Această galerie conține 8 fotografii.
PANTELIMON CHIRILĂ, (PNȚ), – un personaj complet omis de cărțile de istorie, deși ar merita un loc aparte – a fost singurul deputat care a avut curajul să voteze, în 1947, împotriva comuniștilor. Continuă lectura
28 octombrie 1947 – începe judecarea conducătorilor PNȚ și a „complotiștilor împotriva statului„: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazăr, Grig.Niculescu-Buzeşti, Grigore Gafencu, C. Vişoianu, Al Cretzeanu, Victor Rădulescu -Pogoneanu, Emil Oprişan, Florin Rou, Emil Lăzărescu, Camil Demetrescu, Vasile Serdici, Radu Nicolescu-Buzeşti, Ion de Mocsony Stârcea, col. Şt. Stoica, lt. col. D.Stătescu.
29 octombrie 1947 – Tribunalul Militar al Regiunii II Militară-Bucureşti se întrunește în ședință publică pentru a proceda la judecarea cauzei „complotiștilor” din ”lotul Tămădău”.
Iuliu Maniu este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la înaltă trădare prin necredinţă şi participare la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”.
Ion Mihalache este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, port ilegal de armă„
11 noiembrie 1947 – Prin Sentința nr. 1988 a Tribunalului Militar se stabilesc următoarele condamnări:
„11 noiembrie 1947 va rămâne în amintirea poporului român data când asupritorii lui de totdeauna, spionii şi trădătorii de neam, au primit pedeapsa binemeritată. De aceea, cei ce zeci de ani au avut de suferit de pe urma trădătorilor şi-au exprimat în sute de adunări ţinute în oraşe şi în sate satisfacţia cu care au primit sentinţa. Maniu (n.r. Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc), Mihalache (n.r. Ion Mihalache, vicepreşedintele PNŢ) şi ceilalţi, care tot timpul au dus o politică de asuprire şi de subjugare a poporului român şi a nationalităţilor conlocuitoare, au sfârşit prin a se transforma într-o bandă de spioni aflaţi in slujba imperialismului străin ai cărui reprezentanţi în România le plăcea să fie”. („Trădători de neam!”, de Maria Sălăjeanu*, „Almanahul Cooperaţiei” 1948, pagina 372).
„Trădătorul” Iuliu Maniu nu era nimeni altcineva decât cel care negociase, la Viena, drepturile minorităţii române din Transilvania şi cel care contribuise la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, în 1918, ca unul dintre părinţii României moderne.
Recursurile ulterioare (din 1947, 1956, 1957) sunt respinse.
La nouă ani după evenimentele din decembrie 1989, Curtea Supremă de Justiție reia în examinare recursul în anulare împotriva sentinței, aprobă Recursul în anulare, la 12 octombrie 1998 și casează sentința nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, constatând că ”activităţile reale desfășurate de persoanele menționate, astfel cum s-au relevat în cadrul examinării celor şase grupe de infracţiuni reţinute în sarcina lor, nu vizează valorile la care se face referire prin textele de lege aplicate şi nici nu au fost săvârşite cu intenţia specifică proprie fiecăreia din acele infracţiuni, ci s-au înscris în ansamblul de preocupări fireşti pentru un mare partid politic, având exerciţiul democratic al pluripartitismului, se impune să se considere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infracţiunile ce au făcut obiectul condamnării şi nici ale vreunor alte infracţiuni„
Citește și
Această galerie conține 1 fotografie.
Expunerea de motive a guvernului Groza pentru dizolvarea P.N.Ț. — discursul ministrului comunist de Interne, Teohari Georgescu, în Adunarea Deputaților din 29 iulie 1947. Continuă lectura
„Gafencu a reușit să convingă, nu știu, pe Mihai Popovici sau nu știu pe cine de la Partidul Țărănesc, pe Mihalache mi se pare şi într-o bună zi aflăm cu surprindere prin Scânteia, la începutul lui iulie…, cu o fotografie în care era un avion minuscul, la Tămădău, la 60 km de București, spre Constanța, fuseseră arestați în două automobile care veniseră cu șefii Partidului Țărănesc, cu soțiile lor: Mihalache cu Niculina, Penescu cu soția, Nicu Carandino cu Lili Carandino şi încă, mi se pare, Ilie Lazăr sau nu mai ştiu cine. Şi fotografiați în avion cu Gafencu, cu toți, nu știu ce… După care a fost arestat şi Maniu.” – Dan Amedeo Lăzărescu, membru al tineretului naţional liberal, redactor la ziarul Liberalul
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1996]
„URMĂREAU SA DISTRUGĂ PARTIDELE POLITICE”
„Ei urmăreau – adică comuniștii – să distrugă partidele politice. Această hotărâre se luase chiar din luna ianuarie ‘47 și nu numai la noi, dar și în țările din jur: în același timp cu noi a avut loc în Bulgaria spânzurarea lui Petcov; dar la noi trebuia să scape de Partidul Național Ţărănesc, ca după aceea să se poată lega de rege și de regalitate.” – Cicerone Ioniṭoiu, scriitor, membru P.N.Ţ., fost deținut politic.
„Şi înscenarea s-a făcut, cum?! Doi aviatori, prin intermediul unui doctor, Gafencu – care nu era nici un fel de rudă cu Grigore Gafencu – şi încă un subinginer, Popescu, ăștia au aranjat plecarea cu șeful de la Siguranță, care le-a pus la dispoziție liberul pentru avioane ca să poată să-i ducă. Eram închis de o lună de zile, aşa că nu știam aceste lucruri. Am ştiut ca martor al celor ce se petreceau, începând cu ziua de 13 iulie 1947. Tămădăul a avut loc pe 14…”
„ERAM ÎNCHIȘI LA „GARSONIERE””
„Ce s-a întâmplat pe 13 iulie?! Noi, tineretul naţional-ţărănesc, eram închişi la Ministerul de Interne, la „garsoniere„, nişte celule de beton care aveau pat de beton, care aveau singurul avantaj că erau unul, maximum doi în ele. Aveau duş, aveau toalete, pe când ceilalţi erau „la comun„, cum se spune.”
„Şi în ziua de 13, pe la ora 10, când noi făceam obișnuit rugăciunea – aveam atunci un preot, pe părintele Sămărghiţan, care îl găzduise pe Nichifor Crainic, şi era şi Nichifor Crainic acolo, era şi Istrate Micescu şi noi țineam slujba – și era ora 10, auzim ușile trântindu-se. Am făcut liniște şi s-au golit primele zece celule, de la 1 la 10, şi i-au luat, înghesuiţi, în partea cealaltă. Eu eram la 17, aşa că la mine l-a băgat pe părintele Sămărghiţan”.
„VESELĂ NOUĂ LÂNGĂ WC-UL COMUN”
„Luni dimineața pe la orele 11, golește și pe celelalte, până la 20… Şi pe la două şi jumătate încep să aducă: aduce unul, aduce altul, aduce doi în cămăşi albastre şi începe zvonul: „Sunt ăia din Germania aduși, legionarii, Iaşinschi şi ăilalţi„. Liniște… Noi ne scoteam, ceream mereu, pe rând, să mergem la WC ca să avem motiv să vedem ce se întâmplă. Ei, până la urmă au adus pe unul, zice: „Dom’le, sunt niște figuri noi, necunoscute…„ şi ies şi eu […].”
„FIȚI LINIȘTIȚI, CĂ-I TOT PARTIDUL AICI”
„Şi când treceam prin faţa celulei 17, uşa ocupată de o figură solidă. „Cine o fi venit? că-i tot partidul aicea„. Era Corneliu Coposu! El, care nu fusese la Tămădău, dar a fost arestat şi el în dimineața de 14 iulie și adus. Dar ştia ce se întâmplase, de dimineaţă aflase de la radio că fuseseră arestaţi la Tămădău. Şi aşa, zice: „Fiţi liniştiţi, că-i tot partidul aici!„
„TOATE ERAU PREGĂTITE”
Ei, şi până seara am reuşit să-i aflăm, să-i depistăm, primul în celulă era Mihalache, pe urmă îl băgase pe Penescu şi altul. Iar după aceea, am aflat că duminică s-au dat telegrame inspectorilor de Siguranţă care erau în concediu, că erau unii în concediu, să vină. Şi cel care mi-a spus a fost anchetatorul lui Mihalache, unul Mihalcea Constantin, inspector general, care până la urmă a venit aicea la Paris şi aicea mi-a povestit, că el a primit telegrama, nu ştia ce este, a venit luni dimineaţa şi luni dimineaţa l-a şi băgat în anchetă cu Mihalache, deci toate erau pregătite.”
„Ce vreţi mai mult decât această înscenare?! Şi după aceea am fost anchetați, au făcut presiuni şi asupra lui Coposu, asupra mea, şi asupra lui Mituş Ionescu să mergem martori ai acuzării în proces. Am refuzat…”
[Interviu realizat de Gabriela Nani Nicolescu, 2001]
1947 a fost un an hotărâtor în planul comuniștilor de distrugere a României democratice. Unul dintre obiective era desființarea partidelor istorice, care se opuneau comunizării ţării. Înscenarea regizată de Siguranță – Securitatea încă nu se înființase – cu scopul discreditării acestor partide este astăzi de netăgăduit: la 14 iulie câțiva membri din elita național-țărănistă au fost arestați în momentul în care se pregăteau să fugă din ţară cu două avioane, de pe un mic aeroport din Tămădău.
La 29 octombrie 1947, a început procesul intentat pentru “activităţi criminale împotriva statului” lui Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc; Ion Mihalache, vicepreşedinte; Nicolae Penescu, secretar general; Nicolae Carandino, director al ziarului Dreptatea; Ilie Lazăr, lider al partidului; Grigore Niculescu-Buzeşti, fost ministru de Externe; Grigore Gafencu, fost ministru de Externe şi diplomat de carieră şi încă mulţi alţii.
În campania mediatica de defăimare a aşa-zişilor “dușmani ai poporului” s-a remarcat în primul rând Silviu Brucan, alături de alți gazetari şi scriitori, precum Şerban Nedelcu, Tudor Olaru, Aurel Golimaş, Zaharia Stancu sau G. Călinescu.
Citește și
“De-ar fi să ne împărțim viața, amintirile, în capitole, ea a început pentru mine în toamna anului 1947, când pentru mulți n-am mai fost decât „fiica trădătorului de la Tămădău”” – Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr, arestat la Tămădău, într-un text publicat pe portalul În linie dreaptă, la 14 iulie 2014.
„MAI ZI O DATĂ, DOAMNA ARTISTĂ”
„Știam, eram convinsă că tatăl meu, cel mai tânăr semnatar al Actului Marii Uniri, reprezentant al plasei– Ocna Şugatag, știam că el este asemeni prietenilor săi, un erou, deci această privire aruncată asupra destinului meu de către alții (care nu aveau de unde să știe, ori nu aveau interesul să o afle), această privire străină, nu m-a umilit niciodată. Mă dureau însă umilințele și suferințele bunicilor și ale rudelor mele (mama era la închisoare, alături de celelalte „fugare”, doamna Mihalache și doamna Carandino). Ne-a povestit mai târziu mama, cât de impresionant era sa o vezi pe marea și frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici și recita De la Nistru pân’ la Tisa cu atâta pasiune încât și gardiencele ce ascultau la ușa și se uitau prin vizetă, cereau: „mai zi o dată, doamna artistă”.”
„DIABOLICA CAPCANĂ A SECURITĂȚII”
„O prietenă din generația tânără mi-a spus: „De ce nu povestiți mai multe despre Tămădău, dumneavoastră care ați fost considerată „fiica trădătorului Ilie Lazăr” și ați purtat cu demnitate și mândrie acest apelativ? Suntem puțini cei din generația tânără care știm de la părinții noștri că această diabolică capcană a securității a fost pretextul desființării PNȚ, dar, cei mai mulți, tineri sau mai puțin tineri, știu doar ce au învățat la școală din manualul lui Roller, din volumele lui Ioan Scurtu, din articolele apărute în Magazin Istoric și din filme, care încercau să murdărească memoria celor mai curați și mai demni fii ai acestui neam”.”
„AM CUNOSCUT EROI ȘI PSEUDO-EROI”
„Firește, memoria afectivă poate uneori să ne înșele asupra unor amănunte. Dar ce-ar face istoricii dacă nu ar exista și amintirile celor care au trăit evenimentele consemnate în scripte? Există presa vremii, există dosare de anchetă, cu adevăruri și minciuni, există descrierile celor ce au răspândit minciuna. Dar, Dumnezeu a vrut să mai trăiască oameni pe care înscenările, capcanele și suferințele nu i-au terminat, și spre onoarea lor, există istorici și slujitori ai Adevărului, care nu lasă să se înece în negura uitării ceea ce trebuie să rămână în știinta și conștiinta generațiilor ce vin. Am văzut și am trăit multe, am cunoscut eroi și pseudo-eroi. Când întâlnesc unele relatări ale evenimentelor pe care le-am trăit, mă întreb: „Cum se poate ca nume prestigioase să vrea să mintă, de ce nu situează evenimentele în contextul lor real, de ce răstălmăcesc fapte sau uită ceea ce le place să fie uitat?””
„S-a străduit neobositul Cici Ioanițoiu, s-au străduit redactorii de la Memoria, s-au publicat cărți ce au însemnat capătul cumplitei nopți. Dar există oare preoți care să dea canon, spre cunoaștere și ispășire, acolo unde mai există conștiință, lectura acestor amintiri?”
„AM FOST TRIMIȘI SĂ FACEM CEVA DINCOLO, CÂND ÎN ȚARĂ NU SE MAI PUTEA FACE NIMIC”
„În anul 1964, tatăl meu ieșise din închisoare, după 17 ani, văzând filmul serial, ce a durat mai multe săptămâni, cu „banda” ce pleca în America, ca „să-și salveze averile” (aproape toți erau săraci) și să „trădeze țara”, spunea cu amărăciune: “Noi am fost trimiși în misiune de prezidentul Maniu să încercăm să facem ceva dincolo, când în țară nu se mai putea face nimic”. Cel care a făcut filmul cunoștea și oamenii, și realitățile, dar ori a considerat că o tragedie națională e scenariul potrivit pentru un film de success, ori a fost cumpărat să o facă”.
„PARTIDUL LUI MANIU S-A TRANSFORMAT ÎNTR-O GRUPARE DE TRĂDĂTORI”
„„Istoricul” comunist Roller scria în manualul său la pagina 740: „Partidul lui Maniu s-a transformat într-o grupare de trădători și de spioni, organizație împotriva regimului democratic și independent de stat al României…”, iar la pagina 741: „… îndemnul cercurilor imperialiste americane și engleze a determinat pe Maniu și conducerea PNȚ să încerce trimiterea peste hotare a unui grup din conducerea partidului. Acolo cu ajutorul și la adăpostul imperialiștilor, acest grup urma să realizeze hotărârile partidului, în frunte cu Maniu, prin acțiuni menite să știrbească suveranitatea națională, să primejduiască pacea, să declanșeze războiul civil și să conducă acțiuni de spionaj și diversiune în țară. Datorită vigilenței MAI, trădătorii au fost prinși și arestați”.”
„Aceste minciuni sfruntate n-au fost o piedică pentru odraslele celor ce-au îndrăznit să le pronunțe, să zăbovească îndelungat și să culeagă foloase materiale în „lumea imperialistă”.”.
„ȚINUT ÎN LANȚURI ȘI BĂTĂI”
„Tatăl meu, ținut în lanțuri și bătăi, cu oase rupte, 12 ani de izolare, când a scăpat din închisoare, ne-a tot povestit. „Ce-a fost pentru mine Tămădău?” ”
„Tata era ascuns la prietena mamei, Miluța Antal Dumitrescu, unde erau și chiriași de la Legația Britanică. În ziua de 13 iulie 1947, a venit la locuința noastră de pe strada Poștei nr.2, Romul Boila –, nepotul lui Maniu, să-i ceară mamei să pregătească un geamantan cu cele de cuviință pentru un drum lung, și să ne întrebe dacă nu vrem să-l însoțim și noi pe tata, așa cum doriseră doamnele Mihalache și Carandino.”
ANCHETAT DE ȘOFERI
„Dacă pleacă în misiune, familia i-ar fi spre greutate”, a răspuns mama, „și eu am părinții bătrâni la Copalnic Mănăştur și nu pot să-i părăsesc”.
„În ziua următoare au venit două automobile care urmau să ne ducă la ascunzișul tatălui meu, ca să ne luăm rămas bun. După evenimentele din decembrie 1989 a apărut în presa clujeană o relatare elogioasă despre șoferii Şteanţă și Paleacu –-, care fuseseră și ei „deținuți” și aveau cu ce să se laude. Tata ne-a povestit în 1964, că cei doi „șoferi” au fost primii lui anchetatori.”
„Noi n-am știut nimic despre tatăl meu, dacă trăiește sau nu, deoarece nici fostul lui coleg de facultate, Petru Groza, nici Nicolski nu au vrut să ne spună nimic. Când, după condamnarea de 12 ani, a mai primit și o condamnare administrativă de 5 ani, la Periprava, am aflat printr-o carte poștală, că este în viață și are drept la pachet.
„PE MINE ȘEFUL M-A TRIMIS PESTE OCEAN”
„Până la Periprava, tata nu avusese cu cine vorbi, se ruga și cânta. Acolo a întâlnit deținuți mai tineri, care erau de mai demult la muncă. Și le-a povestit, și le-a tot povestit, ca să știe și tinerii istorie. Un tânăr l-a întrebat ironic: „Da’ de ce ați venit la pușcărie cu geamantanul asta elegant de piele?”; „Păi, pe mine Șeful m-a trimis peste ocean” a răspuns tata. Când au desfăcut valiza ce stătuse atâția ani în magaziile pușcăriilor prin care trecuse, Râmnicu-Sărat, Galați, Sighet, Malmaison, au văzut zdrențe cu miros de putred și un tânăr machedon a spus celorlalți „Uite, să nu-l lăsăm în zdrențe, să ne desfacem noi hainele, să facem din cuie andrele și să-i facem ca la noi, “cămașa mirelui”. În câteva ceasuri l-au îmbrăcat din cap până în picioare. Distrofic și neputincios, tata a fost dus la infirmierie, unde avea să-l îngrijească cel care a fost soțul meu, Ioan Gherasim, și care l-a îngrijit și–n ultimele clipe ale vieții, până în 1976″.
„ÎN LOC SĂ AJUNGĂ ÎN AMERICA, TATA AJUNSESE ÎN LANȚURI”
„Mama rămăsese închisă în dormitor păzită de doi securiști, apoi arestată și ea. Eu am plecat la Copalnic-Mănăștur, la bunicii mei, și pe drum, în gara din Cluj, am aflat din ziarul Scânteia că în loc să ajungă în America, tata ajunsese în lanțuri. Așa s-a încheiat tinerețea mea. În martie 1949 aveam să fim alungați și din casa strămoșească. Dar, n-am pierdut nimic, nici credința, nici speranța, nici dragostea celor ce ne cunoșteau. Domnul fie lăudat”.
„Afirmațiile pe care le fac, le fac de dragul Adevărului, am trăit și am văzut multe, știu multe de la tata, căci mărturia lui este dreaptă. El nu a inventat nimic, nu a regretat nimic, radiografiile făcute în 1964, la eliberare, stau dovadă despre bătăile cumplite care i-au rupt coastele”.
„Verișoara mea, Anisia Brătescu, ai cărei nepoți mergeau să pescuiască în lacul de la Tămădău, cunoscuse în sat un bătrân de peste 90 de ani care-și amintea cum o grămadă de securiști stătuse în noaptea de 13 spre 14 iulie 1947, tupilați în păpușoi, așteptând să vina avionul ce trebuia să-i ducă pe fugari și cum i-au prins „vitejesâşte”; dar avionul despre care Iuliu Maniu știa ca are 14 locuri, nu era decât un avion mic de 2 locuri. Tata nu dorea să vorbească despre Vlad Hațeganu, care făcuse legătura cu piloții. El spunea: „De ce să spurci un nume atât de drag ardelenilor, când poate securitatea a vrut anume să-l compromită, când poate că el nici nu știa că este folosit cu un anume scop?”.”
„SĂ-TI CONDUCĂ DRUMUL UNDE VA ȘTI EA”
„Când venise Romul Boila cu dispoziție din partea șefului, totul părea foarte tainic. Dar, în ziua următoare a sosit dl. Ciupercescu cu adrese ale unor prieteni din Istanbul, unde ar fi trebuit să fie prima oprire, înainte de pornirea spre alte zări. Eu (…) știu că tata n-a dus nimic cu el. Dusese de la mine o iconiță cu Maica Domnului, căci eu i-am spus: „Ea să-ți conducă drumul unde va ști Ea”. Și când, la proces, avocatul Ursu a îndrăznit să-l apere, spunând aceste lucruri, a fost dat afară din barou și și-a sfârșit viața ca dulgher. Cine-l mai pomenește dintre cei ce am rămas în viața, ce vitejește s-a purtat acest om, atunci când atâția oameni mari au refuzat să fie martori ai apărării?”
„Datori suntem a nu uita, datori suntem a rămâne uniți și recunoscători, datori suntem a învăța pe urmași ca aici, sub această glie, zac eroi!”.
Mărturia Liei Lazăr-Gherasim a fost publicată pe portalul În linie dreaptă pe 14 iulie 2014
Citește și
Această galerie conține 2 fotografii.
Unul dintre cei mai prestigioși oameni politici din România, deputat, ministru și prim-ministru. Condamnat de comuniști în procesul înscenării de la Tămădău, decedat la Sighet. Continuă lectura
AMINTIRI DIN COMUNISM 