| VEZI SI ISTORIA IN DATE 
| | RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 259 | ˅ | ZIUA 624 | | Războiul ISRAEL-GAZA – ZIUA 34 | |
|---|
| ianuarie|februarie |martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
- Ziua internaţională a luptei împotriva fascismului şi antisemitismului
- Ziua Limbii Ucrainene
- Ziua Lucrătorilor Culturali și Maeștrilor de Artă Populară din Ucraina
9 noiembrie 1282 | Papa Martin al IV-lea l-a excomunicat pe regele Petru al III-lea al Aragonului.
9 noiembrie 1330 | La Posada, oastea lui Basarab I a început lupta cu oștirea ungară condusă de Carol Robert de Anjou, care se retrăgea spre Transilvania.
9 noiembrie 1376 | Primele statute de breaslă păstrate din Transilvania. Ele aparțineau breslelor din Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orăștie.
9 noiembrie 1697 | Papa Inocențiu al XII-lea fondează orașul Cervia.
9 noiembrie 1799 | Revoluția franceză: Lovitură de stat („18 brumar”). Directoratul este înlăturat și înlocuit cu Consulatul; instaurarea dictaturii burgheziei.
9 noiembrie 1857 | Deputații pontași din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, au depus o jalbă pe biroul Adunării, cerând, printre altele, desființarea „boierescului”.
9 noiembrie 1877 | Armata română cucerește reduta otomană de la Rahova.
9 noiembrie 1888 | Criminalul londonez, Jack Spintecatorul, o ucide pe Mary Jane Kelly, aceasta fiind ultima lui victimă
9 noiembrie 1918 | Împăratul Wilhelm al II-lea, pe care liderii aliați i-au considerat responsabili pentru Primul Război Mondial, abdică in urma Revoluției Germane. Germania este proclamată Republică.
9 noiembrie 1919 | 
Se înființează Partidul Comunist Danez (Danmarks Kommunistiske Parti, DKP)
Fondat, inițial, sub numele de Partidul Socialist de Stânga din Danemarca (Danmarks Venstresocialistiske Parti, VSP), prin fuziunea Ligii Tineretului Socialist și a Partidului Socialist al Muncii din Danemarca, desprinse anterior de social-democrați. Partidul a luat actuala denumire – DKP -, în noiembrie 1920, când a aderat la Comintern.
La 9 noiembrie 1919, liderii Ligii Tineretului Social-Democrat au convocat o conferință la Fredericia, pentru a fonda Partidul Socialist de Stânga Danez, VSP. Tinerii social-democrați se despărțiseră de Partidul Social-Democrat cu trei ani mai devreme, după ce liderul acestuia – Thorvald Stauning – intrase în guvern ca ministru al Controlului, în 1916 – în mijlocul Primului Război Mondial.
La 9 noiembrie 1919, alte două partide, Partidul Socialist al Muncii și Partidul Social-Democrat Independent, s-au alăturat VSP, care a beneficiat, de la început, de 2000 de membri. Cele trei partide, care au fondat Partidul Socialist de Stânga Danez, au fost, la origine, grupuri desprinse din Partidul Social Democrat Danez.
Noul partid (VSP) rezultat prin fuziune, se va subordona ulterior Kominternului, unindu-se cu partidele comuniste care înființaseră, în acel an, Internaționala Comunistă. Potrivit paginii oficiale a DKP, „entuziasmul față de revoluția socialistă din Rusia din noiembrie 1917, a stat la baza formării Partidului Socialist de Stânga din Danemarca, care, în 1920, și-a schimbat numele în Partidul Comunist Danez (DKP) și a fost admis în Internaționala Comunistă (Comintern). La alegerile generale din 1920, DKP a obținut 3.859 de voturi (0,4%).”
ISTORIC DKP:
În 1922, DKP a fost afectat de conflicte între facțiuni. La un moment dat, au existat chiar două comitete centrale, ambele pretinzând că reprezintă conducerea legitimă a partidului; Partidul Møntergade și Partidul Blaagaardsgade – denumite după zonele de reședință din Copenhaga. După un an și jumătate, disputele au fost soluționate prin presiuni puternice din partea Comintern.
În 1924, din cauza disputelor dintre facțiuni, DKP pierdea mulți dintre membrii săi, obținând totuși 6219 de voturi (0,5%) la alegerile din același an. Alegerile au dus și la formarea primului guvern social-democrat, cu Thorvald Stauning ca prim-ministru.
În 1929, Cominternul a intervenit, forțând înlăturarea conducerii DKP, printr-o scrisoare deschisă adresată partidului. În următoarele 18 luni, DKP a fost plasat sub administrația directă a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice(PCUS). Noua conducere era formată din adepți ai liniei dure pro-sovietice, Aksel Larsen devenind noul președinte al Comitetului Central. Ca primă consecință, DKP a făcut o „cotitură de ultra-stânga”, caracterizată strategic prin desemnarea social-democraților drept „inamicul principal al comunismului”, partidul adoptând o retorică antisocial-democrată și acuzându-i pe social-democrați că ar fi social-fasciști. În 1929, „activiștii DKP (relatează site-ul oficial al partidului) au depus multe eforturi pentru a organiza muncitorii în sindicate și pentru a-i orienta în direcția comunistă. Mulți comuniști au fost aleși în calitate de administratori de întreprinderi la locurile de muncă și în sindicate. Cu toate acestea, rezultatele electorale s-au dovedit nesatisfăcătoare, la alegerile din 1929 DKP obținând 3.656 de voturi (0,2%).”
La începutul anilor ’30, Marea Depresiune (criza internațională a economiei capitaliste) atingea apogeul în Danemarca, context care a permis DKP, în 1932, să polarizeze nemulțumirea datorată restricțiilor economice. Popularitatea partidului a crescut rapid mai ales în rândul șomerilor, dar și al studenților și intelectualilor, pentru activitățile antifasciste ale DKP. În același timp, potrivit afirmațiilor DKP, partidul „se putea raporta la progresul muncitorilor și al socialismului în cadrul primului plan cincinal al Uniunii Sovietice. Munca activă în sindicate a făcut din DKP o opoziție reală în cadrul mișcarii sindicale și o alternativă în viața politică. La alegerile din noiembrie 1932, Aksel Larsen și Arne Munch-Petersen au fost aleși ca primii doi deputați comuniști în parlament, cu o prezență la vot de 17.179 de voturi (1,1%).”
În 1937, potrivit DKP, „peste 200 de comuniști danezi s-au oferit voluntari în Războiul Civil Spaniol, unde un total de 550 de voluntari danezi, alături de alți 30.000 de voluntari din întreaga lume, au încercat să apere democrația spaniolă împotriva fasciștilor lui Franco, care erau susținuți de Germania lui Hitler și de Italia fascistă.”
În 1939, la 20 de ani de la înființare, DKP se transformase într-un partid bine organizat, cu cca 6000 de membri, iar stânga daneză a devenit astfel vizibilă, într-o perioadă de criză și șomaj. DKP a câștigat un plus de imagine în politica daneză „și a reușit să își extindă sprijinul în rândul populației, chiar și după ce criza s-a atenuat, la sfârșitul anilor 1930. La alegerile din 1939, 40.893 de persoane (2,4%) au votat pentru DKP – cel mai bun rezultat din primii 20 de ani de istorie a partidului.”
Pe 9 aprilie 1940, la șase luni după declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, Danemarca este ocupată de Germania nazistă – însă, contrar tuturor așteptărilor, puterea de ocupație și guvernul danez au permis DKP să își continue legal activitățile. Cu toate acestea, „pregătit pentru ilegalitatea pe care toată lumea o bănuia, DKP a înființat și o organizație clandestină de partid.” (afirmă DKP)
În timpul atacului german asupra Uniunii Sovietice, din 22 iunie 1941, poliția daneză atacă DKP. „Vânătoarea de membri de partid a fost autorizată de guvern, după ce forțele de ocupație germane au impus arestarea a 66 de comuniști. Poliția daneză a arestat de cinci ori mai mulți decât ceruseră germanii.” – scrie DKP. „Mulți dintre cei arestați – inclusiv deputatul Martin Nielsen – au fost internați în lagărul Horserød. DKP a fost interzis printr-o lege adoptată, în unanimitate, de celelalte partide din Parlament, ceea ce a reprezentat o încălcare directă a Legii fundamentale. DKP a fost forțat să intre în ilegalitate și a inițiat o muncă de rezistență organizată, la nivel național, împotriva ocupației germane și împotriva cooperării oficiale cu puterea de ocupație. Printre primele inițiative s-a numărat publicarea a ceea ce, mai târziu, va deveni ziarul ilegal „Land og Folk”.”
În 1945, DKP cunoaște cel mai mare succes politic al său. „Partidul reintră in legalitate, participând la guvernul de eliberare din vara anului 1945. 12,5% din electorat a votat pentru partidul comunist la alegerile din octombrie, ceea ce i-a adus 18 din cele 148 de locuri în parlamentul danez.”
DKP a fost reprezentat ultima dată, în mod independent, în Parlamentul danez (Folketing), în 1979.
În 1989, stânga daneză încearcă să-și asigure o reprezentare parlamentară continuă, prin unirea forțelor a trei partide. DKP se alătură, astfel, altor două partide de stânga, Socialiștii de Stânga (VS) și SAP – Partidul Muncitoresc Socialist Troțkist (Partidul Socialist al Muncitorilor), fondând Lista Unității – (viitorul partid) Alianța Roșu-Verde (Enhedslisten – De Rød-Grønne).
Gert Petersen, la acea dată președinte al Partidului Popular Socialist (SF), a susținut, la vremea respectivă, că o cooperare între curente ideologice atât de diferite era sortită eșecului.
Nici membrii DKP nu au agreat, în unanimitate, lansarea Listei Unității (Enhedslisten); după eșecul electoral al Enhedslisten, în 1990, unii dintre ei au ales să se despartă de DKP, înființând un nou partid comunist, Partidul Comunist din Danemarca (KPiD).
„Începutul anilor 1990” – se menționează în istoricul oficial al DKP -„a fost marcat de dizolvarea Uniunii Sovietice, de restabilirea relațiilor sociale capitaliste în Europa de Est și de alte eșecuri majore pentru clasa muncitoare și pentru mișcarea socialistă și comunistă internațională. În ciuda experienței vaste a partidului și a bunei funcționări a organizației, DKP s-a aflat într-o situație foarte dificilă, situat în mijlocul unei lupte politice care a amenințat însăși existența partidului. La congresele DKP din ianuarie și aprilie au existat trei facțiuni în cadrul partidului: „reînnoitorii”, tradiționaliștii și un grup de mijloc. „Reînnoitorii” au adoptat o serie de modificări fundamentale în politică și au avut loc schimbări majore la vârful partidului, în conducere. La alegerile din decembrie 1990, Enhedslisten, care a candidat pentru prima dată, a obținut 1,7% din voturi, ceea ce nu a fost suficient pentru a intra în Parlament.”
Lista Unității a continuat să fie un motiv de dezbinare politică pentru comuniștii danezi, principalele două probleme invocate fiind dubla apartenență și unitatea comunistă.
Primul impact s-a resimțit în 1990/1991, prin destructurarea DKP, rezultată din confruntarea internă de opinii, ducând la o scindare a partidului, care a pierdut mai mult de jumătate din membrii săi, în 1990 și la începutul anului 1991. „Unii s-au alăturat altor partide. Președintele partidului, Ole Sohn, a demisionat și s-a alăturat SF. O serie de membri ai vechii conduceri a partidului s-au numărat printre inițiatorii Forumului Comunist, care a devenit, ulterior, Partidul Comunist din Danemarca (KPiD).” (potrivit DKP)
În 1992, DKP s-a reorganizat, rupând legăturile partidului cu mișcarea comunistă internațională și schimbându-și, oficial, scopul, de la un organ politic, la o organizație orientată spre rețea. „La cel de-al 32-lea Congres, legislația anterioară privind partidele este înlocuită cu un set de reglementări concise și foarte cuprinzătoare. Această reformă, care a implicat, de asemenea, schimbarea unui număr de termeni tradiționali (de exemplu, „adunare națională” în loc de congres), a avut ca scop declarat transformarea partidului dintr-o organizație comunistă de luptă, intr-o „rețea” a cărei sarcină principală era de a acționa ca o sursă de formare și un depozit de experiență pentru Partidul Unității.”
În același timp, Enhedslist – Lista Unității s-a schimbat, devenind, dintr-o alianță politică, un partid politic de sine stătător – legitim și independent. In acest sens, DKP notează: „Eforturile de desființare a DKP ca forță politică și organizațională independentă au fost întărite de tranziția Enhedslist de la o alianță electorală la o organizație de partid cu membri individuali.”
Partidul Unității a obținut reprezentare parlamentară în alegerile din 1994, câștigând 6 locuri, dintre care 2 au fost deținute de membri care erau, de asemenea, membri DKP. De atunci, Partidul Unității a fost reprezentat continuu în parlament. „In 1993, „Compromisul național” al SF și renunțarea la opoziția față de UE au asigurat un vot pozitiv la referendumul din mai 1993, privind cea mai mare parte a Tratatului de la Maastricht, anterior respins, în iunie 1992. Acest lucru a dus la o creștere puternică a Partidului Unității, care a obținut 3,1% din voturi și 6 locuri în parlament la alegerile din septembrie 1994, inclusiv 2 locuri pentru comuniști.”
În 2002, DKP a reluat vechile sale contacte cu mișcarea comunistă internațională, aderând la Reuniunea internațională anuală a partidelor comuniste și muncitorești.
Din 2009, DKP a fost reprezentat în alegerile locale municipale și regionale, adesea în cadrul unei fuziuni cu KPiD și KP – format în 2006 prin fuziunea aripii marxist-leniniste a Partidului Comunist Danez (DKP/ML) și a Partidului Unificării Comuniste (KS)-, alte două partide comuniste daneze. „Adunarea Națională” – scrie DKP – „adoptă programul de acțiune „Revendicările cheie actuale ale comuniștilor„, care finalizează procesul programatic inițiat cu zece ani mai devreme. În plus, reuniunea națională a adoptat noi legi ale partidului care au pecetluit ruptura cu linia de dezmembrare și, ca o confirmare simbolică a acestui lucru, a reintrodus termenul de „congres” pentru cea mai înaltă autoritate a partidului.
In 2011 „DKP a primit cu bucurie o solicitare din partea KPiD de reunire a celor două partide și, după discuții între conducerile partidelor în toamnă, în primăvara anului următor a avut loc o dezbatere comună de aderare. Cu toate acestea, în ciuda consensului de principiu privind reunificarea, dezbaterea a scos la iveală un dezacord atât de profund în ceea ce privește relațiile cu Partidul Unității, încât un proces de reunificare veritabil nu a putut demara.”
DKP a editat publicațiile „Arbejderbladet” (Ziarul Muncitorilor), 1922-1941; „Land og Folk” (Țara și poporul), 1941-1990; si Skub (Push), din 2001
9 noiembrie 1923 | 
„Puciul de la berărie„, condus de Adolf Hitler, este înăbușit la München.
9 noiembrie 1938 | 
Diplomatul nazist Ernst vom Rath (3 iunie 1909) moare din cauza rănilor provocate de gloanțele trase, in incinta ambasadei germane de la Paris, de evreul polono-german Herschel Grynszpan (17 ani). Actul a fost folosit de naziști pentru demararea pogromului național, cunoscut sub numele de Kristallnacht („Noaptea de Cristal” sau „Noaptea sticlei sparte”).
Hitler a organizat o înmormântare de stat pentru Vom Rath, pe 17 noiembrie la Düsseldorf, la care a participat alături de ministrul de externe Joachim von Ribbentrop.
Germania a folosit incidentul pentru a face publice că evreii „trăseseră primul foc” într-un război împotriva Germaniei. In discursul său funerar, Ribbentrop a declarat: „Înțelegem provocarea și o acceptăm”.
Hitler l-a promovat pe vom Rath, ofițer subordonat la ambasadă, la gradul de consul juridic, clasa întâi (Gesandtschaftsrat I. Klasse) cu câteva ore înainte de moartea lui vom Rath, pe 9 noiembrie, la ora 17:30. Operațiunea Kristallnacht a fost lansată în câteva ore dupăi aceea.
9 noiembrie 1938 | Germania: Pogromul „Kristallnacht”
„Kristallnacht” a fost primul pas către exterminarea evreilor europeni de către naziști. Soldații de asalt SA și civilii au distrus peste 8000 de case și magazine evreiești, au incendiat sinagogi, au întemnițat, rănit și ucis evrei în toată țara. Cioburile ferestrelor sparte care acoperă străzile din multe orașe germane au dat naștere numelui „Kristallnacht”- Noaptea de cristal.
Astăzi, acest pogrom este văzut ca începutul simbolic al Holocaustului, eradicarea sistematică a poporului evreu care a început cu discriminarea și excluderea evreilor germani din 1933 și care a dus în cele din urmă la uciderea a 6 milioane de evrei și a 5,5 milioane de „dușmani ai statului german”: homosexuali, criminali și persoane „asociale”, membri ai diverselor comunități religioase, persoane cu dizabilități mintale, „infractori” politici precum comuniștii și socialiștii, refugiații republicani spanioli și minorități precum romii și sintii și alții.
„Kristallnacht” că aceste mișcări nu au început cu deportările și lagărele de concentrare. Ele s-au dezvoltat pas cu pas. Propaganda nazistă și discursul de ură împotriva evreilor și legile care privează cetățenii evrei de drepturile lor („Legile de la Nürnberg” ia
9 noiembrie 1940 | 
Moare Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869), prim-ministru al Regatului Unit (28 mai 1937 – 10 mai 1940).
Slujba de înmormântare a avut loc la Westminster Abbey cinci zile mai târziu, joi, 14 noiembrie. Cu toate acestea, din cauza preocupărilor legate de securitatea din timpul războiului, data și ora nu au fost mediatizate pe scară largă. După incinerare, cenușa sa a fost depusă în abație. Churchill l-a elogiat pe Chamberlain în Camera Comunelor, la trei zile după moartea sa.
Conservatorul Chamberlain este cunoscut mai ales pentru politica sa externă de conciliere și, în special, pentru semnarea Acordului de la München (30 septembrie 1938), cedând Germaniei o parte din Cehoslovacia (regiunea Sued (sudetenland), vorbitoare de limbă germană).
Chamberlain a încercat să-l abordeze pe Hitler într-o manieră împăciuitoare, și să facă din statul nazist un partener al Angliei, într-o Europă stabilă. El credea că Germania ar putea fi satisfăcută de restaurarea unora dintre coloniile sale; în timpul crizei din Renania, în martie 1936, el a declarat că „dacă am avea în vedere o soluționare completă, guvernul britanic ar trebui să ia în considerare problema” restaurării coloniilor. („if we were in sight of an all-round settlement the British government ought to consider the question” of restoration of colonies.)
După invazia germană a Poloniei, la 1 septembrie 1939, moment care a marcat începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Chamberlain a enunțat, două zile mai târziu, declarația de război a Marii Britanii împotriva Germaniei; a condus Regatul Unit în primele opt luni ale războiului, până la demisia sa din funcția de prim-ministru, la 10 mai 1940.
Se crede că Chamberlain a avut un rol semnificativ în criza abdicării din 1936. El a descris-o, în jurnalul său, pe Wallis Simpson, viitoarea soție a lui Edward al VIII-lea, ca pe „o femeie complet lipsită de scrupule, care nu este îndrăgostită de rege, dar îl exploatează în scopuri proprii. Ea l-a ruinat deja, în bani și bijuterii …”.
Alături de restul Cabinetului, cu excepția lui Duff Cooper, el a fost de acord cu Baldwin, ca regele să abdice dacă se căsătorește cu Simpson; la 6 decembrie, atât el cât și Balduin au subliniat că regele ar trebui să ia decizia înainte de Crăciun (afirmând că incertitudinea „afectează comerțul de Crăciun”). Regele a abdicat la 10 decembrie, la patru zile după întâlnire.
Reputația lui Chamberlain rămâne controversată în rândul istoricilor; imaginea sa a fost complet erodată de cărți precum Guilty Men, publicate în iulie 1940, care i-au acuzat pe Chamberlain și pe asociații săi pentru acordul de la München și pentru că nu au reușit să pregătească țara pentru război. Majoritatea istoricilor din generația care a urmat morții lui Chamberlain au avut opinii similare, influențate, cu precădere, de succesorul său, Winston Churchill.
Unii istorici au adoptat, mai târziu, o perspectivă oarecum mai atenuată asupra lui Chamberlain și a politicilor sale, citând documente guvernamentale din vremea mandatului sau și argumentând că, a merge la război împotriva Germaniei, în 1938, ar fi fost dezastruos pentru Marea Britanie, deoarece Regatul Unit era complet nepregătit. Cu toate acestea, Chamberlain este în continuare perceput ca nefavorabil, în rândul prim-miniștrilor britanici.
9 noiembrie 1961 | România devine membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO)
9 noiembrie 1970 | Moare Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890), primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze.
Funeraliile sale au fost discrete, însă la ceremonia organizată la Catedrala Notre-Dame din Paris au participat nu mai puțin de 63 de şefi de stat, inclusiv din URSS, care i-au adus un ultim omagiu, un semn al aprecierii de care s-a bucurat în întreaga lume…
9 noiembrie 1989 | Cade Zidul Berlinului.
Mauerfall, după cum denumesc germanii acest moment istoric, a fost începutul sfârșitului ”Războiului Rece”, al regimului comunist din Germania de Est, și ulterior din tot blocul est-european.
9 noiembrie 1993 | Croații bosniaci au distrus podul Stari Most din Mostar, construit cu peste 400 de ani în urmă.
9 noiembrie 1993 | 
Se înființează Partidul Comunist din Danemarca (Kommunistisk Parti i Danmark).
In 1990, pe fondul dezbinării ideologice care a urmat prăbușirii Uniunii Sovietice, unii membrii ai Partidului Comunist Danez (DKP) – care se opuseseră, în 1989, deciziei conducerii DKP de a înființa, alături de alte două partide de stânga, VS și SAP, Alianța Roșu-Verde (Lista Unității), în încercarea stângii daneze de a-și asigura o prezentă parlamentară continuă -, s-au desprins din DKP, fondând un alt partid comunist, KPiD.
Scindarea s-a produs, de facto, după eșecul electoral al Alianței, în 1990, iar opozanții care nu agreaseră ruptura ideologică cu trecutul, au insistat ca partidul „să mențină linia politică și identitatea care au caracterizat DKP în deceniile precedente”.
Cu toate că, la congresul partidului din 1990, DKP acceptase, într-un fel, o recunoaștere istorică a legăturilor sale cu Uniunea Sovietică și cu fostele regimuri comuniste din Europa de Est, o parte dintre comuniști nu au văzut necesitatea unei schimbări de politică (și nu au considerat benefic faptul că DKP a încheiat o înțelegere electorală cu VS și SAP, formând astfel Lista Unității, în 1989).
Oponenții au părăsit DKP și s-au organizat, inițial, sub numele de „Forumul Comunist„; după trei ani, în noiembrie 1993, fondatorii au schimbat numele formațiunii în Partidul Comunist din Danemarca (KPiD).
Anterior a existat și o mișcare de tineret, KPiD-Ungdom, dar astăzi tineretul partidului este organizat în Ungkommunister.
KPiD editează revista lunară Kommunist.
► Trupele Kievului încearcă să avanseze la nord de Herson, lupte grele în desfășurare, spune Stremousov →
► Kirill Stremousov, unul dintre cei mai înalți oficiali numit de Kremlin în regiunea ocupată Herson, a murit →
► Reporterii militari ruși spun că trupele Moscovei se retrag de la granița Herson cu Mikolaiv →
► 
Ministrul rus al Apărării a ordonat trupelor sale să se retragă pe malul drept al râului Nipru →
► Armata ucraineană lansează lovituri împotriva necombatanților care se evacuează din Herson, anunță TASS →
► 
Șeful NATO: retragerea parțială a Rusiei din Herson arată că sprijinul nostru pentru Ucraina funcționează →
► 
Zelenski spune că retragerea armatei ruse din Herson ar putea fi doar o strategie de regrupare →
► 
Biden spune că „rămâne de văzut dacă Ucraina va reuși să facă un compromis cu Rusia”, precizând că retragerea rușilor este „un moment interesant” →
► Zelenski speră că sprijinul bipartizan al SUA pentru ajutorul Ucrainei va continua →
► Șeful NATO: Putin a făcut „mai multe greșeli uriașe” când a invadat Ucraina →
► UE a promis Kievului ajutor un financiar de 9 miliarde de euro, dar unde sunt banii? →
► 
Rusia neagă că a primit obuze de artilerie din Coreea de Nord →
► Rusia spune că SUA ar putea influența decizia Kievului de a începe discuțiile cu Moscova →
► 
Medvedev spune că sprijinul global pentru SUA este pe moarte →
► Parlamentul Ungariei va discuta despre ratificarea aderării Suediei și Finlandei la NATO în timpul sesiunii sale de toamnă →
► Moscova nu știe dacă va prelungi acordul de cereale, întrucât „Statele Unite și Uniunea Europeană obstrucționează exporturile Rusiei” →
► Kremlinul spune că reporterii din Donbass sunt în prezent în fruntea războiului informațional →
► Moldova vrea să interzică Partidul Șor →
► Ministerul rus de Externe a expulzat un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova →
► Reprezentanții starului american de baschet Brittney Griner, aflată în detenție în Rusia, spun că nu cunosc nimic despre starea ei actuală →
► Joe Biden speră că Vladimir Putin va negocia acum „mai serios” pentru eliberarea vedetei de baschet Brittney Griner →
► Zelenski afirmă că Ucraina se va mișca „foarte atent, fără emoții, fără riscuri inutile” →
9 noiembrie 2022 | Preşedintele SUA, Joe Biden, a reafirmat miercuri că „intenționează” să candideze pentru un al doilea mandat în 2024
Preşedintele american, Joe Biden, a reafirmat miercuri că „intenționează” să candideze pentru un al doilea mandat în 2024, dar va confirma aceasta „la începutul anului viitor”, relatează AFP.
Biden a adăugat că alegerea sa nu va depinde de rivalul sau republican Donald Trump, care intenţionează să işi anunţe candidatura pentru 2024 săptămâna viitoare, de la reședința sa din Florida.
Anunțul lui Biden vine la o zi de la alegerile legislative din SUA, de la jumătatea mandatului, considerate un test pentru viitorul său politic.
9 noiembrie 2023 | Războiul Israel-Gaza: Conferința privind ajutorul umanitar pentru Gaza solicită încetarea focului
9 noiembrie 2023 | Războiul Israel-Gaza: „Nu există criză umanitară în Fâșia Gaza”, afirmă un colonel israelian, în timp ce ONU acuză „o catastrofă” fără precedent
9 noiembrie 2023 | Războiul Israel-Gaza: Israelul va începe să facă zilnic pauze de patru ore, în luptele din nordul Fâșiei Gaza, afirmă Casa Albă
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.