Comunism | Comunism si socialism | Marxism | Leninism | Marxism-leninism | Stalinism |
Comunismul (din latinescul communis, „comun, universal”) – este o ideologie și o mișcare filozofică, socială, politică și economică, al cărei scop este instaurarea unei societăți comuniste, și anume o ordine socio-economică structurată pe ideile de proprietate comună sau socială a tuturor bunurilor, in absența claselor sociale, a banilor și a statului.
Comuniștii sunt de acord cu privire la dispariția statului, dar nu si asupra mijloacelor pentru atingerea acestui scop, reflectând o distincție între o abordare mai libertară a comunizării, a spontaneității revoluționare și a autogestionării muncitorilor și o abordare mai avangardistă sau condusă de partidul comunist prin dezvoltarea unui stat socialist constituționalist.
Comunismul include o varietate de școli de gândire care includ, în linii mari, marxismul, leninismul și comunismul libertarian, precum și ideologiile politice grupate în jurul acestora, având în comun teoria conform căreia ordinea actuală a societății provine din capitalism, din sistemul economic și modul de producție al acestuia, și anume că în acest sistem există două clase sociale majore, că relația dintre aceste două clase este una bazata pe exploatare și că această stare de lucruri poate fi rezolvată, în cele din urmă, doar printr-o revoluție socială.
În secolul al XX-lea, guvernele comuniste adepte ale marxism-leninismului (și variantele sale) au ajuns la putere în unele părți ale lumii, mai întâi în Uniunea Sovietică, odată cu Revoluția bolșevică din 1917, și ulterior, după cel de-al Doilea Război Mondial, în anumite zone din Europa de Est, Asia și alte regiuni.
Împreună cu social-democrația, comunismul a devenit tendința politică dominantă în cadrul mișcării socialiste internaționale, până în anii 1920.
Criticii comunismului se impart, în principiu, în două mari categorii,: cei care se referă la aspectele practice ale statelor comuniste și cei care se referă la principiile și teoria comunistă.
Comunismul poate fi interpretat ca „a fi parte din comunitate sau a exista pentru comunitate”. Înainte de a fi asociat cu concepția mai modernă de organizație economică și politică, a fost inițial utilizat pentru a desemna diverse situații sociale. Comunismul este asociat în primul rând cu marxismul, întruchipat mai ales în Manifestul comunist
În 1793, Restif de la Bretonne a folosit pentru prima dată termenul communisme pentru a descrie o ordine socială bazată pe egalitarism și pe proprietatea comună a bunurilor. Restif va continua să folosească frecvent termenul în scrierile sale; a fost primul care a descris comunismul ca formă de guvernare. John Goodwyn Barmby este creditat cu prima utilizare a termenului comunism în limba engleză, în jurul anului 1840.
Gândirea și teoria politică comunistă au în comun câteva elemente de bază. Formele dominante de comunism se bazează pe marxism sau leninism, dar există și versiuni nemarxiste ale comunismului, cum ar fi anarho-comunismul și comunismul creștin, care rămân parțial influențate de teoriile marxiste și, în special, de marxismul libertarian și umanist.
Printre elementele comune se numără faptul că sunt mai degrabă teoretice decât ideologice, că identifică partidele politice nu prin ideologie, ci prin clasa și interesul economic, și că împărtășesc o identificare cu proletariatul.
Potrivit comuniștilor, proletariatul poate evita șomajul în masă doar dacă capitalismul este răsturnat. Pe termen scurt, comuniștii orientați spre stat favorizează proprietatea de stat asupra vârfurilor de comandă ale economiei ca mijloc de a apăra proletariatul de presiunea capitalistă. Unii comuniști se deosebesc de alți marxiști prin faptul că văd în țăranii și micii proprietari ca pe niște posibili aliați în obiectivul lor de a scurta abolirea capitalismului.
Pentru comunismul leninist, un astfel de obiectiv, inclusiv interesele pe termen scurt ale proletarilor de a-și îmbunătăți condițiile politice și materiale, nu poate fi atins decât prin avangardism, o formă elitistă de socialism, care se bazează pe analiza teoretică pentru a identifica interesele proletarilor, mai degrabă decât pe consultarea proletarilor înșiși, așa cum susțin comuniștii libertarieni.
Atunci când se angajează în alegeri, principala sarcină a comuniștilor leniniști este aceea de a educa alegătorii în ceea ce se consideră a fi adevăratele lor interese, mai degrabă decât ca răspuns la exprimarea intereselor de către alegătorii înșiși.
Atunci când au obținut controlul statului, principala sarcină a comuniștilor leniniști a fost aceea de a împiedica alte partide politice să înșele proletariatul, cum ar fi prin prezentarea propriilor candidați independenți. Această abordare avangardistă provine din angajamentele lor față de centralismul democratic, în care comuniștii pot fi doar cadre, adică membri ai partidului care sunt revoluționari profesioniști cu normă întreagă, așa cum a fost conceput de Vladimir Lenin.
[înapoi]
Începând cu anii 1840, comunismul a fost interpretat, de regula, ca fiind distinct de socialism. Definiția și utilizarea modernă a socialismului se va stabili până în anii 1860, devenind predominantă față de termenii alternativi asociaționist (fourierism), cooperatist și mutualist, utilizați anterior ca sinonime; în schimb, comunismul a ieșit din uz în această perioadă.
O distincție timpurie între comunism și socialism a fost aceea că socialismul urmărea doar socializarea producției, în timp ce comunismul viza să socializeze atât producția, cât și consumul (sub forma accesului liber la bunurile finale).
Până în 1888, marxiștii au folosit termenul de socialism în locul comunismului, considerat un sinonim demodat pentru primul.
In 1917, odată cu Revoluția bolșevică, socialismul a fost considerat o etapă distinctă între capitalism și comunism, introdusă de Vladimir Lenin ca mijloc de a apăra preluarea puterii de către bolșevici împotriva criticilor marxiste tradiționale, potrivit cărora forțele de producție ale Rusiei nu erau suficient de dezvoltate pentru o revoluție socialistă.
O distincție între comunist și socialist ca descriptori ai ideologiilor politice a apărut în 1918, după ce Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia s-a redenumit Partidul Comunist Pan-Rus, iar termenul de comunist a ajuns să se refere, în mod specific, la socialiștii care susțineau politicile și teoriile bolșevismului/leninismului și, mai târziu, în anii 1920, pe cele ale marxism-leninismului, deși partidele comuniste au continuat să se descrie pe ele însele ca fiind socialiste sau dedicate socialismului.
Atât comunismul, cât și socialismul au adoptat aceeași atitudine a oponenței față de religie. În creștinătatea europeană, comunismul era considerat a fi un mod de viață ateu. În Anglia protestantă, comunismul trimitea, strict fonetic, la ritul comuniunii romano-catolice, motiv pentru care ateii englezi s-au denumit socialiști.
Friedrich Engels afirma că în 1848, în momentul în care a fost publicat pentru prima dată Manifestul comunist, socialismul era respectabil pe continent, în timp ce comunismul nu.
Owenii din Anglia și fouriștii din Franța erau considerați socialiști respectabili, în timp ce mișcările clasei muncitoare care „proclamau necesitatea unei schimbări sociale totale” se denumeau comuniști. Această ultimă ramură a socialismului a produs opera comunistă a lui Étienne Cabet în Franța și a lui Wilhelm Weitling în Germania.
În timp ce democrații liberali priveau Revoluțiile de la 1848 ca pe o mișcare democratică, care, pe termen lung, a asigurat libertatea, egalitatea și fraternitatea, marxiștii au denunțat „momentul 1848” ca pe o trădare a idealurilor clasei muncitoare de către o burghezie indiferentă la cererile legitime ale proletariatului.
Conform The Oxford Handbook of Karl Marx, „Marx a folosit mulți termeni pentru a se referi la o societate post-capitalistă – umanism pozitiv, socialism, comunism, tărâmul individualității libere, libera asociere a producătorilor etc.”. El a utilizat acești termeni în mod complet interschimbabil. Ideea că „socialismul” și „comunismul” sunt etape istorice distincte este străină de opera sa și a intrat în lexicul marxismului numai după moartea sa.
[înapoi]
Marxismul este o metodă de analiză socio-economică care utilizează o interpretare materialistă a dezvoltării istorice, cunoscută sub numele de materialism istoric, pentru a înțelege relațiile de clasă și conflictul social, precum și o perspectivă dialectică pentru a vedea transformarea socială. Ea își are originea în lucrările filosofilor germani din secolul al XIX-lea Karl Marx și Friedrich Engels. Întrucât marxismul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în diverse ramuri și școli de gândire, în prezent nu există o teorie marxistă unică și definitivă.
Unele școli de gândire marxistă pun un accent pregnant pe anumite aspecte ale marxismului clasic, respingând sau modificând alte aspecte. Altele au încercat să combine concepte marxiste și concepte nemarxiste, ceea ce a dus apoi la concluzii foarte diferite.
Marxismul a avut un impact profund asupra mediului academic mondial, influențând numeroase domenii, inclusiv antropologia, arheologia, teoria artei, criminologia, studiile culturale, economia, educația, etica, teoria filmului, geografia, istoriografia, critica literară, studiile media, filosofia, științele politice, psihologia, studiile științifice[9], sociologia, planificarea urbană și teatrul.
[înapoi]
Leninismul este o ideologie politică elaborată de revoluționarul marxist rus Vladimir Lenin, care propune instaurarea dictaturii proletariatului, condusă de un partid revoluționar de avangardă, ca preludiu politic al instaurării comunismului.
Funcția partidului leninist de avangardă este de a oferi clasei muncitoare conștiința politică (educație și organizare) și conducerea revoluționară necesare pentru a detrona capitalismul în Imperiul Rus (1721-1917).
Conducerea revoluționară leninistă se bazează pe Manifestul comunist (1848), care identifică partidul comunist ca fiind „cea mai avansată și mai hotărâtă secțiune a partidelor clasei muncitoare din fiecare țară; acea secțiune care le împinge pe toate celelalte”. În calitate de partid de avangardă, bolșevicii au privit istoria prin intermediul cadrului teoretic al materialismului dialectic, care sancționa angajamentul politic pentru răsturnarea cu succes a capitalismului și apoi pentru instaurarea socialismului; și, în calitate de guvern național revoluționar, pentru a realiza tranziția socio-economică prin toate mijloacele.
[înapoi]
Marxism-leninismul este o ideologie politică dezvoltată de Iosif Stalin.
Potrivit susținătorilor săi, se bazează pe marxism și leninism si descrie ideologia politică specifică pe care Stalin a implementat-o în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și la scară globală în Comintern.
Nu există un acord definitiv între istorici cu privire la faptul dacă Stalin a urmat de fapt principiile lui Marx și Lenin.
De asemenea, conține aspecte care, în opinia unora, sunt abateri de la marxism, cum ar fi socialismul într-o singură țară.
Marxism-leninismul a fost ideologia oficială a partidelor comuniste din secolul al XX-lea (inclusiv a celor troțkiste) și a fost dezvoltat după moartea lui Lenin.
Cele trei principii ale sale au fost materialismul dialectic, rolul conducător al partidului comunist prin centralism democratic și o economie planificată cu industrializare și colectivizare agricolă.
Ca termen, marxism-leninism este înșelător, deoarece Marx și Lenin nu au sancționat sau susținut niciodată crearea unui -ism după ei, și este revelator deoarece, fiind popularizat după moartea lui Lenin de către Stalin, conținea acele trei principii doctrinare și instituționalizate care au devenit un model pentru regimurile ulterioare de tip sovietic.
Influența sa globală, care, la apogeu, a acoperit cel puțin o treime din populația lumii, a făcut din marxism-leninism o etichetă convenabilă pentru blocul comunist ca ordine ideologică dinamică.
[înapoi]
Stalinismul este modul de guvernare și împreuna cu politicile marxist-leniniste puse în aplicare în Uniunea Sovietică între 1927 și 1953 de către Iosif Stalin.
Acesta a inclus crearea unui stat polițienesc totalitar cu un singur partid, industrializarea rapidă, teoria socialismului într-o singură țară, colectivizarea agriculturii, intensificarea conflictului de clasă, cultul personalității și subordonarea intereselor partidelor comuniste străine față de cele ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, considerat de stalinism ca fiind principalul partid de avangardă al revoluției comuniste la acea vreme..
Regimul lui Stalin a epurat cu forța societatea de ceea ce vedea ca fiind amenințări la adresa sa și a brandului său de comunism (așa-numiții „dușmani ai poporului”), care includeau dizidenții politici, naționaliștii non-sovietici, burghezia, țăranii mai înstăriți („kulaks”), și cei din clasa muncitoare care manifestau simpatii „contrarevoluționare”.
Acest lucru a dus la o represiune în masă a acestor persoane, precum și a familiilor lor, inclusiv arestări în masă, procese-spectacol, execuții și încarcerări în lagăre de muncă forțată și de concentrare cunoscute sub numele de gulaguri Cele mai notabile exemple au fost Marea epurare și campania de dekulakizare.
Stalinismul a fost, de asemenea, marcat de persecuții religioase în masă și de epurarea etnică prin deportări forțate.
Unii istorici, precum Robert Service, au acuzat politicile staliniste, în special politicile de colectivizare, de faptul că au provocat foamete precum Holodomor. Alți istorici și cercetători nu sunt de acord cu privire la rolul stalinismului.
[înapoi]
| vezi si citate celebre din clasicii comunismului
AMINTIRI DIN COMUNISM 