PROCESUL „LOTULUI TĂMĂDĂU”

Publicat pe de
Procesul lui Iuliu Maniu

28 octombrie 1947 – începe judecarea conducătorilor PNȚ și a „complotiștilor împotriva statului„: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazăr, Grig.Niculescu-Buzeşti, Grigore Gafencu, C. Vişoianu, Al Cretzeanu, Victor Rădulescu -Pogoneanu, Emil Oprişan, Florin Rou, Emil Lăzărescu, Camil Demetrescu, Vasile Serdici, Radu Nicolescu-Buzeşti, Ion de Mocsony Stârcea, col. Şt. Stoica, lt. col. D.Stătescu.

29 octombrie 1947 – Tribunalul Militar al Regiunii II Militară-Bucureşti se întrunește în ședință publică pentru a proceda la judecarea cauzei „complotiștilor” din ”lotul Tămădău”.

Iuliu Maniu este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la înaltă trădare prin necredinţă şi participare la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”.

Ion Mihalache este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, port ilegal de armă„

Memoriu olograf al lui Iuliu Maniu, înaintat președintelui Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară București, 3 noiembrie 1947, pin care solicita interogarea sa la toate punctele de acuzare, deoarece nu i s-a acordat cuvântul. „Vreau și cer ședință publica”

Scânteia, 13 noiembrie 1947: „Banda de complotiști trădători de ţară și spioni și-a primit pedeapsa meritată!”.

11 noiembrie 1947 – Prin Sentința nr. 1988 a Tribunalului Militar se stabilesc următoarele condamnări: 

  • Iuliu Maniu – temniță grea pe viaţă, degradare civică pe 10 ani, confiscarea averii și plata sumei de 50.000 de lei, cheltuieli de judecată.
  • Ion Mihalache – temniță grea pe viaţă;
  • Gr. Niculescu-Buzeşti, Alex.Cretzeanu – muncă silnică pe viaţă (contumacie); 
  • Vict. Rădulescu Pogoneanu – 25 ani temniţă grea; 
  • Grigore Gafencu (contumacie) – 20 ani muncă silnică; 
  • C. Vişoianu, Camil Dumitrescu – 15 ani temniţă grea; 
  • Ilie Lazăr – 12 ani temniţă grea; 
  • Vasile Serdici, Radu Niculescu-Buzeşti – 10 ani detenţie riguroasă; 
  • Ştefan Stoica – 8 ani detenţie riguroasă; 
  • N. Carandino – 6 ani temniţă grea; 
  • N. Penescu – 5 ani temniţă grea; 
  • Emil Oprişanu – 3 ani temniţă grea; 
  • Emil Lăzărescu – 2 ani închisoare corecţională; 
  • I. Mocsony Stârcea – 2 ani închisoare corecţională; 
  • D. Stătescu – 1 an detenţie simplă;
Extras din Sentința nr. 1988 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară București, Secția I, prin care Iuliu Maniu este condamnat la muncă silnică pe viață, 11 noiembrie 1947 | Arhiva CNSAS, fond Penal, dosar nr. 213, vol. 49, ff. 4-4 verso

„11 noiembrie 1947 va rămâne în amintirea poporului român data când asupritorii lui de totdeauna, spionii şi trădătorii de neam, au primit pedeapsa binemeritată. De aceea, cei ce zeci de ani au avut de suferit de pe urma trădătorilor şi-au exprimat în sute de adunări ţinute în oraşe şi în sate satisfacţia cu care au primit sentinţa. Maniu (n.r. Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc), Mihalache (n.r. Ion Mihalache, vicepreşedintele PNŢ) şi ceilalţi, care tot timpul au dus o politică de asuprire şi de subjugare a poporului român şi a nationalităţilor conlocuitoare, au sfârşit prin a se transforma într-o bandă de spioni aflaţi in slujba imperialismului străin ai cărui reprezentanţi în România le plăcea să fie”. („Trădători de neam!”, de Maria Sălăjeanu*, „Almanahul Cooperaţiei” 1948, pagina 372).

„Trădătorul” Iuliu Maniu nu era nimeni altcineva decât cel care negociase, la Viena, drepturile minorităţii române din Transilvania şi cel care contribuise la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, în 1918, ca unul dintre părinţii României moderne.

Recursurile ulterioare (din 1947, 1956, 1957) sunt respinse.

La nouă ani după evenimentele din decembrie 1989, Curtea Supremă de Justiție reia în examinare recursul în anulare împotriva sentinței, aprobă Recursul în anulare, la 12 octombrie 1998 și casează sentința nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, constatând că ”activităţile reale desfășurate de persoanele menționate, astfel cum s-au relevat în cadrul examinării celor şase grupe de infracţiuni reţinute în sarcina lor, nu vizează valorile la care se face referire prin textele de lege aplicate şi nici nu au fost săvârşite cu intenţia specifică proprie fiecăreia din acele infracţiuni, ci s-au înscris în ansamblul de preocupări fireşti pentru un mare partid politic, având exerciţiul democratic al pluripartitismului, se impune să se considere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infracţiunile ce au făcut obiectul condamnării şi nici ale vreunor alte infracţiuni„

Citește și