PORTRETUL UNUI COMUNIST: GHEORGHIU-DEJ

08.11.1901- 19.03.1965 | Gheorghe Gheorghiu-Dej

„CINE SUNT EU?”

„Fiu al unui muncitor sărac din Bârlad, Moldova, Gheorghiu-Dej are doar pregătire școlară elementară. Dar ceea ce i-a lipsit din educația formală, a compensat prin inteligenţa nativă. Persoane apropiate aparatului de stat român au susținut că este capabil, perspicace, persistent dar adaptabil şi, dincolo de toate, posesor al unei minţi ascuțite”, in raportul cu titlul „Cine sunt ei? Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al Partidului Muncitoresc (Comunist) Român”, prezentat în Congresul SUA, în 1958.

citește si Viața de lux a nomenclaturii comuniste – regimul Gheorghe Gheorghiu Dej

„Să aşteptăm cu construirea socialismului până îşi dă Ghiţă bacalaureatul” – Belu Zilber, în „Monarhia de drept dialectic“

„Eu n-am mai întâlnit un om la care deșteptăciunea să se îmbine atât de bine cu prudenţa şi cu flerul politic ca la Dej. Când îl compar cu alţii, mai constat că Dej a fost omul cu cele mai multe calităţi politice şi cea mai mare abilitate din câţi am cunoscut eu în viaţa mea atât de lungă“ – academicianul Alexandru Bârlădeanu în întâmpinarea cărții de memorii semnată de Gheorghe Apostol.

citește si CUM AJUNGE APOSTOL PRIM-SECRETAR PMR SI GHEORGHIU-DEJ PREMIER

„Un om cu comportament normal, dispus la dialog, pe care puterea politică părea că-l alterase foarte puţin. În relaţiile cu colaboratorii săi nu adopta conduita şefului infailibil” – Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, în volumul „13 ani în anticamera lui Dej“

„Mi s-a părut a fi un om modest şi onest”. – Corneliu Coposu, intr-un dialog cu Vartan Arachelian

„Am tradus și pentru Dej, și pentru Ceaușescu. Primul te trata ca pe un om, celălalt ca pe o unealtă”. – Pavel Mocanu, fost traducător de portugheză al lui Gheorghiu-Dej.

„Avea, desigur, o inteligenţă nativă şi o înclinaţie naturală spre relaţiile cu oamenii. Era ajutat şi de aspectul fizic să inspire simpatie” – Ion Gheorghe Maurer, în volumul „Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României“

„A fost prima dată în viaţa mea când am văzut un comunist îndeaproape expunându-şi crezul. Era consumat de un fel de febră religioasă. Ochii îi străluceau cu flăcări ca unui fanatic” – regina Elena a României, potrivit unui raport prezentat în Congresul SUA, în 1958

„Multe, se pare, a învăţat Gh. Gheorghiu-Dej şi din deprinderile de viaţă cotidiană ale «ţarului roşu» (n.r. – Stalin): preferinţa pentru jocul de biliard, însemnările făcute pe hârtiile oficiale cu creionul cu două capete – roşu şi albastru –, plimbările prin cabinet în timpul în care se întreţinea cu vizitatorii săi, călătoriile cu trenul special ce-l izolau de restul lumii“ – Paul Sfetcu în volumul „13 ani în anticamera lui Dej“.

citește si DEJ A VEGHEAT „LUMINA” COMUNISMULUI DIN ROMANIA, ÎNSA COMUTATORUL ERA LA STALIN

„In pușcărie Dej era respectat, fiind cel mai in etate dintre toți – colegii de „pârnaie” ii ziceau „Bătrânul”. A fost chiar poreclit și „vulpea din Carpaţi“ – Belu Zilber, în volumul sau de memorii.

citește si EVADAREA LUI DEJ

„Era un „Machiavelli al Balcanilor“ „Între 1944 şi 1964 nu exista crimă, ori blestemăție care să fi avut loc în România fără ordinul sau consimțământul lui Gheorghiu-Dej“.

„El personifica idealul lui Troţki, care avea o convingere clară: „Cine nu acceptă puterea împletită cu crima nu trebuie să se nască în secolul nostru„”.

„E chiar o performanţă pentru Dej că, prin frică şi diverse lovituri, a disciplinat partidul. Pe cei pe care nu-i putea controla i-a eliminat.” – Adrian Cioroianu, istoric

citește si ANA PAUKER, „STALIN CU FUSTA”

„Când îl zăreau, trecătorii se opreau din plimbare, se îmbulzeau la gard şi rămâneau minute în şir să-l privească. În această situație greu de suportat, deseori el venea spre privitori, îi saluta şi le cerea politicos să-şi continue plimbarea deoarece se simţea stânjenit“ […] „Rămâneau destui, însă, pe loc, timp îndelungat, comentând cu glas tare, ca la grădina zoologică, persoana sa. […] Acesta este motivul care l-a determinat să aprobe construirea unei noi vile în capătul de nord al stațiuni Eforie“ – Paul Sfetcu în volumul „13 ani în anticamera lui Dej“.

„Un bărbat divorţat şi tată a două fete răsfăţate, Gheorghiu-Dej avea în serviciile sale amante despre care se vorbeşte în numeroase ocazii în bârfele care circulă în România; Se îmbrăca la fel ca un „burghez”, purtând articole de vestimentaţie scumpe şi guler alb” (raportul „Cine sunt ei”, prezentat Congresului SUA, in 1958)

„În 1950, când am început să lucrez la Cancelaria Comitetului Central al PMR, […] comportarea lucrătorilor cu funcții de conducere, atunci când Gheorghiu-Dej intra în sediul Comitetului Central, semăna cu aceea a vitelor muşcate de streche“ – Paul Sfetcu în volumul „13 ani în anticamera lui Dej“.

„Omul politic este, prin definiţie, un om care merge până la sacrificarea interesului personal în cântarul cu interesul public pe care vrea să îl slujească. Un astfel de om era Dej, deşi era constrâns să-şi pună în aplicare ideile de către cei care conduceau, de facto, România. Cunoşteam pe un ardelean pe nume Nanu care a fost funcționarul lui Gheorghiu-Dej la Ministerul Industriei. Lucra din plin comisia de despăgubiri care trebuiau plătite pentru război Moscovei. Aceştia storceau sume foarte mari. Se făcuseră şi acele Sovromuri care storceau tot din industrie. Întreţineam o armată de ocupaţie şi plăteam datorii apăsătoare. EI bine, Nanu fusese delegat în Comisia de Armistiţiu unde se discutau datoriile. El apăra punctul de vedere român şi argumenta pentru o situaţie mai uşoară pentru România. La un moment dat, îl cheamă Dej: «Îmi pare rău că trebuie să-ţi spun asta, dar ruşii vor să te aresteze. Cred că i-ai indispus în comisie. Nu pot să fac nimic pentru tine. Pot doar să te anunţ şi să te avertizez să fii mai atent.» Nanu a fost, în final, arestat. Acest episod explică rolul secundar, ineficient al lui omului politic veritabil Gheorghiu-Dej. Toate treburile erau la Ana Pauker, iar ea le rezolva conform instrucţiunilor Moscovei, nu ale unui for românesc“ – academicianul Mircea Maliţa.

„Istoria era, în concepţia lui, a comuniştilor, istoria luptei de clasă. Nu exista ideea de armonie socială. Pentru Dej, toată istoria a fost lupta pentru distrugerea adversarului, anihilarea lui” – Ioan Scurtu, istoric

„Când regele Mihai i-a amintit lui Gheorghiu-Dej îndatoririle sale faţă de poporul român, acesta a răspuns: Maiestatea voastră iată motivul pentru care trebuie să plecaţi: Sunteţi o influenţă nefastă şi cât timp rămâneţi aici vor fi întotdeauna probleme. Fiecare reacţionar vă privește personal ca o inspiraţie pentru rezistenţă. Mai mult decât atât, noi știm că aţi luat legătura cu acești oameni, că ați complotat împotriva noastră cu englezii şi americanii. Nu mai putem tolera aşa ceva” – Arthur Gould Lee, autorul biografiei regelui Mihai, citat în raportul „Cine sunt ei?”.

citește si ABDICAREA REGELUI MIHAI

„În dovezile strânse împotriva lui Maniu și a altor trădători fasciști sunt multe mărturii care incriminează Majestatea voastră. Desigur că nu putem crede că v-aţi amestecat în asemenea afaceri. Nu vom folosi aceste evidenţe şi vom încerca să le ascundem, pentru că vă stimăm, dar dacă vor fi probleme, nu vom putea preveni apariția lor și apoi cum putem noi să oprim legea să își urmeze cursul”.- Gheorghiu-Dej, către regele Mihai, potrivit unui raport intitulat „Cine sunt ei?” prezentat Congresului SUA in 1958.

citește si Sentința pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară București, Secția I împotriva lui Iuliu Maniu

Reginei mamă, care ii spunea ca fiul ei este iubit de români, Gheorghiu-Dej i-ar fi dat următoarea replică: „Majestatea voastră nu trebuie să acorde prea mare importanţă sentimentelor poporului. Ieri li se spunea să iubească regele și l-au iubit. Astăzi li se spune să ne iubească pe noi și ne vor iubi”- Lee, în volumul „Coroana împotriva Secerii. Povestea regelui Mihai al României” (Londra 1950), citat în raportul „Cine sunt ei?”.

„Nu era cârciumă şi prăvălie unde să nu fie portret. Ori în felul acesta nu cinstim. Noi am exagerat şi am mai discutat, de altfel, şi la plenară şi cu portretele clasicilor. (…) Biroul e o încăpere de lucru unde omul trebuie să lucreze. Nu găseşte, în afară de noi, la ţările socialiste aşa ceva” – Nicolae Ceaușescu despre Gheorghiu-Dej, puțin după înmormântarea acestuia, conform istoricului Lavinia Betea.

Înainte de a fi ales secretarul general al PCR la Congresul al IX-lea al partidului, din iulie 1965, Nicolae Ceauşescu reuşise să facă o impresie bună veteranilor comunişti. El s-a opus cultului personalităţii şi a dat ordin ca toate tablourile cu predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu Dej, şi ale şi clasicilor marxism-leninismului să fie date jos de pe pereţi.

„A fost dur până la sfârşitul amarnic. Nu a tremurat la vederea sângelui. A aruncat femei şi copii, bolnavi şi infirmi în bătălie. Prin urlete, ciocniri de oţel şi ţipete de copii s-a arătat cu totul loial patriei comuniste, URSS. A trecut testul” – Markam Reuben, în 1949, citat de autorii raportului „Cine sunt ei„

Citește și: