Se numea KARL MARX

La 14 martie 1883, un om născut in Germania, pe 5 mai 1818, a decedat la Londra, Marea Britanie.
A fost înmormântat in tăcere, fără nicio ceremonie speciala, sâmbătă, 17 martie, la cimitirul Highgate, în același loc de veci în care, cu cincisprezece luni în urmă, fusese îngropată soția sa.
Unul dintre putinii care au asistat la eveniment, G. Lemke, a depus pe mormânt două coroane cu panglici roșii, în numele redacției și serviciului de expediție ale ziarului „Sozial-demokrat” şi în numele Asociației culturale a muncitorilor germani de la Londra. Se numea KARL MARX.

Lenin, Stalin, Gheorghe-Gheorghiu Dej, Ceaușescu, Fidel Castro, și multi alți discipoli de renume din lumea întreagă, care au provocat (însumat) moartea și suferința a milioane de oameni, nu i-au vizitat niciodată mormântul, deși ii datorează enorm.

„TRIMIS AL DIAVOLULUI PE PĂMÂNT”

In epocă, era „portretizat în termeni ce mergeau de la șarlatan intelectual și diletant academic, la spion și trimis al diavolului pe pământ”(*)

„Mai târziu, Marx a devenit, in extenso, părintele spiritual al Gulagului și, în general, co-responsabil pentru mai toate atrocitățile secolului XX , produse de comuniști, in numele socialismului si comunismului „

„Isaiah Berlin a fost printre primii care au pus bazele imaginii despre Marx ca fanatic al propriilor idei, fanatism ce a infuzat apoi, se pare, în mod paroxistic pe urmașii săi” (*)

„ALCOOL IN EXCES”

În timp ce „scria „Das Kapital”, avea insomnii, acuzând deseori probleme cu ficatul sau stomacul. „Fuma nonstop şi bea alcool în exces.” – David Cates în ”Karl Marx: Philosopher and Revolutionary”.

SPONSORII LUI MARX: PHILLIPS& ENGELS

Marx și-a început cariera în contextul ultra-conservator al Europei post-napoleoniene. […] „Critica acerbă îndreptată contra statului prusac și mai ales a ideologiei conservatoare (în care alianța dintre Coroană și Biserică era centrală) l-a marginalizat și i-a împiedicat accesul la o slujbă academică, împingându-l către jurnalismul de provincie. Era dependent de filantropia magnaților locali din Koln, chiar dacă unii cu vederi mai progresiste”.

Marx a fost susţinut financiar o perioada de unul din unchii sai, „un negustor olandez pe nume Lion Philips, al cărui fiu şi nepot aveau să fondeze compania de electronice Philips”.

„Corespondenţa dintre Marx şi familia Philips îl dezvăluie pe Marx manipulatorul care folosea familia ca sursă de venit în vremurile cele mai aprige şi care se distanţa de ei când ajutorul ei nu mai era necesar”, notează Frank E. Manuel în ”A Requiem for Karl Marx”.

A supraviețuit precar, scriind articole, în principal „pentru New York Tribune și oferind cursuri la seral, plătite cu ora emigranților germani.
În fapt, mijlocul principal de existenta a fost ajutorul generos dat de Engels și, ocazional, dar deloc nesemnificativ, moștenirile lăsate de diverși membri ai familiei sale.
Foarte târziu, după donația făcută de Engels în urma vânzării părții sale din firma din Manchester, situația financiara a familiei Marx va deveni mai consistenta”.

FANTEZIILE ISTORIEI

Contrar fanteziilor ulterioare care l-au înfățișat pe Karl Marx ca fondator al Internaționalei, el nici măcar nu s-a numărat printre organizatorii reuniunii de la St Martin’s Hall. Pe28 septembrie 1864, ziua fondării IWA – Prima Internaționala, Marx a stat „în calitate de nevorbitor pe o platformă”, după cum el însuși preciza, într-o scrisoare adresată prietenului său Engels.

Cu toate acestea, Marx a sesizat imediat potențialul evenimentului și a lucrat din greu pentru a se asigura că noua organizație își va îndeplini cu succes misiunea. Datorită prestigiului care se lega de numele său, cel puțin în cercurile restrânse, a fost numit în comitetul permanent format din 34 de membri, unde a câștigat în curând suficientă încredere pentru a i se încredința sarcina de a redacta Discursul inaugural și Statutul provizoriu al Internaționalei. În aceste texte fundamentale, ca și în multe altele care au urmat, Marx s-a inspirat din cele mai bune idei ale diferitelor componente ale Internaționalei, eliminând, în același timp, înclinațiile corporatiste și tonurile sectare.

El a legat ferm lupta economică și lupta politică una de cealaltă și a făcut din gândirea și acțiunea internațională o alegere ireversibilă. În principal, datorită capacităților lui Marx, Internaționala și-a dezvoltat funcția de sinteză politică, unificând diferitele contexte naționale într-un proiect de luptă comună, care recunoștea muncitorilor o autonomie semnificativă, dar nu o independență totală, față de centrul director. Menținerea unității a fost uneori epuizantă, mai ales că poziția anti-capitalista promovata de Marx nu a fost niciodată poziția politică dominantă în cadrul organizației. Cu toate acestea, în timp, în parte prin propria sa tenacitate, în parte prin scindări ocazionale ale IWA, gândirea lui Marx a devenit doctrina hegemonică a Internaționalei.

Caracterul mobilizărilor muncitorești, provocarea anti-sistemică a Comunei din Paris, sarcina fără precedent de a ține laolaltă o organizație atât de mare și de complexă, polemicile succesive cu alte tendințe din mișcarea muncitorească pe diverse probleme teoretice și politice, l-au determinat pe Marx să depășească limitele economiei politice, care îi absorbise atât de mult atenția de la înfrângerea revoluției din 1848 și de la refluxul forțelor cele mai progresiste. De asemenea, a fost stimulat să își dezvolte și, uneori, să își revizuiască ideile, să pună în discuție vechile certitudini in fata unor noi întrebări și, în special, să își perfectioneze critica capitalismului, desenând, in linii mari, portretul unei societăți comuniste. Viziunea sovietică ortodoxă asupra rolului lui Marx în cadrul Internaționalei, conform căreia acesta a aplicat mecanic, la etapa istorică data, o teorie politică pe care o făurise deja în limitele studiului său, este total ruptă de realitate.

UN OM FĂRĂ CETĂȚENIE

În cele din urmă Marx a fost „forțat să renunțe la cetățenie și să emigreze la Londra. Karl și familia sa au trait aici toată viața, ca outsideri, în cercurile emigrației germane, având un contact superficial și ocazional cu lumea engleză”. Marx a murit, de fapt, fără nici-o cetățenie.

––
surse: (*) Francis Wheen. Karl Marx. Harper Collins. 1999. Introduction (ebook version); vezi Hobsbawm, op. cit.;Isaiah Berlin. Karl Marx. His life and environment. Oxford. 1939. Pp. 20. Ce-i drept, Berlin recunoaște faptul că Marx nu a fost un ”fanatic patologic”, sistemul său, deși unul închis, fiind bazat pe observație și date emprice; Franz Mehring. Karl Marx. The story of his life. University of Michigan Press. 1962;.David McLellan. Karl Marx. His Life and Thought. MacMillan. 1970.

Citește și

Lucrările lui Marx și Engels despre români: „chestiunea Basarabiei” si abuzurile comise de ruși