„DEVIAȚIONIȘTII DE DREAPTA” – cazul VASILE LUCA (LASZLO LUKA)

Publicat pe de

| VEZI ȘI COMUNIȘTII ROMÂNIEI

Vasile Luca, (născut László LUKA) (8 iunie 1898, Catalina, Covasna, Austro-Ungaria – d. 27 iulie 1963, in detenție la Aiud); fiul lui Anton (1) și Amalia. De profesie lăcătuș, fondator de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003); membru al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R. (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952).

Ca fost înalt demnitar comunist, Vasile Luca nu poate fi încadrat in categoria deținuților politici decât formal, cazul său fiind unul emblematic pentru comuniștii ajunși victime ale regimului pe care tot ei l-au creat.

Membru al PCdR, închis pentru convingerile sale timp de zece ani (in perioadele 1924-1928; 1933-1939), Vasile Luca avea, in 1945, unul dintre cele mai „sănătoase” dosare posibile. La începutul anilor ’50, in luptele pentru putere din interiorul partidului, Vasile Luca, exponent al „aripii moscovite„, s-a situat în tabăra învinșilor, fiind trimis din nou in detenție, de data aceasta însă de către „colegii” săi de partid.

În ședința plenară a C.C. al P.M.R. din 26-27 mai 1952, fostul ministru de Finanțe Vasile Luca a fost acuzat că a sabotat reforma monetară din ianuarie 1952, protejându-i pe țărani în defavoarea muncitorilor nemulțumiți de preturile foarte mari ale produselor agro-alimentare comercializate în piețele din întreaga ţară.

La aceeași reuniune, Teohari Georgescu și Ana Pauker au fost acuzați de „împăciuitorism faţă de devierea de dreapta a lui Vasile Luca” deoarece, în ședința din 13 martie 1952 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., au încercat să formuleze circumstanțe atenuante în favoarea fostului ministru de Finanțe, opunându-se vehement criticilor aduse acestuia. (*)

Arestat în 1952 (cu dosar 8/955, din 14 august 1952), împreună cu cei trei miniștri adjuncți (2), implicați în procesul devierii de dreapta, Vasile Luca va fi anchetat (3) timp de doi ani, si condamnat în 1954, prin Hotărârea nr. 180/954 a Tribunalului Suprem Militar, la munca silnică pe viaţă, pentru activitate intensă împotriva clasei muncitoare; in ianuarie 1963, sentința este comutată in 25 de ani munca silnica (D 5/963).

Deținut în penitenciarele Malmaison, Râmnicu Sărat, Jilava (13.04.1963) și Aiud (din 16.04.1963, cu ordin de transfer 37148/03.04.1963).

Decedat in detenție la Aiud, la 27 iulie 1963; înmormântat, apoi exhumat și incinerat, reabilitat post mortem de Nicolae Ceausescu, în 1968.

Conform ordinului 52814/4.IX.1963, decesul lui Vasile Luca, (desi înregistrat la Sfatul popular din Aiud cu nr. 1165/30 iulie 1963), nu a fost inițial comunicat familiei sale. Informarea rudelor cu privire la moartea sa a fost aprobata un an mai târziu, prin hotărârea 69406/29 septembrie 1964 (in 29 octombrie 1964, a fost înștiințat fratele sau, Varg Gavrilă, domiciliat in Tg. Mureș).

Medicul personal al lui Vasile Luca (dar și al altor lideri de partid, până în 1953) a fost LIEBLICH, Sandu (1901 – 1971 București) – ilegalist (internat în lagărul de muncă obligatorie de la Miercurea Ciuc), fost președinte al Uniunii Comunităților Evreiești, după război consilier administrativ în cadrul Comisiei Române de Legătură cu Comisia Aliată de Control (M.Of. nr. 106 din 12 mai 1947, partea I-a, p. 3713), redactor la Veac Nou (organul de presă al A.R.L.U.S.), membru în conducerea C.D.E., președinte al F.C.E.R. pentru scurt timp după emigrarea lui W. Filderman (succedat de Israel Bacal), arestat și judecat, în 1953, ca spion sionist; eliberat în 1955 şi reabilitat, ulterior medic endocrinolog la Spitalul “G. Marinescu”; decorat în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa III-a; căsătorit cu Dita Gelehrter Lieblich; incinerat la crematoriul “Cenușa”.

Vasile Luca a fost căsătorit cu Elisabeta Luca (născută Betty BIRMAN, 1 ianuarie1909, Balti, Basarabia – d. 1992, București), cu care, după cum reiese din fisa penala a lui Vasile Luca, are patru copii (2 fete, 2 băieți) – de fapt, toți înfiați. Originară din Basarabia, fostă ilegalistă, voluntară în războiul civil din Spania (si membra a C.C. al Partidului Comunist Spaniol), in tinerețe secretara lui Petre Borilă (n. Iordan Draganov RUSEV, viitorul cuscru al lui Nicolae Ceausescu). După metoda sovietica, când liderii politici deveneau “dușmani ai poporului”, soțiile si copiii acestora le împărtășeau soarta. Elisabeta Luca nu a fost o excepție, fiind arestata, două zile mai târziu după arestarea soțului ei, la 16 august 1952.[mai mult…]

citește si „STELELE” REPUBLICII POPULARE ROMINE: Elisabeta Luca (Betty BIRMAN)

VASILE LUCA ȘI REFORMA MONETARĂ DIN 1952

În primăvara anului 1951, Iosif Stalin solicita delegației conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej (din care făcea parte și Ana Pauker) să realizeze în cel mai scurt timp o reformă monetară, concepută, de fapt, în defavoarea țăranilor din România. In august 1951, Vasile Luca, in calitatea sa de ministru român de Finanțe, declara membrilor grupului de economiști sovietici condus de Ivan Danilovici Zlobin (sosit la București pentru pregătirea reformei in cauză) că, pentru îndeplinirea directivei lui Stalin, ar mai avea nevoie de timp, respectiv de circa un an și jumătate [5]

Cu toate ca era conștient de caracterul deficitar al reformei, Vasile Luca a pus-o totuși în practică, la 26 ianuarie 1952 (Hotărârea nr. 147/1952) . Reforma a reprezentat, in fapt, o confiscare a masei monetare aflate în circulație, operata prin cursuri de schimb diferențiate (a) 1 leu nou pentru 20 lei vechi; (b) 1 la 100; (c) 1 la 400.

La 20 februarie 1952, același ministru Vasile Luca afirma că, prin noua lege monetară, „cetăţenii … au pierdut, pentru că dacă ar fi cheltuit banii şi nu i-ar fi ţinut la C.E.C., avea (sic!) mai multe mărfuri. Deci pentru ei înseamnă devalorizarea banilor lor. Au primit înapoi o valoare mai mică, pentru că noi am sterilizat banii în interesul obștesc. De aceea lumea nu vrea să depună la C.E.C. O să mai dureze până ce întăreşti încrederea depunătorilor şi vor reveni. Deocamdată C.E.C.-ul este lovit. Depunerile sunt extrem de slabe, în schimb există tendința de a ridica tot ce este la C.E.C.„

In contextul nemulțumirii sovieticilor faţă de modul in care Vasile Luca implementase reforma, al pierderilor financiare suferite de toate societățile „Sovrom” (aprox. 180 milioane de lei vechi, deoarece nu au respectat regulile Băncii de Stat a R.P. Române referitoare la depunerea imediată la „Sovrombanc” a tuturor încasărilor obținute din vânzarea mărfurilor şi păstrarea unui sold foarte mic în numerar [6]), al tensiunilor sociale apărute după devalorizarea monedei naționale, in paralel cu punerea în pericol a unui contract de livrare a 6000 tone de carne în Republica Democrată Germană (1952), Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreună cu Alexandru Moghioroş, Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi au înlăturat din guvern trei miniștri, cu care colaboraseră cot la cot pentru instaurarea regimului comunist în România, sub protecția Armatei Roșii instalate pe teritoriul tarii. Astfel, destituirea lui Vasile Luca (9 martie 1952), a fost urmata de demiterea lui Teohari Georgescu (27 mai 1952) şi eliberarea Anei Pauker din funcţia de ministru al Afacerilor Externe (prin Decretul nr. 168 din 26 iunie 1952 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale) – in locul ei fiind numit Simion Bughici.

In valul doi, au fost revocați la 31 mai 1952 Lothar Rădăceanu (ministrul Muncii şi Asigurărilor Sociale), Vasile Vaida (ministrul Agriculturii) şi Chivu Stoica (ministrul Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice), iar Gheorghe Gheorghiu-Dej a preluat conducerea guvernului în locul dr. Petru Groza, care a devenit președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (2 iunie 1952).

(*) Printr-o coincidența, ședința respectivă s-a desfășurat chiar în ziua în care un aparat de luptă „Heinkel-111 H6”, aparținând Regimentului 190 Bombardiere Brașov, a fost utilizat pentru o evadare aeriană din România în Iugoslavia, de către locotenentul-major Dumitru Piţurcă (locțiitor de zbor al comandantului unității respective), plutonierul Eugen Horhoianu (radiotelegrafist), sergentul Gheorghe Ciurea (mecanic de bord), locotenentul Ioan C. Ghinea (locţiitorul politic al comandantului regimentului) şi locotenentul-major Ioan Bucur (medicul unității). În aceeași zi, la ora 18.00, la reuniunea Biroului Politic, Emil Bodnăraş a solicitat sa prezinte primul concluzia sa privind abaterile lui Vasile Luca, apoi a plecat din ședința. Istoricul Petre Opriș considera ca atât Gh. Gheorghiu-Dej, cat și ministrul Forțelor Armate știau deja despre evenimentul de la Regimentul 190 Bombardiere și ca Emil Bodnăraş a părăsit locul reuniunii anume pentru rezolvarea cazului de la Brașov. (Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1952, vol. IV (partea I), op. cit., p. 394-395, p. 312; 323; idem, vol. IV (partea a II-a), Arhivele Naționale ale României, București, 2007, p. 21.

  1. Evreu vorbitor de limbă maghiară originar din satul Cătălina (fostul judeţ Trei Scaune, actualmente Covasna), a luptat împotriva Armatei Române ca voluntar în “Divizia Secuiască” a trupelor lui Bela Kun (Cohen) în Revoluția bolșevică din Ungaria, din 1919 (Levy, 2002: 171; Betea, 2001: 167 și 1997: 119). A se vedea și mărturia în faţa organelor de anchetă din 1949 a lui Avram Weissman (primul soț al Elisabetei Luca) în Levy 2002:171, precum şi misterioasa vizită a soților Luca în Israel, în 1947.
  2. WEISS, Ioan – între funcționarii Ministerului de Finanțe epurați în 1952 în cadrul “Lotului Vasile Luca” (Buzatu şi Chirățoiu 1998); In cadrul valului de epurari au mai fost arestați si/sau anchetați Al. şi Magdalena Iacob, E. Balaș, Al. Nistor, Zoltan Eidlitz [4] şi E. Mendel, Aurel Vijoli (președintele Băncii de Stat), Ion Craiu, Victor Morfei, Vasile Hulduban, Gh. Dobriş, Victor Ivănceanu, Gr. Gheorghiu, Constantin Dinu, Emil Papuc, Ioan Magda, Dumitru Georgescu, maghiarii Adalbert Szabo, Emeric György Kiss, Victor Nagy ş.a. (dosarul nr. 113 din 27 ian. – 22 martie 1952 din arhiva secției Economice, 1920-1965 a A.N.I.C.).
  3. ABRAMOVICI, Marcu – locotenent de Securitate, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954, apoi anchetator la penitenciarul Uranus din București (Caţavencu 2007: 2; Solomovici 2004: 566; Jela 2001)
  4. EIDLITZ, Zoltan – ilegalist originar din Oradea, secretar de cadre la comitetul județean P.C.R. Bihor după război, din 1947 consilier administrativ în centrala Ministerului Finanţelor (M.Of. nr. 79 din 3 apr. 1948, partea I-a, p. 79; M.Of. nr. 84 din 9 apr. 1948, partea I-a, p. 3188), apoi şeful Direcţiei Cadre în Ministerul de Finanţe între 1948 şi 1952 (arestat in 1952 ca apropiat al lui Vasile Luca (Solomovici 2004: 31, 576), eliberat în 1954), implicat în uciderea mamei lui Ștefan Foriș; N.B. în mai–iunie 1948, un “Zoltan Eidlitz” era numit controlor contabil la nou-înfiinţata întreprindere de stat “Petrolexport” (v. B.I.R.E. 18 (14 iunie 1948): 6); menționat la conducerea sectorului industriei laptelui după război (Nikolić f.a., p.2); cu referat de cercetare la fd. C.C. al P.C.R., secția Cancelarie – dosare anexe, nr. inv. 3293, anexa la dosarul nr. 9/1988.
  5. Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1952, vol. IV (partea I), Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2006, p. 55; 62; 73; 82-83; 91; 94; 125; 380; Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952, editori: Dan Cătănuş, Vasile Buga, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2012, p. 143-144; 149; 154-159.
  6. Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1952, vol. IV (partea I), op. cit., p. 38.

Lasă un comentariu