Cuvântarea regelui Ferdinand I, la dineul oficial dat în cinstea delegației ardelene, în Palatul Regal – 14 decembrie 1918

În această zi plină de cea mai curată bucurie, când veniți ca soli din frumosul Ardeal Mi-aduceți hotărârea dela Alba-Iulia, luată de un popor întreg, de a fi unit de-a-pururea cu Regatul României, vă zic din adâncul sufletului: “bine ați venit în zidurile acestui palat, care a fost martor celor mai mari evenimente din istoria modernă română.

Mi-ați adus nu numai dorul împlinit al câtorva milioane de suflete, Mi-ați adus și inimile lor și în primirea plină de dragoste frățească ce ați găsit-o între noi, ați putut simți pulsul Țării-Mame ce bate în același ritm ca al vostru.

În frumoasa sa cuvântare domnul Goldiș a spus astăzi că Unirea tuturor Românilor era o necesitate istorică. Această necesitate a fost înțeleasă de toți oamenii cu inima patriotică de dincoace și dincolo de Carpați, dela Nistru până la Tisa; dar dacă așa fusese scris în destinele neamului românesc, evoluția istorică avea nevoie de instrumente. Dumnezeu care a ocrotit necontenit în cursul veacurilor pe poporul Românilor, i-a dat bărbați cari au stat neclintit pe breșă, ținând sus stindardul ideei naționale; lor le-a dăruit suflet românesc, le-a întărit mintea și oțelit brațul, ca să ducă barca românismului prin toate vijeliile vremurilor până la limanul dorit, unde, după atâtea trude, atâtea suferință, culegem roadele bine meritate ale unei lupte seculare.

Azi când vedem înaintea minții și înaintea ochilor noștri săvârșită clădirea măreață ce Mihai Viteazul începuse și pe care generații întregi apoi au visat-o, aduc prinosul Meu de recunoștință tuturor acelora cari în toate colțurile unde răsună dulcele graiu românesc au pus sufletul, și puterile lor în serviciul idealului național.

După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul cu ținuturile din Ungaria locuite de Români. Azi ne-ați aduce și această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire.

Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, legate de principii democratice ce sunt o chezășie pentru desvoltarea firească a unei vieți sănătoase, ele sunt cimentate prin credința nestrămutată a unui șir întreg de generații, de apostoli ai idealului național, ele sunt și sfințite prin sângele vitejilor Mei ostași cari au luptat și au murit pentru Unire.

Dacă gândul Meu s-a oprit cu emoție la acești bărbați români, nu putem uita în aceste clipe de veselie pe aliații noștri cari prin sprijinul lor necontenit au fost și sunt colaboratorii noștri prețioși la realizarea visului nostru secular și cari prin victoria lor au contribuit atât de mult ca să putem trăi momentele mărețe ale prezentului.

Privind opera istorică înfăptuită în zilele noastre, să ne închinăm toate forțele noastre, unind cele din vechiul Regat cu cele proaspete ce ne aduceți, ca să fim demni de prea frumoasă clădire ce am zidit-o; să o păstrăm cu sfințenie, să o întărim, ca să o putem lăsa mai măreață, mai puternică, generațiilor viitoare, așa că moștenitorii vor putea spune despre fiecare din noi: “exegit monumentum aere perennius”.

Să consacrăm unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar și unirea în muncă roditoare, prin strigătul: “Trăiască România Mare, puternică și unită!”.

---

citește si

Cuvântarea președintelui consiliului de miniștri, Ion Brătianu, din 14 decembrie 1918: „bucuria întregului popor român”

Unirea Basarabiei cu România

„CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE A BUCOVINEI” – Unirea Bucovinei cu România, 28 noiembrie 1918

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918

Cuvântarea regelui Ferdinand I, în sala tronului – „Prin lupte și prin jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim azi aspirațiunile noastre cele mai sfinte” – 14 decembrie 1918

În numele Românilor din Vechiul Regat, din Basarabia și din Bucovina, astăzi uniți, cu profundă recunoștință privesc hotărârea fraților noștri de peste Carpați de a săvârși Unitatea Națională a tuturor Românilor și declar pe veci unite în Regatul Român toate ținuturile locuite de Români, dela Tisa până la Nistru.

Cu dragoste nețărmurită Mi-am închinat viața scumpului Meu popor, plin de credință în menirea lui istorică.

Prin lupte și prin jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim azi aspirațiunile noastre cele mai sfinte. Mulțumindu-I din adâncul sufletelor, ne îndreptăm gândurile către acei cari cu sângele lor au clădit noul temeiu al desvoltării noastre naționale.

Prin devotament neclintit pentru opera lor, le vom arăta recunoștința noastră, prin el vom asigura roadele binefăcătoare ale crudelor încercări.

Pe acest temeiu al unei puternice democrații și al vieții frățești între popoare, vom răspunde totdeodată simțămintelor aliaților noștri, alături de cari am luptat pentru marea cauza a dreptății și a libertății în lume.

Să trăiască România, în veci unită!

---

Cuvântarea regelui Ferdinand I, din 14 decembrie 1918, în cadrul momentului festiv desfășurat în sala tronului din Palatul Regal din București, a marcat înmânarea actului unirii de către delegații Marii Adunări Naționale din Alba-Iulia.

Cuvântarea Regelui a fost precedata de discursul lui Vasile Goldiș

---

citește si

Declarația de unire „necondiționată și pe vecie” a Bucovinei cu România – 15/28 noiembrie 1918

Telegrama regelui Ferdinand trimisă la 1 decembrie 1918, către George Pop de Băsești, la aflarea deciziei Adunării Naționale de la Alba Iulia de a vota unirea Transilvaniei cu România.

---

Discursul lui Vasile Goldiș, în sala tronului – 14 decembrie 1918

Majestate,

Românii din Transilvania, Banat și Țara ungurească, adunați prin reprezentanții lor legali la Alba-Iulia, în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918, au decretat unirea lor și a acestor teritorii cu Regatul Român. Prin această unire, după aceea a Basarabiei, apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de a neamului românesc: Unirea într-un singur Stat a Tuturor Românilor.

Această unire este o pretențiune a istoriei, fiindcă neamul românesc dela zămislirea sa și până astăzi, a rămas unul și etnicește, posedând între aceleași margini geografice, pământul Daciei lui Traian.

Deci, îmbucătățirea lui sub diferite dominațiuni străine a fost o nedreptate a Istoriei.

Această nedreptate se înlătură astăzi.

Dar unirea tuturor Românilor într-un singur stat este totodată și o pretențiune a civilizațiunii omenești. Progresul acestei civilizațiuni pretinde comuniunea națiunilor într-o unire de ordin social superior, care să asigure libertatea și dreptatea deopotrivă pentru toate națiunile, mici și mari. Cu națiuni etnicește și geograficește unitare, dar politicește rupte în bucăți, această comuniune a națiunilor este o imposibilitate.

Deci, unirea tuturor Românilor într-un singur stat rectifică o mare greșeală a istoriei și se conformează necesităților civilizațiunii omenești. Tot astfel însă scopul istoric al acestei reuniuni integrale a națiunii române are să fie potrivit cauzei sale eficiente. Această unire pe deoparte ar trebui să înfăptuiască gradat egalitatea condițiunilor de viață pentru toți indivizii cari o alcătuiesc, pe de altă parte ea va trebui să se întemeieze pe principiu de libertate și egalei îndreptățiri a neamurilor.

Sire,

Unirea tuturor Românilor într-un singur stat a trebuit să vie. Ea s-a înfăptuit prin suferințe și sacrificii. Istoria se face prin legile țării, mai presus de orice putere omenească, dar obiectul și mijlocul acestei legi este bietul om muritor. Fericiți suntem noi, Românii de astăzi că prin noi, istoria săvârșește actul măreț al unirii tuturor Românilor într-un singur Stat și prea fericiți suntem că norocul tocmai acum a destinat Statului român domnirea unui Rege mare, care a înțeles chemarea sfântă a istoriei și s-a făcut luceafăr conducător al sufletului românesc.

Pentru aceea, Sire, noi Îți aducem pământul strămoșilor noștri, dar tot atunci Îți aducem și sufletele tuturor Românilor de azi cari trăiesc în Transilvania, Banat și Țara ungurească. Primește cu dragostea cu care Ți-o aducem, hotărârea de unire a celor țări, primește jurământul de fidelitate și omagiu celor 4 milioane de Români locuitori pe acel pământ și întinde asupra lor simțul puternic al Majestății Tale.

Patru milioane de Români, oțeliți prin suferințe și tari în credință ca stânca din munții dulcelui Ardeal, strigă azi în extaz de fericire:

Trăiască Majestatea Sa Regele Ferdinand Întâi,
Trăiască Majestatea Sa Regina Maria,
Trăiască scumpele odrasle ale Dinastiei române,
Trăiască, fericită în veci, România Mare!

---

După înmânarea actului unirii, Regele Ferdinand I a ținut o scurtă cuvântare.

---

citește si

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918

Legea ratificării Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918

Legea ratificării Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918

Legea ratificării Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918, semnată de regele Ferdinand și de consiliul de miniștri de la București, în data de 11 decembrie 1918.

• 

• 

LEGE

pentru Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România

Art. unic – Se ratifică, învestindu-se cu putere de lege, decretul lege cu No. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Of. No. 212 din 13 Decembrie 1918 privitor la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:

Ferdinand I,

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, rege al României,

La toți de față și viitori, sănătate;

Asupra raportului președintelui consiliului Nostru de miniștri sub No. 2171 din 1918,

Luând act de hotărârea unanimă a Adunării Naționale din Alba-Iulia,

Am decretat și decretăm:

Ținuturile cuprinse în hotărîrea Adunării Naționale din Alba-Iulia dela 18 noiembrie (1 decembrie) 1918 sunt și rămân deapururea unite cu Regatul României.
Președintele consiliului Nostru de miniștri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a decretului-Lege de față.

Dat în București, la 11 Decembrie 1918.

Ferdinand

Președintele consiliului de miniștri,
Ion I. C. Brătianu

---

citește si

Telegrama trimisă regelui Ferdinand, la 1 decembrie 1918, de către președintele Adunării Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, prin care i se comunică decretarea unirii cu România.

Telegrama regelui Ferdinand trimisă la 1 decembrie 1918, către George Pop de Băsești, la aflarea deciziei Adunării Naționale de la Alba Iulia de a vota unirea Transilvaniei cu România.

Telegrama regelui Ferdinand trimisă la 1 decembrie 1918, către George Pop de Băsești, la aflarea deciziei Adunării Naționale de la Alba Iulia de a vota unirea Transilvaniei cu România.

Răspunsul M.S. Regele (*)

Vestea îmbucurătoare ce Îmi aduceți despre mărețul act al unirii cu Regatul Român, săvârșit în vechea cetate a lui Mihai Viteazul, a umplut inima Mea de net supusă bucurie și am primit-o cu vie emoție.

Munca deosebită depusă în cursul vremurilor de bărbații patriotice, purtători credincioși ai idealului național, azi și-a găsit de răsplată bine meritată. Din lacrimile celor cari au plâns și au suferit, cari au luptat fără preget, din sângele celor cari au muncit pentru înfăptuirea lui, lăsând ca moștenire sfântă credința lor nestrămutată, a răsărit sămânța, a cărei roade azi le culegem, ca un dar din cer.

Mulțumesc Atotputernicului, că Mi-a îngăduit ca, prin vitejia ostașilor Mei, să pot contribui la această măreață faptă și că împreună cu poporul Meu iubit să pot trăi aceste clipe înălțătoare.

Cum am fost părtașul suferințelor și durerilor voastre, așa iau din adâncul inimii parte la bucuria voastră, care este aceea a tuturor Românilor și, uniuni glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într-un viitor frumos:

Trăiască ROMÂNIA MARE, una și nedespărțită.

Ferdinand

---

* Telegrama regelui Ferdinand este un răspuns la telegrama președintelui Adunării Naționale, George Pop de Băsești, prin care regele era informat de votul asupra unirii desfășurat la Alba Iulia în 1918.

---

citește si

Telegrama trimisă regelui Ferdinand, la 1 decembrie 1918, de către președintele Adunării Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, prin care i se comunică decretarea unirii cu România.

„CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE A BUCOVINEI” – Unirea Bucovinei cu România, 28 noiembrie 1918

Proclamația regelui Ferdinand către ostași (10 noiembrie 1918)

DICTATUL DE LA VIENA (textul „arbitrajului” din 30 august 1940*)

„RESPING REPUBLICA”

„UN MONARH E MARE, ATUNCI CÂND FACE CE TREBUIE”

„În fruntea neamurilor, deasupra elitei, se află monarhia. Resping republica. În istorie s-au văzut monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi. Unii s-au bucurat de onoruri si dragostea popoarelor pânã la sfârșitul vieții, altora li s-a tăiat capul. N-au fost, deci, toți monarhii buni. Monarhia însã, a fost totdeauna bună. Nu trebuie sã se confunde omul cu instituția, trãgându-se concluzii false.„

„Pot fi preoți răi, dar pentru aceasta, nu putem trage concluzia cã trebuie sã desființăm Biserica si sã ucidem pe Dumnezeu cu pietre.‘

„Sunt, desigur, si monarhi slabi sau răi, dar nu putem renunța la monarhie. În agricultură avem un an bun si un an rãu, sau unul bun si doi rãi; cu toate acestea, lumii nu i-a trecut încă prin gând sã se lase de agricultură.”

„Un monarh face ce vrea? Atunci, când e mare si când e mic? Când e bun si când e rău?„

„Un monarh nu face ce vrea. Un monarh e mic, atunci când face ce vrea si e mare, atunci când face ce trebuie.„

„Există o linie e vieții neamului. Un monarh e mare si bun, atunci când se menține pe această linie. E mic sau rău, în măsura în care se îndepărtează de această linie a vieții neamului sau i se opune. Iată legea monarhiei„

„LINIA NEAMULUI”

„Sunt si alte linii care pot ispiti un monarh: linia intereselor personale, linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor străine (dinăuntru sau din afara hotarelor).El trebuie sã le înlăture pe toate si sã urmeze linia neamului.”

„Stefan cel Mare, de o jumătate de mie de ani, strălucește în istorie si românii nu-l mai uită, pentru cã s-a confundat perfect cu linia de viațã a neamului.„

„Regele Ferdinand, împotriva oricăror legături si interese, s-a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a făcut jertfă alături de el, a izbândit cu el. Prin aceasta, el este mare si nemuritor.„

– Corneliu Zelea Codreanu („Căpitanul”) in volumul „MONARHIA SI LEGILE MONARHIEI”

---

citește si

ASASINAREA LUI CORNELIU ZELEA CODREANU

„UN OM, INTR-O ȚARĂ DE FLEACURI UMANE” – CIORAN, DESPRE CORNELIU ZELEA CODREANU (1940)

CIRCULARELE LUI CORNELIU ZELEA CODREANU despre IULIU MANIU

Telegrama trimisă regelui Ferdinand, la 1 decembrie 1918, de către președintele Adunării Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, prin care i se comunică decretarea unirii cu România.

Telegrama către Majestatea Sa
Regele Ferdinand I

Adunarea Națională a Românilor din Ardeal, Banat și Țara Ungurească, ținută în Alba-Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a decretat într-un elan de entuziasm fără margini, cu unanimitate, unirea teritoriilor sale cu Regatul României.

Vestindu-vă hotărârea aceasta care încoronează aspirațiile de veacuri ale Neamului Românesc, rugăm pe Majestatea Voastră, să primiți omagiile ce venim a Vi le exprima cu profundă supunere.

Trăiască M.S. Ferdinand, Regele României!
Trăiască M.S. Regina Maria!
Trăiască Augusta Lor familie!
Trăiască România Mare!

Președinte, George Pop de Băsești

---

* La aflarea deciziei adunării de a vota unirea Transilvaniei cu România, regele răspunde Adunării Naționale printr-o telegramă, în care își exprima entuziasmul .

---

citește si

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918

DISCURSUL LUI IULIU MANIU – 1 decembrie 1918

Telegrama regelui Ferdinand trimisă la 1 decembrie 1918, către George Pop de Băsești, la aflarea deciziei Adunării Naționale de la Alba Iulia de a vota unirea Transilvaniei cu România.

Proclamația regelui Ferdinand către ostași (10 noiembrie 1918)

---

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Unirea Transilvaniei cu România.

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, citită în plenul adunării de Vasile Goldiș, a consfințit unirea Transilvaniei cu România. Iuliu Maniu a ținut un discurs prin care a motivat această rezoluție.

citește si DISCURSUL LUI IULIU MANIU – 1 decembrie 1918

Rezoluțiunea
Adunării Naționale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.
4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândirilor omenești.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființînd fideicomisele și, în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, se va da posibilitatea țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atît cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potențarea producțiunii.
6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sînt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

IV. Adunarea Națională dă expresiune dorinței sale, ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare salută pe frații lor din Bucovina, scăpați de sub jugul monarhiei Austro-Ungare și uniți cu țara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea popoarelor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, jugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se înclină înaintea memoriei acelor buni români, care în acest război și-au vărsat sîngele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumitei și admirațiunei sale tuturor puterilor aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Națiunii Române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română, oricînd și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiile pe care le va află necesare în interesul națiunii.

Laurențiu Oancea
Notar al Adunării Naționale

Ștefan C. Pop
Vicepreședinte al Adunării Naționale

* Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a fost votată în unanimitate de cei 1228 delegați (aleși prin vot și de drept) ai adunării

---

citește si

Telegrama trimisă regelui Ferdinand, la 1 decembrie 1918, de către președintele Adunării Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, prin care i se comunică decretarea unirii cu România

.Telegrama regelui Ferdinand trimisă la 1 decembrie 1918, către George Pop de Băsești, la aflarea deciziei Adunării Naționale de la Alba Iulia de a vota unirea Transilvaniei cu România.

Discursul lui Vasile Goldiș, în sala tronului – 14 decembrie 1918

Legea ratificării Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918

Tratatul de pace de la Trianon, 4 iunie 1920

Declarația de adeziune a secuilor la Unirea Transilvaniei cu România: „poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari” – 19 februarie 1920

INCORONAREA DE LA  ALBA-IULIA

---

---

„CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE A BUCOVINEI” – Unirea Bucovinei cu România, 28 noiembrie 1918

Pe 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei decide unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. După 144 de ani de dominație habsburgica, „visul de aur” al romanilor bucovineni părea împlinit.

„Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinții noștri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit” (Glasul Bucovinei, 28.11.1918).

CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE A BUCOVINEI – Ziarul Glasul Bucovinei din data de 29 noiembrie 1918. FOTO http://www.basarabia-bucovina.info

Desființarea Imperiului Austro-Ungar a redat românilor din Bucovina, in toamna anului 1918, curajul de a-și manifesta și reedita limpede dorința de a redeveni parte a ţării mamă – România, și de a nu mai fi conduși de la Viena. Astfel, deputații români din Parlamentul de la Viena constituie, la 17 octombrie 1918, Consiliul Național Român din Austria.

„Vrem să rămânem români pe pământul strămoşesc şi să ne cârmuim singuri, cum o cer interesele noastre româneşti”, scriau jurnaliştii în Glasul Bucovinei, la 22 octombrie 1918

Înstrăinarea Bucovinei are loc in 1975, când in Europa sferele de influenta se împart între Imperiul Otoman și cel Habsburgic. La 7 mai 1775, la Istanbul, se semna Convenția austro-otomană, alcătuită din patru puncte, prin care nordul Moldovei, numit de români „Țara Fagilor”, iar de austrieci, Bucovina, intra în componența Imperiului Habsburgic.

Românii au dus o lupta grea, adesea înăbușită, pentru eliberarea de sub dominația străină și păstrarea elementului național. Credința in demersurile lor a fost consolidată in 1859, de Mica Unire, realizata prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie) și Țării Românești (24 ianuarie), punându-se astfel bazele statului național român. Reușita de la 1859 a fost primul pas spre Marea Unire de la 1918.

citește si STATUTUL LUI CUZA – Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris

1866 aduce mutații importante în Imperiul Habsburgic, aflat la apusul existentei sale. Noua Constituție, adoptată în 1867, păstra autonomia Bucovinei, separând puterea administrativă de cea judecătorească în ducat. In consecința, economia regiunii cunoaște o noua dezvoltare, la fel și învățământul, o serie de școli intrând in subordinea Consistoriului Ortodox din Cernăuți. În 1875 se inaugurează Universitatea din Cernăuți, care cuprindea și Facultatea de Teologie greco-orientală (ortodoxă).

Politica de de deznaționalizare de la Viena, era contracarata și de unele societăți culturale (precum Arboroasa) care încercau să sensibilizeze opinia publică asupra acestor nedreptăți. Una dintre cele mai mediatizate acțiuni pro-românești din Bucovina a fost marcata de manifestația studențească de la Putna, in 1871, din al cărei comitet de conducere făceau parte doua nume sonore ale culturii naționale: poetul Mihai Eminescu și compozitorul Ciprian Porumbescu. După 6 ani, Porumbescu va fi întemnițat, îmbolnăvindu-se de tuberculoză, boala care ii grăbește sfârșitul, Porumbescu încetând din viata la numai 29 de ani.

Proclamarea Independenței României, la 10 mai 1877 a dat noi speranțe românilor bucovineni de a se uni cu Țara Mamă. Apar primele partide politice, care vor începe sa coaguleze legăturile necesare următorului pas. Prima formațiune de acest fel a fost Partidul Național Român, constituit în 1905, sub conducerea marelui patriot Iancu Flondor. Prin activitatea sa, relațiile dintre Bucovina și celelalte provincii românești se amplifica considerabil. Totodata, emanciparea românilor și năzuințele lor de a reveni la Patria Mamă se intensifica, pe fondul evenimentelor din 1914: atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria (declanșarea Primului Război Mondial).

După alți patru ani de uneltiri și piedici, exercitate de bolșevici și noua forța politica din Rusia (instalata prin lovitura de stat orchestrata de Lenin și Trotsky, (numita, in istoriografia comunista, „revoluția din octombrie 1917”), ulterior abdicării împăratului austro-ungar Carol I, Consiliul Național Român din Bucovina cere Regelui Ferdinand să trimită trupe in zona, care să asigure liniștea.

„UNIREA NECONDIȚIONATA SI PENTRU VECIE”

La capătul a 144 de ani de speranțe deșarte, eforturile românilor din Bucovina se concretizează la 27 octombrie 1918, când Adunarea Constituantă a Bucovinei decide unirea Bucovinei „cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”, iar bucovinenii îl desemnează pe Iancu Flondor, ca reprezentant al solicitărilor lor.

Pe 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi are loc Congresul General al Bucovinei, prezidat de Mitropolitul Bucovinei, Vladimir de Repta, unde Iancu Flondor, ca președinte al Congresului, da citire declarației de unire, iar cei 74 de membrii ai Congresului își afirma hotărârea de a înfăptui marele act istoric.

„Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranităţii Naţionale, Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”

citește si Declarația de unire „necondiționată și pe vecie” a Bucovinei cu România – 15/28 noiembrie 1918

Iancu Flondor trimite Regelui Ferdinand o telegramă, anunțând hotărârea Congresului.

„Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României. Multumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan. Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiti ani!”

Delegația Congresului General al Bucovinei, condusă de Iancu Flondor, Ion Nistor şi mitropolitul Vladimir Repta, s-a deplasat ulterior la Iași, sa înmâneze Regelui Ferdinand actul unirii, plecând apoi spre București.

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută de Polonia și Germania, prin Stanislas Kwiatowski, reprezentantul Consiliului Naţional Polonez și Alois Lebouton, delegatul Consiliului Naţional German.

---

Citește și

Apelul Președintelui Consiliului Național al Bucovinei, Iancu Flondor, către poporul român, 12 noiembrie 1918

Unirea Basarabiei cu România

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918

ROMÂNIA REGELUI FERDINAND

Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact)

Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

---

Apelul Președintelui Consiliului Național al Bucovinei, Iancu Flondor, către poporul român, 12 noiembrie 1918

Către Poporul Român

Rezbelul mondial, lupta gigantică a dreptății și libertății în contra militarismului și imperialismului asupritor a dat naștere și libertății națiunilor subjugate.

Romanii Bucovineni, folosindu-se și ei de dreptul suveranității noastre, recunoscut acum de toată lumea, au hotărât, în Constituanta lor din 27 octomvrie 1918, să stăpânească singuri țara lor Bucovina, sfântul lor pământ strămoșesc.

Fostul guvern austriac s-a opus la această cerere îndreptățită, a cedat însă forței Rutenilor. Astfel a trecut puterea țării în mână Rutenilor și s-a dezlănțuit în urmă anarhie peste toată țara.

În fața acestor împrejurări, Consiliul Național, reprezentanța legitimă a poporului român, a fost nevoit să recurgă la ajutorul fraților din Regat, cerând intervenția oastei românești.

Maiestatea Sa Regele României, răspunzând la această cerere întemeiată, a dispus intrarea armatei în țară.

Spre a restabili dreptatea și ordinea, Consiliul național a luat în ziua de 10 noemvrie în seamă stăpânirea țării și va exercita puterea prin Guvernul său.

Locuitorii acestei țări de altă naționalitate sunt provocați, chiar în interesul lor bineînțeles, să se supuie acestui guvern, care va ști să ia în considerare interesele lor firești.

Cernăuți, la 12 noemvrie 1918.

Președintele Consiliului național
(ss) Dr. Iancu Flondor

---

citește si

Proclamația regelui Ferdinand către ostași (10 noiembrie 1918)

Declarația de unire „necondiționată și pe vecie” a Bucovinei cu România – 15/28 noiembrie 1918

„CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE A BUCOVINEI” – Unirea Bucovinei cu România, 28 noiembrie 1918

---