Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

‘În 1918, în urma victorilor repurtate de români împotriva dominației străine rusești si austro-ungare – în condițiile prăbușirii imperiilor vecine, înfrânte în război si de revoluțiile interne – a fost fãuritã România Mare, cuprinzând cvasitotalitatea teritoriilor româneşti, „De la Nistru pân’ la Tisa”: Basarabia, rãpitã de Rusia în 1812, se unea cu Patria-Mamã România prin Hotãrârea Sfatului țãrii de la Chişinãu, la 27 martie/ 9 aprilie 1918; Bucovina, rãpitã de Austria în 1775, se unea prin Hotãrârea Congresului General al Bucovinei de la Cernãuți, la 15/ 28 noiembrie 1918; Transilvania – prin Hotãrârea Marii Adunãri Naționale de la Alba Iulia, la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918„.

„Toate aceste uniri au fost recunoscute de Conferințele de pace de la Paris în 1919-1920, dovadã a justeței acțiunii române din 1918-1919” – notează istoricul Ion Stefan. „Patria-Mamã, România, ieşitã şi ea din rãzboi sleitã de puteri, a gãsit însã resursele interne, sub conducerea unor bãrbați de stat capabili sã-şi ajute frații în lupta de eliberare şi de fãurire a României Mari, visul tuturor românilor. Atunci, atât armata românã cât şi diplomația românã au reuşit, folosind situația internaționalã favorabilã, sã-şi impunã voința în recunoaşterea României Mari şi pe plan internațional, prin tratatele de pace. Doar Rusia sovieticã, absentã de la tratative, n-a recunoscut unirea Basarabiei cu România, dar, pânã în 1940, n-a reuşit sã i-o smulgã, cu toate încercãrile tâlhãreşti de pânã în 1924 inclusiv„.

Consecințele semnării Pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat intre Germania ( Hitler) și URSS (Stalin)

[citește și ACORD din 7 septembrie 1940 privitor la schimbul de populațiune Română şi Bulgară] [Comunicat privind cedarea Cadrilaterului] [DICTATUL DE LA VIENA (textul arbitrajului*)]

CEDAREA BASARABIEI

ULTIMATUMUL DAT ROMÂNIEI DE URSS: „ROMÂNIA A ÎNCĂLCAT UNITATEA SECULARA A BASARABIEI” – 26 iunie 1940

„În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.”

„Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi„

„Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.”

„DOMINAȚIA DE 22 DE ANI A ROMÂNIEI ASUPRA BASARABIEI’

„Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.„

RUSIA PROPUNE, ROMÂNIA SE EXECUTA

„Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:
1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.
Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.
Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

citește și Nota lui Joachim von Ribbentrop către Viaceslav Molotov privitoare la Basarabia şi Bucovina, din 25 iunie 1940

Răspunsul guvernului român* la ultimatumul URSS – 27 iunie 1940

„Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelenţa sa d-l Molotov, preşedintele Comisarilor Poporului şi Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenţei sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacificetoate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între U.R.S.S. şi România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecinţă, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiunile cu reprezentanţii guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între U.R.S.S. şi România„.

Universul, 4 iulie 1940

Nota ultimativă adresată României de guvernul sovietic în noaptea de 27 iunie 1940

„Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. Însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovietic, guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui Davidescu, propune:

1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea – Albă.

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi U.R.S.S., câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile mai jos menţionate nu mai târziu de 28 iunie ora 12 ziua (ora Moscovei)„.

Răspunsul guvernului român către guvernul sovietic – 28 iunie 1940

„Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la punctele unu şi doi să fie prelungite, deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de dus la îndeplinire în patru zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie.

Comisia mixtă insituită la punctul 5 ar putea discuta şi rezolva această chestiune.

Numele reprezentanţilor români din această comisiune vor fi comunicaţi în cursul zilei”.

Universul, din4 iulie 1940

București, 1940 -in genunchi pentru Basarabia

„Pe 28 iunie, orele 14, Cernãuţi, Chişinãu și Cetatea-Albã erau deja ocupate de Armata Roşie. Românii localnici îi urmãreau cu îngrijorare de dinapoia perdelelor lăsate, tremurând de spaimã, în timp ce rusofonii și unii evrei îi întâmpinau cu strigăte de bucurie, cu lozinci şi steaguri roșii, pregătite din timp, pentru cã fuseseră anunțați mai dinainte de activiștii cominterniști. Armata românã, în retragere, a fost insultatã, batjocoritã tot de rusofoni şi de evrei, iar cei întâlniți izolați erau împuşcaţi. Rareori ostaşii români ripostau, cãci aveau ordin sã se abţinã, pentru a nu oferi motiv de agresiune Armatei Roşii invadatoare. Depozitele de armament au fost, cu rare excepţii, pãrãsite, din lipsã de timp. Oficialii români şi cei care nu voiau sã rãmânã sub ocupație sovieticã n-au avut timp sã-şi ia cu ei nici strictul necesar” – Ion Stefan, „Sfârtecarea României mari”

„La 30 iunie Carol al II-lea renunţã la garanțiile franco-engleze; la 1 iulie cere lui Hitler sã trimitã în România o misiunea militarã; la 2 iulie îi mai cere acestuia sã garanteze frontierele României. La 4 iulie formează un nou guvern condus de industriaşul filogerman Ion Gigurtu, având la Externe pe Mihail Manoilescu, adeptul corporatismului fascist, guvern numit de acesta „guvernul disperãrii regale”, în care au fost cooptați trei legionari: Horia Sima, Vasile Noveanu şi Augustin Bideanu. A doua zi, Ion Gigurtu declarã cã intenţioneazã o „integrare sincerã” în sistemul Axei. Pentru a-i face pe plac, la 6 iulie regele înştiinţa pe Hitler cã era de acord cu sugestia acestuia de a începe negocieri cu Ungaria şi Bulgaria în problema revizuirii frontierelor.”

„În urma unor schimburi de note diplomatice între București-Budapesta şi București-Sofia, s-a hotãrât deschiderea discuțiilor: la Turnu Severin cu Ungaria și la Craiova cu Bulgaria.”

citește și

DICTATUL DE LA VIENA (textul „arbitrajului” din 30 august 1940*)

Comunicat privind cedarea Cadrilaterului

Grigore Gafencu – despre ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei

3 si 4 iulie 1940 – „Marele eveniment politic nu s-a produs. Tătărăscu, o dată mai mult, s-a strecurat printr-o criză. Situaţia lui e însă foarte slăbită. Schimbarea e așteptată. […]

Parlamentul s-a întrunit pentru a păstra o clipă de tăcere. Şedinţa a fost apoi ridicată în semn de doliu. Lacrimi înăbuşite, simţăminte de supărare şi de revoltă, mare nervozitate.

„NE-AM PLECAT IN FATA FORȚEI, FĂRĂ SA STĂRUIM ASUPRA BUNULUI NOSTRU DE DREPT”

Am citit cu băgare de seamă schimbul de note telegrafice dintre ruşi şi noi. Notele ruseşti sunt abile ca formă şi fond, moderate ca ton şi de o perfidie foarte bine socotită. Notele noastre sunt greşit concepute şi foarte prost formulate. La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei, nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contra argument, nici un protest. Ne-am mulţumit să răspundem – “pentru a câştiga timp”, pretinde Ministerul de Externe, – că suntem gata să stăm de vorbă … Ruşii au înlăturat cu multă îndemânare intenţiile dilatorii cuprinse în nota noastră de răspuns, aducându-ne numaidecât la cunoştinţă “programul de evacuare”. […] Fapt e că ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am respins argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă de ea, să stăm de vorbă. […]

Am pierdut, deci, Basarabia:

1. fiindcă Rusia nu a renunțat niciodată la această provincie şi era hotărâtă să se folosească de orice prilej pentru ca, sprijinită pe uriașa ei putere, să ajungă din nou la Dunăre. […]

2. fiindcă oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o faţă de Germania, Reich-ul ar fi sacrificat oricând interesele noastre la Dunăre (care sunt şi ale sale), pentru a-şi acoperi spatele înspre Rusia într-un război european. […]

3. fiindcă Italia, care în timpul din urmă ne făgăduise sprijinul Germaniei în caz de agresiune rusească, a intrat în război însuşindu-şi toate angajamentele şi toate atitudinile Germaniei.

4. Fiindcă singurul nostru sprijin adevărat şi real, forţa anglo-franceză, s-a prăbuşit.

Sunt unii care se miră că ziua de 27 iunie ne-a găsit “singuri”. Ei uită că puține zile înainte s-a cufundat o lume întreagă. Am fost “singuri” fiindcă cei care ar fi putut să ne sprijine nu aveau interesul să o facă (orice am fi dres acum sau înainte), şi fiindcă cei care ne-au sprijinit întotdeauna nu mai erau în viaţă.„

Grigore Gafencu, Jurnal. 1940-1942, Ediţie Ion Ardeleanu şi Vasile Arimia, Bucureşti, Editura Globus, 1991, pp. 29-31

Diplomatul Raul Bossy despre poziţia Italiei fată de notele ultimative sovietice

27 iunie 1940. „Începutul tragediei neamului românesc. Sunt chemat la telefon, dis-de-dimineaţă, de către ministrul de externe, Gigurtu, care pune să mi se comunice cifrat ştirea că Uniunea Sovietică a remis ieri guvernului român – printr-o notă înmânată de Molotov lui Davidescu, la ora 10 seara, – un ultimatum cerând cesiunea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Răspunsul urmează să fie dat până în 24 de ore. Sunt însărcinat să cer avizul guvernului italian cu privire la hotărârea noastră de a rezista, întrebând totodată dacă va interveni la Budapesta şi la Sofia spre a împiedica o agresiune din ambele părţi contra noastră. Cer imediat să fiu primit de Mussolini şi de Ciano. Mi se comunică însă că Mussolini lipseşte din Roma de câteva zile şi că Ciano nu se va înapoia decât a doua zi, din Livorno. Spre a nu pierde timp, mă duc la Palazzo Chigi şi fac demersul pe lângă Anfuso. Citez textul raportului meu telefonic cu privire la această întrevedere„:

“Anfuso mi-a declarat că guvernul italian cunoaşte situaţia prin ministrul Italiei la Bucureşti. El mi-a citit atât telegrama lui ghigi privitoare la audienţa sa la Rege, cât şi instrucţiunile ce i-au fost trimise şi al căror conţinut clar este următorul: <Ministrul Italiei va comunica Regelui şi guvernului român că guvernul italian consideră de un interes european esenţial, nu numai pentru România dar şi pentru celelalte ţări, ca România să evite un conflict cu Uniunea Sovietică>. Cât despre eventualele demersuri la Budapesta şi la Sofia, Anfuso mi-a spus că nu are instrucţiuni, dar că voi avea prilejul să mă informez direct de la Ciano. Personal, pare convins că se vor face intervenţiile acestea, fiind vorba şi de un interes italienesc. […]

În cursul conversaţiei, i-a scăpat că guvernul italian ştia de trei zile despre intenţia guvernului sovietic de a deschide chestiunea Basarabiei. Am întrebat de ce n-a fost pus la curent imediat guvernul român şi de ce se repetă mereu că lipsesc informaţii în această privinţă. Mi-a răspuns că intenţiile ruseşti nu au fost foarte cunoscute decât în ultimul moment la Berlin şi la Roma şi că nu se ştia precis că era vorba de un ultimatum.”

Raul Bossy, Amintiri din viaţa diplomatică (1918-1940), vol. II, pp. 250-251

(*) guvernul Gheorghe Tătărescu (6) 11 mai 1940 – 4 iulie 1940

sursa: Arhivele Naționale ale României, secțiunea Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (AMAE, fond 71/1920-1944. URSS, vol. 130, f. 245-246) – textul ultimatumului dat României la 26 iunie 1940 de Uniunea Sovietică. |

Citește și