| VEZI SI ISTORIA IN DATE
 | VEZI SI CRIZA DIN UCRAINA | RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 361 | |
|---|
| ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
- Romania: Ziua Brâncuşi – sărbătoare națională – la această dată, în 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii. Ziua nașterii sale este înscrisă în calendarul cultural universal. Potrivit Legii nr. 305/2015, autoritățile administrației publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. Cu toate acestea, in 2020, Ministerul Culturii nu a găsit cei 2000 de euro necesari pentru asigurarea sculpturii „Cumințenia Pământului”, astfel încât opera nu a putut fi expusa.
19 februarie 197 | Împăratul roman Septimius Severus l-a învins pe uzurpatorul Clodius Albinus în bătălia de la Lugdunum.
19 februarie 356 | Împăratul Constantius al II-lea închide toate templele păgâne.
19 februarie 1473 | S-a născut Nicolaus Copernic (Mikolaj Kopernik, d. 1543), astronom polonez; a elaborat şi a fundamentat științific concepția heliocentrică (care o infirma pe cea geocentrică a lui Ptolemeu), adoptată unanim abia în secolul al XVII-lea.
19 februarie 1512 | Trupele franceze sub comanda lui Gaston de Foix ocupă Brescia
19 februarie 1539 | Evreii din Tyrnau Ungaria (apoi Trnava Cehia), sunt expulzați
19 februarie 1574 | Trupele spaniole jefuiesc Krommenie, Wormerveer și Jisp, Țările de Jos
19 februarie 1594 | După ce moștenise deja tronul Comunității polono-lituaniene prin intermediul mamei sale, Ecaterina Jagellonica a Poloniei, Sigismund al III-lea al Casei de Vasa este încoronat rege al Suediei, succedându-i tatălui său, Ioan al III-lea al Suediei.
19 februarie 1624 | „Parlamentul fericit” englez, ultimul parlament al regelui Iacob I, isi deschide lucrările la Westminster
19 februarie 1634 | Bătălia de la Smolensk: Regele Wladyslaw al IV-lea al Poloniei îi învinge pe ruși [NS=Mar 1]
19 februarie 1674 | Țările de Jos și Anglia semnează Pacea de la Westminster (NYC devine englez)
19 februarie 1797 | Pacea de la Tolentino. Papa Pius al VI-lea cedează Franței teritoriile papale Avignon, Venaissin, Ferrara, Bologna și Romagna.
19 februarie 1799 | S-a născut Ferdinand Reich (d. 1882).
Chimist german care, în 1863, împreună cu Hieronymous Theodor Richter, a descoperit elementul chimic indiu
19 februarie 1864 | S-a născut Arthur Gorovei (d. 1951).
Folclorist, etnograf şi scriitor; fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, „Șezătoarea” (1892-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1940.
19 februarie 1866 | A apărut lucrarea cercetătorului Gregor Mendel Cercetări asupra plantelor hibride, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredității (legile lui Mendel)
19 februarie 1876 | 19.II/2.III: S-a născut (la Hobița, Gorj) Constantin Brâncuşi (d. 16 martie, 1957, Paris)
Inovator al sculpturii moderne, personalitate marcantă a secolului XX; membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). rămas celebru si pentru memorabilul sau citat: „Eu nu sculptez păsări, ci zboruri”.
În 1903 a primit prima comandă: bustul generalului medic Carol Davila, ulterior amplasat la Spitalul Militar din București – de altfel, singurul monument public al lui Brâncuși din București.
Proiectul i-a fost încredințat de către un consiliu, din care făcea parte și fostul său profesor, Dimitrie Gerota, pentru a-l ajuta pe Brâncuși să-si achite drumul până la Paris, unde artistul dorea neapărat să ajungă, atras de faima marelui Auguste Rodin, cu care intenționa să studieze.
I s-a achitat un avans, urmând ca, la final, să primească și diferența de bani. La recepția operei însă, membrii consiliului, dezamăgiți de viziunea lui Brâncuși asupra generalului, au solicitat modificarea lucrării. Înfuriat, acesta a părăsit sala de ședințe, renunțând să mai primească si restul sumei ce i se cuvenea.
”Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.” – a povestit mai târziu Brâncuși.
S-a dus direct la Paris, unde, după relatările sale, a ajuns in 1904, parcurgând întreaga distanta pe jos. Conform altor surse, Brâncuși ar fi făcut călătoria în etape, oprindu-se din loc în loc să mai câștige un ban, luând apoi trenul până la următorul popas.
Pană la urma, odată ajuns la Paris, Brancusi nu a mai studiat cu Auguste Rodin, deoarece, după cum s-a exprimat chiar el însuși: ”Rien ne pousse à l”ombre des grands arbres” (”La umbra marilor copaci nu crește nimic”).
În 1905, este admis la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, iar Parisul, centrul avangardei artistice, va deveni căminul său pentru tot restul vieții. Se întreține din mici slujbe necalificate, ca spălător de vase sau cântând în corul Bisericii Ortodoxe, si, in căutarea propriei identități, lucrează sub îndrumarea profesorului Antonin Mercie.
In 1913, faima sa traversează oceanul, grație unui grup de cinci piese incluse în expoziția New York Armory Show, printre care și Domnișoara Pogany.. In 1914, are loc si prima expoziție personală pe târam american, la Photo Secession Gallery din New York – un succes răsunător, care il stabilizează si financiar, colecționarii americani devenind clienți fideli. În 1918 Brancusi a sculptat în lemn prima versiune a Coloanei infinitului, pe care o va realiza, după ani, în metal, ridicând monumentul de la Târgu Jiu.
In martie 1945, după instaurarea Guvernului Petru Groza, regimul procomunist a încercat, prin diverși intermediari, o apropiere de Constantin Brâncuși, manifestîndu-şi disponibilitatea de a achiziționa o parte din lucrările sale (potrivit lui Alexandru Buican, Brâncuşi. O biografie, București, 2006, p. 503). Această inițiativa a luat sfârșit în perioada 1948-1949, epocă de apogeu a combaterii cosmopolitismului şi a non-realismului în artă. Pana la urma, ideea a fost complet abandonata in anii stalinismului, in special în perioada 1949-1952, când oficialitățile comuniste au stabilit ca operele lui Brâncuși „nu mai au nimic comun cu specificul ţării sale“.
Cu toate acestea, in 1960, Jules Perahim (reprezentantul României la Bienala de la Veneția) nota precaut în revista de profil: Ultima retrospectivă, cu adevărat singura care merita să fie organizată, este cea închinată lui Brâncuși. Nu vreau să discut, în aceste rânduri, părerea mea personală asupra fenomenului Brâncuși. Un lucru este însă cert: [acela] că, pe plan internațional, Brâncuși este creator de școală. Ulterior, in regimul Ceaușescu au apărut mai multe lucrări de amploare dedicate lui Constantin Brâncuși, cu revizuiri semnificative față de retorica politizată de la începutul deceniului al șaselea.
Regimul Gheorghiu-Dej a avut trei tentative (eșuate) de a demola „Coloana fără sfârșit”, realizata de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, în cinstea eroilor din Primul Război Mondial.
19 februarie 1878 | Semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la San Stefano, încheie războiul ruso-româno-turc (1877-1878)
România, Serbia şi Muntenegru nu au fost admise la negocierea şi semnarea Tratatului (pe motiv că independența proclamată de acestea nefiind recunoscută de Marile Puteri, nu puteau apărea ca subiect al unui act internațional).
Prin acest act, Poarta recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului, şi autonomia Bulgariei. Totodată, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Șerpilor erau cedate de Imperiul Otoman Rusiei, care-și rezerva dreptul de a le schimba „cu partea Basarabiei detașată la 1856” (19.II/3.III)
19 februarie 1878 | Thomas Edison (1847 – 1931) înregistrează, cu patentul numărul 200521, o invenție revoluționară: fonograful, primul aparat folosit pentru înregistrarea şi reproducerea mecanică a sunetelor.
Aparatul avea două diafragme cu ac, unul pentru înregistrare şi celălat pentru redare. Lui Edison i-a venit această idee în timp ce lucra la o modalitate de a înregistra comunicarea telefonică, în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey.
Printre alte invenții ale lui Thomas Edison se numără: becul cu incandescență (1879), prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş (New York, 1882), kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mișcare, cu o frecvenţă de 45 de imagini pe secundă (1894), prototipul de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful (1912)
19 februarie 1880 | William A. White, primul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Marii Britanii în România și-a remis scrisorile de acreditare domnitorului Carol I. Cu același rang a fost acreditat la Londra N. Callimachi-Catargi.
19 februarie 1908 | S-a născut Ana Cartianu (d. 2001).
Traducătoare, eseistă; a tradus în limba engleză texte fundamentale din literatura română; autoarea unui „Dicționar al literaturii engleze” (1971, în colaborare cu I. A. Preda)
19 februarie 1927 | Un număr important de adepți s-au desprins din Partidul Național-Țărănesc înființând Partidul Țărănesc, sub conducerea dr. Nicolae Lupu, care a participat la guvernările liberale din anii 1927-1928. Revine în PNŢ, la 11 martie 1934
19 februarie 1933 | Echipajul român de bob de două persoane (Alexandru Papană – Dumitru Hubert) a cucerit medalia de aur la Campionatul de bob de la Schreiberhau, Germania (astăzi Szklarska Poręba, în Polonia)
19 februarie 1936 | S-a născut scriitorul Marin Sorescu (d. 8 decembrie 1996) (n. 19 februarie 1936 conform actului de naștere; soția si fratele sau indica ca data nașterii sale ziua de 29 februarie 1936)
Cel mai faimos și cel mai tradus scriitor român din a doua jumătate a secolului XX. – poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător; descris, de G. Călinescu ca ”tot ce poate fi mai nou în poezie si chiar în dramă”; „a plecat singur, încălțat în cipici, din satul Bulzești, și a cucerit întreg mapamondul; membru titular al Academiei Române din 1992; membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Știință şi Artă din Veneția, al Academiei de Arte, Știință și Profesii din Florența. președinte al Uniunii Scriitorilor din Craiova.
În perioada 1978-1990, Marin Sorescu redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde va fi determinat să plece în 1991, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei. Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995), fără să se afilieze vreunui partid. Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995). În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.
„Prima lovitura i-au dat-o propriii săi redactori de la revista „Ramuri“, care, la începutul anului 1991, s-au solidarizat si au trimis o reclamație împotriva lui, la conducerea Uniunii Scriitorilor. Ca si memoriul prin care Mihai Eminescu era denunțat ca într-o iarna geroasa pusese pe foc, ca sa se încălzească, o mobila veche din inventarul bibliotecii publice din Iasi, aceasta reclamație va rămâne în istoria literaturii ca un document al mobilizării spiritului prozaic-functionaresc împotriva unui mare poet:” – Alex Ștefănescu. În situația creata, poetul a fost nevoit sa-si prezinte demisia.
Debutează în 1964, la 28 de ani, cu volumul de poezii satirice „Singur printre poeți„. Până la moartea sa, în 1996, mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane; A citit din propriile creații la Albert Hall (Londra), în 1986. Consemnând impresii de la recital, în publicația „The Listener„, Peter Forbes remarca: ,,La recitalul de poezie de la Albert Hall, Sorescu a fost unul dintre punctele de atracție: stilul sau mucalit ii va aduce o mare popularitate” (iunie, 1987); tradus si publicat în peste de 20 de țări, cu 60 de titluri apărute în străinătate
Premiul Medalla de Oro de Poesía Napoli Ospite de Italia (1970), premiul „Le Muse” (Accademie delle Muse, Florenta, 1978), premiul „Fernando Rielo” (Madrid, 1983, pentru El Ecuador y los Polos), premiul „Herder” (Gottfried-von-Herder-Preis, Viena, 1991), premiul “Felix Romuliana” (Belgrad, 1994), de șase ori premiul Uniunii Scriitorilor din România, de doua ori Premiul Academiei Române (în 1968 și 1977);
‘L-am cunoscut în primul rând când Marin Sorescu a fost redactor șef la Animafilm (1965-1972). Venind de la Iași și intrând în București, primul lui post a fost la „Viața studențească” și după aceea la revista „Luceafărul”, coordonând secția de critică. După multe călătorii în străinătate și obținerea a numeroaselor premii literare (al Academiei Române, Uniunii Scriitorilor) în țară și în străinătate, este numit, la 1 iulie 1978, redactor șef al revistei „Ramuri” din Craiova, după perioada Ilie Purcaru (primul redactor șef al revistei, 1964-1969) și Alexandru Piru (1969-1976). Fiecare redactor șef și-a pus amprenta asupra revistei, Sorescu deosebindu-se de toți ceilalți prin faptul că a sincronizat revista „Ramuri” și literatura din România cu cea universală, el fiind o personalitate cunoscută pe toate meridianele lumii. Valentin Silvestru, cunoscutul critic literar și teatral afirma într-o conferință la Craiova că, la Festivalul Mondial de Poezie din Mexic (pe care trebuia să-l prezideze Marin Sorescu, care n-a ajuns la festival), în cel mai important ziar de acolo s-a spus că este un eșec prin faptul că Marin Sorescu nu poate să participe. Avea o certă recunoaștere internațională, era recunoscut ca un mare scriitor.” – a declarat Tudor Nedelcea, pentru monitoruldeoltenia.
„Ani la rând, înainte de 1989, Marin Sorescu a fost pentru multa lume poetul „veșnic tânăr si ferice“. Călătorea des în străinătate, unde își vedea tipărite cărțile de versuri în limbi de larga circulație, dar si în limbi exotice, primea premii literare, românești si internaționale, i se jucau piesele de teatru, cu mare succes, i se consacrau numeroase articole critice si, mai ales, era iubit de public. Iubit cu adevărat, nu aplaudat din politețe. Poemele sale din anii ’60, ușoare si grațioase, au avut în România succesul pe care cele ale lui Jacques Prévert îl avuseseră în Franța. Iar lungul serial în versuri, „La Lilieci“, „difuzat“ în anii ’70, a cucerit cu pitorescul lui românesc noi cititori. Poetul scria si critica literara, mai inteligent si mai atrăgător decât multi critici literari, în revista „Ramuri“ din Craiova, pe care o conducea cu o mâna delicata, mai mult de la distanta. După 1989, a pierdut mult si vertiginos din capitalul de simpatie de care se bucura. Jucând greșit pe cartea lui Ion Iliescu, care după mineriada din 1990 devenise pentru majoritatea intelectualilor inamicul public numărul unu, acceptând, apoi, sa fie ministru al Culturii (1993-1995), rol care nu i se potrivea, a oferit adversarilor sai pretexte plauzibile pentru a fi denigrat.” – Alex Ștefănescu
19 februarie 1939 | S-a născut interpreta de muzică populară Irina Loghin
19 februarie 1945 | Iwo Jima este invadată de pușcașii marini americani
În această zi din 1945, în timpul ultimelor faze ale celui de-al Doilea Război Mondial, pușcașii marini americani au invadat Iwo Jima pentru a prelua controlul asupra acestei insule de importanță strategică de la japonezi, care au opus o rezistență acerbă în bătălia care a urmat.
19 februarie 1954 | 
Regiunea Crimeea a fost transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucraineană, printr-un decret al Sovietului Suprem al URSS.
La întrunirea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 19 februarie 1954, referințele repetate la „unitatea rușilor și ucrainenilor” și la „marea și indisolubila prietenie” dintre cele două popoare, precum și afirmația că transferul va demonstra cât de bine era ca Ucraina să fie „sub conducerea Partidului Comunist și al guvernului sovietic” indică faptul că Hrușciov vedea în acest transfer o modalitate de a întări și perpetua controlul sovietic asupra Ucrainei, acum că războiul civil fusese în sfârșit câștigat.
Astfel, 860.000 de etnici ruși aveau să se alăture minorității ruse din Ucraina. O abordare similară fusese folosită și în cazul celor trei republici baltice recent anexate de URSS, în special Letonia și Estonia, unde până în anii ’40 trăiau puțini etnici ruși.
Regimul stalinist îi încurajase pe ruși să se stabilească în aceste republici, iar această politică a continuat sub Hrușciov și Brejnev. Proporțional, transferul de populație rusă către republicile baltice a fost mai mare decât în Ucraina, dar, în termeni absoluți, transferul Crimeii către Ucraina a adus în această țară mai mulți ruși și, mai important, a asigurat liniștea într-o regiune care se identifica foarte mult cu Rusia, întărind astfel controlul sovietic.
Transferul Crimeii către RSS Ucraineană a fost și un instrument politic util pentru Hrușciov, care dorea să-și consolideze poziția în lupta pentru putere împotriva lui Malenkov, cel care se afirmase ca lider după moartea lui Stalin. In martie 1953, Hrușciov i-a subminat treptat poziția lui Malenkov și a obținut un avantaj semnificativ, prin alegerea sa ca Prim-Secretar, în septembrie 1953.
Cu toate acestea, la începutul anului 1954, lupta pentru putere era departe de a fi terminată, iar Hrușciov încerca să-și atragă cât mai mult sprijin în Prezidiul PCUS, pentru a-l putea elimina pe Malenkov din poziția de premier (fapt îndeplinit în ianuarie 1955). Printre cei pe care Hrușciov spera să-i atragă de partea sa se număra și Oleksîi Kîrîcenko, prim secretar al PC Ucrainean, din iunie 1953, și, recent, membru al Prezidiului PCUS.
Hruşciov știa că nu se putea baza pe ajutorul acestuia fără a oferi nimic in schimb, deoarece cei doi se confruntaseră deja, în iunie 1953, când liderul ucrainean îl sprijinise pe Beria în critica adusă situației din vestul Ucrainei (implicit și lui Hrușciov, ca lider al republicii în anii ’40). Astfel, Nikita Hrușciov spera că transferul Ucrainei va elimina aceste tensiuni și va atrage sprijinul lui Kîrîcenko în viitoarea sa confruntare cu Malenkov.
Documente apărute recent denotă că transferul Crimeii a fost făcut în baza constituției sovietice din 1936, cf. articolului 18, care stipula că „teritoriul unei republici a Uniunii nu poate schimbat fără consimțământul său”.
Procedurile din întrunirea Prezidiului Sovietului Suprem indică faptul că atât RSFSR și RSS Ucraineană își dăduseră acordul, prin intermediul parlamentelor. Unul din oficialii prezenți la sesiunea din 19 februarie, Otto Kuusinen, s-a lăudat chiar că „doar în țara noastră (URSS) e posibil ca probleme de o asemenea importanță precum transferul teritorial a unui oblast individual, către o republică, să fie decis fără dificultăți”.
Ca o ironie, transferul din 1954 a fost subliniat de președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Voroșilov, care a declarat, in încheierea sesiunii din 19 februarie, că „inamicii Rusiei au încercat în mod repetat să ia peninsula de la Rusia și au folosit-o pentru a jefui și devasta pământul rus”. El a omagiat „bătăliile comune” purtate de cele două popoare, rus și ucrainean, care au „ripostat împotriva uzurpatorilor insolenți”.
Caracterizarea făcută de Voroșilov „inamicilor” Rusiei este foarte potrivită pentru a descrie acțiunile Rusiei de azi față de Ucraina. Mai mult, transferul Crimeii, care avea drept scop întărirea controlului Moscovei asupra Ucrainei, s-a întors ulterior împotriva Ucrainei, cu același țel din partea Rusiei.
19 februarie 1957 | Ministerul Gospodăriilor Comunale și Industriei Locale s-a desființat (Guvernul Chivu Stoica (1) – 4 octombrie 1955 – 19 martie 1957)
19 februarie 1964 | România este desemnată, împreună cu alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU, însărcinată cu elaborarea principiilor de drept internațional referitoare la relațiile prietenești de cooperare între state.
19 februarie 1968 | A murit chimistul Eugen I. Angelescu; fondator al școlii romanești de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963
19 februarie 1968 | Nicolae Ceaușescu expune raportul cu privire la noua împărțire administrativ-teritorială în faţa activului de partid Prahova
19 februarie 1970 | S-a desfășurat, la București, adunarea generală de constituire a Academiei de Științe Sociale și Politice. Președinte de onoare al Academiei a fost ales șeful statului, Nicolae Ceaușescu.
19 februarie 1971 | Plenara Consiliului oamenilor muncii de naționalitate germană.
19 februarie 1979 | Guvernul din Kabul/Afganistan respinge protestul SUA privind asasinarea ambasadorului Dubs, la 14 februarie, și neagă acuzațiile privind rolul de consilier sovietic în moartea acestuia. (NYT 2/20/79).
19 februarie 1982 | S-a născut înotătoarea Camelia Alina Potec
Multiplă medaliată la campionate mondiale şi europene şi campioana olimpică de la Atena 2004; în decursul celor 20 de ani de activitate sportivă a cucerit peste 200 titluri naţionale şi a realizat multiple recorduri; din 31 octombrie 2013, preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
19 februarie 1986 | URSS lansează primul element al Stației Spațiale Mir
Stația, „locuită”, de-a lungul timpului, de astronauți de diferite naționalități, a funcționat ca un adevărat laborator spațial. Misiunea sa s-a încheiat după 15 ani de orbitare în jurul Pământului, la 23 martie.2001, când s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de Sud
19 februarie 1990 | Biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), reunit pentru analizarea aspectelor legate de manifestația ce a avut loc în Piața Victoriei din capitală în cursul zilei de 18 februarie 1990, emite un Comunicat către tara.
Gelu Voican Voiculescu declara presei ca „a fost molestat” de manifestanții care au intrat cu forța in sediul Guvernului, explicând ca demonstrațiile din ziua precedenta nu au fost nimic altceva decat „o tentativă de răsturnare a guvernului de către grupuri de presiune care, din interese partizane, vor să destabilizeze echilibrul social, provocînd dezordini şi haos ale căror consecințe se pot extinde la nivel național” (Libertatea, 19 februarie 1990)
19 februarie 1990 | S-a înființat Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Primul președinte a fost actorul Ion Caramitru (reales în septembrie 2014). Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a acordat personalitate juridică Uniunii prin sentința nr. 1010 din 29 martie 1990
19 februarie 1992 | În Coreea de Sud intrat în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea și cooperarea între Nord și Sud (semnat la 13 decembrie 1991). A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.
19 februarie 1997 | 
A murit Deng Xiaoping (n. 1904).
Om politic, comunist chinez; secretar general (1956-1967) și vicepreședinte (din 1977) al CC. al Partidului Comunist Chinez; vicepreședinte al Consiliului de Stat (1954, 1975-1976, 1977-1980); a contribuit la inițierea unui amplu program reformator al societății chineze, câștigându-și reputația de „Arhitect al Chinei moderne”. Este considerat, pe scară largă, ca una dintre cele mai influente figuri ale secolului XX. A fost desemnat Persoana Anului de Time în 1978 și 1985, fiind al treilea lider chinez (după Chiang Kai-shek și soția sa Soong Mei-ling) și a patra oară când un lider comunist primește acest titlu (după Iosif Stalin, ales de două ori; și Nikita Hrușciov).
Mao se temea că politicile economice reformiste ale lui Deng și Liu ar putea duce la restaurarea capitalismului și ar putea pune capăt Revoluției chineze. Din acest motiv, precum și din alte rațiuni, Mao a lansat Revoluția Culturală în 1966, în timpul căreia Deng a căzut în dizgrație și a fost forțat să se retragă din toate funcțiile sale.
În timpul Revoluției Culturale, el și familia sa au fost ținta Gărzilor Roșii, care l-au întemnițat pe fiul cel mare al lui Deng, Deng Pufang. Deng Pufang a fost torturat și apoi „a sărit”, sau a fost aruncat, de la fereastra unei clădiri cu patru etaje în 1968, devenind paraplegic. Xiaoping a fost epurat la nivel național, dar la o scară mai mică decât președintele Liu Shaoqi – a fost dezonorat public și criticat la nivel național, alături de președintele de atunci, Liu Shaoqi, și trimis să lucreze într-o fabrică de tractoare din zona rurală din Jiangxi, între 1969 și 1973, ca simplu muncitor.
In 1971, al doilea succesor oficial al lui Mao și unic vicepreședinte al partidului, Lin Biao, a fost ucis într-un accident aviatic. Potrivit rapoartelor oficiale, el încerca să fugă din China, după o lovitură de stat eșuată împotriva lui Mao. Incidentul l-a transformat pe Deng (care fusese comisar politic al Armatei a 2-a de câmp în timpul războiului civil) în cel mai influent dintre liderii de armată rămași. Dupa ce premierul Chou Enlai, al treilea succesor al lui Mao, s-a îmbolnăvit de cancer, l-a ales pe Deng ca succesor. Chou a reușit să îl convingă pe Mao să îl readucă pe Deng în politică, în 1974, în calitate de prim-vicepremier, conducând practic afacerile zilnice. Deng s-a concentrat pe reconstrucția economiei țării și a pus accentul pe unitate, dar a evitat să mai contrazică ideologia maoistă, pe hârtie.
În ianuarie 1975, Deng a fost ales vicepreședinte al PCC (Partidul Comunist Chinez) de către cel de-al zecelea Comitet Central, pentru prima dată în cariera sa de partid; Li Desheng a trebuit să demisioneze în favoarea sa. Deng a fost unul dintre cei cinci vicepreședinți, Zhou fiind prim-vicepreședintele.
Cand Chou Enlai, o figură foarte importantă în viața politică a lui Deng, a murit în ianuarie 1976, sprijinul lui Deng în cadrul Comitetului Central al partidului s-a erodat. După ce Deng a rostit elogiul oficial al lui Chou, la înmormântarea de stat, „Banda celor Patru”, cu permisiunea lui Mao, a început așa-numita campanie „Criticați-l pe Deng și opuneți-vă reabilitării elementelor de dreapta”.
La 2 februarie 1976, Comitetul Central a emis o Directivă de maximă prioritate, transferându-l oficial pe Deng la „afaceri externe”, îndepărtându-l astfel din aparatul de putere al partidului. Deng a rămas acasă timp de câteva luni, așteptându-și soarta. Biroul de cercetare politică a fost dizolvat imediat, iar consilierii lui Deng, precum Yu Guangyuan, au fost suspendați. Ca urmare, tulburările politice au stopat progresul economic pentru care Deng lucrase în ultimul an.
Hua Guofeng, și nu Deng, a fost selectat pentru a deveni succesorul lui Chou în funcția de premier, la 4 februarie 1976.
La 3 martie, Mao a emis o directivă prin care reafirma legitimitatea Revoluției Culturale și îl arăta în mod specific pe Deng ca fiind o problemă internă, mai degrabă decât externă. Aceasta a fost urmată de o directivă a Comitetului Central emisă către toate organele locale de partid pentru a studia directiva lui Mao și a-l critica pe Deng.
Reputația lui Deng, ca reformator, a suferit o lovitură puternică atunci când Festivalul Qingming, după ce Chou a fost jelit în masă în cadrul unei sărbători tradiționale chinezești, a culminat cu incidentul de la Tiananmen din 5 aprilie 1976, eveniment pe care „Banda celor patru” l-a catalogat drept contrarevoluționar și amenințător pentru puterea lor. Mai mult, Banda l-a considerat pe Deng creierul din spatele incidentului, iar Mao însuși a scris că „natura lucrurilor s-a schimbat”, ceea ce l-a determinat pe Mao să îl înlăture pe Deng din toate funcțiile de conducere, deși acesta și-a păstrat calitatea de membru de partid.
Ca urmare, la 6 aprilie 1976, premierul Hua Guofeng a fost numit în funcția de vicepreședinte în locul lui Deng și, în același timp, a primit funcția vacantă de prim-vicepreședinte, pe care o deținuse Zhou, devenind astfel al patrulea succesor oficial al lui Mao.
În urma morții lui Mao (9 septembrie 1976) și a epurării, de catre Hua Guofeng, a „Bandei celor patru” (în octombrie 1976), Deng a devenit treptat liderul de facto al Chinei. Înainte de moartea lui Mao, singura poziție guvernamentală pe care o deținea era cea de prim-vicepremier al Consiliului de Stat. La 22 iulie 1977, Deng a fost repus în funcțiile de vicepreședinte al Comitetului Central, vicepreședinte al Comisiei militare și șef al Statului Major General al Armatei Populare de Eliberare.
Deng a repudiat Revoluția Culturală și, în 1977, a lansat „Primăvara de la Beijing”, care a permis o critică deschisă a exceselor și a suferințelor care au avut loc în această perioadă, și a restabilit examenul național de admitere la facultate (Gao Kao), care fusese anulat timp de zece ani în timpul Revoluției Culturale. Între timp, el a fost imboldul pentru abolirea sistemului de fond de clasă. În cadrul acestui sistem, PCC a eliminat barierele de angajare pentru chinezii considerați ca fiind asociați cu fosta clasă de proprietari; eliminarea acestuia a permis unei facțiuni care favoriza restaurarea pieței private să intre în Partidul Comunist.
În noiembrie 1978, după ce țara s-a stabilizat în urma tulburărilor politice, Deng a vizitat Bangkok, Kuala Lumpur și Singapore și s-a întâlnit cu prim-ministrul singaporez Lee Kuan Yew. Deng a fost foarte impresionat de dezvoltarea economică, de spațiile verzi și de locuințele din Singapore, iar mai târziu a trimis zeci de mii de chinezi în Singapore și în țări din întreaga lume, pentru a învăța din experiențele lor și pentru a contribui, la întoarcere, cu cunoștințele lor. Pe de altă parte, Lee Kuan Yew l-a sfătuit pe Deng să nu mai exporte ideologii comuniste în Asia de Sud-Est, sfat pe care Deng l-a urmat ulterior.
In decembrie 1978, în timpul celui de-al treilea Plenum al celui de-al 11-lea Congres al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Deng Xiaoping a preluat putrerea, devenind, de facto, liderul Chinei. Cu aceeasi ocazie, Hua Guofeng a fost criticat implicit pentru că a ocupat simultan funcțiile de președinte al Comitetului Central, președinte al Comisiei Militare Centrale și premier al Consiliului de Stat.
Deng Xiaoping a fost si primul lider al Chinei noi care a efectuat o vizită oficială în Statele Unite (ianuarie 1979).
Prin mobilizarea meticuloasă a susținătorilor săi în cadrul partidului, Deng l-a surclasat pe Hua, care îl grațiase, și, până în 1980, l-a înlăturat pe Hua din toate funcțiile de conducere. Spre deosebire de schimbările anterioare de conducere, Deng i-a permis lui Hua să își păstreze calitatea de membru al Comitetului Central și să se retragă în liniște, contribuind la crearea unui precedent conform căruia pierderea unei lupte pentru conducerea la nivel înalt nu ar fi dus la vătămări fizice.
Deng a ocupat, oficial, funcțiile de vicepreședinte al Partidului Comunist Chinez (1977-1982), președinte al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez (8 martie 1978 – 17 iunie 1983), președinte al Comisiei Militare Centrale a Partidului Comunist Chinez (28 iunie 1981 – 9 noiembrie 1989) și președinte al Comisiei Consultative Centrale (13 septembrie 1982 – 2 noiembrie 1987). Chiar și după ce s-a retras din Comitetul permanent al Politburo, în 1987, și din Comisia militară centrală, în 1989, Deng a continuat să exercite influență asupra politicilor Chinei, până la moartea sa, în 1997.
Din cauza protestelor din Piața Tiananmen din 1989, puterea lui Deng a slăbit semnificativ. Pe măsură ce protestele au luat amploare, autoritățile au răspuns atât prin tactici conciliante, cât și prin tactici dure, expunând diviziunile profunde din cadrul conducerii PCC. Până în luna mai, o grevă a foamei condusă de studenți, a polarizat sprijinul din întreaga țară pentru demonstranți, iar protestele s-au extins în aproximativ 400 de orașe. Dintre liderii de vârf ai PCC, premierul Li Peng și veteranii partidului, Li Xiannian și Wang Zhen, au cerut o acțiune decisivă, prin reprimarea violentă a protestatarilor și, în cele din urmă, au reușit să îi convingă pe liderul suprem, Deng Xiaoping, și pe președintele Yang Shangkun, să treacă de partea lor.
Comunitatea internațională, organizațiile pentru drepturile omului și analiștii politici au condamnat guvernul chinez pentru acest masacru, iar tările occidentale au impus embargouri asupra armelor pentru China.
Guvernul chinez a procedat la arestări pe scară largă a protestatarilor și a susținătorilor acestora, a reprimat alte proteste din întreaga țară, a expulzat jurnaliști străini, a controlat strict reflectarea evenimentelor în presa internă, a întărit forțele de poliție și de securitate internă și a retrogradat sau a epurat funcționari pe care îi considera simpatizanți ai protestelor.
În sens mai larg, reprimarea a pus capăt reformelor începute în 1986 și a stopat politicile de liberalizare din anii 1980.
Pentru a-și reafirma agenda economică, în primăvara anului 1992, Deng a făcut un turneu în sudul Chinei, vizitând Guangzhou, Shenzhen, Zhuhai și petrecând Anul Nou la Shanghai, folosindu-și călătoriile ca metodă de reafirmare a politicii sale economice după retragerea sa din funcție. Turneul din sud din 1992 este considerat în general un punct critic în istoria modernă a Chinei, deoarece a salvat reforma economică chineză și a păstrat stabilitatea societății.
19 februarie 2005 | Cel mai mare cinematograf din sud-estul Europei, Movieplex, s-a deschis în complexul comercial Plaza România din București.
19 februarie 2007 | Începe să emită, prin satelit, Postul Radio România Muzical.
19 februarie 2012 | A murit compozitorul Dan Iagnov (Dan Ion Marcu,, n. 1935).
19 februarie 2016 | A murit Umberto Eco (n. 1932)
Scriitor italian, editor, filosof, semiotician (analiză a limbajului literaturii ca mijloc de comunicare, prin aplicarea metodei structurale şi a teoriei informației) şi profesor; autorul celebrului roman „Numele trandafirului”.
19 februarie 2018 | A murit compozitorul Paul Urmuzescu (n. 1928).
Pianist, dirijor și regizor muzical de radio, televiziune, teatru şi film; redactor, maestru de sunet şi ilustrator muzical la Radiodifuziunea Română (1947-1965), redactor muzical (1965-1969), redactor-şef de secţie şi realizator la Televiziunea Română (1969-1979); a semnat sute de partituri în cele mai diverse genuri, de la muzică de teatru şi de film, la creaţii camerale, simfonice, vocal-simfonice, operă, muzicaluri, muzică electronică şi şlagăre.
CRIZA DIN UCRAINA
19 februarie 2022 | 
Criza din Ucraina: Joe Biden spune că Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina
19 februarie 2022 | Criza din Ucraina: După ce Moscova a poziționat cca 150.000 de soldați ruși în jurul granițelor Ucrainei, oficialii americani și europeni avertizează că conflictul separatist din estul Ucrainei, care durează de mult timp, ar putea fi scânteia pentru un atac mai amplu
Ca un indiciu suplimentar că rușii se pregătesc pentru o potențială invazie, un oficial american din domeniul apărării a declarat că aproximativ 40% până la 50% din forțele terestre desfășurate în apropierea graniței ucrainene s-au mutat în poziții de atac mai aproape de graniță.
Această mutare este în desfășurare de aproximativ o săptămână, au declarat alți oficiali, și nu înseamnă neapărat că Putin a decis să înceapă o invazie.
Oficialul din domeniul apărării a vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta evaluările interne ale armatei americane.
Oficialul a mai spus că numărul unităților terestre rusești cunoscute sub numele de grupuri tactice de batalioane desfășurate în zona de frontieră a crescut la 125, față de 83 în urmă cu două săptămâni. Fiecare grup tactic de batalion are între 750 și 1.000 de soldați.
Liniile de comunicare rămân deschise: șefii apărării din SUA și Rusia au discutat vineri, iar secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a făcut apel la dezescaladare, la întoarcerea forțelor rusești din jurul Ucrainei la bazele lor de origine și la o rezoluție diplomatică, potrivit Pentagonului.
Îngrijorările imediate s-au concentrat asupra estului Ucrainei, unde forțele ucrainene se luptă cu rebelii pro-ruși din 2014, într-un conflict care a provocat moartea a aproximativ 14.000 de persoane.
19 februarie 2022 | Criza din Ucraina: Secretarul de stat Antony Blinken și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, au convenit să se întâlnească săptămâna viitoare.
19 februarie 2022 | Criza din Ucraina: Presa rusă a confirmat sâmbătă moartea a doi soldați ucraineni în zona guvernamentală din Donețk
Presa rusă a confirmat sâmbătă moartea a doi soldați ucraineni în zona guvernamentală din Donețk, afirmând că militarii făceau parte dintr-un „grup de sabotaj” care plănuia „atacuri teroriste” împotriva conductelor de gaz și a stațiilor electrice din regiune. Afirmația vine în contextul în care liderii occidentali continuă să acuze Moscova și rebelii susținuți de Rusia că răspândesc dezinformări ca pretext pentru o posibilă invazie.
Agenția de știri de stat rusă RIA Novosti a citat o declarație a ministerului securității de stat al autoproclamatei Republici Populare Donețk. „La 19 februarie 2022, în timpul punerii în aplicare a informațiilor operaționale, forțele speciale ale Ministerului Securității de Stat al Republicii Populare Donețk din orașul Donețk au blocat un grup terorist și de sabotaj inamic care plănuia să arunce în aer substații electrice, conducte de gaz și stații de filtrare pe teritoriul republicii”, se arată în declarație.
Președintele american Joe Biden a declarat că este convins că președintele rus Vladimir Putin a decis să lanseze o invazie în Ucraina și că un atac ar putea avea loc în „zilele următoare”. Dl Biden a precizat că se bazează pe informările furnizate de serviciile de informații americane, care sugerează că va fi vizată capitala Kiev, in timp ce Rusia neagă că plănuiește să invadeze.
Națiunile occidentale acuză Rusia că încearcă să însceneze o criză falsă în regiunile separatiste din estul Ucrainei pentru a-i oferi un motiv să lanseze o ofensivă.
SUA estimează că există 169.000-190.000 de militari ruși comasați în Ucraina și în apropiere, cifră care include luptătorii susținuți de Rusia în republicile autoproclamate Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.
19 februarie 2023 | SUA avertizează China să nu ajute Rusia în războiul din Ucraina
19 februarie 2023 | Rusia spune că atacul terorist din Crimeea s-a dovedit a fi organizat de serviciul special ucrainean
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.