DISCURSUL LUI IULIU MANIU – 1 decembrie 1918

“Noi, onorată Adunare Naţională, privim înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri şi nu voim să sugem puterea nimănui, aşa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul”. – Iuliu Maniu, in discursul sau din 1 decembrie 1918

citește si Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918

„VREDNICIA NEAMURILOR”

„Vrednicia neamurilor, prin urmare și a noastră, se judecă după temeinicia hotărârilor ce se iau, după măsura de înălţare sufletească cu care se alătură acestor hotărâri, şi după stăruinţa cu care se silesc a înfăptui hotărârile luate” – a mai spus Maniu.

1 Decembrie 1918 – relateaza adevarul – „zi de duminică, a început la Alba Iulia cu Sfânta Liturghie. După Liturghie, cei 1.228 de delegaţi ai românilor s-au adunat în sala mare a Casinei militare din Alba Iulia, alţi 100.000 de români aşteptând afară, pe Câmpul lui Horea, venirea oratorilor, care să le prezinte actul unirii. Au rostit discursuri memorabile George Pop de Băseşti, care este ales şi preşedinte de onoare al adunării, Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu.

”Spre deosebire de cuvântarea lui Vasile Goldiş (din cadrul Marii Adunări – n.a.), discursul rostit de către Iuliu Maniu s-a bucurat din partea istoricilor, în timpul regimului comunist, de o atenţie infinit mai mică. Deşi calităţile şi meritele deosebite pe care le-a avut Vasile Goldiş în realizarea Unirii sunt mai presus de orice îndoială, trebuie recunoscut faptul că şi el a beneficiat de un tratament privilegiat, datorită vederilor sale de stânga, pe care el însuşi le-a mărturisit în mai multe rânduri. În schimb, lui Iuliu Maniu nu i se putea ierta faptul că după al doilea război mondial a fost simbolul rezistenţei anticomuniste din România”, explică istoricul istoricul Marin Pop.

Rolul lui Iuliu Maniu în realizarea Unirii din 1918 a fost unul hotărâtor, nu doar prin aportul la desfăşurarea Marii Adunări Naţionale, ci şi prin contribuţia sa decisivă la demersurile care au precedat actul de la 1 Decembrie.

În 1918, Iuliu Maniu (45 de ani) era renunoscut ca un lider al românilor din Transilvania. Ocupase funcţii politice şi administrative importante, fiind ales încă din 1897 (la 24 de ani) în Comitetul Partidului Naţional Român, în 1906 deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde s-a remarcat ca exponent al românilor transilvăneni şi ca un excelent cunoscător al legislaţiei ce guverna monarhia dualistă. În aceste condiţii, nu este deloc întâmplător rolul sau – primit şi asumat – în pregătirea şi realizarea Marii Uniri.

Unul din momentele esențiale pentru realizarea Unirii l-a constituit organizarea unei armate a Transilvaniei, formate din militari români aflați în serviciul armatei imperiale, care să asigure cadrul unui asemenea demers – misiune care i-a revenit lui Maniu. Episodul a fost relatat de discipolul său, Corneliu Coposu.

Iuliu Maniu, spune Coposu, a dezertat de pe frontul italian şi a venit în ţară, convocând, la Arad, Consiliul de Conducere a Partidului Naţional Român, care l-a investit cu ”un fel de mandat de reprezentant plenipotenţiar al poporului român din Transilvania, era un fel de ministru de externe şi ministru al apărării naţionale în guvernul fantomă înjghebat de Consiliul Naţional Român de la Arad”. În această calitate, Maniu pleacă la Viena, unde cere să fie prezentat ministrului de război. A fost primit de un colonel, şeful de cabinet al ministrului, contrariat de faptul că un simplu locotenent cere o întrevedere cu un general. ”(…) I s-a adresat cu reproşuri: Dumneata nu ştii că trebuie să te adresezi organelor superioare pe cale ierarhică? (…) Dumneata ce poziţie ai? La care Maniu, foarte senin, i-a răspuns: Sunt dezertor de pe front! Colonelul i-a răspuns: Nu crezi că poţi fi arestat şi împuşcat? La care Maniu a răspuns: – nu, pentru că eu nu sunt un simplu locotenent al Majestăţii Sale, sunt reprezentantul poporului român”, relatează Corneliu Coposu, conform celor povestite de Iuliu Maniu. ”Crezi dumneata că ai putea asigura ordinea în Viena în timpul grevei poliţiştilor? La care Maniu, curajos, a spus: Da, cu condiţia ca pe lângă cazarma Ferdinand, unde sunt găzduiţi ofiţerii şi subofiţerii români, să îmi daţi şi cazarma Împăratului Carol, pentru ca soldaţii şi ofiţerii români să poată să se adune în aceste cazarme”.

citește și

„DACĂ NU DAU MÂNA CU (ION) ANTONESCU, VOI AJUNGE IN IAD” (Iuliu Maniu)