cei mai apropiați susținători ai lui Dej, devine Premier (și va rămâne președintele Consiliului de Miniștri, vreme de șase ani, pana in 1961)..
Cu aceasta ocazie, Gheorghe Apostol rămâne fără obiectul muncii: „Am fost ales de către o plenarã a C.C. si dupã aceea tot de către o plenarã (cea din 30 septembrie-1 octombrie 1955) am fost eliberat din această funcție, prim secretar fiind ales Gheorghiu-Dej“
“Aceste măsuri au fost necesare, aşa a apreciat plenara, în urma constatărilor făcute în ceea ce privește activitatea Partidului” – explica Gheorghe Gheorghiu-Dej deciziile cu pricina – „pentru a se aduce îmbunătățiri în activitatea Partidului şi a se sublinia rolul conducător al Partidului (…).”
Practic, el afirma ca modificările survenite în interiorul organului administrativ al puterii de stat vizau, în fond, consolidarea Partidului Unic.
Ultimul raport inclus în agenda de lucru a Congresului a stabilit noua conducere a Partidului:
| Nr. crt. | Organele de partid | Numărul de membri | Componenţa nominală |
| 1 | Comitetul Central | 61 membri 35 membri supleanţi | – |
| 2 | Comisia Centrală de Revizie | 21 membri | – |
| 3 | Biroul Politic | 11 membri 4 membri supleanţi | Gheorghe Gheorghiu-Dej Chivu Stoica, Iosif Chişinevschi, Gheorghe Apostol Alexandru Moghioroş, Emil Bodnăraş, Miron Constantinescu, Constantin Pârvulescu, Petre Borilă, Alexandru Drăghici, Nicolae Ceauşescu Membrii supleanţi: Dumitru Coliu, Leontin Sălăjan, Leonte Răutu ,Ştefan Voitec |
| 4 | Secretariatul | 5 membri | Gheorghe Gheorghiu-Dej – prim-secretar Iosif Chişinevschi, Nicolae Ceauşescu, Janoş Fazekaş, Ioan Cozma |
| 5 | Comisia Controlului de Partid | 7 membri | Constantin Pârvulescu – preşedinte Ion Vinţe, Liuba Chişinevschi – vicepreşedinţi Ştefan Duduman – secretar Mihai Gombos, Gheorghe Ionescu, A. Petrişor – membri |
Congresul al III-lea al P.M.R (București, 20 – 25 iunie 1960), a consolidat regimul comunist. Deciziile puteau fi acum adoptate doar de un nucleu restrâns, alcătuit din cei mai importanți membri ai Partidului.
| Nr. crt. | Organele de partid | Număr de membri | Componenţa nominală |
| 1 | Comitetul Central | 79 membri 31 membri supleanţi | – |
| 2 | Comisia Centrală de Revizie | 21 membri | – |
| 3 | Biroul Politic | 9 membri 4 membri supleanţi | Gh. Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, P. Borilă, N. Ceauşescu, Al. Drăghici, Ion Gh. Maurer, Al. Moghioroş Membri supleanţi:D. Coliu, L. Răutu, L. Sălăjan, Şt. Voitec |
| 4 | Secretariatul | 3 membri | Gheorghe Gheorghiu-Dej: prim-secretar N. Ceaușescu, M. Dalea, J. Fazekaş |
| 5 | Comisia Controlului de Partid | 5 membri | D. Coliu, preşedinte Cornel Onescu, Gh. Arsene, Iosif Mogos, Şt. Duduman |
In 1965 au loc schimbări esențiale în evoluția Partidului și a regimului comunist. Gheorghiu-Dej moare, in plina glorie, la 19 martie 1965, iar succesorul sau devine Nicolae Ceaușescu – ales la 22 martie 1965, in ședința plenară a C.C al P.M.R.
ETAPA 3: PCR – PARTIDUL COMUNIST ROMÂN
19–24 iulie 1965 are loc Congresul IV al P.M.R care devine (prin renumerotare) Congresul al IX-lea al PCR – care decide, cu unanimitate de voturi, ca Partidul Muncitoresc Român (PMR) să se numească Partidul Comunist Român (PCR).
Odată cu adoptarea noului nume, au loc și modificări în structura organizatorică a Partidului. Comitetul Central alegea astfel: Comitetul Executiv, Prezidiul Permanent, Secretarul General, Secretariatul. Comitetul Executiv înlocuia practic fostul Birou Politic, iar funcţia de prim-secretar dispărea, revenindu-se la cea de secretar general, deținută de N. Ceauşescu.
(vezi și EFECTELE CONGRESULUI IX: VECHIMEA IN PARTID, EFECTELE CONGRESULUI IX: CARNETUL DE PARTID)
Schimbarea este motivată de Nicolae Ceauşescu: “Ţinând cont de creşterea numărului membrilor de partid, de faptul că în compoziţia Comitetului Central va trebui să se reflecte această creştere, Comisia consideră că actuala formă organizatorică – Biroul Politic – nu mai corespunde noilor condiţii şi că este necesar un organ executiv mai cuprinzător, care să aibă posibilitatea de a îndeplini mai bine rolul de conducător al activităţii partidului între plenare”.
Plenarele se țineau o dată la 3-4 luni.
Prezidiul Permanent era organul desemnat să rezolve problemele zilnice cu care se confrunta Partidul și reunea cei mai influenți membri ai P.C.R.
Pentru a-şi consolida autoritatea, Ceaușescu va “scăpa” de vechea gardă, fidelă lui Dej. Alexandru Drăghici (denigrat în 1968), va fi destituit din funcţia de ministru al Afacerilor Interne, iar Gheorghe Apostol şi Chivu Stoica vor fi demişi. Concomitent, are loc demitizarea lui Dej (afacerea Ştefan Foriş, reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu).
Guvernarea Ceaușescu va sfârși prin acapararea totala a puterii. Partidul își va schimba în fapt doar compoziția nominală, și nu practica guvernării.
CENTRALIZAREA PUTERII
În paralel, Nicolae Ceaușescu va face cumul de funcţii decizionale, in structurile cheie: din 1967 președinte al Consiliului de Stat, din decembrie 1967 președinte al Consiliului Național al Frontului Unității Sociale (redenumit, in 1974 Frontul Democrației şi Unității Sociale), din 12 martie 1969, ca urmare a adoptării legii apărării naționale, președinte al Consiliului Apărării şi Comandant Suprem al Forţelor Armate.
Congresul al X-lea al P.C.R.(6-12 august 1969), l-a reconfirmat pe N. Ceauşescu în funcția de secretar general al P.C.R.
Cumulul de funcții continua, iar Nicolae Ceaușescu este numit, prin lege, președinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale.
Congresul al XI-lea al P.C.R, (25 – 28 noiembrie 1974), a reprezentat punctul culminant, Nicolae Ceaușescu fiind ales, la 28 martie 1974, președinte al R.S.R, moment ce marchează totodată instaurarea regimului de dictatură personală. Congresul aduce și unele schimbări în structura organelor superioare ale partidului. Comitetul Central va alege Comitetul Politic Executiv şi Secretariatul, iar din rândul membrilor Comitetului Politic Executiv se constituie un Birou Permanent, condus de secretarul general al P.C.R, Nicolae Ceaușescu.
| Nr. crt. | Organele de partid | Componenţa nominală |
| 1 | Comitetul Politic Executiv | Nicolae Ceaușescu Emil Bobu, Emil Bodnăraş, Cornel Burtică Elena Ceauşescu, Gheorghe Cioară, Emil Drăgănescu, J. Fazekaş, Petre Lupu, Manea Mănescu Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Ion Păţan, Dumitru Popescu, Gh. Rădulescu, Leonte Răutu, Virgil Trofin, Iosif Uglar, Ilie Verdeţ, Vasile Vâlcu, Ştefan Voitec |
| 2 | Secretariatul | Nicolae Ceaușescu (secretar general) Ștefan Andrei, Cornel Burtică, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Iosif Uglar, Ilie Verdeţ |
Congresul al XII-lea al P.C.R (19-23 noiembrie 1979), s-a încheiat cu o zi mai devreme decât fusese programat, urmare a incidentului creat de Constantin Pârvulescu, care s-a ridicat în plen împotriva lui Nicolae Ceaușescu, cerând ca acesta sa nu mai fie ales în fruntea P.C.R. Evenimentul a dus la la întreruperea congresului și la marginalizarea lui C. Pârvulescu, căruia i s-a fixat domiciliu obligatoriu.
Congresul al XIII-lea al P.C.R. (19-23 noiembrie 1984) a operat unele modificări în statutul partidului, a ales organele conducătoare şi l-a reales pe Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R..
Congresul al XIV-lea al P.C.R (20-24 noiembrie 1989) a fost ultimul congres al Partidului Comunist.
| Citește și:
- EFECTELE CONGRESULUI IX: VECHIMEA IN PARTID
- EFECTELE CONGRESULUI IX: CARNETUL DE PARTID
- ORIGINEA PARTIDULUI COMUNIST ROMAN (I)
- ORIGINEA PARTIDULUI COMUNIST ROMAN (II)
- ISTORICUL Partidului Comunist Român
- SĂ LĂMURIM NOȚIUNEA DE „ILEGALIST” COMUNIST
- CONGRESUL „MARILOR SPERANȚE” – AL X-LEA CONGRES AL P.C.R.
- „CEAUȘESCU REALES LA AL XII-LEA CONGRES” – PIRVULESCU SE OPUNE!
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.