„DOAMNELE” „ARISTOCRAȚIEI” COMUNISTE

Intr-o succesiune aleatoare, lista de mai jos cuprinde o parte dintre cele care au fost soții, fiice, „tovarășele de viata” (dar și de partid), ale tovarășilor din straturile puterii comuniste – aparținând acelei „caste” pe care jurnalista Dominique Desanti a denumit-o „înalta aristocrație comunista”:

Ana Pauker, (născută Hanna Rabinsohn) membra a Biroului Politic si a Secretariatului, ministru de externe si vicepremier pana la mazilirea din 1952. Numărul doi in partid si in guvern (o scurta vreme chiar numărul unu, neoficial), căsătorita cu Marcel Pauker (executat in URSS) si „intr-o” relație cu Eugen Fried (militant slovac mort in Belgia in anii razboiului). Clanul Pauker, ca si cel al lui Dej, Luca, Chișinevschi, Maurer ceva mai târziu, a savurat toate privilegiile birocrației parazitare.

Ghizela Vass (n. Gisella FAERSTEIN)

Stela Moghioroș

Elena (n. Hertha Schwammen), soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu;

Adela, soția lui Gogu Petrescu (fratele Elenei Ceaușescu);

Iordana, soția lui Valentin Ceaușescu (fiul lui Nicolae și Elena Ceausescu), fiica lui Petre Borilă (n. Iordan Draganov RUSEV) și a Ecaterinei Borila (n. Katherina Abraham) „Fiul celor doi și nepotul lui Nicolae Ceaușescu, Daniel Valentin (n. 1981), este evreu cf. canoanelor religioase iudaice (Halaha). De altfel, imediat după Revoluție, fosta soție a lui Valentin (de care aceasta divorțase în a doua jumătate a anilor ‟80) și copilul ei s-au refugiat în Israel, grație ajutorului oferit de Nicolae Cajal, lider al comunității evreiești din România şi bun prieten de familie al soților Borilă” (“Moștenitorul secret al lui Ceaușescu”. Evenimentul Zilei – luni, 27 aprilie 2009).

Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, .căsătorită mai întâi cu Marcel Popescu, fostul aghiotant al lui Emil Bodnăraș, ministrul comerțului exterior in anii ‘50, cu care a avut trei copii (Smaranda, Gheorghe si Mandra).

Alice (n. Aroneanu, 1905, Olteniţa – d. 1970)), soția lui Traian Săvulescu, ministru al Agriculturii (1946-1948, „prim” și respectiv al doilea vicepreședinte al Consiliului de Miniştri (1948, 1948-1949)). Directoare adjunctă şi apoi directoare a Institului de Biologie Bucureşti, membru corespondent (23 martie 1952) şi titular (21 martie 1963) al Academiei Republicii Populare Române. Membră şi a altor instituţii de profil, românești sau străine, precum Societatea de Ştiinţe Biologice (vicepreședintă), Comisia de Radiologie a Academiei R. P. R., Academia de Științe din New York, Societatea Internaţională de Ştiinţe ale Naturii. Membru în conducerea U.F.A.R. (1944-1948), decorată cu “Ordinul Muncii” cls. III-a în 1951; fişă de cadre la secțiile Propagandă-Agitaţie (1955), respectiv Relaţii Externe ale C.C. al P.C.R. (4/1952). In 1970, ieșind din cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, care i-a comunicat că Institutul de Biologie va trece în subordinea Ministerului Agriculturii, a suferit o criză cardiacă pe culoarele Comitetului Central; dusă de urgenţă la spital, a încetat din viaţă.

Dorina (n. Rudich), (n 25 mai 1909 Roznov, Neamţ – 21 aug.1982 București), fiica lui Isac şi Maria Rudich) – soţia demnitarului comunist Gheorghe (zis Gogu) Rădulescu (căs. 1938); ajunsă în București în timpul adolescenţei, dactilografă în capitală în perioada interbelică, colaboratoare la Cuvântul liber (1935-1936), în cercul unor poeţi evrei avangardişti, recrutată de N.K.V.D., refugiată împreună cu soțul ei în URSS în 1941-1944 (perioadă în care este avansată până la gradul de colonel N.K.V.D., fiind demobilizată abia în 1947), revenită în ţară în 1944; dactilografă la Comisia Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Artelor (din martie 1945), redactor la Graiul Nou (cotidianul de limbă română al Armatei Roşii) (1944-1947), apoi la Viaţa capitalei (1947-1948), apoi activă în domeniul comerțului exterior în mandatul ministerial al lui Gogu Rădulescu, iniţial ca director în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, ulterior ca membru în conducerea ILEXIM, în paralel publicistă şi scriitoare mediocră; prietenă și protectoare a Anei Blandiana;

Raia, soția lui Ion Vidraşcu (Vania Didenko).

Sara, soția ambasadorului Nicolae Guină.

Melita (n. Scharf), soția lui Gheorghe Apostol;

Ani, soția lui Leontin Sălăjan (el însuși posibil evreu).

Ecaterina (n. Klein), soția lui Stoica Chivu;

Ileana (Ilonka Papp), soția lui Grigore Răceanu.

Ecaterina (n. Feher), soția lui Grigore Preoteasa, decedat în accidentul aviatic din U.R.S.S. din 1957. Activistă a secției Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (iniţial la sectorul Evidenţa Cadrelor şi Documentare), apoi, până în anii ‟70, instructor al C.C. al P.C.R.; dosar de cadre din 1954). Mama Ilincăi (căsătorită în prezent/2013 Bartolomeu) – prima soție, în anii ‟70, a politicianului P.S.D. Adrian Năstase (recăsătorit în 1985 cu Dana, fiica fostului ministru al Agriculturii şi ambasador în China Angelo Miculescu). Decorată în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R„. clasa a II-a

Constanţa (Helene, Constanta Crăciun, n.16 februarie 1914 Constanţa – d. 2 mai 2002 București), membra a CC si șefa culturii pe linia guvernului, soția lui Ion Vinţe (Vincze), unul dintre cei mai temuți inchizitori ai partidului. Fostă ilegalistă, membra de partid din 1935. Membra în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), colaboratoare la revista Femeia a F.D.F.R. (din 1946), membra a Comitetului Executiv şi al C .C. şi “preşedinte activ” (i.e. executiv) al U.F.D.R. (1948-1952), membra al C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1969, 1972-1974) şi a Biroului Organizatoric al C.C. (1950-1952), deputat M.A.N. (mandate succesive 1946-1969), membra a prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1953), membra al Consiliului General de Conducere al A.R.L.U.S. președinta Comitetului Central al Crucii Roşii România (1949-1951), secretar pentru probleme organizatorice al comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1951-1953), ministru al Culturii (1953-1957), apoi ministru-adjunct (1957-1961), președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1962-1965), respectiv vicepreședinte al Consiliului de Stat (1965-1969); decorată, inter alia, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al MAN din 20 august 1949);

Martha (n. Cziko), soția lui Alexandru Drăghici.

Duţa (n. Witner), soţia ambasadorului Mihail Roşianu;

Betka (n. Brikner), soţia lui Gheorghe Vasilichi;

Sulamita, soţia lui Miron Constantinescu (el însuși probabil evreu);

Elza (n. KATZ) soția lui Vasile Vaida – fostă deportată în Transnistria, membru C.C. al P.C.R. (1945-1979), ministru al Agriculturii (1948-1952) şi prim secretar al Comitetului Regional Cluj în mai multe rânduri (Balaş 2008: 228)

Florica (n. Cecilia ( Florica ) Glanzstein, 14 Septembrie 1922 – d. 1989 (66-67 ani)), fiica lui Leon Glanzstein, căsătorit cu Marie Fischler si prima soție a lui Emil Bodnăraş.

Maria (Mira), soţia colonelului V. Bucicov.

Felicia („Riri”) (n. Solomon, 28 ianuarie 1927, Focsani – 16 februarie 2013 (86 ani), București), fiica lui Moise (Moritz) Itzic Solomon (n. 16 august 1898, Beresti-Bistrita, Roman, Romania – d. 1992 (93-94 ani), Israel)și Clara Solomon (n. Revici, 17 octombrie 1905, Nicorești, Galați, Romania – d. 14 februarie 1993 (87 ani), București); soția generalului (ziarist militar) Constantin Antip (n.27 octombrie 1925 – d. 21 februarie 2011 (85 ani)), cu care a avut doi copii: Florin Antip (casatorit cu Oana-Lelia Antip) şi Igor Antip (căsătorit cu Rada (Rodica) Istrate). Redactor la Agerpres (1950-1963), la revista Lumea (1963-1971) şi la Radio (“Tribuna României”) (1971-1984); decorată în 1964 cu Medalia Muncii. Fosta soție a lui Ozias Lazarovici.(n. 1918)

Cecilia (n. Wolfsohn), soția ministrului Apărării Ion Ioniță;

Ana Toma (n. Grossman, 9 octombrie 1912, Vatra Dornei – d. 1991, Iasi, fiica lui Iancu Grosman si Jeni Grosman). Comunista ilegalista, membra PCR din 1932; soția lui Sorin Toma, Gheorghe Pintilie (Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko) și Constantin Pârvulescu. Decorata cu ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei„, Erou al Muncii Socialiste” și medalia de aur „Secera și Ciocanul” (Decret 155/1971, Art.1) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră„. În procesul penal intentat lui Lucrețiu Pătrășcanu, a fost martora procuraturii împotriva lui Remus Kofler și a Victoriei Sârbu. Adjunct al ministrului de externe Ana Pauker și apoi al ministrului comerțului. O “versată agentă a direcţiei de informaţii externe a N.K.V.D.” (Troncotă 2006: 47).

Medi (n. Wechsler), soția lui Gheorghe Dinu (alias “Ştefan Roll”, secretarul Uniunii Ziariştilor între 1959 şi 1967);

Elisabeta (n. Gall), soţia colonelului de Securitate Pavel Aranici;

Sarina (n. Samoilă), cumnata lui Teohari Georgescu), soţia lui Paul Mitrache, prim secretar al Legaţiei României la Washington la începutul anilor ’50;

Tereza (n. Teri Ungar) (Solomovici 204: 506), prima soție diplomatului George Macovescu (n.28 mai 1913-d.20 martie 2002, recăsătorit cu Emilia Macovescu) Fiica lui Adolf şi Pepi (n. Peszel)), sora lui Sari Izsak; Edith Ungar şi Ilus Stoica (Ungar) – evreică maghiarofonă; fostă ilegalistă, după 1944 activistă a partidului, între 1948 şi 1949 alături de soţul ei (însărcinat cu afaceri) la Londra, exclusă în 1952 din partid “pentru atitudine uşuratică şi neprincipialitate în ceea ce priveşte raporturile cu unii mici burghezi”, ulterior traducătoare la diverse edituri, în special Editura pentru Literatură Universală; cu dosar anexă la secția Organizatorică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 187, nr. 156/1950-1952) (v. şi Balas 2008: 188-9, 195, 209; Simuţ 2007; Buzatu 2008: 421);(Will to Freedom: A Perilous Journey Through Fascism and Communism, Egon Balas)

Selina (n. Lupu), soția ilegalistului şi ulterior activistului Mihai-Bujor Sion (şeful sectorului Presă la secția Propagandă şi Agitaţie în anii ‘50) (A. Strihan în Solomovici 2004: 401);

Antoaneta (n. Burăh), soția lui Gheorghe Pană (președinte al C.C. al U.G.S.R. în anii ’70). Activistă de partid, în 1949 instructor în cadrul sectorului Învăţământ Public al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., în anii ‟50 şefă de cabinet a lui Leonte Răutu (dosar la secția Propagandă şi Agitaţie a C.C., nr. inv. 71, dosar 12/1954; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 236 şi 424, n.34; Mihai 2009)

Soțiile generalilor Marin Florea Ionescu, Bulcan şi Jean Moldoveanu; generalului-maior Nicolae Cambrea (subșef al Statului Major în 1947), ambasadorului Nicolae Cioroiu si Constantin Stere, etc (*).

Aceasta serie a doamnelor puterii (având în vedere mărimea comunității evreiești din România raportata la perioada comunista), și limitele obiective ale “plajei de selecție” – scrie Iulian Apostu in lucrarea sa (*) -„pare să confere substanță tezei fostului general de Securitate Neagu Cosma, în a cărui opinie, în deceniile postbelice ar fi existat chiar un plan bine articulat al elitei politico-militare israeliene privind maximizarea influenței asupra României pe mai multe căi, între care şi “[r]ealizarea de căsătorii mixte cu activiști de partid consacrați, dar şi cu tineri care prezentau perspective de promovare” (Cosma 1994: 273)”.

---

(*) Evreii şi comunismul, Cazul României (1944-1965) – ediția aprilie 2013, p. 167

---

CAUZA MORȚII LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ

Această galerie conține 1 fotografie.

Vineri, 19 aprilie 1965, cauza oficiala a decesului lui Dej a fost „cancerul la ficat și plămâni”. În legătură cu motivele reale care au provocat cancerul și, în final, decesul lui Gheorghiu-Dej, s-au vehiculat câteva ipoteze, tema fiind și astăzi prilej de speculații. Continuă lectura →

COPIII COMINTERNULUI – CONFESIUNILE TATIANEI PAUKER-BRĂTESCU

Ana Pauker „a fost o mamă deosebit de bună și blândă. Probabil se simțea vinovată față de noi. Spun asta in calitatea mea de mamă. Eu așa m-aș fi simțit. N-am avut intimități pe această temă cu ea” – Tatiana Pauker-Brătescu

Tatiana Brătescu (decedata in 2011) a fost fata soților Ana si Marcel Pauker (n.r. Марчел Паукер). Copil de revoluționar-erou, după mamă, și de „dușman al poporului”, după tată, Tatiana povestește despre viața copiilor „crescuți de Comintern”, si despre mărirea si decăderea promotorilor bolșevismului.

COPILARIA LA ORFELINAT

„Sunt născută in URSS” – spune Tatiana Brătescu, intr-un interviu acordat istoricului Lavinia Betea. „Prima fiica a părințiilor mei. Tanio, a murit la șapte luni, de dizenterie. Tanio s-a născut in România. Fratele meu, Vlad, s-a născut la Viena, eu m-am născut în Uniunea Sovietică. Până la 4 ani, fratele meu a trăit ca un fel de țigan nomad: Viena, Berlin, apoi a poposit, la 4 ani si jumătate, la Moscova”.

„Din păcate, doar o foarte scurtă perioadă am petrecut-o cu tata. Eu il țin minte numai din ’37. In ’38 am fost împreună când a venit el la Moscova pentru a fi arestat si ucis. Fratele meu si cu mine fuseserăm până atunci la casa de copii de la Ivanovo, o localitate la sud-est de Moscova. Eu aveam 10 ani. Am fost aduși la el. Stăteam la Hotel Lux, noi, copiii, intr-o cameră, iar el in alta. Chiar etajele erau diferite. S-a ocupat enorm de noi, dacă ținem cont de ceea ce se petrecea atunci in viața lui! In urma acelui timp scurt petrecut cu tata, am rămas cu niște lucruri esențiale pentru întreaga viată. Ne ducea la muzee, ne explica tot felul de lucruri… Ne-a cumpărat un ceas cu pendul pe care noi a trebuit sa-l asamblăm. Ceasul însă rămânea in urmă si, ca sa-l reglăm, am atârnat de el tot felul de obiecte. Am ajuns să agățam de el un fier de călcat, dar ceasul se încăpățâna să rămână in urma. Când a venit tata, i-am explicat necazul cu ceasul. „Sunteți siguri ca ați respectat instrucțiunile?„, ne-a întrebat el. Am luat cărticica cu explicațiile. Ultima faza – pe care n-o citisem – era reglarea ceasului. Mi-a rămas in cap si le-am povestit copiilor – am trei! – si nepoților mei, sfatuindu-i să citească totdeauna până la capăt, ca așa ne-a învățat tata.”

citește si Marcel Pauker, ilegalist comunist

„Eu sunt cea care l-a văzut ultima dată. Eram in camera lui, când au venit doi sau trei tipi care i-au spus ceva. „La revedere, ne vedem mai târziu„, mi-a spus el, in rusă. Vorbeam numai in rusă, alta limba, noi, copiii, nu știam. Am ieșit din camera lui, păstrandu-i pentru toata viata imaginea încadrată intre doi oameni”.

„Îmi dau seama acum că, in timpul acela scurt petrecut împreună, încerca să ne facă educație in cat mai multe feluri. L-a pus pe fratele meu sa stea pe masa si sa facă gimnastică. A vrut să mă pună si pe mine sa urc, dar eu am refuzat, spunând ca mi-e frica. Atunci, el m-a luat pe genunchi si mi-a spus: „Tania, când tata spune sa te arunci pe fereastra, trebuie sa te arunci pe fereastră„”.

„O altă imagine e de la sărbătoarea de 7 noiembrie in Piața Rosie. Era multă lume si se cânta Internaționala. Iar el cânta românește. Mă tinea de mană si canta…”

citește si CUM L-A CUNOSCUT ANA PAUKER PE „PUIU” (MARCEL PAUKER)

„LUAŢI-VĂ COPILUL, CĂ MOARE”

„Mama fusese trimisă la scoala leninistă din Moscova. Era însărcinată cu mine. Clara Zetkin a spus ca nu accepta ca o femeie însărcinată sa fie cursantă a scolii, deoarece, din cauza sarcinii, nu poate fi atentă. In cele din urma, au acceptat-o. M-a născut, a stat 9 zile cu mine si m-a lăsat la spital. Ea a plecat la scoală, pentru ca de acolo nu i s-a dat voie să stea cu copilul. Am fost trimisă, probabil, la un fel de creșa. Se vede însă ca eram un copil încăpățânat care refuza sa trăiască o viata cu asemenea condiții. M-am îmbolnăvit de plămâni, ea a fost chemata si i s-a spus: „Luati-vă copilul, ca moare„”.

„LA CHEMAREA LUI LENIN”

Mama „avea o prietenă olandeză (n.r. Neli) care venise cu soțul ei, in 1921, in Uniunea Sovietică. El era inginer, ea studentă la engleză. Veniseră la chemarea lui Lenin…In 1921, Lenin invitase intelectuali progresiști din Occident să ajute la construcția patriei muncitorilor. Cu condiția sa vina cu provizii pe doi ani si cu bani sa poată cumpăra uneltele necesare pentru construcție. Asa veniseră si cei doi in Rusia. Mama a întrebat-o pe Neli daca poate sa ma tina la ea. Neli a acceptat. M-a adus la viață fiind convinsa ca am nevoie de căldură, de afecțiune. Făcea cinci-sase feluri de mâncare si eu refuzam să mănânc. Atunci, ea punea mâncarea pentru mine de-o parte, fără s-o dea altora. „Ce faci cu ea?” – întreba mama. Iar Neli spunea: „Fetița vrea să vadă daca țin la ea; are nevoie de afecțiune„.

„Tata a fost trimis la Magnitogorsk, intr-un fel de reeducare. De-acolo a cerut sa ne vadă, sa-i fie trimiși copiii – eu si fratele meu. Mi-a spus Neli ca acolo era foarte frig, așa ca ne-au trimis foarte bine îmbrăcați. Mi-a mai spus si ca si-au dat seama ca tata ne îngrijise foarte bine. Am o fotografie in care e si mama. Cred ca venise in vizita. Nici nu știu cat a stat acolo. Ea era încă la scoala leninistă. Când ne-am întors de la Magnitogorsk, am locuit cu mama in celebrul Hotel Lux, unde erau cominterniști. Se născuse intre timp si sora noastră, Maria (Masa), fiica lui Eugen (Egon) Fried….Tatăl ei, Fried, era slovac ca loc de naștere, evreu ca etnie si maghiar ca si cultura, ajuns instructor principal al Cominternului pentru Franța. El este omul care împreuna cu Thorez au creat Frontul Popular in Franța. Mama fusese trimisa in Franța ca adjuncta a lui. Acolo a fost conceputa sora mea, Masa, dar s-a născut la Moscova”.

INSTRUCTOARE A COMINTERNULUI IN ROMANIA

„Am avut o discuție cu mama de care-mi pare rău acum. Ea ne-a mai povestit câte ceva, dar noi nu prea întrebam. Despre Fried n-a povestit niciodată. După ce-a născut-o pe Masa, mama a trebuit sa plece ca instructoare a Cominternului, in România cred. Si atunci s-a pus problema sa ne dea pe noi, pe copii, la un cămin ce se deschisese nu departe de Moscova, o casa de copii pentru copiii revoluționărilor, numita Internaționala„.

„Aurore, soția din acea vreme a lui Thorez, care era prietena cu mama, a vrut sa ne ia cu ea in Franța. Mama a spus sa ne lase la Moscova, sa-i poată găsi aici Puiu (n.r. Marcel Pauker) pe copiii lui. S-o ia pe Maria in Franța, daca vrea. Asa a ajuns Masa să fie crescută împreună cu doi dintre copiii lui Thorez, întocmai ca si copiii lui”.

„Pe noi, mama ne-a dus la acea casa de copii, după care ne-au mutat intr-o alta casa, la Ivanovo. Am stat acolo pana in ’37, când am venit la Moscova pentru tata.”

„După ce l-au arestat pe tata, ne-a preluat o alta femeie, o directoare a unei fabrici. Cine s-o fi obligat s-o facă? Nici acum nu-mi dau seama de ce. Am stat cu ea până când au arestat-o si pe ea. Am fost duși la o altă casă de copii, la Momino, tot lângă Moscova. Apoi, din nou, la Ivanovo, de unde ne-a luat mama in ’41, când a revenit in Uniunea Sovietică.”

„MAREA UNIUNE SOVIETICĂ ARE GRIJĂ DE COPIII LUPTĂTORILOR COMUNIȘTI DIN INTREAGA LUME”

Casele copiilor revoluționarilor „nu semănau cu casele de copii obișnuite. In sensul că eram, se pare, mai bine hrăniți, mai bine îngrijiții. Aceasta pentru că eram copiii ostatici in jurul cărora se făcea multa gălăgie că Marea Uniune Sovietica are grija de copiii luptătorilor comuniști din întreaga lume. Erau si case ale copiilor „dușmăniilor poporului„, unde alți colegi ai noștri au fost trimiși după condamnarea părinților lor. Erau ținuți in acele case, iar când împlineau 16 ani, erau vărsați direct in lagărele de reeducare”.

„Îmi amintesc de o fetiță, colega cu noi, Lidia Feler, căreia i s-a spus că va fi preluată si trimisă acolo din cauza părințiilor săi. Îmi aduc aminte cum plângea fetița pe patul ei. Noi eram strânși împrejur si, la un moment dat, am început să plângem cu toții. Până la urmă nu a fost trimisă, ca să nu ne traumatizeze. Eu si fratele meu am avut norocul de a fi considerați, in primul rand, copiii mamei noastre, nu ai tatălui„

„In holul casei de copii erau portrete cu revoluționari din întreaga lume. După procesul de la Craiova a fost pus si portretul mamei, alături de cel al lui Dolores Ibarruri si Maurice Thourez. S-a considerat ca eram copiii Anei Pauker, nu ai tatălui care fusese executat. Sigur ca noi nu știam asta.”

„Îmi amintesc ca acolo erau si un băiat al lui Mao Tze Dun si un fiu al lui Togliatti... La un moment dat, fără sa-mi dau seama, le-am spus copiilor mei: Ce norocoși sunteți voi! Aveți mama, tata, bunici! Dar asta e situația normala! – s-au mirat ei. Atunci mi-am dat seama cat de contorsionata si ranita sunt daca am gândit ca normalul e un noroc…”

„COPIII COMINTERNULUI„

„Când mama a venit in ’41, am stat puțin împreună, deoarece a început războiul. Iar noi, „copiii Cominternului„, am fost evacuați la Gorki. Iarăși am fost aduși la Moscova, apoi, împreună cu mama, am fost evacuați la Ufa, in Baskiria. In ’43, ea a revenit la Moscova. Fratele meu a intrat in Divizia „Tudor Vladimirescu” si a plecat pe front. In 16 septembrie 1944 am venit cu mama la București”

„PĂRINŢII NOSTRI LUPTAU PENTRU REVOLUŢIE”

„După ce s-au terminat toate, mi-am explicat simplu (n.r. de ce s-a trait așa): fanatismul revoluționar. Înainte nu mi-am pus problema. Știam ca ei, părinții noștri, luptau pentru revoluție si asta era ceva sfânt. Asa eram educați. Eu am o scrisoare de la ea (n.r.de la Ana Pauker), scrisa din pușcăria de la Dumbrăvenii pentru noi, pentru copii. Scrisoarea fusese tradusa in nemțește si n-a ajuns niciodată la noi. De ea am aflat când am văzut dosarele de la Comintern. Noua nu ne-a fost data. Când am citit-o, mi s-a părut sinistru. Câtă sfiala, dragoste si căldura era in acea scrisoare! Ce facem, unde suntem, ce mâncam… „

„O MAMĂ COCHETĂ”

„Îmi amintea o zi de la Ivanovo – probabil cineva pleca in Romania – si mi s-a spus „Facem fotografii!„. Probabil că rochia mea li s-a părut nu îndeajuns de bună si mi-au dat o haină de la o belgiană. Privind fotografia cu haina prea mare pe mine, mama s-a îngrozit in ce hal sunt îmbrăcată, ea fiind o cochetă…”

Ana Pauker (dr) la o recepție cu soția lui Lucrețiu Pătrășcanu (centru)

„IN GENERAL, ȘTIAM CĂ AM O MAMĂ”

„…In general, știam ca am o mama, știam ca e la închisoare”

„Intr-o vara, mă aflam la acel sanatoriu de copii bolnavi de plămâni si am primit de la ea un dar. Doi trandafiri făcuți din pâine frământată si vopsită pe care scria „Rot Front„. Mătușa Titi mergea si vindea astfel de lucruri, erau un fel de mărțișoare. In sanatoriu se știa ca suntem niște personaje. Era un fel de mândrie, acolo, ca mama e la închisoare.”

„Ea nu a știut că va fi eliberată pană când a ajuns in URSS (1). Când i s-a cerut să-si facă bagajul, a crezut că va fi dusa la alta închisoare. A fost urcată in tren. A întrebat „Unde ma duceți?”. Dar nu i s-a spus. A mers pană aproape de granita, a fost cercetată de armată si a fost predată. Sovieticii aduseseră la graniță o fosta pușcăriașă ca să o recunoască. Ea nu știa ce se hotărâse, nici cu cine fusese schimbata. Când a ajuns, s-a adresat oficialităților cu care venise in contact sa anunțe ca la granita României cu Uniunea Sovietica e o mare concentrare de armata. I s-a spus sa tacă din gura. Abia după atacul asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941 si-au dat seama ca văzuse bine…”

„REPORTERII SE INGHESUIAU CU APARATELE LOR”

„A coborât in gara Kievskivagzal. Eu aveam 13 ani, fratele meu 15 si fuseserăm aduși s-o întâmpinăm. Pentru noi, mama era complet necunoscută. Eu o văzusem ultima data la 4 ani si jumătate. Am imaginea din fotografie. Se organizase o festivitate pentru primirea ei. Mi se părea ca sunt in vis. A coborât din tren, iar fotoreporterii se înghesuiau cu aparatele lor. Am stat cu ea doua zile, după care am revenit la casa de copii sa terminam scoala. Ea a fost trimisă la un sanatoriu de refacere si noi am plecat cu ea. Îmi aduc aminte de prima seară petrecută împreună. Ne pregăteam de culcare si am început sa ne descălțam. După tonul pe care ne-a cerut ordine, ne-am uitat unul la altul si ne-am dat seama ca… până aici ne-a fost!„

„SOSIREA IN ORAȘUL ‘ALB””

„Am venit (n.r. in București) împreună cu mama (n.r. in septembrie ’44), cu un avion militar, cred”.

„Fratele era pe front iar sora plecase in Franța. Plecase cu fosta soție a lui Thorez. A vrut Fried sa o trimită pe ea si pe Maurice Thorez-junior la Moscova. Când a venit in ’41, a fost urmata de prima soție a lui Maurice Thorez care era acum tovarășa de viată a lui Fried. Masa (Maria Masha Birnbaum (22.12.1932-04.06.2020), fiica militantului comunist Eugen Fried, recăsătorit cu prima soție a liderului comunist francez, Maurice Thorez) nici nu știa că Fried e tatăl ei, ea credea că e fiica lui Marcel Pauker.”

Știam despre București că e un „oraș alb”. Moscova era „roșie”. Mama vorbea de București cu o nostalgie teribilă. Eu sunt născută in Uniunea Sovietică si am crescut intr-o țară socialistă unde învățasem ca e un lucru îngrozitor capitalismul. Am fost cazate intr-o casa ilegala, la niște muncitori, in nu știu ce cartier. Acolo a venit Gheorghiu-Dej. Eu știam un singur cuvânt românesc – cuvântul „dulap„. Am fost apoi mutate pe Maria Rosseti si am stat intr-o garsoniera – o camera cu o nișa. „

Gheorghe-Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Petru Groza

„GHEORGHIU-DEJ M-A INVITAT SĂ DANSĂM”

„Si apropo de relația Gheorghiu-Dej – mama, el a venit intr-o zi la noi. Au pus patefonul si Gheorghiu-Dej m-a invitat sa dansam. Eu eram cu „nu” si timida. Am refuzat si mama a insistat si mi-a spus: „Tania, te rog, te invita„. Eu am ținut-o pe-a mea si mult mai târziu, spre sfârșitul vieții, mama mi-a spus ca nu m-a iubit ca l-am pus in acea situație penibila. M-a impresionat spaima ei ca l-am refuzat pe Gheorghiu-Dej – un om căruia nu-i plăcea sa fie refuzat. Ne-am mutat apoi într-o alta casa mai buna. Acolo au venit si fratele meu de pe front si sora mea din Franța care-mi spunea ca atunci când ne-am întâlnit pe aeroport a fost impresionata negativ de aspectul mamei. Îmbătrânise, avea parul alb si era adusa de spate. Sora mea era obișnuită cu Aurore Thorez, mai tânără ca mama, mai blonda, mai bine trăita. Noi copiii ne vedeam cu mama extrem de puțin. Ea pleca dimineața la lucru, noi la scoală, si se întorcea seara. Era intr-una plecata pe undeva”.

„TU STII CU CINE VORBESTI?”

„Nu am avut deloc sentimentul ca eu sunt grozava din cauza mamei. Dupa viata mea la orfelinat era normal. Consideram totul normal. Intr-o zi eram cu Lica Gheorghiu – aveam aceeași vârsta. Am traversat aiurea piața si un polițai ne-a somat: „Domnișoarelor…!” Lica s-a repezit la el: „Tu stii cu cine vorbesti?„. Lica, taci! – ziceam eu. Eram socata de acea ieșire a ei. Efectul educației de la casa de copii unde eram multi copii de conducători. Eu eram obișnuită cu celebritatea mamei. Asa cum era la casa de copii, n-am știut ce e aceea umilința. Lica Gheorghiu fusese însă in situația de mare umilință. A fi fiica de pușcăriaș, nu suna bine la Galati. Mama ei nu avea renume bun, bunicii materni au ocrotit-o. Eu fusesem, in schimb, „o fiica de eroina a clasei muncitoare„.

„A INTRAT IN LUMEA BUNA PESTE NOAPTE”

„După spusele fiicei mai mici a Licăi Gheorghiu, fetele lui Dej fuseseră exmatriculate si din școală sub acuzația de copii de comuniști. Au fost admise numai de școala evreiasca. Asa se face ca Lica, venind in acel timp la București, devine o personalitate. Neexistând soția lui Gheorghiu-Dej, acesta o lua pe ea de fiecare data cand protocolul cerea asta. A intrat in lumea buna peste noapte dupa ce fusese un copil necajit.”

„Si eu fusesem un copil necăjit, dar atunci nu realizasem. Probabil ca eram in situația copiilor de domnitori de altădată, ținuți ostatici la Istanbul. Dar nu știam. M-a șocat si pe mine când ne-am mutat intr-o a treia casa. Aceasta era o vila. Atât de mare si de frumoasa încât am întrebat-o pe mama – vom sta singure aici? Ea a simțit-o ca pe-un reproș. Mi-a spus ca nu vom sta singure. Am stat cu soții Chisinevschi.”

citește si Viața de lux a nomenclaturii comuniste – regimul Gheorghe Gheorghiu Dej

„O MAMĂ BUNĂ”

„A fost o mamă deosebit de bună si blândă. Probabil se simțea vinovată față de noi. Spun asta in calitatea mea de mama. Eu așa m-as fi simțit. N-am avut intimități pe aceasta tema cu ea. Nici ea nu ne-a povestit cum s-a simțit, nici noi. Era si acea atmosfera de închistare! Îmi amintesc ca erau la noi prietenele ei, Stella Blagoeva si Varia Manuilskaia. Formau un trio. Stella lucra la revista Cominformului Pentru Pace Trainica. Venise la București Balsoi Teatru cu baletul „Lacul Lebedelor„. După spectacol, acasă, fratele meu si cu mine comentam: „Uite baletul rus cum este...”. Stella si mama s-au opus: „Nu rus, ci sovietic!„. Insistau foarte tare să ne intre in cap……Cred că pentru ea lucrurile deveniseră de mult clare. Dar făceau in prea mare măsură parte din viata ei ca să poată să mai schimbe ceva”.

„VIAŢA MEA A FOST O GREȘEALĂ”

„Procesele de la Moscova au însemnat un episod nefericit. Mama, căreia ii fusese omorât soțul in acest fel, caută sa evite sa vorbească despre ele. Mama povestea ca in 1941, când a revenit la Moscova, primul lucru de care a întrebat-o pe prietena sa, Varia Manuilski, a fost „Ce-i cu Puiu?„. Tatei i se spunea Puiu. „Vreau să vorbesc cu Beria„, i-a spus mama Variei. „Mai bine să nu mai întrebi„, a sfătuit-o prietena ei. Vă fac o paranteză cu Neli olandeza care m-a crescut când eram mică. Neli a trăit peste 90 de ani si se afla la noi, in București, când s-a întâmplat oroarea de la Praga, in 1968. „Neli, cum poți sa mai crezi după toata oroarea pe care ai văzut-o?„, am întrebat eu. Iar ea mi-a răspuns ceva ce m-a uluit: „Daca eu recunosc că toate acestea sunt o oroare sau eroare, atunci trebuie să recunosc si că viata mea a fost o greșeală„. Ma gândesc că si la mama a fost aceasta imposibilitate, de a recunoaste că viata sa a fost ratată”

citește si 1968 – „Primăvara de la Praga” se încheie cu invadarea Cehoslovaciei de către membrii Pactului de la Varșovia

„PLĂTIM UN PREŢ, DUPĂ CARE VA FI BINE”

„L-a iubit pe tata; a vorbit totdeauna la superlativ despre el. Cand a aparut „raportul secret” al lui Hrusciov, sotul meu a primit acel raport de la un prieten de-al lui care fusese in Occident si i l-a dat si ei să-l citeasca. „Tovarășa Ana, la modul serios, acesta era sistemul de adresare, oare e posibil așa ceva? Este un fals!„. La care ea a răspuns: „Nu e un fals. Este adevărat„. Deci ea știa! Văzuse si știuse. Nu din povesti. Fusese acolo.”

citește si DISCURSUL SECRET al lui Nikita Hruşciov

„Probabil că la ea, ca la multi alți intelectuali fascinați de revoluția comunista si de proiectele ei, funcționa raționamentul: plătim un preț, după care ne va fi atât de bine, încât vom spune ca a meritat sacrificiul…’

„Când s-a scris ceva despre Marx, după moartea lui Stalin, devenise entuziasmată. Credea că va fi o revenire la izvoarele marxismului si că râul ce se întâmplase fusese o denaturare a lui Stalin. Cu energia, curajul si inteligenta ei, cred că ar fi putut face orice. Le-a ratat…”

---

1. Condamnată în 1936 la 10 ani de închisoare pentru activități comuniste, Ana Pauker este eliberată la 7 mai 1941, în schimbul unui patriot român, unionistul basarabean Ion Codreanu, arestat de ruși după ocuparea Basarabiei. Prin schimbul de prizonieri, Ana Pauker ajunge din nou la Moscova.