Evenimentele zilei în istoria lumii – 28 noiembrie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

| RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 278 | ˅ | ZIUA 643 |
| RĂZBOIUL ISRAEL-GAZA – ZIUA 53 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30
28 noiembrie este a 332-a zi a calendarului gregorian şi a 333-a zi în anii bisecţi.
  • Albania: Ziua națională. Proclamarea Independenței de Stat (1912) Ziua steagului.
  • Mauritania: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenţei (1960)
  • SUA:  Thanksgiving Day (Ziua Recunoștinței) – La 3 octombrie 1863, Președintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie Thanksgiving Day – “Ziua Recunoştinţei”.

28 noiembrie 1443 | Forțele albaneze conduse de Skanderbeg eliberează cetatea Kruja de sub ocupația turca.

28 noiembrie 1520 | Exploratorul portughez Fernando Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de Sud, care-i poarta numele.

28 noiembrie 1574 | Fondarea orașului Ufa, actuala capitala a actualei Republici Autonome Baskiria (Rusia).

28 noiembrie 1678 | Gheorghe Duca devine, pentru a treia oară, domn al Moldovei.

28 noiembrie 1789 | Doctorul Joseph Guillotin prezinta deputaților Adunării Constituante din Franţa o nouă invenție, care va fi folosita la executarea condamnaților la moarte: ghilotina.

28 noiembrie 1811 | Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73, al lui Beethoven are premiera la Gewandhaus în Leipzig

28 noiembrie 1812 | Bătălia de la Berezina, cu înfrângerea trupelor lui Napoleon.

28 noiembrie 1812 | S-a născut Iacob Mureşianu, poet, publicist şi om politic; (m. 29 septembrie 1887).

28 noiembrie 1820 | S-a născut Friedrich Engels (d.05.08.1895). teoretician comunist german, fiul unui bogat industriaș. Fondator al sociologiei muncii; pana in 1890, conducător al socialiștilor germani. A redactat, împreună cu Karl Marx, la cererea celui de-al doilea Congres al Ligii Comuniștilor din 1848, “Manifestul Partidului Comunist”.

28 noiembrie 1837 | S-a născut John Wesley Hyatt, inventator american, posesor a peste 200 de brevete, printre care si fabricarea bilelor de biliard din celuloid; (d.10.04.1920).

28 noiembrie 1859 | Moare Washington Irving, scriitor american, maestru al prozei scurte umoristice; (n. 3.04.1783).

28 noiembrie 1863 | S-a născut Eremia Grigorescu ;(d. 21.07.1919), general de artilerie, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărășești, ministru de război

28 noiembrie 1864 | Se înființează Corpul inspectorilor agricoli din România.

28 noiembrie 1866 | S-a născut Henry Bacon, arhitect american, cunoscut ca designer al clădirii “Lincon Memorial Washington D.C.” ;(d.17.02.1924).

28 noiembrie 1874 | S-a născut prozatorul roman Jean Bart (d 12 mai 1933).

28 noiembrie 1877 | Războiul de Independentă a României – Căderea Plevnei, după încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei, generalul otoman Osman Paşa s-a predat generalului Cerchez şi a semnat capitularea armatei turce.

Diorama of the Battle of Plevna from the Military Museum, Bucharest, Romania. The artillery piece is a model of a German-made Krupp 8 cm Stahlkanone C/64.

28 noiembrie/10 decembrie 1877| A încetat din viață Nicolae Golescu (n.1810 Cîmpulung, jud.Argeş), om politic liberal, fiul lui Dinicu Golescu.

N. Golescu a participat la Revoluția de la 1848 din Muntenia, a fost membru al Guvernului provizoriu. Luptător pentru unirea Principatelor Moldovei şi Munteniei, ulterior ministru şi prim-ministru (mai-noiembrie 1860, 1868); a luat parte la complotul care l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza.(monstruoasa coaliție)

C. A. RosettiLascăr Catargiu, Ion Ghica

28 noiembrie 1880 | S-a născut Andrei Rădulescu, jurist şi istoric, întemeietorul școlii de cercetare în domeniul dreptului românesc, membru şi președinte al Academiei Române (1946-1948); (d.30.09.1959).

28 noiembrie 1893 | S-a născut Nicolae Colan, mitropolit ortodox al Ardealului, membru al Academiei Române; (d.15.04.1967).

28 noiembrie 1893 | Apare, săptămânal, la Bucureşti revista literară “Viaţa” – până la 28 ianuarie 1896. Revista apare sub conducerea lui Alexandru Vlăhuță şi Vasile A. Urechia.

28 noiembrie 1894 | Adunarea naționala de la Sibiu; protest împotriva hotarârii guvernului ungar de desființare a Partidului National Român; s-a hotărât convocarea Congresului naționalităților, în vederea coordonării programului de lupta naționala si politica a popoarelor asuprite de Imperiul austro-ungar.

28 noiembrie 1905 | A fost fondata, la Dublin, de naționalistul Arthur Griffith organizatia Sinn Fein, al cărei principal obiectiv era obținerea independentei Irlandei. Sinn Fein (Sinn Fyin in limba gaelica) s-ar traduce prin “noi înșine” ori “noi singuri”. Formațiunea a devenit neoficial o aripa a grupării militare a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), ambele luptând împotriva regulilor impuse de britanici.

28 noiembrie 1907 | S-a născut scriitorul italian Alberto Moravia (d.1990).

28 noiembrie 1908 | S-a născut Claude Lévi-Strauss, reprezentant al antropologiei structurale, etnolog şi scriitor francez; lucrările sale “Antropologie structurală”, “Gândirea sălbatică”, au adus o metodologie nouă în antropologie; (d.30.10.2009).

28 noiembrie 1912 | S-a născut actorul Colea Răutu (Colea Rutkovschi) (d. 13 mai 2008): “Moara cu Noroc”, “Pisica de mare”, “Toate pânzele sus!”, “Cel mai iubit dintre pământeni”. A debutat în filmul romanesc „Desfășurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda (1955).

28 noiembrie 1912 | Albania si-a declarat independenta fata de Imperiul Otoman.

28 noiembrie 1915 | A decedat Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române (n. 28.08.1832)

28 noiembrie 1918 | La Cernăuți, Congresul General al Bucovinei, constituit din reprezentanți ai românilor, polonezilor, germanilor, rutenilor, a votat cu majoritate zdrobitoare “unirea necondiționată, pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României”.

La 15/28 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care s-a ținut în Sala Sinodală (sala de marmură) a Palatului Mitropolitan din Cernăuți sub președinția lui Iancu Flondor, după salutul de rigoare al lui Dionisie Bejan, președintele Consiliului Național. Congresul a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității reprezentanților germani și polonezi, unirea cu România:

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

28 noiembrie 1918 | Abdică ultimul împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea de Hohenzollern

28 noiembrie 1918 | Partidul Socialist-Democrat din România (PSDdR) si-a schimbat denumirea în Partidul Socialist.

Comitetul executiv al Partidului Socialist a adoptat un program politic, cunoscut sub numele de „Declarația de principii” în care se înscria principiul dictaturii proletariatului (28.11/11.12).

28 noiembrie 1919 | Lady Astor devine prima femeie aleasa membru al Parlamentului Marii Britanii.

28 noiembrie 1919 | România semnează la Washington o serie de acorduri internaționale cu privire la stabilirea zilei de lucru de 8 ore şi a săptămânii de lucru de 48 de ore în stabilimentele industriale, vârsta minima de admitere a copiilor în muncile industriale, lucrul de noapte al femeilor şi copiilor, munca femeilor înainte şi după naștere.

28 noiembrie 1920 | Apare, la Bucureşti, săptămânalul “Adevărul literar şi artistic”, continuator al “Adevărului ilustrat”, fondat de Al. V. Beldiman, C. Mille, Emil Fagure (1920-28.05.1939).

28 noiembrie 1923 | Ministerului de Interne al României emite un ordin de desființare a volostelor (sistem rusesc de divizare teritorial-administrativă) în fosta Gubernie Basarabia, localitățile fiind grupate în comune.

28 noiembrie 1939 | A murit James Naismith (n. 06.11.1861), creatorul canadian al jocului de baschet,.

28 noiembrie 1940 | Este semnat decretul-lege pentru reprimarea unor infracțiuni împotriva ordinii publice şi intereselor statului român.

Decretul a fost emis în urma omorurilor în serie a unor demnitari români, ale căror autori erau bănuiți a fi legionarii.

28 noiembrie 1943 | Are loc conferința de la Teheran si prima întâlnire a “Celor Trei Mari” – premierul britanic Winston Churchill, președintele american Franklin Delano Roosevelt, si dictatorul comunist sovietic Iosif Vissarionovici Stalin -, in cadrul căreia s-a discutat strategia pentru continuarea luptelor in cel de-Al Doilea Război Mondial.

Conferința de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943) – Stalin, Roosevelt şi Churchill în faţa ambasadei sovietice din Teheran.

F.D. Roosevelt și Churchill sosesc cu avionul de la Cairo, la întâlnirea cu Iosif Stalin, la Conferința de la Teheran din Iran. La aceasta prima întâlnire a celor „Trei Mari”, momentul invaziei armatei americane in Europei este definitiv stabilit.

28 noiembrie 1945 | Moare Dwight F. Davis (n. 5 iulie 1879, Saint Louis, Missouri, SUA – d. 28 noiembrie 1945, Washington, D.C., SUA), jucător de tenis şi politician, creatorul Cupei Davis.

28 noiembrie 1948 | S-a născut Mariana Nicolesco, soprana de origine romana.

28 noiembrie 1949 | S-a născut Corneliu Vadim Tudor‚ om politic roman‚ președintele Partidului Romania Mare.

28 noiembrie 1957 |  A izbucnit Revolta din Suraia (România) împotriva colectivizării

28 noiembrie 1968 | Nicolae Ceausescu inaugurează Complexul muzeistic din Alba-Iulia; cu ocazia aniversarii semicentenarului unirii Transilvaniei cu Romania (1 Decembrie 1918).

Ceausescu la Alba Iulia, 28 noiembrie 1968 (foto: Agerpres)

28 noiembrie 1969 | The Rolling Stones își lansează albumul Let It Bleed.

28 noiembrie 1973 | A încetat din viață la Paris, principesa Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1886), București.

28 noiembrie 1982 | Moare Regina mamă Elena (n. 3/15 mai 1896, Atena, Regatul Greciei), soția principelui moștenitor Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea) și mama regelui Mihai I al României.

28 noiembrie 1994 | Norvegia respinge, prin referendum, aderarea la Uniunea Europeană

28 noiembrie 1989 | Moare Arsenie Boca, ieromonah, teolog și artist român (n. 1910)


Rusia spune că centrala nucleară ucraineană Zaporojie rămâne sub controlul ei →

Miniștrii de externe din Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia vizitează Kievul, înaintea reuniunii NATO

Liderul Kazahstanului, Kassym-Iomart Tokayev, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova

Rusia „a amânat unilateral” discuțiile cu SUA, privind reluarea inspecțiilor armelor nucleare

ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

Lasă un comentariu