| VEZI SI COMUNISTII ROMANIEI
Ales de Cominternin ca secretar general al PCdR in 1940, Ștefan Foriș (nume real Fóris István/pseudonim: Marius, n. 9 mai 1892) este asasinat în 1946, cu lovituri de rangă aplicate de Gheorghe Pintilie (nume real Pantelei Bondarenko, cunoscut ca Pantiuşa), în complicitate cu șoferul său, Dumitru Neciu.
„Am găsit singur soluția și i-am spus lui Ghiţă (n.r. – Gheorghe Gheorghiu-Dej) că am terminat şi m-a felicitat. Mi-a spus:«Bravo, bine că ai terminat. Dă-l în … mă-sii». După aceea s-a făcut o masă mai mică. M-a întrebat încă o dată: «Mă, ai terminat? Bine că ai terminat şi tu şi noi». […] Vă spun sincer că am făcut din convingere în momentul acela“. – Gheorghe Pintilie, 30 octombrie 1967, în faţa comisiei PCR pentru anchetarea abuzurilor şi crimelor din timpul lui Gheorghiu-Dej.
CNSAS a publicat în format digital, dosarul anchetei din 1968, prin care abuzurile și crimele Securității erau recunoscute de regimul comunist condus de Nicolae Ceausescu (arhiva CNSAS, Fondul Documentar, cota D 19, 24 de volume).[1] Printre documentele inedite, se numără si testamentul lui Foriș, din 7 aprilie 1945.
Foriș a fost înlăturat de la conducerea partidului pe 4 aprilie 1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și anti-antonesciene). Emil Bodnăraş a fost cel care i-a pus în faţă „demisia“ – un document falsificat, cu adresa Cominternului –, iar alături un pistol și un ciocan (la „alegere”, pentru sinucidere, însă Foriș nu s-a folosit de nici una din cele doua arme).
Arestat la 9 iunie 1945 și acuzat de trădare – colaboraționism cu Siguranța în anii războiului [2] – de trei membri ai secretariatului PCdR – Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea).
In faţa comisiei din 1968, Teohari Georgescu a declarat:„A fost prea scurt timpul până la executarea lui ca să faci cercetări“.(n.r. care sa dovedească acuzațiile aduse).
Același Teohari Georgescu își amintea, la 18 mai 1953, în timpul anchetelor la care a fost supus (etapa „deviaționiștilor de dreapta“): „M-am dus la secretarul general al Partidului (n.r. Gheorghiu-Dej) și l-am întrebat:«Ce facem cu Foriș, îl ținem de mult, îl suprimăm?». Faţă de propunerea mea, secretarul general al Partidului mi-a spus că este de acord să-l suprimăm. După aceea am căutat pe Vasile Luca şi Ana Pauker – i-am găsit împreună într-o cameră a lui Ana Pauker de la etajul I […]. Amândoi au fost de acord. […] După aceasta, generalul Pintilie mi-a confirmat că a fost executat“.
Pantiuşa:„Să vă spun cum a fost: eu am săpat groapa, eu personal am făcut totul, nu am vrut să amestec pe nimeni […] Groapa am făcut-o mai adâncă – abia acum am aflat că oasele putrezesc – am săpat mai adânc că, dacă cineva va schimba podeaua, să nu dea peste el, cam 2-3 metri adâncime“.
Săpase chiar în clădirea în care fusese primul sediu al Partidului Comunist, pe Aleea Alexandru din București – azi, sediul ambasadei Poloniei.
După doi ani de detenție prin beciuri, în iunie 1946, Foriș este adus cu forța în locul care avea să-i fie mormânt. In dreptul ușii, Dumitru Neciu (șoferul lui Pantiuşa), îl izbește în moalele capului cu o rangă. Victima fiind înaltă, bărbatul se urcase pe un scaun, in cea mai buna poziție pentru lovitura finală (n.r. – desi, iniţial, Pantiuşa recunoaște că el ar fi fost autorul crimei, renunța apoi sa își asume acest rol, in „favoarea” lui Neciu).
Fost ministru de Interne în timpul operațiunii, Teohari Georgescu, își amintește, la 17 ianuarie 1968, în faţa aceleiași comisii de partid :„Nu a putut fi omorât cu o singură lovitură şi a trebuit să-i dea mai multe lovituri. […] Nu a fost împușcat pe motivul ca să nu facă gălăgie. […] După câte știu, deasupra s-a turnat o placă de beton“.
Pantiuşa confirmă:„Am pus pământ, apă, am lăsat 2-3 zile până s-a bătut şi iar am pus apă şi singura grijă a fost ca să se așeze pământul. Podeaua era de scândură albă, nevopsită şi m-am preocupat s-o vopsesc dar nu am găsit vopsea și am lăsat-o la fel. Apa cu care udam locul era luată de la chiuvetă“.
Cazul Ștefan Foriș reprezintă imaginea fidelă a modului în care regimul comunist a ajuns la putere, s-a menținut și a operat în România: prin crime, trădări, jafuri, înscenări și oportunism.
Testamentul lui FORIS
“Sînt în a unsprezecea zi de greva foamei. În urma vîrstei înaintate și a condițiilor cele mai grele ale vieții ilegale, de 5 ani mă simt foarte slăbit. În cazul în care voi muri, las următorul testament:
Mamei mele ceasul de aur, singura mea moștenire și amintire de la tata, precum toate lucrurile personale, cu excepția celor de mai jos.
Mătușei mele, Vilma Arsenovici îi las lanțul de aur de la ceas și alte obiecte de amintire ce dînsa își va alege.
Tovarășei mele de viață, Victoria Sîrbu îi las toate cărțile mele în limba română, obiectele primite de la tovarăși din închisori ca amintire, ceasul meu mic, oprit la Siguranță și fotografiile mele pe care își va alege.
Verișoarei mele, Ane Bune să se dea hainele și rufele mele ce se mai pot fi folosite pentru fiul el bolnav, Ștefan.
Tovarășul Remus Kofler să primească toate cărțile mele în limba germană, port-țigaretul meu de alpaca și o fotografie.
Partidului rămîn, toate documentele de bază ale Comitetului Central, redactate de mine cît și cele căzute în Decembrie, 1943. Las în munca mea o muncă cinstită și cu devotement de un sfert de secol, recunoscînd greșelile și slăbiciunile mele săvârșite în timpul vieții. Partidului în frunte cu C.C. îi las încrederea mea neclintită că va stabili adevărul partinic în ce privește munca mea în fruntea fostului Comitet Central, care am păstrat organizația Partidului și am ținut sus steagul Partidului în condițiile cele mai grele ale războiului și ale teroarei sîngeroase hitleriste. Mor cu încredere neclintită că Partidul nostru în frunte cu Comitetul său Central după primele victorii mari ca reintegrarea Ardealului de Nord, formarea Guvernului democrat a poporuli, reforma agrară, va conduce poporul în fruntea poporului România liberă și democratică. Iar după Victoria finală asupra fiarei hitleriste, el va trece la lupta victorioasă în fruntea poporului muncitor pentru eliberarea lui completă și pentru desființarea exploatării omului de către om și creînd România socialistă, înaintînd victorios spre societatea comunistă.
Trăiască Partidul nostru în frunte cu Comitetul Central.
Trăiască Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste!
Trăiască tovarășul Stalin!
Aceasta este ultima mea voință și ultima mea dorință.
București, 7 aprilie 1945, Ștefan Foriș [inapoi]
La 5 decembrie 1944, Foriş scria Comitetului Central al PCdR: „Vă cer scuze că vă răpesc timpul prețios cu cererea mea acum, când sunteți ocupați cu problemele cele mai grele și urgente. Cer eliberarea mea de sub stare de arest și punerea mea la oricare muncă până la judecarea cazului meu. […] Mama mea din cauza amânărilor şi-a pierdut orice răbdare şi vrea să meargă la personalități străine în chestia mea. Acest lucru m-ar compromite şi ar fi în dauna partidului. […] Dânsa a devenit foarte nervoasă şi mi-e tare frică nu cumva să-mi facă vreun mare bucluc“.
Scrisorile lui Foriș au avut un efect colateral: mama sa a fost, la rândul ei, ucisă.
In 1946, mama lui Stefan Foriș e purtată de la Oradea la București, apoi la Băile Felix şi iar la Oradea, pe strada Cuza Vodă nr. 20, unde, se pare, că și-a găsit sfârșitul. Activistul Adolf Fogel, în casa căruia femeia a murit, susține că era „bolnavă de inimă, nu prea mânca și postea des”, acestea fiind cauzele care, potrivit declarației sale, au dus la deces. Patru comuniști au învelit într-o pătură cadavrul femeii (deposedat de îmbrăcăminte), și l-au aruncat în Crişul Repede. [inapoi]
[1] Documentele adunate în dosarul D 19 sunt rezultatul activității comisiei create de Nicolae Ceausescu în 1967 prin hotărârea Prezidiului Permanent al C.C. al PCR, formată din Gheorghe Stoica, Vasile Patilineţ, Ion Popescu-Puţuri şi Nicolae Guină. La rândul lor, ei au fost ajutați de un colectiv de activişti care au avut ca sarcină examinarea mai multor declarații, rapoarte, referate, memorii, în care au fost surprinse abuzuri petrecute în România anilor 1948-1965. [inapoi]
[2] Principala acuzație care i-a adus lui Foris destituirea si apoi moartea a fost aceea ca își trăda confrații de idei Siguranței. In perioada cat s-a aflat la conducerea partidului au avut loc numeroase „căderi” – respectiv arestări si condamnări ale militanților comuniști. Unele dintre acestea au fost spectaculoase, in sensul ca au ajuns in închisoare nu membri de rand, ci lideri importanți. In 1941 a fost arestat întregul Secretariat al partidului. In toamna a fost arestat grupul format din soții Francisc si Lili Paneth – Adalbert Kornhauser – Ada Marinescu. Implicați in acțiuni de sabotaj, au fost condamnați la moarte si executați. Un an mai târziu a „căzut” Petre Gheorghe, șeful Comitetului Județean Ilfov al P.C.d.R. In 1943, in împrejurări de-a dreptul ilare, o parte importanta din arhiva partidului a ajuns in posesia Siguranței, ceea ce a dus atat la noi arestări in rândul comuniștilor care activau la Institutul de Statistica, cat si la „căderea” casei conspirative din Strada Crângului nr. 15, unde aveau loc ședințe de partid. Desi arestările din acea perioada au fost mult mai numeroase, acestea au avut cele mai dezastruoase consecințe, constituind piese grele in dosarul acuzării lui Foriș de catre colegii de partid. La fiecare din aceste arestări, Foriș se afla prin preajma, dar scăpa „ca prin urechile acului”. Pe buzele multor activiști stătea întrebarea fireasca:: „Cum se face ca Foris scapă de fiecare data?„. Până la suspiciunea ca Foriș ar fi trădătorul nu a mai era decât un pas. Un alt element in defavoarea lui Foriș a fost faptul ca, in anii in care acesta s-a aflat la conducerea partidului, a acționat in vederea strângerii de adrese si date biografice ale membrilor de partid, precum si ale rudelor acestora. Regulile conspirativității interziceau ca un comunist sa cunoască unde locuiește si cu cine se întâlnește un alt comunist. Membrii cei mai importanți locuiau in casele conspirative ale partidului. Un alt fapt care l-a făcut pe Teohari Georgescu sa-l bănuiască pe Foriș de legături cu autoritățile, s-a petrecut cu prilejul arestării lui Iosif Chișinevschi. Siguranța a perchiziționat casa in care se afla acesta si, cu toate ca in cuier erau hainele lui Foriș (cu câteva numere mai mari decât cele ale arestatului), agenții nu au investigat, se pare, ale cui sunt. „De ce Siguranța nu a întrebat un cuvănt ale cui sunt hainele?„, spunea Teohari Georgescu.[inapoi]
După moartea lui Foriș, Victoria Sîrbu-Foriș (întâi tehnica sa, apoi concubina; membra a Secretariatului partidului), a fost condamnată la închisoare; fiica lor, din cauza experiențelor prin care a trecut a fost traumatizată psihic pe viață. A primit o pensie specială până în 1987, când a decedat.
Fosta soție a liderului ilegalist Ştefan Foriş era FORIŞ, Lotty (îşi schimbă numele în Cernea după 1946; uneori cu prenumele ortografiat “Loti”) – , apoi a avocatului Iosif Schraer; ilegalistă, arestată în 1932 şi condamnată la 2 ani închisoare; în 1945 fondatoare, membru al C.C. şi cenzor supleant al U.F.A.R. (1945-1948), membru al C.C. al U.F.D.R. (din febr. 1948) (v. Şt. Mihăilescu 2006: 429-30); decorată ca pensionară, sub numele “Laura Cernea”, în 1979, cu ordinul “23 August” clasa a II-a (Decretul nr. 38 din 27 ian. 1979); incinerată la crematoriul “Cenuşa”; [inapoi]
Ca si Foris, Koffler (d. 1954) – ilegalist, fost secretar al lui Ştefan Foriş, şeful Comisiei Financiare Centrale a P.C.R. între 1937 şi 1944; executat pentru spionaj şi trădare în lotul Pătrăşcanu. Spredeosebirede Foris, Koffler nu a fost niciodată „reabilitat”.. [inapoi]
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.