| VEZI SI COMUNISTII ROMANIEI
Romulus Zăroni (n. 28 aprilie 1906, satul Nădăştia de Sus, oraşul Călan, judeţul Hunedoara, părinţi Ioan şi Eva – d. 25 octombrie 1962, înmormântat la Cimitirul Ghencea din Bucureşti), un personaj colorat al industriei de fabricat comuniști din România (uitat pe nedrept de penițele contemporane), a fost Ministrul Agriculturii și Domeniilor în Guvernul Petru Groza (1) (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946), apoi Ministrul Cooperației în Guvernul Petru Groza (2) (1 decembrie 1946 – 29 decembrie 1947) și în Guvernul Petru Groza (3) (30 decembrie 1947 – 14 aprilie 1948).
Ascensiunea sa i se datorează in exclusivitate lui Petru Groza, care, din președinte al Frontului Plugarilor, a devenit, cu sprijin sovietic, prim-ministrul primului guvern bolșevic din România, iar Romulus Zăroni, apropiat de-al sau si vice-președinte al Frontului Plugarilor, a fost numit ministrul Agriculturii.
Tăran din Hunedoara, Zăroni a urmat școala primară în satul natal (Nădăștia de Sus, orașul Călan), liceul „Decebal” Deva, si o scoală Tehnică Agricolă în Germania. La vârsta de 50 de ani, după ce ajungea Ministru (6 martie 1945), s-a înscris la Facultatea de Agronomie, la cursuri fără frecvență.
„Se zice că Petru Groza i-a pus în vedere: „Bine, măi Romică, te-am făcut eu ministru, da’ tre’ să-ţi completezi studiile să-nveţi şi tu, să ai pregătire politică”. Şi-n sfârşit, se prezintă la examen, cu tema „Formele de guvernământ”. Şi este întrebat cum se cheamă statul sau ţara condusă de un împărat. „Împărăţie!”. „Foarte bine. Dar dacă e condusă de un rege, ce formă de guvernământ avem ?” „Regat”. „Bine. Dar dacă n-am mai avea rege, şi Groza ar conduce ţara, ce-ar fi atunci?” Zăroni răspunse: „Atunci ar fi GROZĂVIE””.
Gafele lui Zăroni l-au amprentat in mentalul colectiv al epocii ca pe un fel de precursor al lui Bulă. In acest sens, circula in popor si vestita versificație: „Caligula imperator și-a făcut din cal senator/ Groza, mai sinistru, și-a făcut din bou ministru” (lansată pe piață de Al. O. Teodoreanu (Păstorel), celebru autor de epigrame).
Spre deosebire de gurile rele, Corneliu Coposu a avut însă cuvinte de laudă la adresa lui: „A făcut patru clase gimnaziale la un liceu german, vorbea și citea fluent în această limbă”.
„ASA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU”
Zăroni a stârnit ilaritate atunci când, în martie 1945, a depus jurământul în fața Regelui Mihai I. Alături de alți miniștri atei, el a refuzat să se atingă de Biblie. A rostit formula jurământului pentru atei, apoi, spre stupefacția generală, și-a făcut cruce și a zis: ”Așa să ne ajute Dumnezeul dreptății!”
În Raportul sau, adresat regelui Mihai I, referitor la Decretul nr. 187 din 23 martie 1945 (*), Zăroni preciza pompos: „înfăptuirea reformei agrare prin decretul-lege de față constituie îndeplinirea unui comandament național economic și social… Pământul dat în virtutea acestui decret-lege trece în proprietatea individuală a țăranilor împroprietăriți. Prin aceasta se va consolida gospodăria țărănească, se vor îmbunătăți condițiunile de viață, tocmai pentru categoriile cel mai lipsite din rândul țărănimii… Prin justa aplicare a decretului de față se soluționează una din problemele de bază ale României și se deschid pentru o importantă parte a țărănimii noastre noi perspective de viață”.
EFECTELE COLATERALE ALE COLECTIVIZĂRII
„Raportul Zăroni” s-a dovedit a fi una din multele poante macabre comuniste, având in vedere ca noile „perspective” de viață ale țăranilor s-au concretizat, in foarte scurt timp, prin colectivizări masive.
Asa se face că, in 1949, Romulus Zăroni trebuia să întoarcă foaia și să devină el însuși un exemplu de urmat in societatea comunistă, angrenată în patrioticul proces al colectivizării. Insă avea o problemă: soția sa nu voia neam să doneze pământul familiei sale unei gospodării colective.
In final, „din respect pentru linia partidului„, Romulus Zăroni a divorțat. Apoi a cedat partea sa de pământ patriei eterne. Iar in final s-a recăsătorit cu o tovarăşă-domnișoară…care, deși nu avea zestre, era deosebit de înzestrată.
Romulus Zăroni „a profitat de statutul de ministru, şi-a părăsit soția, pentru că nu a vrut să se înscrie în colectiv, s-a însurat cu o femeie mai tânără cu 20 de ani şi s-a mutat în casa reputatului jurnalist Pamfil Șeicaru, din București” – spune Dan Macarie, membru în Societatea Națională de Istorie şi Retrologie Agrară, filiala Hunedoara-Deva.
Ei, ori alteia, Zăroni i-ar fi scris si un bilețel drăgăstos, pentru a-şi exprima admirația: „Sunteți unsoare. Maţ fermecat” (n.r. „Sunteți un soare. M-aţi fermecat) – „soarele” fiind unul din simbolurile-cheie de sorginte bolșevică..
Tot despre Zăroni, Corneliu Coposu declara „era un chiabur de mâna întâi (…) avea o bibliotecă impresionantă pentru un țăran, am găsit la el acasă cam 7 – 800 de volume de cultura generală și de cărți politice” (**)
Zăroni a fost căsătorit de două ori, din prima căsătorie au rezultat trei copii: Romulus, Victoria şi Remus, în prezent decedați, iar din a doua, un fiu Ovidiu, colonel (r) pensionar.
(*) Decretul-lege nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, act publicat în Monitorul Oficial nr. 68 bis din 23 martie 1945, semnat de regele Mihai și contrasemnat de Ministrul agriculturii și domeniilor Romulus Zăroni, pământul expropriat și trecut asupra Statului era împărțit la plugari pentru completarea lotului de 5 ha, prin această lege urmărindu-se împroprietărirea plugarilor fără pământ sau cu pământ sub acest lot.
(**) Zăroni provenea dintr-o familie de țărani înstăriți de pe Valea Streiului (înrudiți cu Densuşenii) în a cărui gospodărie se creșteau animale, erau mașini şi unelte agricole de performanţă – tractor, batoze, pluguri, semănători -, furnizate de uzinele de mașini agricole Rieger din Sibiu. Era cunoscut în viaţa satului românesc din Ardeal, avea legături cu ţăranii gospodari, cu moșierii şi agronomii din fermele model şi era preocupat de „ogorul românesc”, de agricultură şi creșterea animalelor.
Din ianuarie 1933, împreună cu un grup de ţărani, printre care: Miron Belea, Ioan Moga Fileru, Dăneasă Samoilă, Petru Guia Moţu, Cranciova Ioan, Danciu Gheorghe, înființează Frontul Plugarilor, la Țebea, având ca scop „mobilizarea la muncă şi luptă a maselor ţărăneşti, pentru libertate, prosperitate şi egalitate în şanse”. (potrivit lui Dan Macarie, membru Societatea Naţională de Istorie şi Retrologie Agrară, filiala Hunedoara-Deva)
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.