Nina Hrușciova, al cărui străbunic a fost liderul Uniunii Sovietice în timpul crizei rachetelor cubaneze din 1962, a avertizat că războiul din Ucraina pare a fi mai periculos, deoarece niciuna dintre părți nu pare dispusă să „retragă”. Continuă lectura
Arhive etichetă: John F. Kennedy
ARHIVA STENOGRAMELOR
Galerie
1927 | 1945 | 1946 | 1950 | 1955 | 1956 | 1961 | 1962 | 1964 | 1967 | 1968 | 1969 | 1970 | 1971 | 1972 | 1973 | 1974 | 1975 | 1978 | 1979 | 1980 | 1981 | 1985 | 1986 | 1988 | 1989 | 1990 | 1993 | Continuă lectura
JOE BIDEN – decizie finală privind publicarea dosarelor în cazul asasinării lui J.F. Kennedy: „Pandemia de COVID impune amânarea desecretizării”, 22 octombrie 2021
Galerie
Această galerie conține 1 fotografie.
Memorandum pentru șefii departamentelor și agențiilor executive privind certificarea temporară referitoare la dezvăluirea informațiilor din anumite documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy. Continuă lectura
JACKIE KENNEDY, SOȚIE-SPION CIA?
Răspunde
BIDEN SE CONFRUNTĂ CU UN TERMEN LIMITĂ PENTRU PUBLICAREA MAI MULTOR DOCUMENTE PRIVIND ASASINAREA LUI JFK
John F. Kennedy a fost asasinat în urmă cu 58 de ani, dar guvernul american se opune publicării integrale a unor documente secrete ale CIA. Președintele JOE BIDEN va decide în curând despre o chestiune obscură, dar puternică: Ce dosare secrete legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy ar trebui să fie făcute publice în totalitate?
Când președintele Donald Trump s-a confruntat cu aceeași decizie, în urmă cu patru ani, a amânat o luare de poziție, în numele securității naționale. În timp ce a făcut publice mii de dosare despre asasinarea lui Kennedy din 1963, Trump a consimțit, la cererea directorului CIA, Mike Pompeo, să păstreze secrete porțiuni din alte mii de dosare, până în octombrie 2021, respectiv până la circa 58 de ani distantă, după ce Lee Harvey Oswald a fost arestat, ca fiind cel care a tras și l-a ucis pe Kennedy. Cu toată retorica sa despre „statul profund”, Trump a emis un memorandum prin care a acordat agențiilor din ramura executivă încă patru ani de secretizare.
Legea privind dosarele JFK, adoptată în unanimitate de Congresul SUA, în 1992, prevedea „transmiterea publică rapidă” a tuturor dosarelor JFK în arhiva publică. Douăzeci și nouă de ani mai târziu, intenția Congresului a fost efectiv anulată de cererile Agențiilor federale, în special ale CIA, responsabilă pentru 70% din dosarele reținute. Site-ul web al Arhivelor Naționale precizează că 15.834 de dosare „JFK” care au fost făcute publice rămân partial cenzurate, deși unele dintre actele cenzurate implică doar un singur cuvânt.
Kennedy a fost împușcat mortal în timp ce coloana sa de mașini trecea prin centrul orașului Dallas la 22 noiembrie 1963. Oswald, un tânăr cu inclinații marxiste, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat 90 de minute mai târziu. El a negat că l-ar fi împușcat pe Kennedy, susținând că a fost un simplu „țap ispășitor”. A doua zi, Oswald a fost împușcat mortal la televiziunea națională, de Jack Ruby, proprietarul unui club de noapte, cu legături cu crima organizată (mafia). Cauzele morții lui Kennedy au fost dezbătute de atunci încoace, fără ca o versiune oficiala, alta decât „asasinul Oswald” să fie agreată de autorități.
Ce pot conține dosarele JFK, atât de grav, încât nici in 2021 nu pot fi integral publicate? [1]
Intre timp, pe fondul unei secretizări greu de explicat, care durează de 58 de ani, presa a jonglat cu diverse teorii, mai mult sau mai puțin credibile, legate de cel mai controversat asasinat din lume: cazul Kennedy. In ceea ce o privește pe fosta sa soție, Jackie Kennedy, cel puțin doua articole au acuzat-o de spionaj, în două situații diferite.
O teorie a conspirației, vehiculată în presa occidentală in noiembrie 2017, avansează ideea soției-spion CIA, JACKIE 001, ca pion principal, în cazul asasinării președintelui J. F. Kennedy, al cărui presupus ucigaș oficial ar fi fost Oswald.
Articolul, intitulat „Was Jackie hired by the CIA to kill JFK?” anunța ca teoria conspirației sugerează că soția lui Kennedy a fost cea care l-a împușcat pe Kennedy (și că imaginile-document ale tragicului eveniment par să arate „ceva metalic” în mâna ei)”
„Există numeroase teorii ale conspirației în jurul asasinării celui de-al 35-lea președinte al SUA, John Fitzgerald Kennedy, care a șocat lumea în această zi, în urmă cu 54 de ani.’ – notează dailymail, pe 22 noiembrie 2017.
Printre acestea se numără implicarea CIA, a vicepreședintelui Lyndon Johnson, a prim-ministrului cubanez Fidel Castro sau a KGB-ului – însă puțini au luat în considerare posibilitatea ca Jackie, soția lui JFK, să fi fost ucigașa acestuia.
După mai bine de jumătate de secol, majoritatea anchetatorilor independenți sunt de acord că Lee Harvey Oswald, fostul pușcaș marin american de 24 de ani, acuzat de uciderea lui JFK, a fost fie un „țap ispășitor” nevinovat, fie nu a fost singura persoană care a tras asupra lui Kennedy în acea zi.
Comisia Warren, înființată pentru a investiga asasinatul, a lăsat multe întrebări fără răspuns, încât mulți încă mai cred că această comisie a fost înființată nu pentru a descoperi faptele, ci pentru a le ascunde.
Ar putea fi oare adevărat că Jackie, angajată de CIA, a fost cea care a tras glonțul fatal în gâtul lui Kennedy în acea dimineață însorită de toamnă din 1963?”
În raportul oficial, se spune că Oswald – care a fost împușcat mortal două zile mai târziu de Jack Ruby, proprietarul unui club de noapte – a tras de două ori în limuzina prezidențială, în stilul unui lunetist, de la etajul 6 al Texas Book Depository, un foc de armă ratând mașina, iar celălalt ucigându-l pe președinte și rănindu-l pe guvernatorul John Connally, care se afla și el în mașina decapotabilă, în timp ce se deplasa pe Dealey Plaza, la 22 noiembrie 1963.
Dar, pentru unii, faptele pur și simplu nu se potrivesc. Dr. James Fetzer, autorul cărții „Murder In Dealey Plaza”, sugerează că asasinul nu a fost cu siguranță Oswald, in timp ce o altă carte, apărută in 2021, semnata de doi foști șefi de informații, insistă pe varianta Oswald, afirmând că el a fost anume angajat de KGB pentru acest asasinat, in cadrul operațiunii „Dragonul”.
Deși teoria lui Fetzer, deși pune sub semnul întrebării versiunea oficială, nu o acuză direct pe soția lui Kennedy, unii cred că Jackie a fost cea care s-a aflat în spatele împușcăturii fatale.
Comisia Warren afirmă că două focuri de armă au fost trase din spate, însă se susține că rănile lui Kennedy au arătat că a fost împușcat din față, glonțul ieșind prin partea din spate a craniului.
Fetzer susține că „Radiografiile de la autopsie au fost fabricate pentru a ascunde o explozie masivă în spatele capului, cauzată de o împușcătură trasă din față… Dosarul autopsiei a fost falsificat”.
De fapt, peste 40 de martori au descris rana fatală ca fiind una deschisă, de mărimea unei mingi de baseball, în spatele capului președintelui, dar fotografiile de la autopsie nu au arătat o astfel de rană, ci doar o mică gaură rotundă în spatele gâtului său.
Jurnalistul și autorul best-seller-ului Dr. Jim Marrs, care a murit la începutul anului 2017, a scris despre conspirația JFK în cartea sa „Crossfire”, care a fost folosită ca sursă pentru filmul JFK al lui Oliver Stone. El este de acord cu Dr. Fetzer că „Kennedy a fost împușcat din față, nu din spate”. Dar Comisia Warren nu s-a clintit: Dacă ar fi fost de acord că JFK a fost împușcat din față, ar fi trebuit să recunoască faptul că a existat mai mult de un asasin, unul care l-a împușcat pe președinte din față.
„În ciuda acestor afirmații, mass-media a catalogat în mod constant pe oricine pune la îndoială povestea oficială ca fiind un nebun. A sugera că mult iubita Primă Doamnă a fost responsabilă pentru un act atât de atroce ar fi ceva atât de drastic, încât chiar și cel mai înrăit teoretician al conspirației ar putea avea probleme de asimilare.” – menționează articolul.
Pentru oricine este interesat de această poveste, prima oprire pentru dovezi ar fi fost celebrul film Zapruder.
Teoria conspirației in care Jackie Kennedy este perceputa ca ucigașa soțului ei, se bazează pe următoarele elemente:
- Unii spun că imaginile filmate de Abraham Zapruder, un martor din Dealey Plaza, o surprind pe Prima Doamnă acționând într-un mod ciudat
- Aceștia susțin că JFK pare a fi în primejdie, înainte ca soția sa să se întoarcă la 90 de grade pentru a se răsuci cu fața la el, se apleacă spre Kennedy, și pare că își ridică mâna stângă spre gâtul lui.
- Apoi se aude o împușcătură, însoțita de o străfulgerare portocalie, iar președintele se prăbușește în față și într-o parte
- Adepții teoriei conspirației au analizat imaginile și au selectat un cadru din suita imaginilor, care ar arata un obiect metalic în mâna stângă a Primei Doamne.
- Potrivit unor surse, Jackie Kennedy era stângace.
- Raportul oficial al comisiei înființate pentru investigarea asasinatului a declarat că fostul pușcaș marin american Lee Harvey Oswald a tras două focuri de armă asupra limuzinei prezidențiale.
- Unii anchetatori și autori independenți au afirmat că rănile lui Kennedy indică faptul că a fost împușcat din față – ceea ce înseamnă că Oswald nu l-ar fi putut ucide
„Se spune că Abraham Zapruder, producătorul de rochii din Dallas, a fost un spectator în Dealey Plaza, filmând coloana de mașini în timp ce trecea pe lângă ea. Filmul, confiscat imediat după asasinat și prezentat publicului abia în 1975, a fost văzut acum de milioane de oameni din întreaga lume.
Timp de ani de zile, publicul a crezut că filmul prezintă evenimentele din acele câteva minute tulburătoare ca o dovadă inedită, în timp real.
Dar unii dintre cei care au studiat îndeaproape imaginile șocante au susținut că, nu numai că filmul a fost editat, dar că Prima Doamnă Jackie se comportă într-un mod foarte ciudat.
În film, privitorul poate vedea limuzina alunecând de-a lungul pieței. Pe măsură ce coloana de mașini se apropie, John Kennedy pare a fi într-un fel de suferință, ca și cum ar avea probleme de respirație.
Soția sa, Jackie, avansează pe scaunul ei și se întoarce la 90 de grade pentru a sta cu fața la soțul ei. Adepții teoriei conspirației descriu apoi cum aceasta se apleacă spre el, părând să ridice mâna stângă spre gâtul lui. Dintr-o dată – o străfulgerare portocalie, pocnetul unei împușcături și Kennedy se prăbușește în față și într-o parte.
În acel moment, în loc să se aplece și să se pună la adăpost, așa cum s-ar putea întâmpla într-o astfel de situație, Jackie îngenunchează pe scaun și se urcă pe bancheta din spate a mașinii, iar adepții teoriei conspirației susțin că se vede ceva care sclipește în mâna ei stângă.
Un bodyguard – Clint Hill – se apleacă în față, înainte ca Jackie să se târască stângaci înapoi pe scaun.
Cea mai populară narațiune folosită pentru a explica mișcările ei este aceea că, în stare de șoc, încerca frenetic să recupereze o parte din creierul și craniul soțului ei.
Cei mai mulți oameni par fericiți să creadă această explicație. Dar oare asta s-a întâmplat cu adevărat? Mulți adepți ai teoriei conspirației cred că nu.
Dar de ce ar fi vrut Jackie Kennedy să-și ucidă soțul? Au fost vehiculate mai multe motive. Nu era un secret că „Jack”, așa cum îl numea ea, a avut aventuri, cea mai cunoscută fiind cea cu legenda Hollywood-ului, Marilyn Monroe.
Când Monroe a fost găsită moartă – se presupune că prin sinucidere – Jackie nu a ascuns faptul că era mulțumită și a fost menționată ca spunând: „M-am bucurat că Marilyn a scăpat de suferință”.
CIA avea o mulțime de motive pentru a dori să se debaraseze de Președinte. Acesta nu făcuse nici un secret despre planurile sale de le retrage o parte din puteri, în special în ceea ce privește planificarea și executarea operațiunilor secrete.
El a spus în mod public că intenționa să „spargă CIA în mii de bucăți și să o împrăștie în vânt”. Ar fi putut CIA să o convingă pe Jackie, deja furioasă și geloasă, să-și ucidă soțul infidel?
Dosarele JFK au fost făcute publice, astfel încât oamenii pot cerceta singuri ce s-a întâmplat, dar, având în vedere că există aproape 3.000 de dosare, acest lucru ar putea necesita mult timp. Pentru cei mai mulți, cine l-a ucis pe JFK – CIA, KGB, Oswald sau Jackie – va rămâne un mister.”
In 1976, apărea un articol similar, semnat de HARRY ALTSHULER, editor al redacției MIDNIGHT, din care reiese ca Jackie ar fi fost utilizata de CIA, de data aceasta in legătura cu Onassis
„În timp ce era căsătorită cu bogatul armator grec, Jackie Onassis a jucat un joc profund și periculos, adunând informații pentru CIA. Grupuri clandestine de stânga grecești susțin că au dovada absolută, Sub forma unor documente care au căzut în mâinile lor atunci când guvernul militar al Greciei a fost răsturnat în 1974. În acea perioadă haotică, forțele de opoziție au făcut raiduri în secțiile de poliție și au confiscat documente relevante. Aristotel Onassis nu a știut niciodată ce făcea soția sa, a aflat MIDNIGHT.
În calitate de investitor major în economia grecească, acesta avea o mare încredere în conducătorii militari și o lua pe Jackie cu el la conferințele frecvente cu miniștrii cabinetului și alți lideri. Ea stătea întotdeauna în tăcere, părând plictisită de discuțiile lor – dar asculta și lua notițe secrete.
Acum, aparent cu complicitatea tacită a actualului guvern grec, povestea a fost dezvăluită prin cercurile clandestine de catre un fotograf spaniol, care a povestit cum, la o întâlnire secretă în camera din spate a unei cafenele de pe o stradă aglomerată, i s-au arătat documente oficiale care o numeau pe Jackie informator al CIA.
„La acea vreme, toate ușile îi erau deschise în Grecia și nimeni nu visa că ar putea fi spioană”, a subliniat el. „CIA avea mari dificultăți în a obține informații despre ceea ce se întâmpla în Grecia. Din cauza tulburărilor din Cipru, Turcia și Grecia erau aproape de război. iar guvernul grec, care simțea că SUA se află de partea Turciei, era foarte antiamerican . „Jackie era singura americancă acceptată pe scară largă și în care se avea încredere în Grecia, așa că CIA a avut ideea de a o folosi pentru a colecta informații”, i-au spus fotografului prietenii săi clandestini. Cu toate acestea, se pare că Jackie nu a fost un spion prea eficient. „Unul dintre muncitorii de pe proprietatea Onassis a observat notițele ei secrete și a anunțat imediat poliția”, a dezvăluit fotograful.
„Ar fi fost foarte ciudat pentru guvern să creeze un scandal deschis, acuzând-o pe Jackie sau arestând-o. Așa că, în schimb, s-a emis un avertisment către toți oficialii de nivel înalt și militarii, pentru a fi atenți la ceea ce se vorbește în prezența ei. De fapt, unul dintre documente dezvăluie că i-au fost furnizate în mod deliberat unele dezinformări, pentru a-i înșela pe americani cu privire la planurile grecilor.”
Un membru al familiei Onassis a oferit la MIDNIGHT o altă perspectivă asupra poveștii. „L-ar fi șocat pe An să afle că soția lui era spioană”, a spus ea. „La acea vreme, el avea o avere imensă investită în Grecia și trebuia să o protejeze; era un susținător ferm al guvernului militar. „Dar acum îmi este clar că Jackie juca un joc dublu. Jackie a apelat la ajutorul lui Ari în numele lui Nikos Kazantzakis, autorul lui „Zorba Grecul”, care avea probleme cu autoritățile. Pentru că Ari avea o poziție atât de înaltă în cadrul guvernului, putea trage sforile. Dar s-ar fi supărat dacă ar fi știut de legătura lui Jackie cu CIA, pentru că era ostil guvernului american. A avut ceva probleme din cauza reglementărilor maritime americane și nu a iertat niciodată guvernul pentru asta.” Actualul guvern de la Atena face eforturi pentru a rămâne de partea bună a SUA. Deși sunt perfect conștienți de fosta implicare a lui Jackie în CIA, oamenii de top din Grecia sunt ambivalenți, neputându-se hotărî dacă să spună sau nu povestea. Așa că au ales această modalitate stângace de a o lăsa să se afle.”
[1] Cele mai sensibile secrete ale lui JFK se referă la operațiunile americane împotriva Cubei din 1963. Oswald a fost un susținător public al "Fair Play for Cuba Committee"(FPCC), un grup popular din campus, care apăra guvernul lui Fidel Castro de politicile americane agresive. Documente declasificate în anii 1990 au dezvăluit că CIA a vizat FPCC, care trebuia perturbat în septembrie 1963. În documentele care au fost parțial făcute publice, sursele de propagandă, metodele de înșelăciune și tehnicile de supraveghere sunt adesea cenzurate. Un pasaj dintr-un dosar referitor la "Operațiunea Northwoods", o operațiune ultrasecretă a Pentagonului care urmărea să provoace o invazie americană în Cuba, este încă interzis publicului. Aprobate de către șefii Statului Major în mai 1963, planurile Northwoods prevedeau o "provocare plănuită", pentru a înlocui guvernul socialist al Cubei cu un regim pro-american. Northwoods cerea ca "cel mai de încredere personal secret" să organizeze o crimă spectaculoasă asupra unei ținte americane și să aranjeze ca vina să cadă asupra lui Castro, astfel încât să creeze o "justificare pentru intervenția SUA în Cuba". Planurile Northwood au fost descoperite de către Consiliul de revizuire a dosarelor privind asasinatele în 1997. Două paragrafe din documentul de 200 de pagini au rămas în continuare clasificate, în 2021. Alte dosare care nu au fost publicate în totalitate sunt următoarele: - Tehnicile de supraveghere care au detectat vizitele lui Oswald la ambasadele cubaneză și sovietică din Mexico City, cu șase săptămâni înainte ca Kennedy să fie ucis, sunt redactate în acest memoriu din 1963 și în acest istoric intern al CIA. - La câteva ore după asasinarea lui Kennedy, mijloacele de propagandă ale CIA, finanțate în cadrul unui program secret, numit AMSPELL au generat rapoarte de presă care îl legau pe Oswald de FPCC, cu implicația că Fidel Castro se afla în spatele asasinării președintelui. Un dosar AMSPELL de 86 de pagini din 1964 conține 15 pagini de material redactat. - Dosarul personal al lui George Joannides, un ofițer sub acoperire din Miami, care a îndrumat și monitorizat agenții AMSPELL în 1963, este puternic cenzurat. În 2018, o comisie a Curții de Apel din SUA a confirmat respingerea de către CIA a cererii de solicitare a dosarelor lui Joannides în temeiul "Freedom of Information Act". - Un alt dosar puternic cenzurat documentează conspirația AMLASH, un complot al CIA, pentru a-l ucide pe Castro, care a eșuat, deși nu din lipsă de încercări. Dosarul are 232 de pagini, cu zeci de editări (rânduri, cuvinte sau porțiuni nedesecretizate). Complotul AMLASH a intrat în atenția anchetatorilor JFK în 1975, când s-a dezvăluit că un ofițer CIA a transmis o armă letală potențialului asasin al lui Castro, în ziua în care JFK a fost ucis. - Unele dosare CIA se referă la operațiuni de propagandă în interiorul Statelor Unite, interzise nominal de statutul agenției. O istorie a agenției din Miami este masiv cenzurată. La fel și mărturia din 1975 a unui ofițer sub acoperire, care a descris activitățile CIA în sudul Floridei și în New Orleans, inclusiv folosirea "oficialilor proeminenți ai ziarelor din zona Miami". - Există zeci de ștersături similare în dosarele JFK, care luminează modul în care litera și spiritul Legii privind dosarele JFK sunt ignorate de pretențiile extreme de secretizare. Informațiile reținute nu par deloc cutremurătoare, dar semnificația deplină a ultimelor dosare JFK poate fi evaluată doar după o dezvăluire completă. (sursa: The Intercept, 2021)[înapoi]
Doi nepoți ai lui John F. Kennedy cer administrației Biden să facă publice ultimele documente secrete privind asasinarea fostului președinte în 1963, in condițiile in care Casa Albă a anunțat vineri seara târziu că va amâna publicarea lor până cel puțin la 15 decembrie 2022 - și poate chiar mai mult, dacă președintele Joe Biden decide că este "în interesul națiunii" să le păstreze confidențiale. "Este un scandal. Este un atac împotriva democrației americane. Nu ar trebui să avem guverne secrete, în cadrul guvernului", a declarat Robert F. Kennedy Jr. pentru POLITICO. "Cum naiba se face că au trecut 58 de ani și ce naiba ar putea justifica nepublicarea acestor documente?". Decizia lui Biden, de a continua politica lui Trump de protejare a dosarelor JFK, a fost o surpriză pentru istoricii și experții în materie de asasinat, deoarece Biden a făcut parte din Senatul american, atunci când "Legea privind colectarea dosarelor asasinatului lui John F. Kennedy" din 1992 a fost adoptată, în unanimitate, în Congres. Această lege, survenită ca răspuns la întrebările ridicate de filmul "JFK", realizat de Oliver Stone în 1991, a înființat o Comisie de examinare independentă, care să colecteze toate dosarele guvernamentale care ar putea avea legătură cu asasinatul și să le facă publice. Majoritatea dosarelor au fost făcute publice între 1994 și 1998. Doar cele mai sensibile documente clasificate au rămas confidențiale. [înapoi]
Kissinger, în dialog cu Nixon: „Indienii sunt niște ticăloși”
Galerie
Această galerie conține 1 fotografie.
| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME [ro] | [eng] 26 mai 1971 stenograma [1] Nixon și Kissinger discută despre o scrisoare primită de la prim-ministrul indian Indira Gandhi, și despre o alta, care urma să fie trimisă președintelui pakistanez Yahya [2]. Conversația … Continuă lectura
NIKITA HRUȘCIOV – momente cheie
Galerie
Această galerie conține 3 fotografii.
Prezidiul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) aprobă transferul Crimeei către Republica Sovietică Socialistă Ucraineană | Nikita Hrușciov îl denunță pe Iosif Stalin, la cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice | Nikita Hrușciov devine premierul URSS, precum și prim secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) | Începe construcția Zidului Berlinului Continuă lectura
Lee Harvey Oswald l-a asasinat pe J. F. Kennedy la ordinul sovieticilor – susține fostul șef al CIA
Galerie
Această galerie conține 7 fotografii.
Lee Harvey Oswald a fost un asociat KGB, instruit personal de liderul sovietic, Nikita Hrușciov, să îl asasineze pe președintele SUA, J. F. Kennedy. La scurt timp după aceea, sovieticii s-au răzgândit și lui Oswald i s-a spus să renunțe la plan. Dar Oswald, orbit de „dragostea sa pentru URSS”, a refuzat. Cartea, intitulată „Operațiunea Dragonul: În culisele războiului secret al Kremlinului contra Americii” (Operation Dragon: Inside the Kremlin’s Secret War on America; Encounter Books, 23 februarie 2021), aruncă încă o poveste peste teancul deja supra voluminos al teoriilor asasinării lui JFK. Continuă lectura
„Noi nu imităm – pentru că suntem un model pentru alții” – J.F. KENNEDY, „Orașul de pe deal” | 9 ianuarie 1961
| TOATE DISCURSURILE PRESEDINTELUI SUA, J.F. KENNEDY
9 ianuarie 1961: Discursul „Orașul de pe deal”
Am primit cu bucurie această ocazie de a mă adresa acestui organism istoric și, prin intermediul dumneavoastră, oamenilor din Massachusetts, cărora le sunt profund îndatorat pentru o viață întreagă de prietenie și încredere.
Timp de paisprezece ani mi-am pus încrederea în cetățenii din Massachusetts, iar aceștia mi-au răspuns cu generozitate, punându-și încrederea în mine.
Acum, în vinerea următoare, îmi voi asuma responsabilități noi și mai ample. Dar nu mă aflu aici pentru a-mi lua rămas bun de la Massachusetts.
Timp de patruzeci și trei de ani – fie că am fost la Londra, la Washington, în Pacificul de Sud sau în altă parte – aceasta a fost casa mea; și, cu voia lui Dumnezeu, oriunde voi servi, aceasta va rămâne casa mea.
Aici s-au născut bunicii mei – aici sper că se vor naște și nepoții mei.
Nu vorbesc nici din falsă mândrie provincială, nici din lingușeală politică. Pentru că niciun om care urmează să ocupe o funcție înaltă în această țară nu poate fi vreodată indiferent față de contribuția pe care acest stat a avut-o la măreția noastră națională.
Liderii săi au modelat destinul nostru cu mult înainte ca marea republică să se nască. Principiile sale ne-au călăuzit pașii atât în vremuri de criză, cât și în vremuri de liniște. Instituțiile sale democratice – inclusiv acest organism istoric – au servit ca faruri pentru alte națiuni, precum și pentru statele noastre surori.
Pentru că ceea ce Pericle le-a spus atenienilor a fost mult timp adevărat pentru această comunitate: „Noi nu imităm – pentru că suntem un model pentru alții.”
Și astfel duc cu mine din acest stat, până la acea înaltă și singuratică funcție la care voi succede acum, mai mult decât amintirile plăcute ale unor prietenii ferme. Calitățile durabile ale statului Massachusetts – firele comune țesute de pelerini și puritani, de pescari și fermieri, de yankei și imigranți – nu vor fi și nu ar putea fi uitate în conacul executiv al acestei națiuni.
Ele sunt o parte inseparabilă a vieții mele, a convingerilor mele, a viziunii mele asupra trecutului și a speranțelor mele pentru viitor.
Permiteți-mi să ilustrez: În ultimele șaizeci de zile, am avut sarcina de a construi o administrație. A fost un proces lung și deliberat. Unii au recomandat o mai mare rapiditate. Alții au sfătuit teste mai expeditive.
Dar eu am fost ghidat de standardul pe care John Winthrop l-a stabilit în fața colegilor săi de pe nava amiral Arbella acum trei sute treizeci și unu de ani, când și ei s-au confruntat cu sarcina de a construi un nou guvern la o frontieră periculoasă.
„Trebuie să ne gândim întotdeauna”, a spus el, „că vom fi ca o cetate pe un deal – ochii tuturor oamenilor sunt ațintiți asupra noastră.”
Astăzi, ochii tuturor oamenilor sunt cu adevărat ațintiți asupra noastră, iar guvernele noastre, în fiecare ramură, la fiecare nivel, național, statal și local, trebuie să fie ca o cetate pe un deal, construită și locuită de oameni conștienți de marea lor încredere și de marile lor responsabilități.
Pentru că pornim într-o călătorie în 1961 nu mai puțin periculoasă decât cea întreprinsă de Arabella în 1630. Ne angajăm în sarcini de stat nu mai puțin impresionante decât cea de a guverna colonia Massachusetts Bay, asediată cum era atunci, de teroare în exterior și dezordine în interior.
Istoria nu va judeca eforturile noastre – și un guvern nu poate fi ales – doar pe baza culorii, a credinței sau chiar a apartenenței la un partid. Nici competența, loialitatea și statura, deși sunt esențiale în cea mai mare măsură, nu vor fi suficiente în vremuri ca acestea.
Căci celor cărora li se dă mult, li se cere mult. Și când, la o dată viitoare, înalta curte a istoriei ne va judeca pe fiecare dintre noi – înregistrând dacă în scurta noastră perioadă de serviciu ne-am îndeplinit responsabilitățile față de stat – succesul sau eșecul nostru, indiferent de funcția pe care o deținem, va fi măsurat prin răspunsurile la patru întrebări:
În primul rând, am fost cu adevărat oameni curajoși – cu curajul de a ne înfrunta dușmanii – și curajul de a ne înfrunta, atunci când este necesar, asociații – curajul de a rezista presiunii publice, precum și lăcomiei personale?
În al doilea rând, am fost cu adevărat oameni cu judecată – cu o judecată perspicace asupra viitorului, dar și asupra trecutului -, asupra propriilor noastre greșeli, dar și asupra greșelilor altora – cu suficientă înțelepciune pentru a ști că nu știam și cu suficientă sinceritate pentru a recunoaște acest lucru?
În al treilea rând, am fost noi cu adevărat oameni integri – oameni care nu au fugit niciodată de principiile în care credeau sau de oamenii care credeau în ele – oameni care credeau în noi – oameni pe care nici câștigul financiar, nici ambiția politică nu i-au putut deturna vreodată de la îndeplinirea misiunii noastre sacre?
În cele din urmă, am fost cu adevărat oameni dedicați – cu o onoare care să nu fie ipotecată față de nici un individ sau grup, și care să nu fie compromisă de nici o obligație sau scop privat, ci dedicată exclusiv servirii binelui public și interesului național.
Curaj – judecată – integritate – devotament – acestea sunt calitățile istorice ale Bay Colony și Bay State – calitățile pe care acest stat le-a trimis în mod constant în această cameră de pe Beacon Hill, aici în Boston, și în Capitol Hill, la Washington.
Și acestea sunt calitățile care, cu ajutorul lui Dumnezeu, acest fiu al statului Massachusetts, speră că vor caracteriza comportamentul guvernului nostru, în cei patru ani furtunoși care urmează.
Cu umilință Îi cer ajutorul în acest demers – dar conștient că pe pământ voința Sa este făcută de oameni. Vă cer ajutorul și rugăciunile dumneavoastră, în timp ce mă angajez în această nouă și solemnă călătorie.
January 9, 1961: „City Upon a Hill” Speech
I have welcomed this opportunity to address this historic body, and, through you, the people of Massachusetts to whom I am so deeply indebted for a lifetime of friendship and trust.
For fourteen years I have placed my confidence in the citizens of Massachusetts—and they have generously responded by placing their confidence in me.
Now, on the Friday after next, I am to assume new and broader responsibilities. But I am not here to bid farewell to Massachusetts.
For forty-three years—whether I was in London, Washington, the South Pacific, or elsewhere—this has been my home; and, God willing, wherever I serve this shall remain my home.
It was here my grandparents were born—it is here I hope my grandchildren will be born.
I speak neither from false provincial pride nor artful political flattery. For no man about to enter high office in this country can ever be unmindful of the contribution this state has made to our national greatness.
Its leaders have shaped our destiny long before the great republic was born. Its principles have guided our footsteps in times of crisis as well as in times of calm. Its democratic institutions—including this historic body—have served as beacon lights for other nations as well as our sister states.
For what Pericles said to the Athenians has long been true of this commonwealth: „We do not imitate—for we are a model to others.”
And so it is that I carry with me from this state to that high and lonely office to which I now succeed more than fond memories of firm friendships. The enduring qualities of Massachusetts—the common threads woven by the Pilgrim and the Puritan, the fisherman and the farmer, the Yankee and the immigrant—will not be and could not be forgotten in this nation’s executive mansion.
They are an indelible part of my life, my convictions, my view of the past, and my hopes for the future.
Allow me to illustrate: During the last sixty days, I have been at the task of constructing an administration. It has been a long and deliberate process. Some have counseled greater speed. Others have counseled more expedient tests.
But I have been guided by the standard John Winthrop set before his shipmates on the flagship Arbella three hundred and thirty-one years ago, as they, too, faced the task of building a new government on a perilous frontier.
„We must always consider,” he said, „that we shall be as a city upon a hill—the eyes of all people are upon us.”
Today the eyes of all people are truly upon us—and our governments, in every branch, at every level, national, state and local, must be as a city upon a hill—constructed and inhabited by men aware of their great trust and their great responsibilities.
For we are setting out upon a voyage in 1961 no less hazardous than that undertaken by the Arabella in 1630. We are committing ourselves to tasks of statecraft no less awesome than that of governing the Massachusetts Bay Colony, beset as it was then by terror without and disorder within.
History will not judge our endeavors—and a government cannot be selected—merely on the basis of color or creed or even party affiliation. Neither will competence and loyalty and stature, while essential to the utmost, suffice in times such as these.
For of those to whom much is given, much is required. And when at some future date the high court of history sits in judgment on each one of us—recording whether in our brief span of service we fulfilled our responsibilities to the state—our success or failure, in whatever office we may hold, will be measured by the answers to four questions:
First, were we truly men of courage—with the courage to stand up to one’s enemies—and the courage to stand up, when necessary, to one’s associates—the courage to resist public pressure, as well as private greed?
Secondly, were we truly men of judgment—with perceptive judgment of the future as well as the past—of our own mistakes as well as the mistakes of others—with enough wisdom to know that we did not know, and enough candor to admit it?
Third, were we truly men of integrity—men who never ran out on either the principles in which they believed or the people who believed in them—men who believed in us—men whom neither financial gain nor political ambition could ever divert from the fulfillment of our sacred trust?
Finally, were we truly men of dedication—with an honor mortgaged to no single individual or group, and compromised by no private obligation or aim, but devoted solely to serving the public good and the national interest.
Courage—judgment—integrity—dedicationthese are the historic qualities of the Bay Colony and the Bay State—the qualities which this state has consistently sent to this chamber on Beacon Hill here in Boston and to Capitol Hill back in Washington.
And these are the qualities which, with God’s help, this son of Massachusetts hopes will characterize our government’s conduct in the four stormy years that lie ahead.
Humbly I ask His help in that undertaking—but aware that on earth His will is worked by men. I ask for your help and your prayers, as I embark on this new and solemn journey.
Operațiunea Mongoose
Galerie
Această galerie conține 1 fotografie.
„Proiectul cubanez”, sau Operațiunea Mongoose, a fost o amplă campanie de atacuri teroriste împotriva civililor, desfășurată de CIA în Cuba. Continuă lectura
MAURERFALL – 30 DE ANI DE LA CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI
Galerie
Această galerie conține 14 fotografii.
Zidul Berlinului a fost ridicat în noaptea de 12 spre 13 august 1961, ca urmare a decretului din 12 august, adoptat de Volkskammer („Camera Poporului”) din Germania de Est. Inițial construit din sârmă ghimpată și blocuri de ciment, zidul a fost înlocuit ulterior cu o serie de structuri de beton (înalte de până la 5 metri), acoperite cu sârmă ghimpată, supravegheate cu turnuri de pază, amplasamente de tunuri și mine. Continuă lectura
AMINTIRI DIN COMUNISM 