Iasi, 10 noiembrie 1918
Ostași,
Ora mult așteptata de către toata suflarea românească, si îndeosebi de voi, vitejii mei ostași, a sunat in sfârșit după lunga si dureroasa așteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunăre ne impune ca o sfântă si patriotica datorie sa luam iarăși arma in mana ca sa izgonim, împreuna cu ele pe vrăjmașul cotropitor din tara si sa aducem liniștea populației asuprite.
Regele vostru va cheamă din nou la lupta ca sa înfăptuiți visul nostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor Românilor, pentru care in anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie.
Sufletele celor căzuți pe câmpul de onoare va binecuvântează pentru aceasta ultima sforțare: privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste si încredere spre tara noastră si fiii ei. Camarazii voștri de arme… cari vin in ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz, Mărășești si Mărăști, arătați-le ca timpul de așteptare n-a putut sa slăbească brațul ostașului roman. Frații noștri din Bucovina si din Ardeal vă cheamă pentru ultima această luptă, ca prin avântul vostru să le aduceți eliberarea de jugul străin.
Biruința e a noastră si viitorul va asigura întregului neam românesc viata pașnică si fericită.
Înainte deci cu vitejia strămoșească!
Dumnezeu este cu noi!
Ferdinand
(Dr. Ioan Suciu, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bucuresti, Biblioteca Astra, 1943, p.31-32)
Proclamația Regelui Ferdinand la intrarea României în război: „Arătați-vă demni de gloria străbună” – august, 1916(*) Victoriile militare din vara lui 1917 au fost obținute aproape numai de români, situația pe Frontul de Est fiind schimbată radical de „revoluția” din Rusia. Aliatul de bază al României, cu 1 milion de persoane pe frontul din Moldova, ieșea din război.
La 20 noiembrie/3 decembrie 1917, generalul Dimitri Grigorievici Şcerbacev, comandantul frontului rus din Moldova, a propus germanilor încheierea unui armistițiu cu trupele ruse şi române de pe frontul român (”O istorie a românilor”, Ion Bulei, Ed. Meronia, 2007).
În aceste condiții, România a rămas să facă faţă singură forţelor armate ale Puterilor Centrale pe Frontul Oriental, fără nicio legătură cu Aliaţii, fiind obligată să încheie cu Puterile Centrale armistiţiul de la Focşani (26 noiembrie/9 decembrie 1917). Armistițiul încheiat cu Puterile Centrale a atras după sine şi tratative de pace, pe care guvernul român încerca să le amâne.
După semnarea păcii de către guvernul sovietic la Brest-Litovsk (18 februarie/3 martie 1918), românii au fost nevoiţi să accepte preliminariile de la Buftea (5/18 martie) şi apoi Pacea separată de Bucureşti (23 aprilie/7 mai 1918). Condiţiile păcii au fost distructive pentru România: cedarea Dobrogei (Cadrilaterul şi o parte a judeţului Constanţa anexate Bulgariei, iar restul sub condominiul Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei), rectificare importantă de frontieră pe Carpaţi, în favoarea Austro-Ungariei (5.600 kmp), concesionarea petrolului, grâului, pădurilor ş.a. (prin convenţii economice înrobitoare), libera trecere a trupelor austro-ungare spre Odessa. Muntenia rămânea ocupată până la pacea generală, România fiind lipsită de iniţiativă militară şi diplomatică.
În aceste împrejurări, un eveniment de o deosebită importanţă avea loc la 27 martie/9 aprilie 1918, când Basarabia s-a declarat unită cu România.
Puterile Centrale au insistat pe lângă guvernul Marghiloman ca Tratatul de Pace de la București să fie ratificat de Parlament. După lungi discuții tensionate, la 15 iunie 1918, Tratatul a fost votat de Parlament şi înaintat regelui spre promulgare.
Regele Ferdinand a refuzat să ratifice acest document, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale. În urma victoriilor Aliaților pe Frontul Apusean, cu Germania înfrântă, tratatul a fost anulat.
În acest context, guvernul generalului Constantin Coandă a proclamat imediat mobilizarea generală şi, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, România a reintrat în război.
Astfel, în aprilie 1919, respingând un atac ungar, armata română a intrat în defileul Apusenilor şi a ocupat orașele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea, ajungând până la Tisa.
Armata lui Bela Kun a atacat pe Tisa armata română, care a respins atacul şi a preluat ofensiva, oprindu-se la Budapesta, pe care a ocupat-o la 4 august (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2004).
Întrunit la 15/28 noiembrie, Congresul general al Bucovinei a votat în unanimitate ”Unirea necondiționată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.