„Să fiți bine convinși că toate actele mele vor fi însuflețite de cea mai adâncă iubire către țară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda marilor săi Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsat și având neîncetat sub ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a corespunde încrederei și așteptărilor poporului român.” – Ferdinand I
Ferdinand era perceput ca un om cu o educație aleasă și o vastă cultură. Cunoștea latina, elina, germana, româna, engleza, franceza şi rusa, își scria singur discursurile și era pasionat de botanică. in plus, alături de el s-a aflat Regina Maria, – infirmieră pe front şi diplomat în cancelariile europene,- cea fără de care, afirma istoricii, succesul lui Ferdinand I nu ar fi fost același, iar România Mare ar fi fost, cel mai probabil, un deziderat încă şi mai greu de atins.
,,Ca tânăr, se poate spune ca însușirea caracteristica a principelui Ferdinand era o extrema modestie amestecata cu o timiditate aproape chinuitoare. Foarte curtenitor și politicos, se ferea totdeauna de a jigni sentimentele cuiva și ceda terenul chiar când cunoștea subiectul in discuție mai bine decât cei cu care discuta. Ii plăcea singurătatea, natura și arta. Urand orice pompa și ceremonie zadarnica, moștenise totuși de la mama sa o sfioasa mândrie unita cu un respect german pentru legi si forme. Disciplina cea mai absoluta fusese principala linie a educației sale și un simt de datorie care i-a rămas in toată viata, ajutându-i neînduplecat sa biruie sentimentele lui personale, neingaduindu-le vreodată sa se pună la mijloc intre dansul și ce trebuia sa facă. Bland, fără egoism, cei ce-l cunoșteau adânc îl iubeau”.– Nicolae Iorga
ISTORIC
La 14 martie 1881 adunările legiuitoare aprobă modificarea Constituției României, care este proclamată regat, iar domnitorul Carol este proclamat rege. Principele Ferdinand a vizitat prima oară România la vârsta de 15 ani, fiind prezent, împreună cu tatăl lui, Leopold, și fratele sau mai mic, Carol, la ceremoniile Încoronării.
Începând din 1883 studiază limba română, literatura, istoria și geografia românilor cu profesorul trimis de regele Carol I, Vasile D. Păun, fost director al Liceului Gheorghe Lazăr din București.
În 1885 devine elev al Școlii Militare din Kassel, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu cu gradul de sublocotenent. La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat, cu acest grad, în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie, infanterie.
Între 1887 – 1889, urmează, timp de trei semestre, Universitatea din Leipzig și Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen.
În noiembrie 1888, Ferdinand (23 de ani) devine oficial Principele de Coroană al României. La 14 martie 1889, Senatul României votează o moțiune pentru „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteţa Sa Regală Ferdinand, Principe al României, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.
La 27 martie 1889, Ferdinand trimitea din Cannes președintelui Senatului o scrisoare de răspuns prin care lua act cu mulțumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenția sa de a veni definitiv în România precum și hotărârea sa de a-și îndeplini cu credință îndatoririle ce îi reveneau în noua sa calitate.
În 19 aprilie 1889, se stabilește definitiv în România, la Palatul Cotroceni, desemnat de Regele Carol I ca reședința a Principelui Moștenitor. Ferdinand va rămâne Principe Moștenitor timp de 26 de ani, demonstrând o remarcabilă loialitate fata de Regele Carol I, pregătindu-se sa preia Coroana României.
În noiembrie 1892, Regele Carol I vizitează Londra şi îi cere Reginei Victoria mâna Principesei Maria de Edinburgh pentru nepotul lui, Ferdinand, ocazie cu care Carol I primește şi Ordinul Jartierei.
Două luni mai târziu, la 10 ianuarie 1893, Ferdinand se căsătorea la Sigmaringen, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha, fiind, în fapt, trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).
3 august 1914 – la Sinaia, in Sala veche de muzica a castelului Peles, Consiliul de Coroana ce a hotarat neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. Cateva saptamani mai tarziu, la 27 septembrie 1914, tot la Peles, se stinge din viata regele Carol I. Este înmormântat la biserica manastirii Curtea de Arges, ctitoria lui Neagoe Basarab. Ferdinand devine rege la 49 ani, jurand in fata membrilor Parlamentului ca va fi ,,bun roman”.
In iunie 1916, Antanta se afla in dificultate pe frontul de vest. M. V. Alexeev, seful Marelui Stat Major al armatei ruse si generalul Joffre, comandant sef al armatei franceze, au cerut intrarea Romaniei in razboi ,,acum ori niciodata”.
Pe 17 august 1916 s-a semnat conventia politica intre Romania, pe de o parte si Franta, Marea Britanie, Italia si Rusia pe de alta parte, prin care Antanta recunostea legitimitatea unirii Bucovinei, Transilvaniei si Banatului cu Romania.
La 1838 statul Sigmaringen nu mai exista: unit cu posesiunile prusiene si fostul suveran, Carol Anton, bunicul regelui Ferdinand, ce primise cu bucurie aceasta contopire a moștenirii Hohenzollernilor de la Rhin in puternicul regat germanic de Rasarit, ca partizan hotărât al unirii neamului sau, prin lupta si jertfa. Credința ca nimeni nu are dreptul de a opri o natie sa traiasca in hotarele ei firești s-a transmis si printului Ferdinand.
Ca o cruda ironie a sortii insa, regele Ferdinand a făcut uz de acest crez in folosul tarii adoptive – Romania, atrăgându-si astfel aspre critici si sanctiuni din partea sefului familiei de Hohenzollern.
La 27 august 1916, are loc in sufrageria Palatului Cotroceni, Consiliul de Coroana in care regele Ferdinand declara: ,,cu sufletul torturat am hotarat de a-mi face datoria fata de poporul raman, ale carui destine le conduc”. In aceeasi zi a fost prezentata de ministrul Romaniei la Viena, ministrului de externe al Austro – Ungariei declarația de razboi a Romaniei. Din acest moment nu se putea îndeplini decât una dintre profetiile lui N. Filipescu: ,,Sire, sa te încoronezi la Alba – Iulia sau sa mori pe câmpia de la Turda”.
citește si 
CUM AJUNGE TEZAURUL ROMÂNIEI PE MÂNA BOLȘEVICILOR
Copleșita ca număr si tehnica de inamic, armata romana este obligata sa se retragă din Transilvania, Oltenia, Muntenia si Dobrogea. Familia regala si guvernul se refugiază la Iasi, devenit capitala a României. In teritoriul ocupat, autoritățile germane susțineau ca Regatul Romania nu mai exista, iar pomenirea numelui regelui a fost interzisa. In mai 1917, conducătorii politici si militari de la București hotărăsc ,,detronarea Hohenzollernilor din Romania”.
Izbucnirea revolutiei ruse complica si mai mult lucrurile. Se avea in vedere o lovitura de stat, prin care regele Ferdinand si familia sa fie aduși in Rusia, unde li se pregătea o soarta asemănătoare cu a dinastiei Romanov.
citește si 
Palatul Taurida vs Palatul Regal – TELEGRAMA LUI LENIN către REGELE FERDINAND I
Regele hotărăște sa plece pe front, de unde se adresează ostașilor – promite pământ țăranilor si o mai larga participare la treburile statului. Este reprezentativ faptul ca in armata romana se înrolau voluntari ardeleni si bucovineni.
După imensele sacrificii de la Mărăști, Mărășești si Oituz, din vara anului 1917, Romania se vede singura in fata Puterilor Centrale, datorita retragerii Rusiei, bulversata de revoluție si nu are alta opțiune decat negocierea unei păci pe care regele Ferdinand nu a ratificat-o niciodată.
La 18 noiembrie 1918, regele Ferdinand se întoarce din refugiu, la Bucuresti, in fruntea oastei sale, trecand pe sub Arcul de Triumf.
In timpul receptiei oferite, in aceeași zi, oficialităților romane si generalului Berthelot, regele a afirmat: ,,Cand am luat mostenirea intemeietorului Romaniei moderne am fagaduit inaintea reprezentantilor natiunii ca voi fi bun roman; cred ca m-am tinut de cuvant. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar stralucita a fost rasplata si astazi pot spune cu fruntea senina: fata de Dumnezeu si de poporul meu am constiinta curata”, […] ,,după Basarabia si Bucovina, Ardealul, frumosul leagan al poporului roman, de unde au descalecat intaii voievozi ai tarilor romanesti, a votat la Alba – Iulia unirea cu Regatul Roman”.
In 1914, Romania Mica avea 137.000 Km², cu 7.700.000 locuitori. In 1918, Romania Mare, cu Transilvania, Bucovina, Basarabia, Cadrilaterul, avea 295.000 Km², cu 17.000.000 locuitori.
In 15 octombrie 1922, la Alba – Iulia, regele Ferdinand I Întregitorul este încoronat ca rege al tuturor romanilor ,,de la Nistru pan’ la Tisa”. Ceremonia are loc in noua si grandioasa catedrala ortodoxa, construită special pentru acest eveniment.
In 1923 se adoptata o noua Constitutie, conceputa in armonie cu realitățile postbelice de după făurirea Romaniei Mari, conform principiului fundamental al monarhiei constituționale: ,,Regele domnește, dar nu guvernează”.
In 20 iulie 1927, regele Ferdinand I se stinge din viata in castelul Pelisor, la 62 de ani, in urma unei suferințe îndelungate pricinuita de un cancer la colon.
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Pingback: REGII ROMÂNIEI – MONARHIA ROMÂNA | AMINTIRI DIN COMUNISM