ION ANTONESCU – EROU SAU CRIMINAL DE RĂZBOI?

Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial, de partea puterilor Axei, bazându-se pe promisiunile lui Adolf Hitler, care l-a asigurat că teritoriile românești pierdute în 1940, urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate României.
Politica sa externă a fost pentru scurt timp câștigătoare, România reușind să redobândească teritoriile cedate Uniunii Sovietice și Transnistria.

citește și Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

La 23 august 1944, regele Mihai I decide demiterea și arestarea Maresalului Ion Antonescu, încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.
Ion Antonescu este predat comuniștilor și, ulterior, deținut în Uniunea Sovietică.

La 17 mai 1946, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte pentru crime de război de „Tribunalul Poporului”.

La 1 iunie 1946. ora 18:03-18:15, a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.

Sentința din 17 mai 1946 a fost contestată în anul 2006 și reconfirmată, cu anumite amendamente, de Curtea de Apel București la 5 decembrie 2006.

În urma recursului intentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procesul a fost rejudecat la Înalta Curte de Casație și Justiție care, la 6 mai 2008 a anulat sentința Curții de Apel București și a respins definitiv cererea de revizuire a sentinței date de Tribunalul Poporului din București, din 17 mai 1946.

citește și „DACĂ NU DAU MÂNA CU (ION) ANTONESCU, VOI AJUNGE IN IAD” (Iuliu Maniu)

GREȘELILE LUI ANTONESCU – O ANALIZA ISTORICA

„Antonescu a mizat totul pe cartea superiorității armatei germane” – menționează istoricul Adrian Cioroianu. „Era convins, în 1941, că Hitler va câştiga războiul şi că va fixa termenii păcii viitoare. Puţini mai sperau, în vara lui 1941, că Anglia nu va fi îngenunchiată – dar, ulterior, intrarea în război a SUA a schimbat datele problemei. Puţini mai credeau, în vara lui 1942, că URSS &Stalin mai au vreo şansă – dar episoade viitoare precum Stalingrad sau Kursk au întors sensul ofensivei. În faţa dârzeniei britanicilor, forţei Americii şi sacrificiului sovieticilor, Reich-ul german a intrat în agonie. Aliat al Germaniei, Antonescu a fost victima propriei sale încrederi totale în Hitler.”

„Alianţa României cu Germania lui Hitler s-a făcut în termenii unui gentlemen agreement verbal, fără niciun acord scris. Orbit de încrederea în Hitler şi condescendent-ironic faţă de junele rege Mihai al României, Antonescu n-a cerut garanţii, n-a pus (iniţial) condiţii. E o greşeală uriaşă a lui Antonescu. Ca şef de stat, nu poţi implica ţara într-un conflict fără o minimă bază diplomatică. Faptul că, ulterior, a vândut nemţilor petrol şi grâu contra aur nu e o compensaţie.”

IN ROMANIA NU S-A PURTAT STEAUA LUI DAVID

„După model german, Antonescu s-a lansat iniţial într-o politică rasială până la un moment dat criminală. În 1941, el părea decis să pună în practică „modelul“ soluţiei finale. Abia când a înţeles că Hitler ar putea pierde, regimul faţă de evrei & țigani a mai căpătat nuanţe. Faptul că în România nu s-a purtat steaua lui David nu neagă realitatea: adică planurile rasiale pe care le avea regimul Antonescu dacă Hitler ar fi ieșit victorios în Rusia.” – spune Adrian Cioroianu.

Nu se poate nega faptul ca Antonescu a promovat o politică antisemită. In perioada septembrie 194l – octombrie 1942, unii susțin că această politică ar fi atins dimensiunile unui holocaust.
Totuși, alte opinii accentuează faptul că, la 23 august 1944, când mareșalul Ion Antonescu a fost arestat, în România -conform statisticilor – trăia cea mai mare comunitate evreiască din Europa.

Nu se discută, de exemplu, câți evrei au fost uciși în Uniunea Sovietică din ordinul lui Stalin – pentru că Uniunea Sovietică a fost învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial.

Nu se discută nici despre responsabilitatea guvernului englez, care nu a permis ancorarea vasului Struma (*), iar vasul s-a scufundat și, in consecință, câteva sute de evrei au murit înecați – pentru că Marea Britanie a fost învingătoare în Războiul Mondial. (Iar exemplele ar putea continua).

Nu se discută, pentru că cei care câștigă au mereu dreptate.

EROU SAU CRIMINAL DE RĂZBOI ?

In noiembrie 1916, Regele Ferdinand îl decora pe maiorul Ion Antonescu cu Ordinul Mihai Viteazul, felicitându-l pentru patriotismul și curajul dovedit în războiul pentru întregirea neamului. În 1919, locotenent-colonelul Ion Antonescu a obținut o noua decorație, cea mai înaltă distincție oferită unui militar.

„În mod categoric, Antonescu a fost un om cinstit (lucru nu tocmai subînţeles la politicienii români, ieri şi azi) şi şi-a iubit ţara” – afirma Adrian Cioroianu. „Din păcate, dezinteresul material şi iubirea de ţară nu te fac automat erou. De meditat la acest lucru, pentru că eroismul real comportă infinit mai multe nuanţe şi criterii.”

Având in vedere nuanțele și criteriile, a fost sau nu a fost un erou Antonescu? O întrebare controversată. O întrebare la care nu a sosit încă momentul unui răspuns.

Învingătorii din 1945 susțin, in continuare, că dreptatea este numai de partea lor. In lipsa unei analize istorice oneste, „dreptatea” aparține mereu doar celui mai puternic. Si cel care câștigă, o impune celor învinși.

Iar România a fost învinsă, atât în războiul din Est, cât şi în cel din Vest, fapt confirmat prin Tratatul de Pace din 10 februarie 1947.

citește și Tratatul de pace de la Paris cu Puterile Aliate și Asociate din 10 februarie 1947

PROCESUL LUI ANTONESCU

„E adevărat”, precizează Adrian Cioroianu „că procesul lui Antonescu din mai 1946 s-a desfăşurat în cel mai pur stil sovietic. Dar cred că soarta lui Antonescu să fi fost aceeași chiar şi dacă – prin absurd – ar fi fost judecat de anglo-americani”.

(*) Struma a părăsit portul Constanța la 12 decembrie 1941 având la bord peste 760 de pasageri de origine evreiască, care căutau refugiu în mandatul britanic pentru Palestina, teritoriu aflat în acel moment sub control britanic. În urma refuzului autorităților britanice și turcești de a primi refugiații, nava a fost izolata în carantină la Istanbul la data de 15 ianuarie 1942. La 24 februarie 1942, vasul a fost remorcat înapoi în Marea Neagră unde a fost torpilat și scufundat de către un submarin sovietic. Acțiunea a dus la pierderea vieților tuturor celor aflați la bord, cu o singură excepție: David Stoliar.

Biletul de urcare pe nava Struma al lui David Stoliar. Foto: Yad Vashem

David Stoliar, care, in 2012, împlinise 89 de ani și trăia in Statele Unite, a declarat, la acea vreme, într-un interviu: „Dimineața, devreme, un submarin sovietic a tras cu o torpila in noi. Nava s-a vaporizat in jurul meu, 500 de pasageri au murit imediat. Am fost aruncat in mare, alături de alte câteva sute … si nimeni nu venea sa ne ajute. Toti au murit, toti, cu exceptia mea”

„Astăzi, acele zile sunt trecute pentru mine. Las ce s-a întâmplat in seama lui Dumnezeu și a cărților de istorie”, spune supraviețuitorul, citat de Haaretz. „In aceste zile nu ii mai judec pe toți cei care sunt vinovați de tragedie. In loc de asta, am ales sa îmi amintesc de cei care au murit și sa-mi exprim recunoștința pentru cei care m-au ajutat sa supraviețuiesc”, a menționat acesta. „Timpul furiei mele a trecut. Asa cum e scris, ‘este un timp pentru orice’. Pentru mine, acum este timpul pentru jelit, pentru vindecat, pentru îmbrățișat și pentru a-mi transmite memoriile generației următoare, astfel încât sa tina minte și sa nu uite”.

„Aceasta tragedie reprezinta un episod al capitolului romanesc al Holocaustului”, a afirmat istoricul Liviu Rotman, in cadrul unei mese rotunde organizate după o comemorare la un cimitir evreiesc din București. Potrivit acestuia, vina este împărțita intre autoritățile din mai multe tari, dar „vina principala revine regimului Antonescu”.

citește și

DICTATUL DE LA VIENA (textul „arbitrajului” din 30 august 1940*)