La finele Primului Război Mondial, in anii 1919-1920, s-au încheiat, la Paris, o serie de tratate de pace, de către toate puterile învingătoare la un loc, cu fiecare dintre statele învinse, luate separat. In total au fost cinci documente care puneau astfel oficial capăt Războiului. Tratatul de la Trianon a fost ultimul din seria celor cinci.
Tratatului de pace a fost încheiat în Palatul Marele Trianon la Versailles, la 4 iunie 1920, intre Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia, „puteri desemnate în Tratatul de faţă ca principalele puteri aliate și asociate” și alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia, Statul sârbo-croato-sloven, acestea din urmă „constituind împreună cu Principalele puteri (…) puterile aliate şi asociate de o parte și Ungaria (stat învins), pe de altă parte (”Tratatele de pace ale României (1918-1920)”)
Actul reglementa toate problemele dintre învingători și învinși – in acest caz Ungaria, care, la declanșarea Războiului, nu fusese subiect de drept internațional. De fapt, pentru prima oară după circa o jumătate de mileniu (1541-1920), Ungaria redevenea o țară independentă, recunoscută oficial ca atare, exact prin acest înscris. Pentru Romana, acest tratat a însemnat doar consfințirea internațională a unei realități preexistente.
Din partea României Tratatul a fost semnat de dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.
Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate și Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la București, în 17 și 26 august 1920. Legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921.
La 11-13 noiembrie 1920, Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon.
Documentul are 364 de articole grupate în 14 părţi, care, la rândul lor, conțin alte capitole şi anexe şi se încheie cu un protocol și o declarație. Primele 26 de articole cuprind Statutul Societăţii Națiunilor, articolele 27-35 vizează frontierele Ungariei cu Austria, statul sârbo-croato-sloven, România şi Cehoslovacia. Secțiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ”fruntariile Ungariei”, cuprinde trei articole privitoare la România, respectiv articolele 45, 46, 47.
„Tratatul consfințea, între multe alte lucruri, desprinderea din teritoriul Ungariei istorice („Ungaria coroanei Sfântului Ștefan”) a tuturor teritoriilor (țări, provincii) în care ungurii erau minoritari sub aspect demografic.” – afirma acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române (Importanța Tratatului de la Trianon, Prelegere susținută în adunarea Prezidiului Academiei Române din 4 iunie 2020, cu ocazia Centenarului semnării Tratatului de la Trianon).
„Aceste teritorii erau, în principal, Croația și Voivodina, Slovacia și Transilvania, care au fost recunoscute ca făcând parte din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și, respectiv, România.”
„Prin aceste decizii (și prin cele ale Tratatului de la Saint Germain), „Ungaria istorică” pierdea în favoarea populațiilor majoritare, care-și deciseseră destinul în 1918, cam două treimi din teritoriu. Acest document, ale cărui prevederi sunt valide, în general, și astăzi, este prezentat de propaganda maghiară drept „cea mai mare nedreptate istorică făcută de către marile puteri occidentale Ungariei eterne, stăpâna Bazinului Carpatic”. De aceea, mulți maghiari văd în Tratatul de la Trianon momentul destrămării Ungariei, în urma „răpirii” de către marile puteri a „provinciilor sale istorice”, anume Transilvania, Slovacia, Croația etc”.
NOUA ARHITECTURA A EUROPEI
„Care este realitatea? Mulți spun astăzi, în plin relativism, că adevărul este așa cum îl vede fiecare („adevărul semnificație”), ceea ce este, însă, evident, lipsit de consistență logică.” – spune Ioan-Aurel Pop, in prelegerea sa.
REALITATEA DE FAPT SI REALITATEA DE DREPT
„Când vorbim despre noua arhitectură a Europei Centrale și de Sud-Est de după Primul Război Mondial, este obligatoriu să facem distincție între realitățile de fapt și cele de drept. De fapt, toată ordinea veche a regiunii s-a prăbușit în anul 1918, când au căzut patru imperii și s-au format noi state ori s-au întregit altele, după criterii etnice și naționale.” [1]
SECOLUL NATIONALITATILOR SI NOUA ORDINE
„Cauza acestei imense schimbări a fost, fără îndoială, lupta de emancipare națională a popoarelor, declanșată în secolul al XVIII-lea și ajunsă la apogeu în „secolul naționalităților” și la anii 1900. Ocazia schimbării iminente a fost, fără îndoială, războiul mondial, „marele război”, care a favorizat împlinirea voinței popoarelor, pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale. De drept, noua ordine a fost acceptată în anii 1919-1920, prin pomenitele tratate de pace.„
„Pentru români, cehi, slovaci, croați etc., momentul culminant al schimbărilor a fost toamna anului 1918. Tratatul de la Trianon înseamnă pentru aceste popoare doar desăvârșirea procesului, prin consfințirea internațională a unei realități preexistente. În viziunea acestor popoare, nu marile puteri au creat România Întregită, Slovacia (în cadrul Cehoslovaciei) și Croația (în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor), ci chiar popoarele respective, prin elitele lor, în urma mișcărilor de emancipare națională. Este clar pentru oricine că nu Trianonul a hotărât destrămarea Imperiului Austro-Ungar, ci chiar națiunile care nu au mai vrut să trăiască în „închisoarea popoarelor”.„
„Unirea provinciilor românești, inclusiv a Transilvaniei, cu România nu s-a făcut în urma tratatelor încheiate de învingători cu statele învinse (prin urmare, nici în urma Trianonului), ci datorită mișcării de emancipare națională, culminate cu deciziile luate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia„[1]
ARGUMENTUL SABIEI VS ARGUMENTUL DEMOCRATIEI
„Argumentele principale ale Ungariei împotriva Trianonului erau bazate, la 1920, pe dreptul sabiei, pe „misiunea civilizatoare a maghiarilor în Bazinul Carpatic”. De altminteri, în anumite documente orchestrate de cercuri oficioase ale Budapestei, se iterează și astăzi ideea rasistă că, la 1920, marile puteri occidentale au dat Transilvania, „perla Regatului Ungariei” pe mâna „necivilizatei Românii balcanice”.
Argumentele României, Slovaciei, Croației etc. se centrează pe etnia majorității populației, pe decizia majorității populației, pe dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta (principiul autodeterminării popoarelor, susținut și impus de SUA prin președintele Woodrow Wilson). După cum se vede, este vorba despre două viziuni complet diferite.”
„În dreptul internațional, nici la 1919-1920 și nici acum, argumentele Ungariei nu au validitate, nu fac parte din arsenalul democrației și nu au fost recunoscute de către comunitatea internațională. Poziția Ungariei este singulară, izolată, pe când poziția României este împărtășită de mai mulți actori în cadrul configurației internaționale”.[1]
„Pentru noi, pentru români, este dureros că au rămas în vigoare urmările Pactului Ribbentrop-Molotov (încheiat la 23 august 1939), care, deși a fost denunțat, produce, în continuare, efecte. Dar acest fapt nu are legătură cu Trianonul. Granița de vest a României cu Ungaria, cu excepția episodului din 1940-1944 (petrecut în timpul unui regim totalitar fascist, condamnat de toate instanțele internaționale), a rămas de un secol neschimbată, fiind considerată expresia relațiilor democratice și a principiilor internaționale de conviețuire pașnică”.
UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMANIA
„Unirea Transilvaniei cu România nu a fost actul unei elite (deși elita l-a votat), ci un act democratic cu caracter plebiscitar: 1228 de delegați, aleși și numiți din partea unităților administrativ-teritoriale, partidelor politice, bisericilor, asociațiilor profesionale, femeilor, studenților etc., au votat la 1 Decembrie 1918 nu doar în numele lor individual, ci și al milioanelor de români care le-au delegat dreptul de vot, prin documente de încredințare, numite „credenționale” (publicate recent, în cele opt volume ale lucrării monumentale numite „Construind Unirea cea Mare”, elaborate de Universitatea „Babeș-Bolyai”). Prin urmare, un vot exprimat la Alba Iulia este votul a zeci și sute de români, iar toate cele 1228 de voturi reprezintă, de fapt, poziția tuturor românilor transilvani. Conform recensămintelor austro-ungare, românii reprezentau majoritatea absolută a Transilvaniei (cu Banatul, Crișana și Maramureșul)”.
LEGITIMAREA ROMANIEI
„După orice război, oriunde și oricând în lume, au fost învinși și învingători. Întotdeauna, învinșii au fost pedepsiți, iar învingătorii au decis soarta țărilor din zona lor de acțiune. Însă, pentru prima oară în istorie, învingătorii din Primul Război Mondial au fost obligați să țină seama, în proporție covârșitoare, de voința popoarelor implicate. Învinșii, ca întotdeauna, au avut frustrările și suferințele lor, dar, în cazul special al poporului maghiar, o parte din elită (cea de extracție nobiliară) a cultivat mentalitatea de victimă obligată să se răzbune.”
„În consecință, tot ceea ce face România legat de centenarul Trianonului trebuie să fie detașat de contingent, trebuie tratat fără înverșunare și încadrat în contextul general de recunoaștere a noii arhitecturi a Europei prin sistemul de tratate de la Paris (Versailles, Saint Germain, Neuilly-sur-Seine, Trianon și Sèvres) din 1919-1920.”
„România de la 1918 s-a legitimat în lume, iar legitimarea au făcut-o instanțele internaționale de atunci și au repetat-o mereu cele care au urmat, până astăzi”.
[1] Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române (Importanța Tratatului de la Trianon, in prelegerea susținută în adunarea Prezidiului Academiei Române din 4 iunie 2020, cu ocazia Centenarului semnării Tratatului de la Trianon).
citește si
Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Unirea Transilvaniei cu România.
Declarația de adeziune a secuilor la Unirea Transilvaniei cu România: „poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari” – 19 februarie 1920
Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918
Manifestul Marelui Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania „Către popoarele lumii” – 18 noiembrie 1918
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.