In ziua de 30 decembrie, 1947, la ora 15.30, imediat după ce regele Mihai a semnat actul de abdicare, dr. Petru Groza, împreună cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-au deplasat la Consiliul de Miniștri. unde Petru Groza a dat citire documentului abdicării.
El a prezentat apoi participanților textul Proclamației guvernului către țară, prin care se anunța „cetățenilor patriei” abdicarea regelui, cât și o nouă formă de guvernământ.
„Dinastia străină, instaurată pe tronul României în 1866, a încetat a mai exista. Regele Mihai I a abdicat eri în numele său și al urmașilor săi, renunțând pentru sine si pentru ei, la toate prerogativele exercitate in virtutea Constituției din 1866. Actul îndeplinit este concluzia unui întreg șir de adânci prefaceri: politice, economice și sociale, cari au schimbat înfățișarea țării și au creiat noui raporturi între puterile Statului”, a declarat Petru Groza.
„După cum însuși actul de abdicare o constata „instituția monarhica nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de stat, ea reprezentând o piedica serioasa in calea desvoltarii Romaniei”. Direcția acestei desvoltări a fost desenată mai de mult, ea duce spre democrația populară. Eri a fost consacrată însă forma de stat pe care o va lua democrația noastră populară: Republica Populară Română„.
„Este neîndoielnic ca o deplină armonie intre principalii factori ai Statului este neapărat necesară pentru bunul mers al treburilor publice; prin proclamarea Republicii Populare Române a fost întronat un spirit unitar și un spirit activ în toate organele, reprezentând puterile constituționale. Nouile raporturi internaționale, ca și marile țeluri constructive ce si le propune democrația populară, impun o deplină unitate de vederi între puterile Statului.
În acest sens, proclamația guvernului către țară preciza:
„Monarhia constituia o piedică in calea desvoltarii țării noastre spre un regim de democrație populară, care să asigure tuturor celor ce muncesc bunăstarea materială și culturală, să asigure independenta și suveranitatea României.”
„O nouă fază a istoriei românești a început eri. Ceeace continuă este Statul român, care azi, ca și mâine, are nevoe de munca disciplinată și încordată a tuturora”.
”Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-și clădi o nouă formă de stat – Republica Populară.
Să înălțăm noua formă de viață a statului nostru, R.P.R, patria tuturor celor ce muncesc cu brațele și cu mintea, de la orașe și de la sate”.
| vezi şi:
„Proclamația guvernului către popor”
Proclamația a fost semnată de toți membrii guvernului, inclusiv de cei care nu erau prezenți, și publicată, vineri 2 ianuarie 1948, în ediția specială a gazetei România Liberă, sub forma de mai jos:
MUNCITORI, TARANI, INTELECTUALI,
SOLDATI, SUBOFITERI, OFITERI,
CETATENI SI CETATENE AI ROMANIEI!
Regele MIHAI I a abdicat astăzi dela tron!
În actul de abdicare proclamat astăzi, la 30 decembrie 1947, constata că „în viața Statului Român s’au produs, în ultimii ani, adânci prefaceri politice, economice, şi sociale, cari au creiat noul raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.
În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai țării, Regele consideră că „instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României”
Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-și clădi o formă nouă de Stat – Republica Populară.
Eliberat in 1944 de sub jugul cotropitorilor hitleriști si al slugilor lor din tara, poporul roman şi-a luat soarta în propriile sale mâini. (…)
Petru Groza a subliniat, totodată, că actul abdicării a fost semnat de Regele Mihai I ”prin bună învoială”.
”Noi mergem înainte pe drumul nostru cu minimum de zguduiri la maximum de foloase„, iar ”fostul rege va fi respectat ca orice cetățean al țării”.
Potrivit Constituției (din 1923), în lipsa regelui, urma să fie constituită o Regență, dar, deoarece ”trebuie să dezvățăm pe oameni să tot vorbească despre rege și despre Regență”, Petru Groza a propus (după citirea documentelor mai sus menționate), pentru conducerea țării, constituirea unui Prezidiu al Republicii Populare Române, alcătuit din „oameni onorabili și de suprafață”, care să exercite prerogativele fostului suveran.
El a sugerat ca din Prezidiu să facă parte cinci membri: Mihail Sadoveanu (președintele Adunării Deputaților), C.I. Parhon (președinte al Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică – ALRUS), Ștefan Voitec (ministrul educației), Gh. Stere (președintele Curții de Apel București) și Ion Niculi (vicepreședintele Adunării Deputaților).
Consiliul de Miniștri a aprobat aceste propuneri la ora 16.10
La ora 19.10, sub președinția lui Mihai Sadoveanu, s-a deschis ședința extraordinară a Adunării Deputaților.
Primul a urcat la tribună Petru Groza, care a citit celor prezenți actul de abdicare și proclamația guvernului „către popor”.
Mihail Sadoveanu a primit, în numele deputaților, cele două documente.
Deputatul Gh. Nechiti a prezentat apoi un proiect de lege cu 8 puncte. Printre cele mai importante prevederi figura abrogarea Constituției din 1866 cu modificările din 1923 (n.r. deși Constituția din 1866 nu fusese modificată ci ÎNLOCUITĂ cu cea din 1923, actul fundamental din 1938, fiind, de asemenea, înlocuit cu cel din 1923) și România devenea Republică Populară.
Expunerea a fost urmată de votul cu cele 295 de bile, proiectul de lege fiind, în unanimitate, adoptat (ilegal).
Aceeași unanimitate a fost constatată și în cazul aprobării celor cinci membri ai Prezidiului Republicii Populare Române.
Astfel, la ora 19.55, s-a încheiat una din cele mai importante ședințe din istoria Parlamentului și a țării.
Deși a îmbrăcat o formă legală, actul din 30 decembrie 1947 a fost o lovitură de stat.
DESPRE LEGALITATEA ABROGARII CONSTITUTIEI ROMANIEI
Procedural și tehnic, Constituția existentă nu permitea schimbarea formei de guvernământ, așa cum a fost ea operată.
In mod abuziv și ilegal, Actul fundamental a fost abrogat, la 30 decembrie 1947, de către Parlament, și nu de către Adunarea Națională Constituantă.
Potrivit normelor în vigoare la acea dată, pentru conformitate, o asemenea acțiune prevedea o serie de pași succesivi, care însă nu s-au făcut:
Parlamentul existent ar fi trebuit sa decidă, prin vot, modificarea Constituției; Parlamentul urma apoi sa se dizolve si sa se facă alegeri pentru Constituantă, iar aceasta ar fi urmat sa modifice legea fundamentală, inclusiv Titlul “Despre puterile statului”.
Abia după promulgarea noii Constituții, potrivit acestor etape care nu s-au parcurs, se putea acționa legitim pentru punerea în acord privitor la altă formă de guvernământ.
Mesajul Prezidiumului Republicii
În seara zilei de 30 decembrie 1947 a fost difuzat la radio și Mesajul Prezidiumului Republicii.
”Poporul român și-a dobândit acum libertatea de a-și da forma de stat cea mai potrivită cu aspirațiile sale firești: Republica Populară…
Nicio piedică nu mai stă acum în calea dezvoltării depline a democrației noastre populare, menită să asigure tuturor celor ce muncesc, cu brațele sau cu mintea, de la orașe și sate, buna stare materială și culturală, și care să constituie garanția suveranității și independenței noastre…
Totul depinde acum numai de munca și destoinicia noastră, de iubirea noastră de popor și de Republica noastră Populară, de devotamentul fiecăruia pentru propășirea țării”.
Din inițiativa P.C.R. și a sindicatelor, în aceeași seară, au fost organizate mitinguri care exprimau adeziunea „poporului” la actul înlăturării monarhiei.
Mijloacele de propagandă ale regimului – ziarele și radioul – au susținut că vestea a fost primită „cu entuziasm pe întreg cuprinsul țării”.
În realitate, pe întreg cuprinsul țării, „democrația populară” a însemnat dictatura Partidului Unic – PCR, iar libertatea și drepturile democratice urmau sã fie doar vorbe pompoase pe hârtie, pentru mai bine de patru decenii.
Republica Populară Română (R.P.R.) a fost numele oficial al statului român de la abdicarea forțată a Regelui Mihai I al României, din 30 decembrie 1947, până la adoptarea Constituției din 1965, care proclama Republica Socialistă România (R.S.R.), la 21 august 1965.
Imnul de stat al Republicii Populare Române a fost Zdrobite cătușe, din 1948 până în 1953, schimbat apoi de Te slăvim, Românie! (păstrat ca imn de stat și după proclamarea Republicii Socialiste România, până în anul 1977). Ambele au muzica scrisă de Matei Socor.
Constituția din 1948 va încredința funcția de șef de stat Prezidiului Marii Adunări Nationale, organ central menținut pana in 1961, când a fost înlocuit prin Consiliul de Stat. Cel care a îndeplinit funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române (respectiv cea de șef al statului), în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952, a fost I. Constantin Parhon
I. C. Parhon a fost numit, la 8/9 ianuarie, prin decretul 3/1948 Președintele RPR; având şi calitatea de lider al comitetului interimar prezidențial – „Prezidiumul”, format din cinci membri, respectiv Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi -, în perioada 30 decembrie 1947 și 13 aprilie 1948.
| citește și:
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.