A murit Mihail Gorbaciov, fostul președinte sovietic care a dărâmat Cortina de Fier

Cu natura sa extrovertită și carismatică, Mihail Gorbaciov a rupt tiparul liderilor sovietici, care până atunci fuseseră în mare parte figuri îndepărtate și glaciale. Continuă lectura →

Joe Biden: „Nu vă fie frică”

Această galerie conține 3 fotografii.

Președintele SUA, Joe Biden, a reiterat sâmbătă, la Varșovia, sprijinul Statelor Unite și al aliaților săi pentru Ucraina și a afirmat, într-un discurs istoric, că războiul dus de Moscova în Ucraina este un „eșec strategic” pentru Rusia. Continuă lectura →

NIKITA HRUȘCIOV – momente cheie

Această galerie conține 3 fotografii.

Prezidiul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) aprobă transferul Crimeei către Republica Sovietică Socialistă Ucraineană | Nikita Hrușciov îl denunță pe Iosif Stalin, la cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice | Nikita Hrușciov devine premierul URSS, precum și prim secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) | Începe construcția Zidului Berlinului Continuă lectura →

MAURERFALL – 30 DE ANI DE LA CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI

Această galerie conține 14 fotografii.

Zidul Berlinului a fost ridicat în noaptea de 12 spre 13 august 1961, ca urmare a decretului din 12 august, adoptat de Volkskammer („Camera Poporului”) din Germania de Est. Inițial construit din sârmă ghimpată și blocuri de ciment, zidul a fost înlocuit ulterior cu o serie de structuri de beton (înalte de până la 5 metri), acoperite cu sârmă ghimpată, supravegheate cu turnuri de pază, amplasamente de tunuri și mine. Continuă lectura →

„NU EXISTĂ NICIUN ZID”

| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

„În acest cadru, as dori să mă refer la faptul că, după încheierea festivităților (n.r. de la Berlin, desfășurate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la proclamarea R.D.G), din nou cercurile reacționare din Republica Federală Germania au organizat unele manifestări împotriva Republicii Democrate Germane. Sigur, acolo este o situație – anual, 7-8 milioane de oameni din R.D. Germană merg în vizită în R.F. Germania. Practic, ei spun că este zid.”

„Dar nu există nici un zid, și din R.F. Germania merg în R.D. Germană milioane de oameni; și deci au găsit prilejul să organizeze unele manifestări, cu caracter reacționar, care au fost puse la punct, au fost luate măsuri”. – N. Ceausescu, joi, 12 octombrie 1989, in ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

„Şi să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta pentru socialism, în politica internaţională. Aceasta legat de acest lucru. Dacă aveți ceva de spus? Dacă sunteți de acord?„… (Toți tovarășii sunt de acord)

Cu o săptămână înainte, pe 7 octombrie 1989, toată elita blocului comunist (pe cale de expirare) se afla la Berlin, sărbătorind „40 de ani de la fondarea RDG„; Nicolae Ceaușescu, prezent la eveniment, a fost întâmpinat pe aeroport de Erich Honecker. Plecarea delegației române fusese precedată de o telegrama de protocol adresata liderului est-german, in care Ceaușescu aprecia că, „În cei 40 de ani de la făurirea Republicii Democrate Germane, harnicul și talentatul dumneavoastră popor a obținut sub conducerea Partidului Socialist Unit din Germania, realizări însemnate în edificare societății socialiste dezvoltate, întărirea potențialului economic, tehnico-științific și cultural al țării în ridicarea permanentă a nivelului de trai material și spiritul al oamenilor muncii.” (Rezultatele obținute de RFG, „gard in gard” cu RDG, nu erau, firește, menționate).

Tandemul Ceaușescu-Honecker a avut atunci inclusiv o întrevedere tete-a-tete, „prietenească” „Cu acest prilej, ce doi politicieni au subliniat dreptul fiecărui stat socialist de a urma o cale proprie spre socialism. Cele două pârți au reliefat necesitatea respingerii categorice a încercărilor statelor capitaliste de a se amesteca în treburile interne ale ţărilor socialiste, cu scopul de a le destabiliza“.– scria mass-media est-germană

Totodată, cu ocazia aniversarii RDG, Honecker a reiterat public necesitatea menținerii unității lagărului socialist, intrat deja în descompunere: „Promitem prietenilor noștri din întreaga lume că socialismul va dăinui veșnic pe pământul german, în patria lui Marx și Engels.“

In fapt, declarația a sunat ca o promisiune a dezastrului. La finele anilor 80, situația Republicii Democrate era departe de a fi înfloritoare, si cum ideologia nu ține de foame, mulți dintre est-germanii care nu mai întrevedeau alta soluție evadau către Vest; populația scăzuse de la 19 milioane în 1949, la 16 milioane, datoria externă era imensă, iar guvernul est-german era refractar la orice idee de reformă, inclusiv la Perestroika lui Mihail Gorbaciov. Sosit la Berlin, pe 6 octombrie 1989, pentru același eveniment, acesta observa, intr-un cadru restrâns, in timpul unei plimbări pe bulevardul central al capitalei est-germane: „Cred că cei care nu țin cont de viaţă, sunt amenințați de realitate.“ 

La 17 octombrie 1989, forțat de „colegii” săi de partid, Honecker trecea pe ordinea de zi a ședinței Biroului Politic, si demisia sa. In aceeași zi, a fost înlocuit cu Egon Krenz, prin vot unanim. In RDG, se jucase prima scenă a ultimului act comunist.

NEGAREA REALITĂȚII

Nicolae Ceaușescu avea dreptate – desigur, nu in privința Zidului, care încă exista bine mersi la acel moment -, ci referitor la faptul că anumite personalități de la Bonn acționau, în 1989, in scopul reunificării Germaniei. Liderul politic român de la București s-a situat atunci pe poziții staliniste, ferm hotărât in această problemă – el a acuzat guvernul Republicii Federale Germania de sprijinirea unor „cercuri revanșarde, fasciste”, declamând expresii preluate din arsenalului propagandistic al PCR din perioada interbelică, specifice, de altfel, si predecesorului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Negarea realității (fie ea întruchipată si de „un zid„, unul din cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece, o graniță fizică care, de la 13 august 1961, a transformat Berlinul de Est intr-o închisoare), era o practică dusă, de Ceaușescu, la rang de artă.

In opinia președintelui RSR, dictatura sa personala din România era democrație (mesaj politic vehiculat cu obstinență, ani de-a rândul), iar regimul comunist est-german, creat cu forța de URSS după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, era unul legitim și „democratic”. Evident, apărarea acestor „valori” însemna, pentru Ceaușescu, o datorie. Cancelarul vest-german Helmut Kohl avea însă o părere diametral opusă pe care a impus-o, fără violenţă, în toamna anului 1989.

„CEAUȘESCU, FII BOIER, FĂ ȘI TU CA HONECKER!”

Zidul Berlinului – negat de Nicolae Ceaușescu – a căzut în noiembrie, 1989. Ulterior, acest act istoric a fost invocat la Sibiu, când o serie de protestatari, care manifestau pașnic in fata Primăriei și a Comitetului Județean de Partid, au scandat pe 21 decembrie 1989,: „Ceaușescu, fii boier, fă și tu ca Honecker!”

Însă odată cu Zidul căzuse și Honecker; confruntat cu o asemenea perspectivă, Ceaușescu („boier” doar in viața privată, in rest „revoluționar de profesie”), nu avea de gând să cedeze.

Căderea zidului Berlinului, 9-11 noiembrie 1989

ȘANSA RATATĂ

Dacă Ceaușescu ar fi spus populației, in ultimul său discurs ținut din balconul sediului CC al PCR, pe 21 decembrie 1989, că se retrage de la conducere, sau măcar dacă ar fi sugerat că a sosit vremea unei schimbări, probabil că evoluția ulterioară a evenimentelor ar fi fost complet diferită – dar aceasta singură șansă a fost ratată.

In mod ironic, domeniul in care excelase – negarea realității – a rapoartelor primite de la Securitate, a informațiilor venite din occident, a discuțiilor purtate in repetate rânduri cu Gorbaciov, practic, a tuturor semnalelor că epoca „de Aur” si a comunismului se încheiase, l-au adus, patru zile mai târziu, in fața plutonului de execuție din Târgoviște, unde, înainte de a fi ciuruit de gloanțe, condamnat în urma unui proces de fațadă, a intonat „Internaționala„.

Remarca ultimului lider al URSS, Mihail Gorbaciov, făcută pe 6 octombrie 1989, la Berlin, fie ea cu sau fără substrat, s-a dovedit o profeție împlinită.

---

citește si

MAURERFALL, DUPA 30 DE ANI | CADEREA ZIDULUI BERLINULUI

RAPORTUL LUI IULIAN VLAD CĂTRE NICOLAE CEAUSESCU

Stenograma întâlnirii de la Moscova dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, după reuniunea de la Malta.

PROCESUL LUI NICOLAE CEAUȘESCU – SONDAJ DE OPINIEPROCESUL LUI NICOLAE CEAUȘESCU – SENTINȚA DE CONDAMNARE LA MOARTE

Reagan: „Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”, 12 iunie 1987

| TOATE DISCURSURILE LUI RONALD REAGAN

12 iunie 1987 | Într-unul dintre cele mai faimoase discursuri ale sale, președintele SUA, Ronald Reagan declară: "Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!". El vorbește despre o viitoare pace cu Uniunea Sovietică și încurajează guvernul sovietic să acționeze pentru a reuni Berlinul de Est și Berlinul de Vest.

[ro] | [eng]

---

12 iunie 1987: Discursul președintelui Reagan, la Poarta Brandenburg (Zidul Berlinului)

„Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule Cancelar Kohl, domnule primar Diepgen, doamnelor și domnilor:

În urmă cu 24 de ani, președintele John F. Kennedy a vizitat Berlinul, adresându-se locuitorilor acestui oraș și lumii întregi. Ei bine, de atunci, alți doi președinți au venit, fiecare la rândul său, la Berlin. Iar astăzi, eu însumi, fac a doua mea vizită în orașul dumneavoastră.

Noi, Președinții americani, am venit la Berlin pentru că este de datoria noastră să vorbim, în acest loc, despre libertate. Dar trebuie să mărturisesc că suntem atrași aici și de alte lucruri: de sentimentul istoriei acestui oraș, cu mai bine de 500 de ani vechime decât propria noastră națiune; de frumusețea Grunewald-ului și a Tiergarten-ului; mai presus de toate, de curajul și determinarea dumneavoastră. Poate că compozitorul, Paul Lincke, a înțeles ceva despre Președinții americani. Vedeți, la fel ca mulți alți președinți înaintea mea, am venit astăzi aici pentru că, oriunde m-aș duce, orice aș face: „Ich hab noch einen koffer in Berlin.” [Încă mai am o valiză în Berlin.]

În spatele meu se află un zid care înconjoară sectoarele libere ale acestui oraș, parte a unui vast sistem de bariere care împarte întregul continent european. De la Marea Baltică, spre sud, aceste bariere taie Germania cu o granita cu sârmă ghimpată, beton, padocuri pentru câini și turnuri de pază. Mai la sud, s-ar putea să nu existe niciun zid vizibil, evident. Dar rămân gărzile înarmate și punctele de control, la fel – tot o restricție a dreptului de a călători, tot un instrument pentru a impune bărbaților și femeilor voința unui stat totalitar. Cu toate acestea, aici, în Berlin, este locul unde zidul este cel mai prezent; aici, traversând orașul dumneavoastră, unde fotografiile de presă și ecranul televizorului au imprimat în mintea lumii această divizare brutală a unui continent. Stând în fața Porții Brandenburg, fiecare om este un german, separat de semenii săi. Fiecare om este un berlinez, forțat să privească o cicatrice.

Președintele von Weizsacker a declarat: „Chestiunea germană este deschisă atâta timp cât Poarta Brandenburg este închisă.” Astăzi, eu spun: Atâta timp cât această poartă este închisă, atâta timp cât această cicatrice a unui zid este permisă să stea în picioare, nu doar problema germană rămâne deschisă, ci și problema libertății pentru întreaga omenire. Cu toate acestea, nu am venit aici să mă lamentez. Pentru că găsesc la Berlin un mesaj de speranță, chiar și în umbra acestui zid, un mesaj de triumf.

În primăvara anului 1945, locuitorii Berlinului au ieșit din adăposturile lor antiaeriene și au descoperit devastarea. La mii de kilometri depărtare, oamenii din Statele Unite au întins mâna pentru a ajuta. În 1947, Secretarul de Stat – așa cum vi s-a spus – George Marshall a anunțat crearea a ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de Planul Marshall. În urmă cu exact 40 de ani, luna aceasta, el a afirmat: „Politica noastră nu este îndreptată împotriva vreunei țări sau a unei doctrine, ci împotriva foametei, sărăciei, disperării și haosului.”

În Reichstag, acum câteva momente, am văzut un afiș care comemora cea de-a 40-a aniversare a Planului Marshall. M-a frapat semnul de pe o structură incendiată, eviscerată, care era în curs de reconstrucție. Înțeleg că berlinezii din generația mea își amintesc că au văzut astfel de pancarte răspândite prin sectoarele vestice ale orașului. Semnul scria simplu: „Planul Marshall ajută aici la consolidarea lumii libere”. O lume puternică și liberă în Occident, acest vis a devenit realitate. Japonia s-a ridicat din ruină pentru a deveni un gigant economic. Italia, Franța, Belgia – practic fiecare națiune din Europa de Vest a cunoscut o renaștere politică și economică; a fost fondată Comunitatea Europeană.

În Germania de Vest și aici, la Berlin, a avut loc un miracol economic, Wirtschaftswunder. Adenauer, Erhard, Reuter și alți lideri au înțeles importanța practică a libertății – că, așa cum adevărul poate înflori doar atunci când jurnalistul are libertatea de exprimare, tot așa, prosperitatea poate apărea doar atunci când fermierul și omul de afaceri se bucură de libertate economică. Liderii germani au redus tarifele vamale, au extins comerțul liber, au redus taxele. Din 1950 până în 1960 doar, nivelul de trai în Germania de Vest și în Berlin s-a dublat.

Dacă în urmă cu patru decenii era numai ruine, astăzi, în Berlinul de Vest există cea mai mare producție industrială dintre toate orașele Germaniei – blocuri de birouri aglomerate, case și apartamente frumoase, bulevarde mândre și peluze întinse în parcuri. Acolo unde cultura unui oraș părea să fi fost distrusă, astăzi există două mari universități, orchestre și o operă, nenumărate teatre și muzee. Acolo unde era sărăcie, astăzi există abundență – mâncare, îmbrăcăminte, automobile – minunatele bunuri ale Ku’dammului. De la devastare, de la ruină totală, voi, berlinezii, ați reconstruit, în libertate, un oraș care se numără din nou printre cele mai mari de pe Pământ. Este posibil ca sovieticii să fi avut alte planuri. Dar, prieteni, sovieticii nu s-au bazat pe câteva lucruri pe care nu le-au luat în considerare Berliner herz, Berliner humor, ja, und Berliner schnauze. [Inimă berlineză, umor berlinez, da, și un schnauzer berlinez.] [Râsete]

În anii 1950, Hrușciov a prezis: „Vă vom îngropa”. Dar astăzi, în Occident, vedem o lume liberă care a atins un nivel de prosperitate și bunăstare, fără precedent în toată istoria omenirii. În lumea comunistă, vedem eșecuri, înapoiere tehnologică, standarde de sănătate în declin, chiar și lipsuri de cea mai elementară natură – prea puțină hrană. Chiar și astăzi, Uniunea Sovietică încă nu se poate hrăni singură. După aceste patru decenii, așadar, există în fața întregii lumi o concluzie majoră și inevitabilă: Libertatea duce la prosperitate. Libertatea înlocuiește ura străveche dintre națiuni cu bunăvoința și pacea. Libertatea este învingătoarea.

Iar acum, sovieticii înșiși ar putea, într-un mod limitat, să înțeleagă importanța libertății. Auzim multe din Moscova despre o nouă politică de reformă și deschidere. Unii prizonieri politici au fost eliberați. Anumite emisiuni de știri străine nu mai sunt bruiate. Unele întreprinderi economice au fost autorizate să funcționeze cu o mai mare libertate față de controlul statului. Sunt acestea începuturile unor schimbări profunde în statul sovietic? Sau sunt gesturi simbolice, menite să trezească speranțe false în Occident sau să consolideze sistemul sovietic fără a-l schimba? Salutăm schimbarea și deschiderea; deoarece credem că libertatea și securitatea merg împreună, că progresul libertății umane nu poate decât să întărească cauza păcii mondiale.

Există un semn pe care sovieticii îl pot da, care ar fi inconfundabil și care ar face să avanseze în mod spectaculos cauza libertății și a păcii. Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți liberalizare: Veniți aici la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!

Înțeleg teama de război și durerea divizării care afectează acest continent – și vă promit eforturile țării mele de a ajuta pentru a depăși aceste obstacole. Cu siguranță, noi, cei din Vest, trebuie să rezistăm expansiunii sovietice. Așa că trebuie să menținem o apărare de o forță de neclintit. Cu toate acestea, noi aspirăm la pace; așa că trebuie să ne străduim să reducem armele de ambele părți. Începând de acum 10 ani, sovieticii au provocat alianța occidentală cu o nouă amenințare gravă, sute de noi și încă mai letale rachete nucleare SS-20, capabile să lovească fiecare capitală din Europa. Alianța occidentală a răspuns prin angajarea unei contra desfășurări, dacă sovieticii nu acceptau să negocieze o soluție mai bună; și anume, eliminarea acestor arme de ambele părți. Timp de mai multe luni, sovieticii au refuzat să negocieze în mod serios. În timp ce alianța, la rândul ei, se pregătea să avanseze cu contra-desfășurarea sa, au existat zile dificile – zile de proteste, precum cele din timpul vizitei mele din 1982, în acest oraș – iar sovieticii s-au retras ulterior de la masa tratativelor.

Dar, în toate aceste momente, alianța a rezistat. Și îi invit pe cei care au protestat atunci – îi invit pe cei care protestează astăzi – să marcheze acest fapt: pentru că am rămas puternici, sovieticii s-au întors la negocieri. Și pentru că am rămas puternici, astăzi avem la îndemână posibilitatea, nu doar de a limita creșterea numărului de arme, ci și de a elimina, pentru prima dată, o întreagă clasă de arme nucleare de pe fața pământului. În timp ce vă vorbesc, miniștrii NATO se reunesc în Islanda pentru a analiza progresul propunerilor noastre de eliminare a acestor arme. În cadrul discuțiilor de la Geneva, am propus, de asemenea, reduceri profunde ale armelor strategice ofensive. Și aliații occidentali au făcut, de asemenea, propuneri de anvergură pentru a reduce pericolul războiului convențional și pentru a interzice total armele chimice.

În timp ce urmărim aceste reduceri de armament, vă promit că vom menține capacitatea de a descuraja agresiunea sovietică la orice nivel la care aceasta ar putea avea loc. Și, în cooperare cu mulți dintre aliații noștri, Statele Unite urmăresc Inițiativa de Apărare Strategică – cercetări pentru a fundamenta acțiunile de descurajare nu pe amenințarea cu represalii ofensive, ci pe sisteme de apărare care apără cu adevărat; pe scurt, pe sisteme care nu vor viza populațiile, ci le vor proteja. Prin aceste mijloace încercăm să creștem siguranța Europei și a întregii lumi. Dar trebuie să ne amintim un fapt crucial: Estul și Vestul nu se îndoiesc unul de celălalt pentru că suntem înarmați; suntem înarmați pentru că ne îndoim unul de celălalt. Iar diferența dintre noi nu este legată de arme, ci de libertate. Când Președintele Kennedy a vorbit aici, în urmă cu 24 de ani, libertatea era încercuită, Berlinul era sub asediu. Și astăzi, în ciuda tuturor presiunilor asupra acestui oraș, Berlinul este sigur de libertatea sa. Iar libertatea însăși transformă globul.

În Filipine, în America Centrală și de Sud, democrația a cunoscut o renaștere. În tot Pacificul, piețele libere produc miracol după miracol de creștere economică. În națiunile industrializate, are loc o revoluție tehnologică – o revoluție marcată de progrese rapide și impresionante în domeniul calculatoarelor și al telecomunicațiilor.

În Europa, doar o singură națiune și țările pe care le controlează refuză să se alăture comunității libertății. Cu toate acestea, în această epocă a creșterii economice redobândite, a informației și a inovației, Uniunea Sovietică se confruntă cu o alegere: trebuie să facă schimbări fundamentale sau se va perima. Ziua de astăzi reprezintă, așadar, un moment de speranță. Noi, cei din Vest, suntem gata să cooperăm cu Estul pentru a promova o deschidere adevărată, pentru a doborî barierele care separă oamenii, pentru a crea o lume mai sigură și mai liberă.

Și cu siguranță nu există un loc mai bun decât Berlinul, locul de întâlnire între Est și Vest, pentru a începe. Oameni liberi din Berlin: Astăzi, ca și în trecut, Statele Unite susțin respectarea strictă și implementarea deplină a tuturor părților Acordului celor patru puteri din 1971. Să folosim această ocazie, cea de-a 750-a aniversare a acestui oraș, pentru a deschide o nouă eră, pentru a căuta o viață și mai plină și mai bogată pentru Berlinul viitorului. Împreună, să menținem și să dezvoltăm legăturile dintre Republica Federală și sectoarele vestice ale Berlinului, care sunt permise de acordul din 1971.

Și îl invit pe domnul Gorbaciov: Haideți să acționam pentru a uni estul și vestul orașului, astfel încât toți locuitorii din Berlin să se poată bucura de beneficiile pe care le aduce viața într-unul dintre marile orașe ale lumii. Pentru a deschide și mai mult Berlinul către toată Europa, Est și Vest, haideți să extindem accesul aerian vital la acest oraș, găsind modalități de a face serviciile aeriene comerciale către Berlin mai convenabile, mai confortabile și mai economice. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care Berlinul de Vest va deveni unul dintre principalele noduri de aviație din întreaga Europă Centrală.

Împreună cu partenerii noștri francezi și britanici, Statele Unite sunt pregătite să contribuie la desfășurarea de reuniuni internaționale la Berlin. Ar fi foarte potrivit ca Berlinul să servească drept sediu al reuniunilor Organizației Națiunilor Unite sau al conferințelor mondiale privind drepturile omului și controlul armelor sau alte probleme care necesită cooperare internațională. Nu există o modalitate mai bună de a crea speranță pentru viitor decât de a ilumina mințile tinere și am fi onorați să sponsorizăm schimburi de vară pentru tineri, evenimente culturale și alte programe pentru tinerii berlinezi din Est. Prietenii noștri francezi și britanici, sunt sigur, vor face același lucru. Și sper că în Berlinul de Est se poate găsi o autoritate care să sponsorizeze vizite ale tinerilor din sectoarele occidentale.

O ultimă propunere, care îmi este foarte dragă: Sportul reprezintă o sursă de plăcere și înnobilare, iar mulți dintre dumneavoastră ați observat că Republica Coreea – Coreea de Sud – s-a oferit să permită ca anumite evenimente ale Jocurilor Olimpice din 1988 să aibă loc în Nord. Competiții sportive internaționale de toate tipurile ar putea avea loc în ambele părți ale acestui oraș. Și ce mod mai bun de a demonstra lumii deschiderea acestui oraș decât să ne oferim ca într-un an viitor să organizăm Jocurile Olimpice aici, în Berlin, în est și în vest?

În aceste patru decenii, așa cum am spus, voi, berlinezii, ați construit un oraș măreț. Ați făcut acest lucru în ciuda amenințărilor – a încercărilor sovietice de a impune marca Estului, a blocadei. Astăzi, orașul prosperă în ciuda provocărilor care decurg din însăși prezența acestui zid. Ce vă reține aici? Cu siguranță că sunt multe de spus despre tăria voastră de caracter, despre curajul vostru sfidător. Dar cred că există ceva mai profund, ceva care implică întregul aspect, atmosfera și modul de viață al Berlinului – nu un simplu sentiment. Nimeni nu ar putea trăi mult timp în Berlin fără să fie complet dezbrăcat de iluzii. În schimb, există ceva care a sesizat dificultățile vieții în Berlin, dar a ales să le accepte, care continuă să construiască acest oraș bun și mândru în contrast cu o prezență totalitară înconjurătoare care refuză să elibereze energiile sau aspirațiile umane. Ceva care vorbește cu o voce puternică de afirmare, care spune da acestui oraș, da viitorului, da libertății. Într-un cuvânt, aș spune că ceea ce te face să rămâi în Berlin este dragostea – o dragoste deopotrivă profundă și durabilă.

Poate că acest lucru ajunge la rădăcina problemei, la cea mai fundamentală distincție dintre toate dintre Est și Vest. Lumea totalitară produce înapoiere pentru că exercită o asemenea violență asupra spiritului, zădărnicind impulsul uman de a crea, de a se bucura, de a se închina. Lumea totalitară consideră că până și simbolurile iubirii și ale adorării sunt un afront. Cu ani în urmă, înainte ca est-germanii să înceapă să-și reconstruiască bisericile, au ridicat o structură seculară: turnul de televiziune de pe Alexander Platz. Practic, de atunci, autoritățile au lucrat pentru a corecta ceea ce consideră a fi singurul defect major al turnului, aplicând vopsele și substanțe chimice de tot felul pe sfera de sticlă din vârf. Cu toate acestea, chiar și astăzi, când soarele străbate acea sferă – acea sferă care domină tot Berlinul – lumina face semnul crucii. Acolo, în Berlin, ca și în orașul însuși, simbolurile iubirii, simbolurile închinării, nu pot fi reprimate.

În timp ce priveam acum câteva clipe din Reichstag, acea întruchipare a unității germane, am observat cuvintele pictate cu spray pe zid, probabil de un tânăr berlinez: „Acest zid va cădea. Convingerile devin realitate”. Da, în întreaga Europă, acest zid va cădea. Pentru că nu poate rezista credinței; nu poate rezista adevărului. Zidul nu poate rezista libertății.

Și aș dori, înainte de a încheia, să spun un singur cuvânt. Am citit și am fost întrebat, de când sunt aici, despre anumite demonstrații împotriva venirii mele. Și aș vrea să spun un singur lucru, și celor care demonstrează astfel. Mă gândesc dacă s-au întrebat vreodată că, dacă ar obține genul de guvern pe care se pare că îl doresc, nimeni nu ar mai putea face vreodată ceea ce fac ei.

Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.”

[înapoi]

---

June 12, 1987 | Ronald Reagan, Address from the Brandenburg Gate (Berlin Wall)

„Thank you very much.

Chancellor Kohl, Governing Mayor Diepgen, ladies and gentlemen:

Twenty-four years ago, President John F. Kennedy visited Berlin, speaking to the people of this city and the world at the city hall. Well, since then two other presidents have come, each in his turn, to Berlin. And today I, myself, make my second visit to your city.

We come to Berlin, we American Presidents, because it’s our duty to speak, in this place, of freedom. But I must confess, we’re drawn here by other things as well: by the feeling of history in this city, more than 500 years older than our own nation; by the beauty of the Grunewald and the Tiergarten; most of all, by your courage and determination. Perhaps the composer, Paul Lincke, understood something about American Presidents. You see, like so many Presidents before me, I come here today because wherever I go, whatever I do: „Ich hab noch einen koffer in Berlin.” [I still have a suitcase in Berlin.]

Our gathering today is being broadcast throughout Western Europe and North America. I understand that it is being seen and heard as well in the East. To those listening throughout Eastern Europe, I extend my warmest greetings and the good will of the American people. To those listening in East Berlin, a special word: Although I cannot be with you, I address my remarks to you just as surely as to those standing here before me. For I join you, as I join your fellow countrymen in the West, in this firm, this unalterable belief: Es gibt nur ein Berlin. [There is only one Berlin.]

Behind me stands a wall that encircles the free sectors of this city, part of a vast system of barriers that divides the entire continent of Europe. From the Baltic, south, those barriers cut across Germany in a gash of barbed wire, concrete, dog runs, and guardtowers. Farther south, there may be no visible, no obvious wall. But there remain armed guards and checkpoints all the same—still a restriction on the right to travel, still an instrument to impose upon ordinary men and women the will of a totalitarian state. Yet it is here in Berlin where the wall emerges most clearly; here, cutting across your city, where the news photo and the television screen have imprinted this brutal division of a continent upon the mind of the world. Standing before the Brandenburg Gate, every man is a German, separated from his fellow men. Every man is a Berliner, forced to look upon a scar.

President von Weizsacker has said: „The German question is open as long as the Brandenburg Gate is closed.” Today I say: As long as this gate is closed, as long as this scar of a wall is permitted to stand, it is not the German question alone that remains open, but the question of freedom for all mankind. Yet I do not come here to lament. For I find in Berlin a message of hope, even in the shadow of this wall, a message of triumph.

In this season of spring in 1945, the people of Berlin emerged from their air raid shelters to find devastation. Thousands of miles away, the people of the United States reached out to help. And in 1947 Secretary of State—as you’ve been told—George Marshall announced the creation of what would become known as the Marshall Plan. Speaking precisely 40 years ago this month, he said: „Our policy is directed not against any country or doctrine, but against hunger, poverty, desperation, and chaos.”

In the Reichstag a few moments ago, I saw a display commemorating this 40th anniversary of the Marshall Plan. I was struck by the sign on a burnt-out, gutted structure that was being rebuilt. I understand that Berliners of my own generation can remember seeing signs like it dotted throughout the Western sectors of the city. The sign read simply: „The Marshall Plan is helping here to strengthen the free world.” A strong, free world in the West, that dream became real. Japan rose from ruin to become an economic giant. Italy , France , Belgium—virtually every nation in Western Europe saw political and economic rebirth; the European Community was founded.

In West Germany and here in Berlin, there took place an economic miracle, the Wirtschaftswunder. Adenauer, Erhard, Reuter, and other leaders understood the practical importance of liberty—that just as truth can flourish only when the journalist is given freedom of speech, so prosperity can come about only when the farmer and businessman enjoy economic freedom. The German leaders reduced tariffs, expanded free trade, lowered taxes. From 1950 to 1960 alone, the standard of living in West Germany and Berlin doubled.

Where four decades ago there was rubble, today in West Berlin there is the greatest industrial output of any city in Germany—busy office blocks, fine homes and apartments, proud avenues, and the spreading lawns of park land. Where a city’s culture seemed to have been destroyed, today there are two great universities, orchestras and an opera, countless theaters, and museums. Where there was want, today there’s abundance—food, clothing, automobiles—the wonderful goods of the Ku’damm. From devastation, from utter ruin, you Berliners have, in freedom, rebuilt a city that once again ranks as one of the greatest on Earth. The Soviets may have had other plans. But, my friends, there were a few things the Soviets didn’t count on Berliner herz, Berliner humor, ja, und Berliner schnauze. [Berliner heart, Berliner humor, yes, and a Berliner schnauze.] [Laughter]

In the 1950s, Khrushchev predicted: „We will bury you.” But in the West today, we see a free world that has achieved a level of prosperity and well-being unprecedented in all human history. In the Communist world, we see failure, technological backwardness, declining standards of health, even want of the most basic kind—too little food. Even today, the Soviet Union still cannot feed itself. After these four decades, then, there stands before the entire world one great and inescapable conclusion: Freedom leads to prosperity. Freedom replaces the ancient hatreds among the nations with comity and peace. Freedom is the victor.

And now the Soviets themselves may, in a limited way, be coming to understand the importance of freedom. We hear much from Moscow about a new policy of reform and openness. Some political prisoners have been released. Certain foreign news broadcasts are no longer being jammed. Some economic enterprises have been permitted to operate with greater freedom from state control. Are these the beginnings of profound changes in the Soviet state? Or are they token gestures, intended to raise false hopes in the West, or to strengthen the Soviet system without changing it? We welcome change and openness; for we believe that freedom and security go together, that the advance of human liberty can only strengthen the cause of world peace.

There is one sign the Soviets can make that would be unmistakable, that would advance dramatically the cause of freedom and peace. General Secretary Gorbachev, if you seek peace, if you seek prosperity for the Soviet Union and Eastern Europe, if you seek liberalization: Come here to this gate! Mr. Gorbachev, open this gate! Mr. Gorbachev, tear down this wall!

I understand the fear of war and the pain of division that afflict this continent—and I pledge to you my country’s efforts to help overcome these burdens. To be sure, we in the West must resist Soviet expansion. So we must maintain defenses of unassailable strength. Yet we seek peace; so we must strive to reduce arms on both sides. Beginning 10 years ago, the Soviets challenged the Western alliance with a grave new threat, hundreds of new and more deadly SS-20 nuclear missiles, capable of striking every capital in Europe. The Western alliance responded by committing itself to a counterdeployment unless the Soviets agreed to negotiate a better solution; namely, the elimination of such weapons on both sides. For many months, the Soviets refused to bargain in earnestness. As the alliance, in turn, prepared to go forward with its counterdeployment, there were difficult days—days of protests like those during my 1982 visit to this city—and the Soviets later walked away from the table.

But through it all, the alliance held firm. And I invite those who protested then—I invite those who protest today—to mark this fact: Because we remained strong, the Soviets came back to the table. And because we remained strong, today we have within reach the possibility, not merely of limiting the growth of arms, but of eliminating, for the first time, an entire class of nuclear weapons from the face of the Earth. As I speak, NATO ministers are meeting in Iceland to review the progress of our proposals for eliminating these weapons. At the talks in Geneva, we have also proposed deep cuts in strategic offensive weapons. And the Western allies have likewise made far-reaching proposals to reduce the danger of conventional war and to place a total ban on chemical weapons.

While we pursue these arms reductions, I pledge to you that we will maintain the capacity to deter Soviet aggression at any level at which it might occur. And in cooperation with many of our allies, the United States is pursuing the Strategic Defense Initiative—research to base deterrence not on the threat of offensive retaliation, but on defenses that truly defend; on systems, in short, that will not target populations, but shield them. By these means we seek to increase the safety of Europe and all the world. But we must remember a crucial fact: East and West do not mistrust each other because we are armed; we are armed because we mistrust each other. And our differences are not about weapons but about liberty. When President Kennedy spoke at the City Hall those 24 years ago, freedom was encircled, Berlin was under siege. And today, despite all the pressures upon this city, Berlin stands secure in its liberty. And freedom itself is transforming the globe.

In the Philippines, in South and Central America, democracy has been given a rebirth. Throughout the Pacific, free markets are working miracle after miracle of economic growth. In the industrialized nations, a technological revolution is taking place—a revolution marked by rapid, dramatic advances in computers and telecommunications.

In Europe, only one nation and those it controls refuse to join the community of freedom. Yet in this age of redoubled economic growth, of information and innovation, the Soviet Union faces a choice: It must make fundamental changes, or it will become obsolete. Today thus represents a moment of hope. We in the West stand ready to cooperate with the East to promote true openness, to break down barriers that separate people, to create a safer, freer world.

And surely there is no better place than Berlin, the meeting place of East and West, to make a start. Free people of Berlin: Today, as in the past, the United States stands for the strict observance and full implementation of all parts of the Four Power Agreement of 1971. Let us use this occasion, the 750th anniversary of this city, to usher in a new era, to seek a still fuller, richer life for the Berlin of the future. Together, let us maintain and develop the ties between the Federal Republic and the Western sectors of Berlin, which is permitted by the 1971 agreement.

And I invite Mr. Gorbachev: Let us work to bring the Eastern and Western parts of the city closer together, so that all the inhabitants of all Berlin can enjoy the benefits that come with life in one of the great cities of the world. To open Berlin still further to all Europe, East and West, let us expand the vital air access to this city, finding ways of making commercial air service to Berlin more convenient, more comfortable, and more economical. We look to the day when West Berlin can become one of the chief aviation hubs in all central Europe.

With our French and British partners, the United States is prepared to help bring international meetings to Berlin. It would be only fitting for Berlin to serve as the site of United Nations meetings, or world conferences on human rights and arms control or other issues that call for international cooperation. There is no better way to establish hope for the future than to enlighten young minds, and we would be honored to sponsor summer youth exchanges, cultural events, and other programs for young Berliners from the East. Our French and British friends, I’m certain, will do the same. And it’s my hope that an authority can be found in East Berlin to sponsor visits from young people of the Western sectors.

One final proposal, one close to my heart: Sport represents a source of enjoyment and ennoblement, and you many have noted that the Republic of Korea—South Korea—has offered to permit certain events of the 1988 Olympics to take place in the North. International sports competitions of all kinds could take place in both parts of this city. And what better way to demonstrate to the world the openness of this city than to offer in some future year to hold the Olympic games here in Berlin, East and West?

In these four decades, as I have said, you Berliners have built a great city. You’ve done so in spite of threats—the Soviet attempts to impose the East-mark, the blockade. Today the city thrives in spite of the challenges implicit in the very presence of this wall. What keeps you here? Certainly there’s a great deal to be said for your fortitude, for your defiant courage. But I believe there’s something deeper, something that involves Berlin’s whole look and feel and way of life—not mere sentiment. No one could live long in Berlin without being completely disabused of illusions. Something instead, that has seen the difficulties of life in Berlin but chose to accept them, that continues to build this good and proud city in contrast to a surrounding totalitarian presence that refuses to release human energies or aspirations. Something that speaks with a powerful voice of affirmation, that says yes to this city, yes to the future, yes to freedom. In a word, I would submit that what keeps you in Berlin is love—love both profound and abiding.

Perhaps this gets to the root of the matter, to the most fundamental distinction of all between East and West. The totalitarian world produces backwardness because it does such violence to the spirit, thwarting the human impulse to create, to enjoy, to worship. The totalitarian world finds even symbols of love and of worship an affront. Years ago, before the East Germans began rebuilding their churches, they erected a secular structure: the television tower at Alexander Platz. Virtually ever since, the authorities have been working to correct what they view as the tower’s one major flaw, treating the glass sphere at the top with paints and chemicals of every kind. Yet even today when the sun strikes that sphere—that sphere that towers over all Berlin—the light makes the sign of the cross. There in Berlin, like the city itself, symbols of love, symbols of worship, cannot be suppressed.

As I looked out a moment ago from the Reichstag, that embodiment of German unity, I noticed words crudely spray-painted upon the wall, perhaps by a young Berliner, „This wall will fall. Beliefs become reality.” Yes, across Europe, this wall will fall. For it cannot withstand faith; it cannot withstand truth. The wall cannot withstand freedom.

And I would like, before I close, to say one word. I have read, and I have been questioned since I’ve been here about certain demonstrations against my coming. And I would like to say just one thing, and to those who demonstrate so. I wonder if they have ever asked themselves that if they should have the kind of government they apparently seek, no one would ever be able to do what they’re doing again.

Thank you and God bless you all.”

[înapoi]

---

Evenimentele zilei în istoria lumii – 9 noiembrie

Această galerie conține 2 fotografii.

Armata română cucerește reduta otomană de la Rahova | Se înființează Partidul Comunist Danez | „Puciul de la berărie”, condus de Adolf Hitler, este înăbușit la München | Moare Charles de Gaulle | Cade Zidul Berlinului | Rusia neagă că a primit obuze de artilerie din Coreea de Nord |Ministrul rus al Apărării a ordonat trupelor sale să se retragă pe malul drept al râului Nipru | Joe Biden spune că „intenționează” să candideze pentru un al doilea mandat, în 2024 | Războiul Israel-Gaza: „Nu există criză umanitară în Fâșia Gaza”, afirmă un colonel israelian, în timp ce ONU acuză „o catastrofă” fără precedent Continuă lectura →

Evenimentele zilei în istoria lumii – 13 august

Această galerie conține 5 fotografii.

Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește pe cardinalul Richelieu prim-ministru | Regele Ludovic al XVI-lea al Franței este arestat de Tribunalul Național și închis în Templul din Paris, fiind declarat „inamic al poporului” | Înființarea Ministerului Afacerilor Străine al României | Otto Witte, acrobat german, pretinde că a fost încoronat rege al Albaniei | Se naște Fidel Castro | URSS își retrage consilierii din China | Din ordinul lui Nikita Hrușciov, începe ridicarea Zidului Berlinului | Onufrie Berezovski, mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, este ales întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, afiliate Patriarhiei Moscovei | Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promis că va ataca trupele rusești de la centrala nucleară Zaporojie, care trag asupra orașelor ucrainene | Continuă lectura →