Arhive etichetă: Pakistan

Ambasada SUA de la Dhaka: „ÎNTRUCÂT NU SUNTEM DOAR FIINȚE UMANE, CI ȘI FUNCȚIONARI GUVERNAMENTALI, INDIGNAREA JUSTIFICATĂ NU ESTE, ÎN SINE, O BAZĂ ADECVATĂ PENTRU REACȚIA NOASTRĂ LA EVENIMENTELE CARE AU LOC ACUM ÎN PAKISTANUL DE EST.”, 31 martie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENTE

[ro] | [eng]

Ambasada a analizat criza din Pakistanul de Est din perspectivă istorică și a concluzionat: "oricât de deplorabile ar fi evenimentele actuale din Pakistanul de Est, nu este de dorit ca acestea să fie ridicate la nivelul unei probleme politice internaționale controversate". [1]
Telegrama 2954 de la Ambasada din Pakistan către Departamentul de Stat, 31 martie 1971, 1245Z

MAR 71
FM AMEMBASSY ISLAMABAD
CĂTRE SECRETARUL DE STAT WASHDC PRIORITATE 7675

SUB: REACȚIE LA EVENIMENTELE DIN PAKISTANUL DE EST

1. ACȚIUNILE ÎNTREPRINSE DE ARMATA PAKISTANEZĂ, ÎNCEPÂND CU NOAPTEA DE 25-26 MARTIE, PENTRU A PRELUA CONTROLUL DEPLIN ASUPRA PAKISTANULUI DE EST, PUNE USG [2] ÎN FAȚA UNOR PROBLEME SEMNIFICATIVE, ATÂT PE TERMEN SCURT, CÂT ȘI PE TERMEN LUNG. AM AVUT ȘI AVEM ÎN PREZENT DE-A FACE CU UNELE DINTRE PROBLEMELE OPERAȚIONALE IMEDIATE, CUM AR FI PLANIFICAREA EVACUĂRII, SECURITATEA COMUNICAȚIILOR NOASTRE CU DACCA ȘI MODUL ÎN CARE DEPARTAMENTUL A RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRILE PRESEI. STUDIEM ȘI VOM TRIMITE SEPARAT RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA PROBLEMELE ACTUALE DE ASISTENȚĂ ECONOMICĂ, CUM AR FI ÎMPRUMUTUL SPECIAL PL-480 PENTRU AJUTORAREA DUPĂ CICLON ȘI ÎMPRUMUTUL ÎN CURS DE ACORDARE PENTRU PROGRAMUL FY-1971. VOR TREBUI, DE ASEMENEA, SĂ FIE REVIZUITE ASPECTE PE TERMEN MAI LUNG, CUM AR FI VIITORUL RELAȚIEI NOASTRE POLITICE CU GOP [3], POZIȚIA NOASTRĂ FAȚĂ DE PAKISTANUL DE EST ȘI DIFERITELE NOASTRE PROGRAME OPERAȚIONALE DE AICI. SCOPUL ACESTUI MESAJ ESTE DE A OFERI CÂTEVA REACȚII PRELIMINARE.

2. MOTIVAȚIILE DIN SPATELE ACȚIUNILOR MILITARE ACTUALE DIN PAKISTANUL DE EST POT FI URMĂRITE PÂNĂ LA EVENIMENTE CARE DATEAZĂ CEL PUȚIN DE LA CREAREA PAKISTANULUI, ÎN 1947. ISTORIA DIVERSITĂȚII INTERESELOR ȘI A MODELELOR SOCIALE ÎNTRE ARIPA DE EST ȘI CEA DE VEST ESTE BINE CUNOSCUTĂ. LA FEL DE CUNOSCUTĂ ESTE ȘI INEGALITATEA DINTRE ARIPA ESTICĂ ȘI CEA VESTICĂ, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ÎMPĂRȚIREA RESURSELOR DISPONIBILE ȘI NEMULȚUMIRILE LEGATE DE ACEASTA, FAȚĂ DE DOMINAȚIA PAKISTANEZĂ DIN VEST. EFORTURILE PAKISTANEZILOR DIN ESTUL PAKISTANULUI, DE A OBȚINE O PARTE MAI MARE DIN ACEASTĂ PLĂCINTĂ, PROPORȚIONAL CU FAPTUL CĂ ACEȘTIA REPREZINTĂ MAJORITATEA POPULAȚIEI ȚĂRII, AU FOST FOARTE BINE JUSTIFICATE. PRINCIPIUL UNEI ÎNȚELEGERI MAI BUNE PENTRU ARIPA ESTICĂ A CÂȘTIGAT O ACCEPTARE TOT MAI MARE ÎN PAKISTANUL DE VEST, CHIAR ȘI ÎN RÂNDUL ADEPȚILOR LINIEI DURE (CUM AR FI CONDUCEREA MILITARĂ) PENTRU CARE „INTEGRITATEA” PAKISTANULUI ERA SUMMUM BONUM. ACEST LUCRU S-A REFLECTAT ÎN EFORTURILE ÎNDELUNGATE ALE LUI YAHYA DE A OBȚINE O BAZĂ POLITICĂ ACCEPTABILĂ PENTRU TRANSFERUL DE PUTERE.

3. OPINIA CONSISTENTĂ A ACESTEI AMBASADE A FOST CĂ YAHYA A FOST SINCER ÎN EFORTURILE SALE DE A ADUCE O SOLUȚIE POLITICĂ ÎN CADRUL UNUI SISTEM CARE SĂ RECUNOASCĂ POPULAȚIA MAJORITARĂ DIN PAKISTANUL DE EST. CU TOATE ACESTEA, EL NU A LĂSAT SĂ PLANEZE NICIO ÎNDOIALĂ ASUPRA FAPTULUI CĂ SISTEMUL AR TREBUI SĂ FIE ÎN CONCORDANȚĂ CU CONCEPTUL UNUI SINGUR PAKISTAN, MAI DEGRABĂ DECÂT CU CEL A DOUĂ (SAU MAI MULTE). VA FI DISCUTABIL DACĂ YAHYA ȘI ARMATA AU AJUNS ÎN ETAPELE FINALE ALE TRATATIVELOR POLITICE DE LA DACCA, ÎN MARTIE, CU DORINȚA REALĂ DE A REZOLVA DIFERENDELE, SAU DACĂ PUR ȘI SIMPLU AU TRAS DE TIMP ÎN TIMP CE ADUCEAU ÎNTĂRIRI MILITARE. ADEVĂRUL AR PUTEA FI UN AMESTEC DIN CELE DOUĂ. NOI CREDEM CĂ YAHYA A CONTINUAT SĂ PREFERE O SOLUȚIE POLITICĂ ACCEPTABILĂ PENTRU TOATE PARTIDELE MAJORE: PE DE ALTĂ PARTE, FĂRĂ ÎNDOIALĂ, S-A CONSIDERAT CEL PUȚIN PRUDENT SĂ SE CONSOLIDEZE PREZENȚA MILITARĂ ÎN ARIPA DE EST, CA MĂSURĂ DE URGENȚĂ.

4. UTILIZAREA FORȚEI MILITARE DE către YAHYA ÎN PAKISTANUL DE EST PE 25-26 MARTIE-. LA EXACT DOI ANI DUPĂ CE L-A ÎNLOCUIT PE AYUB ÎN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE, A VENIT DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA SĂPTĂMÂNI ÎN CARE MUJIB ȘI LIGA SA AWAMI AU CONDUS DE FAPT PAKISTANUL DE EST PRINTR-UN GUVERN PARALEL. ORDINELE PROMULGATE ȘI PUSE ÎN APLICARE DE „LA” AU REPREZENTAT O REBELIUNE ÎMPOTRIVA GUVERNULUI STABILIT. DISTRUGEREA STEAGURILOR ȘI ÎNLOCUIREA LOR CU CELE MAI ÎNALTE STANDARDE BENGALEZE [4], PRECUM ȘI OBSTACOLELE PUSE ÎN CALEA ACTIVITĂȚILOR CIVILE ȘI MILITARE ALE GOP ÎN PAKISTANUL DE EST, AR FI PUTUT FI DESCRISE CA ACTE DE INSURECȚIE.

5. NU PUTEM DECLARA NIMIC (NU PUTEM SUSȚINE NICIUN COMUNICAT DE PRESĂ) PENTRU CEEA CE PARE A FI FOST UTILIZAREA BRUTALĂ, NEMILOASĂ ȘI EXCESIVĂ A FORȚEI DE CĂTRE ARMATA PAKISTANEZĂ, NU NUMAI PENTRU A ÎNĂBUȘI O REZISTENȚĂ LIMITATĂ, CI ȘI PENTRU A CĂUTA ȘI DISTRUGE PRESUPUȘII ADVERSARI DIN PAKISTANUL DE EST. INCIDENTELE CARE IMPLICĂ FORȚA MILITARĂ GRATUITĂ PE CARE CONGEN DACCA ȘI ALȚII LE-AU RAPORTAT, NE TREZESC INDIGNAREA ȘI PUTEM ÎNȚELEGE SENTIMENTUL DE GROAZĂ RESIMȚIT DE MARTORII DE LA FAȚA LOCULUI. CU TOATE ACESTEA, ÎNTRUCÂT NU SUNTEM DOAR FIINȚE UMANE, CI ȘI FUNCȚIONARI GUVERNAMENTALI, INDIGNAREA JUSTIFICATĂ NU ESTE, ÎN SINE, O BAZĂ ADECVATĂ PENTRU REACȚIA NOASTRĂ LA EVENIMENTELE CARE AU LOC ACUM ÎN PAKISTANUL DE EST. GUVERNUL CONSTITUIT FOLOSEȘTE FORȚA ÎMPOTRIVA CETĂȚENILOR ACUZAȚI CĂ ÎI NESOCOTESC AUTORITATEA. LUPTA PAKISTANEZILOR ÎMPOTRIVA PAKISTANEZILOR. (DIN FERICIRE, NICIUN AMERICAN NU A FOST RĂNIT ȘI NICIO CLĂDIRE AMERICANĂ NU A FOST AVARIATĂ, DIN CÂTE ȘTIM NOI: NICI NU AVEM MOTIVE SĂ NE PLÂNGEM, DIN CÂTE CUNOAȘTEM, DE O PROTECȚIE INADECVATĂ PENTRU OAMENII ȘI BUNURILE NOASTRE).

6. ÎN ETAPELE ANTERIOARE ALE ACTUALEI CRIZE, DAR ÎNAINTE DE 25-26 MARTIE, USG A DECIS CĂ NU TREBUIE SĂ DEPUNĂ EFORTURI PENTRU A INFLUENȚA PROCESUL DECIZIONAL SAU ACȚIUNILE PARTIDULUI REPUBLICAN ÎN CHESTIUNI CONSIDERATE A FI, ÎN ESENȚĂ, DE NATURĂ INTERNĂ. CRIZA ȘI-A SCHIMBAT CURSUL ȘI S-A ACCENTUAT DE ATUNCI, DAR PROBLEMELE RĂMÂN, ÎN PRINCIPAL DE NATURĂ INTERNĂ ÎN PAKISTAN.

7. ÎN OPINIA ACESTEI AMBASADE, ORICÂT DE DEPLORABILE AR FI EVENIMENTELE ACTUALE DIN PAKISTANUL DE EST, NU ESTE DE DORIT CA ACESTEA SĂ FIE RIDICATE LA NIVELUL UNEI PROBLEME POLITICE INTERNAȚIONALE CONTROVERSATE. (DIN CÂTE ȘTIM, DOAR INDIA A ÎNCERCAT SĂ MUTE PROBLEMA ACTUALĂ A PAKISTANULUI ÎN ARENA INTERNAȚIONALĂ). DIVERSE GUVERNE, INCLUSIV AL NOSTRU, VOR TREBUI SĂ ȚINĂ CONT DE NOILE FAPTE GENERATE DE CELE MAI RECENTE EVENIMENTE DE AICI, ÎN RELAȚIILE CU PAKISTANUL, AȘA CUM SE MENȚIONEAZĂ LA PUNCTUL 1 DE MAI SUS. DEȘI NU SUNTEM PREGĂTIȚI ÎN ACEST MOMENT SĂ FACEM RECOMANDĂRI SPECIFICE CU PRIVIRE LA PROIECTELE NOASTRE AICI, CREDEM CU TĂRIE CĂ AR TREBUI SĂ NE PĂSTRĂM OPȚIUNILE DESCHISE PENTRU A PUTEA SĂ NE PROMOVĂM INTERESELE PE MĂSURĂ CE EVENIMENTELE VOR CONTINUA SĂ SE DESFĂȘOARE.

8. ACEASTĂ FILOZOFIE DE MAI SUS NE-A GHIDAT ÎN SUGESTIILE NOASTRE REFERITOARE LA PRUDENȚA CU CARE TRATĂM ÎNTREBĂRILE PRESEI (ISLAMABAD 2793) ȘI ÎN PROPRIILE MELE ÎNDRUMĂRI CĂTRE ANGAJAȚII AMERICANI DIN PAKISTAN CU PRIVIRE LA NECESITATEA DE A DA DOVADĂ DE REȚINERE ÎN COMENTARIILE PRIVIND EVOLUȚIILE RECENTE DIN ACEASTĂ ȚARĂ (ISLAMABAD 2813 ȘI 2814).

FARLAND

[înapoi]

Telegram 2954 From the Embassy in Pakistan to the Department of State, March 31, 1971, 1245Z

MAR 71
FM AMEMBASSY ISLAMABAD
TO SECSTATE WASHDC PRIORITY 7675

SUBJ: REACTION TO EAST PAK EVENTS

1.  ACTIONS BY PAK MILITARY, BEGINNING WITH NIGHT MARCH 25-26, TO CLAMP FULL CONTROL OVER EAST PAKISTAN PRESENTS USG WITH SIGNIFICANT PROBLEMS FOR BOTH SHORT AND LONGER TERMS.  WE HAVE BEEN AND ARE NOW DEALING WITH SOME TO THE IMMEDIATE OPERATIONAL PROBLEMS, SUCH AS EVACUATION PLANNING, SECURITY OF OUR COMMUNICATIONS WITH DACCA, AND THE DEPARTMENT SPOKE- MAN’S HANDLING OF PRESS QUESTIONS.  WE ARE STUDYING AND WILL BE SENDING RECOMMENDATIONS SEPARATELY ON CURRENT ECONOMIC ASSISTANCE ISSUES SUCH AS THE SPECIAL PL-480 LOAN FOR POST-CYCLONE RELIEF AND THE PENDING FY-1971 PROGRAM LOAN. LONGER-TERM ISSUES SUCH AS THE FUTURE OF OUR POLITICAL RELATIONSHIP WITH THE GOP, OUR STANCE TOWARD EAST PAKISTAN, AND OUR VARIOUS OPERATIONAL PROGRAMS HERE WILL ALSO HAVE TO BE REVIEWED.  PURPOSE OF THIS MESSAGE IS TO PROVIDE SOME PRELIMINARY REACTIONS.

2.  MOTIVATIONS BEHIND CURRENT MILITARY ACTIONS IN EAST PAKISTAN CAN BE TRACED TO EVENTS AT LEAST AS FAR BACK AS THE CREATION OF PAKISTAN IN 1947.  HISTORY OF DIVERSITY IN INTERESTS AND SOCIAL PATTERNS BETWEEN EAST AND WEST WINGS IS WELL KNOWN.  SO TOO IS UNEQUAL SHARE BETWEEN EAST AND WEST WINGS AS REGARDS DIVISION OF AVAILABLE RESOURCES AND RELATED EAST PAK GRIEVANCES AGAINST WEST PAK DOMINATION. THERE WAS VERY CONSIDERABLE JUSTIFICATION FOR EFFORTS BY EAST PAKISTANIS TO SEEK GREATER SHARE OF THIS PIE COMMENSURATE WITH THEIR HAVING MAJORITY OF COUNTRY’S POPULATION.  PRINCIPLE OF A BETTER DEAL FOR EAST WING HAD WON INCREASING ACCEPTANCE IN WEST PAKISTAN, EVEN AMONG HARDLINERS (SUCH AS MILITARY LEADERSHIP) FOR WHOM „INTEGRITY” OF PAKISTAN WAS THE SUMMUM BONUM. THIS WAS REFLECTED IN YAHYA’S PROTRACTED EFFORTS TO ACHIEVE ACCEPTABLE POLITICAL BASIS FOR TRANSFER OF POWER.

3. IT HAS BEEN THIS EMBASSY’S CONSISTENT OPINION THAT YAHYA WAS SINCERE IN HIS EFFORTS TO BRING ABOUT A POLITICAL SOLUTION UNDER A SYSTEM RECOGNIZING THE POPULATION MAJORITY OF EAST PAKISTAN.  HE NEVER LEFT ANY DOUBT, HOWEVER, THAT THE SYSTEM WOULD HAVE TO BE CONSISTENT WITH THE CONCEPT OF ONE PAKISTAN RATHER THAN TWO (OR MORE).  IT WILL BE DISPUTED WHETHER YAHYA AND THE MILITARY CAME DOWN TO FINAL STAGES OF THE POLITICAL PARLEYS IN DACCA IN MARCH  WITH TRUE DESIRE TO WORK OUT DIFFERENCES, OR WHETHER THEY WERE MERELY STALLING FOR TIME WHILE BRINGING IN MILITARY REINFORCEMENTS. THE TRUTH MAY BE MIXTURE OF THE TWO.  WE BELIEVE THAT YAHYA CONTINUED TO PREFER A POLITICAL SOLUTION ACCEPTABLE TO ALL THE MAJOR PARTIES:  ON THE OTHER HAND, IT WAS DOUBTLESS CONSIDERED AT LEAST PRUDENT TO BEEF UP THE MILITARY  PRESENCE EAST WING AS CONTINGENCY MEASURE.

4.  YAHYA’S USE OF MlLITARY FORCE IN EAST PAKISTAN ON MARCH 25-26-. PRECISELY TWO YEARS AFTER HE REPLACED AYUB AS PRESIDENT CAME AFTER A PERIOD OF SEVERAL WEEKS DURING WHICH MUJIB AND HIS AWAMI LEAGUE HAD IN EFFECT BEEN RULING EAST PAKISTAN THROUGH A PARALLEL GOVERNMENT. THE ORDERS PROMULGATED AND ENFORCED BY THE AL AMOUNTED TO A REBELLION AGAINST THE ESTABLISHED GOVERNMENT.  THE DESTRUCTION OF PACK FLAGS AND THEIR REPLACEMENT BY BENGALA BEST STANDARDS, AND IMPEDIMENTS PLACED IN THE WAY OF GOP CIVIL AND MILITARY ACTIVITIES IN EAST PAKISTAN, COULD HAVE BEEN DESCRIBED AS ACTS OF INSURRECTION.

5. WE CAN HOLD NO BRIEF FOR WHAT SEEMS TO HAVE BEEN THE BRUTAL, RUTHLESS AND EXCESSIVE USE OF FORCE BY PAK MILITARY NOT ONLY IN PUTTING DOWN LIMITED RESISTANCE BUT IN SEEKING OUT AND DESTROYING PRESUMED OPPONENTS IN EAST PAKISTAN.  INCIDENTS INVOLVING WANTON MILITARY FORCE WHICH CONGEN DACCA AND OTHERS HAVE REPORTED AROUSE OUR INDIGNATION AND WE CAN APPRECIATE THE SENSE OF HORROR FELT BY WITNESSES AT THE SCENE. SINCE WE AREA NOT ONLY HUMAN BEINGS BUT ALSO GOVERNMENT SERVANTS, HOWEVER, RIGHTEOUS INDIGNATION IS NOT OF ITSELF AN ADEQUATE BASIS FOR OUR REACTION TO THE EVENTS NOW OCCURRING IN EAST PAKISTAN.  THE CONSTITUTED GOVERNMENT IS USING FORCE AGAINST CITIZENS ACCUSED OF FLOUTING ITS AUTHORITY. THE STRUGGLE PAKISTANI AND PAKISTANI. (FORTUNATELY, NO AMERICANS HAVE BEEN INJURED AND NO AMERICAN PREMISES HAVE BEEN DAMAGED, TO OUR KNOWLEDGE: NOR DO WE HAVE REASON TO COMPLAIN,  SO FAR AS WE ARE AWARE, OF INADEQUATE PROTECTION FOR YOUR PEOPLE AND PROPERTY.)

6.  AT EARLIER STAGES IN THE PRESENT CRISIS, BUT BEFORE MARCH 25-26, USG DECIDED IT SHOULD NOT INTERVENE EFFORT TO INFLUENCE GOP DECISION-MAKING OR ACTIONS IN MATTER DEEMED TO BE ESSENTIALLY OF INTERNAL NATURE.  CRISIS HAS CHANGED COURSE AND HEIGHTENED THEN,  BUT PROBLEMS REMAIN ESSENTIALLY INTERNAL TO PAKISTAN.

7.  IN THIS EMBASSY’S S VIEW,  DEPLORABLE AS CURRENT EVENTS IN EAST PAKISTAN MAY BE,  IT IS UNDESIRABLE THAT THEY BE RAISED TO LEVEL OF CONTENTIOUS INTERNATIONAL POLITICAL ISSUE. (SO FAR AS WE KNOW, ONLY INDIA HAS SOUGHT TO MOVE CURRENT PAK PROBLEM IN THE INTERNATIONAL ARENA.)  VARIOUS GOVERNMENTS INCLUDING OUR OWN WILL HAVE TO TAKE ACCOUNT OF NEW FACTS PRESENTED BY NEW EVENTS HERE IN DEALING WITH PAKISTAN,  AS ALLUDED TO IN PARA ONE ABOVE.  WHILE WE ARE NOT PREPARED AT THIS MOMENT TO MAKE SPECIFIC RECOMMENDATIONS REGARDING OUR PROGRAMS HERE,  WE BELIEVE FIRMLY THAT WE SHOULD KEEP OUR OPTIONS OPEN SO AS TO BE ABLE TO PROMOTE OUR INTERESTS AS EVENTS CONTINUE
TO UNFOLD.

8. THAT ABOVE PHILOSOPHY HAS GUIDED US IN OUR SUGGESTIONS RE CAUTION IN HANDLING PRESS QUERIES (ISLAMABAD 2793)  AND IN MY OWN GUIDANCE TO AMERICAN EMPLOYEES IN PAKISTAN ON EXERCISING RESTRAINT IN COMMENTING ON RECENT DEVELOPMENTS HERE (ISLAMABAD  2813 AND 2814).

FARLAND

[înapoi]

[1] Sursa:  Arhivele Naționale, RG 59, Central Files 1970-73, POL 23-9 PAK.  Confidențial; Prioritate.  Repetat la Calcutta, Colombo, Dacca, Kabul, Karachi, Lahore, Londra și New Delhi.| Nota: majusculele sunt folosite peste tot in textul original.
[2] USG - United States Gov. / Guvernul Statelor Unite
[3] GOP - Guvernul Pakistanez (Gov. Of Pakistan)
[4] Liga Awami (LA) a înlocuit steagul pakistanez cu un steag propriu. În urma alegerilor din decembrie 1970, câștigate de Ligă, conducătorul militar al Pakistanului, Yahya, a anulat Adunarea Națională. Opoziția Ligii Awami față de acesta măsură a dus la crearea unui drapel național pentru patria bengaleză, Bangladesh. Drapelul Bangladeshului este verde închis, un simbol al credinței islamice a celei mai mari părți a populației. Cu toate acestea, bengalezii au, în mod oficial, un stat laic și, prin urmare, au definit verdele ca semnificând "vegetația bogata a țării lor și speranța". 

Primul steag, conceput de un student (Serajul Alam), avea în centru un disc roșu, cu harta aurită a siluetei Pakistanului de Est. Atunci când Mujibur Rahman (seicul Mujib), liderul Ligii Awami, s-a pronunțat în favoarea autonomiei bengaleze, în martie 1971, noul drapel a fost arborat în spatele său. În scurt timp, Pakistanul a întreprins măsuri represive și l-a arestat pe Mujib, care a reacționat făcând apel la bengalezi să proclame independența. Cu sprijinul trupelor indiene, în decembrie, bengalezii au câștigat lupta, iar în ianuarie a fost proclamat un nou guvern. 
La 13 ianuarie 1972, steagul național a fost modificat. Harta cu silueta țării a fost eliminată, iar discul roșu a fost deplasat ușor descentrat spre catarg. Culoarea roșie a fost definita ca simbolizând sângele vărsat de bengalezi în lupta lor pentru independență. S-a spus că discul este imaginea "soarelui răsare al unei noi țări" (Bangladesh).
Când a început lupta pentru independență în India dominată de britanici, mulți musulmani au preferat să creeze un nou stat în care să fie majoritari. Prin urmare, a fost înființată Liga Musulmană a întregii Indii, ca parte a mișcării mai largi pentru independența Indiei. La prima lor reuniune, care a avut loc la 30 decembrie 1906, în ceea ce este astăzi Dhaka, capitala Bangladeshului, au aprobat steagul Ligii Musulmane. Fundalul său verde și simbolul alb al stelei și semilunii au fost recunoscute pe scară largă ca fiind embleme islamice. Steaua și semiluna, adoptate de statele musulmane dintr-o utilizare anterioară, oferă astăzi un simbol islamic izbitor, frecvent întâlnit pe steaguri, pe clădiri și în artele vizuale.
La miezul nopții de 14/15 august 1947, la miezul nopții, Pakistanul a devenit independent, sub un drapel național care se deosebea de cel al Ligii Musulmane doar prin faptul că avea o bandă verticală albă la catarg. S-a explicat că albul reprezenta toate culorile din spectrul de culori și, prin urmare, reprezenta în mod corespunzător toate grupurile religioase minoritare din țară. Verdele și albul au fost considerate simboluri ale prosperității și păcii; semiluna a fost considerată un simbol al progresului, iar steaua a fost numită emblema cunoașterii și a luminii. Steagul nu a fost modificat nici atunci când Pakistanul a devenit republică și nici atunci când jumătatea estică a țării s-a separat în 1972 pentru a deveni Bangladesh.[înapoi]

VEZI SI SUA contra SUA: IN „DEZACORD CU ACTUALA POLITICĂ AMERICANĂ FAȚĂ DE PAKISTANUL DE EST”, 10 aprilie 1971

CRIZA DIN PAKISTAN | Yahya Khan: „Ceea ce s-a întâmplat în Dacca nu a fost un meci de fotbal. Dacă soldații mei ucid, o fac într-un mod curat”, 29 septembrie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENTE

29 septembrie 1971 | New York Times publică un interviu cu generalul Yahya Khan, preluat din Le Figaro, în articolul intitulat "Yahya Khan Speaks".

Pierre Bois (reporter): Prin urmare, mai credeți că, după politica de genocid a armatei dvs., mai este posibilă o uniune între Pakistanul de Est și Pakistanul de Vest?

Yahya Khan: Faptul că folosiți cuvântul genocid arată că nu cunoașteți Pakistanul. Și atunci, pot să vă spun ceva despre istoria Pakistanului. Primii care au cerut crearea statului au fost, de fapt, pakistanezii din Est. Așa că sunt foarte încrezător în ceea ce privește viitorul: Bengali va rămâne Pakistan.

PB: Cu toate acestea, unul dintre motivele crizei din Bengal este că v-ați confruntat cu eșecul. Mai înainte ați spus că nu ați – nu aveați alte ambiții politice, decât aceea de a le oferi pakistanezilor un parlament și o constituție. Dar, de îndată ce poporul și-a ales liderul, armata dumneavoastră a intervenit. …

Yahya Khan: Asta a fost vina lui Mujibur Rahman [liderul bengalez]. Știi, între noi fie vorba, poate că era un orator talentat, dar nu era deloc făcut pentru a fi lider. Era strălucitor și foarte sigur pe el în public, dar, în fața mea, nu era mai mult decât un… cum să îl descriu? Doar o „pisicuță”, nu mai mult decât atât. Pentru a guverna o țară este nevoie de bun simț. Eu însumi sunt un soldat. Nu am fost crescut pentru a guverna. Mă bazez pe bunul meu simț. Mujibur Rahman a fost un mic fascist, care nu avea simțul proporțiilor. Poporul l-a ales pe baza unui program de autonomie. Intoxicat, a vorbit imediat de independență.„

PB. Înainte de intervenția armatei, ați avut zece zile de negocieri la Dacca cu Mujibur Rahman. Ce s-a întâmplat atunci?

Yahya Khan. Pe de o parte, Mujibur Rahman avea majoritatea voturilor în Pakistanul de Est; pe de altă parte, Bhutto [liderul partidului majoritar din Pakistanul de Vest] câștigase în Pakistanul de Vest.

Aceasta a fost prima dată când au fost organizate alegeri generale. Am vrut ca aleșii acestor două partide majore să creeze o constituție care să instaureze un regim civil în locul celui militar. Dar cu Mujibur, orice discuție era imposibilă.

PB. Cum a decurs ultima ta discuție cu Mujibur Rahman?

Yahya Khan. Mujibur mi-a spus: „Dacă nu semnați un acord cu mine, mâine dimineață va avea loc o revoltă în Pakistanul de Est”. M-am uitat la el și i-am răspuns: „Ei bine, du-te înainte cu revoluția ta”.

(Președintele Yahya Khan a suspinat și a spus: „Mi-a părut foarte rău… pentru el.„)

PB. Dar vorbiți despre el la trecut? Ce s-a întâmplat cu el?

Yahya Khan. Se află în închisoare.

PB. Unde?

Yahya Khan. Habar nu am. Președintele vostru din Franța știe unde sunt toți criminalii? Și dacă este capabil să facă acest lucru, este pentru că nu aveți mulți în țara dumneavoastră.

PB. Dar el este totuși principalul dumneavoastră inamic. …

Yahya Khan. El nu este dușmanul meu personal. Este cel al poporului pakistanez. Nu vă faceți griji, toată lumea din Pakistan știe unde se află. Dar este inutil să îi întrebați, nu vă vor spune.

PB. Dar opinia internațională?

Yahya Khan. M-am săturat să mă justific. Am spus că era în viață, trebuie doar să mă credeți pe cuvânt. [1]

PB. S-a vorbit despre atrocitățile armatei în ceea ce privește noaptea tragică de 25 martie.

Yahya Khan. Unul a uitat să vorbească despre atrocitățile Ligii Awami. Deja pe 2 martie, în Chittagong, Liga Awami i-a înhățat pe cei care nu erau bengalezi, biharieni, punjabi și alții, și i-a făcut sa sângereze până la moarte. Un măcel. Acesta este doar unul dintre evenimente: Citiți Cartea albă pe care guvernul meu a publicat-o în această privință.

PB. Dar armata dumneavoastră?

Yahya Khan. Armata mea este o armată profesionistă și bine antrenată. Eu însumi am fost antrenat în armata indiană. Dacă soldații mei ucid, o fac într-un mod curat.

PB. Ați negat că au fost 250.000 de morți.

Yahya Khan. Acest lucru este foarte exagerat, dar, desigur, au existat morți. Ceea ce s-a întâmplat în Dacca nu a fost un meci de fotbal. Când cineva se luptă, nu aruncă flori.

PB. Care este situația acum în Pakistanul de Est?

Yahya Khan. În ceea ce privește ordinea publică, totul se află acum sub controlul armatei mele, cu excepția câtorva zone de frontieră. Și pot să vă spun că sunt în continuare ferm hotărât să transfer frâiele guvernului către popor.

PB. Care este situația actuală la frontiere?

Yahya Khan. Mergeți și aruncați o privire acolo. Nu este deloc liniștită Căci India continuă să infiltreze trupe și să încurajeze volt. Din acest motiv refugiații nu se pot întoarce. Acest lucru poate fi acceptat într-o anumită limită, dar situația nu poate dura. Deja în vremuri normale, ceea ce se întâmplă la graniță ar însemna război. Încearcă să trimiți 25-1b, bombe peste granița unei alte țări. Asta e ceea ce primim. Ei bine, eu observ cu multă răbdare, dar profit de acest lucru pentru a avertiza lumea că, dacă indienii își imaginează că vor putea lua o bucățică din teritoriul meu fără a provoca un război, fac o gravă greșeală. Permiteți-mi să vă avertizez pe voi și să avertizez lumea că asta ar însemna război, un război total, pe care eu îl urăsc. Dar, pentru a-mi apăra țara, nu voi ezita.

PB. Pentru a soluționa conflictul de frontieră, intenționați să negociați cu India?

Yahya Khan. De mai multe ori am îndrăznit să spun că sunt gata să discut cu India, dar nu am primit niciun răspuns.

(Președintele Yahya s-a ridicat. Întrevederea era pe sfârșite. M-a însoțit în holul de intrare. Zâmbea). L-am întrebat: „Dar dacă te întâlnești cu doamna Indira Gandhi, ce i-ai spune?„

El a izbucnit din nou în râs și a răspuns: „Nu mă voi întâlni cu ea. Ea nu poate suporta să mă vadă. Dar acest lucru nu mă stânjenește. Pentru că ea nu este nici femeie, nici șef de stat, dorind să fie amândouă deodată. Ea nu are calitățile tatălui ei„.

„Dar ce i-ai spune?„

(Un alt hohot de râs). După care generalul Yahya a spus: „I-aș spune: „Taci, femeie, lasă-mă în pace și lasă-mi refugiații să se întoarcă”.„

[1] In ianuarie 1972, potrivit NYT, Mujib ar fi afirmat că cel care l-a salvat de la moarte, in 1971, ar fi fost Bhutto.

"Mujib spune că Bhutto a zădărnicit un ordin de execuție dat de Yahya"
Mujib Says That Bhutto Foiled An Execution Order by Yahya | NYT, 1972
"Șeicul Mujibur Rahman a dezvăluit că ordinul de execuție în ultimele ore ale războiului dintre India și Pakistan a fost contracarat de Zulfikar Ali Bhutto, care a aranjat ca el să fie scos clandestin dintr-o închisoare în care se afla în izolare timp de nouă luni. La acea vreme, domnul Bhutto nu îl înlocuise încă pe generalul Agha Mohammad Yahya Khan în funcția de președinte al Pakistanului.

Într-un interviu acordat revistei News week, primul interviu pe care l-a acordat de la întoarcerea sa la Dacca săptămâna trecută, prim-ministrul națiunii nou-proclamate Bangladesh a descris calvarul detenției sale, a calificat procesul său pentru acuzațiile de trădare drept "o farsă" și a detaliat evadarea sa în a 11-a oră de la ordinul de execuție.

"Cu războiul aproape încheiat și cu Bhutto venind la putere, Yahya a spus că vrea să-l spânzure pe șeicul Mujibur Rahman în aceeași zi cu căderea Bengalului", a declarat șeicul Mujibur.

El a adăugat: "Într-o noapte, au încercat să mă ucidă în interiorul închisorii, în ciuda eforturilor lui Bhutto de a-l împiedica pe Yahya să își ducă planul la îndeplinire. Așa că Bhutto a aranjat ca superintendentul de poliție responsabil de secția mea să mă scoată de acolo."

Șeicul Mujib a declarat că a fost dus din închisoare în jurul orei 3 dimineața la casa superintendentului, unde a rămas timp de două zile. Până atunci, forțele pakistaneze din Pakistanul de Est se retrăseseră în India, iar generalul Yahya Khan renunța la putere în favoarea domnului Bhutto, care l-a eliberat definitiv pe șeic la 8 ianuarie.

Într-un alt interviu, acordat personalității de televiziune David Frost, șeicul Mujib a numit acțiunea forțelor pakistaneze din Pakistanul de Est "cel mai mare masacru de oameni din istorie" și a spus că trei milioane de oameni au fost uciși de trupele pakistaneze, în timpul luptei bengaleze pentru independență.

El a cerut un proces "complet și deschis" al generalului Yahya Khan, care a fost plasat în arest la domiciliu în Pakistanul de Vest pentru rolul său în înfrângerea militară." (NYT, 17 ianuarie 1972)

Cu toate acestea, telegramele diplomatice declasificate ale ambasadei SUA din Pakistan, trimise Departamentului de Stat, arată adevăratele motive care au stat la baza schimbării de opinie a lui Bhutto. Bhutto plănuia să-l folosească pe Mujib ca monedă de schimb cu Bangladesh și India, pentru eliberarea miilor de prizonieri de război pakistanezi pe care India îi deținea în urma capitulării din Pakistanul de Est, a informat ambasadorul american Joseph S. Farland Departamentul de Stat, într-o telegramă din 20 decembrie 1971.

Indira Gandhi, scrisoare către Nixon

Publicat pe de
Răspunde

7 august 1971

Într-o scrisoare adresată președintelui american Richard Nixon, prim-ministrul indian Indira Gandhi și-a exprimat nemulțumirea față de inițiativa de a trimite observatori ONU în India și Pakistan.

„Este nerealist să credem că prezența unui grup de observatori ONU ar putea da un sentiment de siguranță persoanelor evacuate, în condițiile în care, în fiecare zi, acestea văd cum noi evacuați sosesc cu povești de atrocități. Ar fi reușit oare observatorii Ligii Națiunilor să îi convingă pe refugiații care au fugit de tirania lui Hitler să se întoarcă, în timp ce pogromurile împotriva evreilor și a opozanților politici ai nazismului continuau fără încetare?„

„Din punctul nostru de vedere, intențiile observatorilor ONU ar putea fi mai credibile dacă eforturile lor ar fi îndreptate spre oprirea fluxului continuu de refugiați și spre crearea unor condiții care, pentru orice persoană rezonabilă, ar asigura siguranța vieții și libertatea refugiaților care doresc să se întoarcă în Bengalul de Est„.

Premierul indian a mai spus că știrea privind o nouă livrare de arme americane către Pakistan a fost o mare problemă pentru guvernul său, deoarece autoritatea americană a asigurat în mod repetat India că nu va sprijini junta pakistaneză în continuarea misiunii de ucidere din Pakistanul de Est.

„A fost un capitol trist în istoria sub-continentului nostru, când Statele Unite au început să furnizeze arme Pakistanului în 1954 și au continuat să facă acest lucru până în 1965. Aceste arme au fost folosite împotriva noastră, așa cum de altfel ne temeam că vor fi. Iar acum, aceste arme sunt folosite împotriva propriului popor, a cărui singură vină pare să fie că a luat în serios promisiunile președintelui [pakistanez] Yahya Khan de a restabili democrația.„

sursa: The Daily Star

citește si

NIXON: „Noi considerăm Pakistanul prietenul nostru…Este esențial să deschidem negocieri cu China. Indiferent de relațiile noastre cu URSS”, 25 octombrie 1970

Scrisoarea președintelui Nixon către prim-ministrul indian Gandhi: „Statele Unite trebuie să mențină o relație constructivă cu Pakistanul”, 1 iulie 1971

CRIZA DIN PAKISTAN | NIXON: „Lucrul care ne îngrijorează cu adevărat este, bineînțeles, campania mizerabilă împotriva Pakistanului”, 28 iulie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENTE

[ro] | [eng]

Conversație între Președintele Nixon, Asistentul Președintelui pentru probleme de securitate națională (Kissinger) și Ambasadorul în Pakistan (Farland)[1] [2]

Washington, 28 iulie 1971, orele 16:21-16:54.

Nixon: Știți, lucrul care ne îngrijorează cu adevărat, bineînțeles, după cum știm cu toții, campania mizerabilă, nu știu ce puteți face în această privință cât timp sunteți aici, împotriva Pakistanului. Credeți că face – Keating a fost aici făcând lobby pentru indieni când a fost aici – credeți că ar trebui să încerce să spună ceva bun despre pakistanezi cât timp sunteți aici? Ai putea?

Farland: Eu pot…

Nixon: Ar fi util?

Kissinger: Cred că ar fi util să expunem [neclar].

Farland: Sunt de acord, deși încercam să păstrez un profil relativ scăzut pentru că nu voiam să primesc întrebări despre particularități ale călătoriei în China.

Nixon: În legătură cu asta aveți o chestie perfectă, spuneți doar că nu spuneți nimic. [neclar]

Farland: L-am văzut astăzi pe Chuck Percy la un prânz pe care Frank Kellogg l-a dat la Departamentul de Stat. Și mai mulți membri ai Congresului, și toți se întrebau de ce nu s-a aflat de prezența mea, de ce am apărut în fața unei comisii și nu am avut niciun comentariu de făcut. Am spus că nu știu. Am avut o conversație cu [neclar] în această dimineață și era destul de încrezător că aș putea apărea în fața uneia dintre comisii. Am căzut de acord cu Charles Bray de la Departamentul de Stat pentru a oferi presei un rezumat vineri după-amiază.

Nixon: Bine.

Kissinger: Este mai bine decât o mărturie [neclar].

Nixon: Bun. Presei îi plac mult mai mult documentele de fond. Acolo contează. La naiba cu afurisitul de Congres.

Farland: Există și o altă față a acestei imagini și pot spune cu toată sinceritatea că, dacă îl împingem pe Yahya până la punctul în care va reacționa, reacția va fi de așa natură încât întregul subcontinent va fi [neclar]. Vreau să spun că va lupta. Va lupta, și s-ar putea să meargă [neclar]. Dacă va ieși, și s-ar putea să meargă [neclar], va fi [neclar] ceea ce omenirea a văzut vreodată, în timpul vieții noastre. Chinezii vor veni chiar prin Assam. [neclar] Mai mult, chinezii vor trece prin pasul Mintoka și vor începe un război de gherilă în Kashmir. Și vor fi înconjurați peste tot. Iar forțele vociferante din India de astăzi [neclar]. Este o imagine foarte crudă, dar nu este una exagerată.

Nixon: Care credeți că ar trebui să fie poziția noastră?

Farland: Cred că facem ceea ce ar trebui să facem. Aceasta este o politică la care m-am alăturat. Nu cred că putem să exagerăm, dar nu cred că suntem în căutarea unei acțiuni vehemente și pozitive. Dle Președinte, după cum vă spuneam în această dimineață, această problemă datează din anul 712 d.Hr., când musulmanii au invadat prima dată Sindul. De atunci nu a mai existat pace pe subcontinent, deoarece hindușii și musulmanii nu au nimic în comun. Fiecare punct al vieții lor este diametral opus – economic, politic, social, emoțional, în ciuda credințelor lor. Unul se roagă la idoli, celălalt se roagă la un singur Dumnezeu. Unul se închină la vacă, celălalt o mănâncă. Simplu ca bună ziua. Iar anul trecut au avut loc 521 de revolte comunitare în India, recunoscute.

Nixon: Un loc nenorocit și mizerabil.

Kissinger: Și ceea ce urmăresc cu adevărat indienii, asta mi-a devenit clar în timpul călătoriei mele [neclar]. Gândurile lor se referă la Pakistanul de Est, pentru că ei cred că [neclar] Pakistanul de Vest. Ei cred că prin, ei bine, dacă pot submina Pakistanul de Est, atunci în Pakistanul de Vest vor fi, se vor dezlănțui, vor fi eliberate atât de multe forțe, încât întreaga chestiune a Pakistanului va dispărea. Indienii și pakistanezii din vest se urăsc reciproc…

Nixon: Oh, sigur, de asta se tem. Pakistanul de Est [neclar]. Chestia, lucrul rău este că sunteți convins, totuși, că Yahya va lupta?

Farland: Oh, o va face.

Nixon: Se va sinucide.

Kissinger: Sunt complet de acord. El va lupta. Așa cum ar fi luptat și Lincoln. Pentru el, Pakistanul de Est face parte din Pakistan. [neclar]

Farland: Din cauza sentimentului lor de pierdere, posibilitatea înfrângerii este un considerent minor, spre deosebire de sentimentul lor de unitate națională. Amintiți-vă, aproape fiecare [neclar] de acolo își amintește de momentul împărțirii, atunci când aveau…

Nixon: Măceluri îngrozitoare?

Farland: Cifra recunoscută este de peste o jumătate de milion. Cifra pe care majoritatea oamenilor o cred este cu mult peste un milion de oameni. Cincisprezece milioane de refugiați erau pe drum.

Nixon: Care este situația, eu chiar, desigur, există întotdeauna două părți în orice lucru, dar cu indienii [neclar]? Povești teribile [neclar] și așa mai departe.

Farland: Ei sunt, din vechime, maeștrii ai propagandei. Pakistanezii nu…

Nixon: Cum puteți, poate puteți băga un pic din asta [neclar]. Ei bine, oricum, cred că dacă ați putea, dacă ați putea…

Kissinger: [neclar]

Nixon: Da. Bine.

[Schimb neclar de replici]

Farland: Această chestiune de arme pentru Pakistan.

Nixon: Uh, huh.

Farland: Din 25 martie am trimis peste 2.200 de cartușe de calibrul 22 pentru puștile de supraviețuire de acolo, asta e tot. Această parte a afacerii noastre cu arme este doar, în materie de puști și povestea nu a fost expusă cum trebuie…

Nixon: Spune-le că e bine. Asta e bine.

Farland: Între 40 și 50 la sută din ceea ce este în pregătire este pentru piese de schimb pentru camioane și pentru echipamente de comunicare fără de care refugiații înfometați nu ar putea fi hrăniți.

Nixon: Bun. Bine. Bine.

Farland: Deci, acestea sunt…

Nixon: Ar trebui să le expuneți direct. Și, de asemenea, cred că toată lumea este preocupată de [neclar]. Să nu agravăm problema; să încercăm să ajutăm în problema – Pakistanului de Est. Și principalul lucru: să nu o întărâtăm. S-a inflamat prea mult. Inevitabil, va fi o baie de sânge acolo.

Farland: Așa va fi. Va fi peste tot în subcontinent.

Nixon: I-am avertizat foarte puternic pe indieni că, dacă încep ceva – și credeți-mă, ar fi o plăcere al naibii de mare în ceea ce mă privește – dacă le vom tăia orice fel de ajutor pe care îl acordăm, cel puțin în ceea ce privește valoarea acestuia.

Farland: Yahya mi-a spus că au localizat 29 de tabere în India unde sunt antrenate gherilele. Nu-mi place să vă spun asta, domnule Președinte, dar amenințarea gherilei crește cu pași repezi. Acum au o medie de 18 pakistanezi pe zi; au o medie de două poduri pe zi. Ucigând un număr atât de mare de oameni. Iar acest lucru este [neclar]. Și odată ce refugiații ajung acolo, li se interzice, sunt împiedicați să se întoarcă, prin propria declarație a Indirei. Acomodarea politică, în concepția ei, înseamnă Bangladesh. Asta este rău

Nixon: Ei bine, cred că vom continua pe linia noastră. Nouă, după cum știți, ne este foarte greu să ținem birocrația Departamentului de Stat conectată la acest lucru. Sunt practic pro-indieni. Când spun „ei”, nu chiar toți. Dar mulți dintre ei. Și vor să creadă ceea ce scrie presa americană. Și presa indiană, bineînțeles, presa americană este la fel ca și cea indiană, ascultă tot ce spun ei.

Farland: Ei bine, consulul meu general din Dacca…

Nixon: Nu e bun de nimic.

Farland: A dat în vileag toată treaba asta.

Nixon: E rău, nu-i așa?

Farland: Ei bine, a plecat. Acum e aici, în departament. Iar șeful USIS a fost la fel de tendențios în rapoartele sale. Am scăpat de el. Shakespeare l-a dat afară.

Nixon: Bine.

Farland: Cel care a mai rămas, care se află într-o situație foarte critică, acest tip, Eric Griffel, care este șeful AID [Griffel era directorul asociat responsabil cu operațiunile AID din Dacca], va fi eliberat în septembrie. Mi-aș dori să iasă acum. Nu cred că l-ați putea retrage fără…

Nixon: Repercusiuni.

Farland:-repercusiuni la Capitoliu. Și bănuiesc că el a contribuit la scurgerea unor informații.

Nixon: Nenorociți bolnavi. Continuați să vă ocupați de chestia asta.

Conversation Among President Nixon, the President’s Assistant for National Security Affairs (Kissinger), and the Ambassador to Pakistan (Farland) /1/ /2/

Washington, July 28, 1971, 4:21–4:54 p.m.

Nixon: You know, the thing that really concerns us, naturally, as we all know, the miserable campaign, I don’t know what you can do about it while you are here, against Pakistan. Do you think he’s doing—Keating was over here lobbying for the Indians when he was here—do you think he ought to try to say anything good about the Paks while you are here? Could you?

Farland: I can…

Nixon: Would it be useful?

Kissinger: I think it would be useful to put out [unclear].

Farland: I agree, although I was trying to maintain a relatively low profile because I didn’t want to get questions about particulars to the China trip.

Nixon: On that you have a perfect thing, you just say I’m not saying anything. [unclear]

Farland: I saw Chuck Percy today at a luncheon that Frank Kellogg gave at the State Department. And several Congressmen, and they all wondered why my presence wasn’t known, why could I appear before a committee and I had no comment to make. I said I don’t know. I had a conversation with [unclear] this morning and he was quite hopeful that I could appear before one of the committees. I agreed with Charles Bray over at the State Department to give a backgrounder to the press on Friday afternoon.

Nixon: Good.

Kissinger: That’s better than testimony [unclear].

Nixon: Good. The press likes backgrounders much better. That’s where it counts. The hell with the damn Congress.

Farland: There is another side to this picture, and I can say with complete candor that if we push Yahya to the point where he reacts, the reaction will be such that the entire subcontinent will be [unclear]. I mean he’ll fight. He’ll fight, and he may go [unclear]. If he goes out, and he may go [unclear] it’s going to be [unclear] that ever mankind has seen, in our lifetime. The Chinese will come right down through Assam. [unclear] Furthermore, the Chinese will come across the Mintoka Pass and start guerrilla warfare in Kashmir. And they’ll have everything surrounded. And the vociferous forces in India today [unclear]. That’s a very stark picture but it’s one that’s not overdrawn.

Nixon: What do you think our position should be?

Farland: I think we are doing what we should. This is a policy that I joined in. I don’t think we can overplay our hand, but I don’t think we are looking for vociferous, positive action. Mr. President, as I was telling you this morning, that as a matter of actual fact this problem goes back to about the year AD 712, when the Muslims first invaded the Sind. There’s been no peace on the subcontinent since that time because the Hindus and the Muslims have nothing in common whatsoever. Every point of their lives is diametrically opposed—economic, political, social, emotional, despite their beliefs. One prays to idols, the other prays to one God. One worships the cow; the other eats it. Simple as that. And last year there were 521 communal riots in India, acknowledged.

Nixon: Miserable damn place.

Kissinger: And what the Indians are really after, that became clear to me on my trip [unclear]. Their thoughts are about East Pakistan because they think that [unclear] West Pakistan. They think that by, well, if they can undermine East Pakistan then in West Pakistan so many forces would be, will unloosen, will be turned loose that the whole Pakistan issue will disappear. The Indians and West Pakistanis they hate each other—

Nixon: Oh sure, that’s what they fear. East Pakistan [unclear]. The thing, the bad thing is you are convinced, though, that Yahya will fight?

Farland: Oh, he will.

Nixon: He will commit suicide.

Kissinger: I agree completely. He will fight. Just as Lincoln would have fought. To him East Pakistan is part of Pakistan. [unclear]

Farland: Because of their sense of defeat, the possibility of defeat is a minor consideration as opposed to their sense of national unity. Remember, almost every [unclear] over there recalls the time of partition, back when they had—

Nixon: Horrible slaughters?

Farland: The acknowledged figure is over half a million. The figure that most people believe is way in excess of a million people. Fifteen million refugees were on the road.

Nixon: What is the situation, I really, of course there are always two sides to everything, but with the Indians [unclear]? Terrible stories [unclear] and so forth.

Farland: They are past masters of propaganda. The Pakistanis don’t—

Nixon: How can you, can you perhaps put a little of that [unclear]. Well anyway, I think if you could, if you could—

Kissinger: [unclear]

Nixon: Yeah. Okay.

[Unclear exchange]

Farland: This matter of arms to Pakistan.

Nixon: Uh, huh.

Farland: Since March 25 we have sent over 2,200 rounds of .22 ammunition for survival rifles for down there, that’s all. This part of our arms deal is just, in guns and the story hasn’t properly—

Nixon: You tell them that’s good. That’s good.

Farland: Forty to fifty percent of what’s in the pipeline is for spare parts for trucks and for communication equipment without which the starving refugees could not be fed.

Nixon: Good. Good. Good.

Farland: So these are—

Nixon: You ought to lay it right out. And also, I guess everybody’s concerned about [unclear]. Let’s not aggravate the problem; let’s try to help on the problem—East Pakistan. And the main thing let’s not stir it up. It’s stirred up too much. Inevitably it will be a bloodbath down there.

Farland: It will be. It will be all over the subcontinent.

Nixon: We warned the Indians very strongly that if they start anything—and believe me it would be a hell of a pleasure as far as I am concerned—if we just cut off every damn bit of aid we give them, at least for whatever it’s worth.

Farland: Yahya told me that they had pinpointed 29 camps within India where guerrillas were being trained. Now I hate to tell you this, Mr. President, but the guerrilla threat is growing by leaps and bounds. They’re averaging 18 Pakistanis a day now; they are averaging two bridges a day. Killing that many. And this is [unclear]. And once the refugees get there, they are being prohibited, are prevented from coming back by Indira’s own statement. Political accommodation in her book means Bangladesh. This is bad.

Nixon: Well, I think we just continue on our line. We, as you know, we’re having a hell of a time keeping the State Department bureaucracies hitched on this thing. They’re basically pro-Indian. When I say “they,” not all. But a lot of them. And they want to believe what the American press is writing. And the Indian press, of course, the American press is the same as the Indian press, follows everything they say.

Farland: Well, my Consul General over in Dacca—

Nixon: He’s no good.

Farland: blew the whistle on the whole thing.

Nixon: He’s bad, isn’t he?

Farland: Well he’s gone. He’s here in the Department now. And the head of the USIS was just as tendentious in his reporting. Got rid of him. Shakespeare got him out.

Nixon: Good.

Farland: The one remaining, who is a very critical situation, this fellow Eric Griffel, who is the head of AID [Griffel was the associate director in charge of AID operations in Dacca], he will be out in September. I wish he were out now. I don’t think you could pull him out without—

Nixon: Repercussions.

Farland:—repercussions on the Hill. And my guess is that he has been instrumental in leaking some of this information.

Nixon: Sick bastards. You just keep right after it on this thing.

[1] Sursa: Arhivele Naționale, Materiale prezidențiale Nixon, Casete de la Casa Albă, Înregistrarea unei conversații între Nixon, Kissinger și Farland, Biroul Oval, Conversația nr. 549-25. Fără marcaj de clasificare. Editorul a transcris conversația publicată aici special pentru acest volum

/1/ Source: National Archives, Nixon Presidential Materials, White House Tapes, Recording of Conversation among Nixon, Kissinger, and Farland, Oval Office, Conversation No. 549–25. No classification marking. The editor transcribed the conversation published here specifically for this volume
[2] Farland i-a informat pe Nixon și Kissinger cu privire la evoluția crizei din Pakistan

/2/ Farland briefed Nixon and Kissinger on the developing crisis in Pakistan

CRIZA DIN PAKISTAN | KISSINGER, în memorandumul convorbirilor sale din India: „Există o percepție tot mai accentuată a inevitabilității războiului”, iulie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENTE

[ro] [eng]

Memorandum pentru dosar [1]
New Delhi, fără dată.

1. În primele douăzeci și patru de ore petrecute în India, am fost pe deplin expus sentimentelor puternice ale indienilor cu privire la povara grea impusă de refugiați și împotriva a ceea ce ei consideră a fi sprijinul continuu al SUA pentru Pakistan. Cei mai mulți vorbesc în continuare despre importanța unui acord politic în Pakistanul de Est, dar am, din ce în ce mai mult, impresia că Yahya nu are capacitatea de a realiza acest lucru, cu siguranță nu pe linia sa actuală. Se pare că există o percepție tot mai accentuată a inevitabilității războiului sau, cel puțin, a violenței generalizate între hinduși și musulmani, nu neapărat pentru că cineva și-ar dori acest lucru, ci pentru că, în cele din urmă, se tem că nu vor ști cum să îl evite.

2. Am început conversația cu ministrul de externe Singh, spunându-i că am considerat că îi sunt dator, ca o chestiune de onoare, să îi explic evoluția situației în ceea ce privește livrările de arme pentru Pakistan, de la vizita sa la Washington. I-am explicat evoluția poziției noastre de la 25 martie. Abia recent a devenit evident faptul că există o categorie de echipamente care nu este acoperită de aceste măsuri. Am spus că o listă a acestui echipament este în curs de pregătire și va fi gata săptămâna viitoare. O vom revizui. Singh mi-a cerut să-i transmit Președintelui îndemnul său ferm ca politica noastră în domeniul armelor să fie revizuită în vederea eliminării tuturor transporturilor. Indienii privesc aceste livrări ca fiind în detrimentul intereselor lor.

Singh a cerut apoi o descriere a viziunii noastre asupra intereselor SUA în Asia de Sud în prezent. Pentru a oferi o oarecare asigurare că luăm India în serios, am trasat această perspectivă: India este una dintre țările pivot ale lumii datorită dimensiunii, poziției, formei de guvernare, exemplului pentru națiunile în curs de dezvoltare și contribuției potențiale la pace și stabilitate dincolo de regiunea sa. Pakistanul, cu care avem o relație specială în mai multe domenii, este o țară regională cu un caracter mai special. Am încheiat prin a spune că angajamentul nostru față de vitalitatea și coeziunea Indiei este substanțial.

În ceea ce privește politica noastră în situația actuală, am spus că Președintele a considerat că un război indo-pakistanez ar fi un dezastru pentru ambele țări și ar crea riscul ca subcontinentul să devină o zonă de conflict între puterile externe. Președintele a simțit că are o anumită influență în Pakistan, care ar putea fi folosită pentru a încuraja guvernul pakistanez să susțină o soluție politică. Recunoșteam că indienii ar prefera ca SUA să întrerupă asistența pentru efectul de șoc al acestui pas, dar Președintele a considerat că ar trebui să facem suficient pentru a ne menține influența.

La aceasta, Singh a răspuns că el a considerat că declarația președintelui Yahya din 28 iunie a spulberat ultimele șanse pentru o soluție politică. El are mari îndoieli că un acord politic mai este posibil. Din rapoartele pe care le are de la britanici, el nu crede că Yahya a primit toate datele despre situație și, prin urmare, nu are o imagine realistă a ceea ce va fi necesar pentru o soluționare autentică. I-am spus că nu mă pot pronunța în această privință, deoarece nu am fost în Pakistan, dar că intenționez să clarific faptul că SUA sunt în favoarea unui acord politic.[2]

Într-o scurtă ședință privată, mi-a spus că India nu va insista asupra unei înțelegeri care să îl implice pe liderul pakistanez din estul țării, Mujibur Rahman, care a fost încarcerat, dar că ar fi mulțumită dacă Pakistanul ar putea veni cu o soluție care să nu fie militară și necomunitară; adică să nu fie părtinitoare față de hinduși.

3. Cu prim-ministrul am adoptat aceeași linie generală cu privire la importanța Indiei, fără a intra atât de mult în detalii cu privire la transporturile de arme. Și-a explicat problemele politice: nu vrea să folosească forța și este dispusă să accepte orice sugestie. Este vorba de modul în care evoluează situația și de ceea ce se poate face în mod practic. Ea este îngrijorată de creșterea influenței chineze în Pakistanul de Est. Am asigurat-o că scopul politicii noastre a fost acela de a păstra o influență suficientă pentru a urgenta crearea unor condiții care să permită refugiaților să se întoarcă, deși nu am promis rezultate. Am întrebat-o cât timp crede că mai are la dispoziție până când situația va deveni imposibil de gestionat, iar ea mi-a răspuns că este imposibil de gestionat chiar acum și că ei „rezistă doar prin pură voință”.

4. Atât cu prim-ministrul Gandhi, cât și cu ministrul de externe, am alocat câteva momente în privat pentru a explica contextul politicii Președintelui față de China din ultimii doi ani și pentru a pune bazele pentru intensificarea contactelor. Am considerat că acest lucru era esențial pentru a evita viitoarele acuzații că, într-o chestiune de interes vital pentru ei, nu le-am încredințat cel puțin intenția noastră generală. În fiecare caz, am clarificat faptul că apropierea noastră de China a derivat din sentimentul Președintelui cu privire la ceea ce era necesar pentru pacea mondială, nu a fost în niciun fel îndreptată împotriva Indiei și, pe termen lung, va fi în beneficiul Indiei.[3] Cu toate acestea, am spus că vom lua în considerare cu cea mai mare seriozitate orice agresiune chineză neprovocată împotriva Indiei. Singh a cerut asigurări că SUA vor furniza echipamente în caz de atac.

5. La sosirea mea, presa indiană a pus accentul pe demonstrații. Incidentele au fost minime și izolate, iar serviciile secrete au raportat o situație în general liniștită. Orice rapoarte despre conversații pe care le vedeți în presă provin din surse indiene. Nu am vorbit cu niciun membru al presei.

[înapoi]

Memorandum for the Record /1/

New Delhi, undated.

1.In my first twenty-four hours in India, I have had full exposure to the strong Indian feelings about the heavy burden imposed by the refugees and against what they regard as continued US support for Pakistan. Most are still talking about the importance of a political settlement in East Pakistan, but I sense an increasing judgment that Yahya does not have the capacity to bring this off, certainly not on his present course. There seems to be a growing sense of the inevitability of war or at least widespread Hindu-Muslim violence, not necessarily because anyone wants it but because in the end they fear they will not know how to avoid it.

2. With Foreign Minister Singh, I began the conversation by saying I felt I owed him as a point of honor an explanation of developments in regard to arms shipments for Pakistan since his visit to Washington. I explained the evolution of our position since March 25. Only recently did it become apparent that there was one category of equipment not covered under these steps. I said that a list of this equipment was now being prepared and would be ready next week. We would review this. Singh asked that I convey to the President his strong urging that our arms policy be reviewed with an eye to ending all shipments. The Indians view these as prejudicial to their interests.

Singh then asked for a description of our view of US interests in South Asia today. To provide some measure of reassurance that we take India seriously, I drew this perspective: India is one of the pivotal countries of the world because of its size, position, form of government, example to developing nations and potential contribution to peace and stability beyond its region. Pakistan, which we have a special relationship with on several issues, is a regional country of more special character. I concluded by saying that our commitment to the vitality and cohesion of India is substantial.

As for our policy in the present situation, I said the President felt that an Indo-Pakistani war would be a disaster for both countries and would create the risk that the subcontinent would become an area for conflict among outside powers. The President has felt that he had certain influence in Pakistan which could be used to encourage the Pakistani Government to encourage political solution. We recognized that the Indians would prefer US to cut off assistance for the shock effect of that step, but the President had felt that we should do enough to maintain our influence.

To this, Singh responded that he felt that President Yahyaʼs statement of June 28 had snapped the last chances for a political settlement. He is very doubtful that a political settlement is still possible. From reports he has from the British, he does not believe Yahya is being given the full facts about the situation and therefore does not have a realistic picture of what will be required for a genuine settlement. I said I had no judgment on this since I had not been to Pakistan but that I planned to make clear that the US favored a political settlement.

In a brief private session, he told me that India would not insist on a settlement involving the jailed East Pakistani leader, Mujibur Rahman, but would be satisfied if Pakistan could come up with a solution that is non-military and non-communal; i.e., is not biased against the Hindus.

3.With the Prime Minister, I took the same general line on Indiaʼs importance without going into as much detail on the arms shipments. She explained her political problems: she does not want to use force and is willing to accept any suggestions. It is a question of how the situation develops and what can be done practically. She is concerned about Chinese influence growing in East Pakistan. I assured her the whole point of our policy has been to retain enough influence to urge creation of conditions that would permit the refugees to go back, although we would not promise results. I asked how much more time she thought there was before the situation became unmanageable, and she replied that it is unmanageable now and that they are “just holding it together by sheer willpower.”

4.With both Prime Minister Gandhi and the Foreign Minister, I took a few moments privately to explain the background of the Presidentʼs policy toward China over the past two years and to lay the groundwork for increasing contacts. I felt this was essential in avoiding future charges that, on an issue of vital concern to them we had not at least confided our general intent. In each case, I made clear that our moves closer to China derived from the Presidentʼs sense of what was necessary for world peace, was in no way directed at India, and would in the long run benefit India. Nevertheless, we would, I said, take the gravest view of any unprovoked Chinese aggression against India. Singh sought assurance that the US would provide equipment in event of attack.

5.Indian press had emphasized demonstrations on arrival. Incidents minimal and isolated and Secret Service reports situation generally quiet. Any reports of conversations you see in press are from Indian sources. I have talked to no members of the press.

[1]Sursa: Arhivele Naționale, RG 59, Central Files 1970-73, POL 7 US/Kissinger. Top Secret; Sensibil; Destinat numai ochilor; Nodis. Pregătit de Kissinger. Trimis de Haig secretarului executiv interimar al Departamentului de Stat, Robert C. Brewster, sub acoperirea unui memorandum din 8 iulie, în care se preciza că era destinat exclusiv Secretarului Rogers și că o copie fusese trimisă direct lui Rogers la Western White House din San Clemente, California, unde acesta era cazat la acea dată. O altă copie a memorandumului aflată în documentele lui Kissinger arată ca dată de redactare ziua de 7 iulie. (Library of Congress, Manuscript Division, Kissinger Papers, Top Secret Chronological File, Box TS 4, 1971 July) La 8 iulie, Haig a trimis memorandumul președintelui Nixon, sub acoperirea unui memorandum care rezuma raportul. (Ibidem, Geopolitical File, Box TS 58, Trips: HAK, Chron File July 1971)

/1/ Source: National Archives, RG 59, Central Files 1970–73, POL 7 US/Kissinger. Top Secret; Sensitive; Eyes Only; Nodis. Prepared by Kissinger. Sent by Haig to the Department of Stateʼs Acting Executive Secretary, Robert C. Brewster, under cover of a July 8 memorandum stating that it was for the exclusive use of Secretary Rogers, and that a copy had been sent directly to Rogers at the Western White House in San Clemente, California, where he was then staying. Another copy of the memorandum in the Kissinger papers shows a drafting date of July 7. (Library of Congress, Manuscript Division, Kissinger Papers, Top Secret Chronological File, Box TS 4, 1971 July) On July 8 Haig sent the memorandum to President Nixon, under cover of a memorandum summarizing the report. (Ibid., Geopolitical File, Box TS 58, Trips: HAK, Chron File July 1971)
[2] Pe 8 iulie 1971, după întâlnirea din 7 iulie cu premierul Gandhi, Kissinger l-a vizitat pe Yahya si insistat că "trebuie câștigat timp. "Lumea trebuie să vadă că Pakistanul încearcă să rezolve problema [refugiaților]". Refugiații ar putea fi prezentați de India ca o cauză a războiului, dar "ce fel de aranjament politic face Pakistanul, în Pakistanul de Est, nu poate fi prezentat ca o cauză justificată de război". 
Kissinger nu a pledat pentru o "soluție politica", dar l-a îndemnat pe Yahya să ia în considerare numirea unei noi autorități civile în Pakistanul de Est, pentru a coordona un program de întoarcere a refugiaților. 
[3] Pe 9 iulie 1971, Kissinger a luat o cursa clandestina spre Beijing. După călătoria sa în China, politica americană a început să treacă de la dezinteresul de a-l presa pe Yahya, la o atitudine activă în favoarea Pakistanului. Deschiderea către China și viitoarea vizita a lui Nixon la Beijing au fost, în mod oficial, anunțate de președintele Nixon la 15 iulie.
Nodis, no distribution (other than to persons indicated) / nu se distribuie ( cu excepția persoanelor indicate)
NOTA: vezi aici semnificația abrevierilor din documentele SUA

Întâlnirea dintre Kissinger şi Indira Gandhi: „Politica SUA este de a stabili o relație cu China comunistă”

Galerie

Publicat pe de

Această galerie conține 1 fotografie.

Criza din Pakistan, 7 iulie 1971: In timp ce India a insistat ca SUA sa-si retragă sprijinul acordat Pakistanului, care „își bazează întreaga supraviețuire a țării pe ostilitatea față de India”, Kissinger a remarcat că „numărul limitat de arme trimise de SUA în Pakistan nu face aproape nicio diferență în echilibrul militar”. Kissinger a mai spus că „politica Administrației (Nixon) a fost aceea de a stabili treptat o relație cu China comunistă”, chestiune in care Pakistanul putea juca un rol. Continuă lectura →

CRIZA DIN PAKISTAN | KISSINGER: „Un război cu Pakistanul nu ar fi în interesul Indiei”, 6 iulie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENTE

La o săptămână de la vizita lui Swaran Singh in SUA, New York Times a relatat că două cargoboturi pakistaneze erau gata să plece din New York cu echipamente militare pentru Pakistan, urmate de rapoarte care indicau că o a treia navă era în curs de încărcare. Deși cantitatea de echipament trimisă în Pakistan era mică, răspunsul Indiei a fost rapid și tăios. Jha l-a avertizat pe subsecretarul de stat John Irwin că această evoluție va afecta profund relațiile dintre SUA și India. Guvernul indian a înaintat un protest oficial, îndemnând Departamentul de Stat să oprească transporturile să ajungă în Pakistan.88 În timp ce relația dintre SUA și India intra într-o spirală descendentă, Kissinger a pornit spre subcontinent.
Kissinger s-a întâlnit singur cu secretarul personal al prim-ministrului Gandhi, P.N. Haksar, la ora 18:00, pe 6 iulie, la New Delhi. [1]

Kissinger a întrebat despre situația refugiaților: credea India că aceștia se vor întoarce?

Haksar a subliniat faptul că „acum aproape 90% dintre cei care ies din Pakistanul de Est sunt hinduși” și că acest lucru a creat o bombă cu ceas comunistă în India. „În ceea ce privește întrebarea dacă se vor întoarce sau nu„, a spus Haksar, „este foarte clar că nu se vor întoarce și nici nu-i putem împinge înapoi dacă situația politică și regimul din Pakistanul de Est sunt de așa natură încât ei simt că vor fi supuși aceluiași tip de măcel pe care l-au experimentat recent„. Dar dacă Pakistanul de Est ar avea „un guvern democrat de genul celui preconizat de Liga Awami, nu numai musulmanii s-ar întoarce, ci și hindușii„.

India a împiedicat întoarcerea refugiaților prin sprijinul acordat gherilei?, a întrebat Kissinger.

Haksar a răspuns că „nu le-am dat arme … probabil că trăiesc fie din armele pe care le aveau, fie din armele pe care le-ar fi putut smulge. Desigur, frontiera noastră este de așa natură încât … nu am putea să o sigilăm în fiecare punct„.

Kissinger a observat că un război cu Pakistanul nu ar fi în interesul Indiei: „China ar reacționa cu siguranță și acest lucru v-ar determina să vă bazați pe asistența sovietică. O astfel de evoluție va provoca complicații pentru noi, în America„.

Haksar a insistat: „Noi, în India, nu căutăm conflictul. De fapt, dorim să evităm conflictul. Vrem o soluție pașnică„. În cazul implicării Chinei, a adăugat el, „nu este nerezonabil să ne așteptăm și să sperăm că Statele Unite vor avea o atitudine înțelegătoare față de țara noastră„. El a fost „un pic nedumerit de afirmația dumneavoastră potrivit căreia, dacă ne-am implica într-un conflict care nu este alegerea noastră și dacă chinezii intervin într-un fel sau altul, [Statele Unite], în loc să ne ajute, ar simți un fel de disconfort„.

Întrebat de părerea sa despre China, Kissinger a aruncat o privire asupra evoluțiilor recente: „Suntem dornici să ne îmbunătățim relațiile. Credem că acum putem avansa rapid în această direcție„.

Potrivit unui memorandum [2], după ce întrevederea s-a terminat, Dr. Kissinger s-a întors la Hotelul Ashoka. El a descris conversația sa cu Haksar conform celor de mai jos:

Dr. Kissinger a spus că l-a calmat pe Haksar. Haksar începuse să facă comentarii critice la adresa politicii americane privind asistența în domeniul armamentului pentru Pakistan. Dr. Kissinger a spus că i-a spus lui Haksar că, dacă India ar intra într-un paroxism din această cauză, SUA nu ar putea răspunde în niciun fel. Dacă indienii se pot calma, SUA vor încerca să lucreze în liniște în următoarele câteva luni, pentru a încuraja o soluționare a problemei refugiaților. Dr. Kissinger a declarat că Haksar a recunoscut că SUA nu pot răspunde la o furie publică. Haksar a spus că guvernul Indiei avea o problemă: nu dorea să intre în război, dar nu știa cum să nu intre în război.

Mai târziu, Dr. Kissinger și-a amintit că i-ar fi spus lui Haksar că el credea că indienii făceau doar mult zgomot pentru a pregăti o invazie în Pakistanul de Est. El a spus că a sugerat ca el și Haksar să discute despre „modalități de a nu avea un război”.

După alte discuții cu Haksar și cu ministrul de externe Kaul, la cină, Dr. Kissinger a spus că presupunea că ei joacă politica puterii cu calcule reci. Acest lucru este destul de diferit de presupunerea ambasadei că este vorba de un sentiment indian autentic împotriva ajutorului nostru pentru arme acordat Pakistanului. El a spus că i-a spus lui Haksar că „suntem oameni ai lumii”. Haksar știe că ajutorul nu face diferența. Chiar dacă SUA ar expedia toate echipamentele militare în valoare de 29 de milioane de dolari, nu ar face nicio diferență în situație. Așa că haideți să nu mai țipăm despre ceva care nu face diferența și să vorbim despre putere.

NOTA: După întâlnirile sale cu Haksar (6 iulie) și Indira Gandhi (7 iulie), Kissinger a considerat că indienii "jucau politica puterii cu calcule reci" și că erau "hotărâți să se confrunte cu Pakistanul". Într-un memorandum pentru Rogers, el a fost totuși mai rezervat: "Se pare că există un sentiment din ce în ce mai puternic de inevitabilitate a unui război; nu neapărat pentru că cineva îl dorește, ci pentru că, în cele din urmă, (indienii) se tem că nu vor ști cum să-l evite".

Următoarea oprire a lui Kissinger a fost Rawalpindi (8 iulie). În cadrul întâlnirii sale cu oficialii, a subliniat necesitatea ca Pakistanul să "dezamorseze problema refugiaților, astfel încât să poată fi separată de problema structurii politice a Pakistanului de Est". Pakistanul ar trebui să își "internaționalizeze" răspunsul la problema refugiaților, prin invitarea de observatori internaționali. "Legarea celor două", a spus el, "nu va face decât să prelungească situația actuală, care ar putea duce la război. Războiul ar fi o catastrofă". 
Kissinger i-a prezentat aceleași puncte de vedere lui Yahya și l-a îndemnat să ia în considerare numirea unei noi autorități civile în Pakistanul de Est, pentru a coordona un program de întoarcere a refugiaților. 
Yahya a fost de acord să ia în considerare aceste sugestii. În acest moment, Kissinger trebuie să fi fost preocupat de mult mai multe, decât de criza sub-continentală; a doua zi, prefăcându-se deranjat la stomac, Kissinger a luat o cursa clandestina spre Beijing.

După călătoria lui Kissinger în China, politica americană a început să treacă de la o dezinteresare de a-l presa pe Yahya, la o înclinare activă în favoarea Pakistanului. Deschiderea către China și viitoarea călătorie a lui Nixon la Beijing au fost în mod oficial anunțate de președintele Nixon la 15 iulie.
[1] Prasad, India- Pakistan War; Înregistrarea conversației cu Kissinger, 6 iulie 1971, inclusă în documentul lui Haksar către Jha, 21 iulie 1971, Subject File 169, P. N. Haksar Papers (III Installment), NMML. Descrierea mult mai succintă și oarecum înșelătoare a lui Kissinger a acestei conversație se află în Memorandum for the Record, 6 iulie 1971, FRUS 1971, 220- 21.
[2] Sursa: Arhivele Naționale, Nixon Presidential Materials, NSC Files, Box 1327, NSC Unfiled Material, 1971, 5 din 12. Secret; Nodis. Redactat de Harold Saunders

vezi si Întâlnirea dintre Kissinger si Indira Gandhi: „Politica SUA este de a stabili o relație cu China comunistă”, 7 iulie 1971

Scrisoarea președintelui Nixon către prim-ministrul indian Gandhi: „Statele Unite trebuie să mențină o relație constructivă cu Pakistanul”, 1 iulie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENTE

| vezi si Întâlnirea dintre Kissinger si Indira Ghandi: „Politica SUA este de a stabili o relație cu China comunistă”, 7 iulie 1971

[ro] | [eng]

Washington, 1 iulie 1971. [1]

Stimată doamnă prim-ministru:

Dr. Kissinger se află în vizită la New Delhi pentru a discuta despre relațiile Statelor Unite cu India și, în special, pentru a vă solicita opinia cu privire la problema creată de deplasarea a milioane de refugiați din Pakistanul de Est în India. Așa cum i-am spus ministrului dumneavoastră de externe atunci când am discutat cu el la Casa Albă, pe 16 iunie, suntem preocupați de această problemă nu numai din cauza aspectelor sale umanitare, ci mai ales pentru că este o problemă internațională majoră, cu implicații pentru noi toți. Din cauza acestor implicații și a preocupării noastre pentru pacea și bunăstarea Asiei, trebuie să acordăm cu toții atât de multă atenție pentru a încuraja progresul către o soluție.

Sper că asistența pe care am fost în măsură să o oferim în sprijinul refugiaților și care a fost discutată cu ministrul dumneavoastră de externe va contribui la satisfacerea celor mai presante nevoi imediate ale dumneavoastră.

În ceea ce privește necesitatea unor acțiuni care să facă posibilă o inversare a fluxului de refugiați, am continuat să subliniem faptul că o revenire la pace și securitate în Pakistanul de Est și o soluție politică viabilă sunt esențiale pentru restabilirea unei situații mai stabile în Asia de Sud. Dr. Kissinger va discuta, de asemenea, cu președintele Yahya despre acest subiect și va transmite un mesaj personal din partea mea. Cred că în ultimele săptămâni s-au înregistrat unele progrese în această privință, dar este nevoie de mai mult.

Se speră că dificultățile recente legate de livrarea armelor comandate de Pakistan înainte de 25 martie nu ne vor împiedica să lucrăm împreună pentru a atinge obiectivele de pace și prosperitate în Asia de Sud, care sunt atât în interesul Statelor Unite, cât și în cel al Indiei. Înțeleg natura îngrijorării guvernului dumneavoastră. Puteți aprecia natura esențialmente restrictivă a acțiunilor interimare pe care le-am întreprins de când a început conflictul civil din Pakistanul de Est. Statele Unite trebuie să mențină o relație constructivă cu Pakistanul, astfel încât să putem păstra o anumită influență în colaborarea cu ei în ceea ce privește deciziile importante care trebuie luate în această țară, așa cum am făcut-o în trecut.

A fost o mare plăcere pentru mine să am avut ocazia să discut aceste probleme cu ministrul dumneavoastră de externe luna trecută. Sper foarte mult că vom putea continua să avem schimburi deschise de opinii cu privire la aceste chestiuni și că veți fi pe deplin sincer cu Dr. Kissinger, spunându-i cum poate fi de ajutor guvernul meu în rezolvarea unor probleme atât de complexe și dificile.

Cu stimă,

Richard Nixon

[înapoi]

Washington, July 1, 1971.

Dear Madame Prime Minister:

Dr. Kissinger is visiting New Delhi to discuss United States relations with India and in particular to seek your views on the problem caused by the movement of millions of refugees from East Pakistan into India. As I told your Foreign Minister when I talked with him in the White House on June 16, we are concerned about this problem not only because of its humanitarian aspects, but more importantly because it is a major international issue with implications for all of us. It is because of these implications and our concern for the peace and well being of Asia that we must all devote so much attention to encouraging progress toward a solution.

I hope that the assistance which we have been able to provide in support of the refugees and which has been discussed with your Foreign Minister will help to meet your most pressing immediate needs.

With regard to the need for actions which will make possible a reversal of the refugee flow, we have continued to emphasize that a return to peace and security in East Pakistan and a viable political settlement are crucial to restoration of a more stable situation in South Asia. Dr. Kissinger will also be talking to President Yahya about this subject and will be delivering a personal message from me. I think there has been some forward movement in this regard over the past several weeks, but there is a need for more.

It is hoped that the recent difficulties over the delivery of arms ordered by Pakistan prior to March 25 will not prevent us from working together to achieve the objectives of peace and prosperity in South Asia, which are in the United Statesʼ interest as well as in Indiaʼs. I understand the nature of your Governmentʼs concern. You can appreciate the essentially restrictive nature of the interim actions we have taken since the civil strife began in East Pakistan. The United States must maintain a constructive relationship with Pakistan so that we may retain some influence in working with them toward important decisions to be made in that country, as we have in the past.

It was a great pleasure for me to have had the opportunity to discuss these issues with your Foreign Minister last month. I very much hope that we can continue to have frank exchanges of views on these matters and that you will be entirely candid with Dr. Kissinger in telling him how my government can be of assistance in resolving such complex and difficult problems.

Sincerely,

Richard Nixon

[înapoi]

[1]Sursa: Arhivele Naționale, Nixon Presidential Materials, NSC Files, Box 755, Presidential Correspondence File, India (1971). Fără marcaj de clasificare

CRIZA DIN PAKISTAN: Kissinger, instruindu-l pe Nixon, în preambulul întâlnirii cu ministrul de externe al Indiei, oferă un sfat „un pic duplicitar, dar ticăloșii ăștia (de indieni) înțeleg asta” | 16 iunie 1971

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI CRIZA DIN PAKISTAN, 1971 | CRONOLOGIE SI DOCUMENT

[RO] | [ENG]

Într-o discuție despre tensiunile crescânde de pe subcontinent, Singh a subliniat "problema extraordinară" creată în India de afluxul de refugiați din Pakistanul de Est. După multe exclamații de genul "Um-hmm, Uh-huh și Oh. Da" cu care a presărat dialogul, Nixon a declarat (neoficial) că India ar trebui "să aibă încredere" în guvernul SUA, și a recomandat "răbdare", în timp ce a promis alocarea unor fonduri suplimentare destinate refugiaților. Totodată, el  a spus că este adeptul "diplomației discrete" (a "persuasiunii") pentru a încerca să medieze o înțelegere în Pakistan, ca să nu pară că SUA se "inserează" deschis într-o problemă internă a altei țări. O luare de poziție publică a SUA, în opinia sa, nu ar rezolva nimic. Unele state, a comentat el, vorbesc mult și fac puțin, dar "noi, în biroul Oval" nu credem în 'vorbe mari și fapte mici".
Washington, 16 iunie 1971, 14:58-15:41 p.m.

Kissinger: Acum, în ceea ce privește indianul care așteaptă; problema de bază este de a-i oferi o combinație de ambele simpatii, astfel încât să poată merge acasă cu – la doamna Gandhi – și…

Nixon: Așa este.

Kissinger: –și o mare fermitate. Acum am, în plus față de ceea ce veți spune, dar cu Sisco acolo nu veți avea prea multe șanse. I-am spus lui Yahya că are un canal personal prin mine, către dumneavoastră. Încerc doar să-i împiedic [pe indieni] să atace timp de 3 luni. Acum, dacă ați putea spune că ordonați ca 60 de milioane de dolari să fie puse la dispoziție pentru sprijinirea refugiaților după 1 iulie.

Nixon: Ei știu deja asta?

Kissinger: Nu. Iată de ce ar fi foarte util.

Nixon: Sisco știe?

Kissinger: Nu, dar se bazează pe o recomandare a Departamentului de Stat.

Nixon: E în regulă.

Kissinger: De la ambasada de acolo. Vor fi încântați.

Nixon: Cincizeci de mii?

Kissinger: Da, și 20 de milioane de dolari. O să vedeți dacă puteți obține 20 de milioane de dolari din alte programe luna aceasta. Acum, ei au vrut să-i scoată (banii) din Pakistan. Eu am oprit asta.

Nixon: Știu.

Kissinger: Dar putem lua puțin de la Turcia și puțin de la Indonezia și să le plătim înapoi după 1 iulie. Dar dacă ați putea da aceste două cifre, atunci veți primi creditul pentru asta și…

Nixon: Și că suntem îngrijorați.

Kissinger: Ei bine, el va avea o poveste. Și că nu putem… că dumneavoastră credeți că o presiune deschisă asupra Pakistanului ar avea un efect contraproductiv și că lucrați cu Yahya în felul dumneavoastră. Este un pic duplicitar, dar ticăloșii ăștia înțeleg asta.

Nixon: Trebuie să spun că nu sunt prea impresionat de Keating. Cred că pur și simplu a exagerat. Și trebuie să spun că poate că există o problemă foarte gravă pe care televiziunea începe să o preia acum.

Kissinger: Oh, este o problemă al naibii de gravă.

[Se omite aici o parte a conversației care nu are legătură cu Asia de Sud].

Nixon: Nu vreau să văd [neclar, să-i vad ca încep războiul?] chiar acum.

Kissinger: Pentru că ați văzut răul produs in Pakistan.

Nixon: Știu, dar nu vreau să văd mai mult. Înțelegi? Pur și simplu, îmi pierd timpul. Eu doar [neclar].

Kissinger: Depinde foarte mult de ceea ce avem de făcut. Trebuie să îi împiedicăm să atace din motivele noastre.

[Au avut loc schimburi de amabilități în timp ce ministrul de externe al Indiei, Swaran Singh, ambasadorii Jha și Keating și asistentul secretarului de stat Sisco au intrat în Biroul Oval. Fotograful Casei Albe a fost prezent la începutul întâlnirii].

Singh: Prim-ministrul nostru m-a rugat să vă transmit căldura și salutările sale. Apreciază foarte mult scrisoarea dumneavoastră, pe care Statele Unite [neclar] au transmis-o și mă roagă să vă transmit salutările ei [neclar].

Nixon: Sigur, apreciez asta. Spuneți-i că am fost cu toții foarte impresionați de marea ei victorie politică de acolo. I-a oferit stabilitatea de care ea, de care are nevoie acum. Este mult, mult mai bine să privești după o astfel de alegere foarte reușită [neclar] Sunt multe altele. Ea are mai multă încredere decât înainte.

Singh: Da [neclar].

Nixon: Lucrurile merg bine, din ce mi-a spus ambasadorul Keating.

Singh: Da, ea a avut întotdeauna încredere, dar acum are și forța de a…

Nixon: Așa este.

Singh:-pentru a le aplica pe [neclar]-

Nixon: Oh, știu. Știu.

Singh: Și, de fapt, ea aștepta o perioadă în care, ca urmare a acestei victorii…

Nixon: Da.

Singh: – ar fi avut atât pace, cât și posibilitatea de a implementa conținutul socio-economic al programului pe baza căruia a câștigat.

Nixon: Uh-huh.

Singh: Dar dintr-o dată se confruntă cu un…

Nixon: Da.

Singh: -un tip de situație pe care nu a creat-o ea.

Nixon: Oh. Da.

Singh: Nu pentru a da vina aici…

Nixon: Uh-huh.

Singh:… [neclar] care este subiectul în acest moment.

Nixon: Uh-huh.

Singh: [neclar] și ea a vrut să, a vrut să vă transmit, Excelență, ultima evoluție a situației, pentru că cea actuală nu are [neclar] și noi venim și că în fiecare secundă [neclar, vin refugiați?].

Nixon: În fiecare secundă?

Singh: În fiecare secundă. Deci acesta este tipul de situație cu care ne confruntăm. Și acest lucru ne-a provocat o problemă imensă, deoarece ei vin într-o zonă care în mod tradițional este foarte dependentă, atât din punct de vedere politic, cât și economic.

Nixon: Doriți un ceai sau o cafea?

Singh: Vă mulțumesc foarte mult.

Nixon: [Ken?

Singh: Sunt în regulă.

Nixon: [deoparte; în șoaptă] Poate un ceai, vă rog. Mulțumesc.

Singh: [neclar]

Nixon: Nu, nu pot.

Singh: Adecvat din punct de vedere politic și economic. Și dacă alte șase milioane de oameni sunt gata să vină într-o stare de furie, frustrare și sărăcie, asta se adaugă la capacitatea [neclar] și la tensiunea social-economică pe care toate acestea au creat-o. [neclar] Am redus orice [neclar] financiar. În această situație, vă rugăm să ne sfătuiți cum ar trebui să atingem acest obiectiv. Dar poate cel mai important lucru în această situație [neclar] va fi să utilizăm această mișcare de refugiați care întotdeauna [neclar]. Din punct de vedere tehnic, în această chestiune, am dat un semnal limpede [neclar, semnal?]. Noi [neclar] obiectivul va fi [neclar]. Noi [neclar] obiectivul nostru va fi [neclar]. În această situație în care noi [neclar] mulți comandanți de teren pe care i-am chemat simt că este propria lor problemă. Încetează să mai fie o problemă internă și ar trebui să afecteze [neclar] tensiunea [neclar]. Și este cel mai bun final pe care îl avem acum. Sprijin pentru această abordare a noastră și ajutor pentru [neclar]. Cum să îndeplinim acest obiectiv, credem că dacă construcția [neclar] se poate [neclar] decide. [neclar] poate fi sigur ca [neclar] securitatea [neclar].

Nixon: Hmmm.

Singh: Și în al doilea rând, condiția ca ei (refugiații) să fie recuperați ar fi să vă permită să-i returnați. În declarațiile pe care suntem pregătiți să le adoptăm, trebuie poate să creăm acest lucru.[neclar] Și pentru aceasta, evident, este nevoie de o anumită soluționare politică. Ați menționat în scrisoarea dumneavoastră către primul-ministru că sunteți angajat în această sarcină în maniera dumneavoastră liniștită și ați încercat să le transmiteți ceea ce ați făcut. Credem că întoarcerea lor [neclar] este o posibilitate dacă acțiunile militare de a încerca să rezolve o situație [neclar]. Se pare că acei oameni care au demonstrat acum [neclar] că se bucură de încrederea poporului [neclar]. Pe termen lung sunt într-adevăr doi tipi [neclar]. Aceasta va fi o situație în care [neclar].

Nixon: Care credeți că este, care credeți că este avantajul de a [neclar] putea – Pakistanul de Est va trebui să devină independent, sau ce se va întâmpla pe termen lung? Asta nu înseamnă punctul dvs. de vedere personal, știu – nu asta am vrut să spun. Cum credeți că funcționează procesul istoric acolo?

Singh: Am sentimentul, domnule Președinte, că arătând, spunând Națiunilor Unite că există o șansă foarte bună de a salva Pakistanul și [neclar]. [neclar] să mențină autoritatea centrală într-o zonă de confruntare a [neclar] pot face față autorității centrale?

Nixon: Um-hmm.

Singh: [neclar] Există o șansă foarte bună de a se întâmpla. Chiar și cursul negocierilor, cu tot ceea ce știm, chiar Awami [neclar] mai mult decât conține programul lor în șase puncte în direcția. [neclar] fără o direcție de această natură, iar noi avem autoritatea de a crea [neclar], deci ar putea fi salvat. Consiliul este acum supărat cel mai mult pentru că ei [neclar]. Încrederea a fost foarte dur zdruncinată. Când conducătorii militari din Pakistan mai pot aduce ei înșiși țara înapoi, cei care pentru momentul actual se află în [neclar].

Nixon: Um-hmm.

Singh: [neclar] Atunci se pare că îi împing din ce în ce mai mult în punctul fără întoarcere. Și se pare că [neclar]. Trebuie. Avem o opoziție destul de clară; ea s-a dezvoltat între autoritatea centrală din Pakistan și lideri. [neclar] tot ceea ce vrem noi. Ei nu-și dau seama că din punctul nostru de vedere este atunci când se separă de [neclar]. Dar suntem deranjați de continuarea condițiilor de instabilitate. Continuarea condițiilor existente acolo [neclar]; continuarea condițiilor în care conducerea militară este opusă voinței aproape unite a poporului [neclar]. [neclar] Vom face asta pentru a menține controlul situației. Și asta este ceva [neclar] din partea noastră [neclar]. [neclar] din punctul nostru de vedere; cu siguranță din punctul nostru de vedere și poate chiar și din punctul dumneavoastră de vedere. Pentru că este un pământ sfânt, încercând să recurgem la asta. Că țara voastră și a noastră, pot lucra împreună, să lucrăm într-o manieră [neclar]. În această măsură [neclar] stabilitate, atât de multe lucruri în comun. Noi nu ar trebui să.

Nixon: Nu aveți sentimentul că situația ar fi în interesul dumneavoastră de a avea o țară independentă? Ce ar fi în interesul Indiei? Să fie independentă sau sub conducerea guvernului central, de exemplu…?

Singh: Nu, nu avem o poziție stabilită în această privință.

Nixon: Asta depinde de ei, nu-i așa?

Singh: În această privință, îi lăsăm pe pakistanezi și pe liderii Ligii Awami să decidă în legătură cu viitorul lor în orice mod doresc. Nu vom face presiuni pentru una sau alta dintre soluții, sau [neclar] pentru aceasta. Suntem interesați să respectăm neutralitatea [neclar] considerând situația.

Nixon: Um-hmm.

Singh: Aceasta fiind poziția noastră fermă.

Nixon: Da, da.

Singh: [neclar] spectatori tăcuți, toți [neclar] de acord cu ce, cu aranjamentul nostru pentru [neclar] oameni și până atunci, mi se pare că vor exista cel puțin condiții instabile.

Nixon: Da.

Singh: Și suntem conștienți de responsabilitatea noastră și chiar și atunci când ne-am confruntat cu această mare problemă, în cele din urmă cu acești oameni, când am [neclar] făcut tot ce am putut. [neclar] Toate prevederile trebuie să fie limpezi care au fost stabilite prin [neclar] mijloace extraconstituționale [neclar]

Nixon: Sigur. În primul rând, permiteți-mi să spun că noi, că nu puteați avea un om mai [neclar] în ceea ce privește aducerea acestei probleme în atenția noastră, decât propriul ambasador de aici. El a vorbit cu oamenii noștri, și este o persoană foarte convingătoare, și ne-a comunicat care este situația. Și, bineînțeles, are – avem un mare respect pentru el. Iar, în ceea ce ne privește, nu am putea avea o persoană mai energică în susținerea acestui punct de vedere pe care l-ați prezentat. Desigur, l-ați descrie într-un mod mai precis decât, ceea ce, în mod natural, puteți face în poziția dumneavoastră. Este evident că ambasadorul Keating, bineînțeles că știți că este un vechi prieten de-al meu din Camera Deputaților și Senat. El locuiește aici. Am avut o discuție lungă ieri. Am trecut în revistă toate aceste chestiuni. [2]

Singh: [neclar]

Nixon: El este, el este doar… este îngrijorat ca Ambasador al dumneavoastră și, bineînțeles, suntem conștienți de acest lucru. Așa că sunt foarte conștient de problemă. Sunt conștient, de asemenea, de agonia enormă care trebuie să fie produsă – eu nu am fost, Rogers a fost doar o singură dată. [neclar] Nu am fost la Dacca, dar cunosc acea parte a sub-continentului, știu că problemele sărăciei sunt grave, foarte grave. Și la acestea se adaugă această instabilitate. Oricât de simple ar fi casele lor, ele sunt casele lor. Și se revarsă într-un oraș deja supraaglomerat. Trebuie să fie o agonie teribilă prin care trece o țară. Suntem conștienți de acest lucru. Impusă și țării voastre, așa mare cum este, 600 de milioane de oameni. Cu toate acestea, cinci milioane de oameni sunt o mulțime de oameni, pentru că …

Singh: Am numărat șase, domnule Președinte.

Nixon: Șase milioane. Da, așa este.

[schimb de replici neclare]

Nixon: Unul la fiecare secundă, adică 60 la fiecare minut.

Singh: [neclar]?

Nixon: [neclar] Asta înseamnă peste 600 pe oră.

Singh: [neclar]

Nixon: Da, da, da, da, da, da. Acum, lucrul… sunt sigur că vă dați seama, de asemenea, că ceea ce putem face, știți, ceea ce simțim este un lucru; ceea ce putem face este altceva. Avem cea mai profundă compasiune și vom încerca să facem tot ce putem. Nu vrem să facem nimic care ar fi, care ar avea rezultate opuse față de ceea ce ne dorim, știți. Bineînțeles, în ceea ce privește guvernul pakistanez, avem, bineînțeles, contactele noastre cu ei, relațiile noastre cu ei, cu președintele, bineînțeles. Este teribil. Întrebarea este cum putem discuta această chestiune cu ei într-un mod care poate, ar putea să determine acțiuni care să ducă la ameliorarea situației. Sau cum noi, sau – și evitarea [neclar, a șpăgii?] ar putea crea, așa cum se întâmplă adesea când astfel de lucruri sunt făcute prea public, ceea ce ar crea o atitudine antagonistă. Nu vorbesc personal din punctul de vedere al celor care ar căuta ceva pentru care să fie antagonici. Acest lucru ar putea doar să deranjeze totul. Noi, aș vrea să spun acest lucru: că noi, cred că în cadrul celui mai bun curs de acțiune – aș dori să vorbesc în primul rând despre ce am avea nevoie pentru sfatul dvs. cu privire la ceea ce putem face cu ocazia întâlnirii – cel mai bun curs de acțiune pe care îl considerăm, ca guvern, este ca noi, este ca dvs. să aveți încredere, și vreau să transmiteți acest lucru primului ministru, în mod complet neoficial. Discuțiile despre care sunt făcute publice ar avea exact efectul opus. Trebuie să, trebuie să aveți încredere că, unu, sunt foarte conștient de problemă. Sunt profund îngrijorat de această problemă din motive umanitare [neclar, motive?] și sunt îngrijorat de ea pentru implicațiile sale în materie de politică externă, pentru că toate acestea ar putea izbucni într-un conflict armat. Știm acest lucru. Prin urmare, voi folosi toate metodele de persuasiune pe care le pot folosi, dar trebuie să le folosesc în modul pe care îl consider cel mai eficient, într-un mod pe care, să zicem, ea (n.r. Indira Gandhi) nu l-ar folosi niciodată, într-un mod pe care orice națiune ar dori să îl folosească, atunci când vorbim cu liderul lor și așa mai departe. Dar sunt conștient de problemă, voi încerca să îmi folosesc influența cât mai eficient posibil, cel puțin dacă eficient înseamnă să nu o folosesc într-un mod public, contondent. Și eu [neclar] așa și așa este, fusese. Nu numai că îngrijorarea noastră a fost exprimată, dar că veți avea în vedere acest lucru în discuțiile viitoare pe care le vom avea că trebuie să procedăm în acest fel. Și la asta trebuie să se răspundă.

Al doilea lucru este, bineînțeles, privind problema imediată, că aveți nevoie de mai multe fonduri; Ambasadorul a discutat cu noi diferitele opțiuni posibile. Avem o problemă imediată de acum până la 1 iulie, și este doar atât [neclar, până atunci?]. Și, dar, pe de altă parte, dar pentru că, știți, am rămas fără bani, pentru că au fost cheltuiți toți și mai sunt doar 15 zile. Pe de altă parte, avem din alte programe de ajutor care nu vor avea nevoie de niciun [neclar], pentru că asta ar crea probleme în ceea ce privește locul de unde au venit. Dar am reușit să obținem 20 de milioane de dolari pe care îi vom, ne vor fi disponibili imediat. Și apoi, în plus, la 1 iulie, la 1 iulie, vom putea să alocăm 50 de milioane de dolari, ceea ce vă va da un total de 70 de milioane de dolari pentru a ameliora problema ajutoarelor. V-am da mai mult, dar atât, atât putem găsi. Vedeți, trebuie să luăm din diverse alte angajamente care au fost făcute. Așadar, veți primi 20 de milioane de dolari de acum până la 1 iulie, 50 de milioane de dolari în plus la 1 iulie sau imediat ce începe anul fiscal.

Keating: Da.

Nixon: Și pe care guvernul dumneavoastră poate conta. Este corect, în linii mari, sau este 20-?

Kissinger: Diferența este că a trebuit să adunăm cele 20 de milioane de dolari, domnule Președinte, din alte programe.

Nixon: Corect. Ideea este că vom găsi cele 20 de milioane de dolari. Puteți conta pe ei. Cele 50 de milioane de dolari…

Kissinger: Da, așa e.

Sisco: Am înțeles.

Kissinger: Inclusiv cele mai mici părți ale creditelor suplimentare.

Nixon: Corect. Și trebuie să avem în vedere acest lucru, dar, pe de altă parte, sunt conștient de faptul că asta va avea grijă de câte? Șase milioane de oameni. Pentru cât timp? Nu pentru mult timp. Va fi de ajutor. Pe de altă parte, îmi dau seama că asta nu rezolvă problema pe termen lung. Pe de altă parte, îmi dau seama că acest lucru nu rezolvă problema pe termen lung. Problema pe termen lung este cum putem opri acest aflux de oameni? Cum – poate că ar trebui să începeți să îi faceți să se întoarcă, să începeți să îi scoateți din țară. La asta ne referim. Cred că ați fost primul care mi-ați atras atenția când m-ați întâlnit. Primul ministru și ați auzit această conversație cu Ambasadorul nostru, Ambasadorul Keating. Toți mi-au atras atenția și sunt convins de gravitatea problemei. Voi încerca, voi încerca să găsesc metodele care cred că vor fi eficiente. Cred că va proteja [neclar] nu pot face asta. [neclar] eficientă. Pot exista și alte metode pentru ca acest lucru să fie eficient. Dar cred că trebuie, cred că nu trebuie să fie într-un mod care să pară că suntem, că ceea ce s-a întâmplat aici este că Statele Unite se inserează într-o situație internă, practic, într-un mod deschis. Adică trebuie să – putem fi mai eficienți dacă convingem părțile implicate să ajungă la o decizie a lor, mai degrabă decât la una care să le fie impusă. Acesta este cel puțin [neclar, instinctul meu?] care le spune jucătorilor individuali și așa mai departe. Acesta este modul în care văd eu lucrurile în acest moment. Și vom – rezultatele ne vor spune dacă avem dreptate sau nu. Și, de asemenea, după ce vom încerca această metodă pentru o vreme, va trebui să vedem care este situația, dar între timp, cred că trebuie, și în măsura în care putem, să ne păstrăm cât mai mult răbdarea, în ceea ce privește acuzațiile și contra-acuzațiile și tot felul de lucruri de acest gen. Vom… Puteți conta pe asistența noastră financiară în limitele posibilităților noastre. Și acest- vom găsi acești bani. [neclar] În al doilea rând, veți avea, pe de altă parte, care este mult mai [neclar, important?] partea guvernamentală. Lăsați-ne, dacă vreți, lăsați-ne să facem asta în felul nostru, în felul în care credem că va fi mai eficient. Acesta este modul în care aș dori să o facem. Sunteți, sunteți de acord sau credeți că există un mod mai bun de a face acest lucru?

Singh: Apreciem foarte mult disponibilitatea Dumneavoastră și [neclar] în a ajunge la o concluzie concretă într-un timp scurt. [neclar] Aceasta este o responsabilitate internațională. [neclar] Apreciem acest lucru, da. [neclar]. Chiar dumneavoastră ați menționat acest lucru. [neclar] Întrebarea principală este cum să stopăm (n.r. exodul refugiaților spre India) și cum să le creăm condiții (n.r. ca sa nu mai plece din Pakistan) [neclar].

Nixon: Aceasta este întrebarea fundamentală acum.

Singh: Aceasta este întrebarea fundamentală. [neclar]

Nixon: Știu. Sunt conștient de asta. Sunt conștient, sunt conștient de faptul că fondurile, deși sunt esențiale, [se ocupă] de o problemă temporară, nu rezolvă – nu sugerez deloc, și nici nu-mi fac iluzii, că dacă am găsi 700 de milioane de dolari pentru a investi în acest lucru, pur și simplu am cumpăra problema. Problema va dispărea doar pe măsură ce cauzele profunde vor fi rezolvate. Și sunt conștient de acest lucru.

Modul în care ajungem la aceste cauze profunde este o problemă foarte sensibilă, după cum bine știți, iar ministrul de externe trebuie să fie foarte sensibil la modul în care oamenii se simt și ne abordează și așa mai departe. Și la modul în care alte guverne ar putea să se simtă în legătură cu acest lucru, la modul în care reacționează. Într-un fel, presiunea publică, în alt fel, convingerea privată, ca să spunem așa. Eu însumi am crezut întotdeauna în aceasta din urmă, ca fiind cea mai eficientă cale, în special atunci când îi cunosc destul de bine pe indivizi.

Singh: Suntem de acord cu asta. Poate că întreaga problemă poate fi împărțită în două părți. Există unele aspecte, care ar putea [neclar]. Franța a fost de acord să facă o declarație în acest sens. [neclar] la Moscova. Și, de asemenea, necesitatea întoarcerii lor. Sunt de acord că aceasta este o chestiune la care trebuie să [neclar]. Noi știm ce se întâmplă de fapt. [neclar]

Nixon: Atunci vom continua pe această bază. Cu toate acestea, nu cred că ar servi la ceva, cu siguranță în acest moment, orice dovadă că Statele Unite ar exercita presiuni publice asupra Pakistanului. Știu că acest lucru ar fi greșit, dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul. Pe de altă parte, ceva ar putea fi, ceva ar putea foarte bine să fie realizat în alte direcții. Sunt conștient de acest lucru. Aș dori să încerc în felul următor. Vom, puteți fi siguri că suntem cât se poate de preocupați în totalitate de acest lucru, nefiind acolo. Apropo, cât de mult au furnizat germanii? Cât de mult furnizează ei?

Singh: Banii germani, sincer să fiu…

Nixon: Dar cei francezi?

Sisco: M-am uitat la o cifră astăzi, domnule Președinte, cred că germanii sunt undeva în jur de două milioane, iar francezii sunt ceva mai puțin de atât.

Nixon: Nu este suficient.

Sisco: Nu este suficient.

Nixon: În regulă, nu este suficient. Francezii și germanii au un interes la fel de mare ca și noi. Aici ei fac tot felul de declarații mari și fac foarte puțin. Acum, vă îndreptați către francezi și germani și colegii lor în mod oficial, e clar? La fel și cu Țările de Jos, care vorbesc mult și nu ajută prea mult. Nu am nicio simpatie pentru ei. [neclar] a făcut o declarație când a fost aici. Germanii își pot permite – dacă noi ne putem permite 70 de milioane de dolari, germanii își pot permite 10, ușor-ușor sau 15.

Kissinger: Noi am dat deja 17,5.

Nixon: Așa este. Noi, noi am pus 100, așa că germanii ar trebui să pună 25. Așa ar trebui să fie. Pentru că, știți, noi nu credem în acest birou în vorbe mari și fapte mici.

Washington, June 16, 1971, 2:58–3:41 p.m.

Kissinger: Now on the Indian who’s waiting; the basic problem is to give him a combination of both sympathy, so that he can go home with—to Mrs. Gandhi and—

Nixon: That’s right.

Kissinger:—and great firmness. Now I have, in addition to what you will say, but with Sisco there you won’t have much of a chance to. I’ve told Yahya that he had a personal channel through me to you. I’m just trying to keep them [the Indians] from attacking for 3 months. Now, if you could say that you are directing, that $60 million be made available for refugee support after July 1.

Nixon: Do they know that yet?

Kissinger: No. This is why it would be very helpful.

Nixon: Does Sisco know?

Kissinger: No, but it’s based on a recommendation from the State Department.

Nixon: That’s all right.

Kissinger: Out from the Embassy there. They’ll be delighted.

Nixon: Fifty thousand?

Kissinger: Yeah, and $20 million. You will see whether you can get $20 million from other programs this month. Now, they wanted to take it out of Pakistan. I stopped that.

Nixon: I know.

Kissinger: But we can take a little from Turkey and a little from Indonesia and pay it back to them after July 1st. But if you could give those two figures, then you’ll get the credit for it and—

Nixon: And that we are concerned.

Kissinger: Well, he’ll have a story. And that we cannot—that you think that overt pressure on Pakistan would have a counter-productive effect, and that you are working with Yahya in your own way. It’s a little duplicitous, but these bastards understand that.

Nixon: I must say I am not too damned impressed with Keating. I think he’s just gone overboard. Now I must say maybe there’s a hell of a problem on which the TV is starting to pick it up now.

Kissinger: Oh, it is a hell of a problem.

[Omitted here is a portion of the conversation unrelated to South Asia.]

Nixon: I don’t want to see [unclear, them start war?] just now.

Kissinger: Because you saw harm on it from Pakistan.

Nixon: I know, but I don’t want to see it more. You see? I just, they’re wasting my time. I just [unclear].

Kissinger: That really depends what we have to do. We have to keep them from attacking for our own reasons.

[Pleasantries were exchanged as Foreign Minister Swaran Singh, Ambassadors Jha and Keating, and Assistant Secretary of State Sisco entered the Oval Office. The White House photographer was present at the beginning of the meeting.]

Singh: Our Prime Minister asked me to convey her warmth and greetings. She greatly appreciates your letter, the United States [unclear]conveyed in that and she asks me to convey her greetings to you [unclear].

Nixon: Sure. I appreciate that. Tell her that we were all very impressed by her great political victory out there. It gave her the stability that she, that she needs now. It’s much, much better to look after a very successful election like that. [unclear] There’s a lot more to this. She has more confidence than previously.

Singh: Yes [unclear]—

Nixon: Things are going well from what Ambassador Keating tells me.

Singh: Yes, she has always had confidence, but now she also has strength to—

Nixon: That’s right.

Singh:—put them on [unclear]—

Nixon: Oh, I know. I know.

Singh: And, in fact, she was looking for a period when, as a result of this victory—

Nixon: Yeah.

Singh:—she’d have both peace and opportunity to implement the socio-economic content of the program on the basis of which she won.

Nixon: Uh-huh.

Singh: But suddenly she’s confronted with a—

Nixon: Yeah.

Singh:—type of situation not of her making.

Nixon: Oh. Yes.

Singh: Not to place blame here…

Nixon: Uh-huh.

Singh:… [unclear] being subjected at this present moment.

Nixon: Uh-huh.

Singh: [unclear] and she wanted to, wanted me to convey, Your Excellency, the latest situation, as the present one has no [unclear]and we are coming and that every second [unclear, refugees they come?]

Nixon: Every second?

Singh: Every second. So this is the type of situation that we face. And this has caused a tremendous problem to us, because they come in an area that traditionally is very dependent, both politically and economically.

Nixon: Would you like some tea or coffee?

Singh: Thank you very much.

Nixon: [aside] Ken?

Singh: I’m all right.

Nixon: [aside; whispering] Some tea perhaps, please. Thank you.

Singh: [unclear]

Nixon: No, I can’t.

Singh: Politically, economically adept. And if another six million people are ready to come in a state of anger, frustration, and destitute, that adds to the [unclear] ability and the social-economic tension that all of them have created. [unclear] We’ve reduced any financial [unclear]. In this situation, that we seek your advice how we should achieve that objective. But perhaps most important thing in that situation [unclear] will use this movement of refugees which always [unclear]. Technically, on this issue, we gave a clear [unclear, signal?]. We [unclear] the objective will be [unclear]. In this situation where we [unclear] many field commanders that we called feel it’s their own problem. It ceases to be an internal problem and it should affect [unclear] tension [unclear]. And it’s the best end right now that we’ve got. Support for this approach of ours and help with [unclear]. How to meet this objective, we believe that if the building of the [unclear] can be seen [unclear] make up their minds. [unclear]can be sure as he can be [unclear] security take [unclear].

Nixon: Hmmm.

Singh: And secondly, then, the condition that they are to be restored should enable you to return that. In the statements we are prepared to take, we must perhaps create this. [unclear] And for this, obviously some political settlement is needed. You mentioned in your letter to the Prime Minister you are engaged in this task in your quiet manner and tried to impress on them what you have done. We believe that the return from [unclear] is possibility if the military actions of trying to solve a situation [unclear]. Apparently those people who have now demonstrated [unclear] that they enjoy the confidence of the people [unclear]. In the long range there are really two guys [unclear]. This will be a situation in which [unclear].

Nixon: What do you think is the, what do you think is the benefit of [unclear] being able to—East Pakistan will to have to become independent, or what happens in the long run? This does not mean that your personal view, I know—that’s not what I meant. How do you see the historical process working down there?

Singh: I have a feeling, Mr. President, that showing, telling the United Nations that there’s a very good chance of saving Pakistan and [unclear]. [unclear] maintain central authority in an area of confrontation of the [unclear] can they handle central authority?

Nixon: Um-hmm.

Singh: [unclear] There’s a very good chance to have. Even the course of the negotiations, with all that we know, would even the Awami [unclear]more than contained in their six-point program in the direction. [unclear] without direction of this nature, and we have authority to create [unclear], so it could be saved. The Council has become most angered because they [unclear]. The confidence has been very rudely shaken. When the military rulers in Pakistan can still bring back the country themselves, those for the present moment who find themselves in the [unclear].

Nixon: Um-hmm.

Singh: [unclear] Then it appears that they’re pushing them more and more into the point of, the position of the point of no return. And it appears [unclear]. They must. We have an opposition quite clearly; it’s developed between the central authority of Pakistan and the leaders. So that [unclear] anything that we want to. They do not realize that from our point of view is when they separate from [unclear]. But we are bothered by the continuance of conditions of instability. Continuation of the conditions there you will find [unclear]; continuation of conditions where the military rule is pitted against almost united will of [unclear] people. [unclear] We’ll do that to maintain control of the situation. And that is something [unclear] from our [unclear]. [unclear]from our point of view; certainly from our point of view and maybe even from your point of view. Because it is a holy land, trying to resort to that. That your country and ours, we can work together, work in a [unclear] manner. To that extent [unclear] stability, so much in common. We should not.

Nixon: You don’t, you don’t have a feeling that the situation would be to your interest to have a, to have an independent country? What would be in India’s best interest? To have it independent or under the central government, for example—?

Singh: No, we have—we have no fixed position on that.

Nixon: That’s up to them, isn’t it?

Singh: On this matter we leave it up to the Pakistanis and the leaders of the Awami League to decide about their future in any manner they like. We will not press one or the other solution, or [unclear] to it. We are interested in observing the neutrality in [unclear] considering the situation.

Nixon: Um-hmm.

Singh: That being our fixed position.

Nixon: Yeah. Yeah.

Singh: [unclear] silent spectators all [unclear] agreeing with what, to our arrangement to [unclear] the people and until then, it seems to me, there will be unstable conditions, at least.

Nixon: Yes.

Singh: And we are conscious of our responsibility and even when we were facing this big trouble in the end with these people when we [unclear] did our best. [unclear] All provisions are to be clear which were settled by [unclear] extra-constitutional means. [unclear]

Nixon: Sure. First let me say that we, that you couldn’t have a man more [unclear] in so far as bringing this matter to our attention, than your own Ambassador here. He’s talked to our people and he’s a very persuasive man and has let us know what the position is. And, of course, he has—we have great respect for him. And on our part we couldn’t have a person who is more vigorous in presenting this point of view which you have described. Of course, you would describe it in a more precise way than, which you naturally can in your position. It’s obvious that Ambassador Keating, of course you know an old friend of mine in the House and Senate. He lives here. We had a long talk yesterday. We went over all these matters.

Singh: [unclear]

Nixon: He is, he is just—he is concerned as your Ambassador, and of course we’re aware of this. So I am keenly aware of the problem. I’m aware, too, of the enormous agony that must be caused—I have not been, Rogers has been only once. [unclear] I have not been to Dacca, but I know that part of the subcontinent, that the problems of poverty are serious, very serious. And added to it is this instability. However simple their homes may be, they are their homes. And pouring into an already overcrowded city. This must be a terrible agony for a country to go through. We’re aware of this thing. Also imposed upon your country, big as it is, 600 million people. Nevertheless, five million people is a lot of people, because …

Singh: We count six, Mr. President.

Nixon: Six million. Yeah, that’s right.

[unclear exchange]

Nixon: One every second, that’s 60 every minute.

Singh: [unclear]?

Nixon: [unclear] That’s over 600 an hour.

Singh: [unclear]

Nixon: Yes, yes, yes, yes. Now the, the—I am sure you realize, too, that what we can do, you know, what we feel is one thing; what we can do is another. We have the deepest sympathy and we will try to do as much as we can. We don’t want to do anything that would be, that has the opposite results from what we want, you know. Naturally, our—with regard to the Government of Pakistan, we of course have our contacts with them, our relations with them, with the President, of course. It’s terrible. The question is how we can discuss this matter with them in a way that will maybe, may bring about action that would lead to amelioration of the situation. Or how we, or—and avoiding [unclear, the woodshed?] might set up, as often is the case when such things are done too publicly, which would set up an antagonistic attitude. I’m not speaking personally from the standpoint of those who would look for something to be antagonistic about. That might just upset it all. We, I would like to say this: that we, I think that under best course of action—I’d like to talk first of all what would we need your advice with regard to what we can do with the meeting situation—the best course of action we think as a Government is for us to, is for you to have confidence, and I want you to convey this to the Prime Minister, on a completely off-the-record basis. Discussions that are publicly talked about would have exactly the opposite effect on that. You’ve got to, you must have confidence that one, I am acutely aware of the problem. I am deeply concerned about the problem for humanitarian [unclear, reasons?] and I am concerned about it for its foreign policy implications, for all this could erupt into some armed conflict. We know that. Now—therefore, we, I will use all the persuasive methods that I can, but I must use them in the way that I think is the most effective, in a way perhaps that, say, she might never use, in a way that any nation would want used when we talk with their leader and so forth. But I am aware of the problem, I shall try to use my influence as effectively as possible at least if effectively means not using it in a public, blunt way. And I [unclear] such and such is, had been. Not only has our concern been expressed but that you will have this in mind in future discussions that we have that we have to do it this way. And that has to be answered. The second thing is, of course, looking at the immediate problem that you need more funds; the Ambassador has discussed with us the various options that we have. We have an immediate problem between now and July 1st, and it’s just for here [unclear, ’til then?] And, but on the other hand, but because, you know, we’ve run out of money because it’s all been spent with only 15 days left. On the other hand we have out of other aid programs that won’t need any [unclear] because that would cause problems for where they came from. But we have been able to acquire $20 million that we will, we will find immediately available. And then in addition to that, on the July, on July 1st, we will be able to apply $50 million, so which will give you a total of $70 million to relieve them, the aid problem. We’d give you more, but that’s, that’s as much as we can find. You see, we have to take from various other commitments that have been made. So you get $20 million between now and the first of July, $50 million more on the first of July or just as soon as the fiscal year begins.

Keating: Yes.

Nixon: And that your Government can count on. Is that correct, roughly speaking, or is the 20—?

Kissinger: The difference is that we had to piece together the $20 million, Mr. President, out of other programs.

Nixon: Right. The point is we’ll find the $20 million. You can count on it. The $50 million—

Kissinger: That’s right.

Sisco: We’ve got that.

Kissinger: Including the lowest parts of your supplemental appropriations

Nixon: Right. And we’ve got to look down towards that, but on the other hand, I’m aware of the fact that this will take care of how many? Six million people. For how long? Not long. It’ll help. On the other hand, I realize that that does not get at the long-range problem. The long-range problem is how do we stop this inflow of people? How—maybe you’d start having them turn around, start outflowing them. That’s what we’re getting at. I think you, you first, you brought it to my attention when you met me. The Prime Minister and you heard this conversation with our Ambassador, Ambassador Keating. All brought it to my attention and I’m convinced of the seriousness of the problem. I will, I will try to find the methods that I think will be effective. I think it will protect [unclear] can’t do that. [unclear] effective. There may be other ways for this to be effective. But I think we have to, I think it must not be in a way that appears that we’re, that what has happened here is that the United States is inserting itself into basically an internal situation in an open way. That is we have to—we can be most effective by persuading the parties involved to come to a decision of theirs rather than one that’s imposed upon them. That’s at least my [unclear, instinct?] telling the individual players and so forth. That’s the way I see it at this time. And we will—the results will tell us whether we’re right or not. And also after trying that method for a while we’ll have to see the situation, but in the meantime, I think, and to the extent that we can, to keep as cool as possible, in terms of charges and counter-charges and all that sort of thing. We’ll—You can count on our financial assistance to the extent that we are able. And this—we will find this money. [unclear] Second, you will have the, on other side which is far more [unclear, important?] the governmental side. Let us, if you will, let us do that in our way, in the way we think will be more effective. That’s the way I would like to do it. You’re, do you approve or do you think there’s a better way to do it?

Singh: We greatly appreciate your sentiment and [unclear] in coming to a concrete conclusion in a short time. [unclear] This is an international responsibility. [unclear] We appreciate it, yes. [unclear]. You yourself mentioned it. [unclear] The question, one, how to stop it, and how to create conditions [unclear].

Nixon: This is the fundamental question now.

Singh: This is the fundamental question. [unclear]

Nixon: I know. I am aware of that. I am aware of the, I am aware of the fact that the funds, while essential, [deal] with a temporary problem do not handle—I am not suggesting at all, or have any illusions, that if we found $700 million to put into this thing that would simply buy the problem away. The problem is going to go away only as the deeper causes are resolved. And I am aware of that. How we get at those deeper causes is a very sensitive problem as you well know, and the Foreign Minister has to be highly sensitive to how people feel and approach us and so forth. And how other governments may feel about this, how they react. One way the public pressure, another way the private, shall we say persuasion. I have always believed in the latter myself as the most effective way, particularly when I know the individuals fairly well.

Singh: That we are agreed. Perhaps the whole problem can be divided into two parts. There are some aspects, which could [unclear]. France has agreed to make a statement to that effect. [unclear] in Moscow. And also the necessity of their returning. I agree that that’s a question to how [unclear]. We know what is actually happening. [unclear]

Nixon: We will then proceed on that basis. I don’t think anything, however, certainly at this point, would be served by any indication of the United States putting public pressure on Pakistan. That I know would be wrong if we want to accomplish our goal. On the other hand, something might be, something might very well be accomplished in other directions. I am aware of that. I would like to try it this way. We will, you can be sure that we’re as totally concerned about it as we can be, not being there. Incidentally, how much did the Germans provide? How much are they providing?

Singh: The German money, I honestly—

Nixon: How about the French?

Sisco: I looked at a figure today, Mr. President, I think the Germans are somewhere around two million, and the French are something a little less than that.

Nixon: That’s not enough.

Sisco: That’s not enough.

Nixon: All right, that’s not enough. The French and Germans have just as great an interest as we have. Here they are making all sorts of big statements and doing very little. Now, you head over to the French and Germans and their colleagues formally, that clear? The same with the low countries that talk big and don’t help much. I have no sympathy for them. [unclear] made a statement when he was here. The Germans can afford—if we can afford $70 million, the Germans can afford 10, easy—or 15.

Kissinger: We’ve already given 17.5.

Nixon: That’s right. We’ll, we’ve put in 100 so the Germans should put in 25. That’s the way it ought to be. Because you know, we don’t believe in this office of talking big and doing little.

[1] Sursa: Arhivele Naționale, Materiale prezidențiale Nixon, Casete de la Casa Albă, Înregistrarea unei conversații între Nixon, Singh, Kissinger și Sisco, Biroul Oval, Conversația nr. 523-2. Fără marcaj de clasificare. Ambasadorii Keating și Jha au fost, de asemenea, prezenți.

[2] vezi Nixon, despre ambasadorul SUA în India: „La fel ca toți ceilalți ambasadori indieni ai noștri, a fost spălat pe creier. Anti-Pakistan.”, 15 iunie 1971

Nixon, către ambasadorul SUA în India: „La fel ca toți ceilalți ambasadori indieni ai noștri, a fost spălat pe creier”

Galerie

Publicat pe de

Nu știu de ce naiba s-ar reproduce cineva în țara aia nenorocită, dar o face, a afirmat Nixon, cu privire la India. Continuă lectura →