Arhive etichetă: mircea dinescu
COMUNICATUL CFSN CĂTRE ȚARĂ – 22 decembrie1989
Galerie
„Trăim un moment istoric. Clanul Ceaușescu, care a dus tara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toții știm si recunoaștem ca victoria de care se bucura întreaga tara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naționalitățile si, in primul rind, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu prețul singelui, sentimentul demnității naționale”, se arată în comunicat. Continuă lectura
COMUNICATUL CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE CĂTRE ȚARĂ, 22 decembrie 1989
Galerie
„Cetățeni şi cetățene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceaușescu, care a dus țara la dezastru, a fost eliminat de la putere.
Se deschide o pagină nouă în viața politică şi economică a României.
În acest moment de răscruce. am hotărît să ne constituim în Frontul Salvării Naționale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naționalitate, toate organizațiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertății şi demnității în anii tiraniei totalitare.
[…] Vom respecta angajamentele internaționale ale României şi, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.” Continuă lectura
Nota nr. 0472519 I.J. al M.I. Gorj, 1989
Răspunde
„Tovarăşului şef al Securităţii
Vă informăm că la postul de radio BBC, în cadrul emisiunii de la ora 21:00, s-a difuzat la data de 13.04.1989 un comentariu pe marginea scrisorii semnate de Doina Cornea, adresată șefului statului român, vă redăm integral acest material„.
{fragment} „Aţi strivit fiinţa interioară a oamenilor, umilindu-le năzuinţele şi durerile legitime, umilindu-le conştiinţa, silindu-i sub presiuni şi teroare să ia minciuna drept adevăr şi adevărul drept minciună. Să consimtă astfel la propria lor schilodire morală” […]
„Ce ar fi devenit cultura noastră dacă regele Carol I l-ar fi redus pe Eminescu la tăcere din cauza versurilor şi articolelor sale, adesea incomode pentru regim? […] Dar regele Carol a fost un rege luminat”.
„Ana Blandiana, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu sunt poeții, sunt gânditorii neamului întreg și nu sunt obiectele dumnevoastră personale. Ca toți cei ce gândesc adevărul şi îl apără în opera lor, ei sunt purtătorii fiinţei noastre şi apărătorii ei. Reducerea lor la tăcere este o crimă împotriva spiritului. Nu-i veți sancționa, umili, opri să creeze, decât trădând însuși rostul adânc al neamului”. […]
„Aceștia pe drept cuvânt vă reproșează ruinarea economică, socială și morală a ţării, ruinarea prestigiului ei internațional, eroarea de a vă crampona de un socialism anacronic şi represiv”
[…] Toate aceste proteste „dovedesc revolta poporului faţă de tipul de socialism practicat de președintele Ceaușescu, revolta exprimată deja în trecut prin răscoala minerilor din Valea Jiului, demonstrația de la Brașov, precum şi protestele individuale ale mai multor intelectuali”.
– Doina Cornea, in scrisoarea datată 9 aprilie, adresată preşedintelui Nicolae Ceauşescu, publicata de BBC.
In aceeași scrisoare, Doina Cornea afirma că s-a ajuns la o răspântie de drum, atât pentru poporul român, cât şi pentru președintele Ceaușescu însuși, enumerând și alte aspecte ale regimului, care îl fac tot mai de neîndurat: dărâmarea bisericilor, demararea planului de sistematizare rurală care implică şi dărâmarea unor sate vechi de sute de ani, parte din patrimoniul cultural și arhitectonic al ţării.
„Atâta vreme cât sunteți în viaţă şi cât noi, poporul, suntem cotropiți de armata dumneavoastră de securişti, aveți putința să ne înăbușiți vocile, să prezentați lumii o imagine contrafăcută a realității, în care oricum nimeni nu crede. Puteți fi însă sigur că istoria nu iartă„.- Doina Cornea, în încheierea scrisorii deschise, adresată președintelui Ceaușescu.
surse: jurnalul.antena3.ro, 24 Apr 2009; Comandantul Unităţii speciale „R”, Colonel Radu Remus, Document din volumul: Eroi pentru România: Brașov 1987 – 15 Noiembrie, București, Editura Semne, 2007, p. 392-393
SECURITATEA SI MEDITATIA TRANSCEDENTALA: cazul „SOARE” – Marin Sorescu
George Sorescu, fratele lui Marin Sorescu, considera includerea și hărțuirea lui Marin Sorescu pentru meditația transcendentală o „teroare psihologică” un „cataclism ideologic şi moral” (G. Sorescu, Marin Sorescu în corespondenţă, Slatina, Edit. Alutus, 2001).
Marin Sorescu se afla în vizorul Securității, după cum reiese din notele cuprinse in volumul Cartea albă a securității (București, Editura Presa Românească, 1996).
O primă notă datează din mai 1979, colonelul de securitate bucureșteană informând Securitatea doljeană că Marin Sorescu „este lucrat pentru relații suspecte cu cetățeni străini şi cu unele elemente din emigrație”
„I.M.B. Securitate
Strict secret
Mai 1979
Către Inspectoratul județean Dolj, Securitate
La radiograma dv. nr. 105/CP/ 0024203, din 16 aprilie 1979, vă comunicăm că numitul Sorescu Marin, fiul lui Ștefan şi Nicoleta, născut la 19 februarie 1936 în comuna Bulzeşti, județul Dolj, redactor şef la revista Ramuri, este lucrat pentru relații suspecte cu cetățeni străini şi cu unele elemente din emigrație.
De către noi a fost avizată pozitiv cererea sa de plecare în Italia, Olanda, Franța, Spania, în interes de serviciu.
Având în vedere că cel în cauză este redactor șef al revistei Ramuri, rugăm să ne sprijiniții, prin rețeaua informativă şi celelalte mijloace de care dispuneți la locul său de muncă, pentru clarificarea următoarelor aspecte: dacă are contacte cu cetăţeni străini şi natura acestora; atitudinea politică pe care o adoptă în cadrul redacției revistei; dacă la revista Ramuri au fost în vizită scriitori sau ziariști din alte ţări şi ce aspecte pe linie informativă au rezultat: atmosfera de lucru în cadrul redacției revistei (eventuale nemulțumiri cauzate de modul cum redactorul șef își îndeplinește atribuțiile de serviciu). Orice aspecte legate de activitatea profesională sau de natură personală, privindu-l pe Sorescu Marin, care ar putea fi exploatate în urmărirea sa informativă.
Şeful serviciului, Colonel Georgescu Ioan
A.S.R.I. Fond „D”, dosar nr. 11 119, vol. 7, f. 324-325”.
Un alt document oficial al securității in care este menționat Marin Sorescu demonstrează rolul nociv al Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca în rândul diasporei române:
„Strict secret
Septembrie 1982
Notă
Cu ocazia unei călătorii efectuate în Franța, o sursă a unității noastre a vizitat pe Mircea Eliade la reședința sa din Paris. În cadrul discuțiilor purtate, acesta îşi exprima regretul că acum ar fi la «index» în România, nefiind agreat de oficialităţi, motiv pentru care, din primăvara acestui an, lucrările lui nu au mai fost publicate. Nu a dat explicaţii asupra cauzelor ce au determinat adoptarea acestei atitudini. Pe parcursul mai multor ore, cât a durat întâlnirea, nu a făcut afirmaţii ostile în ce priveşte politica partidului şi statului nostru. S-a arătat un foarte bun cunoscător al literaturii contemporane din R.S. România, literatură pe care o apreciază prin prisma specialistului, fără interpretări de natură politică. A afirmat că se află în exil datorită unor accidente biografice, dar rămâne toată viaţa legat de limba şi meleagurile natale. Îşi exprimă convingerea că cei care încearcă să-şi schimbe limba îşi pervertesc gândirea, doarece noua situaţie impune acest lucru. S-a interesat de unii scriitori din ţară (Ioan Alexandru, Marin Sorescu), susţinând că a intervenit pentru prozatorul Ştefan Bănulescu să i se acorde o bursă în R.F. Germania, pe timp de un an de zile. Nu şi-a exprimat intenţia de a vizita România şi nici sursa nu a abordat acest subiect, deoarece privește cu suspiciune persoanele care pun în discuţie această temă. Este foarte sensibil la ecoul ce-l au în rândul cititorilor lucrările sale literare, mai mult chiar decât opera științifică.
Tot cu acest prilej, informatorul a constatat că Mircea Eliade este «păzit cu strășnicie» de familia Ierunca şi Monica Lovinescu, singurele lui surse de informare despre problemele din ţară sunt persoanele respective. De altfel, în această vară, Monica Lovinescu i-a însoțit pe soţii Eliade în vacanţa ce au petrecut-o în sudul Franței, pentru refacerea sănătății doamnei Eliade, care tocmai ieșise din spital.
Mircea Eliade este caracterizat de majoritatea românilor din emigrație ca un egocentric, care nu se ocupă de nimic altceva decât de persoana lui şi de scris; se pare că este resentimentul împotriva omului care nu s-a angajat în meschinele lor probleme şi conflicte. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca nu-i pot ierta faptul că a acceptat să fie publicată opera sa în România, motiv pentru care îl critică în discuţiile purtate cu alţi interlocutori.
A.S.R.I., Fond „D”, dosar nr. 11 180, vol. 11, f. 141”.
O alta nota il menționează pe D.R. Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, apărătorul lui Marin Sorescu:
„[…] Astfel, Dumitru Radu Popescu se folosește de sprijinul direct al Asociațiilor Scriitorilor din ţară. Marin Sorescu speră să candideze la președinție și, în acest scop, intenționează să se asocieze cu grupul de la România literară, dar are șanse mici, fiind compromis din cauza aderării la Meditația transcendentală.
De aceea, grupul de la România literară îl preferă pe Ion Brad, care este susținut şi de Ion Ursu. George Bălăiţă, un alt posibil candidat dintre centrişti, care ar putea fi utilizat numai în cazul dezafectării lui Ion Brad, mizează pe ideea că şi el este bine văzut de partid […].
Căpitan Creţa Stana
A.S.R.I., Fond „D”, dosar nr. 10 966, vol.22, f. 16-24”.
O alta nota referitoare la semnatarii din volumele omagiale il cuprinde si pe Marin Sorescu:
[…] „Printre autorii ce semnează în volumele omagiale se numără şi oameni de artă şi cultură cunoscuți cu antecedente politice sau penale ori cu unele atitudini negative, dar care au prezentat lucrări cu conținut corespunzător (Alexandru Balaci şi Alexandru Andriţoiu, foşti membri F.D.C., Ștefan Pascu şi Cornel Brudașcu din Cluj, foști condamnaţi, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Daniela Crăsnaru şi Szasz János din Bucureşti, Radu Mareș, Grigore Zanc, Miko Erwin şi Letay Lajos din Cluj şi alţii, semnalaţi cu unele probleme de componenţa organelor de securitate).
A.S.R.I., Fond „D”, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 31-32. Fişa 438”
O întrunire scriitoriceasca din locuința lui Mircea Dinescu este descrisa cu lux de amănunte într-un document din Cartea albă a securității, dovadă certă că printre scriitorii prezenți figurau informatori fideli:
„În jurul orelor 17,40 în cameră sunt semnalați Mircea Dinescu, Dan Deşliu, Aurel Dragoș Munteanu, Alexandru Paleologu. Dinescu face referire la o discuție avută cu Mihadaş, care s-a plâns de faptul că a fost împiedicat să participe la un congres internațional. Enunță apoi numele unor scriitori: Munteanu, Bogza, Macovescu, Méliusz, fiind întrerupt de Deşliu, care spune că la Macovescu să nu se ducă, deoarece este lipsit de curaj. Dinescu reia, îi enumeră pe Dan Laurențiu, Paul Georgescu, Wald, Ianoşi, Mălăncioiu, Marin Sorescu, Marin Mincu.
Deşliu este de părere că Mălăncioiu n-o să vrea din cauză că n-a fost băgată în iniţierea acţiunii. De asemenea, se opune şi la numele Marin Sorescu.
Dinescu susţine că Sorescu i-a spus şi lui, şi lui Pleşu, că securitatea intenţionează să-l omoare.
Despre Marin Mincu arată că acesta a ţinut un discurs cumplit în şedinţa de partid, a acuzat partidul că vrea să le omoare părinţii.
Deşliu a apreciat că Sorescu se teme pentru persoana sa, la care Dinescu a explicat că Sorescu «vrea să fie omorât de Securitate, deoarece vrea să ia premiul Nobel». Dinescu l-a menționat şi pe Dan Hăulică; a concluzionat că, în total, vor fi peste 20 de persoane şi, după el, nici nu trebuie mai multe. Deşliu a afirmat că ar fi bine să fie vreo douăzeci şi cinci de persoane.
În cameră intră Maşa Dinescu, care consultă musafirii ce vor să servească, ceai sau cafea. După ce aceştia îşi precizează preferinţele, Deşliu îl întreabă pe Dinescu dacă a anunţat pe cei ce trebuiau să vină. Dinescu i-a anunţat, Paler şi Gabriel Dimisianu vor veni împreună, după orele 18.00, deoarece la 17.30 o aşteaptă pe Geta la gară. Maşa a afirmat că poate veni şi Geta, dar Dinescu şi Deşliu au răspuns că nu vine, deoarece este necăjită, tatăl ei este grav bolnav. […]”
În buletinul contrainformativ nr. 20 din 7 iulie 1967, se menționează o nouă strategie privind emigranții români de la Paris, aceștia fiind îndemnați să revină în ţară „pentru a combate influenţa partidului asupra vieții artistice și literare”; Marin Sorescu, urmărit de Direcția I-a, trezește suspiciunea unor scriitori români stabiliți în Franța:
„Cu ocazia unui interviu acordat de Sorescu Marin postului de radio Deutsche Welle din Köln, Virgil Ierunca şi Paul Barbăneagră au afirmat că au rămas surprinși de poziția antimarxistă a poetului român” (D, 11 119, vol. 7, f. 336.).
Meditația transcendentală rămâne, în continuare, o nebuloasă, aflată în obiectivul securității statului. Andrei Pleșu, implicat în această mișcare și sancționat ca atare, explica:
„Problema Mișcării transcendentale ar fi ca a fost organizată special pentru a fi înlăturați niște intelectuali. Ar fi aflat în urmă cu trei luni că s-au întocmit liste cu intelectualii indezirabili şi se caută un pretext ca să fie înlăturați. În ce-l privește (pe Marin Sorescu), motivul l-ar constitui unele dintre articolele sale ce au făcut vâlvă, despre care s-a vorbit și la postul de radio Europa liberă…Apreciază că măsurile sancționatorii s-ar lua pe baza unui ordin, care se execută dincolo de orice legalitate şi de orice cod juridic”.
Considerațiile lui Andrei Pleșu despre implicarea lui Marin Sorescu sunt relatate ca atare. Opinia lui Marin Sorescu era ca „totul se va rezolva cu bine. În același timp, îşi exprimă supărarea în legătură cu faptul că i se scot cărțile din biblioteci, se rup filele din manualele școlare care cuprind poeziile sale şi afirmă, în acest context, că altul, în locul lui, ar fi intrat în panică şi ar fi făcut scandal. El mai precizează că nu-i place să facă demersuri în apărarea sa, să se milogească, când știe că nu este vinovat”.
In același timp, Andrei Pleșu relatează un fapt mai puțin caracteristic lumii scriitoricesti, respectiv solidaritatea, prin constituirea unui grup cu misiunea de a-l apăra pe Sorescu: „Octavian Paler, Eugen Simion, Vasile Băran l-au rugat pe Adrian Păunescu să-l ajute pe Marin Sorescu, care se află într-o situație dificilă”.
Adrian Păunescu s-a implicat direct în apărarea valorilor literaturii române (de exemplu, vizita sa, împreună cu Marin Preda, la șeful statului spre a-l convinge să nu reintroducă realismul socialist), dar mai cu seamă a unor confrați, scriitori sau ziariști de altă etnie. Într-un document din 22 mai 1982, se atestă că Adrian Păunescu, în calitate de redactor şef al revistei „Flacăra” şi al Cenaclului omonim, s-a implicat în salvarea lui Marin Sorescu.
„Despre Marin Sorescu, Adrian Păunescu a afirmat că a telefonat, a vorbit în toate părţile în sprijinul lui şi l-a dat în toate spectacolele cenaclului Flacăra din ultimele două săptămâni, în ciuda interdicției, întrucât poezia română este de neconceput fără el (actorul Mihai Stan confirmă că Adrian Păunescu i-a solicitat să recite în cenaclu poezii de Marin Sorescu şi apreciază că a fost un gest extraordinar din partea acestuia, care a fost primit cu aplauze din partea publicului). Adrian Păunescu menționează că, în cadrul spectacolului cenaclului de la Craiova, la întrebarea unui spectator dacă Marin Sorescu face parte dintr-o sectă, i-ar fi răspuns: mi-ar părea rău să fie aşa, însă eu ştiu că face parte din elita poeziei române. Susnumitul, referindu-se la cazul lui Marin Sorescu, consideră că viaţa omului nu este ultima acţiune, ci o seamă de acţiuni şi că, chiar dacă a greșit, această greșeală trebuie scăzută din marile lui merite, opinie pe care intenționează să o prezinte secretarului general al partidului. Abordând în general problema Meditației transcendentale, Adrian Păunescu apreciază că, dacă, într-adevăr, chestiunea a fost o escamotare a unei oficine de spionaj, cei care au inițiat-o au făcut-o intuind şi consecinţele pe care le resimţim noi, şi anume eliminarea unei părţi a intelectualității. Adrian Păunescu a scris şi o poezie în apărarea lui Marin Sorescu, pe care o citeşte persoanelor din anturajul său. De menţionat că mai mulţi oameni de artă şi cultură consideră măsurile luate, şi care se preconizează şi asupra lui Andrei Pleşu şi Marin Sorescu, ca fiind exagerate, îşi exprimă solidaritatea cu ei şi nutresc speranţa că, după o scurtă perioadă de timp, se va reveni asupra lor”.(D 11 119, vol. 9, f. 42-44).
raportul cpt. Vasile Măirean de închidere a dosarului „Soare” (Marin Sorescu):
„IMB SECURITATE
Strict secret 29 ianuarie 1981
RAPORT CU PROPUNERI DE ÎNCHIDEREA DOSARULUI „SOARE”
Vizite peste hotare
Dosarul Soare a fost deschis la data de 23 februarie 1979, cu aprobarea organelor P.C.R., numitului Sorescu Marin, fiul lui Ştefan şi Nicoleta, născut la 19 februarie 1936, în comuna Bulzeşti, redactor şef la revista Ramuri, domiciliat în Bucureşti, str. Grigore Alexandrescu nr. 43.
Cel în cauză era semnalat că întreţine relaţii cu numita Gabany Anelise, redactor la secţia documentare a postului de radio Europa liberă, căreia i-ar furniza informaţii despre mediul literar din ţara noastră.În urma verificărilor întreprinse, conform planului de măsuri aprobat, au rezultat următoarele aspecte: a efectuat o serie de călătorii în străinătate, cu ocazia unor festivaluri de poezie sau în scop editorial, participând la activităţile organizate de ambasadele noastre şi adoptând o poziţie politică corespunzătoare.
De asemenea, în cursul acestor călătorii a luat contact cu o serie de personalităţi culturale din ţările respective, cărora, din informaţiile pe cate le deţinem, rezultă că le-a prezentat în mod corespunzător viaţa culturală din ţara noastră. Nu a mai semnalat a fi luat contact cu Gabany Anelise sau alţi redactori ori emisari ai postului de radio Europa liberă, nici în exterior, nici în ţară.
Datorită poziţiei pe care o are în mediul literar, Marin Sorescu a fost în mod frecvent invitat la acţiunile organizate de ambasadele străine din Bucureşti, unde a întâlnit o serie de diplomaţi şi cetăţeni străini, cu care a purtat discuţii privind viaţa culturală din ţara noastră, fără însă a depăşi cadrul firesc al problemelor.
Activitatea profesională
În activitatea profesională a lui Marin Sorescu s-au desprins două aspecte deosebite: în primul rând, ca redactor şef al revistei Ramuri, a iniţiat şi condus o serie de campanii în această revistă, împotriva unor scriitori aflaţi în gruparea literară adversară celei din care face parte el: Eugen Barbu, Mihai Ungheanu, Corneliu Vadim Tudor, şi pentru sprijinirea altora din propria grupare: Dan Hăulică etc.
În această ordine de idei, în mediul literar se constată că paralelismul dintre dintre aceste atacuri şi emisiunile literare ale postului de radio Europa liberă, al căror conţinut şi ţinte sunt asemănătoare, nu este o coincidenţă întâmplătoare.
În al doilea rând, piesele sale de teatru sunt comentate ca având un conţinut interpretabil din punct de vedere politic, datorită unor replici care ar viza aspecte prezente.
Cu aceste probleme au fost informate organele de partid, la data de 20 aprilie 1980.
Întrucât după această informare, până în prezent, în acrivitatea lui Marin Sorescu nu au mai apărut probleme deosebite, propunem: a se aproba închiderea dosarului „Soare” şi clasarea materialelor.
Căpitan Măirean Vasile
(ASRI, Fond „D”, dosar nr. 11 119, vol. 7, f. 326-327).
A fost, în opinia noastră, doar o propunere; dosarul de urmărire informativă a continuat până la sfârşitul vieții sale. Alții l-ar vrea continuat şi postmortem; atât de mult sunt deranjați şi azi, pe unii scriitori submediocrii de perenitatea creației soresciene. – notează Tudor Nedelcea pe blogulsau, marți, 2 octombrie 2018
| citește și:
Marin Sorescu: Societatea vrea martiri. N-am chef.
„PERSECUTAȚI DE AUTORITĂȚI”
– scrisoare deschisa difuzata de EUROPA LIBERA, 10 aprilie 1989
„Noi, mai jos semnații scriitori români exilați şi originari din România, ne exprimăm deplina solidaritate cu poeții Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, persecutați de către autorități pentru vina de a-şi fi făcut datoria de cetățeni şi de scriitori, exprimându-și public opinia asupra treburilor cetății.„
„De asemenea, protestăm cu vigoare împotriva persecuțiilor polițienești la care sunt supuși scriitorii Dan Petrescu şi Liviu Cangeopol, împotriva surghiunirii din București a eseistului şi filosofului Andrei Pleşu, împotriva punerii la index a unor scriitori precum Ana Blandiana și Aurel Dragoş Munteanu, acesta din urmă pentru că a luat atitudine publică în legătură cu sistematizarea satelor, distrugerea patrimoniului național, discriminările etnice şi lipsa de libertate religioasă.„
„Acești scriitori-cetăţeni apără în România demnitatea omului şi a cuvântului. Suntem alături de ei. Semnează: Wolf von Aichelburg, Sorin Alexandrescu, Dan Alexe, Ioana Andreescu, Leonid Arcade, Nicolae Balotă, Daniel Boc, Andrei Brezianu, Nina Cassian, Theodor Cazaban, Matei Călinescu, Andrei Codrescu, Ilie Constantin, Antonia Constantinescu, Dan Cristea, Şerban Cristovici, Dan Culcer, Ioan Petru Culianu, Virgil Duda, Roxana Eminescu, Constantin Eretescu, Dinu Flămând, Helmut Frauendorfer, Victor Frunză, Sanda Golopenţia, Paul Goma, Vintilă Horia, Emil Hurezeanu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, Gelu Ionescu, Rodica Iulian, Adina Kenereş, Miron Kiropol, Sonia Larian, Monica Lovinescu, Maria Mailat, Cella Minarth, Herta Müller, Damian Necula, Bujor Nedelcovici, Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, Oana Orlea, Alexandru Papilian, Alain Paruit, Mihai Pupăzan, Lucian Raicu, Petru Romoşan, Horia Stamatu, Victor Stoichiţă, Sanda Stolojan, Mariana Şora, Marin Tarangul, Alexandra Târziu, William Totok, Dorin Tudoran, Andrei Ujică, Mihai Ursachi, Ion Vianu, Richard Wagner.”
citește si
LITERATURA IN SLUJBA PROPAGANDEI COMUNISTE
„REFUZ SĂ CRED CĂ DEMOCRAȚIA ESTE MAI REA DECÂT DICTATURA”
- demisia lui Marin Sorescu, in urma scrisorii prin care unii scriitori de la revista Ramuri au cerut recuzarea sa, a fost anunțata initial de Adevărul de Cluj, din 27 februarie 1991, si ulterior reprodusa ad-litteram de ziarul „Adevărul„, nr. 350 din 5 martie 1991, cu următorul preambul: „După ce a trecut pe la Uniunea Scriitorilor, pentru a-si depune demisia, domnul Marin Sorescu ne-a vizitat la redacție, înmânându-ne o copie a documentului. Iată deci ca nu noi am bătut câmpii…” – titra Adevărul, reproducând in continuare articolului demisia in cauza.
Domnului Mircea Dinescu,
Președintele Uniunii Scriitorilor,
Subsemnatul Marin Sorescu îmi dau demisia:
– din funcția de redactor șef al revistei „Ramuri“
– din Uniunea Scriitorilor.
Ma simt, în plus, uluit de ceea ce se întâmpla, umilit. Plecând la cerere de la revista „Ramuri“, as preciza ca înlăturarea mea de la aceasta publicație era o veche obsesie a fostului pcr. Încercările energice în acest sens au început încă din 1981, cu ocazia „complotului“ Meditația transcendentala si au continuat, cu puseuri, mai tot timpul, pâna în anul de groaza 1989, când, prin octombrie, fusesem practic înlocuit cu Romulus Diaconescu.
Ședința Comitetului director din 21 februarie 1991 m-a descumpănit. Daca o fi existând si pe lumea cealaltă pcr, are acum (acolo sus sau acolo jos) un bun prilej de-a se bucura.
Mărturisesc, îmi vine greu sa ma despart de vechi prieteni, de Uniunea noastră de creație, care, chiar în condițiile îngrozitoare din trecut, a aparat, atât cât se putea, profesionalitatea si statutul de scriitor. Ședința amintita mi s-a părut ca rimează prea bine cu un fenomen periculos, care se petrece astăzi în toata tara si anume înlocuirea specialiștilor cu petiționari. Consecințele au si început sa se vadă peste tot si ne bântuie ritmic precum cicloanele. Refuz sa cred ca democrația este mai rea decât dictatura. Cea dintâi trebuie sa aibă pe undeva – ascunse, si nu le găsim noi, deocamdată – acele mecanisme care stopează incompetenta, veleitarismul. Altfel, la ce bun Revoluția si atâta tam-tam?
Desigur, nu intenționam sa rămân o vecie la «Ramuri». Sunt foarte nemulțumit si de mine. Cu o încăpățânare aproape masochista, care m-a costat nervi, sănătate si mii de ore de naveta, fascinat de utopia creării unor noi valori, am fabricat si eu, vai, la Craiova, niște mici monștri veninoși. Cu Gabriel Chifu, Constantin Barbu, Marius Ghiță nu-i bine sa înnoptezi pe drum, sau sa treci ziua printr-o pădure. Le urez în continuare o creștere frumoasa.
Comitetul director a luat în serios, cu o graba suspecta, un memoriu aberant. Eu nu cred, domnule Stefan Augustin Doinaș, ca e democratic sa fiu pus la colt, fiindcă nu stau tot timpul la Craiova, de redactori care sunt de peste cinci luni si pentru mai mult timp, la Lyon. (Marius Ghica, fost Ghiță, când l-am adus de la Calafat în redacție si Ion Buzera). L-as întreba si pe prietenul meu, criticul si istoricul literar Nicolae Manolescu: știe câte rânduri de literatura a scris Valentin Bazaverde?
E drept, n-am făcut scoala de disidenți de câteva luni, care sa-mi dea acum noian de drepturi. Disidenta mea a început cu vreo 25 de ani în urma si se afla în cărțile mele.
Plec de la Uniunea Scriitorilor si pentru ca am înțeles ca orice pretext e bun pentru înlăturarea unui redactor șef, care, acum ca si în trecut, refuza sa se alinieze si tocmai declarase la TV ca publicația „Ramuri“ va face imposibilul pentru a se menține exclusiv în sfera esteticului.
A fi scriitor pur si simplu îmi este de ajuns
Marin Sorescu“
citește si „ÎL RECUZĂM PE MARIN SORESCU”
„ÎL RECUZĂM PE MARIN SORESCU”
„Către,
St. Aug. Doinaș, președinte de onoare al U.S.
Mircea Dinescu, președinte al U.S.
Având în vedere ca activitatea lui Marin Sorescu în cadrul revistei „Ramuri“ este aproape nula;
Având în vedere ca Marin Sorescu denigrează marii scriitori de azi (St. Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzând sistematic sa-i publice;
Având în vedere ca denigrează marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran („E. Cioran a ajuns ca Ceausescu pe toate gardurile“) si denigrează U.S. („Uniunea Scriitorilor se va desființa; s-o ajutam sa se prăbușească“);
Având în vedere ca în redactie se poarta dictatorial, socotind redactia si Oltenia ca pe o mosie proprie, devenind o piedica în dezvoltarea spirituala a acestei regiuni;
Îl recuzam pe Marin Sorescu din funcția de redactor șef al revistei «Ramuri».
Menționam ca laureatul Premiului Herder nici nu primește salariul de la revista noastră, fiind salariat la edit. „Scrisul Românesc“.
Menționam, de asemenea, ca prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografa, de tehnoredactorul Alin Roșca si de femeia de serviciu.
Ion Buzera
Valentin Bazaverde
Gabriel Chifu
Romulus Diaconescu
Marius Ghica
Sabin Gherman
Ion Lascu
George Popescu
Constantin Barbu
februarie, 1991
citește si Demisia lui Marin Sorescu 
mic istoric despre SEMNATARII SCRISORII DE RECUZARE
Gabriel Chifu
- La 26 februarie 1986, Marin Sorescu a fost acuzat de încadrarea la revista „Ramuri” a lui Gabriel Chifu (căruia i s-a deschis un dosar de urmărire informativă), încadrare datorată „intervențiilor şi relațiilor neprincipiale ale redactorului şef [Marin Sorescu], încălcându-se astfel o hotărâre de partid în acest sens” (D 10962, vol. 12, f. 216).
- Pe Gabriel aveam să-l reîntâlnesc la Craiova, deoarece după nici doi ani, în primăvara lui 1983, m-am stabilit şi eu aici, coborând, aș zice, pe Jiu la vale. N-a trecut multă vreme şi am aflat că el se întorsese în orașul de domiciliu cu ceva vreme înainte şi era unul din tinerii remarcabili ce gravitau în jurul redacției revistei Ramuri. La nici treizeci de ani, Gabriel Chifu avea un palmares de invidiat. Publicase patru volume de versuri şi obținuse deja câteva premii literare, prestigioase în acel timp. Era un colaborator asiduu al revistei păstorite de Marin Sorescu şi un animator nelipsit din cenaclul care tot Ramuri se numea. În primăvara lui 1984, am fost invitat să citesc poezie într-o reuniune a cenaclului şi ce bucurie am încercat, mai ales după ce şi un grupaj destul de substanțial mi-a apărut în paginile revistei! Din 1985, redacția „Ramurilor” s-a schimbat mult în bine fiindcă, la cererea lui Marin Sorescu, aici au fosttransferaţi Gabriel Chifu, Marius Ghica si George Popescu. Cu sprijinul lor, al lui Gabriel înprimul rând, am devenit apoi un colaborator permanent, cu recenzii şi cronici literare, aşa căîn 1988 am primit „Premiul Ramuri pentru critică literară”. Iarăşi, Gabriel Chifu nu era deloc străin de recompensa ce mi se oferea. – Nicolae Coande, in articolul „Născut în Oltenia, exilat în Bucureşti„, revista Ramuri, nr. 4. 2014.- care precizeaza, in continuare :”A venit apoi ceea ce ştim cu toţii: răsturnarea vechii ordini, schimbările neaşteptate, unele îndurate cu stoicism, şi lupta pentru menţinerea în viaţă a revistei Ramuri, cu Gabriel Chifu în prim plan. I-am rămas alături, cu bune şi cu rele, cu mai multe bune şi cu mai puţine rele. În februarie 1990 am devenit redactor al Ramurilor , cu acceptul lui Marin Sorescu şi la propunerea lui Gabriel Chifu.„
Evenimentele zilei în istoria lumii – 28 decembrie
Galerie
Această galerie conține 5 fotografii.
În cafeneaua „Grand Café” din Paris are loc prima proiecție de film, realizată de frații Lumière | Ronald Reagan, impune sancțiuni economice Poloniei | Mihai Chițac devine ministru de Interne in Guvernul Petre Roman | Ambasada Rusiei provoacă un scandal, după o postare în care se condamnă „miturile” legate de atrocitățile comise de militarii sovietici în România | Continuă lectura
AMINTIRI DIN COMUNISM 