Iuliu Maniu (1873-1953)

Român ardelean, unul dintre cei mai prestigioși oameni politici din România, deputat, ministru și prim-ministru.

Condamnat de comuniști în procesul înscenării de la Tămădău, decedat la Sighet.

Doctor în Drept, propagă ideile memorandiștilor. Fondator al Societății studenților români, sârbi, slovaci din Budapesta, ales membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român și susținător al luptei naționale, deputat în Parlamentul din Budapesta, orator remarcabil; incorporat în 1915 și apoi trimis pe frontul din Italia.

Se stabilește la Viena în 1918 unde organizează o armată română și negociază cu guvernul imperial recunoașterea drepturilor românilor.

Personalitate marcantă a națiunii romane, s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri din 1918.

Participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ales președinte al Marelui Sfat Național și apoi al Consiliului Dirigent și Ministru de Interne, conduce Transilvania până la unirea cu România.

Vizita regelui Ferdinand si a reginei Maria la Alba-Iulia, 30 mai 1919; alături de regele Ferdinand se afla Iuliu Maniu.

La alegerile din 1937, Mișcarea Legionară, sub numele de Partidul Totul pentru Ţară, a câștigat 15% din sufragii.

Împreună, PNL şi PNŢ, obțin circa 56% din voturi. Dar, in pofida scorului electoral, aceste partide nu au format guvernul. Carol al II-lea nu s-a adresat nici liberalului Gheorghe Tătărăscu, nici țărănistului Iuliu Maniu. Regele îl va desemna ca premier pe Octavian Goga, șeful Partidului Național Creștin, un nou partid de extremă dreaptă, care obținuse doar 10% din voturi.

Campanie electorală 1937 (alegerile parlamentare din decembrie). Pe afișele electorale: Iuliu Maniu, Vintilă Brătianu, Gheorghe Tătărescu. Foto: Realitatea Ilustrată(1937)

MANIFESTUL LUI IULIU MANIU – 1 decembrie 1938

O alianță între liberali și țărăniști era exclusă în campania electorală, dat fiind faptul ca Iuliu Maniu semnase un pact de neagresiune cu Mișcarea Legionară, condusă de Corneliu Zelea Codreanu.

„Pactul de neagresiune electorală din noiembrie 1937 practic a lichidat șansele democrației românești. Electoratul românesc a fost disipat. Iuliu Maniu a crezut obligatoriu că trebuie să lupte împotriva primei dictaturi, și anume a dictaturii carliste. Și de aceea a încheiat acest pact de neagresiune electorală cu Legiunea. Totuși să nu uităm că nu a fost un pact care să conducă la liste comune. Chiar dacă ar fi condus la liste comune, țărăniștii împreună cu legionarii nu ar fi obținut 40%”, afirmă prof. Florin Muller, specializat in istorie interbelică.

„… avem întâi nevoie de oameni de caracter şi onești şi numai pe urmă de oameni pricepuți in conducerea treburilor publice; intre un hoț fără caracter, dar priceput şi intre un om cinstit, dar mai puțin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri; (…) cum am putea noi astăzi, in calitatea noastră de conducători, să dăm cu piciorul acestor caractere şi să aşezăm peste ei pe toţi pungaşii care i-am dat afară? Eu cât voi fi la conducerea partidului nu voi admite niciodată o astfel de blestemăţie” – Iuliu Maniu, Dobreşti, 22 iulie 1944

„STRIGOIUL DIN POLITICA ROMÂNEASCĂ“

1 decembrie 1944 | Silviu Brucan (născut Saul Bruckner), nota în „Scânteia“, organ central al Partidului Comunist Român (PCR):

„Iuliu Maniu nu mai este astăzi, în politica ţării, decât o încăpățânată încercare de rezistență în faţa valului forţelor progresiste în plină desfășurare. Prezența acestui strigoi în politica românească nu-şi mai are rost“

În acest context, Maniu are convorbiri cu reprezentanții SUA ( Burton Bery) şi Angliei ( Le Rugetel), de la cere să i se spună care este atitudinea celor două puteri aliate faţă de România.

6 decembrie 1944 | Burton Berry transmite Washingtonului : „Cu multă emoție, Maniu m-a întrebat dacă America şi Marea Britanie doreau ca România să devină o parte a Uniunii Sovietice”, adăugând că, „dacă era în intenția noastră să abandonăm România, avem faţă de el datoria să i-o spunem …”

Berry răspunde „diplomatic” la îngrijorarea exprimata de Iuliu Maniu, asigurându-l că „afirmația făcută de Molotov în primăvara trecută (n.r. 2 aprilie 1944) şi articolele armistiţiului (n.r. 12 septembrie 1944 ] indicau că cei trei aliați principali se aşteptau ca România să fie un stat independent şi suveran”

| Citește și:

„DACĂ NU DAU MÂNA CU (ION) ANTONESCU, VOI AJUNGE IN IAD” (Iuliu Maniu)

„ÎMPOTRIVA REGIMULUI DEMOCRAT, ÎMPOTRIVA ÎNSĂȘI A PĂCII – ucigași ai poporului”

17 mai 1947 | Silviu Brucan, penița otrăvita de serviciu în slujba bolșevicilor instalați la putere, publică articolul „Da! Nicio cruțare” în Scânteia (organul central al PCR), nr. 823.

Din care aflăm că, în opinia lui Brucan, Iuliu Maniu este autorul unor „nenumărate crime puse la cale împotriva țării, împotriva intereselor poporului, împotriva regimului democrat (n.r. denumirea, in epocă, pentru dictatura comunistă), împotriva însăși a păcii și conviețuirii frățești între popoare”.

În acest amplu editorial, Brucan/Bruckner „dezvăluie” și faptul că Maniu, în „cârdășie” cu Brătianu, au „ucis peste 14.000 de țărani în 1907”, și tot ei „aruncau deavalma, în cuptorul crematoriului, sutele de ceferiști mitraliați în 1933.”

Aceștia, afirma Silviu Brucan, (Maniu, Brătianu) sunt „pleava politico-morală a acestei țări”, „cei mai odioși asasini și bandiți de codru cari au trăit vreodată pe pământul românesc, crescuți tocmai pentru a stropi cu sânge acest pământ și a deveni ucigași ai poporului”.

| Citește și:

„UNIREA ARDEALULUI A FOST HOTĂRÂTĂ DE POPOR SI NUMAI POPORUL POATE DISPUNE” (Iuliu Maniu)

„TEMNIȚĂ GREA PE VIAȚĂ”

Ulterior înscenării de la Tămădău, Iuliu Maniu (75 de ani) este judecat în procesul lotului Tămădău.

Condamnat prin Sentința nr. 1988 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară București, Secția I la „munca silnică pe viață, transformată in temniță grea pe viaţă conform art. 31 c.p. și degradare civică pe 10 ani – cu imputarea totala a prevenției comf. (n.r. conf.) art. 488 C.J.M.

În baza art. 193 c.p.,[…] și la confiscarea averii.

În baza art. 236 C.J.M”, – cu obligația de plata a „sumei de 50.000 /cincizeci mii/ lei, cheltuieli de judecată”

Arestat, la 27 noiembrie 1947, ca urmare a pronunțării sentinței, pe baza mandatului nr. 105515, prevenția fiind imputată cu data de 15 august 1947.