Potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost date publicității luni, 37% din cetățenii germani vor ca guvernul să mențină relații bune cu Rusia, în timp ce jumătate din cei chestionați nu sunt de acord cu această poziție. Continuă lectura
Arhive etichetă: RDG
Hubertus Knabe: Olaf Scholz – un „idiot util” Kremlinului
Galerie
Trecutul controversat al cancelarului Olaf Scholz, actualul cancelar al Germaniei, explică comportamentul duplicitar și ezitant al guvernului de la Berlin față de Rusia, după declanșarea războiului din Ucraina, afirmă istoricul Hubertus Knabe. Continuă lectura
Tancuri pentru Ucraina
Răspunde
1 aprilie 2022 | Războiul din Ucraina: Berlinul a dat „unda verde” pentru ca Cehia sa revândă Ucrainei blindatele armatei germane din fosta RDG.
Guvernul german a permis unei companii cehe să vândă Ucrainei 58 de vehicule de luptă pentru infanterie, care au făcut parte iniţial din echipamentele armatei fostei Republici Democrate Germane (RDG).
S-a emis un permis pentru vehicule blindate de luptă bV-501 (fostele BMP-1), potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german.
Aceste tancuri, dotate cu un tun și mitraliere, erau echipamente militare standard în armatele Pactului de la Varşovia.
Armata RDG a fost absorbită de Bundeswehr, după reunificarea Germaniei în 1991, iar tancurile din dotarea sa, de tip Pbv 501, fuseseră vândute Suediei, si, ulterior, unei companii cehe, care, acum, le va livra armatei ucrainene.
Revânzarea era condiționată de aprobarea părții germane, din cauza aşa-numitei „clauze de utilizare finală” din contractul de vânzare, care împiedica vânzarea de echipament militar al Bundeswehr-ului către terțe părţi. fără aprobarea Berlinului.
Potrivit publicației Die Welt, compania cehă a mai încercat să revândă blindate armatei ucrainene în 2019, dar a fost blocată de guvernul Angelei Merkel, care nu voia să pericliteze dialogul său cu Rusia de la acea vreme.
| vezi si
CRONOLOGIA RAZBOIULUI DIN UCRAINA
Declarația de război a lui Putin împotriva Ucrainei | 24 februarie 2022
VLADIMIR PUTIN: „Extinderea NATO – o provocare gravă” | 10 februarie 2007
JOE BIDEN: „NU VA FIE FRICA” | Discurs istoric, Varșovia, 26 martie 2022
Conferința de presă a Președintelui SUA, George H. W. Bush, cu cancelarul Helmut Kohl al Germaniei, 20 mai 1991
[eng]
[Lucrări publice ale președinților Statelor Unite: George H. W. Bush (1991, Cartea I)] [20 mai 1991] [Paginile 526-530] [De la U.S. Government Publishing Office www.gpo.gov]
Conferința de presă a Președintelui SUA, George H. W. Bush, cu cancelarul Helmut Kohl al Germaniei
20 mai 1991
Președintele. Am avut ocazia de a-l întâmpina pe cancelarul Kohl, cancelar al unei Germanii unite. Și am fost încântat să fac acest lucru și să-i urez bun venit lui și ministrului său de externe, Hans-Dietrich Genscher, și altora din partidul său. Am avut o întâlnire bună.
Am discutat despre securitatea europeană și despre importanța NATO în ceea ce privește securitatea viitoare a Europei. Am fost amândoi de acord că avem o miză importantă în ceea ce privește încheierea cu succes a rundei Uruguay. Am avut discuții detaliate despre Uniunea Sovietică, iar cancelarul Kohl mi-a împărtășit gândurile sale cu privire la această chestiune importantă. Și am avut ocazia să-i mulțumesc cancelarului Kohl pentru sprijinul acordat de Germania în timpul războiului și l-am felicitat pentru rolul de lider pe care Germania l-a avut în încercarea de a oferi ajutor kurzilor din Irak.
Cancelarul. Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Domnul președinte,
doamnelor și domnilor, aș dori să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi vouă și tuturor prietenilor noștri americani pentru sprijinul neprecupețit pe care ni l-au acordat în drumul nostru către finalizarea unificării Germaniei.
De peste 40 de ani, prietenii noștri americani au garantat pacea și libertatea părții libere a patriei noastre, a ceea ce era atunci Republica Federală Germania. Milioane de soldați americani și-au făcut serviciul militar în țara noastră, departe de țara lor de origine. Nu vom uita niciodată asta, pentru că aceasta a fost o condiție prealabilă pentru 3 octombrie, pentru Ziua Unității Germane.
Astăzi am vorbit din nou despre procesul de unitate politică pentru Europa, așa cum am făcut-ode mai multe ori în timpul convorbirilor noastre telefonice.
Acesta este cu adevărat ceea ce ne-am dorit întotdeauna: să obținem sprijinul prietenilor și partenerilor noștri americani. Și sunt foarte încântat să pot face parte din acest proces, un proces despre care Winston Churchill a vorbit deja în 1946 în celebrul său discurs de la Zurich, un proces care a condus la ceea ce el a numit atunci „Statele Unite ale Europei”.
Iar acest proces, îndreptându-se spre unitatea politică, unitatea economică în interiorul Europei, include evident și cooperarea cu Statele Unite ale Americii. Prietenia germano-americană și prietenia dintre Europa și Statele Unite este de importanță existențială pentru un viitor pentru noi toți. Și asta este valabil și pentru NATO, motiv pentru care este important și pe viitor ca Statele Unite să mențină o prezență substanțială a trupelor în Germania, dar și în Europa în ansamblu.
Domnule președinte, am vorbit despre GATT, despre runda Uruguay. Noi doi știm că ar da o lovitură fatală comerțului mondial dacă am lăsa protecționismul să intre și să preia mâna. Acest lucru nu este valabil doar pentru noi, germanii, ci și pentru noi, ca una dintre principalele țări exportatoare din lume. Un eșec al GATT ar fi, de asemenea, o catastrofă pentru țările în curs de dezvoltare. Acesta este motivul pentru care trebuie să muncim foarte mult pentru a obține un succes pentru runda Uruguay, pentru GATT. Și deși este un subiect foarte dificil, cred că avem motive să fim optimiști cu atenție și să vedem – să afirmăm că lucrurile se mișcă de fapt.
În ceea ce privește conflictul – războiul din Golf, aș dori să menționez aici încă o dată ceea ce i-am spus deja președintelui. Noi, în Germania și noi, ca europeni, în Europa în ansamblu, dorim ca inițiativele sale să aibă succes. Îi suntem foarte recunoscători pentru ceea ce a făcut Jim Baker și sper că își va continua misiunile și că acest război, care a fost câștigat, va duce, de asemenea, la o pace care va fi câștigată.
Ultimul lucru pe care am vrut să-l menționez aici a fost deja, cred, atins de Președinte și permiteți-mi să spun asta într-o singura scurta propoziție. Avem un interes comun, iar noi, ca germani, avem un interes deosebit, să vedem că mișcările de reformă din Europa Centrală și de sud-estul Europei și, de asemenea, din Uniunea Sovietică, au succes.
Președintele. Permiteți-mi să sugerez ca, la întrebări, să alternăm una pentru Cancelar și una pentru mine. Aș fi bucuros să încep.
Uniunea Sovietică
I. Domnule cancelar, ați dori ca președintele Gorbaciov să aibă un rol la summitul economic de la Londra?
Cancelarul. Președintele Gorbaciov va juca un rol, indiferent dacă va fi prezent fizic sau nu. Și cred că trebuie să luăm o pauză și să discutăm în detaliu despre asta, despre ce se va întâmpla la acel summit.
I. Ați susține acest lucru?
Cancelarul. Aș susține ceea ce este rezonabil și ceea ce este benefic pentru ambele părți. Și trebuie să cântărim cu atenție argumentele pro și contra și trebuie să discutăm personal cu ei despre acest lucru. Și permiteți-mi să spun că, în acest moment, chiar aici, la această întâlnire cu presa, nu sunt încă în măsură să am un răspuns definitiv la această întrebare, dar voi avea în curând unul.
I. Domnule președinte, v-a cerut cancelarul să acordați un ajutor sporit Uniunii Sovietice? Și care este acum poziția dumneavoastră cu privire la cererea de 1,5 milioane de dolari în credite agricole?
Președintele. Nu, nu a existat nicio solicitare specifică. Cred că a existat un acord general că am dori să putem ajuta Uniunea Sovietică în toate modurile posibile. Și amândoi ne-am exprimat încrederea în președintele Gorbaciov. Încă în curs de examinare.
Cancelarul. Aș dori să subliniez acest lucru – profitând de această ocazie pentru a sublinia acest lucru, că amândoi suntem complet de acord în acest sens – că îl susținem pe Gorbaciov aici, că suntem complet de acord cu acest lucru.
Trupele americane din Europa
I. Domnule cancelar, de ce doriți ca trupele americane să rămână în Europa? Și președintele Bush, credeți că acestea ar trebui să rămână acolo?
Cancelarul. Pentru că eu cred că, în ciuda faptului că situația s-a schimbat în mod evident și că, indiscutabil, pericolul a scăzut, eu încă spun și cred că NATO are sens, chiar dacă într-o formă ajustată. Va trebui să se dezvolte. Dar eu [[Page 528]]] cred în continuare că NATO trebuie să rămână. Are sens. Și dacă NATO este acolo, atunci are sens ca Statele Unite să mențină o prezență de trupe. Și permiteți-mi să spun că eu cred că acest lucru este atât în interesul american, cât și în interesul european.
I. Și, domnule președinte Bush, care este reacția dumneavoastră la acest lucru?
Președintele. Sunt de acord cu asta. NATO a menținut pacea timp de 40 de ani, iar Statele Unite sunt un participant important în NATO, evident. Și nu vrem să ne retragem într-o sferă de izolare.
Uniunea Sovietică
I. Domnule președinte, i-ați plăti o invitație domnului Gorbaciov pentru reuniunea G-7 de la Londra?
Președintele. Sunt de acord cu ceea ce a spus cancelarul cu privire la aceeași întrebare: că așteptăm și luăm în considerare și vedem ce ar fi cel mai util în ceea ce privește redresarea economică în Uniunea Sovietică și în Europa de Est.
I. Domnule președinte, este acum…
Președintele. Puteți să i-o transmiteți cancelarului? Este rândul lui. Facem pe rând aici. Sau tăceți pentru totdeauna, iar eu mă voi ocupa mai târziu.
Iugoslavia
I. Domnule cancelar, Iugoslavia pare să se destrame într-un ritm accelerat. Credeți că Statele Unite și aliații din NATO pot face ceva pentru a încerca să oprească procesul de dezintegrare în violență? Și ați discutat acest lucru cu președintele?
Cancelarul. Cred că putem face cu toții ceva. Nu cred că este ceva ce va cădea în mod specific în sfera de încredere a NATO. Cred că și Comunitatea Europeană ar putea face ceva aici și trebuie, într-adevăr, să facă ceva aici. Iar Iugoslavia trebuie să aibă un interes foarte mare în cooperarea cu Comunitatea Europeană. Și cred că suntem total de acord aici cu prietenii noștri americani că trebuie să acționăm împreună în acest caz, dar că, fiind un subiect foarte delicat, trebuie să fim, de asemenea, foarte prudenți, foarte atenți în modul în care îl abordăm. Este, așa cum am spus, o problemă foarte delicată, foarte dificilă, care de fapt datează de secole.
Președintele. Acum vom merge aici. Da, domnule.
Irak
I. Dle președinte, aveți acum ca politică să nu ridicați sancțiunile împotriva Irakului atâta timp cât Saddam Hussein rămâne la putere? Este aceasta o poziție fermă și fermă?
Președintele. Vom respecta rezoluțiile Națiunilor Unite, bineînțeles. Politica noastră este că nu vor exista relații normalizate. Și sunt de părere că numai dacă sancțiunile vor fi respectate vom fi dispuși să – adică numai dacă fiecare prevedere a rezoluțiilor Națiunilor Unite va fi respectată, noi, Statele Unite, vom fi dispuși să ridicăm sancțiunile.
I. Există condiții în care sancțiunile ar putea fi ridicate, iar Saddam Hussein să rămână în continuare la putere?
Președintele. Există anumite domenii în care Irakul, pentru a se conforma sancțiunilor ONU, trebuie să vândă în străinătate. Au fonduri înființate pentru a investi o parte din veniturile lor din petrol. Dar toate aceste lucruri sunt pe parcurs. În acest moment, părerea mea este că nu dorim să ridicăm aceste sancțiuni atâta timp cât Saddam Hussein este la putere.
Uniunea Sovietică
I. Domnule cancelar, vorbiți despre sprijinul general acordat lui Gorbaciov. Ați discutat despre măsuri specifice pe care le puteți lua pentru a-l ajuta?
Cancelarul. Suntem total de acord cu privire la un principiu: nu poate fi vorba decât de un ajutor pentru autoajutorare, deoarece aceste reforme trebuie să fie de fapt realizate chiar în Uniunea Sovietică. De exemplu, o restructurare a sistemului general de acolo, aducând de fapt ceea ce noi numim o structură federativă. Și acest lucru este valabil și pentru reformele care duc la introducerea unei economii de piață.
Acesta este, de altfel, un proces dramatic. Noi înșine avem acum experiențe cu tipurile de probleme pe care le întâmpinăm atunci când încercăm să realizăm această transformare, dacă ne uităm la așa-numitele noi landuri, landurile din est din ceea ce este acum Republica Federală Germania.
I. Domnule președinte, au fost înregistrate astăzi progrese de către negociatori în ceea ce privește rezolvarea problemelor legate de Tratatul FACE? Și dacă aceste [[Page 529]] probleme sunt rezolvate, ați fi dispus să mergeți mai departe cu un summit în iunie sau iulie cu președintele Gorbaciov?
Președintele. Vă referiți la vizita domnului Moiseyev?
i. Da, dar nu pot să-i spun numele.
Președintele. Tocmai am fost informat despre asta. Răspunsul este că nu sunt prea multe progrese. Și nu mi-au raportat încă despre această vizită. Dar da, dacă rezolvăm această chestiune și START rezolvat, aș dori să am un summit cu domnul Gorbaciov.
Iran
I. Domnule cancelar Kohl, ați vorbit recent la telefon cu președintele iranian, domnul Rafsanjani, iar ministrul dumneavoastră de externe a fost recent în Iran. Ați discutat acest subiect cu președintele? Considerați că Iranul se deschide către Occident – dorește să se deschidă către Occident? Ați discutat chestiunea ostaticilor?
Cancelarul. De fapt, am abordat această chestiune foarte pe scurt, dar o vom relua mai târziu. De fapt, am avut mai multe convorbiri telefonice cu președintele Rafsanjani. Hans-Dietrich Genscher a fost acolo și a avut discuții foarte interesante cu el. Iar impresia mea este – și permiteți-mi să fiu foarte atent aici – că, după ani de abstinență, aceștia par a fi dispuși să dea dovadă de mai multă deschidere, de mai multă dorință de a avea contacte și discuții cu Occidentul, ceea ce va fi în interesul comun, în special dacă condițiile prealabile vor evolua în mod favorabil.
O condiție prealabilă, de exemplu, ar fi ca ostaticilor americani să li se permită în sfârșit să meargă acasă la familiile lor. Permiteți-mi să vă spun că i-am subliniat acest lucru foarte, foarte clar, în termeni nesiguri. I-am spus că este mai mult decât o problemă de îmbunătățire a climatului politic aici.
Președintele. Avem timp să mai răspundem la câte o întrebare fiecare.
Kuweit
Î. Domnule președinte, am văzut în weekend procese în Kuweit. Care este evaluarea dvs. și care sunt preocupările dvs. cu privire la natura justiției din Kuweit în acest moment?
Președintele. Nu am avut încă un raport despre procesele în sine. Și când am citit despre ei, am încercat să mă pun în locul cetățenilor kuweitiani care au fost brutalizați de Saddam Hussein. Am încercat să mă gândesc înapoi, și nu a fost greu, la brutalitatea și durerea teribilă pe care le-au avut familiile care au rămas în Kuweit. Și pot să înțeleg că există multă amărăciune din partea acelor kuweiți care și-au văzut țara violată și jefuită într-un mod inadmisibil.
Acestea fiind spuse, cred că ar fi în interesul Kuweitului să extindă procesul echitabil la toată lumea și să fie cât se poate de compătimitor, având în vedere violențele cu care s-au confruntat.
Ultima întrebare este adresată cancelarului.
I. Să înțeleg, domnule, că vreți să spuneți că credeți că pot face o treabă mai bună?
Președintele. Tot ceea ce știu despre procese este ceea ce am citit în ziarul de astăzi, așa că aș dori să fiu rezervat asupra acestui aspect până când nu înțeleg exact cum funcționează sistemul.
Economia mondială
Î. Cancelar Kohl, a reiterat președintele Bush cererea americană de a reduce dobânzile germane? Și care este poziția ta față de această întrebare?
Cancelarul. De fapt, am vorbit despre asta în treacăt. Dar cred că părerile de aici sunt bine cunoscute. Noi, ca germani, suntem interesați să vedem o creștere economică solidă la nivel mondial. Și oferim o contribuție importantă la aceasta, nu în ultimul rând ca o consecință a unificării Germaniei. Ca o consecință a unificării Germaniei, am văzut economia germană ieșind – și nu-mi place deloc acest cuvânt – apărând ca un fel de locomotivă, ca un fel de motor al economiei mondiale. Și cred că acest lucru este în avantaj pentru noi toți, motiv pentru care cred că discutarea despre ce putem face pentru a împinge, pentru a promova economia mondială va fi un subiect foarte important în timpul reuniunii G-7 din Londra.
Președintele. Sarah [Sarah McClendon, McClendon News Service], ai ratat ce am spus. Am spus că acestea sunt ultimele două. Îmi pare foarte rău.
Notă: conferința de presă 83d a președintelui a început la 6:07 p.m. în Grădina de Trandafiri de la Casa Albă. Cancelarul a vorbit în germană, iar observațiile sale au fost traduse de un interpret. În conferința de presă, [[Pagina 530]] au fost menționate următoarele persoane: ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher al Germaniei; secretarul de stat James A. Baker III; președintele Mihail Gorbaciov al Uniunii Sovietice; Președintele Saddam Hussein al Irakului; general Mihail Moiseyev, șeful Statului Major General al Uniunii Sovietice; și președintele Ali Akbar Hashemi-Rafsanjani al Iranului.
[Public Papers of the Presidents of the United States: George H. W. Bush (1991, Book I)] [May 20, 1991] [Pages 526-530] [From the U.S. Government Publishing Office www.gpo.gov] The President's News Conference With Chancellor Helmut Kohl of Germany May 20, 1991
The President. I had a chance to welcome Chancellor Kohl, the Chancellor of a united Germany. And I was delighted to do that and welcome him and his Foreign Minister, Hans-Dietrich Genscher, and others in his party. We’ve had a good meeting. We discussed the European security and the importance of NATO in terms of future security for Europe. We both agreed that we have a lot at stake in the successful conclusion of the Uruguay round. We had detailed discussions about the Soviet Union, and Chancellor Kohl shared with me his thoughts on that important question. And I had a chance to thank Chancellor Kohl for Germany’s support during the war and to congratulate him for the leadership role that Germany took in trying to bring aid to the Kurds over there in Iraq.
The Chancellor. Thank you very much, Mr. President. Mr. President, ladies and gentlemen, I would like to take this opportunity to thank you and all of our American friends for the unrelenting support which we have been given on our way to complete German unification.
For over 40 years our American friends have guaranteed peace and freedom of the free part of our fatherland of what was then the Federal Republic of Germany. Millions of American soldiers have served their military service in our country, far away from their home country. We will never forget that because that was a precondition for the 3d of October, for the Day of German Unity.
Today again we talked about the process of political unity for Europe, as we have [[Page 527]] done numerous times during our telephone conversations. This is really what we have always wanted: to get the support of our American friends and partners. And I’m very pleased to be able to be part of that process, a process which Winston Churchill talked about already in 1946 in his famous speech in Zurich, a process leading up to what he called then „the united states of Europe.”
And this process, heading towards political unity, economic unity within Europe, obviously also includes cooperation with the United States of America. German-American friendship and friendship between Europe and the United States is of existential importance for a future for all of us. And this also goes for NATO, which is why it is also important in the future that the United States maintains a substantial troop presence in Germany, but also in Europe as a whole.
Mr. President, we talked about GATT, about the Uruguay round. The two of us know that it would deal a fatal blow to world trade if we would let protectionism come in and take the upper hand. That does not only hold true for us Germans, we, as one of the leading exporting nations in the world. A failure of GATT would also be a catastrophe for the developing countries. This is why we have to work very hard in order to bring about a success for the Uruguay round, for GATT. And although it is a very difficult subject, I think that we have cause to be carefully optimistic and to see–to state that things are actually moving.
As far as the conflict–the war in the Gulf is concerned, I would like to mention here once again what I already told the President. We in Germany and we as Europeans, in Europe as a whole, we want to see his initiatives to be successful. We are very grateful for what Jim Baker did, and I hope that he will continue his missions and that this war, which has been won, will lead also to a peace which is won.
The last thing I wanted to mention here has already been, I think, touched upon by the President, and let me say this in one brief sentence. We have a joint interest, and we as Germans have a particular interest, in seeing the reform movements in Central Europe and southeastern Europe and also in the Soviet Union to be successful.
The President. May I suggest that, on the questions, we alternate one to Chancellor and one to me. I’d be glad to start.
Soviet Union
Q. Chancellor, would you like to see President Gorbachev have a role at the London economic summit?
The Chancellor. President Gorbachev is going to play a role irrespective of whether he’s actually bodily present or not. And I think that we have to take a break and talk about it in some detail, about what is going to happen at that summit.
Q. Would you support it?
The Chancellor. I would support what is reasonable and what is beneficial to both sides. And one has to weigh carefully the pros and cons, and one has to talk to them personally about this. And let me say that, at this very point here in this press meeting, I’m not yet in a position to have any sort of definitive answer to that, but I’ll soon have one.
Q. Mr. President, did the Chancellor ask you to give any increased aid to the Soviet Union? And where do you stand now on the request for $1.5 million in agricultural credits?
The President. No, there was no specific request. I think there was general agreement that we’d like to be able to help the Soviet Union in every way possible. And we both expressed our confidence in President Gorbachev. Still under consideration.
The Chancellor. I would like to underline this–taking this occasion to underline this, that we both completely agree in that–that we support Gorbachev here, that we completely agree with that.
U.S. Troops in Europe
Q. Chancellor, why do you want U.S. troops to remain in Europe? And President Bush, do you think they should stay there?
The Chancellor. Because I think that in spite of the fact that the situation has obviously changed and that indisputably the danger has decreased, I still say and I still think that NATO makes sense, albeit in an adjusted form. It will have to develop. But I [[Page 528]] still think that NATO should remain. It makes sense. And if NATO is there, then it makes sense that the United States maintain a troop presence. And let me say, I think that this is both in the American and in the European interest.
Q. And, President Bush, your reaction to that?
The President. I agree with it. NATO kept the peace for 40 years, and the U.S. is a significant participant in NATO, obviously. And we don’t want to pull back into some sphere of isolation.
Soviet Union
Q. Mr. President, would you pay an invitation to Mr. Gorbachev for the G-7 meeting in London?
The President. I agree with what the Chancellor said on that same question: that we’re waiting and considering, and see what would be most helpful in terms of the economic recovery in the Soviet Union and Eastern Europe.
Q. Mr. President, is it now–-
The President. Can you shoot it to the Chancellor? It’s his turn. We’re going in turns here. Or forever hold your peace, and I’ll get around to it later.
Yugoslavia
Q. Mr. Chancellor, Yugoslavia seems to be falling apart at an accelerating pace. Is there anything that you believe that the United States and the NATO allies can do to try to halt the process from disintegrating into violence? And did you discuss that with the President?
The Chancellor. I think that we can all do something. I don’t think that this is something which will fall specifically into the sphere of confidence of NATO. I think the European Community could also do something here and must, indeed, do something here. And Yugoslavia must have a very vested interest in cooperation with the European Community. And I think that we are in total agreement here with our American friends that we must act together here, but that, as it is a very delicate subject, we must also be very prudent, very careful in the way we deal with it. It’s, as I said, a very delicate, a very difficult problem which actually goes back centuries.
The President. Now we’ll go over here. Yes, sir.
Iraq
Q. Mr. President, is it now your policy not to lift sanctions against Iraq as long as Saddam Hussein remains in power? Is that a hard, fast position?
The President. We will abide by the United Nations resolutions, of course. It is our policy that there will not be normalized relations. And it is my view that only if the sanctions are complied with will we be willing to–I mean, only if every provision of the United Nations resolutions are complied with would we, the United States, be willing to lift sanctions.
Q. Are there any conditions under which sanctions could be lifted and Saddam Hussein still remain in power?
The President. There are certain areas where Iraq, in order to comply with United Nations sanctions, must sell abroad. They’ve got funds set up to put some of their oil revenues into it. But all of these things are down the road. At this juncture, my view is we don’t want to lift these sanctions as long as Saddam Hussein is in power.
Soviet Union
Q. Mr. Chancellor, you talk about the general support to Gorbachev. Did you discuss any specific measures you can take to help him?
The Chancellor. We are in total agreement about one principle: it can only be help for self-help, because these reforms must actually be carried out in the Soviet Union itself. For example, a restructuring of the overall system there, actually bringing about what we call a federative structure. And this also goes for reforms leading up to the introduction of a market economy.
This is, incidentally, a dramatic process. We, ourselves, have now experiences with the kinds of problems that you incur if you try to achieve that transformation if we look to the so-called new Lander, the Eastern Lander [States] of what is now the Federal Republic of Germany.
Q. Mr. President, was progress made today by the negotiators on resolving the issues around the CFE treaty? And if those [[Page 529]] issues are resolved, would you be willing to go ahead with a summit in June or July with President Gorbachev?
The President. Are you referring to Mr. Moiseyev’s visit?
Q. I am, but I can’t say his name.
The President. I’m just getting briefed on it here. The answer is, not much progress. And they’ve not reported to me on that visit yet. But yes, we get that matter resolved and START resolved, I’d like to have a summit with Mr. Gorbachev.
Iran
Q. Chancellor Kohl, you recently spoke over the telephone with Iranian President Mr. Rafsanjani, and your Foreign Minister was recently in Iran. Did you discuss that subject with the President? Do you feel that Iran is opening to the West–wants to open to the West? Did you discuss the question of hostages?
The Chancellor. Actually, we touched on this issue very briefly, but we’re going to take it up at a later stage. I’ve actually had a number of telephone calls with President Rafsanjani. Hans-Dietrich Genscher was there and had very interesting discussions with him. And my impression is–and let me be very careful here–that after years of abstinence, they seem to be willing to show more of an openness, more of a willingness to actually have contacts and talks with the West, which will be in the common interest, particularly if the preconditions would develop favorably.
A precondition, for example, would be that the American hostages are finally allowed to go home to their families. Let me say to you, I pointed this out very, very clearly in no uncertain terms to him. I told him that’s more than just a question of improving the political climate here.
The President. We have time to take one more question each.
Kuwait
Q. Mr. President, we’ve seen over the weekend trials in Kuwait. What is your assessment and what are your concerns about the nature of Kuwaiti justice right now?
The President. I haven’t had a report on the trials themselves yet. And when I read about them, I tried to put myself in the place of the Kuwaiti citizens who were brutalized by Saddam Hussein. I tried to think back, and it wasn’t hard, to the brutality and the terrible grief that the families that stayed in Kuwait had. And I can understand that there’s a lot of bitterness from those Kuwaitis who saw their country raped and pillaged in an unconscionable way.
Having said that, I think it would be in Kuwait’s interest to extend the fair trial to everybody and to be as compassionate as one can given the outrages that they faced.
The last question’s for the Chancellor.
Q. Do I take that, sir, as meaning you think they can do a better job?
The President. All I know of the trials is what I read in the paper today, and so I’d want to reserve on that until I understand exactly how the system works.
World Economy
Q. Chancellor Kohl, did President Bush reiterate the American request for lower German interest rates? And what’s your position on that question?
The Chancellor. Actually, we did talk about that in passing. But I think that the opinions here are well-known. We as Germans have an interest in seeing sound economic growth worldwide. And we are giving an important contribution to that, not least as a consequence of German unification. As a consequence of German unification, we have seen the German economy emerge–and I don’t like that word all that well–emerge as a sort of locomotive, as a sort of engine motor of the worldwide economy. And I think that this is of advantage to all of us, which is why I think that discussing what can we do in order to push, in order to promote world economy is going to be a very important subject during the G-7 meeting in London.
The President. Sarah [Sarah McClendon, McClendon News Service], you missed what I said. I said these were the two last ones. I’m very sorry.
Note: The President's 83d news conference began at 6:07 p.m. in the Rose Garden at the White House. The Chancellor spoke in German, and his remarks were translated by an interpreter. In the news conference, [[Page 530]] the following persons were referred to: Foreign Minister Hans-Dietrich Genscher of Germany; Secretary of State James A. Baker III; President Mikhail Gorbachev of the Soviet Union; President Saddam Hussein of Iraq; Gen. Mikhail Moiseyev, Chief of the General Staff of the Soviet Union; and President Ali Akbar Hashemi-Rafsanjani of Iran.
MAURERFALL – 30 DE ANI DE LA CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI
Galerie
Această galerie conține 14 fotografii.
Zidul Berlinului a fost ridicat în noaptea de 12 spre 13 august 1961, ca urmare a decretului din 12 august, adoptat de Volkskammer („Camera Poporului”) din Germania de Est. Inițial construit din sârmă ghimpată și blocuri de ciment, zidul a fost înlocuit ulterior cu o serie de structuri de beton (înalte de până la 5 metri), acoperite cu sârmă ghimpată, supravegheate cu turnuri de pază, amplasamente de tunuri și mine. Continuă lectura
„NU EXISTĂ NICIUN ZID”
| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME
„În acest cadru, as dori să mă refer la faptul că, după încheierea festivităților (n.r. de la Berlin, desfășurate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la proclamarea R.D.G), din nou cercurile reacționare din Republica Federală Germania au organizat unele manifestări împotriva Republicii Democrate Germane. Sigur, acolo este o situație – anual, 7-8 milioane de oameni din R.D. Germană merg în vizită în R.F. Germania. Practic, ei spun că este zid.”
„Dar nu există nici un zid, și din R.F. Germania merg în R.D. Germană milioane de oameni; și deci au găsit prilejul să organizeze unele manifestări, cu caracter reacționar, care au fost puse la punct, au fost luate măsuri”. – N. Ceausescu, joi, 12 octombrie 1989, in ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
„Şi să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta pentru socialism, în politica internaţională. Aceasta legat de acest lucru. Dacă aveți ceva de spus? Dacă sunteți de acord?„… (Toți tovarășii sunt de acord)
Cu o săptămână înainte, pe 7 octombrie 1989, toată elita blocului comunist (pe cale de expirare) se afla la Berlin, sărbătorind „40 de ani de la fondarea RDG„; Nicolae Ceaușescu, prezent la eveniment, a fost întâmpinat pe aeroport de Erich Honecker. Plecarea delegației române fusese precedată de o telegrama de protocol adresata liderului est-german, in care Ceaușescu aprecia că, „În cei 40 de ani de la făurirea Republicii Democrate Germane, harnicul și talentatul dumneavoastră popor a obținut sub conducerea Partidului Socialist Unit din Germania, realizări însemnate în edificare societății socialiste dezvoltate, întărirea potențialului economic, tehnico-științific și cultural al țării în ridicarea permanentă a nivelului de trai material și spiritul al oamenilor muncii.” (Rezultatele obținute de RFG, „gard in gard” cu RDG, nu erau, firește, menționate).
Tandemul Ceaușescu-Honecker a avut atunci inclusiv o întrevedere tete-a-tete, „prietenească” „Cu acest prilej, ce doi politicieni au subliniat dreptul fiecărui stat socialist de a urma o cale proprie spre socialism. Cele două pârți au reliefat necesitatea respingerii categorice a încercărilor statelor capitaliste de a se amesteca în treburile interne ale ţărilor socialiste, cu scopul de a le destabiliza“.– scria mass-media est-germană
Totodată, cu ocazia aniversarii RDG, Honecker a reiterat public necesitatea menținerii unității lagărului socialist, intrat deja în descompunere: „Promitem prietenilor noștri din întreaga lume că socialismul va dăinui veșnic pe pământul german, în patria lui Marx și Engels.“
In fapt, declarația a sunat ca o promisiune a dezastrului. La finele anilor 80, situația Republicii Democrate era departe de a fi înfloritoare, si cum ideologia nu ține de foame, mulți dintre est-germanii care nu mai întrevedeau alta soluție evadau către Vest; populația scăzuse de la 19 milioane în 1949, la 16 milioane, datoria externă era imensă, iar guvernul est-german era refractar la orice idee de reformă, inclusiv la Perestroika lui Mihail Gorbaciov. Sosit la Berlin, pe 6 octombrie 1989, pentru același eveniment, acesta observa, intr-un cadru restrâns, in timpul unei plimbări pe bulevardul central al capitalei est-germane: „Cred că cei care nu țin cont de viaţă, sunt amenințați de realitate.“
La 17 octombrie 1989, forțat de „colegii” săi de partid, Honecker trecea pe ordinea de zi a ședinței Biroului Politic, si demisia sa. In aceeași zi, a fost înlocuit cu Egon Krenz, prin vot unanim. In RDG, se jucase prima scenă a ultimului act comunist.
NEGAREA REALITĂȚII
Nicolae Ceaușescu avea dreptate – desigur, nu in privința Zidului, care încă exista bine mersi la acel moment -, ci referitor la faptul că anumite personalități de la Bonn acționau, în 1989, in scopul reunificării Germaniei. Liderul politic român de la București s-a situat atunci pe poziții staliniste, ferm hotărât in această problemă – el a acuzat guvernul Republicii Federale Germania de sprijinirea unor „cercuri revanșarde, fasciste”, declamând expresii preluate din arsenalului propagandistic al PCR din perioada interbelică, specifice, de altfel, si predecesorului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Negarea realității (fie ea întruchipată si de „un zid„, unul din cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece, o graniță fizică care, de la 13 august 1961, a transformat Berlinul de Est intr-o închisoare), era o practică dusă, de Ceaușescu, la rang de artă.
In opinia președintelui RSR, dictatura sa personala din România era democrație (mesaj politic vehiculat cu obstinență, ani de-a rândul), iar regimul comunist est-german, creat cu forța de URSS după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, era unul legitim și „democratic”. Evident, apărarea acestor „valori” însemna, pentru Ceaușescu, o datorie. Cancelarul vest-german Helmut Kohl avea însă o părere diametral opusă pe care a impus-o, fără violenţă, în toamna anului 1989.
„CEAUȘESCU, FII BOIER, FĂ ȘI TU CA HONECKER!”
Zidul Berlinului – negat de Nicolae Ceaușescu – a căzut în noiembrie, 1989. Ulterior, acest act istoric a fost invocat la Sibiu, când o serie de protestatari, care manifestau pașnic in fata Primăriei și a Comitetului Județean de Partid, au scandat pe 21 decembrie 1989,: „Ceaușescu, fii boier, fă și tu ca Honecker!”
Însă odată cu Zidul căzuse și Honecker; confruntat cu o asemenea perspectivă, Ceaușescu („boier” doar in viața privată, in rest „revoluționar de profesie”), nu avea de gând să cedeze.
ȘANSA RATATĂ
Dacă Ceaușescu ar fi spus populației, in ultimul său discurs ținut din balconul sediului CC al PCR, pe 21 decembrie 1989, că se retrage de la conducere, sau măcar dacă ar fi sugerat că a sosit vremea unei schimbări, probabil că evoluția ulterioară a evenimentelor ar fi fost complet diferită – dar aceasta singură șansă a fost ratată.
In mod ironic, domeniul in care excelase – negarea realității – a rapoartelor primite de la Securitate, a informațiilor venite din occident, a discuțiilor purtate in repetate rânduri cu Gorbaciov, practic, a tuturor semnalelor că epoca „de Aur” si a comunismului se încheiase, l-au adus, patru zile mai târziu, in fața plutonului de execuție din Târgoviște, unde, înainte de a fi ciuruit de gloanțe, condamnat în urma unui proces de fațadă, a intonat „Internaționala„.
Remarca ultimului lider al URSS, Mihail Gorbaciov, făcută pe 6 octombrie 1989, la Berlin, fie ea cu sau fără substrat, s-a dovedit o profeție împlinită.
citește si
MAURERFALL, DUPA 30 DE ANI | CADEREA ZIDULUI BERLINULUI
RAPORTUL LUI IULIAN VLAD CĂTRE NICOLAE CEAUSESCU
Stenograma întâlnirii de la Moscova dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, după reuniunea de la Malta.
PROCESUL LUI NICOLAE CEAUȘESCU – SONDAJ DE OPINIE
PROCESUL LUI NICOLAE CEAUȘESCU – SENTINȚA DE CONDAMNARE LA MOARTE
STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD
| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME
„Penitenciarul din Aiud. O sală austeră. O masă lungă, cîteva scaune şi fotolii. Este introdus Nicu Ceauşescu. Pare nesigur. I s-a spus că doi ziarişti îi solicită un interviu. La început, refuză, dar acceptă cînd află că sîntem de la Sibiu. Întrebat asupra motivului, răspunde:
„Am hotărît să nu mai stau de vorbă cu ziarişti – cu cei străini, ziariştilor români nu le-am acordat pînă acum nici un interviu, ei neprimind, probabil, aprobările necesare –, deoarece aceştia mi-au răstălmăcit spusele”.
Îi prezentăm întrebările, le citește şi cădem de acord să purtăm o discuție liberă, pe toate subiectele care ne interesează.”
În premieră națională, jurnalistii care au realizat interviul, au prezentat stenograma acestei discuții – fara „nici un fel de modificări asupra textului de bază – exceptînd unele corecturi de ordin gramatical –, tocmai pentru a nu cădea involuntar în păcatul unor răstălmăciri.[…] este şi motivul pentru care vor apărea o seamă de repetiţii, de reveniri asupra unor subiecte […]. Folosim acest prilej pentru a mulţumi generalului maior Nistor, preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, Ministerului de Interne, precum şi d-lui lt. Col. Vasile Tîrţan, comandantul Penitenciarului Aiud, pentru modul în care au înţeles să răspundă solicitărilor noastre de a facilita realizarea acestui interviu.
Cu toţii am înţeles că acţionau forţe străine
– Se cunoaşte că la teleconferinţa din 17 decembrie, situaţia de la Timişoara a fost premeditat prezentată în mod eronat de către fostul secretar general al partidului, respectiv că integritatea şi suveranitatea ţării este iminent ameninţată de forţe străine. Dumneavoastră, cînd aţi aflat de situaţia reală, ce măsuri aţi dispus la nivelul judeţului Sibiu?
Nicu Ceausescu: Cu toţii am înţeles că, la Timişoara, cu sprijinul unor agenturi străine, se acționează pentru destabilizarea ţării, situaţia tinzînd spre agravare, din moment ce s-a decretat stare de necesitate. Eu am interpretat situația ca fiind deosebit de gravă, de aceea am şi afirmat că, în acest caz, nu-i stare de necesitate, ci este stare de război, dată fiind acţiunea unor forţe străine în interiorul ţării. Pe acest considerent m-am bazat cînd, referindu-mă la posibilitatea ca Sibiul să fie atacat, noi să tragem în duşmani fără somaţie. Nici un moment nu m-am gîndit să tragem în populaţie! Ar fi fost un nonsens. Despre situaţia reală am aflat miercuri după-amiază, şi atunci am şi dispus măsurile de-a nu se trage, deşi vizavi de situaţia care era în judeţul Sibiu, în acea perioadă, personal – şi nu ştiu dacă cineva va crede sau nu – nu credeam că se va întîmpla ceea ce s-a întîmplat în zilele de 21 şi 22 şi, după cîte am înţeles mai apoi, pînă în zilele de 30-31 decembrie. Adevărul este că, după cum se prezenta situaţia la Sibiu în acel moment, era foarte greu să prevezi că la noi s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat. Puteau să fie demonstraţii – asta nu era nici o problemă – dar, ca să se ajungă să se tragă în populaţie, asta n-aş fi putut să cred că se va ajunge.
– De ce credeţi că s-a ajuns aici?
Nicu Ceausescu: De ce? Să ştiţi că este foarte complicat de dat un răspuns. Sînt foarte împărţite părerile. Dar, părerea mea este că undeva s-a greşit. Şi s-a greşit fie din instinct de conservare – care poate să apară în asemenea situaţii –, fie datorită unui plan premeditat.
– Premeditat, în ce sens?
Nicu Ceausescu: Plan premeditat în sensul de-a se trage… Sînt foarte multe întrebări care se pun şi la cale nu se răspunde, inclusiv dv., în „Tribuna”, aţi pus o serie întreagă de întrebări pe aceste probleme, dar nu numai presa din Sibiu, ci şi, în general, cea din ţară, pe care am reușit cît de cît s-o citesc aici… Bun. Sînt foarte multe… întrebări. Una este „Cine a tras primul pe 22 decembrie?” pentru că, pe 21 decembrie, lucrurile sînt clarificate. Adică, dimineaţa, primele focuri în Piaţa Republicii, le-a tras Armata, este cert, lucru-i stabilit. Urmează să vedem dacă martorii vor mai recunoaște sau nu acest lucru. Ăsta-i rolul procesului…
De asemenea, seara, cei de la Interne au tras la Miliţie, asta de asemenea fiind stabilit cu claritate. Oricum, în ambele situaţii din 21 decembrie, atît Dragomir (n.r. Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu în decembrie 1989), cît şi Rotariu trebuiau să facă raport. Nu le-au mai făcut… Adică, primul – de ce s-au tras acele focuri de avertisment. Pentru mine este o surpriză, pentru că focul de avertisment, după cîte am învățat eu şi după cîte confirmă toată lumea, se trage pe verticală. După cîte am înțeles eu, Armata era plasată la pensiunea „Dunărea”. Or, ca să spargi geamul cu foc pe verticală la un birou de la Direcția comercială (deasupra clădirii C.E.C. – n.r.) este o abatere gravă de la verticalitate.
– Probabil, unul dintre cei care au tras a ţinut arma mai jos. Posibil să fi fost, totuşi, foc de avertisment, dar…
Nicu Ceausescu: Din ceea ce am discutat eu cu Dragomir – de fapt, am relatat şi în faţa instanţei – am înțeles că un elev a fost lovit de demonstranți şi, probabil, în lovire a declanşat foc de averstiment în cădere…
– Dar, se ştie, nu a fost un foc de avertisment, adică doar un singur foc, ci rafale…
Nicu Ceausescu: Da, rafală. După aceea, Dragomir a declarat că a tras un pluton cu arme automate, deci n-a fost doar un foc. Sper că specialiştii au făcut probă balistică… Deşi, dacă s-au tras peste 1 milion de cartuşe (nu atunci, desigur), este destul de complicat pentru specialişti să stabilească cine anume a tras şi cînd. Pentru focurile trase în Piaţa Republicii este ceva mai simplu de stabilit autorii, pentru că, în 21 decembrie, pînă seara în jurul orei 22, cînd s-a tras la Miliţie, în Sibiu nu s-a mai auzit nici un foc.
citește si 
DOSARUL SIBIU – declarațiile martorilor
– Aş vrea să relev un aspect deosebit de important, reieşit din desfăşurarea tuturor proceselor de la Sibiu legate de evenimentele tragice din decembrie 1989, inclusiv din „Procesul celor 7“. Rotariu a afirmat şi a susţinut în toate depoziţiile sale, inclusiv în instanţă şi în ultimul cuvînt avut înaintea pronunţării sentinţei, că a avut numeroase convorbiri cu dv. – directe sau telefonice – şi că de fiecare dată i-aţi spus personal „să nu se folosească arme, să nu se tragă, în nici un caz“. Acelaşi lucru a reieşit şi din depoziţiile lui Petrişor, Silvestru şi Pescaru – depoziţii susţinute şi în instanţă. Se poate deduce că aţi aflat adevărata stare a lucrurilor de la Timişoara şi, deci, că nu se impunea a se face uz de arme în Sibiu?
Nicu Ceausescu: Despre evenimentele de la Timişoara m-am informat de la primul secretar, Radu Bălan, asupra situaţiei în general şi asupra numărului morţilor. El mi-a spus că sînt în jurul a 57-58 de morţi – asta fiind miercuri. Discuţii despre situaţia din Timişoara erau şi în sediul (Comitetului Judeţean n.r.);o serie de oameni avînd rude, prieteni acolo, au aflat cîte ceva… Apoi, italienii au dat la TV, marţi seara, preluînd ştiri de la unguri, că au fost 2000 de morţi. Atunci mi-am zis:„Stai, dom’le, 2000 de morţi e un lucru grav…”. Cei din Bucureşti nu-mi spuseseră despre aşa ceva, ci că n-a fost nimica, ci doar nişte acte de devastare… Deci, linia care s-a dat la teleconferinţa din 17 decembrie a fost, practic, menţinută uniform pînă în ziua de 22 decembrie, cînd eu am aflat de plecare (a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu n.n.). Deci, am vorbit cu şeful securităţii statului, cu adjunctul lui, cu ministrul de interne, cu Bobu, inclusiv cu maică-mea, şi-am întrebat:„Ce se întîmplă?” De peste tot mi se răspundea:„Nimic. Totu-i linişte şi frumos…”. După aia, te trezeşti cu…
citește si 
STENOGRAMA TELECONFERINTEI din 17 decembrie 1989
– Cu tatăl dv. n-aţi vorbit?
Nicu Ceausescu: Nu. După 9 decembrie, n-am mai vorbit cu el. Deci, 9 decembrie, cînd l-am văzut ultima dată. Pleca la o şedinţă… Am trecut pe-acasă… „Bună-ziua, Bună-ziua” şi-am plecat.
– Vă rog să ne răspundeţi la o întrebare cu caracter mai general:ce părere aveţi de Revoluţia românească din decembrie ’89?
Nicu Ceausescu: Era necesară o schimbare, şi-mi pare un lucru foarte normal şi era evident că se va produce. Toată problema era cum se va produce… După părerea şi dorinţa mea, se putea produce foarte simplu, fără să moară nimeni şi fără nici un act de violenţă.
– Cine să facă această schimbare?
Nicu Ceausescu: Poporul! În orice istorie pe care o luăm sînt două soluţii:fie lovitură de stat – şi-atunci să se organizeze într-un grup, cu ajutorul unor forţe, de regulă, cele care posedă armament – fie printr-o revoltă populară, sau revoluţie, cum vreţi să-i spuneţi. În orice caz, eu am altă concepţie despre Revoluţie.
– Totuşi, eu cred că exista şi a treia cale:calea sovietică, revoluţia de sus în jos.
Nicu Ceausescu: Da, dar şi revoluţia de sus în jos se putea face foarte simplu. Revoluţia din decembrie se putea face foarte simplu:se putea retrage (Nicolae Ceauşescu n.r.), foarte simplu, la Congresul al XIV-lea, fără nici o problemă…
citește si 
CONGRESUL XIV – ULTIMUL CONGRES AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
– Exact. Şi asta aştepta toată lumea, mai ales în condiţiile ştiute, în care se aflau ţările din Europa de Est… Era mult mai înţelept.
Nicu Ceausescu: Exact. De fapt, şi eu personal (nu o spun post-factum), am ajuns la o concluzie, sub acest aspect. Faptul că s-a început foarte tîrziu cu problema realegerii (a lui Nicolae Ceaușescu la Congresul al XIV-lea, n.r.) a fost pentru mine clar că se merge pe ideea că la Congres, „mă retrag, pot să rămîn într-o funcţie onorifică, fără nici o putere executivă, de nici un fel” – asta nu era nici o problemă.
– Simbolic, deci…
Nicu Ceausescu: ... şi cu astea lucrurile s-ar fi terminat. După aceea, văzînd că problema cu realegerea a apărut prin septembrie, mi-am zis:„Stai un pic, lucrurile nu sînt, pesemne, clare…”. De fapt, urmărind presa şi evoluția evenimentelor, după prima clătinare, de fapt după R.D.G., s-a văzut destul de brusc urmarea. Ce intenţii au fost? Sau că era o intenţie de retragere sau nu, asta este foarte greu să spun, pentru că nu am discutat cu el.
– Eu, cînd v-am pus această întrebare, mă gîndeam dacă la fostul Secretar General al Partidului nu exista voinţa politică de-a face nişte schimbări – nu neapărat să se retragă –, ci de-a alinia România la schimbărilesurvenite în ţările socialiste. Fiindcă întregul popor aştepta astfel de schimbări… S-au plătit datoriile externe…
Nicu Ceausescu: Ştiu, aşa este. Da, toată lumea aştepta, după achitarea datoriilor externe, în luna martie 1989, un moment de relaxare, de destindere. Problema care o puneţi o intrepretez în felul următor:o dată cu vîrsta, devii conservator. Aceasta-i o realitate pe care nimeni, indiferent cît şi-ar impune, nu o poate ignora. Discuţii pe tema asta sînt în toată lumea şi vor mai fi „n” ani, cu „n” tinzînd spre infinit, dacă Pămîntul va mai exista… Deci, din punctul acesta de vedere, nu cred că avea (Nicolae Ceauşescu n.r.) de gînd să facă schimbări. Adică, o aliniere a României, vis-à-vis de anumite schimbări în Uniunea Sovietică, nu.
– Nu numai din Uniunea Sovietică
Nicu Ceausescu: Da, în general din Europa Răsăriteană, în care această aliniere a apărut sub două aspecte. Unii care declarau că sînt de acord cu măsurile pe care le întreprindea Gorbaciov, şi alţii care erau, sub o formă sau alta, reticenţi. Noi, eram reticenți pe faţă. Adică, spuneam că tot ceea ce s-a făcut în România s-a făcut acum 20 de ani. Doar asta se sublinia în toate cuvîntările…
– Deci, credeţi că n-a existat voinţa asta politică…
Nicu Ceausescu: Nu, în nici un caz! Invers, da, să demonstreze că numai el avea dreptate. Păi, de aia am şi mers pe calea retragerii. Adică nu pe schimbarea unui guvern, anumiţi demnitari, şi aşa mai departe…
– Toată lumea ştia că, de fapt, în România cel care conducea era Nicolae Ceauşescu, nu guvernul, care a fost marginalizat…
Nicu Ceausescu: Da, dar şi el are partea lui de vină… Fiecare are partea sa de vină… Nu pledez pro-cauza, ori pro-familia…
– În ce măsură conducerea superioară era informată de realitatea din ţară?
Nicu Ceausescu: În această problemă, principalul sînt informaţiile. Primul lucru – trebuia să ai informaţii. Or, aici, la noi, problema era foarte simplă:informaţiile nu veneau decît printr-un singur canal. În momentul cînd te informează un singur om, apare subiectivismul…
– Care era canalul, cine era omul?
Nicu Ceausescu: Cum cine? Internele… Era de notorietate publică, ştie toată lumea, am afirmat şi în proces. Deci, practic, informarea de partid dispăruse, sau se reducea la ceea ce transmiteau şi pe linie de Interne… În mod voit erau camuflate informaţii privitoare la situația din economie, de care răspundea, în primul rînd, guvernul, incapabil de a asigura materiile prime. Şi, de-aici, toate necazurile. Fac o paranteză: este foarte simplu să spui că avem de toate… Ca să nu superi (pe Nicolae Ceaușescu – n.r.), îi dai numai informații bune, lăsîndu-i, astfel, impresia şi alimentîndu-i convingerea că totul este bine şi decurge aşa cum ai stabilit. Într-o ţară unde conduce un partid unic de guvernămînt, cum era la noi, răspunderea, în întregul sistem, revenea automat conducerii partidului…
– Dar nu credeţi că secretarul general al Partidului s-a complăcut să primească de la Interne, ca să nu zic că a cerut numai astfel de informaţii?
Nicu Ceausescu: Trebuie să fac o analiză foarte serioasă ca să dau un răspuns cît mai complet şi mai exact, ceea ce, desigur, nu pot să fac acum. Oricum, părerea mea este nu numai că s-a complăcut, dar cred că a şi provocat şi impus această manieră de a fi informat... Vedeţi dv., este exact precum în povestea aceea, cînd începi să-i spui unui copil de mic că-i deştept, iar el ajunge la concluzia că-i deştept toată viaţa. Or, discutînd foarte serios, la un moment dat s-a creat un cerc din anumite persoane, şi toate informațiile – şi din interiorul cercului spre exterior şi invers – erau filtrate şi trimise numai acele care le conveneau lor…
– Vă propun să ne referim la un exemplu concret, de notorietate publică. Am în vedere nivelurile cantitative ale recoltelor produselor agricole raportate anul trecut…
Nicu Ceausescu: După cum cunoaşteţi, eu am interzis nu numai publicarea în presa judeţului a producţiilor „umflate”, ci şi unităţilor agricole să-mi raporteze, sau să raporteze organelor tutelare obţinerea de recolte… măsluite. La ce ne-ar fi folosit? Să mîncăm noi… diferenţele.
– Convingerea mea este că Secretarul general al Partidului, oricît de izolat de realităţile concrete ar fi fost la un moment dat, nu putea – dacă n-ar fi vrut-o el personal – să fie dezinformat într-o asemenea măsură. Să nu uităm că a lucrat şi la Ministerul Agriculturii…
Nicu Ceausescu: Corect, absolut corect. Eu ştiu unde doreau americanii să ajungă cu producţiile. Şi, cu toată agrotehnica de care dispun şi pe care o cunoaştem, n-au reuşit. La noi, să iau exemplul cartofului, mai mult de 35 t/ha, în condiţii pedoclimatice şi agrotehnice excepţionale, nu se pot produce. Şi ei vin cu… 80 t/ha?! Or, orice plantă are propriile sale limite biologice de producţie… Deci, practic, dublu şi ceva în plus!
– Ajutaţi-ne să înţelegem, totuşi, ce s-a urmărit prin această păguboasă strategie, ca să nu-i zicem politică, de raportare falsă a producţiilor agricole.
Nicu Ceausescu: Ce s-a urmărit? Un lucru foarte simplu, care l-am spus în multe împrejurări, dar nu în presă, într-adevăr. S-a urmărit să se demonstreze că agricultura socialistă şi cooperatistă este superioară, sub toate aspectele, agriculturii… nesocialiste, deci privatizată, sub o formă sau alta, deşi, într-un fel sau altul, ca să faci o agricultură eficientă, rentabilă, oamenii tot trebuie să se asocieze. Aşa-i, în toată lumea, pentru că altfel nu răzbeşti. Să luăm cazul judeţului Sibiu. Cîţi oameni, cîţi ţărani avem în agricultură? Vă spun eu: în jurul a 12.000. Media de vârstă? În jurul a 60 de ani. Cît la sută femei? Circa 90 la sută. Totul, raportat la o populaţie de aproape o jumătate de milion. Şi-atunci, cine lucrează? Desigur, sînt de acord cu privatizarea în agricultură, dar ea trebuie făcută cu cap, deci cu ştiinţă, cu tact şi cu răbdare. Este o realitate axiomatică faptul că, indiferent în ce ţară, omului trebuie să-i asiguri un cîştig, un mijloc sigur, garantat, de subzistenţă civilizată. Am înţeles că s-au făcut deja primii paşi în privatizarea agriculturii. Foarte bine! Oamenii au primit pămînt sau au luat pămînt, în condițiile legii, cît au considerat că pot să lucreze. Asta, deocamdată. Se pune întrebarea? Trebuie să angajeze oameni pentru muncă? (valabil şi pentru sectorul liberei iniţiative, din sfera micii industrii, serviciilor ş.a.), pentru că respectivii sau respectiva familie sau grup de asociaţii n-au, efectiv, posibilitatea să cultive, să producă cît şi-au propus de pe terenurile lor. Mai apare şi activitatea de vînzare a produselor. Deci, devii producător şi negustor, fără a apela la intermediari, care să-ţi vămuiască veniturile. Aşadar, trebuie să-ţi angajezi muncitori? Trebuie. Trebuie să le asiguri retribuţia? Trebuie. Aicea este toată problema reuşitei în acţiunea de privatizare!
– Credeţi că, sub raportul eficienţei, proprietatea privată este superioară sau nu proprietăţii socialiste?
Nicu Ceausescu: Da, este, şi-i absolut normal. De ce? Pentru că, atîta timp cît nu există o concurenţă este ca în povestea aia:alergi de unul singur şi eşti tot primul… La noi, nenorocirea nu consta doar în asta; nu numai că nu exista concurenţă, dar toate lucrurile erau excesiv dirijate. Sigur că era doar un singur avantaj:asigurai, cît de cît, la toată lumea, salarii şi asta, pentru că, practic, statul subvenţiona toate sectoarele şi domeniile de activitate. Înţeleg că acest lucru se întîmplă şi acum, în primul rînd în industrie. Ca să revin la necazul de fond, vreau să vă spun că, la Congresul al XIV-lea, trebuia redus, din venitul naţional, fondul de dezvoltare de la 22 la 20-25%, pentru că o dezvoltare excesivă nu numai că nu se mai impunea, dar nici nu mai avea şanse de reuşită, nu mai mergea… Şi aşa s-au făcut anumite lucruri care nu-şi aveau sensul. După mine, nici combinatele de la Midia şi Călăraşi nu-şi aveau sensul şi, desigur, nu numai acestea. Adică, la nevoile de oţel ale României, şi la resursele mineraliere pe care nu le mai prea avem de mai multă vreme, deci trebuia să le importăm pe devize grele, ce nevoie mai era de aceşti mamuţi, care mergeau doar pe materia primă de la ruşii… Dar, să vorbim deschis:carnea noastră unde se ducea? Acolo de unde aduceam minereul, dar şi petrolul…
– Să revenim la formele de proprietate. Sub raport social, care dintre cele două forme vi se par mai bune, mai eficiente, mai pretabile la noua economie a României postrevoluţionare?
Nicu Ceausescu: A treia… Trebuie să existe o îmbinare, o armonizare a celor două forme. Nu trebuie avut în vedere doar individul ca atare, ci şi colectivitatea; trebuie să coexiste, deci, o armonie cît mai benefică între şi pentru individ şi colectivitate. Aici, la această osmoză trebuie ajuns în procesul de democratizare a economicului şi socialului. Comunismul vorbea de om, dar se interesa, efectiv, doar de mase, aproape ignorînd individul, ceea ce desigur n-a fost corect deloc şi, precum s-a văzut, nici bine pentru români. Trebuie să te intereseze fiecare om în parte, dar şi masa, în același timp.
– Ce părere aveţi despre marxism, în general?
Nicu Ceausescu: Ooo! Păi dacă mă întrebaţi pe mine despre marxism, să ştiţi că n-aţi nimerit-o… Am o părere proastă. Mă explic imediat. N-am studiat marxismul în mod exhausiv; aş zice că nu l-am studiat – ceea ce înţeleg prin studiu – aproape deloc, pentru că nu m-a interesat. În multe teorii de-ale lor, Marx şi Engels au revenit asupra conceptelor elaborate privind revoluţia, probabil dîndu-şi seama că nu-i chiar cum o gîndesc ei, deşi au trăit destul ca să se convingă că orice revoluţie duce la autocraţie… Posterior, au existat destui gînditori, dar şi practicieni în de-ale revoluţiei, care au continuat să creadă în ideea înfăptuirii revoluţiei permanente, a revoluţiei mondiale. Unul dintre ei a fost Troţki, cel care a şi plătit eroarea de-a persista în acest caz, lucru atestat şi de evenimentele din Mexic. Mă rog, asta-i altă poveste… Dar de aici şi pînă la un sistem totalitar este o distanţă foarte mare. De ce? Pentru că în momentul în care instalez o dictatură – şi asta a fost eroarea fundamentală! – n-ai nici o șansă ca să determini dispariţia luptei de clasă. Deci, ăsta este înţelesul termenului:ai o dictatură – unii dictează, alţii execută – exact cum ne-o relevă etimologia cuvîntului.
– Am înţeles, din ceea ce aţi spus dv., că marxismul generează o dictatură…
Nicu Ceausescu: Dictatura apare automat, ca, mai apoi, să se ajungă, inevitabil, la situaţia ca toţi să depindă de unul singur, ceea ce, desigur, nu numai că nu-i corect, dar nici nu-i de dorit, precum s-a văzut de mai multă vreme. Eu, personal, desfid orice fel de dictatură.
– Cu marxismul ne-am lămurit. Puteţi să ne spuneţi ce ideologie vă este mai apropiată?
Nicu Ceausescu: Aaa! Asta-i cu „dus şi întors…”. Eu mi-am explicat, mai înainte, punctul de vedere în acest sens. Totuşi, în completare, pot să vă spun că o democraţie, dar în adevăratul înţeles al cuvîntului, nu trebuie să ducă, în nici un caz, la anarhie. De fapt, eu, în concepţiile mele, sînt mai liberal. De altfel, şi în comportament, s-a văzut, mă rog…
– Dacă d-l Radu Câmpeanu citeşte acest interviu, de bună seamă că se va bucura…
Nicu Ceausescu: … liberal nu în sensul luptei pentru putere, care este cu totul altceva. Eu n-am cunoscut platformele politice ale partidelor angajate în primele alegeri libere din această primăvară. Am întrebat despre platformele principalelor partide şi am dedus că nu există deosebiri esenţiale, dar toate doresc înfăptuirea unei democraţii reale în România, ceea ce-i lucrul cel mai important. Şi asta este bine. Rezumînd, eu împărtăşesc acea ideologie care serveşte cel mai fidel o democraţie reală.
– Puteţi să ne răspundeţi sau nu:cu cine aţi votat? Se ştie că votul este secret doar pînă cînd este exprimat, după aceea…
Nicu Ceausescu: Eu? Votul este în funcţie de conştiinţa fiecăruia. Răspund foarte clar, am votat cu cei de la F.S.N. Niciodată nu mi-am ascuns convingerile. Nu pentru că, aşa cum se susţine de către unii, ar fi, într-un fel sau altul, urmaşii comuniştilor. Nu. Ci pentru că, cel puţin, pe unii dintre aceştia îi cunosc. M-am uitat şi eu, normal, pe listele candidaţilor. Era normal să-l votez pe cineva pe care-l ştiu cît de cît… De exemplu, am aflat că şi avocata mea, d-na Paula Iacob, era pe lista candidaţilor unui partid pentru Senat. Chiar îi zisesem, desigur, după alegeri:„De ce nu mi-aţi spus că vă votam pe dv., pentru că vă cunosc…”. Pe cine era să votez în noianul de partide? Parcă-s vreo 82…, chiar dacă nu toate au participat la alegeri. Cert este că nu vor rămîne toate pe scena politică a ţării. Democraţiile cele mai vechi şi puternice din lume se bazează pe acţiunea unui număr restrîns de partide care participă la actul de guvernare. Din această situaţie rezultă întrebarea:cum stăm cu marxismul?
– Să fi fost marxiştii precursorii dictaturii proletariatului?
Nicu Ceausescu: Cred că da, pentru că Marx şi Engels ce prevedeau? Că, odată cu dezvoltarea mijloacelor de producţie şi a forţelor de producţie se va conştientiza proletariatul, iar, odată cu aceasta, îşi vor da seama că, de fapt, ei, proletarii, sînt cei care produc plus-valoarea, care, în numele lor, este luată de un grup de persoane sau de o persoană, şi atunci trebuie să fie o echitate în repartizarea a ceea ce a mai rămas din surplusul rezultat. Nu este ăsta, oare, un prim pas spre apariţia, dezvoltarea şi-apoi consolidarea unei dictaturi, de care cu toţii ne-am săturat? În partidele comuniste din toate ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cu o democraţie reală, cu excepţia japonezilor, care au un partid comunist destul de puternic, dictatura nu are condiţii să se dezvolte, şi-apoi să se afirme, tocmai datorită pluripartidismului, care menţine, printr-o opoziţie ponderată, nu extremistă, un echilibru de forţe. Această realitate istorică este, dacă vreţi încă „un vot de blam” pentru marxismul care, iată, după numai şapte decenii, şi-a dovedit anacronismul în constituirea socialismului şi comunismului „biruitor…”.
– Apropo, care credeţi că va fi viitorul partidului comunist, în contextul românesc, şi, într-un context mai larg, al ideii de comunism – ca ideologie şi politică?
Nicu Ceausescu: Sînt două probleme, cred eu, foarte simple. Din punct de vedere ideologic, unele aspecte teoretice pot să facă obiectul unor strategii în evoluţia politică mondială, dar cea mai mare parte din ele trebuie abandonate, date la o parte. Din materialismul dialectic şi istoric, dar mai ales din aşa-zisul „socialism ştiinţific”, trebuie reţinute numai conceptele care privesc grija faţă de om – ca individ, dar şi ca, desigur, colectivitate. Dacă, timp de 20 de ani, comunismul a fost bun sau a fost rău, ne putem da seama fiecare… Dar, ar fi înţelept să se reţină şi menţină din el ceea ce a fost cu adevărat bun pentru om, pentru nevoile sale. Nu poţi şterge totul cu buretele… Nu merge… Uite, eu discut cu oamenii din închisoare, care tot aşteaptă un decret care, cred ei, îl va da noul guvern al ţării… Le tot zic:„Măi oamenilor, voi v-aţi obişnuit cu un sistem (al decretelor de graţiere sau amnistie n.r.). Dar sistemul acela s-a schimbat, o dată cu revoluţia…” Dar ei, oricît le explic, nu pot să înţeleagă.
De 45 de ani, lumea s-a obişnuit cu un sistem. Este foarte greu să-i tragem de-o parte aceşti 45 de ani şi, oricum, nu peste noapte… Şi ce punem în loc? Aicea-i problema! Trebuie, mai ales, să învăţăm să nu mai repetăm greşelile care ne-au adus unde ne-au adus… Din păcate – aşa cum ne-o dovedeşte Istoria – greşelile fundamentale au, nu în puţine dintre cazuri, un dezastruos caracter de repetabilitate… Deci, din orice situaţie de fapt, din orice eveniment, indiferent de factura lui, societatea, dar şi individul, trebuie, necondiţionat să înveţe ceva, ceva care să-i folosească pentru mai binele de mîine. Dacă nu trage nici o concluzie, se autoexpune greşelii care-l poartă înapoi, la punctul de unde a plecat iniţial. Interesul primordial al colectivităţii şi individului trebuie să fie nerepetarea greşelilor.
– În acest context, ce părere aveţi de viitorul P.C.R.?
Nicu Ceausescu: Viitorul P.C.R.? Care P.C.R.? Nu mai există P.C.R. Sau, s-ar putea, dar eu nu cred că mai există… Am înţeles că s-a autodizolvat…
– Acceptînd că P.C.R. nu mai există, ce şansă acordaţi unei ipotetice reînvieri a P.C.R., a comunismului în ţara noastră?
Nicu Ceausescu: Şansă? În ce sens? Să strîngi 251 de adepţi şi să înregistrezi partidul la judecătorie? Asta-i o chestiune pur formală… Problema este dacă acest partid ar mai putea cîştiga aderenţi în mase… Ştiu şi eu? Depinde ce platformă politică îşi propune. Ce şi-ar putea propune, în viitor? Ce poate să aducă nou pentru a regenera, ca partid comunist, şi pentru a nu repeta greşelile comise anterior? Nu, în nici un caz! Sub aceeaşi formă, cu acelaşi program, P.C.R. nu va reînvia niciodată, deşi cei aproape 4 milioane de foşti comunişti mai trăiesc, ca să nu-i mai adun şi pe utecişti… Ce vor face cei aproape 4 milioane de foşti membri de partid? Este o problemă foarte complicată. Eu am stat de vorbă cu vreo cîţiva, din diverse medii… Am înţeles că, deocamdată, este o nebuloasă în ei, în tot ce se întîmplă cu ei. Nu că-i ignor, dar, acum, mă gîndesc ce fac eu, neinteresîndu-mă cîtuşi de puţin, nici partidul, nici politica.
– Dar, v-a interesat politica vreodată?
Nicu Ceausescu: Politica? Da, m-a interesat. Dacă nu mă interesa politica, nu vă puteam oferi unele răspunsuri astăzi.
[interviu realizat de jurnaliștii Lucian Jiman şi Rudolf Kamla din Sibiu, care s-au deplasat in închisoarea de la Aiud si l-au intervievat in exclusivitate pe Nicu Ceausescu, in timp ce acesta era in detenție]
citește si
STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (II)
STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (III)
STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (IV)
STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (V)
CONSPIRAȚIA – dezvăluiri din culisele revoluției române, într-un interviu cu Nicolae Militaru (II)
CONSPIRAȚIA – dezvăluiri din culisele revoluției române, într-un interviu cu Nicolae Militaru (III)
„REVOLUȚIA S-A SUPRAPUS CU UN PUCI MILITAR COORDONAT DE KGB”
Pactul de la Varșovia
Galerie
Această galerie conține 4 fotografii.
Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit, oficial, Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală, a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, inițiată de liderul sovietic, Nikita Hruşciov, ca replică la alianța NATO, fondată în 1949. Pactul a fost semnat la 14 mai 1955, de toate statele comuniste din Europa Răsăriteană – cu excepția Iugoslaviei -, respectiv URSS, Albania, Bulgaria, Republica Democrată Germania, Cehoslovacia, Polonia, România şi Ungaria, şi a intrat în vigoare la 5 iunie 1955. Continuă lectura
COLECTIVIZAREA, ÎN VIZIUNEA LUI GHEORGHIU-DEJ
Galerie
Această galerie conține 3 fotografii.
„Mergeți la țăranul aşa-zis țăran. N-are cum să fie un țăran care să nu aibă câteva păsări, câteva găini, rațe. Trebuie să ne gândim ca în această perioadă țăranul să plătească. Nu plătește, executarea!” – Gheorghe Gheorghiu-Dej, la plenara CC al PMR din 15-16 mai 1950. Continuă lectura
Evenimentele zilei în istoria lumii – 30 martie
Galerie
Această galerie conține 12 fotografii.
Roman I, domn al Moldovei (1392-1394), se intitulează „marele şi singurul stăpânitor” al Moldovei – „cu mila lui Dumnezeu | Statele Unite cumpăra, de la Rusia, Alaska și insulele Aleutine | Se naște Nicolae Rădescu, general român şi prim-ministru al Românie | Încercare eșuată de asasinat împotriva președintelui american, Ronald Reagan | Televiziunea Al Jazeera difuzează o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak | Palestinienii din Gaza lansează Marele Marș al Întoarcerii, o serie de demonstrații în masă, săptămânale, de-a lungul gardului dintre Gaza și Israel Continuă lectura
AMINTIRI DIN COMUNISM 