„Toată ţara să se pocăiască! Asta este porunca lui Dumnezeu, care m-a trimis la toată România… Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor… Carte nu știu. Eu mi-am făcut datoria. Dumnezeu vă iartă, dacă vă pocăiţi. Dacă nu, treaba voastră… Habar n-am eu cine nu crede… Eu mi-am făcut datoria…” (Petrache Lupu)
În 1935, satul Maglavit, de lângă Calafat, a devenit celebru datorită ciobanului Petrache Lupu. El a declarat că l-a văzut pe Dumnezeu, in trei zile de vineri, consecutiv. După întâlnirea cu „Moșu„, Petrache (in vârsta de 28 de ani la acea data), care de când se născuse nu auzise prea bine, având si un defect de vorbire, se pare ca a fost complet vindecat.
Potrivit lui Petrache Lupu, Dumnezeu i s-a arătat in crâng, in drumul spre stana, pe 31 mai, pe 7 iunie și ultima oara, pe 14 iunie 1935. El a descris întâlnirea în cele mai mici detalii, si a povestit cum Moșul, care plutea strălucitor ca argintul deasupra pământului, l-a trimis sa le spună oamenilor sa respecte sărbătorile cele sfinte si sa se pocăiască.
Minunea de la Maglavit a creat o adevărată isterie la nivel national. Soseau pe banda rulanta pelerini din toate colțurile ţării, cu orice fel de mijloace de transport. S-au organizat chiar şi trenuri speciale, iar cei mai săraci ajungeau la Maglavit pe jos, mulți dintre ei dormind in aer liber, in pădure. Conform datelor statistice, între 1935 si 1938, la Maglavit s-au perindat cca 2.000.000 de oameni.
„Numărul pelerinilor se ridica în timpul verii la 20.000 pe zi, iar la începutul lui septembrie, într-o sâmbătă, numărul s-a ridicat chiar la 50.000. De-a lungul șoselei, câteva zeci de mii de oameni se închinau înșirați pe două rânduri. Mii de bărbați și femei îi așteptau în genunchi trecerea, Mergea drept şi se lăsa atins ca în vis de către o mână scăpată printre jandarmi. Era obiectul unei continue adorații mistice, care la schilozi şi bolnavi ia forme de delir” – Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Romane, in volumul „Lourdes şi Maglavit”, Tipografia ziarului Universul, 1936.
Odată cu pelerinajul masiv, „Minunea” a devenit rapid extrem de profitabila, atrăgând donații si fonduri – funcționând, practic, ca un generator de bani – desigur, nu pentru Petrache, care a rămas si sărac, si curat. Destinația principala a sumelor era construirea unei biserici, chiar pe locul unde ciobanul a avut prima viziune cu „Moșu”.
Gala Galaction nota: „A pogorît Dumnezeu între oi şi ciobani? Dar asta e predilecția Lui, de cînd cu Avraam, Isaac, Iacov. A binevoit Stăpînul Ceresc să se apropie milostiv, familiar, la potriva experienței umile şi bucolice a unui biet cioban şi să dea în cîteva cuvinte esența poruncilor Lui de totdeauna? Dar aceasta este procedura Lui milenară şi necontenită” (rev. B.O.R., 5-6/1935, p. 366).
„E UN APOSTOL”
Imediat a fost luata in calcul si ipoteza unei forme de nebunie. Fenomenul a fost temeinic studiat de o comisie specializată, în frunte cu ilustrul doctor Gh. Marinescu, care i-a atestat ciobanului Petrache Lupu integritatea psihică. În cartea sa (Lourdes şi Maglavit, București, 1936), Dr. Gh. Marinescu, dincolo de paralela cu Lourdes-ul (din perspectiva observației științifice), a evidențiat că Petrache Lupu „e mult mai normal decât mulți dintre noi”, şi că ciobanul de la Maglavit „e de o dezinteresare absolută”: „Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunați, vrea să construiască un spital și o mănăstire”. (Mânăstirea, începută în 1935 și multă vreme abandonată, a fost terminată, are hramul „Izvorul Tămăduirii” și este păstorită de starețul Vladimir Dărîngă).
Petrache Lupu a construit o fântână în locul în care i s-a arătat Dumnezeu, iar apa aceea a fost „făcătoare de minuni”. Mai mult, ciobanul îi vindeca pe oameni de boli, doar prin atingere, iar Maglavit a devenit locul miracolelor, pentru sute de mii de oameni.
PRO ȘI CONTRA LUI PETRACHE
Din punct de vedere teologic, s-au confruntat doua opinii in spațiul public, cea favorabila fenomenului, emisa de părintele Dumitru Stăniloae ( „Încercare despre teofanii”, în vol. Ortodoxie şi românism din 1939; reed. 1998), și cea ostilă acestuia, a eseistului creștin Mihail Urzică („Cazul Petrache Lupu, Maglavit”, în vol. Minuni și false minuni, redactat în anii ‘40, tipărit abia în 1993; reed. 2004). În mare, cititorul are de optat între versiunea teologului Dumitru Stăniloae (1903-1993) sau cea a arhitectului Mihail Urzică (1902-1988).
Maglavitul si fenomenul Petrache Lupu au fost cu precădere ultra-mediatizate de presa de stânga bucureșteană a vremii, probabil și din rațiuni pecuniare. Mai mult, România a produs chiar un film pe aceasta tema, pentru expoziția universală de la Bruxelles.
CIOBANUL PROFET, AGENT ELECTORAL
Pe 28 noiembrie 1938, când Carol al II-lea se întoarce la București, după o călătorie fără succes întreprinsă cu fiul sau, Mihai, în Europa, cu punct final Germania (pentru o scurtă întâlnire cu Führerul, unde se pecetluiește si soarta lui Corneliu Zelea Codreanu care va fi asasinat de jandarmi in noaptea următoare, la Tâncăbești), este întâmpinat cu pâine si sare de primarul orașului, Miron Cristea tine o cuvântare solemna iar Petrache Lupu, adus la eveniment pe post de agent electoral, ii oferă flori.
foto: Realitatea ilustrată.
citește si 
Cum ajunge regele Carol al II-lea nașul ciobanului Petrache Lupu, cel care l-a văzut pe Dumnezeu
NUNTA LUI PETRACHE
Cinstea ciobanului Petrache era recunoscuta in tot satul. La nunta sa, conform datinilor, s-a încins si o hora, in mijlocul căreia măcelarul adusese berbecul ce urma sa fie sacrificat pentru ospățul nuntașilor. Si cum juca Petrache in hora nuntii lui, odata se oprește brusc, pune mana pe cornul berbecului si il dojenește pe măcelar:
– Ma, nene Ioane, asta e berbecul lelii Ana, nu e berbecul meu ! Cine ti l-a dat? Da fuga la stana si adu berbecul meu!
BĂGAT LA INCHISOARE DE COMUNIȘTI
Generalul Antonescu l-a trimis pe ciobanul-apostol pe front, pentru îmbărbătarea oștirii, însă scopul a eșuat, deoarece Petrache i-a dat vesti proaste: „Eu îţi zic: noi vom pierde războiul. Ruşii vor veni şi vor trece mai departe”.
Rusii care au venit, si regimul comunist pe care l-au instaurat prin frauda electorala, nu a fost de acord cu minunea de la Maglavit. Atât Dumnezeu, cat si faima ciobanului clar-vazator deranja evident Partidul, așa ca Petrache Lupu a fost ridicat de mai multe ori cu mașina din sat, dar la întoarcere nu a vurt sa spună ce a pățit.
Intr-un final, comuniștii, care l-au executat pe Antonescu în 1946, îl vor întemnița si pe Petrache. Scriitorul Marcel Petrișor care l-a întâlnit pe ciobanul-profet în detenție, relata ca acesta nu vorbea aproape deloc şi se ruga mai tot timpul, cu faţa spre zidul celulei.
„Petrache Lupu a făcut mari minuni. La el veneau oameni şoimăniţi şi se vindecau, veneau orbi şi oameni cu tot felul de copii bolnavi. Pe urmă nu mai făcea el minuni, că îmbătrânise. Şi nici nu i se mai dădea voie, el fiind persecutat de comuniști. L-au ținut şi prin pușcărie”, a relatat, pentru adevărul, Elisabeta, „o bătrână din sat, care l-a cunoscut în carne şi oase pe ciobanul căruia i-a atribuit puteri miraculoase.” (adevarul, 2016)
CIOBANUL CEL SFANT SI MANASTIREA DE LA MAGLAVIT
După căderea comunismului, la 17 august 1990, lucrările începute pentru biserica in 1936, pe care si-a dorit-o Petrache au fost reluate și astfel a fost ridicată Mănăstirea Maglavit, cu hramul Izvorul Tămăduirii. Păstoria a fost încredințată Arhimandritului Policarp Sidor.
După întâmplările lui Petrache Lupu s-au așezat aici câțiva călugări, iar pe malul Dunării – o mică obște de călugărițe. Biserica mare din zid de cărămidă a fost plănuită și proiectată pe piloni pentru a fi ferită de apele Dunării. Tot aici este înmormântat si Petrache Lupu.
In 2016, sătenii de la Maglavit si-l aminteau încă pe ciobanul-apostol. „Acolo, „la buturugi” s-au petrecut multe miracole„, spune o călugăriță, care îi îndrumă pe turiști cadre locul cu pricina. „La capătul potecii prin pădurea de salcâmi, într-un luminiș, o salcie bătrână, înconjurată cu un gard de fier, marchează locul apariției divine. În urmă cu opt decenii, zeci de mii de oameni veneau aici în căutarea vindecării şi cu speranța unor minuni făcute de omul „căruia i-a apărut Dumnezeu”. La salcie, câteva lumânări şi candele arse şi bancnotele de un leu aruncate la rădăcina buturugii susținută cu pietre și ciment, arată că locul n-a fost cu totul părăsit.” (adevărul, 22 august 2016)
Vasile, un alt localnic din Maglavit, povestește si el despre Petrache Lupu. „De mic copil, nu sugea vinerea la mamă-sa. Aşa a fost, de la Dumnezeu. I s-a arătat Dumnezeu în vale, la biserică şi de atunci i-a rămas numele ca „Sfântul”” Aurel Florea, un consătean, are cu totul alta versiune: „Petrache mulgea oile la stână şi a venit un nor aşa negru, iar el a fugit. A vărsat şi găleata cu lapte şi a fugit prin pădure, strigând: „Uite e Dumnezeu, uite e Dumnezeu”. I s-a arătat Moșul lui, căci aşa îi spunea. După aceea a plecat prin sat şi i-a rămas denumirea de Sfânt”
„A fost un om sfânt căci lui i s-a arătat Dumnezeu” – spune Elisabeta. „Aproape de Dunăre, unde este o cruce mare, acolo i s-a făcut lui un chip de umbră albă şi acela a fost Dumnezeu. L-a văzut la faţă şi i s-a dus vestea. Apoi el a spus lumii să se pocăiască şi să fie cinstită, să se înțeleagă oamenii”, explica Elisabeta.
„Acest om a fost într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu și prin el lumea s-a binecuvântat de atunci.” (website manastireamaglavit.ro)
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.