PRIMUL RĂZBOI INTRE DOUĂ ȚĂRI SOCIALISTE – Revoluția maghiară din octombrie, 1956

Pe 23 octombrie 1956, la Budapesta, se declanșa Revoluția Ungară împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice (1956-os forradalom)

Totul a pornit de la o demonstrație pașnică a studenților de la Universitatea Tehnică: in semn de solidaritate cu manifestanții pro-Gomułka din Polonia, aceștia au protestat împotriva abuzurilor regimului comunist aflat la putere și a politicii URSS, care adusese țara în pragul dezastrului. Manifestația a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară, finalizată printr-un masacru operat de trupele sovietice. La 4 noiembrie soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării, invocând responsabilitatea față de Pactul de la Varșovia. Ținta principală a fost Budapesta, bombardată de artileria sovietică.

Rezistența ungară a cedat pe 10 noiembrie. Pe 11 noiembrie, Janos Kadar, omul sovieticilor, anunța „restabilirea situației” si înăbușirea revoluției („forțele sinistre ale reacțiunii„).

Insurecția s-a soldat cu morți (cca 2.500 maghiari și 700 soldați sovietici), peste 13.000 de răniți, deportarea a 16.000 de persoane și exilarea a peste 100.000 în Uniunea Sovietică, mulți fără niciun fel de dovezi și urme; 26.000 au fost aduși în fața tribunalelor, 22.000 au primit diverse condamnări, 13.000 au ajuns în închisori, iar câteva sute – în frunte cu Nagy – au fost executați (15 iunie 1958). Ulterior, 200.000 de maghiari au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

Pe 23 august 1952, Imre Nagy afirma la București (preluat de Scânteia):

„Ajutorul permanent, multilateral și mereu în creștere al Uniunii Sovietice constituie pentru poporul român, ca și pentru poporul nostru, un ajutor de neprețuit în înfăptuirea marilor realizări în toate domeniile economiei naționale, cât și în domeniul științelor, artelor și culturii, el formând baza socialismului în țările noastre. Poporul muncitor din România și Ungaria, de la eliberare, luptă mână în mână, în același lagăr alături de Uniunea Sovietică, pentru pacea și fericirea popoarelor, împotriva dușmanilor înverșunați ai păcii, imperialiștii ațâțători la război. Luptăm împreună împotriva dușmanului comun, câinele de pază al imperialismului american, banda fascistă a lui Tito, care pândește la hotarele noastre. Forțele noastre se întăresc prin faptul că facem parte din marele front al păcii, alături de sutele de milioane de oameni iubitori de pace, care, conduși de geniul omenirii, tovarășul Stalin, se strâng tot mai mult în jurul bastionului invincibil al păcii din lumea întreagă, măreața Uniune Sovietică” („Scînteia”, nr. 2435/ 25 august 1952).

Ca premier, Nagy a demarat „Noul Curs”, acordând amnistie deținuților politici (de această măsură bucurându-se peste 24.935 de oameni), crescând salariile și reducând unele taxe care-i afectau pe fermieri. A încercat să revitalizeze economia Ungariei, câștigând încrederea și admirația concetățenilor săi.

Dar în ianuarie 1955, Rákosi – „regele evreu” al Ungariei – și-a luat revanșa. Tovarășii maghiari sunt chemați la Moscova, unde Nagy este admonestat deoarece îndrăznise să critice public Partidul. La întoarcerea în Ungaria, Rákosi l-a acuzat pe Nagy că „a încercat de fapt să restaureze capitalismul”. În aprilie, Nagy este exclus din Biroul Politic și din partid și destituit din funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al R.P.U., în locul său fiind desemnat András Hegedűs, care va pune capăt brutal „liberalismului” anterior, cat și reformelor initiate de Nagy.

Un an mai târziu, „raportul secret” pe care Nikita Sergheevici Hrușciov, în calitate de Prim-Secretar al PCUS, l-a emis de la tribuna Congresului al XX-lea, a bulversat toate tarile comuniste, inclusiv societatea maghiară. Documentul, care denunța crimele lui Stalin, a fost discutat în adunările membrilor de partid, fiind practic cunoscut de toată lumea. Cu toate acestea, Rákosi a evitat să își facă autocritica și nu a renunțat nici la propriul cult al personalității. Pe fondul „Raportului” lui Nikita Hrusciov, el va fi atacat de „intelectualii critici” sau de „revizioniștii” grupați în Cercul Petőfi (atașat Uniunii Tinerilor Comuniști), care vor trece la defăimarea stalinismului, dar și a rakoșismului.

Detestat de cetățenii care il regretau deschis pe Nagy, secondați de mass-media, (îndeosebi de săptămânalul „Irodalmi Újság”, care publica aprecieri nefavorabile la adresa activității partidului și, mai ales, a liderilor săi).

citește si SERVICIILE OCCIDENTALE INTERCEPTEAZA PRIMA EDITIE A DISCURUSLUI SECRET AL LUI NIKITA HRUSCIOV

După o scurtă perioadă de relaxare, maghiarii se vedeau din nou lipsiți de speranțe și orizont. Din Polonia veneau însă vești îmbucurătoare. La Poznan, izbucniseră ciocniri serioase între forțele de ordine și populație, urmate de o lupta acerba pentru putere la vârful partidului. În fața unei situații cu potențial exploziv, comuniștii polonezi găsiseră totuși un compromis, alegând o echipă a cărei vedetă urma să fie Władisław Gomułka, adept al „căii poloneze”, respectat, având in vedere ca fusese si încarcerat pentru părerile sale.

În aceste condiții, la 19 octombrie 1956, Hrușciov însuși ajungea la Varșovia în fruntea unui veritabil „comando” de partid și de stat, după ce, în seara dinainte, tancurile Armatei Roșii staționate în Polonia, au început să se îndrepte spre capitală. Gomułka a reușit să-i convingă pe sovietici că schimbarea nu este un semn de sfidare a Moscovei și, mai ales, că nu prefigurează o eventuală retragere a Poloniei din Tratatul de la Varșovia (proaspăt parafat în 1955), căpătând astfel girul agitaților săi conlocutori.

Îngrijorata de debutul protestelor din Polonia, in dorința de a evita tulburări similare și în Ungaria, Moscova decide debarcarea lui Rákosi din fruntea Partidului Popular Muncitoresc din Ungaria. Acesta demisionează în iulie 1956, în locul său fiind „înscăunat” Ernő Gerő, fost „moscovit” stalinist, evreu, antipatizat in egala măsură de populație, ca și predecesorul sau.

„SOLIDARITATE CU FRAȚII POLONEZI”

Inspirați de succesul vecinilor, studenții maghiari decid să organizeze, pe 23 octombrie, o manifestație de „solidaritate cu frații polonezi”. Inițial, oficialii au autorizat întrunirea și au permis postului de radio să anunțe evenimentul. Abia revenit dintr-o vizită în Iugoslavia, Gerő, a anulat aprobarea, dar era prea târziu. Oamenii ocupaseră deja marile bulevarde, îndreptându-se spre centru.

După orele 15, mulțimea a pus stăpânire pe piața în care trona statuia generalului Bem, eroul polonez care luptase în Revoluția din 1848 alături de unguri. Intr-o atmosferă de sărbătoare, tinerii purtau drapele tricolore și portretele lui Imre Nagy si Lenin. Studenților li s-au alăturat muncitorii, astfel încât, spre seară, peste 200.000 de oameni se aflau pe străzi, recitând versuri de Petőfi, ascultând discursuri favorabile acțiunii poloneze și făcând proclamații.

Printre aceste revendicări, figura „o politică națională independentă, bazată pe principiile socialismului”, dar și unele mult mai radicale, precum „alegeri generale, imparțiale și secrete, cu participarea mai multor partide, pentru constituirea noii Adunări Naționale”.

Numele lui Nagy (care, în aprilie 1955, fusese înlăturat sub acuzația de „deviaţionism de dreapta”) era scandat de mulțimea care dorea revenirea acestuia. Trimis de Gerő să liniștească spiritele, Nagy și-a făcut apariția în Piața Parlamentului, însă discursul, cu apelativul „tovarăși”, a provocat huiduieli.

La rândul său, Gerő a ținut, la radio, o cuvântare vădit neinspirată, in care demonstranți erau asimilați cu „dușmanii poporului” sau cu solii „imperialiștilor”. (Hrușciov însuși, enervat de slaba prestație a lui Gerő, va consemna, la 4 noiembrie 1956, ziua în care blindatele sovietice puneau punct experimentului maghiar:

„Nu știu de la ce cuvânt maghiar vine Gerő, dar dacă i-ai face o descriere în limba noastră, în rusă, atunci se poate spune că ar fi cuvântul gore (tristețe, nenorocire, n.a.). Gerő, ca și Rákosi, a fost un muncitor onest. Nu știu ce fel de orator este Gerő, dar ca șef este foarte rău. Dumnezeu să ne ferească de asemenea conducători!”)

O parte a protestatarilor s-a deplasat la Casa Radio, pentru a-i cere socoteală lui Gerő, iar un grup mai restrâns (circa 3.000 de persoane) s-a îndreptat spre parcul orașului, unde, din impunătorul monument al lui Stalin, aveau să supraviețuiască după intervenția manifestanților, doar cizmele. Mulți dintre soldații maghiari s-au alăturat protestatarilor, scoțându-și steaua sovietică de pe șapcă.

În centru, trupele de securitate maghiare (ÁVH – Államvédelmi Hatóság) au deschis focul, omorând sute de demonstranți. Însă primele victime au amplificat furia oamenilor.

Ceea ce începuse drept un miting pașnic, s-a transformat într-o revoluție

Potrivit CIA, pe 27 octombrie, la Budapesta, rebelii organizaseră „centre de rezistenţă”. Unul dintre ele era chiar clădirea poliției politice comuniste luată cu asalt. Ciocnirile aveau loc între sovieticii din trupele de ocupație, miliţia şi forţele de securitate ale statului comunist, pe de o parte, şi protestatari pe de altă parte. Armata maghiară fie fraternizase cu „rebelii”, fie nu intervenea. Multe orașe se declaraseră „oraşe libere” și alcătuiseră guverne regionale. Autoritățile din Szentgothard, Şopron, Mosonmagyarovar şi Pecs, din vest, Vac, Hatvan şi Szolnok, din centrul ţării, Miskolc şi Nyiregzhaya, în nord-est, erau fie în mâinile manifestanților, fie neutre. Granița austro-ungară era traversată liber dintr-o parte în cealaltă, deoarece vameşii maghiari trecuseră de partea Revoluției.

În birourile puterii s-a instalat panica. În cadrul unei ședințe restrânse, la care a fost invitat să participe și Nagy, s-a decis să se facă apel la trupe sovietice. Gerő personal a sunat la Ambasada Sovietica, solicitând ca trupele Armatei Roșii să intre în Budapesta. Ambasadorul Iuri Andropov a contactat Moscova pentru instrucțiuni, iar Kremlinul și-a dat acordul.

Într-un interval foarte scurt, aproximativ 31.500 de soldați, 1.130 de tancuri și 380 de transportoare blindate sovietice au fost desfășurate în capitală, în celelalte orașe mari, și la granița austriaco-maghiară. Efectul a fost contrar celui scontat. Ungurii nu s-au lăsat intimidați, iar cei care primiseră arme de la militarii trecuți de partea cauzei populare nu s-au ferit să le folosească.

GUVERNUL CELOR 10 ZILE

Confruntat cu o situație care scăpase de sub control, Gerő l-a numit pe Nagy (abia reprimit în partid, la 14 octombrie) în fruntea Executivului, în locul lui András Hegedűs.

În dimineața zilei următoare, Radio Budapesta anunța știrea, la pachet cu informația că Guvernul maghiar ceruse ajutorul sovietic. In acest context, populația a fost lăsată să creadă că sosirea Armatei Roșii era ideea lui Nagy, care și-a pierdut astfel un procent considerabil din simpatia și credibilitatea de care se bucurase pâna atunci.

Autoritatea sa, cât și a întregului aparat birocratic și de partid se dilua progresiv – Nagy ajunsese, de facto, un captiv al revoluției, având de ales fie sa facă jocul Moscovei, fie sa ofere suport conaționalilor săi.

El nu a fost liderul revoltelor; mai degrabă, a încercat să țină pasul cu evenimentele și cu cererile populației din stradă, din ce în ce mai radicale. Nagy respins, totodata, termenul de „contrarevoluție” pentru descrierea mișcărilor din stradă, susținând, în schimb, că este o mișcare pentru libertate națională, independență și suveranitate.

Deși Nagy a acordat o amnistie pentru cei care ar fi depus armele, în următoarele zile, sporadic, în Budapesta au avut loc lupte de stradă între revoluționari și militarii sovietici, secondați de forțele maghiare de represiune.

La 25 octombrie, Ernő Gerő își dădea demisia din fruntea partidului, cedându-i locul lui János Kádár.

Preluând exemplul Budapestei, greva generalizată în țară a dus la închiderea fabricilor și magazinelor. Muncitorii se organizau pe cont propriu, formând consilii, iar membrii vechilor partide făceau eforturi să se reorganizeze. Au apărut ziare fără cenzura sau filtru ideologic. Populația cerea ca militarii sovietici să părăsească imediat teritoriul Ungariei, deși acțiunea acestora fusese mai degrabă, până atunci, una demonstrativă.

Presat de pretențiile populației, Nagy decide, la 27 octombrie, formarea unui nou Cabinet, în care au fost cooptați fostul președinte al Republicii, Zoltán Tildy, Béla Kovács, ex-Secretar general al Micilor Proprietari, Jozsef Bognár (Partidul Național Țărănesc) și Ferenc Erdéi (Partidul Național Țărănesc).

Cred că cele mai multe speranțe ale maghiarilor – afirna istoricul Cosmin Popa -, erau legate de o formă, să spunem, atenuată de socialism. Aşa cum o propovăduia mai degrabă indirect decât direct Imre Nagy. Calitatea membrilor cabinetului maghiar condus de Imre Nagy, ne arată că avem de-a face cu un guvern care hotărât să maghiarizeze considerabil socialismul de tip sovietic.

O zi mai târziu, a fost stabilită oficial încetarea focului, în paralel anunțându-se că trupele sovietice vor fi retrase din Budapesta. Moscova si-a trimis emisarii în capitala maghiară – o delegație condusă de Anastas Mikoian și Mihail Suslov. Discuțiile, deși dificile, indicau totuși că relațiile erau încă rezonabile.

La 30 octombrie, Nagy a făcut încă un pas, anunțând revenirea la multipartitism, acceptând să împartă puterea cu partidele desființate în 1945 – urmând ca, in plan politic, deciziile sa fie luate cu participarea deplină a Partidului Micilor Proprietari, a Partidului Național Țărănesc și a Partidului Social Democrat, dar și a comuniștilor.

În aceeași zi s-a format și un „consiliu revoluționar de apărare”, pentru a sprijini solicitările muncitorilor revoluționari.

Tot atunci, Mikoian și Suslov, trimiteau un raport alarmist Kremlinului: „Situația politică din țară și din Budapesta nu se îmbunătățește; se înrăutățește. în organele conducătoare ale partidului există sentimentul neputinței. Organizațiile partidului sunt în proces de colaps. Elementele huliganice au devenit mai insolente, ocupând centre ale comitetelor de partid, ucigând comuniști. Organizarea detașamentelor de voluntari ai partidului merge greu. Fabricile sunt închise. Oamenii stau în case. Căile ferate nu funcționează. Studenții huligani și alte elemente din rezistență și-au schimbat tacticile și manifestă o activitate sporită. În prezent aproape că nu mai trag, dar, în schimb, ocupă instituții. De exemplu, noaptea trecută, redacția ziarului partidului a fost ocupată”.[mai mult]

Pentru Moscova, fenomenul ajunsese la cote intolerabile. În dimineața zilei de 31 octombrie, în ședința Prezidiului C.C. al P.C.U.S., Hrușciov a propus de la bun început ca situației din Ungaria să i se pună capăt rapid, printr-o intervenție militară.

„Dacă cedăm, Occidentul va spune că suntem idioți, sau slabi – ceea ce este același lucru. De aceea noi nu putem în niciun caz să le permitem, noi, atât în calitate de comuniști internaționali, cât și ca URSS ca stat. Capitaliștii ar putea ajunge la frontierele URSS. Trebuie să intervenim fără nicio ezitare” – Nikita Hrușciov (potrivit unei relatări a ambasadorului Iugoslaviei la Moscova, V. Micunovic, despre întrevederea liderului comunist Hrușciov cu Tito (1956))

Americanii, considera Hrușciov, nu se vor amesteca în sfera de influență sovietică, iar anglo-francezii erau ocupați cu aventura Canalului de Suez. Perfect adevărat: occidentalii nu aveau nici cea mai mica intenție să intervină in „parcul de distracții” al URSS.

Tarile socialiste, la rândul lor, acordau susținere totala sovieticilor – in presa din Romania se vorbea despre faptul ca „guvernul Imre Nagy este foarte instabil„, iar „haosul politic este total” in Ungaria, unde domina „elemente contrarevoluționare” si s-au strecurat „grupuri din Austria si Germania federala„.

Totodată, au fost denunțate „atrocitățile bestiale ale bandelor reacțiunii„. In paralel, se arata ca e vorba de „o hotărâre contrarie (?!) intereselor poporului maghiar si colaborării internaționale” (Scânteia, 2 noiembrie 1956)

citește si ROLUL ROMÂNIEI IN REVOLUȚIA MAGHIARĂ DIN 1956

Gheorghe Gheorghiu-Dej și-a manifestat inclusiv intenția de a implica România activ în „soluționarea tulburărilor” de la Budapesta, dar a fost refuzat de liderii de la Moscova. Hrușciov considera ca se poate descurca foarte bine si fără ajutor extern, si chiar așa a fost.

La 1 noiembrie 1956, Imre Nagy proclama ca Ungaria va părăsi Tratatul de la Varșovia, devenind o țară neutră.

„Poporul ungar, guvernul național profund conștient de responsabilitatea sa față de popor și față de istorie, exprimă voința unanimă a milioane de unguri proclamând neutralitatea Republicii Populare Ungare. Poporul ungar dorește să întrețină, în conformitate cu spiritul Carte Națiunilor Unite, în deplină independență și egalitate, o amiciție sinceră cu vecinii săi, cu Uniunea Sovietică și cu toate popoarele lumii.

Poporul ungar dorește să consolideze și să dezvolte rezultatele obținute prin revoluția sa națională, fără a intra într-unul sau altul dintre blocurile conduse de marile puteri. Visul secular al poporului ungar este pe cale de a se realiza. Lupta revoluționară purtată de poporul și eroii ungari a făcut să triumfe în final cauza libertății și independenței.

Grație acestei lupte eroice țara noastră își poate reconsidera relațiile cu celelalte state în funcție de interesul său fundamental: neutralitatea. Noi cerem vecinilor noștri, țărilor mai apropiate sau mai îndepărtate să respecte decizia irevocabilă a poporului nostru […].”

Conștient că trupe sovietice începeau să intre în Ungaria, Nagy spera, eventual, că noul statut al Ungariei putea constitui un impediment în fața unei agresiuni a Kremlinului.

Raportul Comitetului Special al ONU preciza: ”Studierea mișcării de trupe sovietice în Ungaria în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie (n.r. 1956) arată că, în ciuda asigurărilor date domnului Nagy, președintele Consiliului, de către personalități politice sovietice, există un plan precis de recucerire și aservire militară a Ungariei. Acest plan a fost integral executat. Contrar a ceea ce pretinde guvernul sovietic, după care revoluția ungară de inspirație capitalistă a fost indusă din exterior, Comitetul este obligat să conchidă că rezistența Ungariei la cea de-a doua intervenție sovietică a reprezentat eroica demonstrație a voinței poporului ungar de a lupta pentru independența sa națională.”

In aceeași zi (1 noiembrie 1956), Imre Nagy era „vândut” sovieticilor de „colegii” săi: János Kádár, ajuns la Moscova, negocia deja formarea unui nou Guvern. Ulterior, el a anunțat înființarea Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, menit să se substituie Partidului Celor Ce Muncesc din Ungaria, un compromis făcut de ochii lumii.

La 4 noiembrie, Kádár s-a adresat conaționalilor de la un un post de radio neidentificat, anunțând formarea unui „guvern revoluționar muncitoresc-țărănesc”, care guvern a solicitat Armatei Roșii „să ajute națiunea noastră să zdrobească forțele sinistre ale reacțiunii”. Aproape imediat, s-au auzit salvele de artilerie ale trupelor sovietice.

La cinci dimineața, premierul legitim ținea, la radio, ultimul său discurs

Imre Nagy, adresându-se populației la radio – noiembrie 1956

„Vorbește Imre Nagy, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare. Astăzi în zori, forțele sovietice au început să atace capitala noastră cu intenția vădită de a răsturna guvernul legal și democratic al Ungariei. Trupele noastre luptă. Guvernul este la post. Aduc aceasta la cunoștința poporului țării noastre și a lumii întregi”.

Combatanții maghiari anticomuniști au așteptat în van intervenția Occidentului – Consiliul de Securitate ONU era blocat de dreptul de veto al Moscovei, iar declarațiile
de solidaritate din lumea întreagă erau simple formalități de imagine; practic, sovieticilor li s-a dat mână liberă

În următoarele zile, 60.000 de soldați sovietici, cca 2.000 de tancuri și aviația au dat revoluției maghiare lovitura finala. În timpul luptelor, cca 3.000 de maghiari au fost uciși (din care 2.500 la Budapesta), si 13-15.000 de persoane au fost rănite. În 7 noiembrie, János Kádár a preluat puterea, împreună cu noul său cabinet.

Potrivit memoriilor sale, Nikita Hrușciov preciza că încercarea de restaurare a capitalismului în Ungaria a fost zdrobită în doar trei zile: „Budapesta chiar ne-a opus rezistenţă. Împotriva noastră au luptat ofițeri ai armatei ungare. Rezistența ar fi fost zdrobită mai repede, dar ar fi trebuit să folosim metode distructive mai dure. Acest lucru nu ar fi fost în interesul nostru pentru că ar fi dus la o perioadă mai lungă de tulburări şi la mai multe victime”.

Conform expresiei lui Bélá Király„ „primul război între două state socialiste”, a fost, de fapt, un… Blitzkrieg.

Pe 4 noiembrie, Imre Nagy s-a refugiat (împreuna cu soția, fiica, ginerele și doi nepoți, însoțiți de alți lideri comuniști maghiari cu familiile lor) în ambasada Iugoslaviei de la Budapesta.

In zilele următoare, Janos Kadar, secondat de sovietici, l-au convins pe Nagy sa își părăsească adăpostul, garantându-le tuturor libertatea. In realitate, era doar o capcană.

La 22 noiembrie, după orele 16:00, Nagy și grupul care il însoțea au părăsit Ambasada iugoslavă cu promisiunea că vor fi duși acasă. Autocarul care li s-a pus la dispoziție a fost deturnat însă de ofițeri sovietici, către sediul comandamentului militar sovietic din Budapesta, unde au fost reținuți sub paza strictă.

În aceeași zi, Janos Kadar anunța public că membrii grupului Nagy „ceruseră azil politic în România și că acesta le-a fost acordat”.

A doua zi, grupul Nagy a fost îmbarcat in avion, cu destinația București. De la aeroport au fost transportați la Snagov unde au devenit prizonierii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

citește și ROLUL ROMÂNIEI IN REVOLUȚIA MAGHIARĂ DIN 1956

Imre Nagy este oficial arestat de autorități, in aprilie 1957, si repatriat in Ungaria. Familia lui a rămas ostatecă in Romania.

La 9 iunie 1958, în fața tribunalului popular de la Budapesta, avea loc (cu ușile închise) „procesul” lui Imre Nagy, învinuit de trădare, ca urmare a intenției sale, oficial exprimate la 1 noiembrie 1956, de a scoate Ungaria din Organizația Tratatului de la Varșovia.

Peste șase zile, la 15 iunie 1958, sentința era pronunțată; pe 16 iunie Nagy a fost executat prin spânzurătoare.

„O lecție pentru toți ceilalți lideri din ţările socialiste” – afirma premierul sovietic, Nikita Hrușciov (potrivit relatării unui apropiat al Kremlinului, Fedor Burlatsky).

Janos Kadar, decorat de Nikita Hrușciov, cu titlul de „Erou al Uniunii Sovietice” si cu ordinul lui Lenin

”23 octombrie 1956 este o zi care va trăi pentru totdeauna în analele oamenilor liberi și ale națiunilor. A fost o zi a curajului, conștiinței și triumfului. Nicio altă zi de la începutul istoriei nu a arătat mai clar eterna forță a dorinței omului de a fi liber, indiferent de șansele de succes, indiferent de sacrificiile necesare.” – a declarat John F. Kennedy, la prima aniversare a Revoluției din Ungaria.

(*) Nikita Hruşciov spune, în memoriile sale, că a decis intervenția militara în Ungaria alături de prim-vicepremierul Viaceslav Molotov şi vicepremierul Gheorghi Malenkov, cu puţine ore înainte de a părăsi Kremlinul pentru convorbiri în Polonia. 

Negociatorii de la Budapesta, Anastas Mikoian şi Mihail Suslov, nu au fost chemaţi la şedinţă, deşi se aflau la Moscova. Mikoian, care locuia în aceeași clădire cu Hrușciov, a reușit totuși să îl vadă. 

„Anastas Ivanovici”, povestește Hrușciov, „a spus că o intervenție armată nu este corectă, că va distruge reputația partidului şi guvernului sovietic, că nu trebuie să folosim forța, pe scurt s-a opus pe viaţă şi pe moarte”. Când Hruşciov a refuzat reluarea ședinței şi a insistat că decizia de folosire a forţei este definitivă, „Mikoian a amenințat chiar că se va sinucide în semn de protest”. „Ar fi o prostie”, a replicat Hruşciov. „Ești un om rațional, o să îți dai seama că această decizie este necesară”. Anastas Mikoian a murit la 82 de ani, în patul său, Imre Nagy a fost spânzurat.

Retrospectiv, evoluția situației a fost surprinzătoare.

Cu nici o lună înainte de izbucnirea manifestațiilor la Budapesta, Nikita Hrușciov şi conducerea colectivă a URSS anunțaseră intenția Moscovei de a-şi retrage consilierii guvernamentali din ţările-satelit şi de a permite o colaborare colegială între șefii comuniști, în locul piramidei stricte din vremea lui Stalin.

Încercarea de a negocia cu Imre Nagy şi o primă intervenție militară ezitantă spre Budapesta arată că noii șefi de la Kremlin nu doreau neapărat să își arate colții.

Intervenția sovietică – explica istoricul Cosmin Popa (preluat de digiTV) – are mai multe resorturi. Unul dintre ele este legat de prezenta în ambasada sovietică de la Budapesta a lui Andropov, personaj care a jucat un rol hotărâtor în alimentarea stării de pericol simţită de Moscova, […] la adresa întregului lagăr socialist, generat de evenimentele din Ungaria. De ce? Pentru că Andropov selecta serios, pentru a induce acest simţ al pericolului iminent, ştirile şi sursele din Ungaria practic dezinformând indirect liderii sovietici. La acestea se adaugă evident şi această particularitate a unui veritabil simţ revoluţionar şi anarhic al poporului maghiar pe care cred că nimeni nu-l poate contesta.[inapoi]

citește si

Revoluția anticomunistă din Ungaria (1956) în viziunea sovieticilor