Dupa declarația din aprilie, distanțarea fata de politica de la Kremlin a devenit și mai vizibila, iar in peisajul cultural se produc schimbări semnificative: unele instituții culturale sunt revizuite, iar altele dispar cu totul.
Declarația a dat startul „derusificarii” culturii române.
Un pas in aceasta direcție fusese deja făcut in 1963, odată cu desființarea Institutului pedagogic de limba şi literatura rusă „Maxim Gorki”, a Librăriei „Cartea rusă” si a revistei „Timpuri Noi”.
Ulterior, s-a renunţat la obligativitatea limbii ruse în școli, cat şi la organizarea lunii prieteniei româno-sovietice.
Muzeul Româno-Rus, condus de Scarlat Callimachi, „prinţul roşu”, a fost închis, iar cea mai mare parte a cercetătorilor au fost transferați la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.
În 8 mai 1964, la şedinţa cu organizaţiile de masă, în care s-a dezbătut „declaraţia din aprilie„, Marin-Florea Ionescu, fost vicepreşedinte al Prezidiului RPR, angajat al Asociaţiei Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), a oferit informaţii surprinzătoare despre activitatea instituției unde lucra. Din spusele sale reieşea cât de proaste erau de fapt relaţiile româno-sovietice.
„Am fost acum câtva timp într-o delegație în Uniunea Sovietică„, a povestit el.
„Seara, la aeroport, ne-a primit o singură tovarăşă şi ne-a dus la hotel. Seara am primit o invitaţie de la Pavlov. «Tovarăşe Marin, ce faci?» Fac bine!» «Uite, tovarăşii bătrânii care te cunosc bine, şi din închisoare şi dinainte, vor să aibă o consfătuire cu dumneata. «Eu ştiu, şi aceasta intră în programul vizitei?» Am refuzat categoric. Cinci zile am stat în hotel, la «Varşava», fără să mai îmi dea cineva bună ziua. După cinci zile, ne-a trimis la Tbilisi şi Erevan. Ne-am plimbat prin oraş şi ne-a primit la asociaţie şi ne-a prezentat un raport, ce fac ei pentru popularizarea României. «Bine, am vrea să vedem şi noi ceva». «Bine, mergeţi, că am deschis o expoziţie cu ocazia aniversării». Şi ne duceam pe stradă. La un colţ de stradă vedem o expoziţie şi tocmai ce spunea tovarăşul Brătescu:«Păi, aceasta este Sofia! Păi, Sofia nu este România»”. La puțin timp după plenară, ARLUS a intrat definitiv într-un con de umbră.
Poezie anticomunistă, găsită la 25 aprilie 1946, asupra unui bărbat urmărit pentru dezertare din Regimentul 4 Călărași. Mai multe exemplare au fost, de asemenea, împrăștiate din avion, deasupra orașului Deva .
Epigonii (după M. Eminescu)
„Când privesc zilele de aur a partidelor române
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi privind ce-a fost odată, în raport cu ce-i acum
Văd cum viitorul ţării e acoperit în F.U.M.
Învârtindu-se în sine sau lucrând la nicovală
Iar în lipsa altor lucruri şi lipind fundul la oale
Văd cum un om pregăteşte un destin, o Românie:
N-are o clipă de odihnă, căci învaţă să se scrie;
După o lună de încercare îl zăresc în val vârtej
Strigând lumii`n gura mare: uite-am scris Gheorghiu-Dej.
Tipărind ziua şi noaptea, tot mărci de hârtie U.R.S.S.
Şi-apoi scriind decrete şi punându-şi marfa`n curs,
A dezlănţuit în ţară numai jale, plâns şi jaf
E ministrul de externe, e ministrul Tipograf.
Într-un colţ mai la o parte de mulţimea proletară
Stă un om ce se respectă.
Chiar e o … figură rară
Căci a fost în tinereţe un dascăl bisericesc
Iar azi , popii pe el îl numesc.
Când învăţa dăscălie îl numeau cu toţii: Mucea
Însă astăzi i se zice: Excelența Sa Burducea.
Mai avem încă pe unu: astăzi mare diplomat,
Mi-a promis că într-o lună, va fi mare bacalaureat.
Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist cu privire la reabilitarea unor activişti de partid
[…] Pornind dela necesitatea de a se clarifica situatia politică a unor activişti ai partidului care, cu mulţi ani în urmă, au fost arestaţi sau condamnaţi, Comitetul Executiv al Comitetului Central a hotărât să se analizeze cazurile acestora, iar concluziile să fie supuse dezbaterii Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
In acest scop, a fost constituită o comisie de partid alcătuită din tovarășii Gheorghe Stoica, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R, Vasile Patilineţ, secretar al C.C. al P.C.R., Nicolae Guină şi Ion Popescu-Puţuri, membri al C.C. al P.C.R. Ca urmare a acestei hotărâri, comisia a cercetat, începând din luna noiembrie 1965, învinuirile pe baza cărora a fost condamnat şi executat Lucreţiu Pătrăşcanu.
Comisia a analizat toate materialele care au stat la baza procesului, a purtat discutii cu principalii anchetatori şi procurori, cu membrii completului de judecată, cu persoanele implicate în proces, cu inculpați sau martori, aflați în ţară, precum și cu unele persoane care aveau funcții de răspundere în acea vreme la Ministerul de Interne şi aparatul de Securitate al statului.
Comisia a ajuns la concluzia că sunt lipsite de orice temei învinuirile că Pătrăşcanu ar fi fost agent al Siguranţei, că ar fi activat în slujba serviciilor de spionaj străine în vederea destrămării din interior a partidului comunist, că ar fi organizat un grup complotist antistatal şi că ar fi dus o acţiune de răsturnare prin violenţă a regimului democratic, că ar fi uneltit împotriva independenţei ţării, precum şi celelalte învinuiri din actul de acuzare.
Plenara Comitetului Central, apreciind justetea şi temeinicia concluziilor comisiei de partid, consideră că procesul intentat lui Lucreţiu Pătrăşcanu a fost o înscenare, acesta fiind osândit prin încălcarea celor mai elementare norme de legalitate şi dreptate.
Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat în mod abuziv, în ziua de 28 aprilie 1948, şi cercetat iniţial de o comisie din care făceau parte tov. Teohari Georgescu, Iosif Rangheţ şi tov. Alexandru Drăghici. Deşi aceste cercetări au durat 17 luni, ele nu au scos la iveală fapte care să dovedească vinovăţia lui L. Pătrăşcanu. Cu toate acestea, el a fost predat organelor de stat şi anchetat în continuare sub stare de arest, mai întâi de serviciul secret de informaţii şi apoi de organe de Securitate din Ministerul Afacerilor Interne. […]
Plenara Comitetului Central, apreciind justetea şi temeinicia concluziilor comisiei de partid, consideră că procesul intentat lui Lucreţiu Pătrăşcanu a fost o înscenare, acesta fiind osândit prin încălcarea celor mai elementare norme de legalitate şi dreptate.
Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat în mod abuziv, în ziua de 28 aprilie 1948, şi cercetat iniţial de o comisie din care făceau parte tov. Teohari Georgescu, Iosif Rangheţ şi tov. Alexandru Drăghici. Deşi aceste cercetări au durat 17 luni, ele nu au scos la iveală fapte care să dovedească vinovăţia lui L. Pătrăşcanu. Cu toate acestea, el a fost predat organelor de stat şi anchetat în continuare sub stare de arest, mai întâi de serviciul secret de informaţii şi apoi de organe de Securitate din Ministerul Afacerilor Interne. […]
La 18 martie 1954, pe baza informării prezentate de tov. Alexandru Drăghici, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român a hotărât, ,să se treacă la judecarea grupului de spioni în frunte cu Pătrăşcanu”.
Procesul a avut loc în zilele de 6-13 aprilie 1954, încălcându-se pe parcursul lui cele mai elementare garanţii procesuale. La 14 aprilie, s-a pronunţat sentinţa de condamnare la moarte, iar în noaptea de 16/17 aprilie 1954, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost executat la penitenciarul Jilava. […]
Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român hotărăşte:
-reabilitarea politică post-mortem a lui Lucreţiu Pătrăşcanu;
-să se recomande organelor de justiţie revizuirea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare;
-în semn de preţuire a activităţii revoluţionare şi pentru a se cinsti memoria lui Lucreţiu Pătrăşcanu, osemintele sale vor fi strămutate la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism (în hemiciclu);
-să se ia măsuri pentru reabilitarea politică şi juridică a celorlalte persoane din procesul Pătrăşcanu.
surse:
Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din 22-25 aprilie 7968, Ed. Politică, Bucureşti, 1968, p. 63-78
Istoria României în texte, autor Bogdan Murgescu, Ed. Corint, Bucureşti, 2001
Scopul declarat al colectivizării a fost modernizarea agriculturii românești in vederea eficientizării producției agricole și introducerea structurilor socialiste la sate. Din punct de vedere economic, nevoia colectivizării era sprijinită pe convingerea că proprietatea mică, țărănească era, în esența, nerentabilă. Continuă lectura →
Pe 17 aprilie2018, Dumitru Dincă – in 1990 vicepreședintele formațiunii „Alianța Poporului„, ulterior reprezentantul Fondației Romania Tânără, cel care, in seara si noaptea de 21 decembrie 1989, a reunit revoluționarii aflați pe baricada de la Intercontinental – a declarat în cadrul emisiunii „Se întâmplă acum”, despre evenimente din timpul Revoluției din 1989, care sunt acum cercetate în cadrul Dosarului Revoluției în care marți Parchetul General anunțase extinderea urmării penale pe numele fostului președinte Ion Iliescu pentru crime împotriva umanității.
„Eu cred şi sunt convins că acum justiţia având probele pe care noi, revoluţionarii, le punem la dispoziţie, probele care există în materiale filmate şi de ce nu probele pe care Victor Atanasie Stănculescu le pune la dispoziţia justiţiei de astăzi, stăm şi ne întrebăm, dar chiar aşa de vinovat a fost omul ăsta. Da, a fost vinovat, pentru că din declarația lui Stănculescu reiese că el l-a chemat în 22 pe Iliescu, nu a venit Iliescu de bună voie şi nu a venit înainte de 13:30 până când Stănculescu a declarat că Ceauşescu este incompatibil cu funcţia de preşedinte pentru că revoluţionarii au ieşit în stradă şi au reuşit să cucerească CC.Până seara nu s-a tras, era liniște, era pace, după ce apare Iliescu la televizor şi ia în discuție bandele de teroriști care sunt în România şi vor să distrugă România şi să îi căsăpească pe revoluționari nu s-a tras niciun foc„.
Dincă a mai afirmat ca nu considera ca evenimentele din 1989 nu au fost o lovitura de stat, dar ca Ion Iliescu ar fi fost dispus să îi dea orice, numai să păstreze tăcerea privind faptele de la Revoluție. „Nu a fost lovitură de stat. Iliescu nu a venit să dea lovitură de stat ori revoluționari. În cel mai rău caz, Iliescu poate fi acuzat de confiscarea Revoluției într-un mod absolut abominal„, a spus Dumitru Dincă.
NOTA: Imediat după revoluție, legitimitatea FSN de a conduce România nu a fost contestată in ideea ca evenimentele din decembrie1989 ar fi reprezentat o lovitură de stat, ci pentru că șefii FSN nu contribuiseră practic la răsturnarea lui Ceaușescu (iar in cazul generalilor Stănculescu și Chițac, amândoi promovați ca miniștri – existau informații, care s-au confirmat, că fuseseră implicați în reprimarea revoluției până în 22 decembrie 1989). Octavian Paler, în articolul „Iluziile au durat numai o lună” din „România Liberă”, 25 ianuarie 1990, articol care a pregătit marea manifestație anti-FSN din 28 ianuarie 1990 (în urma căreia Ion Iliescu a acceptat să cedeze o mică parte din putere, transformând CFSN în CPUN), scria: „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
Aceeași justificare a contestării FSN o regăsim în Proclamația de la Timișoara: „A fost o revoluție făcută de popor și numai de el, fără amestecul securiștilor și activiștilor. A fost o revoluție autentică şi nu o lovitură de stat”.
În Proclamația de la Timișoara (punctul 7) se amintește si momentul din 1979, când Constantin Pîrvulescu l-a înfruntat in plen pe Nicolae Ceaușescu: „I-am fi acceptat poate în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pîrvulescu şi ar fi răsturnat clanul dictatorial”.
In 1990, Ion Iliescu și grupul său erau contestați nu pentru că ar fi complotat împotriva lui Nicolae Ceaușescu, cum pretinde Parchetul, ci pentru că nu au făcut nici o acțiune împotriva acestuia. Totuși, în cazul Silviu Brucan a existat o asemenea acțiune – „scrisoarea celor 6” din martie 1989 – pe care însă Ion Iliescu, ca presupus șef al grupului conspirativ, nu a semnat-o.
În acest context, al contestării legitimității FSN, in 1990 s-a răspândit ideea că grupul care a preluat puterea în 1989 ar fi avut o activitate anticeaușistă notabilă înainte de revoluție. Generalul Militaru și-a atribuit merite complotiste, relatând cum a plănuit el lovitură de stat cu generalul Ion Ioniță (decedat în 1987). Militaru, conform lui Pacepa (volumul „Orizonturi roșii” difuzat la radio Europa Liberă), era un „om al rușilor”, fiind înlăturat din armată pentru că transmisese secrete de stat sovieticilor. În aceste condiții, cea mai comoda variantă pentru Militaru era să admită ca „da, am colaborat cu rușii, dar din adânc patriotism, dorind să izbăvesc ţara de sub dictatura lui Ceaușescu”. Conducătorii FSN aveau și ei nevoie să pretindă o activitate concretă anticeaușistă, pentru a combate contestatiile de legitimitate. In acest sens, eforturile făcute de Comisia Senatorială „Decembrie 1989”, inițiată de Sergiu Nicolaescu, devenit membru FSN, s-au îndreptat in direcția amplificării acțiunilor grupului de foști demnitari ceaușiști marginalizați, dîndu-i proporții de complot in vederea unei lovituri de stat.
Pe 22 octombrie 2015, la un post TV, Dumitru Dincă a declarat: ”Eu am fost luat din casă pe data de 17 (n.r. decembrie) de către un individ civil și trei soldați îmbrăcați în uniforme albastre. Și în cinci minute am fost bătut în așa hal încât două săptămâni eu nu m-am putut mișca din pat. Și culmea, ironia sorții, știți cine m-a ajutat? Emil Bărbulescu, nepotul lui Ceaușescu. El îmi dădea să mănânc cu lingurița și mă ajuta să mă dau jos din pat să merg la toaletă. Iată barbaria pe care au folosit-o împotriva cui?”
”Este cu atât mai urât cu cât președintele de atunci, Ion Iliescu, cu prim-ministrul Petre Roman, cu viceprim-ministrul Gelu Voican, cu toți ceilalți factori de răspundere, luând în calcul aici și pe directorul SRI, Virgil Măgureanu și procurorul general se fac vinovați pentru complicitate la crime împotriva umanității”, a mai spus Dumitru Dincă.
Pe 19 decembrie 2013, Dumitru Dincă l-a acuzat pe Ion Iliescu ca, desi acesta le-a promis revoluționarilor, cu un an înainte, că va discuta cu guvernanții, nu s-a schimbat nimic.
„Am crezut că atunci când PSD şi PNL, recte USL, vor veni la conducerea României, lucrurile se vor îndrepta, că recunoștința faţă de revoluționari, care au făcut posibil ca şi dumneavoastră să ajungeți la Cotroceni, ca și actualul premier Victor Ponta să fie premier, ca Traian Băsescu să fie președinte, să existe”, a spus Dincă.
„Nu știu ce demersuri ați făcut, rezultatul e că foarte mulți dintre noi şi-au pierdut casele, nu au o bucată de pâine şi carne să pună pe masă de Crăciun. Dreptate este asta? Vă rog transmiteți premierului Ponta că revoluționarii, chiar dacă sunt proşti, sunt mulți”
„Am crezut că această uniune, această alianță, va fi mai bună, dar PSD şi PNL sunt mai rele decât PDL. Guvernul Ungureanu nu ar fi căzut dacă revoluționarii nu ar fi ieșit în stradă şi nu ar fi stat luni de zile în ger care a depășit minus 15 grade. Aceasta e răsplata premierului, a Guvernului, a parlamentarilor vizavi de revoluționari?” – a spus Dumitru Dincă, in 2013.
In replica, Ion Iliescu a precizat, la acea data, că înțelege amărăciunea și problemele cu care se confruntă revoluționarii, si a menționat că, din ianuarie, se va începe reluarea plăților pentru cei cu merite deosebite, iar problemele celor care au făcut credite la bănci în baza drepturilor bănești primite ca revoluționari se vor rezolva. „Mă angajez în faţa dumneavoastră să discut cu premierul pentru rezolvarea acestei chestiuni”, a spus fostul președinte al României.
Conform celor declarate presei in 2016, Dumitru Dincă considera ca, dacă acțiunile sale de protest din 1990 nu ar fi dus la arestarea sa, în dimineața zilei de 23 aprilie, Piața Universității nu s-ar fi umplut cu peste 10.000 de oameni, nu s-ar fi întrerupt, din nou circulația, iar pe 24 aprilie nu ar fi intervenit, din nou, în forță, armatele de scutieri care au operat alte arestări, arestări care i-au înfuriat pe bucureșteni, determinând din nou ieșiri masive în stradă.(Romania Libera, 3 mai 2016, in editorialul „Fenomenul Piața Universității: Mărturiile lui Dumitru Dincă și Teodor Mărieș„. Doi anonimi, Dumitru Dincă și Teodor Mărieș, amândoi revoluționari din 21 decembrie 1989, ulterior fondatori ai „Alianței Poporului“, au generat „Fenomenul Piața Universității“ începând cu 22 aprilie 1990)
„Am luptat pentru dreptate, pentru libertate, dar la final am constatat că prea mulți sunt murdari”
Dumitru Dincă – titreaza RL, pe 3 mai 2016 – „nu se sfiește să spună că este ”țigan”, că a avut o copilărie grea, că a învățat bine la școală, dar nu a avut posibilități materiale să-și continue studiile. În decembrie 1989 nu avea loc de muncă. Îi era frică să iasă din casă ca să nu fie arestat pentru vagabondaj (toți cetățenii României erau obligați să fie “în câmpul muncii“, altfel erau arestați pentru vagabondaj). Pe 21 decembrie a fost în Piața Universității, pe baricadă. Participarea sa la Revoluție e de necontestat. A fost prezent la toate mitingurile. În martie 1990 a înființat asociația „Alianța Poporului“ împreună cu Teodor Mărieș, cu Cornel Pantilie, cu Petre Ioan, cu alți camarazi de la Revoluție. Era văzut cu o portavoce mai tot timpul în Piața Universității. Vorbea într-una. De la început s-a poziționat împotriva lui Ion Iliescu și a FSN. El spune că poate nu a prea fost băgat în seamă pentru că e țigan. Pe 22 aprilie 1990, după comemorarea celor uciși la Revoluție, s-a îndreptat cu coloana de manifestanți a Alianței Poporului de la Universitate spre Televiziunea Română Liberă (TVR –L). În piața din fața Parcului Herăstrău era un miting al țărăniștilor, la care a rămas. Erau mii de manifestanți. După terminarea mitingului, un grup masiv de manifestanți s-a oprit la intrarea în Televiune pentru a scanda împotriva conducerii acesteia, respectiv împotriva lui Răzvan Theodorescu, președintele instituției, și a directorului Emanuel Valeriu. Motivul: cei doi făceau propaganda numai pentru Ion Iliescu și FSN, criticându-i în termini injurioși pe contestatarii acestuia.”
A intrat cu o delegație la cei doi șefi ai TVR-L. Le-a cerut să transmită informații, imagini și de la mitingurile opoziției, să transmită revendicările revoluționarilor care protestează zilnic în Piața Universității pentru aflarea adevărului despre Revoluție, pentru pedepsirea ucigașilor.
De asemenea, Dincă le-a cerut șefilor TVR-L să le transmită programul, care cuprindea și punctul 8 din Proclamația de la Timișoara (fără comuniști și securiști la alegeri sau pe funcții de conducere timp de 10 ani), amânarea alegerilor pentru ca opoziția să se poată organiza, retehnologizarea industriei, privatizarea doar a 49% din întreprinderi pentru ca statul să dețină controlul, înghețarea prețurilor și salariilor pentru a opri inflația, retrocedări de terenuri pentru țărani, iar SMT-urile să presteze servicii pentru țărani, desființarea intermediarilor din lanțurile comerciale pentru a opri mărirea prețurilor.
Dincă spune că Răzvan Theodorescu l-a persiflat, spunându-i că nu poate să dea nimic pe post din cauza Decretului 473 din 1977. „Abrogați decretul și apoi pot să dau și alte informații. Altfel sunt obligat să informez doar despre acțiunile celor care conduc țara“, le-ar fi spus Răzvan Theodorescu, deși știa bine că Dincă nu putea abroga un text de lege, ci numai CPUN-ul, parlamentul provizoriu de atunci, condus de Ion Iliescu.
Dumitru Dincă povestește că a părăsit furios televiziunea, că i-a luat pe manifestanți, i-a dus în Piața Universității, unde a ocupat carosabilul, oprind circulația. Au manifestat toată noaptea, dar au rămas puțini.
Pe 23 aprilie dimineața, Dumitru Dincă a fost ridicat din fața Teatrului Național de o mașină a Poliției din care coborâseră „patru haidamaci“ .
L-au plimbat prin oraș vreo jumătate de oră – el nu vedea nimic din mașină – după care l-au dus la Secția 1 Poliție de pe strada Povernei. Dacă ar fi fost dus direct de la Universitate, mașina ar fi ajuns la Secția 1 Poliție în vreo cinci minute. Crede că a fost plimbat mai mult timp fără să i se spună ceva pentru a-l speria. La secția de Poliție nu l-a întrebat nimeni nimic. „Credeam că voi fi ucis pentru că cineva a dat dispoziția «Luați-l! Duceți-l!». Am fost urcat într-un ARO fără geamuri și plimbat din nou mai mult timp. În final, m-au descărcat la Secția 21 de Poliție din Militari, unde m-au ținut într-o camera vreo patru ore fără să mă întrebe nimic. Pe la ora 15.00 m-au urcat din nou într-o mașină și m-au dus la Poliția Capitalei, la generalii Bâtlan și Diamandescu. Diamandescu m-a întrebat dacă vreau să mă elibereze. Normal că i-am răspuns că vreau. Mi-a mai spus că dacă țin la libertatea mea, să merg în Piața Universității și să le cer demonstranților să plece acasă. M-a pus să promit. Eu i-am promis, le spun să plece acasă, crezând că în Piață sunt câțiva protestatari, așa cum era dimineață, când m-au ridicat.
În Piață m-a dus colonelul Mateescu, care m-a și avertizat să-mi țin angajamentul. Numai că în Piață am văzut mii de oameni, care ieșiră pentru mine. M-au luat pe umeri, m-au aclamat. Eu i-am întrebat prin portavoce «Vreți să plecăm acasă?» Și nimeni nu a vrut, toți au strigat «Nu plecăm! Nu plecăm!» Cred că erau vreo 10.000 de oameni. Piața era blocată doar pe Bulevardul Magheru, nu și pe direcția troleibuzelor, ca să nu-i împiedicăm pe oameni să meargă la serviciu.
În noaptea de 23 spre 24 aprilie am rămas în Piață vreo două sute de persoane, între care și niște măicute care protestau împotriva Patriarhului Teoctist. Pe la ora 5.00 dimineața eu am plecat la sediul PNȚ din Piața Rosetti. Când m-am întors, deja Poliția arestase vreo 10-15 persoane, între care și pe prietenul meu Fluieraș. Le-au legat mâinile cu sârmă ghimpată. Au intervenit brutal, cu bastoane, cu câini. I-au dus la Secția 10 Poliție, care atunci era lângă Liceul Creangă.
Iar am făcut mobilizarea ca să mergem să-i scoatem din arest, de la Poliție. Când m-am întors cu ei, balconul Universității deja era deschis, iar Marian Munteanu vorbea mulțimii.
Deja acaparase el Piața Universității. L-am bănuit de atunci de complicități cu Virgil Măgureanu (șeful SRI – n.n.) pentru că pe 22 aprilie, când am blocat Piața Universității, i-am dat telefon și i-am spus să vină și el cu Liga Studenților la protest și nu a vrut. Îl citez din memorie «Nu ne amestecăm cu golanii. Noi suntem studenți și luptăm altfel»“.În perioada protestelor din Piața Universității, începând cu data de 1 mai, Dumitru Dincă a intrat în greva foamei. A protestat astfel 15 zile, până a intrat în comă hipoglicemică, motiv pentru care a întrerupt protestul extrem.
În 13 iunie a fost și el arestat și eliberat seara, pentru ca să fie rearestat pe 17 iunie 1990. A stat patru luni și jumătate în arest, fără probe. Acum este bolnav. Are cancer pulmonar.„Am luptat pentru dreptate, pentru libertate, dar la final am constatat că prea mulți sunt murdari“, a conchis Dumitru Dincă, nu fără tristețe.
Art. 1. În afară de infracţiunile prevăzute de Codul penal Carol al II-lea, se pedepsesc şi uneltirile contra ordinei sociale şi infracţiunile în contra liniştei publice prevăzute de această lege.
Capitolul I
Art. 2. Este interzis a propovădui prin viu grai sau în scris schimbarea formei de guvernământ a statului, împărțirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de clasă.
Art. 3. De asemenea, este oprită propagarea doctrinelor religioase contrarii legilor de organizare a statului sau instrucțiunilor sale.
Sunt socotite contrarii legilor de organizare a statului sau instrucţiunilor sale doctrinele religioase ale cultelor sau asociaţiunilor nerecunoscute.
Art. 4. Este interzisă orice propagandă politică în locaşurile destinate cultului, autorităţilor publice şi şcoalelor ori cu prilejul unei manifestaţiuni religioase sau şcolare.
Art. 5. Încălcarea dispoziţiunilor art. 2, 3 şi 4 din această lege se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 6 luni la 1 an şi cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.
Art. 6. Este interzis a se lua şi presta orice fel de jurământ nelegal.
Art. 7. Este interzis mersul în formațiune militară pe şosele, străzi ori pieţe publice în scop de manifestaţiune politică.
Este de asemeni interzis de a cânta în grupuri, pe jos, în automobile, în tren sau folosind orice alt mijloc de transport, arii ce ar putea fi socotite ca exprimarea unor anumite idei politice.
Art. 8. Este interzis a participa la manifestațiuni de stradă sau procesiuni organizate în scopurile oprite de prezenta lege şi de Codul penal Carol al II-lea.
Art. 9. Este interzisă folosirea de formaţiuni înarmate în scopul propagandei sau oricărei alte acţiuni politice.
Art. 10. Este interzis a se tipări sau multiplica în orice mod şi împărţi manuscrise, schiţe sau desene ce ar conţine un îndemn la săvârşirea unui act sau manifestarea unei idei politice din cele oprite de prezenta lege. […]
Capitolul III
Art. 25. Este interzis studenţilor şi elevilor de a adera la acţiuni politice sau de a participa la manifestaţiuni cu acest caracter.
Studenţii şi elevii care vor încălca dispoziţiunile de mai sus, vor fi exmatriculaţi de către rectorii universităţilor şi directorii şcolilor respective. […]
Capitolul V
Art. 37. În toate cazurile prevăzute de această lege, instanţele de judecată vor putea interzice de la început, sau în cursul dezbaterilor, în total sau în parte, reproducerea sau dările de seamă ale dezbaterilor, în măsura în care aceste dări de seamă ar putea constitui un pericol pentru ordinea publică .
Această interdicţiune va fi pronunţată de instanţă la cererea Ministerului Public. […]
Art. 39. Ministerul Internelor poate, pe baza unui jurnal al Consiliului de Miniştri, să fixeze un domiciliu obligatoriu persoanelor care pun la cale sau întreprind o activitate interzisă de prezenta lege şi periculoasă pentru ordinea şi siguranţa statului.
Domiciliul obligatoriu se va putea impune pe un termen de la 6 luni la 1 an.
Jurnalul Consiliului de Miniştri şi decizia Ministerului Internelor sunt considerate ca acte de guvernământ şi nu sunt generatoare de daune.
Persoanele supuse unui domiciliu obligatoriu, care vor încălca dispoziţiunile acestui articol, se vor pedepsi cu închisoare corecţională de la 1-2 ani şi cu amendă de la 10.000- 20.000 lei.
„Era lui Stalin a fost una de dezvoltare economică rapidă în Uniunea Sovietică. Propaganda de stat lăuda imensele proiecte de infrastructură puse în practică cu o viteză nemaivăzută, care au transformat un imperiul rural, agricol, într-o putere industrială. Dar multe din aceste proiecte cu care se lăuda propaganda – cum ar fi între altele canalul Moscova-Volga (Canalul Lenin Volga–Don n.r.), Canalul Belomor, și Linia ferată transpolară (așa-numita Cale ferată a oaselor) – au fost construite parțial sau în întregime de către prizonieri din faimosul Gulag al lui Stalin, o rețea de lagăre de muncă care împânzeau întreaga țară.” (*)
„Se estimează că, din 1929 până în 1953, anul morții lui Stalin, 14 milioane de oameni au trecut prin Gulag. Aproximativ un milion 600 au murit acolo. Cei din lagăre erau prost hrăniți, aveau foarte puțină asistență medicală, nu aveau haine pentru a se proteja de condițiile meteorologice deseori brutale, și mai ales nu aveau la îndemână unelte și mașini moderne.”
Din noiembrie 1917, tribunalele revoluționare ale lui Lenin, alcătuite din „susținători ai revoluției bolșevice”, aleși la întâmplare, au început sa condamne „dușmanii revoluției si ai poporului”, aleși tot la întâmplare. Suprapopularea din închisori, a dus la „soluții creatoare”: GULAG-urile, sau lagărele de munca. [1]
Genrikh Yagoda (Yenokh Gershevich Iyeguda, n. 7 noiembrie 1891, într-o familie de evrei din Rybinsk – d. 15 martie 1938, executat), unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei umanității, fondator al primului şi celui mai mare instrument de ucidere sistematică în masă, numită Administraţia Generală a Lagărelor de muncă forțată, cunoscut şi sub numele generic de GULAG. – instrument major de represiune politică în Uniunea Sovietică.
Începând din 1922, lagărele au fost plasate sub jurisdicția NKVD. În 1933, 200.000 de deținuți au săpat canalul Moscova-Volga-Don. Tot în 1933, 20.000 de deținuți din lagărele de la Uhta şi Peciora extrăgeau petrol.
În 1918–1922, GULAG a fost administrat de CEKA, urmată de GPU (1922–23), OGPU (1923–1934), ulterior de NKVD (1934–1946), iar în ultimii ani de Ministerul Afacerilor Interne (MVD).
Lagărul de prizonieri Solovki, primul lagăr de muncă corecțională construit după revoluție, a fost înființat în 1918 și legalizat printr-un decret , „Despre crearea lagărelor de muncă forțată” emis la 15 aprilie 1919. In total, în Uniunea Sovietică, au fost 53 direcții ale lagărului Gulag (denumite în mod colocvial „lagăre”) și 423 colonii de muncă
NKVD, LA CONDUCEREA LAGARELOR
Principalii oficiali ai poliției secrete sovietice implicați în organizarea muncii forțate in Gulag, pentru „reeducarea” deținuților politici au fost Matvey Berman, torționar, șef al sistemului de lagăre sovietice Gulag; Lazar Iosifovich Kogan, șeful MosVolgaStroy; Semyen Firin, șef adjunct al Gulagului și șef al Dmitlag; generalul Zinovy Borisovich Katsnelson, șef adjunct al Gulag din 1934; si Izrael Pliner (șeful Gulag din 1936, a supravegheat finalizarea construcției canalului Moscova-Volga (1937).
In 1935, potrivit propriului său raport, Matvei Davidovich Berman se ocupa de peste 740.000 de prizonieri, care lucrau la 15 proiecte majore în Gulag.
Un document ulterior al lui Berman – Top Secret, „Cu privire la utilizarea cotelor pentru lagărele de muncă de reeducare din NKVD” (datat 11 ianuarie 1935) – menționează că sumele planificate pentru deținuții care lucrau la canale erau de „4 ruble si 3 copeici pe zi/persoana, dar cheltuielile efective erau ceva mai mari, 4 ruble si 36 copeici pe zi.”
In căutarea hranei, prizonierii au fost conduși să scotocească prin lăzile de gunoi și să mănânce fructe de pădure și frunze otrăvitoare.
Printre tehnicile de înfrângere a voinței prizonierilor figurau nu doar înfometarea, ci inclusiv cele descrise de Alexandru Soljenitin, in „Arhipelagul Gulag„: „Este extrem de satisfăcător, sa izbucnești!” – spuneau comandatii Gulag-ului instruindu-i pe cei care urmau sa interogheze prizonierii – „Lasă-ți furia să-și dea drumul; nu-ți pune limite. Nu te reține! Atunci când interoghezi, scuipă în gura acuzatului! Și împinge-i fața într-o toaletă plină! Aceasta este starea sufletească în care trebuie sa-i aduci pe credincioșii creștini. Sau urinează în fața unui prizonier îngenuncheat! După o asemenea furtună de furie, te simți cu adevărat dumnezeu, omule!” [2]
În august 1918, Berman s-a alăturat CEKA. și a fost numit șef al CEKA în orașul Glazov. Din 1923 până în 1924, a fost Comisarul Poporului pentru Securitatea Statului, în Republica Socialistă Sovietică Autonomă Buriat-Mongolă.
Căderea lui Berman a început în vremea Marii Terori. La 17 august 1937, și-a pierdut funcția de șef al Gulagului și a fost numit Comisar al Poporului pentru poștă și telecomunicații.
La 23 decembrie 1938, Berman a fost expulzat din Partidul Comunist Sovietic. Arestat a doua zi, în biroul lui Malenkov, a fost trimis în închisoare la Lubyanka. Găsit vinovat de Colegiul Militar al Curții Supreme al URSS pentru apartenența la o „organizație teroristă și de sabotaj”, a fost împușcat la 7 martie 1939, la Kommunarka. Ulterior, reabilitat postmortem, pe 17 octombrie 1957.
Fratele sau, Solomon Berman (1902–1940), a deținut, de asemenea, funcții de conducere NKVD, până la arestarea sa în octombrie 1938; a fost executat la 19 ianuarie 1940.
Al treilea frate, Boris Davidovich Berman, a fost, de asemenea, ofițer principal al NKVD. A jucat un rol proeminent în Marea Epurare, înainte de a fi el însuși arestat și împușcat.
[1] La inițiativa lui Lenin, in categoria de „dușmani ai poporului” au fost incluși toți „foștii“, adică aristocrați, funcționari ai regimului țarist, inclusiv lucrători ai organelor de drept. „Evreii, care formau undeva la 5% din populația Rusiei la acea vreme, aveau poziții de putere însemnate în fazele incipiente ale regimului bolșevic: nume precum Lenin, Troţki şi Genrikh Yagoda (n.r. Yenokh Gershevich Iyeguda), cel care a fondat primul şi cel mai mare instrument de ucidere sistematică în masă, numită „Administrația Generală a Lagărelor de muncă forțată”, sau mai cunoscut şi sub numele generic de „gulag”. Alte persoane importante din cercul lui Yagoda, care au creat şi au administrat gulagurile, Aron Solts, Lazar Kogan, Naftaly Frenkel, Matvei Berman şi Yakov Rappoport erau de asemenea evrei. Conform unor statistici, în 1934 38,5% din cei care ocupau poziții de putere erau de origini evreiești.”(in articolul „Cazul Genrikh Yagoda, fondatorul gulagurilor. Zeci de milioane de oameni au murit din cauza sistemului creat de el„, Alexandru Voiculescu 01.14.2017) [înapoi]
[2] „Da, era o proporție mare de evrei la comanda Gulag-ului. Portretele directorilor Gulag-ului pentru construcția Canalului Marea Albă-Marea Baltica, din 1936, au provocat indignare; s-a spus că i-am selectat pe evrei intenționat. Dar nu i-am selectat eu, eu doar am reprodus fotografiile tuturor Înalților Directori ai BelBaltlag [administrația taberei Marea Albă – Canalul Baltic] Sunt vinovat că s-au dovedit a fi evrei?” (Alexandru Soljenitin) După apariția volumului „Arhipelagul Gulag” al lui Soljenitsyn – consemna un istoric – „este clar că epopeea eroică a Canalului Marea Albă – Marea Baltică a fost un mit, bazat pe minciunile propagandistice. Belomorkanal este acum sinonim nu fapte genial eroice, ci doar cu un imens lagăr de concentrare”. [înapoi]
(*) surse: Julie Draskoczy, „BELOMOR, Criminality and Creativity in Stalin’s Gulag”, Boston 2014 * „Stalin, PROPAGANDĂ ȘI REALITATE”, in articolul „Stalin. 60 de ani de la moarte”, publicat de radio-europa libera Moldova * Khlevniuk, Oleg V. (2004) „The History of the Gulag. From Collectivization to the Great Terror”, New Haven: Yale University Press,. ISBN 0-300-09284-9 * Anne Applebaum, „Gulagul. O istorie”, Ed. Humanitas, București, 2011 * Jean-Jacques Marie, Gulagul, traducere şi note de Florin Constantiniu, Ed. Corint, Bucureşti, 2001 * gulaghistoryorg * Alexandru Soljenitin, „Arhipelagul Gulag” („The Gulag Archipelago”, Harper & Row) [înapoi]
Bucureşti, aprilie 1948. Petru Groza, Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu, membru al Biroului provizoriu al Marii Adunări Naţionale, în timpul discutării şi votării Constituţiei | Sursa: Film „Scânteia” nr.51/1948
TITLUL I
Republica Populara Româna
Art. 1. – Republica Populara Româna este un Stat popular, unitar, independent și suveran.
Art. 2. – Republica Populara Româna a luat ființa prin lupta dusa de popor, in frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacțiunii si imperialismului.
Art. 3. – In Republica Populara Româna întreaga putere de stat emana de la popor si aparține poporului.
Poporul își exercita puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct si secret.
Art. 4. – Reprezentanții poporului in toate organele puterii de Stat sunt răspunzători in fata poporului si pot fi revocați prin voința alegatorilor, in condițiile stabilite de lege.
TITLUL II
Structura social-economica
Art. 5. – In Republica Populara Româna, mijloacele de producție aparțin sau Statului, ca bunuri ale întregului popor, sau organizațiilor cooperative, sau particularilor, persoane fizice sau juridice.
Art. 6. – Bogățiile de orice natura ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturala, căile de comunicație ferate, rutiere, pe apa si in aer, posta, telegraful, telefonul si radio-ul aparțin Statului, ca bunuri comune ale poporului.
Prin lege se vor stabili modalitatile de trecere in proprietatea Statului, a bunurilor enumerate in alineatul precedent, care, la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, se aflau in maini particulare.
Art. 7. – Bunurile comune ale poporului constituiesc temelia materiala a propășirii economice si a independentei naționale a Republicii Populare Romane.
Apararea si dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sunt o indatorire a fiecarui cetatean.
Art. 8. – Proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege.
Proprietatea particulara, agonisita prin munca si economisire, se bucura de o protectie speciala.
Art. 9. – Pământul aparține celor ce-l muncesc.
Statul protejeaza proprietatea de munca taraneasca. Statul incurajeaza si sprijina cooperatia sateasca.
Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea întreprinderi agricole, proprietatea statului.
Art. 10. – Pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie.
Art. 11. – Cand interesul general cere, mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietate particulara a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea Statului, adica bun al poporului, in conditiunile prevazute de lege.
Art. 12. – Munca este factorul de baza al vietii economice a Statului. Ea este o datorie a fiecarui cetatean. Statul acorda sprijin tuturor celor ce muncesc, pentru a-i apara impotriva exploatarii si a ridica nivelul lor de trai.
Art. 13. – Statul acorda protectie initiativei particulare puse in slujba intereselor generale.
Art. 14. – Comertul intern si extern este reglementat si controlat de stat si se exercita de intreprinderi comerciale de stat, particulare si cooperative.
Art. 15. – Statul indrumeaza si planifica economia nationala in vederea dezvoltarii puterii economice a tarii, asigurarii bunei stari a poporului si garantarii independentei nationale.
TITLUL III
Drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetățenilor
Art. 16. – Toți cetățenii Republicii Populare Române, fără deosebire de sex, naționalitate, rasa, religie sau grad de cultura, sunt egali in fata legii.
Art. 17. – Orice propovaduire sau manifestare a urei de rasa sau de nationalitate se pedepseste de lege.
Art. 18. – Toti cetatenii, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie, grad de cultura, profesiune, inclusiv militarii, magistratii si functionarii publici, au dreptul sa aleaga si sa fie alesi in toate organele Statului.
Dreptul de a alege il au toti cetatenii care au implinit varsta de 18 ani, iar dreptul de a fi alesi, cei care au implinit varsta de 23 ani.
Nu se bucura de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii.
Art. 19. – Cetatenii au drept la munca. Statul asigura treptat acest drept prin organizarea si dezvoltarea planificata a economiei nationale.
Art. 20. – Cetatenii au drept la odihna. Dreptul la odihna este asigurat prin reglementarea orelor de munca, prin concedii platite, in conformitate cu legea, prin organizarea de case de odihna, sanatorii, cluburi, parcuri, terenuri de sport si asezaminte special amenajate.
Art. 21. – Femeia are drepturi egale cu barbatul in toate domeniile vietii de Stat, economic, social, cultural politic si de drept privat.
La munca egala femeia are drept de salarizare egala cu barbatul. Art. 22.- In Republica Populara Romana, toti cetatenii au drept la invatatura.
Statul asigura indeplinirea acestui drept prin organizarea si dezvoltarea invatamantului primar obligatoriu si gratuit, prin burse de Stat acordate elevilor si studentilor meritosi si prin organizarea si dezvoltarea invatamantului profesional si tehnic.
Art. 23. – Statul incurajeaza si sprijina dezvoltarea stiintei si a artei si organizeaza institute de cercetari, biblioteci, edituri, teatre, muzee, conservatoare.
Art. 24. – In Republica Populara Romana se asigura nationalitatilor conlocuitoare dreptul de folosire a limbii materne si organizarea invatamantului de toate gradele in limba materna. Administratia si justitia, in circumscriptiile locuite si de populatii de alta nationalitate decat cea romana, vor folosi oral si scris si limba nationalitatii respective si vor face numiri de functionari din sanul nationalitatii respective sau din alta nationalitate, care cunosc limba populatiei locale.
Predarea limbii si literaturii romane este obligatorie in scolile de orice grad.
Art. 25. – Statul poarta grija de sanatatea publica prin infiintarea si dezvoltarea de servicii sanitare si prin incurajarea si sprijinirea educatiei fizice.
Statul asigura ocrotire sociala si asistenta medicala pentru boala, accidente si invaliditate, rezultate din munca, in timpul muncii sau in serviciul de aparare a patriei, precum si pentru batranete, atat salariatilor sai cat si acelora ai intreprinderilor particulare, a caror contributie si drepturi se fixeaza prin lege.
Art. 26. – Casatoria si familia se bucura de protectia Statului.
Mama, precum si copiii pana la varsta de 18 ani, se bucura de protectie deosebita, stabilita prin lege.
Parintii au aceleasi indatoriri fata de copiii nascuti in afara casatoriei, ca si pentru cei nascuti in casatorie.
Sunt valabile numai actele de stare civila, incheiate de organele Statului.
Art. 27. – Libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt garantate de Stat.
Cultele religioase sunt libere sa se organizeze si pot functiona liber daca ritualul si practica lor nu sunt contrarii Constitutiei, securitatii publice sau bunelor moravuri.
Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasa nu poate deschide sau intretine institutii de invatamant general, ci numai scoli speciale pentru pregatirea personalului cultului sub controlul Statului.
Biserica ortodoxa-romana este autocefala si unitara in organizarea sa.
Modul de organizare si functionare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege.
Art. 28. – Libertatea individuala a cetatenilor este garantata.
Nimeni nu poate fi arestat si detinut mai mult de 48 ore, fara un mandat al parchetului, al organelor de instructie, stabilite de lege, sau autorizarea instantelor judecatoresti, conform prevederilor legii.
Art. 29. – Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate intra in domiciliul sau resedinta cetatenilor fara invoirea acestora, decat in prezenta lor si in baza unui ordin scris al autoritatii competente sau in caz de flagrant delict.
Art. 30. – Nimeni nu poate fi condamnat si tinut a executa o pedeapsa decat in baza hotararii judecatoresti, pronuntate in conformitate cu legea.
Art. 31. – Libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, meetingurilor, cortegiilor si manifestatiilor este garantata.
Exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele de tiparire, hartia si locurile de intrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc.
Art. 32. – Cetatenii au dreptul de a se asocia si organiza, daca scopul urmarit nu este indreptat in contra ordinei democratice stabilita prin Constitutie.
Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisa si pedepsita de lege.
Art. 33. – Secretul corespondentei este garantat. Numai in caz de instructie penala, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata.
Art. 34. – Orice cetatean are dreptul de petitionare, precum si dreptul de a cere organelor prevazute de legi trimiterea in judecata a oricarui functionar public, pentru infractiunile savarsite in timpul exercitarii serviciului.
Art. 35. – Republica Populara Romana acorda drept de refugiu tuturor strainilor urmariti pentru activitatea lor democratica, pentru lupta de eliberare nationala, pentru activitate stiintifica sau culturala.
Art. 36. – Apararea patriei este o datorie de onoare a tuturor cetatenilor.
Serviciul militar este obligatoriu pentru toti cetatenii, in conformitate cu legea.
Tradarea de patrie, – calcarea juramantului, trecerea in slujba dusmanului, aducerea de prejudicii puterii militare a Statului, – constituie crima cea mai grava fata de popor si se pedepseste cu toata asprimea legii.
TITLUL IV
Organul suprem al puterii de Stat
Art. 37. – Organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare Romane este Marea Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 38. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. este unicul organ legislativ al Republicii Populare Romane.
Art. 39. – Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane are in competinta sa directa:
1) Alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane;
2) Formarea Guvernului R. P. R.;
3) Modificarea Constitutiei;
4) Stabilirea numarului, atributiunilor si denumirii ministerelor si desfiintarea, contopirea sau noua denumire a celor existente;
5) Votarea bugetului Statului, a incheierii exercitiilor bugetare, fixarea impozitelor si a modului lor de percepere;
6) Chestiunile razboiului si ale pacii;
7) Sa decida consultarea poporului prin referendum;
8) Acordarea amnistiei.
Art. 40. – Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane alege din sanul sau Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane.
Prezidiul se alege cu jumatate plus unul din numarul total al deputatilor.
Art. 41. – Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane se compune dintr-un presedinte, trei vice-presedinti, un secretar si din 14 membri alesi direct de Marea Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 42. – Prezidiul Marii Adunari Nationale al R. P. R., in totalitatea lui, sau oricare din membrii sai, sunt revocabili oricand de Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane cu majoritatea prevazuta de Art. 40.
Art. 43. – Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane este raspunzator de intreaga sa activitate fata de Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane.
Art. 44. – Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane are urmatoarele atributiuni:
Convoaca Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane in sesiuni ordinare si extraordinare;
Emite decrete;
Interpreteaza legile votate de Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane;
Exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele;
Confera decoratiile si medaliile Republicii Populare Romane;
Reprezinta Republica Populara Romana in relatiile internationale;
Acrediteaza si recheama, la propunerea guvernului, pe reprezentantii diplomatici ai Republicii Populare Romane;
Primeste scrisorile de acreditare si rechemare ale reprezentantilor diplomatici ai Statelor straine, acreditati pe langa ei;
In intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane, numeste si revoca pe ministri, la propunerea Presedintelui Consiliului de Ministri;
Stabileste gradele militare, rangurile diplomatice si titlurile onorifice, la propunerea guvernului;
Face numiri si confirmari in functiunile publice, la propunerea ministrilor de resort sau a guvernului, conform legii;
In intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane, la propunerea guvernului, declara starea de razboi si mobilizarea partiala sau generala, in caz de agresiune impotriva Republicii Populare Romane, sau impotriva unui alt Stat, fata de care are obligatii de aparare mutuala ce decurg din tratatele internationale;
Ratifica sau denunta tratatele internationale, la propunerea guvernului;
Rezolva orice chestiune cu care este insarcinat de catre Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane si exercita orice atributie ce i se da prin lege.
Art. 45. – Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane ia hotariri valabile cu majoritatea simpla a membrilor sai.
Decretele vor fi semnate de catre presedintele si secretarul Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R.
In caz de impiedicare a acestora, presedintele va fi inlocuit de unul dintre vicepresedinti, iar secretarul, de unul dintre membrii desemnati de Prezidiu, din sanul sau.
Art. 46. – Dupa expirarea mandatului Marii Adunari Nationale a R. P. R., sau in caz de dizolvare inainte de termen, Prezidiul Marii Adunari Nationale a R. P. R. isi continua functiunile sale pana la alegerea noului Prezidiu.
Art. 47. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. se alege pe timp de 4 ani. Ea se compune din reprezentantii poporului (deputati), alesi potrivit normelor ce se stabilesc prin legea electorala.
Art. 48. – Sesiunile ordinare ale Marii Adunari Nationale a R. P. R. au loc cel putin de doua ori pe an si dureaza pana la terminarea lucrarilor.
Convocarea Marii Adunari Nationale a R. P. R., se face prin decret, de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale a R. P. R.
Art. 49. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. poate fi convocata in sesiuni extraordinare printr-un decret al Prezidiului, la cererea cel putin a unei treimi din numarul deputatilor.
Art. 50. – Dupa validarea deputatilor, Marea Adunare Nationala a R. P. R. isi alege un birou pentru conducerea dezbaterilor, compus dintr-un presedinte, 3 vice-presedinti si secretari. Biroul Marii Adunari Nationale a R. P. R., se alege pentru fiecare sesiune a Marii Adunari Nationale a R. P. R.
Dezbaterile Marii Adunari Nationale a R. P. R. vor fi prezidate de presedinte, sau de unul din vicepresedintii biroului, conform regulamentului elaborat de Marea Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 51. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. lucreaza valabil cu jumatate plus unul din numarul total al deputatilor si ia hotariri valabile cu majoritatea simpla a deputatilor prezenti, afara de cazul cand Constitutia sau regulamentul prevede un alt numar.
Art. 52. – Votarea se poate face prin vot secret, prin ridicare de maini sau aclamatii, dupa cum va hotari Marea Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 53. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. valideaza alegerea deputatilor. Votul deputatilor este valabil si inainte de validare.
Art. 54. – Deputatii validati depun in fata Marii Adunari Nationale a R. P. R. urmatorul juramant:
„Jur ca voi servi poporul si Republica Populara Romana cu tot devotamentul si puterea mea de munca, ca voi pazi si respecta Constitutia si legile tarii;
Ca voi pastra secretele de Stat si voi apara interesele poporului si ale Statului, libertatile democratice si independenta patriei”.
Acelasi juramant va fi depus de membrii Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R. si de catre membrii guvernului la intrarea in functie.
Art. 55. – Initiativa legislativa apartine guvernului. De asemenea, deputatii, in numar de cel putin o cincime din numarul total, pot lua initiativa oricarei legi.
Art. 56. – Dupa votarea legilor de catre Marea Adunare Nationala a R. P. R., ele se semneaza de catre presedintele si secretarul Prezidiului si se publica in Monitorul Oficial. Legea intra in vigoare la termenul aratat in cuprinsul ei sau a treia zi dupa publicarea in Monitorul Oficial.
Art. 57. – Sedintele Marii Adunari Nationale a R. P. R. sunt publice, afara de cazul cand Marea Adunare Nationala a R. P. R. decide sedinta secreta.
Art. 58. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. are dreptul a face anchete si cercetari in orice domeniu, prin comisiile ce vor fi alese din sanul sau.
Toate autoritatile si organele de Stat, precum si persoanele particulare, sunt obligate a da orice informatii si a pune la dispozitie orice acte cerute de catre comisiile de ancheta.
Art. 59. – Nici un deputat nu poate fi retinut, arestat sau urmarit, fara autorizarea Marii Adunari Nationale a R. P. R., in timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R., intre sesiuni, pentru orice fapte penale, afara de cazurile de flagrant delict, cand se va cere de indata aprobarea Marii Adunari Nationale a R. P. R. sau a Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R.
Art. 60. – Marea Adunare Nationala a R. P. R. se considera dizolvata la expirarea mandatului pentru care a fost aleasa. Marea Adunare Nationala a R. P. R. se poate dizolva singura inainte de aceasta data.
Art. 61. – In caz de razboi sau in alte imprejurari exceptionale, Marea Adunare Nationala a R. P. R. poate sa-si prelungeasca mandatul pentru timpul cat va dura starea exceptionala.
Art. 62. – In cazul cand razboiul ar izbucni sau o alta imprejurare exceptionala s’ar produce in timpul cat Marea Adunare Nationala a R.P.R. este disolvata, Prezidiul Marii Adunari Nationale disolvate o va convoca din nou si Marea Adunare Nationala a R.P.R., astfel convocata, isi poate prelungi mandatul, conform art. 61.
Art. 63. – Cel mai tarziu in 3 luni dela disolvarea Marii Adunari Nationale a R.P.R., se fac alegeri pentru o noua Mare Adunare Nationala a R.P.R.
Art. 64. – Deputatii primesc o indemnizatie ce se fixeaza de Marea Adunare Nationala a R.P.R.
Art. 65. – Orice deputat are dreptul a pune intrebari sau a interpela guvernul sau pe ministri in parte. Primul ministru sau ministrul intrebat si interpelat este obligat a raspunde, in aceeasi sedinta sau in alta sedinta, ce se va fixa de catre Marea Adunare Nationala a R.P.R.
TITLUL V
Organele administratiei de stat: Consiliul de Miniștri și ministerele
Art. 66. – Organul suprem executiv si administrativ al R.P.R. este guvernul. Guvernul se compune din: Presedintele Consiliului de Ministri (Primul ministru), din unul sau mai multi vicepresedinti si din ministri, care impreuna alcatuesc Consiliul de Ministri.
Art. 67. – Ministerele si atributiile lor se stabilesc de Marea Adunare Nationala a R.P.R., conform art. 39, al. 4.
Art. 68. – Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., poate numi, la propunerea Consiliului de Ministri, ministri adjuncti la orice ministere.
Art. 69. – Guvernul este responsabil de activitatea sa si da seama de ea in fata Marii Adunari Nationale a R.P.R., iar in intervalul dintre sesiuni, in fata prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R.
Art. 70. – Membrii guvernului depun juramantul in fata Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R.
Art. 71. – Ministrii vor fi desemnati dintre deputati sau dintre persoane nefacand parte din Marea Adunare Nationala a R.P.R. Ministrii care nu fac parte din Marea Adunare Nationala a R.P.R. pot participa, la orice deliberare a Marii Adunari Nationale a R.P.R., dar fara drept de vot.
Art. 72. – Guvernul are in sarcina sa conducerea administrativa a Statului.
El coordoneaza si da directive generale ministerelor de resort, dirijeaza si planifica economia nationala, realizeaza bugetul Statului, asigura ordinea publica si securitatea Statului.
Guvernul conduce politica generala a Statului in domeniul relatiilor internationale.
El organizeaza si inzestreaza fortele armate.
Pentru anumite domenii da activitate, guvernul poate organiza si conduce servicii speciale de orice fel, care vor depinde direct de Consiliul de Ministri.
Consiliul de Ministri poate anula deciziile ministeriale neconforme cu Constitutia sau cu legile.
Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R. poate anula deciziile Consiliului de Ministri, neconforme cu Constitutia sau cu legile.
Deciziunile Consiliului de Ministri sunt obligatorii pe intreg teritoriul R.P.R.
Art. 73. – Ministrii sunt raspunzatori de faptele lor penale savarsite in exercitiul functiunii.
O lege speciala va statornici modul de urmarire si judecare a ministrilor.
Art. 74. – Ministrii conduc departamentele respective pe baza directivelor generale, date de Consiliul de Ministri. Ei dau, in conformitate cu legea, decizii obligatorii pentru toti cetatenii.
TITLUL VI
Organele locale ale puterii de Stat
Art. 75. – Teritoriul Republicii Populare Romane se imparte din punct de vedere administrativ, in: comune, plasi, judete si regiuni. Prin lege se pot aduce modificari acestor impartiri.
Art. 76. – Organele locale ale puterii de Stat sunt consiliile populare locale.
Art. 77. – Consiliile populare locale sunt organe reprezentative, alese pe 4 ani, prin vot universal, direct, egal si secret.
Art. 78. – Consiliile populare locale indrumeaza si conduc activitatea economica, sociala si culturala locala, potrivit legilor si dispozitiunilor organelor administrative superioare.
Ele elaboreaza si executa, planul economic si bugetul local, tinand seama de planul general national si de bugetul general al Statului, se ingrijesc de buna administrare a bunurilor si intreprinderilor locale, de pastrarea ordinei publice, de apararea drepturilor locuitorilor, de respectul si aplicarea legilor, precum si de luarea masurilor necesare bunului mers al gospodariei locale.
Art. 79. – In executarea atributiilor lor, consiliile populare se sprijina pe initiativa si larga participare a maselor populare.
Art. 80. – Consiliile populare locale fac dari de seama in fata poporului.
Art. 81. – Consiliile populare locale se intrunesc in sesiuni ordinare si extraordinare de lucru.
Art. 82. – Organele de directie si executie ale consiliilor populare locale sunt comitetele executive.
Ele se aleg din sanul consiliilor populare locale respective si se alcatuesc si functioneaza in modul stabilit prin lege.
Art. 83. – Comitetele executive sunt raspunzatoare in fata consiliilor populare locale respective.
Art. 84. – Consiliile populare si comitetele executive locale isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile si sunt subordonate consiliilor populare si comitetelor executive superioare, precum si organelor administrative centrale de Stat.
Art. 85. – Se pot infiinta sectiuni ale consiliilor populare pe ramuri de activitate, acestea fiind subordonate in activitatea lor de orice fel consiliilor populare si comitetelor executive, pe langa care functioneaza, iar in ce priveste indrumarea tehnica de specialitate, sectiunilor corespunzatoare de pe langa consiliile populare superioare, precum si organelor administrative centrale de Stat competente.
TITLUL VII
Organele judecătorești și parchetul
Art. 86. – Instantele judecatoresti sunt: Curtea Suprema, una pentru intreaga tara, Curtile, tribunalele si judecatoriile populare.
Art. 87. – Se pot infiinta prin lege, instante speciale pentru anumite ramuri de activitate.
Art. 88. – La toate instantele, cu exceptia Curtii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari, afara de cazurile cand legea dispune altfel.
Art. 89. – Primul presedinte, presedintii si membrii Curtii Supreme sunt numiti de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., la propunerea guvernului.
Art. 90. – Curtea Suprema supravegheaza activitatea judiciara a instantelor si organelor judiciare, in conditiile legii.
Art. 91. – La toate instantele de judecata desbaterile sunt publice, afara de cazurile si conditiunile prevazute de lege.
Art. 92. – Dreptul de aparare in fata tuturor instantelor este garantat.
Art. 93. – Judecatorii de orice grad se supun in exercitarea atributiilor lor numai legii si aplica legile egal fata de toti cetatenii.
Art. 94. – O lege va determina organizarea si modul de functionare a instantelor judecatoresti, precum si modul de numire si indepartare a judecatorilor de orice grad.
Art. 95. – In Republica Populara Romana, parchetul supravegheaza respectarea legilor penale, atat de catre functionarii publici cat si de catre ceilalti cetateni.
Art. 96. – Parchetul vegheaza indeosebi la urmarirea si pedepsirea crimelor impotriva ordinei si libertatii democratice, a intereselor economice, a independentei nationale si a suveranitatii Statului Roman.
Art. 97. – Parchetul se compune dintr’un procuror general al Republicii Populare Romane si mai multi procurori. Prin lege se vor determina modul de organizare, atributiile si functionarea parchetului.
Art. 98. – Procurorul general al Republicii Populare Romane se numeste de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., la propunerea guvernului.
TITLUL VIII
Stema, Sigiliul, Drapelul si Capitala
Art. 99. – Stema Republicii Populare Romane, reprezinta muntii impaduriti, deasupra carora se ridica soarele. In mijloc se afla o sonda, iar in jurul stemei o coroana de spice de grau.
Art. 100. – Pe sigiliul Statului este reprezentata stema tarii.
Art. 101. – Drapelul Republicii Populare Romane se compune din culorile: albastru, galben si rosu, asezate vertical.
In mijloc este asezata stema tarii.
Art. 102. – Capitala Republicii Populare Romane este orasul Bucuresti.
TITLUL IX
Modificarea Constitutiei
Art. 103. – Constitutia Republicii Populare Romane poate fi modificata, in parte sau in total, la propunerea guvernului sau a unei treimi din membrii Marii Adunări Nationale a R.P.R.
Art. 104. – Proiectul de lege asupra modificarii Constitutiei se considera adoptat daca a fost votat de doua treimi din numarul total al membrilor Marii Adunari Nationale a R.P.R.
TITLUL X
Dispozitiuni transitorii
Art. 105. – Se vor revizui toate codicele si legile existente spre a le pune de acord cu Constituția.
Dela data intrarii in vigoare a Constituției, prin publicarea ei in Monitorul Oficial, se desfiinteaza toate dispozițiile din legi, decrete, regulamente si orice alte dispozițiuni contrare prevederilor Constituției.
Aceasta Constituție s’a votat de Marea Adunare Nationala, in ședința dela 13 Aprilie 1948, si s’a aprobat cu unanimitate de 401 voturi.
NOTA:
Prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman in Republica Populara Romana, promulgata prin Decretul nr. 2299 din 30 decembrie 1947 și publicata in „Monitorul Oficial” nr. 300 bis din 30 decembrie 1947, Constituția din 1923, repusa partial in vigoare in septembrie 1944 și modificata prin acte ulterioare, a fost expres abrogata, Adunarea Deputaților stabilind ca urmează a fi aleasa, la o data ce o va hotărî ulterior, o Adunare Constituanta care va hotărî asupra noii Constituții a Republicii Populare Romane.
Adunarea Deputaților, aleasa in noiembrie 1946 pe baza Decretului nr. 2218/1946 si a Legii nr. 560/1946, hotărăște, prin Legea nr. 32/1948 pentru dizolvarea Adunarii Deputatilor, reglementarea convocarii Marii Adunari Nationale si trecerea puterii legislative asupra Guvernului, promulgata prin Decretul nr. 372 din 25 februarie 1948 si publicata in „Monitorul Oficial” nr. 46 din 25 februarie 1948, sa se autodizolve pe data publicarii legii. Prin acelasi act normativ se stabilesc alegerile pentru Marea Adunare Nationala la 28 martie 1948, desfasurate pe baza Legii nr. 560/1946, se convoaca Marea Adunare Nationala la 6 aprilie 1948 si se stabileste ca aceasta va elabora Constitutia Republicii Populare Romane si apoi va exercita atributiile Adunarii Legislative Ordinare.
In ședința din 13 aprilie 1948, Marea Adunare Nationala voteaza Constitutia Republicii Populare Romane (Legea nr. 114/1948), cu unanimitate de 401 voturi.
Constituția a fost promulgata prin Decretul nr. 729 din 13 aprilie 1948 al Prezidiumului Provizoriu al Republicii Populare Romane, semnat de Presedintele Prezidiumului Provizoriu, C. I. Parhon, si de Secretarul Prezidiumului Provizoriu, G. C. Stere, contrasemnat de Presedintele Consiliului de Ministri, dr. Petru Groza, si de ministrul justitiei, Avram Bunaciu. Ea a fost publicata in „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948 si a intrat in vigoare la aceeași data.
Constituția Republicii Populare Romane era compusa din 105 articole, grupate in 10 titluri.
Constituția din 1948 a fost amendata prin Legea nr. 3/1952 privitoare la modificarea Art. 61 din Constituția Republicii Populare Romane, publicata in „Buletinul Oficial” nr. 16 din 29 martie 1952.
Constitutia Republicii Populare Romane din 1948 a fost abrogata implicit la data de 24 septembrie 1952, prin intrarea in vigoare a Constitutiei din 1952.
Textul Constituției din 1948 este reprodus după „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948.
– scrisoare deschisa difuzata de EUROPA LIBERA, 10 aprilie1989
„Noi, mai jos semnații scriitori români exilați şi originari din România, ne exprimăm deplina solidaritate cu poeții Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, persecutați de către autorități pentru vina de a-şi fi făcut datoria de cetățeni şi de scriitori, exprimându-și public opinia asupra treburilor cetății.„
„De asemenea, protestăm cu vigoare împotriva persecuțiilor polițienești la care sunt supuși scriitorii Dan Petrescu şi Liviu Cangeopol, împotriva surghiunirii din București a eseistului şi filosofului Andrei Pleşu, împotriva punerii la index a unor scriitori precum Ana Blandiana și Aurel Dragoş Munteanu, acesta din urmă pentru că a luat atitudine publică în legătură cu sistematizarea satelor, distrugerea patrimoniului național, discriminările etnice şi lipsa de libertate religioasă.„
„Acești scriitori-cetăţeni apără în România demnitatea omului şi a cuvântului. Suntem alături de ei. Semnează: Wolf von Aichelburg, Sorin Alexandrescu, Dan Alexe, Ioana Andreescu, Leonid Arcade, Nicolae Balotă, Daniel Boc, Andrei Brezianu, Nina Cassian, Theodor Cazaban, Matei Călinescu, Andrei Codrescu, Ilie Constantin, Antonia Constantinescu, Dan Cristea, Şerban Cristovici, Dan Culcer, Ioan Petru Culianu, Virgil Duda, Roxana Eminescu, Constantin Eretescu, Dinu Flămând, Helmut Frauendorfer, Victor Frunză, Sanda Golopenţia, Paul Goma, Vintilă Horia, Emil Hurezeanu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, Gelu Ionescu, Rodica Iulian, Adina Kenereş, Miron Kiropol, Sonia Larian, Monica Lovinescu, Maria Mailat, Cella Minarth, Herta Müller, Damian Necula, Bujor Nedelcovici, Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, Oana Orlea, Alexandru Papilian, Alain Paruit, Mihai Pupăzan, Lucian Raicu, Petru Romoşan, Horia Stamatu, Victor Stoichiţă, Sanda Stolojan, Mariana Şora, Marin Tarangul, Alexandra Târziu, William Totok, Dorin Tudoran, Andrei Ujică, Mihai Ursachi, Ion Vianu, Richard Wagner.”
Departamentul Securităţii Statului ● Unitatea Specială „R” ● Secret ● Aprilie 1989
Vă facem cunoscut că postul de radio Vocea Americii a transmis miercuri, 5 aprilie a.c., în cadrul emisiunii în limba română de la ora 20:00, următorul material referitor la situația poetului Dan Deşliu.”
„Domnule Președinte, după peste 40 de ani folosesc o altă formulă de adresare decât tovarășe. Mi se pare, cum să zic, mai cinstit. Cei călcați zilnic în picioare nu pot fi tovarăși cu cei care-i calcă. Sunt un fir de pulbere din trupul acestei ţări, ca atâția alții. Nici dv. nu sunteți practic altceva, însă vă socotiți infinit mai sus decât toţi ceilalţi. Voi reveni asupra ideii.„
„Folosesc undele radio, nu radio Bucureşti, din motive lesne de înţeles. Se ştie că scrisorile directe nu prea vă ajung, sunt mai multe, nu-i vorbă. De-ar fi să le citiţi numai pe cele de interes general, sunt convins că n-aţi prididi. Eu v-am trimis o întâmpinare în iulie 1988 în legătură cu satele. Îmi exprimam dezacordul total şi adăugam că, indiferent de bunele intenţii, operaţia mi se pare o gravă eroare. Evident, nu aşeptam răspuns, am avut totuşi, după aceea, unele neplăceri cu serviciile poştale şi telefonice. Voi reveni şi asupra acestui punct.”
„IN LOCUL MONARHIEI EREDITARE, VOM BENEFICIA DE O DICTATURA INFLEXIBILA”
„După cum ştiţi, subsemnatul am pornit încă din anul 1945 la un drum care proclama cu totul alt itinerar şi alte obiective. Programul PCR, declaraţiile, documentele conducerii sale m-au dus la concluzia că merita să mă alătur detașamentului de avangardă al clasei muncitoare, cum se spunea pe atunci. Dacă însă ar fi reieșit că drumul va duce la situaţia actuală, m-aş fi situat fără şovăire pe poziţia contrară. Cred că nu sunt singurul din generaţia mea care ar fi adoptat această atitudine, dacă s-ar fi spus deschis că se urmăreşte înlocuirea vechii oligarhii cu o protipendadă de tip nou. Sună cam bizar, într-adevăr, că în locul monarhiei ereditare vom beneficia, scuzaţi-mă, de o dictatură inflexibilă, cu vădite intenții de transformare tot în ceva ereditar, o afacere de familie.„
„ÎNFLORIREA FĂRĂ PRECEDENT”
„Aşadar, ca unul care a pornit la drum de mult, dar în altă direcţie anunțată oficial, ca unul pe care l-aţi invitat chiar să colaboreze la ceea ce părea că aveți intenția să faceţi la începutul lui 1965, în sfârșit, ca unul care a susținut lungă vreme în versurile sale că, urmărind linia Partidului Comunist, ţara noastră va cunoaște înflorirea fără precedent, socotesc că am nu numai dreptul, ci şi obligația să vă spun pe cale publică următoarele:„
„VA SOCOTIȚI PROPRIETARUL ROMÂNIEI”
„Domnule preşedinte, suntem la capătul puterilor, al răbdării, al absurdului multilateral dezvoltat. De ce? După mine, din cauza unei viziuni aberante asupra realităţii. Nu împăratul sau părintele patriei, dumneavoastră vă socotiți pur şi simplu proprietarul României. Proprietar absolut al solului şi subsolului, al apelor dulci şi sărate, al aerului, al celor vii şi chiar al răposaților din cimitirele de la sate. Ba, în plus, al adevărului şi dreptăţii. Ei bine, asta nu se poate. Nimeni n-a fost vreodată proprietarul unei ţări. Că dumneavoastră vă situați în atare postură o dovedește mai tot ce vă îngădiţi a dispune să se facă. Fără urmă de temei logic şi normal.
„NU A EXISTAT SI NU VA EXISTA NICICÂND UN INS ATOTȘTIUTOR”
Această perspectivă eronată se agravează printr-o particularitate a naturii dumneavoastră. La care presupun că nu v-aţi gândit niciodată. Sunteţi, domnule preşedinte, un mistic ireductibil. Pare greu de crezut de un ateu înverşunat. Sunteţi profund convins că o putere supranaturală v-a dăruit cu harul de care n-a mai avut parte nimeni pe pâmânt. Cum altfel vă puteţi explica faptul că dvs., care n-aveţi pregătire de specialitate chiar în toate direcţiile, îi învăţaţi pe agricultori cum să însămânţeze, pe constructori cum să construiască un bloc cu 13 etaje, de pildă, pe fundația unuia plănuit să aibe doar 8. Pe metalurgiști, pe pictori, pe lucrătorii din comerț, pe fotbaliști, pe profesori, dar pe cine nu? Folosind un citat dintr-o cuvântare pe care aţi rostit-o cândva, prin 1965, sper că vă amintiți, n-a existat, nu există şi nu va exista nicicând un ins atotștiutor, infailibil în toate domeniile. Iată că aţi ajuns la ideea că acest fenomen a devenit o realitate în persoana dumneavoastră.
Dan Deşliu, martie, 1989, scrisoare deschisa către Nicolae Ceaușescu, difuzata de Europa Libera
Cartea Albă a Securităţii, Istorii literare şi artistice (1969-1989), Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii, 1996, p. 432-433
Decret-regal nr. 856, privind instaurarea stării de asediu, din 11 februarie 1938
INSTAURAREA DICTATURII CARLISTE – STAREA DE ASEDIU
CONSTITUȚIA României din 1938
LITERATURA IN SLUJBA PROPAGANDEI COMUNISTE
AMINTIRI DIN COMUNISM 