Această galerie conține 2 fotografii.
Nicu Ceaușescu era politicos, învăța bine, avea gărzi personale de securitate si bani – cu care nu cumpăra nimic -, spune un fost coleg de facultate. Continuă lectura
Intr-o succesiune aleatoare, lista de mai jos cuprinde o parte dintre cele care au fost soții, fiice, „tovarășele de viata” (dar și de partid), ale tovarășilor din straturile puterii comuniste – aparținând acelei „caste” pe care jurnalista Dominique Desanti a denumit-o „înalta aristocrație comunista”:
Ana Pauker, (născută Hanna Rabinsohn) membra a Biroului Politic si a Secretariatului, ministru de externe si vicepremier pana la mazilirea din 1952. Numărul doi in partid si in guvern (o scurta vreme chiar numărul unu, neoficial), căsătorita cu Marcel Pauker (executat in URSS) si „intr-o” relație cu Eugen Fried (militant slovac mort in Belgia in anii razboiului). Clanul Pauker, ca si cel al lui Dej, Luca, Chișinevschi, Maurer ceva mai târziu, a savurat toate privilegiile birocrației parazitare.
Ghizela Vass (n. Gisella FAERSTEIN)
Stela Moghioroș
Elena (n. Hertha Schwammen), soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu;
Adela, soția lui Gogu Petrescu (fratele Elenei Ceaușescu);
Iordana, soția lui Valentin Ceaușescu (fiul lui Nicolae și Elena Ceausescu), fiica lui Petre Borilă (n. Iordan Draganov RUSEV) și a Ecaterinei Borila (n. Katherina Abraham) „Fiul celor doi și nepotul lui Nicolae Ceaușescu, Daniel Valentin (n. 1981), este evreu cf. canoanelor religioase iudaice (Halaha). De altfel, imediat după Revoluție, fosta soție a lui Valentin (de care aceasta divorțase în a doua jumătate a anilor ‟80) și copilul ei s-au refugiat în Israel, grație ajutorului oferit de Nicolae Cajal, lider al comunității evreiești din România şi bun prieten de familie al soților Borilă” (“Moștenitorul secret al lui Ceaușescu”. Evenimentul Zilei – luni, 27 aprilie 2009).
Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, .căsătorită mai întâi cu Marcel Popescu, fostul aghiotant al lui Emil Bodnăraș, ministrul comerțului exterior in anii ‘50, cu care a avut trei copii (Smaranda, Gheorghe si Mandra).
Alice (n. Aroneanu, 1905, Olteniţa – d. 1970)), soția lui Traian Săvulescu, ministru al Agriculturii (1946-1948, „prim” și respectiv al doilea vicepreședinte al Consiliului de Miniştri (1948, 1948-1949)). Directoare adjunctă şi apoi directoare a Institului de Biologie Bucureşti, membru corespondent (23 martie 1952) şi titular (21 martie 1963) al Academiei Republicii Populare Române. Membră şi a altor instituţii de profil, românești sau străine, precum Societatea de Ştiinţe Biologice (vicepreședintă), Comisia de Radiologie a Academiei R. P. R., Academia de Științe din New York, Societatea Internaţională de Ştiinţe ale Naturii. Membru în conducerea U.F.A.R. (1944-1948), decorată cu “Ordinul Muncii” cls. III-a în 1951; fişă de cadre la secțiile Propagandă-Agitaţie (1955), respectiv Relaţii Externe ale C.C. al P.C.R. (4/1952). In 1970, ieșind din cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, care i-a comunicat că Institutul de Biologie va trece în subordinea Ministerului Agriculturii, a suferit o criză cardiacă pe culoarele Comitetului Central; dusă de urgenţă la spital, a încetat din viaţă.
Dorina (n. Rudich), (n 25 mai 1909 Roznov, Neamţ – 21 aug.1982 București), fiica lui Isac şi Maria Rudich) – soţia demnitarului comunist Gheorghe (zis Gogu) Rădulescu (căs. 1938); ajunsă în București în timpul adolescenţei, dactilografă în capitală în perioada interbelică, colaboratoare la Cuvântul liber (1935-1936), în cercul unor poeţi evrei avangardişti, recrutată de N.K.V.D., refugiată împreună cu soțul ei în URSS în 1941-1944 (perioadă în care este avansată până la gradul de colonel N.K.V.D., fiind demobilizată abia în 1947), revenită în ţară în 1944; dactilografă la Comisia Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Artelor (din martie 1945), redactor la Graiul Nou (cotidianul de limbă română al Armatei Roşii) (1944-1947), apoi la Viaţa capitalei (1947-1948), apoi activă în domeniul comerțului exterior în mandatul ministerial al lui Gogu Rădulescu, iniţial ca director în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, ulterior ca membru în conducerea ILEXIM, în paralel publicistă şi scriitoare mediocră; prietenă și protectoare a Anei Blandiana;
Raia, soția lui Ion Vidraşcu (Vania Didenko).
Sara, soția ambasadorului Nicolae Guină.
Melita (n. Scharf), soția lui Gheorghe Apostol;
Ani, soția lui Leontin Sălăjan (el însuși posibil evreu).
Ecaterina (n. Klein), soția lui Stoica Chivu;
Ileana (Ilonka Papp), soția lui Grigore Răceanu.
Ecaterina (n. Feher), soția lui Grigore Preoteasa, decedat în accidentul aviatic din U.R.S.S. din 1957. Activistă a secției Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (iniţial la sectorul Evidenţa Cadrelor şi Documentare), apoi, până în anii ‟70, instructor al C.C. al P.C.R.; dosar de cadre din 1954). Mama Ilincăi (căsătorită în prezent/2013 Bartolomeu) – prima soție, în anii ‟70, a politicianului P.S.D. Adrian Năstase (recăsătorit în 1985 cu Dana, fiica fostului ministru al Agriculturii şi ambasador în China Angelo Miculescu). Decorată în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R„. clasa a II-a
Constanţa (Helene, Constanta Crăciun, n.16 februarie 1914 Constanţa – d. 2 mai 2002 București), membra a CC si șefa culturii pe linia guvernului, soția lui Ion Vinţe (Vincze), unul dintre cei mai temuți inchizitori ai partidului. Fostă ilegalistă, membra de partid din 1935. Membra în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), colaboratoare la revista Femeia a F.D.F.R. (din 1946), membra a Comitetului Executiv şi al C .C. şi “preşedinte activ” (i.e. executiv) al U.F.D.R. (1948-1952), membra al C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1969, 1972-1974) şi a Biroului Organizatoric al C.C. (1950-1952), deputat M.A.N. (mandate succesive 1946-1969), membra a prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1953), membra al Consiliului General de Conducere al A.R.L.U.S. președinta Comitetului Central al Crucii Roşii România (1949-1951), secretar pentru probleme organizatorice al comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1951-1953), ministru al Culturii (1953-1957), apoi ministru-adjunct (1957-1961), președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1962-1965), respectiv vicepreședinte al Consiliului de Stat (1965-1969); decorată, inter alia, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al MAN din 20 august 1949);
Martha (n. Cziko), soția lui Alexandru Drăghici.
Duţa (n. Witner), soţia ambasadorului Mihail Roşianu;
Betka (n. Brikner), soţia lui Gheorghe Vasilichi;
Sulamita, soţia lui Miron Constantinescu (el însuși probabil evreu);
Elza (n. KATZ) soția lui Vasile Vaida – fostă deportată în Transnistria, membru C.C. al P.C.R. (1945-1979), ministru al Agriculturii (1948-1952) şi prim secretar al Comitetului Regional Cluj în mai multe rânduri (Balaş 2008: 228)
Florica (n. Cecilia ( Florica ) Glanzstein, 14 Septembrie 1922 – d. 1989 (66-67 ani)), fiica lui Leon Glanzstein, căsătorit cu Marie Fischler si prima soție a lui Emil Bodnăraş.
Maria (Mira), soţia colonelului V. Bucicov.
Felicia („Riri”) (n. Solomon, 28 ianuarie 1927, Focsani – 16 februarie 2013 (86 ani), București), fiica lui Moise (Moritz) Itzic Solomon (n. 16 august 1898, Beresti-Bistrita, Roman, Romania – d. 1992 (93-94 ani), Israel)și Clara Solomon (n. Revici, 17 octombrie 1905, Nicorești, Galați, Romania – d. 14 februarie 1993 (87 ani), București); soția generalului (ziarist militar) Constantin Antip (n.27 octombrie 1925 – d. 21 februarie 2011 (85 ani)), cu care a avut doi copii: Florin Antip (casatorit cu Oana-Lelia Antip) şi Igor Antip (căsătorit cu Rada (Rodica) Istrate). Redactor la Agerpres (1950-1963), la revista Lumea (1963-1971) şi la Radio (“Tribuna României”) (1971-1984); decorată în 1964 cu Medalia Muncii. Fosta soție a lui Ozias Lazarovici.(n. 1918)
Cecilia (n. Wolfsohn), soția ministrului Apărării Ion Ioniță;
Ana Toma (n. Grossman, 9 octombrie 1912, Vatra Dornei – d. 1991, Iasi, fiica lui Iancu Grosman si Jeni Grosman). Comunista ilegalista, membra PCR din 1932; soția lui Sorin Toma, Gheorghe Pintilie (Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko) și Constantin Pârvulescu. Decorata cu ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei„, Erou al Muncii Socialiste” și medalia de aur „Secera și Ciocanul” (Decret 155/1971, Art.1) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră„. În procesul penal intentat lui Lucrețiu Pătrășcanu, a fost martora procuraturii împotriva lui Remus Kofler și a Victoriei Sârbu. Adjunct al ministrului de externe Ana Pauker și apoi al ministrului comerțului. O “versată agentă a direcţiei de informaţii externe a N.K.V.D.” (Troncotă 2006: 47).
Medi (n. Wechsler), soția lui Gheorghe Dinu (alias “Ştefan Roll”, secretarul Uniunii Ziariştilor între 1959 şi 1967);
Elisabeta (n. Gall), soţia colonelului de Securitate Pavel Aranici;
Sarina (n. Samoilă), cumnata lui Teohari Georgescu), soţia lui Paul Mitrache, prim secretar al Legaţiei României la Washington la începutul anilor ’50;
Tereza (n. Teri Ungar) (Solomovici 204: 506), prima soție diplomatului George Macovescu (n.28 mai 1913-d.20 martie 2002, recăsătorit cu Emilia Macovescu) Fiica lui Adolf şi Pepi (n. Peszel)), sora lui Sari Izsak; Edith Ungar şi Ilus Stoica (Ungar) – evreică maghiarofonă; fostă ilegalistă, după 1944 activistă a partidului, între 1948 şi 1949 alături de soţul ei (însărcinat cu afaceri) la Londra, exclusă în 1952 din partid “pentru atitudine uşuratică şi neprincipialitate în ceea ce priveşte raporturile cu unii mici burghezi”, ulterior traducătoare la diverse edituri, în special Editura pentru Literatură Universală; cu dosar anexă la secția Organizatorică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 187, nr. 156/1950-1952) (v. şi Balas 2008: 188-9, 195, 209; Simuţ 2007; Buzatu 2008: 421);(Will to Freedom: A Perilous Journey Through Fascism and Communism, Egon Balas)
Selina (n. Lupu), soția ilegalistului şi ulterior activistului Mihai-Bujor Sion (şeful sectorului Presă la secția Propagandă şi Agitaţie în anii ‘50) (A. Strihan în Solomovici 2004: 401);
Antoaneta (n. Burăh), soția lui Gheorghe Pană (președinte al C.C. al U.G.S.R. în anii ’70). Activistă de partid, în 1949 instructor în cadrul sectorului Învăţământ Public al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., în anii ‟50 şefă de cabinet a lui Leonte Răutu (dosar la secția Propagandă şi Agitaţie a C.C., nr. inv. 71, dosar 12/1954; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 236 şi 424, n.34; Mihai 2009)
Soțiile generalilor Marin Florea Ionescu, Bulcan şi Jean Moldoveanu; generalului-maior Nicolae Cambrea (subșef al Statului Major în 1947), ambasadorului Nicolae Cioroiu si Constantin Stere, etc (*).
Aceasta serie a doamnelor puterii (având în vedere mărimea comunității evreiești din România raportata la perioada comunista), și limitele obiective ale “plajei de selecție” – scrie Iulian Apostu in lucrarea sa (*) -„pare să confere substanță tezei fostului general de Securitate Neagu Cosma, în a cărui opinie, în deceniile postbelice ar fi existat chiar un plan bine articulat al elitei politico-militare israeliene privind maximizarea influenței asupra României pe mai multe căi, între care şi “[r]ealizarea de căsătorii mixte cu activiști de partid consacrați, dar şi cu tineri care prezentau perspective de promovare” (Cosma 1994: 273)”.
(*) Evreii şi comunismul, Cazul României (1944-1965) – ediția aprilie 2013, p. 167
Această galerie conține 1 fotografie.
Vineri, 19 aprilie 1965, cauza oficiala a decesului lui Dej a fost „cancerul la ficat și plămâni”. În legătură cu motivele reale care au provocat cancerul și, în final, decesul lui Gheorghiu-Dej, s-au vehiculat câteva ipoteze, tema fiind și astăzi prilej de speculații. Continuă lectura
Această galerie conține 4 fotografii.
Propaganda comunista si-a încheiat misiunea in 1989, odată cu sfârșitul regimului Ceaușescu, dar sloganurile si expresiile specifice limbajului de lemn, in spirit „tovărășesc”, au rămas încă bine întipărite in memoria colectivă. Deși cele mai recente lozinci, si cele la care se face cel mai des referire, aparțin anilor ’70-80, ele nu au fost (ca procedeu) apanajul Epocii Ceaușescu. Manifestanți strigau în timpul mitingurilor organizate „Gheorghiu-Dej / Luptător / Pentru pace şi popor“ sau „La armată Bodnăraș / Are grijă de ostași“. Continuă lectura
Această galerie conține 2 fotografii.
După izbucnirea revolutei din Ungaria, din 23 octombrie 1956, Partidul Comunist Român l-a desemnat pe Nicolae Ceaușescu, pentru supravegherea politica a evoluției evenimentelor. Continuă lectura
Această galerie conține 12 fotografii.
Scânteia – cea mai importantă portavoce a Partidului Comunist Român -, ziarul „roșu” în care singurele informații credibile erau cele de la rubrica „decese și comemorări” – a transmis ani la rând, programatic, mesajele de propagandă acerbă ale regimului,, prin „strălucitele” editoriale semnate de „formatori de opinie”, nume, de altfel, devenite celebre în peisajul politic românesc . Continuă lectura
Guvernul Chivu Stoica (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 4 octombrie 1955 - 19 martie 1957.
Modificări în structura Guvernului
Componenta
Președintele Consiliului de Miniștri
Chivu Stoica (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
VICEPREȘEDINȚI AI CONSILIULUI DE MINIȘTRI
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Emil Bodnăraș (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Petre Borilă (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Alexandru Drăghici (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Miron Constantinescu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Simion Bughici (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Alexandru Moghioroș (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Alexandru Bârlădeanu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Ștefan Voitec (24 noiembrie 1956 – 19 martie 1957)
MINIȘTRI
Ministrul de interne
Pavel Ștefan (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul de externe
Grigore Preoteasa (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul justiției
Gheorghe Diaconescu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul forțelor armate
Leontin Sălăjan (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul finanțelor
Manea Mănescu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministerul metalurgiei și construcțiilor de mașini
Gherasim Popa (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul industriei chimice
Mihail Florescu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul Industriei Petrolului
Ion Dumitru (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul Cărbunelui
Ioan Mineu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice
Ministrul construcțiilor
Ministrul industriei materialelor de construcții
Carol Loncear (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul industriei ușoare
Alexandru Sencovici (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul agriculturii (din 10 ianuarie 1956 ministerul s-a reorganizat ca Ministerul Agriculturii)
Ministrul industriei lemnului, hârtiei și celulozei (Ministerul a fost reorganizat la 10 ianuarie 1956 sub denumirea de Ministerul Industriei Lemnului)
Mihai Suder (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul industriei alimentare
Constantin Teodoru (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul gospodăriilor agricole de stat
Bucur Șchiopu (10 ianuarie 1956 – 19 martie 1957)
Ministrul gospodăriilor comunale și industriei locale (la 19 februarie 1957 ministerul s-a desființat)
Ministrul silviculturii
Constantin Popescu (10 ianuarie 1956 – 19 martie 1957)
Ministrul colectărilor (la 21 ianuarie 1957, ministerul s-a desființat)
Ministrul comerțului interior
Ștefan Voitec (4 octombrie 1955 – 24 noiembrie 1956)
Ministrul comerțului exterior
Ministrul căilor ferate
Ministrul transporturilor navale și aeriene
Gheorghe D. Safer (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul poștelor și telecomunicațiilor
Dumitru Simulescu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul prevederilor sociale (la 21 ianuarie 1957 ministerul a fost desființat)
Octavian Berlogea (4 octombrie 1955 – 21 ianuarie 1957)
Ministrul sănătății (la 21 ianuarie 1957 a fuzionat cu Ministerul Prevederilor Sociale)
Voinea Marinescu (4 octombrie 1955 – 21 ianuarie 1957)
Ministrul sănătății și prevederilor sociale
Voinea Marinescu (21 ianuarie – 19 martie 1957)
Ministrul învățământului
Ministrul culturii
Constanța Crăciun (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Ministrul cultelor
Petre Constantinescu-Iași (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
MINIȘTRI SECRETARI DE STAT
Președintele Comitetului de Stat al Planificării (cu rang de ministru)
Președintele Comisiei Controlului de Stat (cu rang de ministru)
Dumitru Coliu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Președintele Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Sistematizare (cu rang de ministru)
Nicolae Bădescu (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
Sursa: Stelian Neagoe – „Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995” (Ed. Machiavelli, București, 1995)
Această galerie conține 4 fotografii.
Partidul avea in componenta sa un Secretariat General, un Comitet Central și un Birou Politic, care, in teorie, erau controlate de organul superior al Partidului, “Congresul”, convocat, in principiu, o dată la patru ani sau la cinci ani. CONGRESUL s-a transformat rapid, în practică, din „organ superior de control”(pe hârtie), într–un simplu mediu de comunicare și certificare. Continuă lectura
Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955.
Modificări în structura Guvernului
Componența
Președintele Consiliului de Miniștri
Gheorghe Gheorghiu-Dej (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Chivu Stoica (20 august 1954 – 4 octombrie 1955)
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Iosif Chișinevschi (20 august 1954 – 4 octombrie 1955)
Prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Alexandru Drăghici (20 august 1954 – 4 octombrie 1955)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Chivu Stoica (28 ianuarie 1953 – 20 august 1954)
Emil Bodnăraș (20 august 1954 – 4 octombrie 1955)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Iosif Chișinevschi (28 ianuarie 1953 – 20 august 1954)
Petre Borilă (20 august 1954 – 4 octombrie 1955)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Gheorghe Apostol (28 ianuarie 1953 – 21 aprilie 1954)
Alexandru Moghioroș (21 aprilie 1954 – 4 octombrie 1955)
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Gheorghe Vidrașcu (28 ianuarie 1953 – 21 aprilie 1954)
Miron Constantinescu (21 aprilie 1954 – 4 octombrie 1955)
Miniștri
Ministrul de interne
Pavel Ștefan (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul securității statului
Alexandru Drăghici (28 ianuarie – 30 noiembrie 1953)
Ministrul de externe
Simion Bughici (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul justiției
Anton Tatu Jianu (28 ianuarie 1953 – 31 mai 1954)
Gheorghe Diaconescu (31 mai 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul forțelor armate
Emil Bodnăraș (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul finanțelor
Dumitru Petrescu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministerul industriei metalurgice și construcțiilor de mașini
Carol Loncear (28 ianuarie – 17 octombrie 1953)
Chivu Stoica (17 octombrie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul industriei chimice
Mihail Florescu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul Industriei Petrolului
Ion Dumitru (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul Cărbunelui
Eugen Alexandru Matyas (28 ianuarie 1953 – 4 aprilie 1955)
Ioan Mineu (4 aprilie – 4 octombrie 1955)
Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice
Gheorghe Gaston Marin (28 ianuarie 1953 – 18 mai 1954)
Gheorghe Cioară (18 mai 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul construcțiilor și materialelor de construcții
Gheorghe Roșu (28 ianuarie 1953 – 8 octombrie 1954)
Ministrul construcțiilor
Gheorghe Hossu (8 octombrie 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul industriei materialelor de construcții
Carol Loncear (8 octombrie 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul industriei ușoare
Alexandru Sencovici (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul agriculturii (din 5 noiembrie 1953 redenumit ca ministrul agriculturii și silviculturii)
Constantin Prisnea (28 ianuarie – 5 noiembrie 1953)
Gheorghe Apostol (5 noiembrie 1953 – 18 mai 1954)
Constantin Popescu (18 mai 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul industriei lemnului, hârtiei și celulozei
Mihai Suder (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul industriei alimentare
Dumitru Diaconescu (28 ianuarie – 17 octombrie 1953)
Petre Borilă (17 octombrie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul industriei cărnii, peștelui și laptelui (la 17 octombrie 1953 ministerul s-a desființat)
Pascu Ștefănescu (28 ianuarie – 17 octombrie 1953)
Ministrul gospodăriilor agricole de stat (la 5 noiembrie 1953 ministerul s-a desființat)
Ion Vidrașcu (28 ianuarie – 5 noiembrie 1953)
Ministrul gospodăriilor comunale și industriei locale
Anton Vlădoiu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul gospodăriilor silvice (la 5 noiembrie 1953 ministerul s-a desființat)
Constantin Popescu (28 ianuarie – 5 noiembrie 1953)
Ministrul colectărilor
Mihai Dalea (15 februarie – 4 octombrie 1955)
Ministrul comerțului interior
Vasile Malinschi (28 ianuarie 1953 – 16 februarie 1954)
Mircea Oprișan (16 februarie 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul comerțului exterior
Alexandru Bârlădeanu (28 ianuarie 1953 – 18 mai 1954)
Marcel Popescu (18 mai 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul căilor ferate
Ionel Diaconescu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul transporturilor navale și aeriene
Gheorghe D. Safer (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul poștelor și telecomunicațiilor
Dumitru Simulescu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul prevederilor sociale
Stela Enescu (28 ianuarie 1953 – 10 iunie 1954)
Octavian Berlogea (10 iunie 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul sănătății
Octavian Berlogea (28 ianuarie 1953 – 10 iunie 1954)
Voinea Marinescu (10 iunie 1954 – 4 octombrie 1955)
Ministrul învățământului public (la 6 octombrie 1953 Ministerul Învățământului Public s-a contopit cu Ministerul Învățământului Superior)
Ion Nistor (28 ianuarie – 6 octombrie 1953)
Ministrul învățământului superior (la 6 octombrie 1953 Ministerul Învățământului Public s-a contopit cu Ministerul Învățământului Superior)
Ilie Murgulescu (28 ianuarie – 6 octombrie 1953)
Ministrul învățământului
Ilie Murgulescu (6 octombrie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul culturii
Constanța Crăciun (30 noiembrie 1953 – 4 octombrie 1955)
Ministrul cultelor
Petre Constantinescu-Iași (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Miniștri secretari de stat
Președintele Comitetului de Stat al Planificării (cu rang de ministru)
Miron Constantinescu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Președintele Comisiei Controlului de Stat (cu rang de ministru)
Petre Borilă (28 ianuarie – 17 octombrie 1953)
Mihai Gavriliuc (17 octombrie 1953 – 4 aprilie 1955)
Dumitru Coliu (4 aprilie – 4 octombrie 1955)
Președintele Comitetului de Stat al Aprovizionării (cu rang de ministru)
Emil Stanciu (28 ianuarie – 30 noiembrie 1953)
Președintele Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (cu rang de ministru)
Ion Olteanu (28 ianuarie 1953 – 15 februarie 1955)
Mihai Dalea (15 februarie – 4 octombrie 1955)
Președintele Comitetului pentru Cinematografie (cu rang de ministru)
Nicolae Bellu (28 ianuarie – 30 noiembrie 1953)
Președintele Comitetului pentru Artă (cu rang de ministru)
Nicolae Popescu Doreanu (28 ianuarie – 30 noiembrie 1953)
Președintele Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Sistematizare (cu rang de ministru)
Nicolae Bădescu (28 ianuarie 1953 – 4 octombrie 1955)
Sursa: Stelian Neagoe – „Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995” (Ed. Machiavelli, București, 1995)
Miron CONSTANTINESCU (13 decembrie 1917 Chișinău – 18 iulie 1974 București) (nume real, în funcţie de sursă, Mehr/Meir/Moses KOHN/COHEN [1]) – sociolog, istoric; căsătorit cu Sulamita CONSTANTINESCU (n. Sulamita BLOCH); ilegalist (membru de partid din 1936), deținut (1941-1944); ulterior exclus din PCR, apoi reabilitat de Nicolae Ceaușescu în aprilie 1968, reocupând funcții importante în partid si stat in perioada 1969-1974, pânã la moartea sa prematură din 18 iulie 1974 (57 de ani).
Alexandru Bârlădeanu a relatat despre înlocuirea lui Miron Constantinescu de la direcția “planificării”. În 1955 Gheorghiu-Dej l-ar fi chemat în biroul său pe Bârlădeanu, pe atunci angajat al Ministerului Comerțului Exterior şi i-ar fi propus să preia conducerea CSP. “Miron ne-a indus în eroare pe toți cu cifre false de la statistică şi noi am înghițit găluști de la el”, i-ar fi zis Dej lui Bârlădeanu.
“Când conducea Miron (Constantinescu, n.n.) economia, se căutau “sabotori” şi “dușmani de clasă” pentru economia care nu mergea, din cauză că se baza pe lucruri incerte. De pildă, producția se planifica pe materiile de import, dar nu se prevedea în plan, cu ce exporturi compensăm sau pe ce bază plătim”.- a explicat Bârlădeanu. “Era un om extrem de orgolios, perfid, tipicar, brutal cu subalternii şi cu cei cu care venea în contact, precum şi vindicativ. Se considera atoateştiutor, având deseori comportări stranii care puteau duce la concluzia că avea ceva dereglat în organismul său.”
Miron, afirmă Bârlădeanu, „limitat de incompetența sa în chestiunile economice (nu avea nici pregătire, nici experiență), însă mânat de mari ambiții politice, a dus economia națională într-o stare de haos de nedescris, haos plătit de populație cu lipsuri și greutăți materiale. (…) În fruntea acestui CSP, Miron îşi permitea pur și simplu fantezii, nu conducere economică. Voluntarism! Ce visa noaptea credea că poate face ziua. Ca şi Stalin, ca şi Ceaușescu, se închipuia omul providențial al ţării.”
Studii: liceul la Arad (1934); Facultatea de Filozofie, Universitatea din București
(1934–1938); doctorat la Universitatea din București (1939–1940).
Distincții: Ordinul „Coroana României“ în grad de Mare Ofițer (1947); Ordinul „Steaua Republicii Populare Române“ clasa I (1948); Ordinul „Meritul Cultural“ clasa I (1949); „Ordinul Muncii“ clasa I (1949); Ordinul „Apărarea Patriei“ clasa I (1949); Titlul de „Erou al Muncii Socialiste“ si Medalia de Aur „Secera si Ciocanul“ (1971).
Activitate si funcții:
Lucrări: Cauzele sociale ale răscoalei lui Horia, 1940; Patria si Patriotismul, 1946;
Drumul lui Leon Blum, 1947; Acțiunea legii valorii în condițiile regimului de democrație
populară, 1953; Cercetări sociologice contemporane, 1966; Capitalul. De ce critica economiei politice?, 1967; Sociologia dezvoltării. Referatul de la Evian, 1968; Documente si mărturii. 1918, 1968; Sociologia generalã. Probleme, ramuri, orientări, 1968; Din istoria Transilvaniei (coordonator), Editura Academiei R.S.R., vol. I-II, 1959–1963; Destrămarea monarhiei austro-ungare. 1900–1918 (coordonator), Editura Academiei R.S.R., 1964; Desãvârsirea statului national unitar român (coordonator), 1968; Istoria României. Compendiu (coordonator), 1971; Introduction à l’historiographie roumaine jusqu’en 1918 (colaborator), 1964; Sur quelques problèmes d’histoire (colaborator), 1966; Problems of History and of Social Theory (colaborator), 1970; Études ïhistoire transylvaine, Editura Academiei R.S.R., 1970; Cercetãri sociologice:1938–1971, Editura Academiei R.S.R., 1970; Etudes d’histoire contemporaine de la Roumanie (colab.), vol. I-II, 1970–1971; Istoria învãtãmântului în România (colab.), 1971.
[1] Miron Constantinescu este unul dintre cele mai controversate persoane în privința identității sale. Apare menționat ca Moses Kohn, prima oara într-un draft de manifest al „Partidului Socialist Creștin”, descoperit în 1951 de Securitate, la domiciliul lui Lazăr Ștefănescu, document aflat în prezent în arhiva C.N.S.A.S. (dosar 15563, vol. 5, ff. 21-25) şi reprodus în Totok (2006: 14). La un deceniu distanţă, autorii volumului The Plot against The Church (1962) avansează varianta numelui de Mehr Kohn, menționat si de revista electronică Descoperă.ro („10 chipuri ale comunismului din România, 2009). Informațiile referitoare la viața lui Constantinescu premergătoare anilor ‟40, sunt relativ ambigue, cercetătorii si istoricii nereușind să ajungă la un consens nici măcar asupra locului sau de naștere, autorii avansând, dupa caz, variantele Chișinău, București, Galați şi Buzău.
vezi si COMUNISTII ROMANIEI
AMINTIRI DIN COMUNISM 