PAUL GOMA

«Domnule Ceaușescu, mă adresez Domniei Voastre, în disperare de cauză. Sunteți ultima speranță a mea. […] În România, doi inși nu se tem de Securitate: Domnia Voastră și cu mine».- Paul Goma, 9 februarie 1977, într-o scrisoare deschisa difuzata de Europa Libera.

„Numai că gestul meu nu va împrăștia teama concetățenilor noștri de a se alătura celor care cer drepturi. Cu totul și cu totul alta ar fi situația dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o asemenea scrisoare. O declarație de susținere a Cartei 77. Sunt ferm convins că milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii. Făcând acest lucru, veți arăta că sunteți consecvent cu declarațiile din 1968 (…) Cu speranță, Paul Goma, București, februarie 1977“

PAUL GOMA – UN COMUNIST ANTI-COMUNIST

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia (Regatul României), într-o familie de învățători români.

După cedarea Basarabiei fostei URSS, s-a mutat cu familia în România. Fiind elev la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a fost exmatriculat, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reușit totuși să termine Liceul ”Radu Negru” din Făgăraș si sa devina student al Institutul de Literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” din București.

In 1954, era membru al Uniunii Tineretului Comunist, ulterior al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM).

In iunie 1956, (potrivit biografiei sale), Goma a fost „judecat” la rectoratul Universității București, de o comisie compusa din Iorgu Iordan,  Alexandru Graur (nume real Alter BRAUER-ROSENFELD), Ion Coteanu, Leonte Tismăneanu (nume real Leon Moiseevici TISMENEŢKI, tatăl lui Vladimir Tismăneanu), Radu Florian si Mihail Novicov (NEUMAN). La ședință au mai participat și doi ofițeri de Securitate (în civil). Goma a fost cercetat pentru diverse afirmații făcute în cadrul seminarului de marxism, privind injustețea războiului ruso-finlandez din 1939 – război de agresiune, inexistența limbii ‘moldovenești’ – denumire a limbii române vorbite în R.S.S. Moldovenească (“Sovieticii le-au impus Basarabenilor o limbă care nu există”), acei locuitori vorbind limba română – care limbă este una de origine latină (cum susține academicianul sovietic Şişmariov) și nu o limbă slavă – cum susținea academicianul Alexandru Graur; cotele agricole – descurajează țăranul producător, colectivizarea – o greșeală economică, trupele sovietice din România – trupe de ocupație, si neavenirea obligativității învățării limbii ruse în țara noastră. Academicianul Iorgu Iordan, sprijinit de Ion Coteanu (membru corespondent al Academiei Romane), a cerut ca Paul Goma să fie arestat imediat. Profesorii de marxism Tismăneanu și Florian au optat pentru exmatricularea sa, iar Mihai Novicov i-a luat apărarea.

Spre uluirea lui Goma, colegii săi, studenții A. Covaci si V. Albu, aflați alături de el in „boxa”, din “complici”, au devenit martori ai acuzării. In compensație, la fel de surprinzător, Mihai Novicov s-a transformat, pe parcursul „procesului” (care a durat cca 3 ore, timp in care acad. Graur a leșinat si a fost scos din sala), din acuzator-sef, in avocat al apărării. Oricum, el a rostit fraza decisivă: «Tavarisci! Iel, Guoma, spri diasibiri di alt’ riactianari nicinstit’, iel ieste un riactianar cinstit – ieu cam atâta am avu’ di spus…» (vezi Justa). Astfel apărat de însuși politrucul Institutului, care și-a asumat că se va ocupa, “îndiaproapi” de … “Cazul Goma”, Paul Goma nu a fost arestat pe loc – cum ceruse acad. Iorgu Iordan, susținut de Ion Coteanu, și nici exmatriculat – cum sugeraseră L. Tismăneanu si Radu Florian.

Cu toate acestea, Goma nu și-a revizuit atitudinea, continuandu-și traseul de „rebel ideologic” și, în semn de protest, pe 13 noiembrie 1956, după înfrângerea revoluției maghiare (din 22-23 octombrie 1956), a considerat necesar sa declare intr-un seminar ca dorea sa-si predea carnetul de membru al UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc). Pe 22 noiembrie, la orele 13,30, Goma a fost arestat la Universitate, dus la Ministerul de Interne si anchetat ca urmare a solidarizării sale cu evenimentele din Ungaria, cat și din cauza protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în școli, acuzat de ‘‘tentativă de organizare de manifestație ostilă‘ – prin “fițuici” “dușmănoase” (Securitatea Poporului desemnând prin “fițuică” cele cca 15 pagini citite la seminarul din 13 noiembrie, care vor constitui un fragment de roman).

In februarie si martie 1957 au avut loc cele două “înfățișări” ale procesului. In aprilie, de la arestul Malmaison, Goma ajunge la penitenciarul Jilava (Fortul nr. 13) (Ostinato, Gherla). In iunie i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică.

Eliberat în 1958, după detenția petrecută prin închisorile Malmaison (București), Jilava şi Gherla, este trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Lăţeşti, raionul Fetești, unde va rămâne până în 1962. O perioadă muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist si tehnician, în iunie 1965, Goma își reia studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care însă le abandonează.

În urma invadării Cehoslovaciei, în august 1968, după ce Nicolae Ceaușescu refuză să se alăture statelor Pactului de la Varșovia, odată cu schimbarea politicii externe a României faţă de Moscova, Goma devine membru al Partidului Comunist Român (PCR). Marcat de evenimente, Goma, care se afla atunci în vacanță, în luna de miere, la 2 Mai, a decis să se întoarcă urgent la București, pentru a se înrola în gărzile patriotice.

La Uniunea Scriitorilor solicitarea sa este refuzata. „Tovarășe, dumneata ai făcut pușcărie! Politică“, a exclamat reprezentantul partidului. Pentru a se înscrie în gărzile patriotice trebuia întîi să se înscrie în partid. Ceea ce a și făcut, după cum a povestit Goma în „Soldatul câinelui”: „Am scris – după dictare – că eu, cutare, deși am făcut închisoare pentru delicte politice, în momentul de față, cînd Patria se află în pericol, cer să fiu primit în Partidul Comunist Român – ca singura forță organizatoare a rezistenței patriotice, întru apărarea pămîntului românesc împotriva agresiunilor din afară, oricare ar fi acelea“.

În 1971 este exclus din Partid (PCR), ca urmare a publicării, în RFG, a romanului sau ”Ostinato”, cenzurat in tara de comuniști. ”Ostinato” – mărturie ficțională despre închisorile din România – este scrierea care l-a determinat pe Eugen Ionesco (membru al Academiei Franceze), sa-l numească pe Goma un ”Soljeniţîn al României„.

In plus, nu l-a ajutat nici faptul ca Radio Europa Liberă tocmai dăduse citire unor fragmente din „Ușa noastră cea de toate zilele”: „Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noștri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câștiga în ciuda Securității. Un cunoscut, un «…escu» pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: «Domnule, dumneata te agiți într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu ești român». Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era macedonean – Goma, bunica dinspre mamă grecoaică – Cuza. E adevărat că am şi ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“.

ACUZAT DE „ÎNALTĂ TRĂDARE”

În primăvara anului 1977, după scrisoarea deschisă, difuzată de postul de radio ”Europa liberă”, in care Paul Goma își exprima public adeziunea cu mișcarea intelectualilor cehi („Charta 77”) , ajunge instant in centrul atenției mass-media occidentale: numeroase ziare şi posturi de radio difuzează știri si interviuri – pe 10 februarie „Die Welt”; pe 10 şi 12 februarie – „F.A.Z.”, pe 14 februarie, „Süddeutsche Zeitung”, pe 17 februarie „Tribune de Genève”, „The Guardian”, „Financial Times”, „Daily Telegraph”. Un alt efect „secundar” a fost acela ca Securitatea a montat microfoane în casa familiei Goma și în locuințele apropiaților scriitorului.

La 1 aprilie 1977, Goma este acuzat de „înaltă trădare” și arestat; la 14 aprilie este exclus și din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru devenise in august, 1968. La 6 mai, după o serie de proteste internaționale, Goma este eliberat.

CETĂȚEAN FĂRĂ CETĂȚENIE

În noiembrie 1977, Goma, soția și copilul lor rămân fără cetățenia română. Expulzat din România, Goma cere azil politic și pleacă împreună cu familia sa., în Franța, unde va rămâne in exil. In 1980, el va declina oferta de a primi cetățenia franceză.

„DACĂ PLEȘIȚĂ E ROMÂN, EU DECLAR CĂ NU SUNT ROMÂN”

Potrivit unui comunicat al USR din 22 noiembrie 2011, Paul Goma a fost „reabilitat” ca membru al Uniunii Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990.

Ulterior, într-un interviu acordat Evotv, Goma a cerut ca cei avansați în grad, care au beneficiat de pensii generoase din partea statului, să-şi recunoască greșelile făcute pe vremea comunismului, cu referire directa la Nicolae Pleşiţă.

„După ce ne-a bătut, când să vină momentul socotelii zice: «hai, gata! hai să ne oprim că e destul, să nu mai vorbim despre asta, acuma e democrație». Şi mai suntem îndemnați să ne avem că frații? Şi mai fac apel, securiștii, zic «toţi suntem români»„.

„Cum adică, Pleşiţă şi cu mine suntem români în același mod, domnule?(…) În cazul ăsta eu declar că nu sunt român, dacă Pleşiţă este român. Îi privește pe acei români, care se consideră frați ai lui Pleşiţă! Să fie sănătoși” – a declarat Paul Goma.

Nicolae Pleşiţă, care a fost acuzat de terorism, ridica la acea vreme o pensie de 5.500 de lei noi, conform „Gardianul”. El a calificat acuzațiile care i s-au adus drept „simple fleacuri”.

DE LA NICIO CETĂȚENIE, LA DUBLA CETĂȚENIE

Într-o adresă a Ministerului român de Interne, din 21 octombrie 2011, Paul Goma este anunțat ca, de la această dată, figurează din nou cu statutul de cetăţean român.

În aprilie 2013 scriitorul a primit şi cetăţenia Republicii Moldova.

Timp de opt zile, Paul Goma a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înfiinţată de Preşedinţia României, în aprilie 2006.

Desi a abandonat comisia, la 24 septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat, in onoarea sa, simpozionul internațional „Paul Goma – 80 de ani„, axat pe rolul jucat de Goma în „revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist”.

Paul Goma este autorul mai multor volume de larga circulație, precum ”Uşa” (”Die Tur”,1972), ”Gherla” (1976), ”Dans le cercle” (1977), ”Garde inverse” (”Garda inversă”, 1979), ”Le tremblement des hommes” (1979), ”Les chiens de mort” (1981), ”Chassee-croise” (1983), ”Bonifacia” (1986), ”Le calidor” (1987), ‘Patimile după Piteşti” (1990), ”Ura noastră cea de toate zilele” (1992), ”Sabina” (1993), ”Roman intim” (1994), ”Scrisuri. 1972-1998” (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menționată, „Unde am gresit?” (2019) s.a. După „Revoluția din 1989„, publica cu precădere in Romania – a scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) traduse in franceză, germană, olandeză, suedeză si italiană.

| Oana Ionescu pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism/

citește și

SECURIȘTII LUI GOMA