ABDICAREA REGELUI MIHAI, „O PROCLAMAȚIE RUȘINOASĂ”

CAROL al II-LEA, despre abdicarea Regelui Mihai: „O PROCLAMAȚIE rușinoasă”

Carol al-II-lea a reacționat cu furie la auzul veștii abdicării fiului său, Mihai.

El a notat, în jurnalul său, că proclamația lui Mihai, pe care a calificat-o drept „rușinoasă”, a fost o veste care „a căzut ca o măciucă”, lăsându-l „literalmente, trăsnit”.

Ziua de 30 decembrie 1947, a remarcat Carol, este o „zi sfâșietoare”.

,,Marţi, 30 decembrie 1947. O zi îngrozitoare, ce zi sfâșietoare: la 5 d.a. după-amiaza, bietul si credinciosul Ribeiro telefonează că Reuters a comunicat ca Mihăiță a abdicat, azi, la 3.

Vestea a căzut ca o măciucă pe capul nostru; am rămas, literalmente, trăsnit.

M-a apucat o furie auzind aceasta știre; cine dracul l-a pus pe Mihăița să se întoarcă (în țară – n.r.), ca, după o săptămână, să plece în condițiile cele mai urâte, și dând către popor o proclamație rușinoasă.

Nu numai că abdică pentru el şi urmașii săi, dar spune, în proclamație, că lasă poporului grija de a-și alege felul cum dorește să fie guvernat, considerând că monarhia este un obstacol serios în calea dezvoltării democratice a țării”, a declarat Carol al-II-lea, în jurnalul său.


Actul de abdicare al regelui Mihai, 30 decembrie 1947

Actul de abdicare al regelui Mihai, 30 decembrie 1947

Prin grația lui Dumnezeu şi voința națională, Rege al României

La toți de față şi viitori, sănătate

În viața Statului român s’au produs, în ultimii ani, adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constituția Țării – ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.

În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, ABDIC pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând, pentru mine și pentru ei, la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.

Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Dat la Bucureşti, astăzi 30 Decembrie 1947.


Scânteia, actul de abdicare al Regelui Mihai – Proclamarea RPR

| citește și:


Lasă un comentariu