| VEZI SI ISTORIA IN DATE
 | VEZI SI RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 348 | |
|---|
| ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
6 februarie 131 | Roșia Montană este atestată documentar (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior)
6 februarie 1508 | Maximilian I acceptă, cu acordul Papei Julius al II-lea, în Trento de a fi ales ca Împărat Roman.
6 februarie 1685 | Iacob al II-lea al Angliei devine rege după decesul fratelui său, Carol al II-lea.
6 februarie 1696 | Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena”.
Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.
6 februarie 1822 | Nava chinezească Tek Sing (supranumită „Titanicul estului”) s-a izbit de un recif lângă Indonezia și s-a scufundat. Aproximativ 1.600 de oameni și-au pierdut viața.
6 februarie 1840 | Aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băștinași – mauri și coloniștii britanici; Sărbătoarea națională a Noii Zeelande.
6 februarie 1857 | Apare, la București, ziarul unionist „Concordia”, care, în același an, își schimbă denumirea în „Românul” (director C.A. Rosetti).
6 februarie 1866 | B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul” (apare până la 6 iulie 1866).
6 februarie 1885 | Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor.
6 februarie 1886 | Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numit germaniu.
6 februarie 1898 | A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)
6 februarie 1911 | Se naște viitorul președinte al SUA, Ronald Wilson Reagan (la Tampico, Illinois, SUA – d. 5 iunie 2004, Los Angeles, California).
Ronald Reagan, cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite (1981-1989), s-a remarcat prin republicanismul său conservator, anticomunismul său fervent și stilul său personal atrăgător, caracterizat de o amabilitate și un farmec aparte. Singurul actor de film care a ajuns vreodată președinte al SUA, Reagan a dovedit o abilitate remarcabilă ca orator, calitate care i-a adus titlul de „Marele comunicator”(„the Great Communicator”). Pe plan extern, strategiile sale politice au contribuit la dispariția comunismului sovietic.
Din 1947 până în 1952 Reagan a ocupat funcția de președinte al Uniunii actorilor de film, Screen Actors Guild, poziție din care a luptat împotriva infiltrării comuniste în breaslă. Manifestările de violență și haos create de revoltele suporterilor de stânga erau dezagreabile pentru Reagan și, când poliția și studenții s-au confruntat la Berkeley, în mai 1969, Reagan, în calitate de guvernator al Californiei, a chemat Garda Națională pentru a restabili ordinea. Spre dezgustul membrilor sindicatului actorilor, el a depus mărturie în fața Comitetului pentru Activități Anti-americane și a cooperat cu toata bunăvoința la realizarea a ceea ce s-a numit „lista neagră” a actorilor, regizorilor și scriitorilor suspectați de simpatii de stânga.
Publicul a reacționat, de asemenea, cu entuziasm la personalitatea lui Reagan, cucerit de aerul sau de autenticitate, dar și de pronunțatul sau simț al umorului. Întrebat, de un reporter cum va evolua în cariera sa politica, Reagan a răspuns: „Nu știu. Nu am jucat niciodată rolul unui guvernator.”
Deși Reagan a pornit la drum cu vederi democrate(el a militat pentru Harry Truman în alegerile prezidențiale din 1948), opiniile sale politice au devenit, treptat, mai conservatoare. După ce l-a sprijinit inițial pe candidatul senatorial democrat Helen Douglas, în 1950, și-a afirmat ulterior fidelitatea față de republicanul Richard Nixon, la jumătatea campaniei. El l-a susținut pe republicanul Dwight Eisenhower la alegerile prezidențiale din 1952 și 1956, iar în 1960 a ținut 200 de discursuri în sprijinul campaniei lui Nixon împotriva democratului John F. Kennedy. In 1962, Reagan s-a afiliat oficial la partidul republican. Opiniile politice conservatoare ale lui Nancy Reagan, soția sa, au fost, de asemenea, un alt factor încurajator pentru schimbarea direcției politicilor sale.
Reagan a dominat alegerile republicane din 1980. Deși cel mai puternic adversar al său, George Bush, a obținut o victorie supărătoare în Iowa, Reagan a revenit după o performanță notabilă într-o dezbatere cu alți candidați republicani, in Nashua, New Hampshire. După negocieri tensionate și, în cele din urmă, nefructuoase cu reprezentanții Ford, Reagan l-a ales pe Bush ca partener de drum, iar cei doi au militat împotriva democraților Jimmy Carter și Walter Mondale, cu o platformă care promitea reduceri abrute ale impozitelor, creșterea cheltuielilor de apărare, un buget echilibrat și un amendament constituțional pentru interzicerea avortului.
6 februarie 1918 | Femeile britanice peste 30 de ani primesc drept de vot.
6 februarie 1919 | Adunarea Națională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 și-a început lucrările în orășelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituție.
După orașul unde s-au desfășurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) și constituția după care se va conduce aceasta – „Constituția de la Weimar”.
6 februarie 1924 | Legea persoanelor juridice preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale.
6 februarie 1933 | Publicat pe 6 februarie 1933, „Manifestul guvernului către ţară” sună goarna de alarmă, in contextul revendicărilor ceferiștilor de la Grivița Rosie
„Români,
O primejdie mare pândeşte ţara noastră.
Se încearcă destrămarea ei prin anarhie şi violenţă.
Organizații ascunse comuniste lucrează la răsturnarea ordinei de stat.
În executarea acelui plan, unele turburări au început în unele regiuni. ”
Manifestul cerea „linişte”, inclusiv presei:„Linişte cerem şi presei”. Aceasta, deoarece, „în timpul din urmă, o atmosferă de violenţă se degajează şi din unele ziare.”
În noaptea de 10 spre 11 februarie, in cartierul Grivița se operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanților la grevă. O delegație a muncitorilor ceferisti se prezintă la guvern, cerând eliberarea celor arestați, dar este refuzată.
In noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări în rândurile delegaților care au negociat cu guvernul pe 2 februarie.
Primul schimb al lucrătorilor din dimineaţa zilei de 15 februarie declară grevă, cu ocuparea întreprinderii.
6 februarie 1944 | Decretul de amnistie – prin acest decret, guvernul Sănătescu a reconfirmat, în 7 septembrie 1944, sarcina Siguranței, Poliției și Jandarmeriei romane de a-i urmări pe legionari.
Ulterior, sub pretextul urmăririi legionarilor și a îndeplinirii art. 15 din Convenția de Armistițiu semnată pe 12 septembrie 1944 la Moscova, poliţia politică a reintrat în acțiune, schimbându-și într-o oarecare măsură obiectivele și radicalizându-și metodele.
Textul articolului 15: „Guvernul Român se obligă să dizolve imediat toate organizațiile pro-hitleriste de tip fascist, aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau para-militare, cât și orice alte organizații care duc propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existența unor organizații de acest fel” – M.O., nr. 219 din 22 septembrie 1944
6 februarie 1945 | Decret-lege privind statutul naționalităților, potrivit căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii și se bucură de aceleași drepturi civile și politice, fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naționalismului.
6 februarie 1946 | București: are loc Primul Congres al Femeilor Democrate din Romania, desfășurat in sala Parlamentului in prezenta membrilor Guvernului.
6 februarie 1948 | Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfășurat la Londra.
6 februarie 1952 | Elisabeta a II-a devine regină a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea.
6 februarie 1954 | Compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL
6 februarie 1958 | Opt fotbaliști ai clubului Manchester United devin victimele accidentului aviatic de la München.
6 februarie 1990 | La Tribunalul Municipal București se înregistrează cel de-al 27-lea partid politic: FSN – Frontul Salvării Naționale; avându-l ca președinte pe Ion Iliescu, „emanat” al „revoluției”.
Inițial, FSN anunțate public ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. In realitate, intențiile erau cu totul altele, si planul fusese deja stabilit de la bun început.
Cu doua luni înainte, pe 27 decembrie 1989, la solicitarea lui Mihail Gorbaciov, Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS la București, se interesa explicit de soarta fostului PCR, având misiunea să insiste, in discuțiile cu echipa Iliescu-Roman, pe menținerea unei părţi din vechea structura politica. Ceea ce era perfect fezabil, deoarece desi Ceausescu dispăruse din peisaj, restul nomenclaturii era in continuare bine-mersi pe poziții.
In consecință, întâlnirea dintre Tiajelnikov si liderii FSN s-a axat cu precădere pe tema menținerii Partidului Comunist Roman.
Potrivit stenogramei întrevederi, asediat de Evgheni Tiajelnikov cu întrebări de genul „Ce se va întâmpla cu Partidul?„, „Vor fi alegeri la Marea Adunare Națională?„, „Cum va funcționa Frontul?„, Ion Iliescu nu a dat niciun moment de înțeles că ar respinge ideile lui Gorbaciov. „Este o perioadă de «bâlbâială» până se pun în funcții oameni capabili, competenți, să-i convingem că nu toți cei care au făcut parte din vechiul aparat sunt o apă şi-un pământ, să-i păstrăm, să-i folosim şi pe cei cu experiență, utili, capabili şi, de asemenea, să propunem oameni mai mulți„, a explicat Iliescu. Sincer dezolat că s-a ajuns la această situație, el propunea ca Frontul să preia rolul conducător al Partidului (ceea ce s-a si întâmplat).
Ion Iliescu: Vrem să le dăm încrederea în posibilitatea realizării unei acțiuni comune a tuturor, indiferent ce sunt ei, şi că nu vrem să restabilim vechile concepte şi concepții depășite despre comunism, despre partid. Eu, personal, sunt gata să merg în continuare fără Partid, cu Frontul, care de fapt să devină forța politică esențială a națiunii.
La rândul sau, Petre Roman a precizat că nu știe ce se va întâmpla cu Partidul Comunist, dacă va mai putea funcționa vreodată (sub aceasta denumire), aducând un argument zdrobitor: dacă pronunți cuvântul „comunist„, strada „te scuipă„.
Pe tot parcursul întâlnirii, Iliescu și Roman au repetat, aproape obsesiv, că evenimentele (din decembrie) au decurs spontan, că sunt emanați din rândul revoluționarilor şi că nimic nu a fost programat dinainte.
Evgheni Tiajelnikov: Mihail Gorbaciov vrea să vă transmit în mod sincer succes şi încă o dată să vă felicite pentru curaj şi vă dorim să formulați cât mai curând ideile, programul dumneavoastră, organele dumneavoastră de lucru pentru că Congresul Deputaților Sovietului Suprem a fost informat de tovarășul Gorbaciov despre situația din ţara dumneavoastră şi sprijinul pe care-l acordăm.
Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune (FSN) controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR.
Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutul anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit „forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara„.
Această chemare s-a concretizat prin sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în două mineriade sângeroase. In final, liderii FSN au acceptat participarea altor partide la guvernare.
Noul organ de guvernământ, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990.
Încă o demonstrație împotriva candidaturii FSN-ului la primele alegeri libere a fost reprimată sângeros în cea de-a treia mineriadă, din 13-15 iunie 1990.
În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte. La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele Teleorman (87,15%), Botoșani (86,79%), Vaslui (86,10%), iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin (cu 85% din voturile electoratului), prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin.
Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman.
Ulterior, relațiile dintre Iliescu și Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcție, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991, iar în cele din urmă la scindarea FSN în două formațiuni politice (27-29 martie 1992), cu opinii divergente, una susținătoare a președintelui Ion Iliescu, şi cealaltă a lui Petre Roman. Criza internă intre Gruparea Roman si Gruparea Iliescu s-a rezolvat prin desprinderea grupării Iliescu pe 29 martie 1992, si formarea FDSN. În urma scindării, FSN şi-a pierdut masiva susținere electorală, iar după alegerile din toamna anului 1992 a trecut în opoziție.
În cele din urmă, FSN fuzionează cu Partidul Democrat pe 31 martie 1993, rezultând o nouă persoană juridică, PD-FSN, oficializată pe 23 mai 1993, prin decizia nr. 13 a Tribunalului Municipiului București.
6 februarie 1990 | Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.
6 februarie 1990 | Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei „inițiative” (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariați, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale, activități prestate de persoane fizice în mod independent).
6 februarie 1991 | Ministerul Român de Externe dă o declarație prin care propune desființarea, până la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia.
Toate statele membre ale pactului ceruseră același lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilității Tratatului de la Varșovia (încheiat la 15 mai 1955).
6 februarie 1985 | 
Este anunțată „Doctrina Reagan” .
În cadrul Doctrinei Reagan, Statele Unite au oferit ajutor deschis și sub acoperire gherilelor anticomuniste și mișcărilor de rezistență, multe dintre acestea comițând acte de terorism, în efortul de a „da înapoi” guvernele pro-comuniste susținute de sovietici în Africa, Asia și America Latină.
„Doctrina Reagan” a caracterizat politica administrației Reagan (1981-1988) de sprijinire a insurgenților anticomuniști „oriunde s-ar afla aceștia”. În discursul său din 1985, privind starea Uniunii, președintele Ronald Reagan a cerut Congresului și poporului american să țină piept Uniunii Sovietice, pe care o numise anterior „Imperiul Răului”: „Trebuie să fim alături de toți aliații noștri democratici. Și nu trebuie să dezmințim credința față de cei care își riscă viața – pe fiecare continent, din Afganistan până în Nicaragua – pentru a sfida agresiunea sprijinită de sovietici și pentru a ne asigura drepturile care ne-au aparținut de la naștere”.
Separându-se de doctrina de „Contenție”, stabilită în timpul administrației Truman – politica externă a președintelui Ronald Reagan s-a bazat pe strategia „Roll-Back” a lui John Foster Dulles din anii 1950, în care Statele Unite ar fi respins în mod activ influența Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, politica lui Reagan a fost diferită, în sensul că s-a bazat în primul rând pe sprijinul deschis al celor care luptau împotriva dominației sovietice. Această strategie a fost poate cel mai bine încapsulată în Directiva 75 a NSC privind deciziile de securitate națională. Această directivă din 1983 a declarat că o prioritate centrală a politicii SUA față de Uniunea Sovietică ar fi „să limiteze și, în timp, să inverseze expansionismul sovietic”, în special în țările în curs de dezvoltare. După cum se menționa în directivă: „SUA trebuie să reconstruiască credibilitatea angajamentului său de a rezista la invadarea de către sovietici a intereselor americane și a celor ale aliaților și prietenilor săi și de a sprijini în mod eficient acele state din lumea a treia care sunt dispuse să reziste presiunilor sovietice sau să se opună inițiativelor sovietice ostile Statelor Unite, sau care sunt ținte speciale ale politicii sovietice”.
În acest scop, administrația Reagan și-a concentrat o mare parte din energie pe sprijinirea armatelor locale pentru a limita influența sovietică. Printre cele mai proeminente exemple de aplicare a Doctrinei Reagan, în Nicaragua, Statele Unite au sponsorizat mișcarea Contra într-un efort de a forța guvernul sandinist de stânga să părăsească puterea [Afacerea Iran-Contra]. De asemenea, în Afganistan, Statele Unite au oferit sprijin material rebelilor afgani – cunoscuți sub numele de mujahedini – ajutându-i să pună capăt ocupației sovietice.
6 februarie 1999 | Începe Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială” pentru Kosovo.
Se încheie prin acceptarea, în linii mari, a proiectului de către cele două părți. Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie-23 februarie 1999).
6 februarie 2001 | Expiră mandatul Misiunii Internaționale Civile de Sprijin în Haiti (MICAH)
6 februarie 2003 | SUA: președintele George W. Bush afirmă că „jocul s-a încheiat pentru Irak, iar Saddam Hussein va fi oprit„.
6 februarie 2017 | Regina Elisabeta a II-a a marcat a 65-a aniversare ca suveran, devenind singurul monarh britanic care celebrează Jubileul de Safir.
6 februarie 2018 | SUA: Compania spațială americană SpaceX a lansat cu succes racheta Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele.
6 februarie 2022 | 
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat într-un mesaj adresat națiunii sâmbătă, în ajunul Jubileului său de Platină, că soția fiului ei Charles, Camilla, ar trebui să fie regină consoartă atunci când prințul o va urma la tron, transmite AFP.
Suverana, în vârstă de 95 de ani, și-a exprimat „dorința sinceră”, într-un mesaj în ajunul împlinirii a 70 de ani de la urcarea ei pe tron, ca ducesa de Cornwall „Camilla să fie desemnată regină consoartă” atunci când Charles va fi rege.
Până la aceasta declarație, Camilla, 74 de ani, a doua soție a prințului Charles, 73 de ani, urma sa fie doar prințesă consoartă.
Mesajul indică faptul că regina pregătește viitorul după moartea ei și transmite public că o stimează pe Camilla, care s-a căsătorit cu prințul Charles în 2005 în cadrul unei ceremonii civile.
În decembrie, regina a promovat-o pe Camilla „Dame” a Ordinului Jartierei, cel mai prestigios ordin cavaleresc britanic, o onoare la care niciun alt soț al copiilor ei nu a avut dreptul.
6 februarie 2022 | Un oficial american avertizează că Rusia ar putea invada Ucraina „în orice zi”
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.