LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU – PRIMUL COMUNIST MINISTRU AL JUSTIȚIEI

Publicat pe de

„Pătrășcanu a fost sedus de ideile comuniste si a devenit fanatic. Tot ce a întreprins de-a lungul vieții lui a fost rău, dar a fost făcut cu sinceritate si din convingere. Fiind intelectual, a căzut victima invidiei multora„ – Ștefan Milcoveanu (rudă cu L. Pătrășcanu)

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 04.11.1900, Bacău – d. 17.04.1954, Închisoarea Jilava, București) – politician român, membru fondator ai Partidului Comunist din România (PCdR), membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig.
Reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică, care a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944.

Tatăl – istoricul Dumitru D. Pătrășcanu (*), mama – Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.
In 1938, se căsătorește cu Elena Pătrășcanu (Herta Schwamen, de origine semita, militantă a PCdR, scenograf al Teatrului Țăndărică din București).

RĂTĂCIT IN MARXISM

Devenit, din tinerețe, adept al marxismului, în 1919 Pătrășcanu se înscrie în Partidul Socialist Român, lucrând ca editor al ziarului „Socialismul”.

Absolvent al Facultății de Drept a Universității București (1922); obține ulterior doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu teza „Reforma agrară din România din 1918-1921”.(1925)
Împreună cu Elek Köblős, este reprezentant al PCdR la al 4-lea congres al Cominternului de la Moscova (1922).

PRIMA ARESTARE – LA JILAVA, CA ILEGALIST

In 1924 (când PCdR era declarat ilegal), este arestat și închis la Jilava, unde intră în greva foamei, până când este transferat la spitalul penitenciarului.

„BASARABENII NU SUNT O NAȚIUNE SEPARATA – SUNT ACEEAȘI ROMANI, ASA CUM SUNT ROMANII DIN MOLDOVA„

In 1928, Pătrășcanu participă la congresul de la Harkov, sub numele conspirativ Mironov, luând poziție și contrazicând afirmația oficială, care considera România Mare un stat imperialist.

„Moldovenii(din Basarabia) nu sunt o națiune separată, și din punct de vedere istoric și geografic moldovenii sunt aceiași români așa cum sunt românii în Moldova. Astfel, cred că un asemenea punct fals face ca rezoluția însăși să fie falsă„

UN AVOCAT COMUNIST ÎNLOCUIT DE ALT AVOCAT COMUNIST

În mai 1931, Lucrețiu Pătrășcanu (împreună cu Eugen Rozvan, Imre Aladar și alți doi) este ales în Camera Deputaților, din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc (BMȚ), un grup care masca partidul comunist aflat în ilegalitate, însa alegerile sunt invalidate.
În același an, la Congresul al V-lea al partidului de la Gorikovo/URSS, Pătrășcanu este ales în Comitetul Central.

Reprezintă PCdR la Comintern în 1933 și în 1934, rămânând la Moscova până în 1935. În 1936, primește sarcina de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova. Fiind denunțat ca membru al PCdR, este înlocuit de avocatul Ion Gheorghe Maurer, de asemenea comunist.

A DOUA ARESTARE – ÎNCHIS IN LAGĂRUL DE LA TG.JIU

În august 1940, este arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu, alături de membrii partidului care nu se aflau în exil în Uniunea Sovietică.

ELIBERAT DE LEGIONARI

Este eliberat de guvernul național-legionar.

A TREIA ARESTARE – REGIMUL ANTONESCU

După Rebeliunea legionară, Lucrețiu Pătrășcanu este din nou arestat in 1941, de data aceasta de regimul Ion Antonescu.

In 1943, după eliberare, i se impune domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului. Ulterior, în același an, revine la București.

RĂSTURNAREA GUVERNULUI ANTONESCU

În aprilie, Pătrășcanu este contactat de mareșalul Curții Regale, Ioan Mocsony-Stârcea, in vederea încheierii unei înțelegeri între regele Mihai și reprezentanții partidelor, în scopul răsturnării guvernului Antonescu și scoaterii României din Axă. Împreună cu Emil Bodnăraș reprezintă PCdR la negocierile secrete cu PNL și PNȚ, context in care îl întâlnește și pe Corneliu Coposu.

MINISTRUL AL JUSTIȚIEI

După lovitura de stat de la 23 august 1944 (Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la Palatul Regal), Pătrășcanu intră în noul guvern Constantin Sănătescu, ca ministru al Justiției.

In această calitate, inițiază procesele de tip stalinist în România.

Din 1945, ca ministru al Justiției in guvernul Petru Groza, înființează Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori comuniști, precum Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan).

AUTOR AL PROCLAMAȚIEI REGELUI MIHAI

Pătrășcanu este autorul proclamației pe care regele Mihai a citit-o la postul național de radio, în seara zilei de 23 august – data la care România a întors armele, alăturându-se Aliaților.

Alături de alții, reprezintă România la semnarea armistițiului cu URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, Pătrășcanu i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor, Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.

Un an mai târziu, devine membru în Comitetul Central, iar în 1947 va face parte din delegația României la Tratatele de pace de la Paris.

„PREA INTELECTUAL PENTRU TOVARĂȘII DE PARTID”

„Lucrețiu Pătrășcanu era un intelectual de reală valoare, cu un doctorat in Germania, contribuții doctrinare asupra marxismului romanesc, cu relații in anturajul Regelui, legături cu liderii partidelor istorice, relații cu lumea intelectuala din București, deci un lider destul de diferit de cei care vor urma după 1945” – Liviu Pleșa (cercetător CNSAS), in cadrul discuției „Dej si luptele de la vârful PCR&PMR. Cazurile Lucrețiu Pătrășcanu – Ana Pauker„. 

Spre sfârșitul anilor ’40, Pătrășcanu este învinuit de opoziție față de politicile staliniste si criticat pentru abordarea prea intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol declara: „Era un intelectual de bază al partidului. Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid”

„ÎNAINTE DE A FI COMUNIST, SUNT ROMAN -TRANSILVANIA ESTE ROMANIA”

În 1946, la Cluj, la mitingul ținut în fața studenților greviști, își începe discursul afirmând; „Înainte de a fi comunist, sunt român„, condamnând totodată și revizionismul maghiar: „Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime„.
Aceste cuvinte nu convin colegilor de partid, care il cataloghează ca „naționalist”.

A PATRA ARESTARE

În 1948, Pătrășcanu este acuzat de naționalism burghez, de șovinism (datorita discursului de la Cluj), și de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică și este arestat.

În arest este vizitat de Iosif Rangheț, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și, ocazional, de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Au mai fost arestați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș), și alte 33 de persoane.

Lucreţiu Pătrăşcanu a fost sechestrat la 28 aprilie 1948, într-o casă conspirativă, pentru a fi anchetat, după ce, cu câteva luni mai devreme, fusese exclus din forurile de conducere ale partidului, fiind forțat, astfel, să-şi dea demisia din funcția de ministru al Justiției.

Ancheta a fost întreruptă în perioada anilor 1948-1951, și reluata în 1951.

In februarie 1951 a fost constituit un nou grup de anchetatori, condus de lt. col. Ion Soltutiu – care il cerceta numai pe L. Pătrășcanu. De restul celor 46 de persoane arestate in „lotul Pătrășcanu” se ocupau: mr. Nicolae Dumitrescu, cpt. Dumitru Marinache, lt. maj. Tudor Staicu, lt. maj. Mircea Anghel, lt. maj. Victor Vanator, lt. maj. Simion Siegler, slt. Ion Curtescu – toți de la Serviciul I, Direcția a VIII-a a DSS.

TENTATIVA DE SINUCIDERE

Lucrețiu Pătrășcanu n-a înțeles, până la capătul vieții, in ce partid se afla, deși invoca întotdeauna lunga lui experiența. Dar a avea experiența nu înseamnă că si aderi cu totul la normele grupului din care faci parte sau că le înțelegi – Dr. Cristina Diac (INST)

In primăvara anului 1950, Pătrășcanu nu a mai suportat chinul si umilințele la care era supus și a cedat psihic, încercând sa-și pună capăt zilelor de doua ori.

Si-a tăiat venele de la brate și a înghițit bucăți de lama sfărâmată. A fost salvat in extremis, fără sa impresioneze pe nimeni, securiștii văzând in aceste tentative dorința lui Patrascanu de a îngropa odată cu el informații importante.

Pătrășcanu i-a spus Anei Pauker că se va sinucide dacă va fi exclus din partid.

Lena Constante i-a făcut rost de otravă, un praf pe care l-a purtat asupra sa până in vara lui 1949, când l-a aruncat. Atunci nu-și pierduse speranța că va fi declarat nevinovat.

RELUAREA ANCHETEI

La reluarea anchetei, Pătrășcanu a fost supus numai la interogatorii de noapte, fiind ținut permanent la carceră.

Intre timp, in urma unei percheziții, in locuința sa au fost găsiți și confiscați bani – 4.000 de franci elvețieni, 10 franci francezi și 33 monezi de aur. Anchetatorii l-au acuzat de deținere ilegală de aur și valută, având totodată și un argument in sprijinul teoriei care vehicula ideea ca familia Pătrășcanu se pregătea să fugă din țară cu acești bani.

În 1952, Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, preia cazul, după ce mai mulți membri sunt înlocuiți. În acest timp s-a pregătit şi procesul în care urmau să fie judecați şi alți comuniști cu stagii importante în ilegalitate. Acuzațiile au început să circule și, din eroul momentului de la 23 August 1944, Pătrășcanu ajunge „dușman al partidului şi al națiunii“.  

Decizia pentru începerea procesului s-a luat în ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 2 septembrie 1953. Gheorghiu-Dej a indicat că procesul, de altfel un simulacru, ar trebui să fie unul închis, și nu unul public. 

Dosarul a fost trimis în instanţa de judecată la 27 martie 1954. Prin actul de acuzare nr. 3/1954 emis de Tribunalul Suprem, Colegiul Militar erau trimiși în judecată următorii: Lucreţiu Pătrăşcanu, fost avocat; Herbert Zilber, fost director al Institutului de Conjunctură Economică, Ion Mocsonyi-Styrcea, fost mareşal al curţii regale; Alexandru Ştefănescu, fost mare industriaş; Remus Koffler, funcţionar; Jac Berman, antreprenor; Emil Calmanovici, antreprenor; Victoria Sârbu, fără profesiune; Lena Constante, pictor scenograf; Herant Torosian, fost consul al României la Paris; Hari/Harry Brauner, fost director al Institutului de folclor.  Procesul a fost relativ scurt: a durat din 6 pana in 13 aprilie (1954).

„Neadaptat noii lumi, lipsit de aliați in interiorul PCR, fără sprijin la Kremlin, Pătrășcanu a căzut victima luptei pentru putere care se ducea la vârful partidului. Moartea lui Stalin nu l-a salvat, deoarece Gheorghiu-Dej, temându-se de tentația Moscovei de a cauta figuri noi de lideri pentru tarile-satelit, a impus organizarea procesului lui Pătrășcanu și executarea sa in aprilie 1954.” – Dan Catanus

EXECUTAT DE COMUNIȘTI

Pătrășcanu a fost acuzat că a pus la cale distrugerea partidului comunist din interior și răsturnarea regimului.

Celelalte învinuiri au avut rolul de a sprijini acest scenariu. Astfel, i s-a pus in sarcina ca a fost agent al Siguranței, înainte de 1944, spion englez după, nationalist șovin, prieten al partidelor „reacțiunii burghezo-moșierești”, ocrotitor al criminalilor de război, complotist in partidul comunist, ca a vrut sa fuga din tara.

Pătrășcanu a recunoscut ca prietenul sau Nicolae Betea i-a propus sa fuga și chiar a făcut unele pregătiri, iar Constantin Visoianu i-a spus ca îl poate ajuta sa plece definitiv din Romania, prin intermediul americanilor. Patrascanu a mai pretins însa ca a refuzat aceste oferte.

Anchetatorii i-au smuls declarații prin care își turna cenușă in cap: „(…) Prin proclamarea Republicii mi-am dat seama ca un hotărât drum spre stânga a fost luat și eu nu avusesem vremea sa dovedesc prin fapte ca mi-am lichidat devierile mele de dreapta si naționaliste…„.

În proces au mai fost interogați o serie de oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu (PNL) sau Bebe Brătianu (PNL).

După modelul proceselor staliniste, pe 14 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu este condamnat la moarte, alături de Remus Kofler, pentru „crima împotriva păcii” .

Potrivit procesului-verbal întocmit de procurorul Grigore Rapeanu, in noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin împușcare la închisoarea Jilava.

De față au fost, pe lângă procuror, lt. col. Ilie Bădica, comandantul penitenciarelor, mr. Ilarion Savenco, reprezentantul autorității administrative, si mr. Moise Cahane, medic legist. Plutonul de execuție a fost comandant de cpt. Nicolae Andronache. In procesul verbal se mai menționează ca Patrascanu a refuzat sa i se îndeplinească o ultimă dorință.

La ora 3:00, condamnatul a fost dus la stâlpul execuției, legat la ochi si împușcat.

„Astfel după primul glonț, Lucretiu Patrascanu s-a mai văietat și s-a zvârcolit si atunci cei din personalul de paza se înghesuiau sa mai tragă si au mai tras efectiv” – Vasile Varga, judecătorul care a asistat la execuția lui Patrascanu.

In procesul-verbal nu se precizează zonele in care au pătruns gloanțele, ci doar ca medicul legist a constat moartea condamnaților.

Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al șefului Securității, a lansat ipoteza ca Patrascanu ar fi fost împușcat in ceafa, in curtea închisorii Jilava, fără procedura legala de rigoare.

REABILITAT POST-MORTEM

„Aflat in căutare de legitimitate, Nicolae Ceausescu a cerut cercetarea abuzurilor săvârșite in timpul predecesorului sau, in cazul Lucrețiu Patrascanu, pe care l-a reabilitat public la Plenara din aprilie 1968. In anii ’90, atracția exercitata de Patrascanu s-a manifestat cu precădere printre istorici, mai ales ca nenumăratele volume ale anchetei (peste 200)[1] păstrate in arhiva SRI (acum la CNSAS) deveniseră disponibile cercetării” – Dan Catanus

Pe baza hotărârii Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968 – ocazie cu care col. Ilie Moisescu a afirmat ca pedepsele au fost dictate de Iosif Chisinevschi, fruntaș al partidului comunist si rival al lui Lucrețiu Patrascanu, iar col. Ion Soltutiu a afirmat ca ancheta „lotului Patrascanu” a fost condusa de cei doi consilieri sovietici[2] ai Ministerului Afacerilor Interne, la presiunile lui Alexandru Draghici -, Lucretiu Patrascanu este reabilitat post-mortem de către Nicolae Ceaușescu (reabilitare consfințită prin sentința de achitare emisă de Tribunalul Suprem la 28 mai 1968) și declarat „erou national„.

„Comunist atipic, atras de marxism-leninism din idealism (nici formația sa intelectuala și nici mediul de provenința nu l-ar fi motivat in acest sens), Lucretiu Patrascanu a fost tot timpul un caz. A fost „un caz” si cand a protestat la adresa separării artificiale intre romani și moldoveni impusa de reprezentantii Cominternului la Congresul al V-lea al PCR, ținut in URSS, in 1931, si când a refuzat sa urmeze cu docilitate ordinele liderilor comuniști autohtoni (vezi relațiile sale încordate cu Stefan Foris in timpul celui de-al doilea război mondial sau cu Gheorghiu-Dej in perioada de internare in lagărul de la Tg-Jiu) si când s-a opus aplicării in totalitate a directivelor Moscovei, după 23 august 1944, devenind un exponent al unui curent incipient de „comunism national”„.- Dan Catanus, cercetător principal la Institutul National pentru Studierea Totalitarismului.

(*) Dumitru D. Patrascanu ( 1872-1937) – prozator si autor de manuale de istorie. A făcut parte dintre intelectualii conduși de Constantin Stere, grupați in jurul revistei ,,Viata Românească”. Constantin Stere și cei din grupul, erau atât filogermani cat și anti-țariști, declarându-se pentru participarea la război alături de Puterile Centrale, pentru a unirea Basarabiei cu Vechiul regat. Insa la sfârșitul primei conflagrații mondiale și mai ales după înfăptuirea României Mari, gruparea Constantin Stere a fost destinata pieirii tocmai datorita inclinațiilor filo-germane, dar și atitudinii Partidului Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. Acest eșec politic l-a marcat pe tânărul Lucrețiu Patrascanu, determinând probabil, mai târziu, afilierea sa la P.C.dR. partid cu cel mai radical program politic din Romania acelei epoci.

[1] Dosarul Patrascanu cuprinde 204 volume, inclusiv anexe ale anchetei de reabilitare din perioada 1965-1967, insumand 70.000-80.000 de pagini, fiind audiati sute de martori. (Gabriela Antoniu)

[2] In studiul „Relațiile politice romano-sovietice – 1953-1958”, cercetătorul Vasile Buga arata ca nu exista document care sa probeze implicarea Moscovei in dictarea unui verdict in procesul Patrascanu. Exista însa dovezi ca URSS și-a dat acordul pentru organizarea acestui proces. „Un epilog al acestui caz consider ca a fost realizat prin cercetările intreprinse in ultima vreme de către cercetătoarea rusa Tatiana Volokitina, care, prin documentele gasite in arhivele Federatiei Ruse, a demonstrat ca hotărârea de a-l executa pe Patrascanu a aparținut in exclusivitate autorităților de la București, punând astfel capăt speculațiilor cu privire la eventuala implicare sovietica in acest caz„.- Dan Catanus

BRAUNER, Harry (1908 Piatra Neamţ – 1988 București) – recunoscut ca folclorist marcant; după august 1944, până la arestarea sa din 1950 în cadrul “lotului Pătrăşcanu”, secretarul organizației de partid de la Ministerul Artelor (şi Informațiilor), directorul Institutului de Folclor (Decretul nr. 136 din 5/6 aprilie 1949) şi şef de catedră la Conservator (Kuller 2008: 79; Solomovici 2004: 256). [inapoi]

CALMANOVICI, M. Emil (fiul lui Mendel şi Hana) (1896 Piatra Neamţ – 12.III.1956 Aiud) – finanţator generos al partidului ilegalist în perioada interbelică, după război membru fondator al C.D.E. în iunie 1945, profesor la Institutul de Construcţii din Bucureşti şi director general al Normelor şi Construcţiilor în Ministerul Construcţiilor între 1944 şi 1951, când este arestat în “procesul Pătrăşcanu”, ulterior condamnat şi deţinut până la decesul său în penitenciar (Aiud); îngropat, după reabilitarea sa din anii ‟60, în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti; [inapoi]

KOFFLER, Remus (d. 1954) – ilegalist, fost secretar al lui Ştefan Foriş, şeful Comisiei Financiare Centrale a P.C.R. între 1937 şi 1944 executat pentru spionaj şi trădare în lotul Pătrăşcanu în 1954 [inapoi]

ZILBER, Herbert (zis “Belu”, în fişele din penitenciare ZILBERT141) (14.X.1901 Tg. Frumos – 1978 Bucureşti) – ilegalist, “la 27 de ani era spion sovietic”, condamnat ca atare la 5 ani închisoare (Solomovici 2004: 184); după război expert în delegația României la Conferinţa de Pace de la Paris (1947), apoi director al Institutului Român pentru Studiul Conjuncturii, profesor de economie politică la Universitatea București şi director al Casei de Economii şi Consemnațiuni (C.E.C.) între 1944 şi 1947, arestat şi condamnat în “procesul Pătrăşcanu”, graţiat în 1964, ulterior publicist sub pseudonimul “Andrei Şerbulescu”. [inapoi]

Citește și:

2 gânduri despre „LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU – PRIMUL COMUNIST MINISTRU AL JUSTIȚIEI”

  1. Pingback: Guvernul Petru Groza (1) | AMINTIRI DIN COMUNISM

  2. Pingback: CAUZA MORȚII LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ | AMINTIRI DIN COMUNISM

Lasă un comentariu