Pe 27 mai 1968, Nicolae Ceausescu sosea la Belgrad, în cadrul unei vizite oficiale a delegației României în Iugoslavia. Peste aproximativ trei luni, pe 21 august, el va condamna public la București, din balconul CC al PCR, reprimarea „primăverii de … Continuă lectura
Arhive lunare: mai 2018
FIDEL LUI FIDEL
Galerie
Această galerie conține 3 fotografii.
Lansat într-un periplu mondial, oficializând totodată și o îndelungată tradiție de colaborare ROMANIA-CUBA, El Lider Maximo – liderul cubanez Fidel Castro -, vine într-o scurtă vizită la București (26 mai – 30 mai 1972). Continuă lectura
SERVICIILE SECRETE AMERICANE – DEZVĂLUIRI INEDITE DESPRE OPERAȚIUNEA „CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ”
3
Rapoarte inițial secrete ale Agenției Centrale de Informații (CIA), au oferit recent detalii mai puțin cunoscute, care explică eșecul mega-proiectului „Canalul Dunăre-Marea Neagră” demarat de Gheorghiu-Dej, oferind și informații despre utilajele și condițiile de muncă ale celor obligați să participe la construcția acestuia.
După aproape cinci ani de lucrări, în care au fost folosiți zeci de mii de muncitori (majoritatea prizonieri în lagărele din Dobrogea), obiectivul a fost calificat drept un fiasco răsunător al acelor vremuri.
SCOPUL „CANALULUI” ȘI TERMENUL DE EXECUȚIE
„Marele canal fluvial este destinat să facă posibilă intrarea navelor sovietice de 15.000 de tone în inima Balcanilor” – dezvăluie unul dintre rapoartele CIA, in 1950.
„Canalul este construit sub Direcţia Generală Superioară a Muncii – DGSM. Conform planului, trebuie finalizat în 1955, dar se așteaptă să fie realizat până în 1954.”
„Acest canal va avea 65 de kilometri lungime, 80 de metri lăţie şi nouă metri adâncime. Va fi de 300 de metri lăţime la Cernavodă şi Capul Midia.” – un alt raport CIA
CINE MUNCEA LA CANAL
„Cea mai mare parte a muncitorilor, între 15.000 și 18.000, sunt deținuți ai Ministerului de Interne, aduși în lagărele Taşaul, Poarta Albă, Cernavodă și Columbia – de lângă Cernavodă.” – menționează o alta nota a CIA, din 1950.
„Sunt deținuți de drept comun, persoane care au încercat să fugă din ţară și deținuți politici. Uneori sunt bătuți și forțați să muncească la temperaturi negative”.
citește si 
Coloniile de muncă din România comunistă
CONDIȚII LE DE MUNCĂ
„Acești muncitori locuiesc în 17 lagăre, cele mai mari fiind la Năvodari și Poarta Albă. În unele locuri se lucrează în trei schimburi. Fiecare prizonier muncește opt ore, se odihnește opt ore și apoi muncește din nou opt ore. Prizonierii locuiesc în barăci, dorm pe paie și nu au mâncare suficientă. Rata mortalității este foarte ridicată printre ei”- un document din iunie 1953, păstrat în arhivele CIA.
„Barăcile ocupă zece hectare. Fiecare baracă are 25 m lungime şi 10 mi lăţime”- arăta o altă notă informativă din 19 februarie 1953
„Iși țin mâncarea și păturile in geamantane militare și dorm în paturi de fier. Comandanții lagărelor au dreptul să le permită sau să le interzică să primească pachete de la familii” – alta nota CIA
LAGĂRELE DE MUNCĂ
„La Cernavodă a fost înființat un lagăr pentru femei, cu 400 de deținute. În una dintre coloniile pentru femei, de lângă Sulina, deținutele politice locuiesc împreună cu prostituatele”, arăta o altă notă secretă, din 2 iunie 1953. „Multe dintre prostituate sunt aduse de pe străzile din București, direct în detașamentele de muncă forțată”
„Mai exista un lagăr pentru prizonierii pedepsiți pentru ineficienţă administrativă. La Castelul, lângă Medgidia, este un lagăr pentru 1.000 de deţinuţi de drept comun. La Saligny funcționează un lagăr pentru deținuții de drept comun şi politici. La Poarta Albă sunt circa 7.000 de prizonieri, cu pedepse mai mici de trei ani.”
„La Valea Neagră lângă Lacul Taşaul, exista un lagăr pentru deținuții cu pedepse între trei și 10 ani, politici și de drept comun, iar la Cap Midia pentru cei cu pedepse de peste 10 ani. Un alt lagăr se afla în Peninsula, lână Lacul Taşaul”.
„Cea mai cunoscută închisoare este la Kilometrul 31 al Canalului Dunăre – Marea Neagră, unde sunt ținuți aproximativ 2.000 de oameni. Prizonierii sunt condamnați la pedepse de 10 – 15 ani de închisoare, sunt complet izolați și folosiți doar la săpat.”
„Cel mai mare lagăr este la Poarta Albă, cu 6.000 de prizonieri” -o nota din 1953. „Exista un loc de tranzit, unde deținuții sunt examinați şi distribuiți pe șantier.”
UNIFORMA DE LUCRU
„Vara prizonierii sunt îmbrăcați în bocanci, pantaloni scurți și tricouri de bumbac.Iarna li se dau izmene și paltoane” – alt raport CIA
HRANA MUNCITORILOR
„Deținuții primesc dimineața 250 de grame de pâine neagră, o cană de ceai și 35 de grame de marmeladă. La prânz au 250 de grame de pâine neagră, 350 de grame de supă, 300 de grame de fasole sau cartofi și, de trei ori pe săptămână, 150 de grame de carne”
„La cină li se oferă 400 de grame de pâine de mălai şi 200 de grame de fasole sau cartofi. Mai primesc cinci ţigări şi 250 de grame de săpun pe lună’ – arăta o notă secretă a CIA, din 1952.
METODE DE LUCRU ȘI UTILAJELE FOLOSITE
„Proiectul se bazează pe folosirea la maximum a capacității de muncă manuală și pe minima folosire a utilajelor„.
„Fiecare muncitor trebuie să sape între un metru – un metru jumătate și nouă metri de șanțuri pe zi”, se arăta într-o notă secretă a CIA.
„Excavatoarele fabricate în Cehoslovacia de pe șantierul Canalului Dunăre – Marea Neagră sunt atât de slabe în privința calității, încât după trei luni de întrebuințare funcționează doar cu reparații continue” – alta nota CIA
„Excavatoarele electrice produse în Uniunea Sovietică nu sunt puse în funcțiune. Excavarea cu echipamente sovietice este făcută momentan cu utilaje de mâna a doua, incluzând echipament P & H, vândut clienților români înaintea războiului.” – alt raport CIA
„Cea mai mare parte a muncii de mutare a pământului este făcută manual, de prizonierii implicați în proiect. Unele componente din tractoarele Caterpillar au fost primite din Marea Britanie, dar pompele, injectoarele, cilindrul și rolele nu au putut fi obținute de la englezi” – o notă informativă a CIA, din iunie 1952.
„Unele echipamente fabricate în Germania sau în țările satelite au fost revopsite pentru a părea că sunt de proveniență sovietică”
„Muncitorii se amuză când descoperă mărcile originale sub vopseaua aplicată prost. Marcajele găsite de obicei sunt: „Orestein & Koppel, A. G.” şi „A.L. Hoepfner, Dormund” – un document secret, din august 1952.
„Aproape 5.000 de utilaje, motoare şi vagoneţi, dintre care 92 de excavatoare şi peste 1.500 de camioane au fost folosite pana acum pe șantier” – alta nota CIA, în 1952
FACILITĂȚI PENTRU MUNCITORI
1. PRIVILEGII PENTRU VOLUNTARI
„Sunt acordate unele privilegii celor care se oferă voluntar pentru a munci la canal; mulți (constănțeni) și-au părăsit vechile meserii pentru a veni pe șantier” – releva o notă secretă din 14 aprilie 1950.
2. CASE, BIROURI, ȘCOLI
„Au fost construite case, birouri, instalații de apă și străzi pentru muncitorii din Năvodari. O şcoală de ucenici a fost înființată la Constanța, pentru viitorii muncitori de pe șantierul Canalului Dunăre – Marea Neagră.” – alta nota a CIA.
3. FILME SOVIETICE CA DIVERTISMENT
„Deşi Canalul este sinonim cu Iadul pentru orice muncitor, au fost făcute câteva eforturi pentru ridicarea moralului celor care nu sunt prizonieri. În trei ani, s-au difuzat 560 de spectacole, de diferite feluri. Trei camioane aduc filme sovietice în zone în care nu exista un alt fel de divertisment” – un alt raport informativ CIA.
PROPAGANDA PENTRU CANAL
„Șantierul a avut un ziar de propagandă numit „Canalul”, care apărea în Constanța și costa trei lei. Entuziasmul prezentat de autorități s-a risipit în scurt timp’ – o nota CIA.
CAUZELE EȘECULUI ȘI VINOVAȚII
Planurile tehnice originale ale Canalului Dunăre – Marea Neagră au fost realizate de inginerul Iarca Oprişan. El a fost arestat pentru întârzierea lucrărilor la Canal, în primul an, şi a fost înlocuit cu un inginer comunist, numit Comino, care încă este la conducerea lucrărilor”, informa CIA, în august 1952.
„Multe material sunt produse local și altele sunt aduse din URSS. Nimic nu ajunge la timp. Au fost atâtea întârzieri la Canal că de-abia un sfert din el a fost realizat” – alta nota, în 1952.
„Mașinăriile sovietice utilizate la construcția Canalului sunt defecte şi se strică constant, încetinind operațiunile” – note CIA în anii 1952 – 1953
„Guvernul român a dat vina pe muncitori, multi dintre ei deținuți politici, susținând că au sabotat proiectul. Se pretinde că mai multe lagăre de muncă pentru deținuții politici au fost dezafectate, iar muncitorii au fost transferați la minele de uraniu care au fost deschide recent lângă Baia Mare, în Transilvania” – raport CIA
REZULTATUL FINAL
„Doar 20 de kilometri din Canalul Dunăre – Mare Neagră au fost finalizați complet înainte ca lucrările să înceteze (n.r. în toamna anului 1953.) Toate utilajele au fost dezmembrate, iar materialele rămase au fost transportate în Uniunea Sovietică” – informa CIA, într-un raport din 1954.
TESTIMONIAL: „SĂ NE FEREASCĂ DUMNEZEU!”
„Tatăl meu era maistru electrician , noi fiind concetățeni. L-am rugat în repetate rânduri să mă ia și pe mine pe șantier *( aveam 7-8 ani). M-a refuzat mult timp. Prin 52 m-a luat. A fost traumatizant ptr. un copil Multi deținuți erau chiaburi, adică oameni harnici cu o brumă de agoniseala. Oameni politici din partidele istorice, foști ofițeri ce au luptat în est, făceau grosul deținuților. Mă apucă scirba cînd văd cum unii/unele tot ne arată imagini de pe vremea comunismului cu sublinierea: ce fericiți eram, ce bine era, ce dor ne este de educația care ni se făcea, cit de minunat era să fi pionier e.t.c.SA NE FEREASCĂ DUMNEZEU!” – Nicolae Vranceanu, 26 mai 2020, preluare de pe https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism/
(*) șantierul de la Canalul Dunăre-Marea Neagra
Citește și:
MAGISTRALA ALBASTRA
Unul din cele mai de succes duete din muzica ușoară românească era reprezentat, in epoca, de Mirabela Dauer şi Dan Spătaru. Din repertoriul lor a făcut parte și cântecul „Magistrala Albastră„, considerat la acea vreme, un mare șlagăr, dar și o melodie patriotică, deoarece promova construcția Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Muzica este semnată de compozitorul Vasile V. Vasilache, iar versurile aparţin textierului Aurel Storin. Melodia a apărut în 1984 (prima audiție in cadrul festivalului Mamaia 1984), punctând momentul inaugurării Canalul Dunăre – Marea Neagră.
(versuri)
Dunăre de acum, porţi spre Mare nou drum,
Porţi spre Mare mândria, că ce fac şi ce spun,
E şi drept, e şi bun, când te-nalţi România.
Împlinind câte-un vis către veacuri deschis
Vis de aur romantic, nu la stele visând
Ci aici pe Pământ am, creat dintr-un gând.
Magistrala Albastră , drum de ape şi vis
Drum de suflet purtând, cântec fără cuvânt
Drum spre mare deschis.
Magistrala Albastră, drum de oameni născut
Ce-ţi vorbeşte să şti, de prezent de trecut,
Şi de mari ctitorii, ca un semn că ei sunt
Veşnic pe-acest Pământ şi c-au fost şi vor fi.
Noi cu pacea am semnat, peste tot şi-am durat
La orice temelie, fără teamă de greu,
Noi în numele tău, construim Românie.
Din iubire urcând, ceruri peste Pământ
Din iubire de ţară, să ne fie curat,
Acest veac minunat, am gândit şi-am creat.
Magistrala Albastră , drum de ape şi vis
Drum de suflet purtând, cântec fără cuvânt
Drum spre Mare deschis.
Magistrala Albastră, drum de oameni născut
Ce-ţi vorbeşte să şti, de prezent de trecut,
Şi de mari ctitori, ca un semn că ei sunt
Veșnic pe-acest Pământ şi c-au fost şi vor fi.
Magistrala Albastră, drum de oameni născut
Ce-ţi vorbeşte să şti, de prezent de trecut,
Şi de mari ctitor, ca un semn că ei sunt
Veșnic pe-acest Pământ şi c-au fost şi vor fi.
Citește și:
- | Canalul Dunăre-Marea Neagra
- | SERVICIILE SECRETE AMERICANE – DEZVĂLUIRI INEDITE DESPRE OPERAȚIUNEA „CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ”
„NU AM NICIO GRIJĂ IN LUME, CÂT TIMP MAI POT JUCA TENIS CÂND VREAU”
Lipsa icrelor negre, cât și ușurarea României cu „câteva kg” de insule in favoarea URSS, au fost compensate, pe 23 mai 1948, printr-un surplus de „prietenie”. Acțiunea s-a dovedit extrem de benefică pentru Petru Groza, care, eliberat de alte probleme adiacente, s-a putut concentra pe întreținerea corporală.
In continuarea „meciului”, el a ocupat „neimportanta, dar reprezentativa poziție de Președinte al Marii Adunări Naționale, după ce fusese prim-ministru al Republicii Populare România, din 6 martie 1945 până în 2 iunie 1952”.
„Trăiesc bine. Întotdeauna am trăit bine. Mi-am croit calea cu abiltăţile mele şi am câștigat o mulțime de bani ca avocat. De ce nu? Nu a fost şi Stafford Cripps unul dintre cei mai bine plătiți oameni din Anglia Socialistă. Eu, de exemplu, am această poartă de bronz făcută imediat după Primul Război Mondial, astfel că, vezi și tu, nu sunt un nou îmbogățit. A costat o mulțime de bani și atunci” – a declarat Petru Groza unui vizitator al casei sale, situata (la acea vreme) in apropierea lacului Stalin
„Trebuie sa ne bucuram de apus”, a adăugat el. „Maniu a avut apusul lui, dar ce mod de a ieși din scenă. Nu mi-a părut rău, pentru că Maniu a fost omul care își spunea un lider al țărănimii dar ce drept avea să se numească astfel? Nu şi-a construit o moșie niciodată, nu a însămânțat vreun câmp, nu a plantat o livadă sau a cules recolta și n-a făcut niciun copil… Eu am construit o moșie, mi-am plantat terenurile și am făcut copii, și toate cele pe care le-am făcut încă le mai mai pot face”
Petru Groza și-a exprimat filosofia de viață destul de simplu: „ca om, sunt însurat cu soția mea și, ca politician, cu partidul meu. Dar din când în când, ca orice om modern și civilizat, îmi permit să fiu necredincios, dar întotdeauna cu ceva mai tânăr”.
„Imaginați-vă că toți strămoșii mei au fost preoți ortodocși. Tatăl meu a fost preot și m-a trimis să studiez teologia în Berlin şi Lepzig. Mai târziu am schimbat-o pe drept și economie. Vedeți, am făcut o mulțime de lucruri înainte de a deveni politician şi cel puțin mă simt instruit într-un mod în care putini ar putea să o spună. Puteți găsi istoria mea în cărți, poate veți cunoaște că am fost în închisoare de patru ori, aceasta pentru că am avut vreo 600 de țărani buni antrenați la ceea ce numim astăzi „activism” și care și-au făcut simțită puterea. Iar oamenii care căutau să îmi facă rău în acele zile sunt acum după gratii sau morți. Cine râde la urmă râde mai bine.”
„Acum nu am nicio grijă în lume, cât timp mai pot juca tenis când vreau” – Petru Groza, conform unei biografii păstrata in arhivele(*) Radio Europa Liberă (RFE).
–
(*) În același document de arhivă, cariera sa este descrisă astfel: „Petru Groza, președinte al Marii Adunări Naționale, fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în cabinetele Stănescu (II) şi Rădescu (1944 – 1945) și fost prim ministru (1945 – 1952) este un fost avocat și latifundiar de 69 de ani, din Deva, Transilvania (născut în Băcia, Hunedoara). Nu este, formal, comunist, dar conduce partidul afiliat acestora, Frontul Plugarilor. Este fiu al unui preot ortodox, a studiat în Budapesta, Berlin și Leipzig și a devenit un om foarte bogat. A intrat în politică în 1919, a fost închis de câteva ori în legătură cu acțiunile de stânga ale mișcării țărănești, dar a fost ales deputat între 1922 și 1927, ministru pentru Transilvania în cabinetul Averescu din 1920, ministru interimar la Comunicații în 1921, ministru al Lucrărilor publice în anii 1926 – 1927 și apoi ministru al Transporturilor. Este un avocat al prieteniei româno-maghiare.”
„În aparenţă este un alergător după premii, dar este instabil mental, foarte atras de viaţa bună şi de femei (a fost căsătorit de două ori), este sportiv pasionat şi atins de Sindromul Münchausen.”
„Deși este extrem de ambițios, a fost bucuros să își mențină poziția de marionetă în guvernul 1948 – 1952. Comuniștii l-au folosit pentru a-și camufla scopurile, datorită caracterului său de nabab marxist. Deși a jucat rolul unui om conștient de sine, Groza a fost întotdeauna o păpușă a comuniștilor din România şi a părut că sovieticii au fost determinați pentru o lungă perioadă de timp să îl folosească drept paravan în penetrarea comunistă a ţării.”
„În timpul celui mai recent Festival al Tineretului, ei l-au folosit încă pentru a impresiona vizitatori necomuniști ai ţării (n.r. în 1953, România a organizat Festivalul Mondial al Tineretului, iar delegațiilor şi presei occidentale le-a fost permis prezenţa, după cinci ani în ţară). Următorul Congres al Partidului Muncitoresc Român programat în 1954 va arăta ce soartă va avea Groza, dar între timp poate fi admis acestei unelte viclene şi lipsite de scrupule a comuniștilor că, după criza Pauker, nimeni nu se aștepta să rămână la putere atât de mult timp încât să-i supraviețuiască lui Stalin”.
Citește și CUM A PIERDUT ROMANIA INSULA ȘERPILOR
| „MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE””
„MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE””
Galerie
Această galerie conține 1 fotografie.
„Pierderea acestor insule va însemna doar scăderea de icre negre. Există însă pericolul colmatării Canalului Sulina al Dunării, ceea ce înseamnă ca România să fie ruptă de Marea Neagră. Colmatarea însă a prieteniei dintre România și U.R.S.S. reprezintă un pericol … Continuă lectura
„Trebuie să lucrăm împreună pentru a face față imperialismului social sovietic” – întâlnirea dintre Brzezinski şi președintele Partidului Comunist Chinez, Hua Kuo-feng
Galerie
Pe baza analizei noastre a esenței problemelor din lume, credem că politica sovietică de imperialism social nu se va schimba și, prin urmare, nici politica noastră față de Uniunea Sovietică nu se va schimba, a declarat Hua Kuo-feng. Și noi am spus, de asemenea, multor prieteni ai noștri că principalul pericol de război vine din partea Uniunii Sovietice. a precizat el. Continuă lectura
UN REGE FĂRĂ NAȚIONALITATE
In ședința din 22 mai 1948 a Consiliului de miniștri (guvernul Petru Groza III), Regelui Mihai și membrilor familiei regale li se retrage cetățenia română. În același timp, toate bunurile fostei monarhii trec în proprietatea statului român.
Decizia este publicata pe 28 mai 1948 in Monitorul Oficia (partea 1)l.
Consiliu de Miniștri, în ședința din 22 mai 1948, văzând Raportul ministrului Justiției.
În temeiul art 41, pc 5, din legea din 19 ianuarie 1939, pentru dobândirea și pierderea naționalității (…)
Decide:
Art 1
Se retrage naționalitatea română următoarelor persoane:
Mihai de Hohenzollern, fost rege al României;
Elena, mama fostului rege al României,
Elisabeta de Hohenzollern,
Ileana de Habsburg,
Nicolae de HohenzollernArt 2
D-l ministru al jutiției este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni
Dr Petru Groza, Avram Bunaciu, Prof Traian Săvulescu etc
Publicat în Monitorul Oficial cu nr 122( partea 1 B), din 28 mai.
Nota: în 1948, formula oficială de adresare era „domn, doamna” (ulterior toți au devenit tovarăși și tovarășe)
Decizia va fi abrogata in 1997, de premierul României, Victor Ciorbea
Guvernul României hotărăşte:
HOTĂRÂRE 29 /1997privind revocarea Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 797 din 22 mai 1948
ARTICOL UNICSe revoca Decizia Consiliului de Miniştri nr. 797 din 22 mai 1948, publicată în Monitorul Oficial (Partea I B) nr. 122 din 28 mai 1948.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Ceaușescu – Kim Ir Sen
O PRIETENIE INSPIRAȚIONALĂ
Ceaușescu a vizitat Coreea de Nord de patru ori, în ani diferiți. Prima vizita a avut loc în iunie, 1971, iar următoarele trei în 1978 (21-23 mai), 1982 și 1988.
Aceste experiențe l-au impulsionat pe Ceaușescu, in mod nefast, să îmbrățișeze filosofia Juche (a lui Kim Il Sung -. Kim Ir Sen, tatăl lui Kim Jong Il și bunicul lui Kim Jong Un), de întărire constantă a puterii partidului, dar și a cultului personalității.
Totodată, Inspirat de arhitectura nord-coreeană, el a demarat, după cutremurul din 1977, o serie de mega-proiecte, precum cel al Casei Poporului (astăzi Palatul Parlamentului), despre care tot ceea ce am putea spune este ca e mare. De fapt, este a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon, detaliu menit sa confere un oarece iz de senzațional acestei clădiri a cărei înfățișare nu are nimic in comun nici cu Romania, nici cu capitala ei.
Lucrările pentru Casa Poporului – care au dus la demolarea cartierelor Uranus și Antim, dar și la unele părți ale cartierului Rahova – au durat cinci ani, iar costurile s-au ridicat la 2 miliarde USD.
„RELAȚIILE DINTRE ȚĂRILE NOASTRE ERAU EXCELENTE, PENTRU CĂ ERAU SUS”
Cu timpul, relațiile dintre România şi Coreea de Nord au ajuns deosebit de strânse, chiar privilegiate, după afirma colonelul Emil Burghelea (*), într-un interviu acordat Centrului de Istorie Orală al Radiodifuziunii Române.
”Relaţiile dintre ţările noastre erau excelente, pentru că erau sus, la nivelul conducătorilor de stat, al conducătorilor de partide, şi din punctul ăsta de vedere, eu am fost un ataşat militar privilegiat, la coreeni.”
„Aveam acces unde nu avea acces niciun alt ataşat militar, nici rus, nici chinez. Aveau ei politica lor de reţinere faţă de marile puteri, chiar dacă au murit acolo 2 milioane de chinezi în timpul războiului coreean. Plus că erau foarte multe delegaţii, şi la nivelul schimbului pe linie de armament, plus că de regulă copreşedintele delegaţiei sau al comisiei guvernamentale era atât de controversatul general Vasile Ionel, mai era o comisie economică, erau foarte multe asemenea organisme menite să întărească colaborarea pe toate liniile.”
„TATĂL NOSTRU PĂRINTESC”
„În timpul războiului din Coreea, au fost aici (n.r. in Romania) câteva mii de copii, pe valea Prahovei, care […] au învăţat româna, și copiii învăță repede limba. Am avut cămine întregi de copii ai unor atașați militari, care s-au întors după aia în Coreea, toți știau limba română.”
„La una dintre vizitele guvernamentale și militare ale ţării noastre, […] Emil Bodnăraş a fost primit cu tot alaiul de către conducerea de partid și de stat coreeană. Şi Bodnăraş a fost cazat în niște condiții formidabile. Fiind ofițer de profesie și el, ilegalist, cunoscând regulile muncii ilegale, precum şi canoanele militare, i s-a pus la dispoziție un translator de limba română. Ne povestea cu umor că voia să vadă cam câți sunt ăia care știau română.”
„Suita era numeroasă, de la croitori până la cizmar. Într-o zi de repaos, într-un moment de destindere, Bodnăraş s-a gândit să spună un banc mai porcos. Şi Bodnăraş spunea că translatorul n-a mai fost nevoit să-l traducă, pentru că vreo 10 au izbucnit automat în hohote de râs.”
„Cum vorbeau ei româna? O stâlceau. Aveau o formulă, de exemplu spuneau ”tatăl nostru părintesc”. Eu le spuneam că dacă e tată, e părinte, de unde o scoteau ei pe-asta cu ”tatăl părintesc”? Şi am înțeles că spuneau aşa ca să se evite confuzia cu conducătorul Coreei, care era și el tată.”
„IN LUPTA PENTRU VICTORIA CAUZEI SOCIALISMULUI”
„Încă de mult timp, poporul coreean și poporul român s-au sprijinit și au colaborat strâns, pe baza marxism-leninismului și internaționalismului proletar, în lupta pentru victoria cauzei socialismului, împotriva imperialismului. Relațiile de prietenie dintre cele două țări, bazate pe principiile egalității depline și suveranității, sunt cu adevărat relații tovărășești, frățești. Tratatul de prietenie și colaborare încheiat în 1975 reflectă veridic relațiile excelente dintre cele două partide și țări suverane ale noastre. Suntem mândri de relațiile tovărășești, frățești statornicite între Coreea și România și considerăm că aceste relații exercită o influență încurajatoare asupra întăririi solidarității popoarelor progresiste din lumea întreagă” – Kim Ir Sen, cu ocazia vizitei „oficiale de prietenie a tovarășului Nicolae Ceaușescu”, efectuată in RPD Coreeană, in perioada 20-23 mai 1978
Imagini incredibile. Ceausescu omagiat la Phenian de Kim Ir Sen, 21-23 mai 1978.
Primire fastuoasa, însoțită de dansuri și defilări pe traseu, încheiată cu un spectacol grandios pe stadionul Moranbon, cu mesaje in limba româna (alcătuite, din cartonașe colorate, de cei prezenți in tribune), precum „Trăiască tovarășul Nicolae Ceaușescu, conducător iubit și stimat al poporului român”, „8 mai 1921 – crearea Partidului Comunist din România” sau „Trăiască eliberarea țării de sub jugul fascist – 23 august 1944”.Totodată, autoritățile de la Phenian i-au atribut lui Nicolae Ceaușescu „revoluția tehnico-științifică” și „industrializarea socialistă” a țării.
Totul s-a desfășurat impecabil. „Până și Ceausescu era șocat”, a declarat o persoana din anturaj. De fapt, era extaziat. Coreenii nu doar au făcut demonstrații artistice in cinstea oaspetelui, dar au și cântat in limba romana unul din imnurile „epocii de aur„. Ambii conducători au urmărit cu binoclul imaginile impresionanta „manifestație publica” de pe stadion.
Cei doi președinți au folosit, pentru deplasare, celebrul Lincoln (made in SUA), cumpărat de Coreea de Nord din China, foarte probabil unul și același automobil care a transportat sicriul secretarului general al Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea la funeraliile din decembrie. După moartea sa, în 1994, Kim Ir-sen a fost declarat ”Președintele etern”.
„Poporul coreean dă o înaltă apreciere succeselor obținute de poporul frate român, considerându-le ca realizări comune ale forțelor socialiste din lume și își exprimă solidaritatea sa fermă cu activitatea dumneavoastră consacrată lichidării totale a armelor nucleare și edificării unei lumi fără războaie.” […] „Sunt convins că relațiile tradiționale de prietenie și colaborare între partidele, țările și popoarele noastre se vor adânci și dezvolta tot mai mult în lupta comună împotriva imperialismului, pentru pace și victoria cauzei socialismului și comunismului.” – Kim Ir Sen, secretarul general al Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea, președintele Republicii Populare Democrate Coreene, într-o telegramă adresată lui Nicolae Ceaușescu, vineri, 25 august 1989
NOTA: Pe Muntele Myohayang, in Coreea de Nord, s-a deschis „Expoziţia internaţională a prieteniei”. Pe o suprafață de 50.000 mp, sunt expuse cadourile pe care Kim Ir Sen şi Kim Jong Il le-au primit de-a lungul anilor. Printre acestea se află şi pielea unui urs (împușcat, se pare, in 1975, pe plaiurile mioritice, de către Honecker), cadou făcut de Nicolae Ceaușescu prietenului sau, Kim Ir Sen.
Cadourile sunt clasate pe regiuni ale lumii şi pe ţări (numai din China fiind afișate un număr de 7.000! de obiecte).
Stalin i-a oferit lui Kim un vagon de tren – primul cadou după eliberarea din 1945 – şi o maşină blindată neagră de şapte tone, in 1950. Cadourile continuă să sosească şi după moartea lui Kim Ir Sen in 1994, precum cele ale doamnei Madeleine Albright (o cupă de argint in 2000), ale lui Putin (o armă de vănătoare) şi ale postului CNN (un glob, in 1999).
___________________________
(*) În 1970, colonelul Emil Burghelea era numit ataşat militar la Phenian. In 2000 el a mărturisit cum a ajuns în aceasta funcţie, deşi nu ştia limba coreeană şi nici nu era pregătit pentru acel post. ”Mi s-a argumentat că sunt un ofiţer care mă pot adapta uşor în orice condiţii, cunosc bine limba rusă, că foarte mulţi coreeni cunosc şi ei limba rusă, plus coreenii care ştiau limba română, existau toate posibilităţile ca să mă achit de sarcini acolo, în Coreea.”
„Pakistanul și SUA în urma loviturii de stat de la Kabul”, 18 mai 1978
Telegramă de la Ambasada SUA din Pakistan către Departamentul de Stat [1]
Islamabad, 18 mai 1978, 1148Z
- Subiect: Pakistanul și SUA în urma loviturii de stat de la Kabul. Ref: A. Islamabad 4727; B. Islamabad 4630; C. Stat 119925; D. Kabul 3836; E. Islamabad 4348; F. Kabul 4018; G. Teheran 4547.[2]
1. După cum ne spun toate contactele noastre, de la generalul Zia în jos, schimbarea bruscă de guvern și de orientare în Afganistan este un eveniment istoric, plin de implicații imediate în materie de securitate pentru țările apropiate din Orientul Mijlociu și Asia de Sud și cu efecte importante asupra intereselor strategice ale marilor puteri din această zonă. Ofițerii ambasadelor care călătoresc în Pakistan după lovitura de stat de la Kabul au observat un sentiment de tristețe și traumă predominant în majoritatea comentariilor oferite acum de pakistanezi din toate categoriile sociale și, într-adevăr, națiunea – sau cel puțin formatorii săi de opinie – pare a fi într-o stare de șoc.[3]
2. Pentru a înțelege pe deplin semnificația schimbărilor din Afganistan pentru pakistanezi, este important să ne amintim că, în cea mai mare parte a istoriei acestei părți a lumii – cel puțin până la venirea europenilor pe mare, în urmă cu aproximativ 400 de ani – Afganistanul a fost atât ruta militară, cât și culturală către Asia de Sud. Pe măsură ce Imperiul Britanic din India a luat formă, politica britanică a încercat să blocheze această rută, promovând un rol clasic de tampon pentru ceea ce avea să devină Afganistanul. Înlocuirea țarilor cu bolșevicii și a Raj-ului britanic cu swaraj (autoguvernare) nu a schimbat fundamental această situație, iar Afganistanul a rămas un tampon în contextul războiului rece.
3. Aceasta nu este o simplă divagație istorică. Mai degrabă, acestea sunt fapte fundamentale care stau la baza gândirii și a relațiilor popoarelor și statelor din această regiune, anterioare epocilor Dulles și Ayub Khan, dar încorporate, în esență intacte, în prima noastră relație de securitate cu Pakistanul. Atunci când liderii de opinie din această țară se adresează acum nouă pentru a-și exprima îngrijorarea și neliniștea cu privire la viitorul Pakistanului, având în vedere pierderea aparentă a acestui tampon împotriva Asiei Centrale sovietice, ei au în minte aceste realități istorice larg percepute și reacționează cu o preocupare instinctivă pentru supraviețuirea națională. Întoarcerea către SUA pentru reasigurare în acest moment este, de asemenea, un fel de revenire la principiile anterioare, deoarece relația dintre SUA și Pakistan după război a fost cea mai puternică, ca alianță antisovietică, concentrată asupra URSS (și Afganistan).
4. Dacă ar fi vorba doar de incertitudinile din situația afgană, acestea ar fi suficient de deranjante pentru mulți pakistanezi. Dar schimbarea rolului Afganistanului ar putea, de asemenea, să fi distrus – cel puțin pentru moment – orice perspectivă firavă de continuare a încălzirii relațiilor indo-pakistaneze, descrise acum de consilierul pentru afaceri externe, Agha Shahi, ca și cum s-ar fi „întors de la zero”. Recunoașterea rapidă de către India a noului regim de la Kabul – oricât de justificată în ochii Delhi-ului și binevenită în ochii Kabulului – a resuscitat destul de repede toate vechile shibboleths despre relația indo-sovietică (bazată pe acordul lor din 1971).[4] La nivel oficial, și chiar mai larg în țară, există o suspiciune reînnoită cu privire la ceea ce pun la cale isteții hinduși de data aceasta, combinată cu o prezumție că este de rău augur pentru Pakistan. Chiar și acei pakistanezi care își percep propria paranoie, subliniază că paranoicii pot avea dușmani reali.
5. Există o mare dezamăgire în rândul contactelor noastre pakistaneze că SUA nu au spus mai multe în mod critic față de evenimentele sângeroase de la Kabul de la sfârșitul lunii aprilie. În mod oficial, am fost presați, atât la nivel bilateral, cât și în contextul CENTO (n.r. Central Treaty Organization), să prezentăm dovezi concrete despre ceea ce ne propunem să facem în legătură cu schimbările care au avut loc în Afganistan pentru a ne asigura că virusul dezlănțuit acolo în aprilie nu se va răspândi în Iran și Pakistan în lunile și anii următori. În timp ce, ca o chestiune practică, guvernul pakistanez a adoptat, în mod public, o atitudine de așteptare, la fel ca a noastră și a Iranului, liderii pakistanezi se simt dezamăgiți de faptul că, chiar și în conversațiile private, nu am avut nimic mai mult de oferit decât o dorință de consultare și de evaluare, pe care ambasadorul Sullivan a numit-o în mod corect „terci subțire”.
6. Mulți pakistanezi doresc o relație strânsă și continuă între SUA și Pakistan, bazată pe încredere, cooperare și loialitate, astfel încât reacția noastră de până acum a fost de două ori dezamăgitoare. Desigur, unii vor considera că aceasta nu este decât cea mai recentă dezamăgire a SUA față de Pakistan, începând cu sprijinul nostru pentru India în 1962, eșecul nostru de a ajuta Pakistanul în 1965 și 1971 și presiunile noastre de acum pentru a refuza Pakistanului uzina de reprocesare nucleară de care simte că are nevoie. Mulți văd, de asemenea, această situație ca parte a unei lipse mai largi de hotărâre din partea SUA și ca o consecință a traumelor noastre din Watergate, Angola și Vietnam; divergențele dintre SUA și Pakistan privind politica față de Cornul Africii vor fi, de asemenea, citate ca dovadă a acestei lipse de hotărâre a SUA. Iar acest lucru vine din partea celor care sunt încă favorabili intereselor noastre aici.
7. Acei pakistanezi care se opun, de fapt, intereselor noastre aici și care au urmărit mult timp să lase Pakistanul liber într-un ocean de acomodare de nealiniere, ar putea vedea în situația actuală o oportunitate de a demonstra, în mod concludent, că SUA este, de fapt, un partener nedemn de încredere care și-a pierdut pofta de luptă. Aceștia vor susține, așa cum [mai puțin de 1 rând nedeclasificat] notează că secretarul de stat pentru afaceri externe a făcut-o deja, că Pakistanul trebuie să înceteze să se mai raporteze la SUA (și la CENTO) pentru reasigurare, ci mai degrabă trebuie să se acomodeze cu ascensiunea sovietică și cu declinul influenței americane în lume.
8. Implicații politice: Nu sugerez și nu recomand să ne lăsăm purtați de evenimentele din Afganistan să luăm măsuri în Pakistan sau în această regiune pentru a resuscita o eră anterioară a relațiilor dintre SUA și Pakistan. Lumea este un loc diferit față de cel din anii 1950 și începutul anilor 1960 și, în plus, nostalgia are un anumit mod de a face ca acea relație anterioară să pară mai bună decât a fost probabil. Am înlocuit obiectivul anterior de limitare a comunismului cu formula mai realistă de promovare a stabilității regionale. Evenimentele de la Kabul au subminat această stabilitate, iar până în prezent se pare că suntem incapabili să ne gândim la acțiuni care să o consolideze.
9. Cu toate acestea, a avut loc o schimbare fundamentală în regiunea Asia de Sud – Orientul Mijlociu și, indiferent dacă sovieticii au provocat lovitura de stat de la Kabul sau sunt doar beneficiarii acesteia, percepția este că Uniunea Sovietică a obținut un câștig important în această parte a lumii. Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze.
10. Prietenii noștri, față de a căror integritate teritorială și independență ne-am exprimat frecvent un interes puternic și care interpretează, pe bună dreptate, acest interes, precum și relația noastră anterioară cu ei, bazată pe bilateralul din 1958, ca fiind o mărturie a preocupării noastre pentru securitatea lor, se pot aștepta, în mod legitim, la un semn mai vizibil al preocupării noastre decât au putut vedea până acum. [5] După părerea mea, suntem acum în mare pericol de a lăsa ca postura noastră tactică față de noul regim afgan să înlocuiască politica față de întreaga regiune. Prietenii noștri nu vor fi vinovați dacă vor începe să tragă concluzia că asigurările noastre din trecut sunt lipsite de efecte practice.
11. Mi se pare că trebuie să găsim un mod de a acționa în această regiune, care să ne liniștească prietenii din Pakistan, Iran și chiar din India, fără a perturba în mod nejustificat noua relație pe care încercăm să o promovăm cu India și fără a-i provoca frontal pe sovietici, poate în dezavantajul nostru, în alte forumuri. Și trebuie să convingem cumva Iranul, și India, și Pakistanul că acum au mai multe lucruri în comun în ceea ce privește noua situație din Afganistan decât interesul lor în suspiciunile reciproce continue privind motivele și activitățile celorlalți.
12. Marele impediment pentru politica americană în această privință – cel puțin cel mai evident, pentru început – este confruntarea noastră cu GOP în ceea ce privește neproliferarea nucleară. Nu implic nicio diminuare a importanței acestui obiectiv global de reducere a răspândirii tehnologiei nucleare necontrolate, așa cum nu aș sugera să renunțăm la preocupările noastre privind drepturile omului aici sau în Afganistan sau în Iran (sau chiar în India) în interesul securității regionale. Ceea ce sugerez, totuși, este să nu ținem întreaga noastră relație politică bilaterală ostatică a unei singure sau a mai multor direcții ale politicilor noastre externe globale, oricât de importante și de valoroase ar fi. A continua să ipotecăm întreaga noastră relație cu Pakistanul pentru chestiunea neproliferării – în ciuda a ceea ce s-a întâmplat și s-ar putea întâmpla în urma loviturii de stat de la Kabul – va însemna să promovăm erodarea ultimelor noastre instrumente de influență și prestigiu rămase aici în Pakistan, în timp ce GOP – acest guvern sau următorul, sau doi sau trei – decide că trebuie să își ajusteze pânzele la noul vânt care bate din Asia Centrală.
13. Dacă vom avea influență în această regiune, este pentru că suntem relevanți pentru interesele sale și pentru că se presupune că împărtășim unele dintre cele mai profunde preocupări ale sale. O parte din problema noastră cu Pakistanul, chiar înainte de lovitura de stat de la Kabul, a fost această percepție a relevanței. Facem presiuni asupra lor în ceea ce privește neproliferarea nucleară, așa cum trebuie să facem; ne exprimăm îngrijorarea cu privire la situația drepturilor omului; ne așteptăm ca ei să facă schimbări în bine în administrarea proiectelor de ajutor [gargara – și în gestionarea economiei]. În același timp, le refuzăm accesul la echipamente militare noi și la altele destinate înlocuirii în anumite domenii critice și refuzăm să le acordăm noi ajutoare sau să semnăm acorduri pentru care fondurile au fost deja angajate. Dacă, acum, prelungim aceste sistări în mare parte autoimpuse, Pakistanul (și vecinii săi) vor trage propriile concluzii. Dacă, pe de altă parte, putem fi mai receptivi la preocupările lor, am putea – de fapt – să folosim această perioadă pentru a repara o parte din daunele relației noastre, exercitând în același timp o mai mare influență asupra Republicii Populare Chineze pentru a-și rezolva propriile afaceri.
14. Așteptăm și, fără îndoială, trebuie să continuăm să așteptăm răspunsuri și evenimente (referitoare la):
-O soluție la problema instalațiilor de reprocesare;
-rezolvarea chestiunii privind soarta lui Bhutto;
-formarea unui guvern civil;
-clarificarea intențiilor afgane.
Dar să nu amânăm orice acțiune până când toate aceste chestiuni și altele vor fi rezolvate în mod satisfăcător pentru noi. A face acest lucru va submina și mai mult, poate în mod fatal, capacitatea noastră de a influența evenimentele și de a ne atinge obiectivele politice. Ne-am dori să vedem aici un guvern civil stabil, dar în circumstanțele actuale nu putem face prea multe pentru a promova acest rezultat, iar noi pierdem capacitatea de a avea o influență semnificativă asupra drepturilor omului, controlului narcoticelor și dezvoltării economice. Toate acestea se află în fruntea listei noastre de scopuri și obiective, dar, dacă nu vom găsi în curând niște zone de mijloc între speranțele noastre și realitățile situației, este greu de crezut că vom putea progresa în direcția obiectivelor noastre.
Hummel
[1] Sursa: Arhivele Naționale, Central Foreign Policy File, D780210-0657. Secret; Prioritate; Exdis. Trimis pentru informare la Ankara, Dacca, New Delhi, Kabul, Londra, Moscova, Paris, Teheran, Kathmandu și Colombo.
[2]Telegramele 4727 și 4630 de la Islamabad, datate 12 mai și 10 mai, se află în Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780204-0665 și, respectiv, D780197-1239. Telegrama 119925 către Teheran este datată 11 mai (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780199-0650); telegrama 3836 de la Kabul este datată 11 mai (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780199-1023); telegrama 4348 de la Islamabad este datată 3 mai (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780188-0733); iar telegrama 4018 de la Kabul este tipărită ca "Documentul 17".
[3]În telegrama 4727 de la Islamabad, din 12 mai, ambasada a raportat că Agha Shahi (consilierul pentru afaceri externe) i-a spus lui Hummel că evenimentele recente din Afganistan amenințau Pakistanul și CENTO, din punct de vedere existențial: "În timp ce veți aștepta să vedeți cum evoluează lucrurile în Afganistan, noi vom fi plecați". (vezi nota de subsol 2, mai sus)
[4]India a recunoscut noul guvern afgan la 2 mai 1978.
[5]O referire la Acordul bilateral de cooperare, semnat la 5 martie 1959, în urma unei declarații, semnate la 28 iulie 1958, de către națiunile Pactului de la Bagdad. Pactul de la Bagdad a fost precursorul CENTO(Central Treaty Organization).
citește și
Experiența SUA vs experiența URSS în Afganistan
AFGANISTAN – cronologia evenimentelor din august 2021
„Afganistanul a căzut în orbita sovietică”, 17 mai 1978
Afganistan, 1978 – informațiile elaborate de CIA, reflectând opiniile unei surse (încă secreta)
AMINTIRI DIN COMUNISM 