1927 | 1945 | 1946 | 1950 | 1955 | 1956 | 1961 | 1962 | 1964 | 1967 | 1968 | 1969 | 1970 | 1971 | 1972 | 1973 | 1974 | 1975 | 1978 | 1979 | 1980 | 1981 | 1985 | 1986 | 1988 | 1989 | 1990 | 1993 | Continuă lectura
Arhive etichetă: François Mitterrand
STENOGRAME ISTORICE – conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand, 6 decembrie 1989
Răspunde
| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME
Gorbaciov îl găsește pe președintele francez aparent în deplin acord cu Kohl, dar acest lucru nu prea ajută în a face ceva specific pentru a încetini graba spre unificarea Germaniei. Pe ideea comună europeană, limbajul lui Mitterrand este muzica pentru urechile lui Gorbaciov: „Nu ar trebui să schimbăm ordinea proceselor. În primul rând, ar trebui să fie integrarea europeană, evoluția Europei de Est și procesul european. ” Dar, adaugă el, „discursul lui Kohl, cele 10 puncte ale sale, a dat totul peste cap”. Cu toate acestea, Mitterrand nu renunță la angajamentele sale din tratatul cu RFG, ceea ce face „mai dificil pentru mine decât poate pentru alții să le refuz germanilor dreptul de a greși”. Gorbaciov raportează în detaliu despre conversația sa cu Genscher, dar tot ce poate oferi francezul este sprijin moral pentru Gorbaciov pentru „curajul” său în „respingerea [ideilor] stabilite moștenite din trecut. Dar radiați calm și chiar aveți o dispoziție bună.” Există totuși o sugestie a factorului care ar înclina în cele din urmă echilibrul spre unificare, atunci când Mitterrand întreabă despre răspunsul populației din Germania de Est la aceasta idee. Gorbaciov se amăgește menționând că „mai mult de jumătate din populația RDG ar dori să păstreze caracterul existent al țării lor, cu schimbări în structura sa politică, desigur ...” Alegerile din martie 1990 din RDG vor dovedi contrariul.
6 decembrie 1989
Gorbaciov: Vă spun sincer – nu sunt mulțumit de rezultatele acestei părți a conversației mele cu Bush. Iată concluzia mea. Europenii ar trebui să facă munca de pionier în ceea ce privește sensul noii lumi – bineînțeles cu participarea SUA. Cu toate acestea, nimic nu va funcționa fără Europa. […] Am sentimentul că SUA nu sunt complet deschise cu privire la poziția lor, că nu o prezintă pe deplin.
Mitterrand: Este adevărat […] Americanii nu spun adevărul complet, inclusiv cu privire la problema germană. Cu toate acestea, nu cred că sunt gata să ia poziția pentru a schimba frontierele europene. […] Vorbesc absolut liber cu dvs. Avem relații speciale cu RFG. În 1963, De Gaulle și Adenauer au semnat un tratat de alianță și eu respect acest tratat. De aceea este mai greu pentru mine poate, decât pentru alții, să le refuz germanilor dreptul de a greși. Însă sunt fidel obligației mele – de a păstra echilibrul în Europa. Nu ar trebui să schimbăm ordinea proceselor. În primul rând, ar trebui să fie integrarea europeană, evoluția Europei de Est și procesul european, crearea unei ordini pașnice în Europa. Dacă Statele Unite participă la aceste procese, ne-ar oferi tuturor garanții suplimentare. Discursul lui Kohl, cele 10 puncte ale sale, a dat totul peste cap. A amestecat toți factorii împreună, se grăbește. I-am spus lui Genscher despre asta și el nu s-a opus foarte mult concluziilor mele.
Gorbaciov: Este interesant! Dar despre asta voi vorbi mai târziu. […]
Mitterrand: Ce anume aveți de gând să faceți mai departe?
Gorbaciov: În primul rând, vom continua linia schimbării pașnice. Fiecare țară să-și determine singură direcția. Suntem convinși că nu ar trebui să existe interferențe externe; voința oamenilor nu ar trebui să fie denaturată. […] Ai dreptate când spui că nu numai că trebuie să observăm, ci să acționăm. Trebuie să avem încredere în fiecare țară și să extindem cooperarea. […]
Gorbaciov: […] Am avut o conversație majoră cu Genscher. Și nu ar fi putut fi altfel – pentru noi, problema germană este una dureroasă. Societatea noastră a reacționat brusc la acțiunile cancelarului. Și i-am spus direct – dacă vrei să arunci în aer, să distrugi tot ce am realizat, atunci continuă să acționezi așa cum o faci. Dar atunci toată responsabilitatea va revine dvs. Nu uitați că chiar si politicienii de nivel mediu ar trebui să își calculeze acțiunile cu doi sau trei pași înainte.
Cancelarul a vorbit despre o confederație a RDG și a RFG. Apropo, el a spus la Bruxelles că Bush a susținut ideea. L-am întrebat pe Genscher ce înseamnă o confederație. Nu înseamnă o singură politică externă și de apărare? Asta este scris în toate manualele. Dar cum pot două state germane să elaboreze această politică unică? Am întrebat din ce va face parte această nouă confederație – NATO sau Tratatul de la Varșovia? Sau va fi neutru? Atunci ce va mai rămâne din NATO, am întrebat. Te-ai gândit la toate? Apoi l-am întrebat pe Genscher dacă știa despre cele 10 puncte ale lui Kohl, înainte ca acestea să fie făcute publice. Genscher a recunoscut că a luat act de ele pentru prima dată în Bundestag. Atunci l-am întrebat dacă se va comporta așa si în viitor.
Mitterrand: Știți, noi, la fel ca Genscher, nu am fost informați în prealabil despre propunerile lui Kohl.
Gorbaciov: Am întrebat: ai putea vorbi cu el? Cat mai valorează toate acordurile noastre privind consultările? Știi cum se numește comportamentul tău? Politica provincială. Acționați atât de grosolan asupra unei probleme atât de sensibile la nivel universal. Genscher era foarte confuz. El m-a asigurat de loialitatea sa față de procesul european, mi-a amintit de tot ceea ce a făcut personal pentru succesul său. I-am spus că îl cunoaștem și îl prețuim. Însă rămân încă două întrebări: de ce și-a asumat rolul de avocat al lui Kohl și dacă el, Genscher, a fost pregătit să respingă tot ce s-a realizat în ultimii ani cu ajutorul său.
Am spus: este treaba ta să decizi cum vei acționa. Stă în puterea ta. Și este în puterea noastră să tragem concluzii. I-am cerut să transmită toate acestea cancelarului. Genscher a încercat mult timp să mă convingă că am înțeles greșit cele 10 puncte ale lui Kohl. Și apoi a întrebat: cum vom prezenta conversația noastră presei? I-am spus, să spunem că am avut o conversație deschisă și serioasă. Până acum, nu vrem să punem la îndoială tot ceea ce am făcut în ultimii ani. Și am subliniat „până acum”. Dar vom monitoriza evoluțiile viitoare foarte atent, deoarece comportamentul RFG seamănă cu cel al unui elefant dintr-un magazin de porțelanuri. […]
Mitterrand: Există vreun răspuns serios la ideea de unificare în rândul oamenilor din RDG?
Gorbaciov: Da, există un răspuns. Dar știți, mai mult de jumătate din populația RDG ar dori să păstreze caracterul existent al țării lor, cu schimbări în structura sa politică, desigur, cu democratizarea etc. Ei consideră relațiile dintre RDG și RFG ca relații între două state suverane. [Liderul RDG Hans] Modrow vorbește despre o nouă comunitate bazată pe acorduri.
Mitterrand: Voi vizita RDG indiferent de evoluții. Dar voi preciza că ar fi o vizită de stat.
Gorbaciov: Cred că acest lucru ar sublinia caracterul natural al proceselor care se desfășoară acum in RDG. […]
Mitterrand: Lucrați in condiții de stres. Sunteți loiali moștenirii dvs. și, în același timp, continuați să vă aprofundați revoluția.
Gorbaciov: Încercăm să facem ceea ce este necesar pentru țara noastră, pentru întreaga lume și pentru ideea socialistă, căreia suntem dedicați amândoi. În acest sens, contribuția noastră ar trebui să fie, de asemenea, decisivă.
Mitterrand: Va apreciez curajul în lupta pentru obiectivele pe care ți le-ați stabilit. Trebuie să fii curajos pentru a respinge ideile consacrate moștenite din trecut. Dar radiați calm și sunteți chiar intr-o bună dispoziție. Acest lucru ne dă speranță.
Gorbaciov: A fost alegerea mea.
vezi si 
STENOGRAME ISTORICE – conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand. 5 iulie 1989
Sursa: Arhiva Fundației Gorbaciov, Fond 1. Opis 1. În dosar la Arhiva Securității Naționale. Tradus din rusa inengleza de Svetlana Savranskaya.
Hans-Dietrich Genscher (n. 21 martie 1927, Reideburg, Republica de la Weimar, Germania – d. 31 martie 2016, Pech, Renania de Nord-Westfalia, Germania), politician liberal german (FDP), considerat, pe scară largă, ca fiind principalul arhitect a reunificării Germaniei. În perioada 1969-1974 a fost ministru de interne al RFG; din 1974 până în 1992, ministru de externe și vicecancelar federal. Între anii1974-1985, președintele FDP. A făcut parte din cabinetele conduse de Willy Brandt (SPD), Helmut Schmidt (SPD) și Helmut Kohl (CDU). În 1991, a fost președinte al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Un susținător al Realpolitik, Genscher a fost numit „un maestru al diplomației.” În 1991, el a jucat un rol esențial în diplomația internațională, si in destrămarea Iugoslaviei, prin promovarea cu succes a recunoașterii internaționale a Croației, Sloveniei și a altor republici care si-au declarat independența, în efortul de a opri „o tendință către o Serbie Mare” Ca președinte al Consiliului German pentru Relații Externe și a fost implicat în mai multe organizații internaționale și, împreună cu fostul președinte ceh Václav Havel, a cerut construirea unui muzeu al Războiului Rece la Berlin. [inapoi]
STENOGRAME ISTORICE – conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand. 5 iulie 1989: „Ceaușescu, speriat de democrație”
| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME
În această convorbire sinceră și colocvială, Mitterrand și Gorbaciov discută despre condițiile interne și conducerile din România, Bulgaria și Polonia. Spre deosebire de predecesorii săi, Gorbaciov nu deținea controlul asupra țărilor din blocul estic, nefiind nici apărătorul ortodoxiei comuniste. Ambii participanți sunt extrem de critici față de Ceaușescu, pe care Gorbaciov urmează să îl viziteze după plecarea din Paris. Dialogul ilustrează conștientizarea internațională a controlului extins și a represiunii cetățenilor din România lui Ceaușescu. Sunt mai empatici față de Jivkov, deși există un acord tacit că acesta este într-o stare de sănătate fragilă și va trebui să plece. În schimb, Gorbaciov este foarte pozitiv în privința lui Jaruzelski. Printre alte subiecte, liderul sovietic arată un interes pentru o mai bună înțelegere a sistemului politic american, în timp ce Mitterrand oferă o uimitoare evaluare, si anume că, in opinia sa, „Bush, în calitate de președinte, are un dezavantaj foarte mare - îi lipsește cu totul gândirea originală”.[1] Conversația emana aerul unor schimbări iminente - se vorbește despre revoluții și violență - adica exact ceea ce urma să se întâmple în mai puțin de cinci luni.
5 iulie 1989
Mitterrand: Deci, veți pleca mâine în România. Am apreciat răspunsul despre România pe care l-ați dat în timpul interviului dvs. cu emisiunea TV „Antenne-2” și postul de radio „Europe-1”. (Interviul a avut loc după conferința de presă de la Palatul Élysée din 5 iulie). Dar, în același timp, înțelegem cu toții că România este o adevărată dictatură. Singurul punct neclar este a cui dictatura – a lui Ceaușescu sau a soției sale?
Gorbaciov: Totuși, ar trebui să facem o evaluare realistă a situației. România era o țară agrară înapoiată, iar acum este un stat industrializat și dezvoltat. Provocarea constă în completarea bazei economice și sociale care a fost creată cu o instituție politică adecvată. De exemplu, România a rezolvat complet problema locuinței. Aceasta este o mare victorie.
Dar Ceaușescu este speriat de democrație. Apropo, mi-a spus că măsurile pe care le luăm acum în URSS în cadrul perestroicii, le-a implementat deja în România, acum 10 ani.
Mitterrand: V-a spus asta? România, desigur, ar putea folosi perestroika. Am vizitat România în urmă cu câțiva ani. După aceea nu m-am mai întors niciodată.
Gorbaciov: Ceaușescu probabil „a scris” un întreg plan de acțiuni pentru dumneavoastră.
Mitterrand: Tocmai. Din ce an este secretarul general al Partidului Comunist Român?
Gorbaciov: Din 1965.
Mitterrand: Fiecare putere caută o modalitate de a-și găsi locul în istorie. În plus, și l-am citat deja ieri pe Tacitus, „fiecare om ajunge întotdeauna la limita propriei sale puteri”. De aceea, democrația trebuie să aibă un mecanism de echilibru politic. Contrar lui Ceaușescu, care se împiedică, Teodor Jivkov acționează într-un mod mai inteligent, aș spune chiar mai viclean. De câți ani este la putere?
Gorbaciov: El conduce Partidul Comunist Bulgar de 35 de ani. Îmi amintesc că am fost la întâlnirea sa cu studenții Universității din Sofia. L-au criticat destul de aspru, iar el a continuat să afirme: „Au dreptate în toate privințele”.
Mitterrand: 35 de ani!
Raisa Gorbaciov: Și ați crezut că două mandate prezidențiale în Franța – 14 ani – sunt prea lungi pentru dvs.
Mitterrand (râzând): De asemenea, prea mult. Jivkov are acum aproximativ 80 de ani.
Gorbaciov: Nu-și controlează complet picioarele și mușchii feței. Când îl văd, îmi amintesc de Brejnev. […]
Mitterrand: În trecut, președinții SUA erau stăpânii jocului. Roosevelt și Truman și-au făcut propriile politici externe independente. Prin acuzarea lui Nixon, Congresul și-a luat revanșa. Cu toate acestea, George Bush ar face o politică foarte moderată chiar și fără constrângerea Congresului, deoarece este un conservator. Nu toți conservatorii sunt la fel. Bush, ca președinte, are un dezavantaj foarte mare – îi lipsește cu totul gândirea originală.
Gorbaciov: Procesul politic intern american mă interesează și în ceea ce privește construirea de relații între parlament și președinte. În Italia, de exemplu, relațiile complicate dintre diferite instituții democratice duc uneori la un deficit de concluzii, la întreruperea procesului politic. În țara noastră trebuie să ne concentrăm asupra implementării reformelor radicale. Prin urmare, nu este de dorit ca inițiativa centrului să fie compromisă prin relații dezordonate cu regiunile și cu alte instituții democratice. Trebuie să găsim aici o medie „de aur.” […]
Mitterrand: Pentru o revoluție aveți nevoie de o nouă clasă care să preia puterea în mâinile sale. Decembriștii au putut folosi o puternică explozie populară de nemulțumire, dar nu erau pregătiți să preia puterea și nu a ieșit nimic.
Raisa Gorbaciov: În timpul revoluției franceze a existat multă violență. Numele unor eroi precum Robespierre, Danton și Marat sunt asociate cu teroarea revoluționară. Cred că situația in lume acum este de așa natură încât, atunci când oamenii vor să schimbe regimul, guvernul, nu mai fac apel la revoluție.
Gorbaciov: În Polonia, de exemplu, oamenii vor să evite repetarea evenimentelor din 1980 mai mult decât orice altceva. Apropo, acesta este motivul pentru care drumul lui Jaruzelski către un dialog cu Solidaritatea, Lech Wałęsa și toate forțele politice poloneze câștigă un sprijin larg în rândul polonezilor.
Mitterrand: Folosind metode crude, liderii revoluției franceze au reușit să unească populația împotriva amenințării străine. Au fost foarte eficienți în acest sens. Așa cum era Stalin pe vremea lui.
[1] Source: Archive of the Gorbachev Foundation, Fond 1. Opis 1. On file at the National Security Archive. Translated by Svetlana Savranskaya.
Todor Jivkov Hristov (n. 7 septembrie 1911 – d. 5 august 1998), politician comunist bulgar, lider al Republicii Populare Bulgaria din 4 martie 1954 până in 10 noiembrie 1989.
Wojciech Witold Jaruzelski (n. 6 iulie 1923, Kurów, Polonia- d. 25 mai 2014), unul din cei mai semnificativi reprezentanți ai Tratatului de la Varșovia, cunoscut pe plan mondial pentru reprimarea sângeroasă a protestatarilor sindicatului Solidaritatea, în primul rând, prin impunerea a ceea ce s-a numit legea marțială.
vezi si
„MITTERRAND, AMICUL ASASINULUI”
STENOGRAME ISTORICE – conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand, 6 decembrie 1989
STENOGRAME ISTORICE – conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand. 6 iulie 1989
A treia conversație dintre Mihail Gorbaciov și Helmut Kohl, 14 iunie 1989
ARCUL DE TRIUMF (IMPERIALIST) PUNE IN VALOARE REGIMUL COMUNIST
Nicolae Ceaușescu și Valéry Giscard d’Estaing s-au întâlnit, oficial, de cel puțin trei ori. Prima întâlnire a avut loc la București în 1970, pe vremea când Giscard d’Estaing era ministrul francez al Economiei și Finanțelor. Vizita sa avea, ca scop principal, înființarea băncii româno-franceze din Paris. Alte subiecte dezbătute atunci, între Ceausescu și oaspetele francez, s-au axat pe dezechilibrul comercial al relației Franța-România și pe chestiunea taxelor vamale.
A doua întâlnire Ceaușescu-Giscard d’Estaing s-a petrecut tot în România, în perioada 8–10 martie 1979. De aceasta dată, Giscard d’Estaing sosea în calitate de președinte al Franței, marcând astfel cea de-a doua vizită a unui președinte francez în România (după cea efectuată în mai, 1968, de Charles-de-Gaulle). Cu această ocazie, s-au semnat o serie de acorduri economice între Franța și România socialistă, fapt ce va permite dublarea relațiilor comerciale dintre cele două ţări. Printre altele, s-a dat startul si pentru fabricarea autoturismelor Oltcit (la Craiova), în colaborare cu firma franceză Citroën (producție care devine operațională doi ani mai târziu, în 1981).
Tot cu acest prilej, Valéry Giscard d’Estaing primește și „cheile capitalei României”
„Bucureștiul (pe care înaltul oaspete l-a numit „oraşul-grădină”) are darul de a seduce vizitatorii prin amploarea perspectivelor sale și a eleganței monumentelor. Un francez regăsește aici un univers familiar și parizian, primit fiind de un arc de triumf” a spus el (toate acestea fiind, de facto, moștenite de regimul comunist de la cel „imperialist, decadent”, amănunt care, bineînțeles, nu a fost menționat).
A doua zi, în cursul întâlnirii cu „colonia franceză din România” – cca 900 de persoane, din care peste jumătate stabiliți în capitală – președintele Franței va lăuda cooperarea „foarte activă” dintre ţara sa și România. După o scurta trecere în revistă a „legăturilor istorice dintre cele două state”, Giscard d’Estaing le cere „compatrioților săi de la București” să insiste pe două aspecte: cooperarea culturală și cea economică (în această ordine de priorități).
Cei doi președinți au mai susținut o serie de discursuri oficiale (la dineurile oficiale), dar au avut și o întâlnire cu „ziariști români și francezi, precum și cu reprezentanți ai presei mondiale” (potrivit propagandei vremii). In realitate, presa a pus fix patru întrebări, agreate in prealabil: două din partea corespondentului la București al agenției italiene de presă ANSA, Gian Marco Venier, una de la americanul Stephen Miller (Associated Press) și a patra și ultima de la ziaristul francez Maurice Delarue („Le Monde”). Giscard d’Estaing a enumerat jurnaliștilor prezenți toate scopurile întrevederii: „[…] măsuri de dezarmare în Europa, […], măsuri de încredere, […], problema securității nucleare, parte a problemei securității în Europa…” si etc.
„OROAREA ȘI RUȘINEA”
In iulie 1980, Nicolae Ceaușescu va vizita, la rândul sau, Franța (aceasta fiind a doua descindere, după cea din 1970). Relatând, post-factum, evenimentul cu pricina, in decembrie 1989, jurnalistul Yves Cuau va scrie în „L’Express” (în articolul intitulat „Oroarea și rușinea”), că „în 1980, Ceaușescu era încă primit cu căldură la Paris. Numai odată cu sosirea la putere a lui François Mitterrand, președintele socialist decide că nu va merge niciodată în România sub dictatura lui Ceaușescu.”…
„FRANȚA ȘI ROMÂNIA AU DAT EXEMPLUL BUN”
Revenind in 1980, pe aeroportul Orly, Valéry Giscard d’Estaing il întâmpina pe Nicolae Ceaușescu, remarcând că acesta este „un șef de stat care a luat o parte importantă în politica de apropiere și cooperare între cele două părţi ale Europei”. „Prezenţa Dvs aici” – a spus VGD -„un deceniu după prima venire în Franța şi un an după cea pe care am efectuat-o eu în România, ilustrează utilitatea acestei politici şi permanenţa dialogului nostru„.
In seara aceleași zile (23 iulie 1980), în cursul cinei oferite, la Palatul Elysée, în onoarea oaspetelui român, alocuțiunea președintelui francez devine și mai „flamboiante”.„Dialogul dintre România și Franța” – aprecia dl. VGD – „exprimă o voință. Situate fiecare la câte o extremitate a Europei, o Europă divizată, Franța și România au făcut aceeași analiză a situației de pe continentul nostru. A încerca să doborâm barierele dintre Est şi Vest, în sânul continentului nostru, pentru a stabili relații între state care să nu fie cele ale unor blocuri constituite pentru a se ridica unul în faţa celuilalt, Franța și România au dat exemplul bun […] Niciuna dintre ţările noastre nu a acceptat fatalitatea unei evoluții spre mai rău. De 15 ani, România și Franța au făcut eforturi pentru a găsi căi de înțelegere şi cooperare în Europa, dar nu numai”.
„O CONTRIBUȚIE EMINENTĂ LA DEZVOLTAREA ȘTIINȚIFICĂ A ROMÂNIEI”
In cadrul aceluiași dineu, președintele Franței a invocat, totodată, „moștenirea latină” a celor două ţări, și și-a amintit două nume de scriitori francezi de origine română – Anna de Noailles și Eugen Ionescu -, pe care a ținut să-i menționeze.
In final, domnul Valéry Giscard d’Estaing le-a cerut oaspeților prezenți la palatul prezidențial „să închine un pahar în onoarea președintelui Republicii Socialiste România și a doamnei Elena Ceaușescu, cea care a adus o contribuție eminentă la dezvoltarea științifică a României”.
citește si 
PRIMUL PREȘEDINTE AMERICAN LA BUCUREȘTI: Nixon – Ceaușescu, momente cheie
AMINTIRI DIN COMUNISM 