SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL și SEMNIFICAȚIA ZILELOR DE 7, 8 și 9 mai (1945)

Pe 8 mai 1945, la o săptămână de la sinuciderea lui Hitler, aliații anunțau, oficial, la Berlin, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar in privința datei care ar trebui sa marcheze V-E Day ((VE) DAY)- Ziua Victoriei in Europa – exista viziuni si opinii diferite.

„7 mai 1945 este data reală a capitulării” – susțin specialiștii si unii istorici, potrivit lui Marc Bouxin, curator (1995) al Muzeului Saint-Rémi, Reims (Franța,). Deoarece pe 7 mai 1945, la ora 02:41 dimineața, în prezenta comandantului-șef Eisenhower, șeful OKW – Comandamentul Suprem al Armatei Germane, generalul Alfred Jodl, semna, la Reims, actul de predare al armatei germane . El a recunoscut capitularea necondiționată a celui de-al Treilea Reich – pe ambele fronturi simultan – și a ordonat ca încetarea luptelor sa aibă loc pe 8 mai, la ora 23:01.

Acest document includea fraza: „Toate forțele sub controlul german să înceteze operațiunile active la orele 23:01 Ora Europei Centrale (OEC) pe 8 mai 1945„

De ce Reims?

Pentru că aici se afla sediul Statului Major Suprem al Forțelor Expediționare Aliate din Europa, condus de comandantul-șef Eisenhower. După bătălia de la Ardennes, din decembrie 1944, Eisenhower a vrut să fie cât mai aproape de front. Acesta este motivul pentru care, la 15 februarie anul următor, a decis să-și mute sediul de la Versailles la Reims. O alegere înțeleaptă, având in vedere ca orașul beneficia de mijloace excelente de comunicare rutieră și feroviară, precum și de baze aeriene importante. Toate aceste structuri erau operaționale, deoarece nu fuseseră distruse de armata germană.(Marc Bouxin)

L’Union de Reims, 8 mai 1945 Organe du Comité départemental de libération nationale

Patru generali au semnat acest act, care legifera capitularea forțelor germane, punând capăt conflagrației: Alfred Jodl [1], șeful Statului Major al Forțelor Armate Germane; americanul Bedell-Smith [2]), în numele taberei aliate;Susloparov [3 ], pentru Armata Roșie și francezul Sevez [4], adjunct al generalului Juin (reținut în Statele Unite). De fapt, Eisenhower ceruse, din amabilitate, ca un reprezentant francez să poată semna un act întocmit in propria sa tara.

Atmosfera semnării a fost tensionată si grava, spune Marc Bouxin. Toată lumea era conștientă de acest moment istoric. Peste cinci ani de suferințe cumplite aveau să se încheie, cu pixul, pe hârtie. Șaptesprezece corespondenți de război au fost prezenți pentru a imortaliza momentul.

"Albert Meserlin, fotograful lui Eisenhower, mi-a spus că în întreaga sa carieră nu a trebuit niciodată să lucreze așa de repede ca in acea zi" - a declarat Marc Bouxin. 
"Suzan Ibert, dactilografa însărcinata cu redactarea actului în limba engleză, îmi spunea, în 2005: "A fost oribil. Ne întorceau din drum intr-una cu foile, in funcție de rezultatele negocierilor. De fiecare dată a trebuit să începem de la zero și să facem schimbări urgente. Când m-am întors cu hârtia finala, eram în lacrimi. Un ofițer mi-a adus un strop de șampanie, drept consolare."

Libres, 9 mai 1945 Journal fondé sous l’Occupation par le Mouvement national des prisonniers de guerre et déportés

În ziua următoare, pe 8 mai 1945, generalul Wilhelm Keitel și alți reprezentanți OKW, au plecat la Berlin unde, la scurtă vreme după miezul nopții, au semnat un document similar, capitulând în mod explicit în fața forțelor sovietice, în prezența generalului Gheorghi Jukov.

De ce a cerut Stalin organizarea unei a doua ceremonii la Berlin pe 8 mai?

"Era furios că germanii plecaseră la Reims. Și s-a revoltat că Wehrmarcht si-a acordat o întârziere pentru a-i permite să ajungă în zonele de vest fără a fi prins de Armata Roșie. Stalin a dorit, din motive evidente de propagandă, ca predarea să aibă loc în Est. (n.r. Berlinul de est) Trebuie spus că, cu peste douăzeci și cinci de milioane de morți, URSS. purtase pe umeri o parte imensă din greutatea războiului. Acesta este motivul pentru care Churchill și Truman au acceptat cererea liderului sovietic de a organiza o a doua ceremonie pe frontul de est - în ciuda opoziției viscerale a lui Eisenhower. Pentru el, capitularea Reims a fost suficientă. Dar a trebuit să accepte că era considerat doar temporar. De atunci, Berlinul fiind luat de sovietici pe 2 mai, acest oraș a fost simbolic cel mai bun loc pentru a aduce un omagiu "Micului" Tată al Popoarelor." (Marc Bouxin)

citește si DECLANȘAREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA ȘI URSS

In seara zilei de 8 mai 1945, conform actului de la Reims, la ora 23:01, ora Berlinului, luptele încetau definitiv. La Moscova era ora 1:01, respectiv deja 9 mai. Din acest motiv, din ordinul lui Stalin, Uniunea Sovietică a ales sa sărbătoreasca finalul celui de-al Doilea Război Mondial cu un decalaj de o zi.

Pentru a se demarca de occidentali, sovieticii au refăcut ceremonia capitulării. A două zi după capitularea de la Reims, a fost organizată, în Berlinul ocupat de Armata Roșie, o altă capitulare, de asta dată în față mareșalului sovietic Jukov.

Actul semnat la Berlin pe 8 mai, cu puțin înainte de miezul nopții, confirmă documentul încheiat la Reims?

"Absolut. Documentul este aproape același. Dacă memoria colectivă europeană a păstrat data de 8 mai pentru a comemora capitularea Germaniei, aceasta se datorează faptului că știrea a fost anunțată în toate capitalele occidentale în acea zi, la ora 15:00. La mai mult de douăzeci și patru de ore după ce Jodl a semnat la Reims, in prezenta lui Eisenhower. Dar în Rusia, data de 9 mai este sărbătorită în fiecare an, deoarece Stalin a dorit ca ora oficială a capitularii să fie stabilită după fusul orar sovietic. Ironia istoriei, ca să spunem așa, este că predarea Germaniei este sărbătorită pe 8 sau 9 mai, când în realitate evenimentul a avut loc pe 7 mai 1945." (Marc Bouxin)

Gheorghi Konstantinovici Jukov semnând actul de capitulare al Germaniei, 8/9 mai, Berlin.

Documentul care legifera capitularea forțelor germane și care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial, semnat la Reims, în fața generalului american și viitor președinte – Eisenhower, pe 7 mai 1945, a fost redactat din nou, in mod similar, la decizia lui Stalin, si semnat pe 8 mai 1945, la Berlin (Berlinul de est, ocupat de Armata Roșie), de către mareșalul Arthur Tedder [5] (ca reprezentant al generalului Eisenhower), generalul Lattre de Tassigny [6] și mareșalul Gheorghi Jucov, URSS [7], pentru aliați. Din partea germana, a semnat feldmareșalul Wilhelm Keitel [8] și comandanții șefi ai Aviației militare. La ceremonia semnării capitulării Germaniei au mai luat parte delegații din partea Marii Britanii, Franței și Uniunii Sovietice. Ceremonia semnării a avut loc într-o vilă din suburbia răsăriteană a Berlinului, Karlshorst. (numită, uzual, „Muzeul germano-rus din Karlshorst”)

Generalul Jucov citind actul capitularii germane la Berlin, Germania, semnat la 8 martie 1945., alături de reprezentatul lui Eisenhower, Sir Arthur Tedder, mareșal al Royal Air Force

Conform hotărârii lui I. V. Stalin, prin Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS (semnat la Moscova/Kremlin, 8 mai 1945, de către M. Kalinin – Președinte, si A. Gorkin-Secretar), data de 9 mai 1945 va fi oficial declarată „Ziua Victoriei” și va sărbătorită ca atare, si in România, pe toată durata perioadei comuniste.

Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS(M. Kalinin – Presedinte, A. Gorkin-Secretar), Moscova, Kremlin, 8 mai 1945. Arhiva personala MTF.

Regele Mihai a participat la sărbătorirea zilei de 9 mai, in 1945 și a inaugurat statuia Ostașului Sovietic Eliberator, amplasată in fata Guvernului României.

parada militara si defilarea muncitorilor, dedicate zilei de 9 Mai 1945 – „Ziua Victoriei”| au participat dr. Petru Groza, Președintele Consiliului de Ministri, Ivan Zaharovici Susaikov, general-colonel al armatei sovietice, Majestatea Sa, Regele Mihai I, Gheorghe Gheorghiu Dej, ministrul Comunicațiilor si Lucrărilor Publice, membrii ai guvernului, precum si reprezentanți ai Națiunilor Unite.

La parada militară si defilarea muncitorilor, dedicate zilei de 9 m ai 1945 – „Ziua Victoriei„, alături de Majestatea Sa, Regele Mihai I, au luat mai parte dr. Petru Groza, Președintele Consiliului de Miniștri, Ivan Zaharovici Susaikov, general-colonel al armatei sovietice, Gheorghe Gheorghiu Dej, ministrul Comunicațiilor si Lucrărilor Publice, membrii ai guvernului, precum si reprezentanți ai Națiunilor Unite.

Parada militara din București, 9 mai1945

Parada militara si defilarea muncitorilor, dedicate zilei de 9 Mai 1945 – „Ziua Victoriei”

Desi actul capitularii fusese semnat, Karl Dönitz continua, de facto, sa fie șeful statului German, iar guvernul său, instalat la Flensburg, era încă activ.

Pe 23 mai 1945, la Flensburg, a fost trimis un ofițer de legătură britanic care să aducă la cunoștință miniștrilor acestui guvern ordinul lui Eisenhower de dizolvare a cabinetului și de arestare a membrilor săi. Aliații au realizat rapid că, deși forțele armate ale Germaniei capitulaseră necondiționat, guvernul civil german nu semnase niciun act. Pe de altă parte, aceștia nu intenționau să ofere unui guvern german, posibil ostil, un argument legal pentru deschiderea unei confruntări. In final, Aliații au căzut de acord să nu-l recunoască pe Dönitz ca șef al statului, semnand în schimb un document al celor patru puteri victorioase prin care se crea Comisia Aliată de Control și care cuprindea, printre altele, următoarele prevederi: Guvernele Statelor Unite ale Americii, Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit și guvernul provizoriu al Republicii Franceze, își asumă prin aceasta autoritatea față de Germania, inclusiv toate puterile posedate de guvernul german, Înaltul Comandament și orice autoritate guvernamentală de stat, municipală sau locală. Preluarea, pentru scopurile arătate mai sus, a numitelor autorități și puteri nu are ca efect anexarea Germaniei. [Departamentul de Stat al SUA, Seriile „Tratate și alte acte internaționale” nr. 1520.]

Pe 5 iulie 1945, cele patru puteri au semnat un nou document la Berlin, prin care situația de facto devenea de jure. La Conferința de la Potsdam, Aliații au făcut planuri pentru Germania postbelică, au redesenat granițele, au ordonat demilitarizarea și denazificarea Germaniei și au stabilit cuantumul reparațiilor de război pe care, ca țară învinsă, trebuia să le plătească.

La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA, Harry S. Truman, cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef).

Mihai I a fost, de asemenea, decorat şi de către Iosif V. Stalin, prin mareșalul URSS Fiodor Ivanovici Tolbuhin, cu Ordinul sovietic „Victoria” cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației.

foto: Ceremonia decorării M.S. Regelui Mihai cu cel mai înalt ordin sovietic, ordinul Victoria, în iulie 1945. Distincția i-a fost înmânată M.S. Regelui Mihai de către mareșalul URSS F.I. Tolbuhin. sursa: RADOR

[1] Alfred Josef Ferdinand Jodl (n. 10.05.1890 – d. 16.10.1946); general german; a servit ca șef al Statului Major al Operațiunilor Oberkommando der Wehrmacht, Înaltul Comandament al Forțelor Armate Germane, pe tot parcursul celui de-al doilea război mondial. După război, Jodl a fost pus sub acuzare pentru „conspirație la crime împotriva păcii; planificarea, inițierea și purtarea războaielor de agresiune; crime de război; și crime împotriva umanității”, la procesele organizate de Aliați de la Nürnberg. Găsit vinovat pentru toate acuzațiile, a fost condamnat la moarte și executat la Nürnberg în 1946.

[2] Generalul Walter Bedell „Beetle” Smith (n. 05.10.1895 – d. 09.08.1961) După război, a servit ca ambasador al SUA în Uniunea Sovietică din 1946 până în 1948. În 1950, Smith a devenit directorul serviciilor de informații centrale, șeful Agenției centrale de informații (CIA) și al celorlalte agenții de informații din Statele Unite. A părăsit CIA în 1953 pentru a deveni subsecretar de stat. După ce s-a retras din Departamentul de Stat în 1954, Smith a continuat să servească administrația Eisenhower în diferite posturi timp de câțiva ani până când s-a retras puțin înainte de a muri (9 august 1961)

[3] Ivan Alexeyevich Susloparov (n. 19.10.1897 – d. 16.12.1974); general sovietic, a servit drept comandant al misiunii de legătură militară cu guvernul francez și cu Forța Expediționară Aliată în Europa, în 1944–1945. A semnat, pentru Uniunea Sovietică, actul german de capitulare, la 7 mai 1945. Cu toate acestea, deoarece nu avea autorizația de la Moscova pentru a face acest lucru, Uniunea Sovietică a insistat să se semneze încă un Act de capitulare militară, lângă Berlin, două zile mai târziu. După război, a lucrat în Academia Militară Diplomatică din Moscova, instituție care a pregătit atașați militari și ofițeri de informații.

[4] François Sevez (n. 22.10.1891 – d. 29.02.1948); general francez în timpul celui de-al doilea război mondial. Sevez a fost prezent la capitularea germană la Reims și a semnat actul german de capitulare, ca martor oficial.

[5] Arthur Tedder (n. 11 iulie 1890 – d. 3 iunie 1967) – Mareșalul Forței Aeriene Regale, primul baron Tedder, GCB; comandant superior al Forțelor Aeriene Regale. Pilot și comandant de escadron în Royal Flying Corps în primul război mondial; a continuat să servească ca ofițer superior în Royal Air Force în anii interbelici, în Turcia, Marea Britanie și Extremul Orient. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în calitate de ofițer aerian comandant al Comandamentului RAF din Orientul Mijlociu, a dirijat operațiuni aeriene în Mediterana și Africa de Nord, inclusiv evacuarea Cretei și operațiunea „Crusader” în Africa de Nord. Tacticile sale de bombardare au devenit cunoscute sub numele de „Tedder Carpet”. Mai târziu, în război, Tedder a preluat comanda Comandamentului Aerian Mediteranean și, în acest rol, a fost strâns implicat în planificarea invaziei aliate din Sicilia și apoi a invaziei aliaților din Italia. Pentru Operațiunea Overlord – invazia Franței -, Tedder a fost numit comandant suprem adjunct la Forța Expediționară Aliată a Cartierului Suprem al Generalului Eisenhower.

[6] Lattre de Tassigny (n. 2 februarie 1889 – d. 11 ianuarie 1952) a fost general al armatei franceze în timpul celui de-al Doilea război mondial și al primului război din Indochina. A fost ridicat postum la rangul de mareșal al Franței. De la 31 martie 1945 până la 27 mai 1947, a fost comandantul-șef al forțelor franceze din Germania. Între decembrie 1945 și martie 1947, a fost inspector general al armatei franceze și șef al Statului Major al Apărării, vicepreședinte al Consiliului Suprem de Război, continuând să funcționeze ca inspector general al armatei și apoi inspector general al forțelor armate.

[7] Gheorghi Konstantinovici Jucov (n. 1 decembrie stil nou/19 noiembrie stil vechi 1896 – d. 18 iunie 1974). Jukov a condus ofensiva sovietică finală asupra Germaniei și a fost cel care a cucerit Berlinul de est, în aprilie 1945, fiind și primul comandant al zonei de ocupație sovietică din Germania. Ca cel mai proeminent comandant militar al (ceea ce Stalin a numit) Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Jukov a deschis Parada Militară a Victoriei din Piața Roșie din Moscova, in 1945.

[8] Wilhelm Bodewin Johann Gustav Keitel (n. 22 septembrie 1882 – d. 16 octombrie 1946); mareșal german, șef al Oberkommando der Wehrmacht (OKW) – înaltul comandament al armatei germane naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ascensiunea lui Keitel la înaltul comandament al Wehrmacht a început cu numirea sa în funcția de șef al Oficiului Forțelor Armate la Ministerul de Război al Reich-ului, în 1935. După ce Hitler a preluat comanda Wehrmacht-ului în 1938, Keitel a fost botezat, printre colegii săi militari drept un „yes man” al lui Hitler. După război, Keitel s-a confruntat cu Tribunalul Militar Internațional (IMT), care l-a acuzat pentru toate cele patru capete de acțiune: conspirație pentru comiterea de crime împotriva păcii, planificarea, inițierea și purtarea războaielor de agresiune, crimele de război și crimele împotriva umanității. Cea mai mare parte a cazului împotriva sa s-a bazat pe semnătura sa, prezentă pe zeci de ordine care solicitau ca soldații și prizonierii politici să fie uciși sau „dispăruți”. În instanță, Keitel a recunoscut că știa că multe dintre ordinele lui Hitler erau ilegale. Apărarea sa s-a bazat aproape în totalitate pe argumentul pe care doar îl urma ordinele în conformitate cu „principiul liderului” (Führerprinzip) și jurământul său personal de loialitate față de Hitler

–-foto antet articol: „Aspect al tribunei din Piaţa Aviatorilor, cu prilejul sărbătoririi în Capitală a zilei de 9 Mai, Ziua Victoriei. În tribună Gh.Gheorghiu Dej, Petru Groza, general colonel Susaicov şi alte persoane (Pavlov Bogdenco, regele Mihai, Gh.Tătărescu, general Dămăceanu, Lt.general Vinogradov)” Sursa: Fototeca online a comunismului românesc.

Citește și:

„NOI TOȚI TRĂIM ÎNTR-O CONFUZIE”\