Evenimentele zilei în istoria lumii – 22 noiembrie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 272 | ˅ | ZIUA 637 |
| Războiul ISRAEL-GAZA – ZIUA 47 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30
22 noiembrie este a 326-a zi a calendarului gregorian și a 327-a zi în anii bisecți. Au rămas 39 de zile până la sfârșitul anului.

22 noiembrie 1890 | Se naște Charles de Gaulle (Charles André Joseph Marie de Gaulle, d. 9 noiembrie 1970), primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze (8 ianuarie 1959).

La 7 aprilie 1921 Charles de Gaulle s-a căsătorește cu Yvonne Vendroux (1900 – 1979), cu care avut 3 copii: Charles de Gaulle a devenit primul ministru al guvernului provizoriu de după război, însă a demisionat în 1946, iar un an mai târziu a creat propriul său partid – Adunarea Poporului Francez. În 1958 devine din nou prim ministru, remarcându-se prin realizarea unei noi Constituții, iar în 1959 devine primul președinte al celei de-a Cincea Republici Franceze. Generalul de Gaulle a reușit să transforme Franța într-o mare putere mondială, în anul 1960 ţara sa fiind a patra putere nucleară din lume.

În 1905, în urma crizei politice franceze care a determinat separarea Bisericii de Stat, Charles de Gaulle cunoaște prima sa experiență în exil, continuând studiile în Belgia. În 1908, de Gaulle este admis la Școala militară de elită din Saint-Cyr, [e care o absolvă în 1912. În același an se încorporează în armată, fiind repartizat în batalionul de infanterie de la Arras.

In Primul Război Mondial este rănit, în prima sa bătălie la Dinaut din 15 august 1914, apoi conduce compania a VII-a pe frontul Champagne; la 10 martie 1915 este din nou rănit la mâna stângă. Nemulțumit de ordinele superiorilor, ia practic războiul în propriile mâini şi ordonă deschiderea focului asupra tranșeelor inamice, gest ce îl va costa 8 zile de suspendare de la îndeplinirea funcțiilor. Curând după ispășirea pedepsei, îi sunt recunoscute curajul, inteligenta şi abilitățile strategice, devenind adjunct al Comandantului Suprem de batalion.

În 1931 îşi începe activitatea în cadrul secretariatului general de Apărare Națională din Paris, o perioadă în care își dezvoltă teoriile sale militare, publicând mai multe volume, între care “Ascuțișul Sabiei” (1932), “Înarmarea ca profesie“ (1934), sau “Franța și înarmarea ei” (1938), o lucrare care denunță practic concepția “împietrită” și conservatoare a “războiului de poziții“ dus de Statul-Major, intrând astfel în puternic conflict cu Mareșalul Petain.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Charles de Gaulle a obținut rangul de general de brigadă, pe care l-a păstrat toată viaţa, refuzând orice altă avansare.
În calitate de cel mai vârstnic înalt ofițer al Armatei franceze, a refuzat să recunoască armistițiul cu Germania nazistă din 1940, în condițiile în care Hitler cucerise o mare parte din Hexagon şi formase, ca un compromis, guvernul de la Vichy al mareșalului Pétain.
De Gaulle s-a rupt de mediul militar şi de comandanții săi, a fost condamnat la moarte pentru dezertare, însă a întruchipat mai bine ca nimeni altul, refuzul compromisurilor și spiritul rezistenței.

De Gaulle adresându-se națiunii franceze la microfonul BBC in al doilea război mondial

La 18 iunie 1940, se produce celebrul mesaj al lui de Gaulle prin care se adresează poporului francez, din exil, de la microfonul BBC, îndemnându-şi poporul la rezistență, o inițiativă susținută de Winston Churchill şi unul dintre cele mai celebre discursuri din istoria Franței, considerat veritabilul act fondator al Franței libere: „Comandanţii care, de atâţia ani, se află în fruntea armatelor franceze, au format un guvern. Acest guvern, invocând înfrângerea armatelor noastre, s-a pus la dispoziţia inamicului pentru a înceta lupta. Desigur, am fost şi suntem copleşiţi de forţa mecanizată, terestră şi aeriană, a inamicului (…) Dar s-a spus oare ultimul cuvânt? Este înfrângerea definitivă? Nu! (…) Fiindcă Franţa nu e singură! Nu e singură ! Ea are în spatele ei un vast imperiu (…) Acest război nu se limitează la teritoriul nefericit al patriei noastre. Acest război nu s-a oprit numai la bătălia pentru Fanta. Acest război este acum unul mondial (…) Orice s-ar întâmpla, flacăra rezistenței franceze nu trebuie să se stingă şi nu se va stinge. Mâine, ca și astăzi, voi vorbi la Radio Londra.”

In 1944, la zece zile după debarcarea Aliaților în Normandia, generalul de Gaulle este primit cu ovații de locuitorii orașului Bayeux, iar la 26 august 1944, își face intrarea triumfală pe bulevardul Champs-Élysées. În 1965 de Gaulle a fost reales președinte.

22 noiembrie 1923 | Președintele SUA, Calvin Coolidge, îl iartă pe spionul german Lothar Witzke, din primul război mondial, condamnat la moarte

22 noiembrie 1943 | Al Doilea Război Mondial: Președintele american, Franklin Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și liderul chinez Chiang Kai-Shek, se întâlnesc la Cairo, pentru stabilirea unui plan de înfrângere a Japoniei

22 noiembrie 1943 | Libanul își câștigă independența față de Franța.

22 noiembrie 1954 | New York, SUA: moare Andrei Ianuarievici Vâșinski (n. 28 noiembrie/10 decembrie 1883, Odesa, Imperiul Rus).

Diplomat rus și sovietic de origine poloneză, membru al Partidului Comunist din 1920, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1939. În 1935 a devenit Procurorul General al URSS – „creierul” legal al Marii epurări inițiate de Iosif Stalin -, în procesele publice de la Moscova și Nürnberg.

Vicepremier (1939–1944), ministru adjunct al afacerilor externe (1940–1949), ministru al afacerilor externe (1949–1953), succedându-i lui Viaceslav Molotov; membru al Academiei Sovietice de Științe din 1939 și reprezentant permanent al URSS la Națiunile Unite. Director al Institutului de Drept al Academiei Sovietice de Științe, care, până la destalinizare, i-a purtat numele. În februarie 1945, a participat alături de Stalin, Molotov și Beria la Conferința de la Yalta. La întoarcere, a fost trimis în România, sa asigure preluarea controlului de către regimul comunist. Ulterior, a însoțit conducerea sovietică la Conferința de la Potsdam.

General view of the conference table at the Potsdam Conference.Josef Stalin can be seen at the center of the table in the white uniform. Others from his left are: unidentified Soviet military official; Andre Gromyko; Admiral William Leahy; Secretary of State James Byrnes; President Harry S. Truman; Charles Bohlen; Joseph E. Davies; Sir Alexander Cadogan; Clement R. Attlee; Major Birse of Britain; unidentified Soviet official; Andre I. Vishinsky, Soviet Vice Commissar for Foreign Affairs; Soviet Foreign Minister Vyashaslav Molotov. The Soviet official between Vishinsky and Molotov is A. B. Podtserob. Directly behind Molotov is Mr. Tsarapkin, Mr. Novikov, Mr. Arutyunyan and unidentified Soviet official. On the far right, holding papers in his lap, is Averell Harriman. | Frank Gatteri, United States Army – Harry S. Truman Library & Museum

Printre altele, Vâșinski a primit „premiul Stalin” în 1947 si de șase ori „premiul Lenin” (1937, 1943, 1945, 1947, 1954). A murit în 1954, în timp ce se afla la New York, și a fost îngropat lângă Piața Roșie.

22 noiembrie 1956 | Jocurile Olimpice de Vară se deschid la Melbourne,  Australia. România a obținut 13 medalii (5 aur, 3 argint, 5 bronz).

22 noiembrie 1963 | Președintele american John F. Kennedy, este asasinat în Dallas, Texas

O nouă carte, apărută pe 23 februarie 2021, sub semnăturile a doi foști șefi de informații – unul din vest, unul din est – „Operațiunea Dragonul: În culisele războiului secret al Kremlinului contra Americii” (Operation Dragon: Inside the Kremlin’s Secret War on America; Encounter Books) – relevă că asasinarea lui JFK, de către Lee Harvey Oswald, s-a comis la ordinul KGB.

Cartea a fost scrisă de ambasadorul R. James Woolsey, cel care a condus CIA între anii 1993-1995 (și care, in mod ironic, a demisionat brusc în timpul scandalului Aldrich Ames, un ofițer CIA devenit agent dublu (rus), si de lt. Gen. Ion Mihai Pacepa, fost șef al serviciului de spionaj al României comuniste și „cel mai înalt oficial de informații dintr-o țară inamică căruia i s- a acordat azil politic în Statele Unite” (in 1978). Potrivit unor declarații de presa, Pacepa ar fi murit de COVID, pe 14 februarie 2021.

O altă teorie, avansează ideea soției-spion CIA, JACKIE 001.

„Timp de ani de zile, publicul a crezut că filmul a prezentat evenimentele din acele câteva minute tulburătoare ca o dovadă inedită, în timp real. Dar unii dintre cei care au studiat de atunci îndeaproape imaginile șocante au susținut că, nu numai că filmul a fost editat, dar că Prima Doamnă Jackie se comportă într-un mod foarte ciudat.

În film, se poate vedea limuzina alunecând de-a lungul pieței. Pe măsură ce coloana de mașini se apropie, John Kennedy pare a fi într-un fel de suferință, ca și cum ar avea probleme de respirație.

Soția sa, Jackie, avansează pe scaunul ei și se întoarce la 90 de grade pentru a sta cu fața la soțul ei. Apoi se apleacă spre el, părând să ridice mâna stângă spre gâtul lui. Dintr-o dată – o străfulgerare portocalie, pocnetul unei împușcături și Kennedy se prăbușește în față și într-o parte.

În acel moment, în loc să se aplece și să se pună la adăpost, așa cum s-ar fi putut întâmpla într-o astfel de situație, Jackie se urcă de pe bancheta din spate a mașinii, pe capotă, iar adepții teoriei conspirației susțin că se vede ceva care sclipește în mâna ei stângă.

Un bodyguard – Clint Hill – se apleacă în față, înainte ca Jackie să se târască stângaci înapoi pe scaun.

Cea mai populară narațiune folosită pentru a explica mișcările ei este aceea că, în stare de șoc, încerca frenetic să recupereze o parte din creierul și craniul soțului ei.

Cei mai mulți oameni par fericiți să creadă această explicație. Dar oare asta s-a întâmplat cu adevărat? Mulți adepți ai teoriei conspirației cred că nu.”

„CIA avea o mulțime de motive pentru a dori să se debaraseze de Președinte. Acesta nu făcuse nici un secret în legătură cu planurile sale de a le retrage o parte din puteri, în special în ceea ce privește planificarea și executarea operațiunilor secrete.

El a spus chiar și în mod public că intenționa să „spargă CIA în mii de bucăți și să o împrăștie în vânt”. Ar fi putut CIA să o convingă pe Jackie, deja furioasă și geloasă, să-și ucidă soțul infidel?

Dosarele JFK au fost făcute publice, astfel încât oamenii pot cerceta singuri ce s-a întâmplat, dar, având în vedere că există aproape 3.000 de dosare, acest lucru ar putea necesita mult timp. Pentru cei mai mulți, cine l-a ucis pe JFK – CIA, KGB, Oswald sau Jackie – va rămâne un mister.” (22 noiembrie 2017, in articolul „Was wife hired by CIA to kill John F Kennedy?”, nzherald.co.nz)[mai mult]

22 noiembrie 1963 | Vicepreședintele Lyndon B. Johnson depune jurământul, devenind noul președinte al SUA

22 noiembrie 1968 | The Beatles lansează dublul album The Beatles (The White Album).

22 noiembrie 1975 | Juan Carlos a fost încoronat rege al Spaniei după moartea lui Francisco Franco

22 noiembrie 1978 | Leonid Brejnev, deschizând sesiunea Comitetului Politic Consultativ al Organizației Tratatului de la Varșovia, afirmă că asistența sovietică ar trebui să fie acordată doar pentru „obiectivele noastre cele mai importante, justificate și de primă prioritate.

„Ea … ar trebui să meargă, în primul rând, către statul cu orientare socialistă exprimată și consecventă. Am în vedere state precum Republica Populară Yemen, Etiopia, Angola, Afganistan și altele”. (Proces-verbal, Stiftung Archive der Parteien und Massenorganisationen der DDR in Bundesarchiv, Berlin).

22-24 noiembrie 1982 | Vizita oficială de prietenie în Republica Indonezia a lui Nicolae Ceaușescu

22-24 noiembrie 1989 | Nicolae Ceaușescu este reales președinte al României, la al XIV-lea Congres al PCR

22 noiembrie 1990 | Premierul Margaret Thatcher demisionează

22 noiembrie 2000 | Președintele Alberto Fujimori este destituit de către legislativul peruan.

22 noiembrie 2003 | Revoluția Trandafirilor din Georgia: Opoziția, cu trandafiri în mâini, ocupă Parlamentul din Tbilisi și cere demisia președintelui Eduard Șevardnadze.

22 noiembrie 2004 | Revoluția Portocalie din Ucraina: Zeci de mii de manifestanți s-au adunat, în Piața Independenței din Kiev, la apelul candidatului opoziției, Victor Iușcenko, pentru a denunța fraudele comise în alegerile prezidențiale din 21 noiembrie.

22 noiembrie 2005 | Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei

22 noiembrie 2005 | Trupa Rolling Stones lansează noul album intitulat Rarities; albumul conține 16 piese și este realizat de Hear Music în colaborare cu Virgin Records.

22 noiembrie 2009 | Primul tur al alegerilor prezidențiale din România și referendumul pentru Parlamentul unicameral.

22 noiembrie 2020 | Statele Unite (administrația Trump) s-au retras oficial din Tratatul Open Sky („Cer deschis„).

În octombrie 2019, s-a raportat că, potrivit unor documente ale Camerei Reprezentanților din SUA, președintele Donald Trump lua în considerare retragerea din Tratatul Cer Deschis. Aliații și partenerii din NATO, în special Ucraina, s-au opus acestei măsuri, temându-se că aceasta ar permite Rusiei să reducă și mai mult sau să interzică survolurile, reducând astfel cunoștințele lor despre mișcările militare rusești.

În aprilie 2020, secretarul de stat american Mike Pompeo și secretarul apărării Mark Esper, au convenit să procedeze la retragerea SUA din Tratatul privind cerul deschis. La 21 mai 2020, președintele Trump a anunțat că Statele Unite se vor retrage din tratat, din cauza presupuselor încălcări ale Rusiei.

La 22 mai 2020, Statele Unite au transmis o notificare de retragere din Tratatul privind cerul deschis. Democrații din Senat au pus la îndoială legalitatea, înțelepciunea și oportunitatea retragerii planificate atât de aproape de alegerile prezidențiale din 2020 din Statele Unite. Statele Unite au declarat că vor împărtăși o parte din informațiile sale cu aliații europeni, pentru a compensa orice pierdere de informații critice ca urmare a încetării Tratatului.

La 22 noiembrie 2020, surse oficiale ale Statelor Unite – inclusiv site-urile web ale Departamentului de Stat al SUA, secretarul de stat Mike Pompeo și contul oficial de Twitter al Consiliului Național de Securitate – au anunțat că perioada de șase luni s-a încheiat și că SUA nu mai sunt parte la Tratat.


22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Ucraina declanșează o anchetă cu privire la videoclipul despre presupusa execuție a prizonierilor ruși

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Furnizarea de arme Ucrainei de către NATO și apelurile la pace sunt acțiuni „opuse”, spune un senator rus →

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Președintele polonez a vorbit la telefon cu un fals Macron, în noaptea atacului cu rachetă

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Ucraina solicită scuze de la Ungaria, pentru eșarfa lui Viktor Orban

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Serviciile de securitate din Ucraina efectuează un raid la Mănăstirea Kiev pentru a investiga „activități subversive”

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Experții iranieni și ucraineni s-au întâlnit pe tema dronelor de atac despre care se presupune că au fost trimise în Rusia, spune Kievul →

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: UE anunță o finanțare de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

22 noiembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Havana apreciază rolul Moscovei în tranziția către lumea multipolară, iar inamicul lor comun este „Imperiul Yankeu”, spune președintele cubanez


22 noiembrie 2022 | Rusia spune că retragerea armatei americane din Siria ar putea stabiliza situația din țară

Retragerea contingentului militar american din nord-estul Siriei ar putea contribui la stabilizarea situației din țară, a declarat marți trimisul prezidențial special al Rusiei pentru Siria, Alexander Lavrentyev, potrivit TASS.

„Considerăm că prezența ilegală a militarilor americani pe teritoriul Siriei este tocmai unul dintre principalii factori care contribuie la o situație instabilă. Considerăm că retragerea contingentului militar american nu numai din nord-est, ci și din -numita zonă de 55 de kilometri în Al-Tanf ar contribui, fără îndoială, la normalizarea și stabilizarea situației”, a spus el înaintea întâlnirii internaționale privind reglementarea siriană în format Astana.

Lavrentyev a mai menționat că Rusia va colabora cu partenerii săi iranieni și turci pentru a facilita decizia kurzilor de a retrage trupele americane.

„Vedem că Occidentul coordonează eforturile pentru a încerca să submineze pozițiile autorităților legitime din Damasc. Vom lucra, vom discuta cu prietenii noștri turci și iranieni despre ce putem face pentru a facilita o decizie kurdă de retragere a trupelor americane. Este o sarcină destul de dificilă, suntem conștienți de asta, dar credem că este fezabilă”, a adăugat el.

22 noiembrie 2023 | Războiul ISRAEL-GAZA: Guvernul israelian aprobă acordul de încetare temporară a focului în Fâșia Gaza, pentru cel puțin patru zile

ianuarie|februarie |martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

Lasă un comentariu