Andrei Ianuarievici Vâșinski, unul din arhitecții marii terori staliniste, are la activ mii de oameni executați fără vină. In URSS, Vâșinski s-a comportat ca un criminal, dând dovadă de o cruzime greu de egalat; în România, a dovedit o insolență fără precedent în analele diplomației.
Sir Frank Roberts, diplomat britanic aflat la Moscova din februarie 1945 până în octombrie 1947 il caracteriza succint: "Toți oficialii sovietici de la acea vreme nu aveau altă opțiune decât să ducă la bun sfârșit politicile lui Stalin, fără să pună prea multe întrebări, dar Vișinski mi-a dat, mai presus de toate, impresia unui personaj mult prea zelos si dispus să asculte Vocea Stăpânului său, chiar înainte ca acesta sa își exprime dorințele. ... Am avut întotdeauna sentimentul, cu Vișinski, ca trecutul său de menșevic, împreună cu cel de burghez polonez, l-au făcut deosebit de servil și slugarnic în relațiile sale cu Stalin [...]"
La 6 martie 1945, călăul sovietic Andrei Vâșinski, impune instalarea primului guvern comunist al României, condus de Petru Groza.
Andrei Vâșinski s-a afirmat ca unul dintre cei mai duri adepți ai comunizării. Initial menșevic, devine ulterior bolșevic, după lovitura de stat din Rusia regizata de Lenin si Trotsky, si instalarea acestora la putere. Însărcinat cu prigonirea și executarea foștilor săi parteneri de drum, Vâșinski îndeplinește exemplar misiunea, demonstrând noilor săi lideri, prin cruzimea sa absoluta, că este demn de toata încrederea lor.
Lipsa sa de scrupule l-a „emoționat” chiar și pe Stalin, care il numește procuror general al Uniunii Sovietice. Andrei Vâșinski ajunge astfel in poziția de decizie si control în privința proceselor înscenate in vremea marii terori staliniste.
La solicitarea lui Stalin, Vâșinski a contribuit la decapitarea corpului ofițeresc al Armatei Roșii, fapt ce se va întoarce însă împotriva propriilor interese ale URSS, ca unul din factorii determinanți care vor duce la înfrângerea sovieticilor de către naziști, în faza inițială a celui de-al Doilea Război Mondial.
Totodată, Vâșinski participă la lichidarea elitei sovietice, cristalizate în timpul lui Lenin. Printre victimele sale s-a numărat si Buharin, care, in 1917, jucase un rol important în preluarea puterii în Rusia.
citește si 
LENIN CONTRA STALIN – TESTAMENTUL SECRET AL LUI LENIN
În ultima perioadă a Celui de-al Doilea Război Mondial, călăul Vâșinski este desemnat adjunct al ministrului de Externe al Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov.
Stalin s-a folosit astfel de Vâșinski, vestit pentru duritatea sa, in toate operațiunile de forță care vizau comunizarea țărilor din Europa Centrală și de Est, ocupate de URSS.
In februarie 1945, Andrei Vâșinski descinde la București, pentru a-i impune Regelui Mihai I demiterea generalului Nicolae Rădescu din funcția de prim-ministru si numirea lui Petru Groza, ca premier.
„VREM SA NE CONDUCA MUNCITORII! JOS RADESCU!”
In preambulul impunerii la putere a guvernului Groza, pe 24 februarie 1945, comuniștii si simpatizanții bolșevicilor (conform scenariului conceput la Moscova) împânzesc capitala.
Scoși la proteste de stradă de către Frontul Național Democrat (FND, partid umbrelă condus de Vasile Luca (n. Luka László) sub care se adăpostesc Partidul Comunist din România și formațiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar și PSD), in drum spre Piața Unirii, manifestanții scandează „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciștii!“ „Moarte reacționarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!.“
„CEI FĂRĂ PATRIE ȘI FĂRĂ DUMNEZEU”
În câteva ore, demonstrația devine violentă – se trag focuri de armă dinspre şi înspre protestatari, cu un scor de mai mulți morți şi răniţi. Acțiuni similare, soldate cu victime, sunt organizate concomitent la Craiova, Caracal și Brașov.
României i se înscenează un război civil, iar autoritățile par incapabile să gestioneze criza. La ora 22.00, premierul Nicolae Rădescu susține, la radio, celebra sa cuvântare:
„Cei fără patrie şi fără Dumnezeu, conduși de doi venetici, Ana Pauker (n.r. – născută Hanna Rabinsohn) şi ungurul Luca, au hotărât să înece ţara în sânge“.
Va fi ultimul discurs public anticomunist mediatizat din România, pentru mai bine de 45 de ani. Afirmațiile lui Rădescu erau reale: destabilizarea, creată si amplificată prin provocările de pe străzile orașelor, era opera liderilor comuniști evrei, orchestrată abil de sovietici.
„UN COMPORTAMENT JOSNIC”
Regele Mihai I solicită ajutorul americanilor și britanicilor in privința sovieticilor, dar este abandonat.
La 25 februarie 1945, Regina mamă Elena scria în jurnalul sau: „Americanii și britanicii au un comportament absolut josnic. Pur și simplu tremură în faţa rușilor. E dezgustător să vezi aşa ceva“.
În aceeași zi, Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Lothar Rădăceanu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ştefan Voitec, Teohari Georgescu şi Romulus Zăroni semnează un apel adresat regelui Mihai, prin care cer demisia „călăului“ Rădescu.
Presiunile din interior, pentru forțarea debarcării lui Rădescu si instalarea comunistului Petru Groza in locul lui, vor fi consolidate oficial din exterior, de Uniunea Sovietica, prin emisarul lui Stalin, Vîșinski.
Reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, diplomatul american Cortland Van Renesselaer Schuyler, nota, la rândul lui: „Pe la mijlocul lui februarie 1945, situația politică în întreaga Românie devenise critică. În multe orașe, comuniştii preluau controlul autorităţilor locale cu forţa. […] Trupe sovietice şi poliţia apăreau cu o frecvenţă tot mai mare pe străzile oraşelor şi zvonurile răspândeau vestea unei lovituri comuniste iminente“. (Ioan Chiper, „Sovietizarea României. Percepții anglo-americane“).
„IN NUMELE GUVERNULUI DE LA MOSCOVA”
Pe 27 februarie 1945, Andrei Vâșinski aterizează la București (este a doua venire a lui Vîşinski în România, despre care nici englezii, nici americanii, nu fuseseră avertizați).
La ora 21.00, acesta se afla în audienţă la regele Mihai, căruia îi citește un comunicat „în numele guvernului de la Moscova“
Demonstrațiile de stradă, tulburările din fabrici şi uzine, starea presei, toate dovedesc că Nicolae Rădescu nu mai poate asigura ordinea în ţară – considera Vâșinski, justificând solicitarea imperativa a Moscovei, pentru demiterea premierului Rădescu.
„Trebuie ascultată vocea poporului“, i-ar fi spus Vâșinski regelui Mihai (conform lui Ivor Porter, fost spion britanic, apropiat al monarhului, în volumul „Mihai I al României. Regele şi ţara“).
Tonul discuțiilor se păstrează, pentru început, în limita protocolului diplomatic. Burton Berry, ambasadorul SUA la București, îi scrie lui Vâșinski în aceeași zi: „Până în momentul când poporul va dispune de posibilitatea manifestării voinţei sale în alegerile libere, executivul american nu ar dori formarea, aici, a unui guvern naţional-ţărănist sau a Frontului Naţional-Democrat“. (conform documentelor din volumul „Misiunile lui A.I. Vîşinski în România“)
Nu i se răspunde la scrisoare; in schimb, spune istoricul Constantin Hlihor („Armata roşie în România“), Comisia Aliată de Control trimite Marelui Stat Major şi Ministerului de Război ordine ultimative pentru dezarmarea Corpului Pompierilor, Batalionului de Pază, Marelui Stat Major, a unităților însărcinate cu paza fabricilor şi a instituţiilor de interes naţional.
„YALTA SUNT EU!”
A doua zi, pe 28 februarie 1945, la ora 15.30, Vâșinski revine la Palatul Elisabeta in aceeași problema, însă Regele Mihai I il refuză din nou.
Când Regele Mihai I a invocat acordurile de la Ialta, dintre URSS, SUA și Marea Britanie, care garantau țărilor europene, pe hârtie, dreptul de a-și păstra autonomia în politica lor internă (*), Andrei Vâșinski ar fi lovit cu pumnul în masă, strigând: ”Ialta sunt eu!”
Potrivit relatărilor, Vâșinski a ieșit furios de la Rege; trântind ușa cu atâta putere, încât a spart peretele. Gestul sau este confirmat de mai mulți martori, precum Constantin Vişoianu (prezent la întrevedere, in calitate de ministru de Externe), dar si de țărănistul Corneliu Coposu, sosit post-eveniment.
„La o oră după plecarea lui Vîşinski, mergând la Palat, am văzut cu ochii mei urmele gestului violent făcut de Vîşinski“, își amintea Coposu (în 1991, în dialog cu Vartan Arachelian).
Referitor la acest episod, Regele Mihai descria cu amănunte întreaga scena : „A bătut cu pumnul în masă. A strigat. Observasem că, de la o întrevedere la alta, este tot mai agitat […] Când Vîşinski a plecat de la mine era în culmea furiei. […] A ieşit din încăpere trântind uşa. A trântit-o atât de tare, încât zidul din preajma canatului s-a fisurat. […] Mi s-a comunicat, de altfel, că atunci când s-a suit în mașină râdea. Un mod de-a trata pe care diplomația sovietică l-a folosit cu succes“.(într-un interviu acordat scriitorului Mircea Ciobanu, în 1990)
Britanicul Ivor Porter redă si el discursul unui Vîșinski, care lovește, pentru intimidare, cu pumnul în masă: „Noi (n.r. URSS) considerăm că generalul Rădescu și membrii guvernului său sunt niște fasciști. Vă spun oficial că nu putem tolera asemenea guvern. […] Până la ora şase, trebuie să-i anunțați demisia și până la opt un nou guvern trebuie format„
La ora 17.00, Vâșinski dorește să-l vadă din nou pe regele Mihai, dar este redirecționat (probabil pentru a se evita noi pagube aduse mobilierului sau clădirii, dar mai ales pentru a i se sugera ca regele nu mai este dispus sa-l asculte) către Dimitrie Negel, mareșalul Palatului. Soluția politică propusă de Vâșinski: Petru Groza – premier, Gheorghe Tătărescu – vicepremier.
La ora 20.00, Sir James Marjoribanks, reprezentantul britanic în Comisia Aliată de Control, îi trimitea lui Vâșinski un avertisment de catifea: „Am fost informat că d-voastră v-aţi adresat Majestăţii Sale Regelui României cu rugămintea ca Majestatea Sa să dea publicității, către ora 18, un decret despre demisia primului-ministru, general Rădescu, şi să-l desemneze pe succesorul său către ora 20 seara. […] consider că această cerere denotă intenția guvernului sovietic de a modifica procedura constituțională existentă în această ţară. […] Vă rog în cel mai serios mod să nu insistați asupra cererii ce aţi adresat-o Majestăţii Sale Regelui României, până când nu voi putea afla opinia guvernului meu în această problemă“. (extras din volumul „Misiunile lui A.I. Vîşinski în România“). In urma solicitării sale, nu primește niciun răspuns.
Serviciul Special de Informații (SSI) informa, la aceeași data (28 februarie): „În ultimele zile, au sosit în București noi unități NKVD. Acum sunt 6 batalioane cazate la Regimentul 2 Vânători şi Regimentul 6 Mihai Viteazul şi în diferite clădiri din Capitală“(notă cuprinsă de istoricul Constantin Hlihor, în cartea „Armata roșie în România“)
Desi Regele Mihai I a încercat toate soluțiile pentru a împiedica instalarea guvernului comunist, România a fost lăsată la cheremul lui Stalin: In acest context, Nicolae Rădescu demisionează, Regele Mihai I fiind nevoit să îl numească pe Petru Groza, aflat de partea comuniștilor, prim-ministru.
Andrei Vâșinski – va afirma mai târziu Corneliu Coposu -, „era marele tartor”
„El are pe conștiință sutele de mii de victime, pentru că, în calitate de procuror general și în calitatea de exponent al puterii represive a regimului stalinist, a fost mâna înarmată, […] a regimului. Era de o duritate deosebită; a fost fără niciun pic de reticență și milă împotriva adversarilor politici. A fost un fel de călău nu numai al poporului rus, dar și al națiunilor care au ajuns sub stăpânirea și controlul Uniunii Sovietice”.
(*) din 4-11 februarie, potrivit căruia în statele europene trebuie instalate „administrații interimare de largă reprezentare, al căror principal scop să fie pregătirea unor alegeri libere menite să reflecte voința populară“.
Referințe: Radu Ciuceanu, Misiunile lui A.I. Vâșinski în România : din istoria relațiilor româno-sovietice, 1944-1946 : documente secrete; 1997; Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; Vartan Arachelian (‘Dialoguri …’, Ed. Anastasia, 1991); Constantin Hlihor, „Armata roșie în România“; Ioan Chiper, „Sovietizarea României. Percepții anglo-americane“; Ivor Porter, în volumul „Mihai I al României. Regele şi ţara“.
Андрей Януарьевич Вышинский (n. 28 noiembrie/10 decembrie 1883, Odesa, Imperiul Rus – d. 22 noiembrie 1954, New York, SUA). Diplomat rus și sovietic de origine poloneză, membru al Partidului Comunist din 1920, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1939. În 1935 a devenit Procurorul General al URSS - "creierul" legal al Marii epurări initiate de Iosif Stalin -, în procesele publice de la Moscova și Nürnberg. Vicepremier (1939–1944), ministru adjunct al afacerilor externe (1940–1949), ministru al afacerilor externe (1949–1953), succedându-i lui Viaceslav Molotov; membru al Academiei Sovietice de Științe din 1939 și reprezentant permanent al URSS la Națiunile Unite. Director al Institutului de Drept al Academiei Sovietice de Științe, care, până la destalinizare, i-a purtat numele. În februarie 1945, a participat alături de Stalin, Molotov și Beria la Conferința de la Yalta. La întoarcere, a fost trimis în România, sa asigure preluarea controlului de către regimul comunist. Ulterior, a însoțit conducerea sovietică la Conferința de la Potsdam. Printre altele, Vâșinski a primit "premiul Stalin" în 1947 si de șase ori "premiul Lenin" (1937, 1943, 1945, 1947, 1954). A murit în 1954, în timp ce se afla la New York, și a fost îngropat lângă Piața Roșie.[înapoi]
citește si
O „AFACERE BUNĂ” – contractul CHIRCHILL-STALIN
STALIN – „un om cu acel salvator simț al umorului”…
DECLANȘAREA CELUI DE- AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA ȘI URSS
“LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.