Războiul din Ucraina – 6 octombrie 2022, ZIUA 225

Putin spune că Rusia va „stabiliza” situația în cele patru regiuni din Ucraina, pe care le-a „anexat” săptămâna trecută | Zelenski cere denunțarea decretului lui Putin, prin care centrala nucleară Zaporojie a trecut unilateral în proprietatea Rusiei | SUA afirmă că Ucraina este responsabilă pentru asasinarea fiicei aliatului președintelui Vladimir Putin, Aleksandr Dughin | SUA afirmă că sunt „pregătite” pentru o soluție diplomatică cu Rusia, referitor la conflictul din Ucraina | Joe Biden nu exclude o întâlnire cu Vladimir Putin, la summit-ul G20 din noiembrie | Polonia spune că „ar putea transporta” arme nucleare cu avioanele sale Continuă lectura →

Rușii și-au luat rămas bun de la ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov

Rușii și-au luat rămas bun de la ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, în cadrul unei înmormântări care a fost ignorată de președintele rus, Vladimir Putin. Continuă lectura →

„Lumea este mai aproape de războiul nuclear decât în timpul crizei rachetelor din Cuba”

Nina Hrușciova, al cărui străbunic a fost liderul Uniunii Sovietice în timpul crizei rachetelor cubaneze din 1962, a avertizat că războiul din Ucraina pare a fi mai periculos, deoarece niciuna dintre părți nu pare dispusă să „retragă”. Continuă lectura →

NIKITA HRUȘCIOV – momente cheie

Această galerie conține 3 fotografii.

Prezidiul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) aprobă transferul Crimeei către Republica Sovietică Socialistă Ucraineană | Nikita Hrușciov îl denunță pe Iosif Stalin, la cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice | Nikita Hrușciov devine premierul URSS, precum și prim secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) | Începe construcția Zidului Berlinului Continuă lectura →

Lee Harvey Oswald l-a asasinat pe J. F. Kennedy la ordinul sovieticilor – susține fostul șef al CIA

Această galerie conține 7 fotografii.

Lee Harvey Oswald a fost un asociat KGB, instruit personal de liderul sovietic, Nikita Hrușciov, să îl asasineze pe președintele SUA, J. F. Kennedy. La scurt timp după aceea, sovieticii s-au răzgândit și lui Oswald i s-a spus să renunțe la plan. Dar Oswald, orbit de „dragostea sa pentru URSS”, a refuzat. Cartea, intitulată „Operațiunea Dragonul: În culisele războiului secret al Kremlinului contra Americii” (Operation Dragon: Inside the Kremlin’s Secret War on America; Encounter Books, 23 februarie 2021), aruncă încă o poveste peste teancul deja supra voluminos al teoriilor asasinării lui JFK. Continuă lectura →

Serghei Hrușciov, despre Crimeea: „odată capul tăiat, nu mai plângi după păr”

Serghei Hrușciov, fiul lui Nikita Hrușciov, își amintește de transferul Crimeei din 1954, din Rusia sovietică, în Ucraina sovietică. La acea vreme a fost o decizie fără controverse, dar mai târziu, după căderea Uniunii Sovietice, pierderea Crimeei a fost văzută într-o lumină negativă de publicul rus. Continuă lectura →

Lucrările lui Marx și Engels despre români: „chestiunea Basarabiei” si abuzurile comise de ruși

Politica separatistă din 1924 a PCdR (Partidul Comunist din România), care susținuse încă de la înființarea sa teza că România trebuie dezmembrată, iar Basarabia „retrocedată” Uniunii Sovietice, militând deschis pentru îndeplinirea aceste „deziderate”, a fost denunțată după 40 de ani, de Gheorghiu-Dej si liderii PMR, aceștia argumentând că această poziție le fusese impusa comuniștilor români de Komintern.

In ceea ce il privește pe Gheorghiu-Dej, se poate vorbi chiar de o „abilă orchestrare a redeschiderii litigiului pe tema Basarabiei”¹ -chestiune care va fi îngropată odată cu decesul sau, in 1965. Mai întâi, a fost o etapă de pregătire diplomatică, constând în asigurarea sprijinului unei mari puteri mondiale (China). A urmat pregătirea ideologică, declanșată prin denunțarea fățișă și publică a „lozincilor false” din perioada interbelică și după cel de-al Doilea Război Mondial.

În contextul eforturilor liderilor comuniști de la București pentru fundamentarea ideologică a litigiului cu Moscova, în legătură cu teritoriile românești ocupate abuziv de URSS, descoperirea unor manuscrise inedite ale lui Karl Marx în arhiva Institutului internațional de istorie socială din Amsterdam, în care „părintele comunismului” condamna în cuvinte dure politica rusească față de principatele române Moldova și Țara Românească și îndeosebi „răpirea și ocuparea Basarabiei”, au reprezentat vârful de lance al campaniei de denunțare initiate de Gheorghiu-Dej.

Promotorii comuniști ai liniei naționale au apreciat că cea mai potrivită abordare, din punct de vedere tactic, in chestiunea ruseasca, ar fi găsirea unor argumente în interiorul sistemului – acestea erau acum identificate chiar „la rădăcina”, fiind emise de însăși clasicii învățăturii marxiste – Marx și Engels³. Strategia se baza pe faptul ca, in logica ecuației, combaterea părinților marxism-leninismului de către Moscova, ar fi pus intr-o mare dificultate conducerea URSS.

Copii după însemnările în manuscris ale lui Marx, pe marginea lucrării istoricului francez Elias Regnault, Histoire politique et sociale des Principautés Danubiennes (1855), care aveau, la rândul lor, ca sursă scrierile lui Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Ion Eliade Rădulescu, precum și studiile unui autor englez necunoscut, au fost obținute după îndelungi tratative desfășurate, începând din 1959, cu Academia din Amsterdam.

Conducerea PMR a considerat însă că adevărul în chestiunea Basarabiei nu se putea rosti în acel moment si in condițiile date, pentru că „ar fi antrenat inevitabil o dispută cu o mare putere care ar fi acuzat imediat România de intenția de revizuire a granițelor statornicite”².

Ulterior unor declarații ale lui Nikita Hrușciov, din decembrie 1963, referitoare la posibilitatea modificării pe cale pașnică a graniței româno-maghiare⁴, liderii de la București decid sa repună în discuție problema teritoriilor românești ocupate în 1940 de către URSS.

La ședința Biroului Politic al CC al PMR din 20 ianuarie 1964, Gheorghiu-Dej a pus in discuție problema ocupării de către URSS a Basarabiei și Nordului Bucovinei în iunie 1940, referindu-se la Pactul Ribbentrop-Molotov.

Totodată, el a cerut publicarea lucrării lui Marx Însemnări despre români (Manuscrise inedite): „Ceea ce mi se pare deosebit de important – menționa liderul de partid din RPR – sunt câteva lucrări la care noi nu le-am dat drumul și trebuie să le dăm. Este lucrarea lui Marx. Trebuie să-i dăm drumul în masă. Avem scrisoarea de la Institutul «Marx-Engels-Lenin» (din Amsterdam – n.n.) care atestă valabilitatea textului acestei lucrări”.

Gheorghiu-Dej a cerut ca scrisoarea „să se păstreze undeva într-un loc, să nu dispară, cum au dispărut și alte documente”⁵.

Publicarea Însemnărilor lui Marx cu privire la ocuparea Basarabiei de către Rusia țaristă a fost determinată și de faptul că, în 1963, URSS il aniversase pe Boris Stefanov (fost secretar general al partidului comuniștilor din România în perioada 1936-1940), iar în 1964 tocmai era „comemorat” Bela Kun, liderul bolșevic al „Republicii Sfaturilor” din Ungaria anului 1919, ambii susținători declarați ai fragmentării României.

După cum remarca publicistul german Hans Hartl, în Romania anului 1964 s-a ajuns în problema Basarabiei, la o denunțare fățișă și publică a „lozincilor false” din perioada dintre cele două războaie și după cel de-al Doilea Război Mondial, iar acest eveniment a fost marcat cu o „nouă bătaie de tobă plină de efect”⁶. Aceasta a constat în publicarea, în mai 1964, la editura Academiei de Științe a Republicii Populare Române, a lucrării Karl Marx, Însemnări despre români (Manuscrise inedite), ediție coordonată de acad. Andrei Oțetea și prof. Stanisław Schwann, „profesor la Szczecin (Polonia)”..

Conform celor doi editori, era vorba de patru manuscrise ale lui Karl Marx, descoperite în arhiva Institutului internațional de istorie socială din Amsterdam. Acestea conțineau o afirmații acuzatoare la adresa politicii țariste față de principatele române Moldova și Țara românească și, mai cu seama, referitoare la, „răpirea și ocuparea Basarabiei” (p. 107).

„Abia au plecat austriecii din Țara Românească și rușii sub Suvoroff au intrat. Țara este dată pradă focului și jafului de către aceștia; Brăila este în flăcări” (p. 104).

„Presiunea sa (a Rusiei – n.r.) asupra Divanului era irezistibilă. Rusia obținea în 1802 un hatișerif, care trebuia să dovedească românilor că era tot atât de puternică pentru a face bine, cât și pentru a face rău” (p. 105).

„În aceeași vreme, în timp ce românii manifestau atâta recunoștință oarbă, țarul la Tilsit reclama teritoriul lor” (p. 106).

„Țăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupației n-avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ură” (p. 108).

„(Tudor – n.r.) Vladimirescu și țăranii săi erau de partea turcilor. Proclamația lui Tudor are un caracter național; invită pe boierii pământeni a se uni cu dânsul; el nu vrea să conteste drepturile de suzeranitate ale Porții. Pentru el, rusul și fanarioții sunt dușmani” (p. 111).

„Regulamentul organic nu a fost redactat prin deliberările de la Iași și București, ci pe baza instrucțiilor venite de la St. Petersburg.

Tratatul de la Adrianopol (14 septembrie 1829). Principatele vor rămâne 10 ani sub ocupația militară a rușilor până la plata despăgubirilor de război, fixate la 125 milioane de franci.

Orloff, în numele țarului, propune sultanului să cumpere două provincii românești, oferindu-i 36 000 000 franci” (p. 118).

„Ideea politică fundamentală a revoluției din 1848 de la București a fost o mișcare împotriva protectoratului rus” (p. 130).

„În Țara Românească, țăranii au protestat împotriva Regulamentului: soldații ruși, trimiși în sate, au dovedit cu focuri de armă blândețea Regulamentului. În Moldova, nemulțumirea a luat un caracter de răscoală țărănească: reprimarea a fost și mai cruntă” (p. 140).

„La 7 mai 1828, 150 000 de ruși se revărsară în Moldo-Valahia. Niciodată, spune Saint-Marc Girardin însuși, n-a avut loc o mai înspăimântătoare distrugere de vieți omenești. Un jaf enorm, hoții de-ale ofițerilor, barbaria soldatului rus” (p. 169).

„Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldo – Valahia se
numesc ei înșiși români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi. În 1393, valahii (iar în 1513 Moldova) au încheiat un tratat cu Baiazid, de la care pornesc pretențiile Porții de suzeranitate asupra acestor provincii” (p. 171-172)⁷.

Din lucrare rezultă clar că, în perioada exercitării suzeranității otomane, principatele române nu erau colonii, ele își păstrau administrarea, iar turcii nu aveau dreptul să se implice în viața, cultura și credința provinciilor. Acestea plăteau doar biruri.

În Însemnările sale, Marx face referire și la tratatul secret de alianță încheiat de Domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir cu țarul rus Petru cel Mare, la Luțk, pe 2 aprilie -13 aprilie 1711: „Art. 1. Moldova va dobândi întreg teritoriul dintre Nistru și Bugeac. Art. 2. Moldova nu va plăti niciun tribut Rusiei. Art. 4. Rusia nu se va amesteca în afacerile țării, și niciunui rus nu-i va fi permis să se căsătorească și să dobândească moșii în Moldova” (p. 172)⁸.

Părintele comunismului subliniază, de asemenea, că anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 a fost nelegitimă, iar Basarabia era populată de români:

„Prin Tratatul de la București (1812), Rusia a obținut pentru ea însăși cedarea – aproape ½ din Moldova, provincia Basarabia. Convenția de la Akkerman (1826) și tratatul de la Adrianopol n-au conferit Rusiei niciun drept de suveranitate (p. 174). Aceste provincii s-au veștejit la umbra protecției ruse” (p. 175).

„A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcțiuni publice. Servilitatea față de interesele Rusiei era un titlu de promovare” (p. 175).

„Rusia ținea o armată de 30 000 de oameni în Basarabia. Cum afacerile Europei occidentale deveneau din zi în zi mai complicate, ocuparea Moldovei de către trupele ruse putea fi considerată ca un fapt împlinit” (p. 176).

„Toată autoritatea, civilă, militară, legală, a fost ilegal uzurpată sau exercitată de soldățimea rusă. Toți revoluționarii, ostili rușilor, au fost arestați… Ei au pus mâna și pe veniturile Principatului, au revizuit tariful comercial și au interzis exportul produselor românești. […] Principatele au fost silite să întrețină, pe socoteala lor, imensa putere militară cu care Rusia persistă – 50 000 de ruși” (p. 177).

„Turcia nu putea ceda (ceea ce nu-i aparținea), pentru că ea este numai suverană a țărilor române. Poarta singură a recunoscut acest lucru, când la Carloviț (n.r. Karlowitz), presată de polonezi să le cedeze principatele moldo-valahe, ea a răspuns că nu avea dreptul de a face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulațiile (un fel de tratate care stabileau statutul Țărilor Române în cadrul Imperiului Otoman – n.n.) nu-i conferă decât un drept de suzeranitate” (p. 167)⁹.

Redarea unor asemenea afirmații ale lui Karl Marx într-o culegere de manuscrise editată în România și răspândită public reprezenta o adevărată cutezanță – o „senzație politică”¹⁰.

Era evidentă intenția editorilor (Oțetea / Schwann), de a induce ideea că Marx a manifestat „un interes puternic pentru poporul român” și că ar fi urmărit cu atenție „lupta sa pentru unitate și independență”.

„Părintele socialismului științific” susținea, spre nemulțumirea URSS, apartenența populației din Principatele Române, ca și a celei din Transilvania, Banat și Basarabia, la același popor român, precum și ideea de unitate națională a românilor¹¹. Mai mult decât atât, Karl Marx ar fi fost doritor să ajute poporul român să se constituie într-un stat care să-i cuprindă pe toți români, inclusiv pe cei din Basarabia¹².

„DREPTUL LA CUNOASTEREA ISTORICA NU POATE FI RAPIT NIMANUI”

Așa cum releva istoricul George Ciorănescu, aceste manuscrise inedite ale lui Marx „serveau de minune intereselor românești”¹³, lovind puternic în mitul imperial al moldovenismului sovietic. Dacă până atunci orice referire la caracterul românesc al teritoriului dintre Prut și Nistru era tabu, publicarea Însemnărilor lui Marx a permis liderului de la București „de a ridica problema adevărului istoric cu privire la teritoriul național, în primul rând, la Basarabia”¹⁴.

Autoritățile de la București abordau chestiunea Basarabiei exclusiv „prin prisma istoriei, a adevărului istoric”, neavând pretenții politice, mai ales, teritoriale, dar cu convingerea că „dreptul la cunoașterea adevărului istoric nu poate fi răpit nimănui”¹⁵.

Difuzarea acestui volum a fost amânată până la sfârșitul lunii noiembrie, 1964. Tirajul, limitat la 20 500 de exemplare, s-a epuizat în câteva zile, iar Ambasada sovietică de la București, în dorința de a contracara achiziționarea si popularizarea volumului, a cumpărat un stoc important de exemplare¹⁶.

Însemnările lui Marx au reprezentat nu doar prima certificare dată publicității, după 1947, asupra Basarabiei ca teritoriu românesc, dar subliniau, de asemenea, si faptul că Rusia și Ungaria unelteau împreună¹⁷, ceea ce se va repeta în mod constant în decursul istoriei.

În peisajul problematicii complexe a raporturilor româno-sovietice și sensibila temă a Basarabiei și Nordului Bucovinei, istoricul american Larry L. Watts introduce chestiunea controverselor româno-ungare pe marginea unei probleme, la fel de spinoasă, cea a Transilvaniei. Citând un raport al CIA, Watts releva faptul că Moscova „a încurajat în secret Ungaria să ia atitudine cu privire la poziția României în Transilvania”¹⁸, utilizând aceasta pârghie ca factor de presiune asupra Bucureștiului.

Editarea și punerea în circulație a documentelor lui Marx despre români demonstrau că Bucureștiul nu considera problema Basarabiei ca pusă definitiv „ad acta”. Așa cum observa CIA, „îndrăzneala de care a dat dovadă România punând pe tapet problema sensibilă a Basarabiei s-a dorit a fi un atu și un avertisment adresat URSS”¹⁹.

Publicarea însemnărilor lui Marx, urmată curând de publicarea lucrărilor lui Engels, în care erau discutate, de asemenea, abuzurile comise de ruși împotriva românilor, a provocat un cutremur de proporții în Blocul Sovietic și în comunitatea socialistă.

Era imposibil să îi ignori pe părinții comunismului care făceau declarații fără echivoc, cum ar fi: „Basarabia este românească, și Polonia poloneză. Nu se poate vorbi în aceste cazuri de reunirea unor grupuri etnice care au fost împrăștiate, dar pot fi numite rusești și sunt înrudite; aici avem de-a face cu o cucerire flagrantă, cu forța, a unor teritorii străine; avem de-a face, pur și simplu, cu un furt”²⁰.

Tot atunci a fost dată publicității scrisoarea lui Friedrich Engels către militantul socialist Ion Nădejde, din 4 ianuarie 1888, în care se spunea, între altele: „Dvs. românii trebuie să fi cunoscut țarismul; ați suferit îndestul prin Regulamentul Organic, prin înăbușirea răscoalei de la 1848, prin răpirea de două ori repetată a Basarabiei, prin năvălirea fără număr în România, ca și cum țara ar fi fost un simplu popas pe drumul spre Bosfor…”²¹.

Chiar dacă oficial se nega acest lucru, publicarea lucrărilor lui Marx și Engels a constituit un demers cu un evident caracter politic, marcând „un punct de cotitură, o schimbare hotărâtoare în tactica românilor”. Conducerea de la București arăta că este hotărâtă să înceapă „bătălia pentru tratarea corectă, pe baza adevărului istoric, a problemei schimbărilor teritoriale între România (Principatele Române) și Uniunea Sovietică (Rusia Țaristă)”. Se anticipa că această bătălie va fi „de lungă durată, grea și comporta riscuri”, dar ea trebuia să înceapă ca un act de reafirmare a demnității naționale și politice²².

Apariția la București a lucrărilor lui Marx și Engels a permis și autorităților de la Beijing să se alăture cauzei României, înfruntând „centrul de comandă” al comunismului, în numele unei autorități superioare și mai pure ideologic. Aproape imediat, primul secretar al Partidului Comunist din RSSM și protejatul lui Brejnev, Ivan Ivanovici Bodiul, a acuzat autoritățile române de răspândirea unor „minciuni și denaturări despre Moldova”, calificând chiar publicarea însemnărilor lui Karl Marx cu privire la anexarea Basarabiei de către Rusia țaristă drept o „propagandă naționalistă”²³. RSS Moldovenească devenea, din nou, un important centru de operațiuni împotriva României.

Reacția Moscovei nu a întârziat sa apară – publicistica sovietica va susține că manuscrisele lui Marx erau note de lectură și extrase din lucrarea lui Elias Regnault, Histoire politique et sociale des Principautés Danubiennes, care, la rândul său, utilizase cartea lui Nicolae Bălcescu, Question economique des Principautés Danubiennes. Astfel, aprecierile referitoare la Basarabia ar fi aparținut lui Bălcescu și nu lui Marx.

Într-un Memoriu înaintat de CC al PC din Moldova conducerii centrale a PCUS, la 27 iunie 1965, istoricul Andrei Oţetea era acuzat că „a preluat citate din Marx preluate din lucrarea anti rusă bonapartistă Istoria politică şi socială a Principatelor Dunărene, publicată în anul 1855 la Paris de E. Regnault, un istoric burghez francez, şi le-a editat în România ca volum separat K. Marx, Însemnări despre români, ca lucrare a lui Marx”.

Se menționa, de asemenea, că „au început să apară cărţi, să fie publicate articole şi recenzii care îl prezentau pe Marx ca adversar al alipirii Basarabiei la Rusia, ca un adept al paneuropenismului”. „Prin aceasta – se subliniază în Memoriu – nu numai că se denaturează, fără scrupule, concepţiile lui K. Marx asupra istoriei Principatelor Dunărene, ci se întreprinde și tentativa de a instiga stările de spirit antisovietice, a semăna seminţele neîncrederii şi ostilităţii între popoarele rus, moldovenesc şi român”²⁴. „Trezeşte nedumerire că asemenea denaturări ale realităţii istorice nu numai că nu sunt condamnate, ci, dimpotrivă, sunt susținute de actualii conducători ai PCR; se reafirmă în chip voalat în documentele de partid şi de stat, pe baza cărora se întreprind măsuri ideologice, se construiesc relaţiile cu partidul şi statul nostru”²⁵.

Nervozitatea se amplifica când presa occidentală preia subiectul. Revista „Der Spiegel” (în numărul 8 din 17 februarie 1965), publica un articol intitulat Revendicări teritoriale. Cu Marx contra Moscovei²⁶. – „Liderul comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, vrea să argumenteze cu ajutorul lui Marx exigența revenirii Basarabiei la România și a Bucovinei de Nord, contestând sovieticilor dreptul istoric asupra posesiei celor două provincii”²⁷.

„Der Spiegel” (17 februarie 1965) Gebietsansprüche. Mit Marx genen Moskau

Lovitura era cu atât mai dura cu cât venea după Declarația din aprilie 1964 a lui Dej și după ce, „pe 10 iulie [10 august] 1964, Mao Zedong a cerut deschis modificarea frontierelor dintre Uniunea Sovietică și China”²⁸. Făcând aluzie la faptul că, potrivit oficialilor Kremlinului, „opinia publică sovietică” ar fi „nemulțumită” de apariția unor asemenea lucrări, precum cea a lui Marx despre români, comentatorul revistei „Der Spiegel” lansa o ironie necruțătoare: „Cititorii sovietici au putut descoperi și ei ce-i fascina pe români în scrierile lui Marx și anume că turcii n-aveau niciun drept de a ceda în 1812 Basarabia rușilor, căci Înalta Poartă n-a avut niciodată drepturi de suveranitate asupra Țărilor Românești, ci doar drepturi de vasalitate”²⁹.

„Marx, care trăia ca emigrant la Londra, se interesase spre 1860 de problema Basarabiei. Corespondent pentru Europa al „New York Tribune“, pregătea o serie de articole în trei părţi despre ororile ocupantului rus în România, dar articolele n-au fost niciodată publicate, editorul, Horace Greely, considerând opiniile lui Marx exagerate. Din fericire, documentele pe care Marx se baza s-au păstrat. Deîndată ce liderul român a fost informat de existenţa lor, l-a însărcinat pe Andrei Oţetea, în iulie 1964, să le găsească la Amsterdam. Timp de două săptămâni, Andrei Oţetea s-a scufundat în 1,5 metri înălţime de scrieri ale lui Marx şi a descoperit ce căuta: manuscrise până atunci inedite, în care Marx contestă legalitatea drepturilor Rusiei asupra Basarabiei. În decembrie 1964, profesorul Oţetea prezintă rezultatul cercetărilor sale neerlandeze (n.r. – olandeze) în cartea „Karl Marx – Însemnări despre români“. Ediţia, în 20.500 de exemplare, s-a epuizat în două zile. Un exemplar ne-a parvenit în Occident pe căi ocolite” -.„Der Spiegel”

Exilul românesc a receptat cu mare interes apariția în țară a cărții Karl Marx, Însemnări despre români, care a fost publicată apoi și de Editura „Carpați” din Madrid, cu un larg comentariu (150 de pagini) de Pamfil Șeicaru . Acesta aprecia că Însemnările lui Marx reprezintă „cel mai implacabil rechizitor făcut Rusiei pentru invaziile ei periodice în Moldova şi Valahia”³⁰.

Dincolo de Prut, lucrările lui Marx și Engels despre români au fost interzise; cu toate acestea, ele au pătruns și au circulat clandestin, având un ecou deosebit în mediile intelectualității din RSS Moldovenească. Faptul este confirmat si de profesorul in științe economice de la Chișinău, Sergiu Ion Chircă: „cartea se transmitea din mână în mână printre intelectualii din Basarabia anilor ’60 ai secolului trecut, am avut și eu fericita ocazie s-o primesc doar pentru o noapte, ca apoi s-o transmit mai departe”³¹.

”Volumul fundamenta atât poziția antisovietică, mai precis spus antihrusciovistă, a comuniștilor români, cât şi cea antimaghiară. Textele lui Marx erau folosite că argument decisiv şi irevocabil pentru dreptul istoric al românilor în Transilvania şi pentru evaluarea negativă a influenței ruse asupra Țârilor Române, fiind atinsă şi problema Basarabiei, subiect de permanentă disensiune între români şi sovietici în acei ani”, afirmă istoricul Bogdan Cristian Iacob. „Aşa cum era de așteptat, cartea a produs o criză între Moscova şi București. Rușii au protestat pe canale diplomatice, dar până la urmă au încercat şi reușit să mușamalizeze cazul”.

Noul curs promovat de liderii de la București în raporturile cu Moscova avea ca ținta imediata evacuarea trupelor sovietice din țară.

Cu armată străină pe teritoriul său, „niciun alt «stat frățesc» n-ar fi putut repeta experimentul românesc”³². Fostul secretar de stat american Brzezinski arata că, in prezenta trupelor sovietice, nu se putea forma o rezistență eficientă față de Moscova, posibilă însă acolo unde aceste trupe nu erau, dând drept exemplu Iugoslavia, Albania, China, Coreea de Nord, Vietnamul de Nord și România³³.

Pe lângă schisma sovieto-chineză și situația geopolitică a României, un rol important în înțelegerea resorturilor profunde ale noului curs îl reprezintă tradițiile comune ale celor două popoare. Ca și Rusia, România aparține ritului bizantin ortodox. Comunismul a fost pentru ea „forma laică a religiei orientale bizantine. Bucureștiul înțelegea intuitiv mai bine decât capitalele catolice Budapesta, Varșovia, Praga sau Berlinul protestant ceea ce se petrecea la Kremlin și și-a adaptat relațiile în mod fascinant. Niciodată, Bucureștiul n-a pus Moscova într-o situație atât de jenantă”³⁴, astfel încât să determine o intervenție armată, cum s-a întâmplat în RD Germană (1953), Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968).

La Plenara CC al PCUS, din 14 octombrie 1964, Nikita Hrușciov a fost demis din funcția de prim-secretar al partidului şi membru al Prezidiului, precum şi din cea de președinte al Consiliului de Miniștri al URSS³⁵. Principala acuzație adusă lui Hrușciov a fost faptul că a revigorat anumite practici staliniste, precum cea a asimilării rapide a popoarelor sovietice, prin mijloace neconforme cu principiile leniniste, în cadrul așa-zisei „fuziuni accelerate a naționalităților sovietice”³⁶.

Între argumentele invocate pentru destituirea lui Hrușciov au figurat și declarațiile jignitoare la adresa lui Gheorghiu-Dej. La Plenara sus-amintită, M. Suslov afirma:„considerăm corectă linia partidului nostru în probleme internaționale. Dar nu trebuie să închidem ochii la faptul că tov. Hrușciov a avut declarații, în care absolut inutil se punea în poziția unui fel de moralizator, îi plăcea mult să dea lecții conducătorilor țărilor frățești, când acest lucru nu era deloc necesar. De exemplu, merge în străinătate și dă lecții acolo cum să se semene porumbul, cum să se obțină recolte mari la culturi agricole. De ce să facă acest lucru? Și se făcea acolo, unde recoltele adesea erau mult mai mari decât la noi. E jignitor pentru tovarăși. O asemenea lipsă de tact era comisă aproape public, de exemplu, față de tovarășii români. Acest lucru nu poate să nu-i supere pe conducătorii partidelor frățești. Sunt oameni cu experiență, căliți, nu au nevoie de asemenea sfaturi nelalocul lor”. „De ce trebuia să-i spuneți cuvinte jignitoare lui Dej?”³⁷, a fost admonestat Hrușciov.

Noua conducere de la Kremlin va fi asigurată de triunghiul Brejnev, Kosîghin şi Podgornîi. Acest lucru îi va fi adus la cunoștință lui Gheorghiu-Dej de către ambasadorul URSS la București, I. K. Jegalin, pe 16 octombrie 1964 ³⁸.Reacţia lui Gheorghiu-Dej faţă de schimbările de la Moscova, a fost prudentă: „Vă rog să transmiteți tovarăşului Brejnev, şi tovarăşului Kosîghin, din partea noastră toată înţelegerea pentru necesitatea măsurilor luate şi sperăm ca lucrurile să se îndrepte spre bine”³⁹.

La puțin timp după instalarea noii conduceri sovietice, pe 21 octombrie 1964, Gheorghiu-Dej va cere, prin intermediul ambasadorului sovietic, retragerea totală a tuturor consilierilor sovietici din România, lucru care se va întâmpla în decembrie același an. Câteva luni mai târziu, pe 19 martie 1965, Dej va muri in condiții considerate suspecte.

citește si CAUZA MORȚII LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ

---

Note:

¹ George Ciorănescu, România în politica externă a României (1944-1986), p. 203.

² Paul Niculescu-Mizil, op. cit., p. 258; Gheorghe E. Cojocaru, Explozia „problemei teritoriale” în relațiile româno-sovietice, loc. cit., p. 113.

³ Ibidem; Gheorghe Cojocaru, p. 113.

⁴ Vezi Larry L. Watts, op. cit., p. 241-243.

⁵ Elis Neagoe-Pleșa, op. cit., p. 237; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 15.

⁶ Hans Hartl, Bessarabien: Ein trotz allem noch offenes Problem (Basarabia: o problemă totuși încă deschisă), în „Südosteuropa Mitteilungen”, Südosteuropa-Geselschaft, München, 1975, p. 64. Vezi și Hans Hartl, Nationalitätenprobleme im heutigen Südosteuropa, München, 1973, p. 152.

⁷ Cf. Sergiu Ion Chircă, op. cit., p. 64-65.

⁸ Ibidem, p. 64.

⁹ Ibidem, p. 64-65.

¹⁰ Hans Hartl, loc. cit., p. 65.

¹¹ Paul Niculescu-Mizil, op. cit., p. 283-284; Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 113.

¹² Hans Hartl, loc. cit., p. 65.

¹³ George Ciorănescu, Basarabia, pământ românesc, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001, p. 271; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 15.

¹⁴ Paul Niculescu-Mizil, op. cit., p. 286-287; Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 113.

¹⁵ Ibidem, p. 288; Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 113.

¹⁶ George Ciorănescu, op. cit., p. 271; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 15.

¹⁷ Mircea Chirițoiu, În Biroul Politic despre presă: atentatul contra lui Gheorghiu-Dej – România, republică sovietică, în „Magazin istoric”, nr. 5, mai 1999, p. 17; Larry L. Watts, op. cit., p. 245.

¹⁸ Larry L. Watts, op. cit., p. 287; Vasile Buga, Pe muchie de cuțit, p. 342.

¹⁹ Ibidem, p. 286; Vasile Buga, op. cit., p. 342.

²⁰ Friedrich Engels, Politica externă a țarismului rus, în Karl Marx și Friedrich Engels, Opere, volumul 22, Editura Politică, București, 1965, p. 28-29. Vezi, de asemenea, Karl Marx, Însemnări despre români, Editura Academiei, București, 1964, p. 105-106; Larry L. Watts, op. cit., p. 245.

²¹ Paul Niculescu-Mizil, op. cit., p. 289; Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 114.

²² Ibidem, p. 292; Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 114.

²³ Mark Kramer, Moldova, Romania and the Soviet Invasion of Czechoslovakia, în Cold War International History Project (CWIHP) Bulletin, nr. 12-13/2001, p. 326.

²⁴ Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 594; Vasile Buga, op. cit., p. 348.

²⁵ Ibidem, p. 594-595; Vasile Buga, op. cit., p. 348.

²⁶ Titlul original al articolului Gebietsansprüche. Mit Marx genen Moskau publicat, prin bunăvoința fiicei lui Andrei Oțetea – Georgeta Oțetea-Meier, în traducere română de Nicolae Manolescu, în adevarul.ro Vezi și Flori Bălănescu, Un documentar din 1965 asupra situației politico-diplomatice a Basarabiei, Bucovinei, ținutului Herța, Brațului Chilia și Insulei Șerpilor, în „Arhivele Totalitarismului”, INST, Anul XXII, Nr. 82-83, 1-2/2014, p. 196.

²⁷ „Gebietsansprüche. Mit Marx gegen Moskau“.https://www.spiegel.de/spiegel/print/d-46169498.html

²⁸ Ibidem; Flori Bălănescu, loc.cit., p. 196-197.

²⁹ Ibidem; Flori Bălănescu, loc.cit., p. 197.

³⁰ Vezi Scrisoarea (2) de la Pamfil Şeicaru din 1 Nov. 1976, în romanimea

³¹ Sergiu Ion Chircă, op. cit., p. 63.

³² Viorel Roman, op. cit., p. 74.

³³ Ibidem.

³⁴ Ibidem.

³⁵ Referindu-se la activitatea lui Hruşciov, istoricul rus V.V. Juravliov notează într-o recenzie la cartea lui A.V. Pîjkov, Dezgheţul hruşciovist (Ed. Olma Press, Moscova, 2002), că indiferent de considerentele subiective după care s-a călăuzit creatorul „dezgheţului”, el a reuşit să facă multe din ceea ce alţii doar gândeau şi multe din ceea ce nici să gândească nu se decideau – apud Vasile Buga, Hruşciov: mărire şi decădere, în „Dosarele istoriei”, Anul IX, nr.10/ 2004, p. 20.

³⁶ Vezi Igor Cașu, „Politica națională” în Moldova sovietică, p. 59.

³⁷ Aleksandr Stykalin, Hrușciov și Tito : O discuție îndelungată despre România, loc. cit., p. 169.

³⁸ ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Relaţii Externe, dosar 6/ 1964, f. 49.

³⁹ Ibidem, f. 73.

⁴⁰ Vlad Georgescu, Istoria Românilor, p. 307.

⁴¹ Mioara Anton, Ioan Chiper, Instaurarea regimului Ceaușescu . Continuitate și ruptură în relațiile româno-sovietice. Documente, INST, Institutul Român de Studii Internaționale „Nicolae Titulescu”, București, 2003, p. 20, 120; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 16.

⁴² H. Siegert, Ceaușescu . Management für ein modernes Rumänien, München, 1973, p. 297; Viorel Roman, op. cit., p. 75.

⁴³ Mioara Anton, Ioan Chiper, op. cit., p. 9; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 16.

⁴⁴ Ibidem, p. 20; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 16.

⁴⁵ Ibidem, p. 134; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 16-17.

⁴⁶ Ibidem, p. 137; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 17.

⁴⁷ Ibidem, p. 173; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 17.

⁴⁸ Ibidem, p. 187; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 17-18.

⁴⁹ Ibidem, p. 162-163; Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 19.

⁵⁰ Ibidem, p. 223; Flori Bălănescu, loc. cit., p. 196.

⁵¹ Vezi pe larg Flori Bălănescu, loc. cit., p. 195-215.

⁵² Ibidem, p. 196.

⁵³ Vezi Elena Negru, Gheorghe Negru, op. cit., p. 19 și urm.

⁵⁴ Vlad Georgescu, op. cit., p. 316.

⁵⁵ Vezi B. Meissner, Ist der Osten noch ein Block?, Stuttgart, 1967, p. 25.

⁵⁶ „Der Spiegel”, 6 martie 1972; Viorel Roman, op. cit., p. 80.

⁵⁷ Viorel Roman, op. cit., p. 79-80.

⁵⁸ Vezi Cristopher Andrew, Vasili Mitrokhin, The Mitrokhin Arcive. The KGB in Europe and the West, Allen Lowe, Penguin Prese, London, 1999, p.341; garnizoanasibiu.org/strategia-kgb/. (accesat la 1 martie 2020).

⁵⁹ Colonel (r) Gheorghe Manea, Labirintul Vietii prin sarma ghimpata (biografii – memorii – amintiri), București, 1998, p. 87; garnizoanasibiu.org/strategia-kgb/. (accesat la 1 martie 2020).

⁶⁰ „Magazin istoric”, s.n., februarie 2001, p. 81; garnizoanasibiu.org/strategia-kgb/. (accesat la 1 martie 2020).

Cum ajunge Gherghe Apostol prim-secretar şi Gheorghiu-Dej premier

Această galerie conține 3 fotografii.

Pe 19 aprilie 1954, Plenara C.C. al P.M.R. îl „alege“ pe Gheorghe Apostol în funcția de prim-secretar al C.C. Ca secretari, sunt desemnați Nicolae Ceaușescu, Mihai Dalea si Ianoș Fazekaș. „Hruşciov a hotărât sã nu mai fie premier și l-a … Continuă lectura →

RUSIA ESTE INCOMPATIBILĂ CU DEMOCRAȚIA

Această galerie conține 2 fotografii.

În Rusia lui Vladimir Putin, Stalin se bucură de o revenire fantastică.
Toate faptele sale monstruoase au fost date uitării, in timp ce „măreția” sa, ca lider, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este intenționat ultra exagerată. Aceasta este o consecință a proiectului de „reabilitare” practicat de Putin, el însuși dovedind o inclinație personală către stalinism. Continuă lectura →

MAURERFALL – 30 DE ANI DE LA CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI

Această galerie conține 14 fotografii.

Zidul Berlinului a fost ridicat în noaptea de 12 spre 13 august 1961, ca urmare a decretului din 12 august, adoptat de Volkskammer („Camera Poporului”) din Germania de Est. Inițial construit din sârmă ghimpată și blocuri de ciment, zidul a fost înlocuit ulterior cu o serie de structuri de beton (înalte de până la 5 metri), acoperite cu sârmă ghimpată, supravegheate cu turnuri de pază, amplasamente de tunuri și mine. Continuă lectura →