Această galerie conține 1 fotografie.
Fostul secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, Henry Kissinger, a murit miercuri, la domiciliul său din Connecticut, la vârsta de 100 de ani, a anunţat Kissinger Associates, Inc într-un comunicat. Continuă lectura
1927 | 1945 | 1946 | 1950 | 1955 | 1956 | 1961 | 1962 | 1964 | 1967 | 1968 | 1969 | 1970 | 1971 | 1972 | 1973 | 1974 | 1975 | 1978 | 1979 | 1980 | 1981 | 1985 | 1986 | 1988 | 1989 | 1990 | 1993 | Continuă lectura
Astăzi, vă propun să explorăm problemele mondiale zonă cu zonă – Asia, Europa, Orientul Mijlociu, inclusiv Iranul și Africa. Și dacă doriți o sesiune separată, atunci aceasta poate fi aranjată, a spus Carter, în preambulul întâlnirii sale cu vicepremierul Xiaoping. Continuă lectura
In anii ’60-’70, in plin Război Rece, România făcuse o mica breșa in Cortina de Fier si încălzise, in mod surprinzător, relațiile cu „inamicul” de clasa. Vizitele președinților Richard Nixon (2/3 august 1969) și Gerald Ford (2/3 august 1975) erau semne evidente ca sistemele puteau colabora, desigur, mai ales in plan economic, ideologic fiind in continuare, fiecare pe cărarea lui. SUA nu era însă neapărat interesata de partea economica, cât mai degrabă de posibilitatea de a zgândări puțin platoșa URSS, prin aceste sesiuni prietenoase oferite unui membru al Pactului de la Varșovia.
Vizitele au întărit si moralul populației din Romania, care spera ca vor urma vremuri mai bune. Nu peste mult timp, Ceausescu va rarefia din ce in ce mai mult aerul de cvasi-democratie, iar spre finalul anilor ’80, avea sa strângă șurubul atât de tare, încât, in decembrie 1989, cu puțin ajutor din stanga-dreapta, sistemul va ceda definitiv.
Pe 2 august 1975, Gerald Ford sosea, ca si Ceausescu cu o zi înainte, direct de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa.
In avanpremiera marelui eveniment, pe 22 iulie 1975, ziarul „Scânteia” publica un comunicat de presă: „La inițiativa președintelui Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu, președintele SUA, Gerald Ford, și doamna Elisabeth Ford vor face o vizită oficială în România între 2 și 3 august 1975”. Vizita va avea loc la 6 ani de la sosirea primului președinte american în România – Richard Nixon, dar contextul se modificase.
Nicolae Ceaușescu a participat la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki, din 30 iulie-1 august 1975, și a semnat, alături de alte 34 de ţări participante, Actul Final de la Helsinki. Pentru statele controlate de Moscova, deci și pentru România, conferința a reprezentat mai degrabă o reuniune cu rol propagandistic, axată pe ideea înțelegerii internaționale. Pentru Occident, pe lângă atingerea unor obiective imediate, a însemnat și premisa liberalizării progresive a regimurilor comuniste din estul Europei. Intr-o întâlnire cu liderii Partidului Comunist Finlandez, Nicolae Ceaușescu descria Conferința pe „un compromis a(l) celor 35 de ţări. Este primul document care se realizează prin consens, având ca obiective lichidarea blocurilor militare și o colaborare largă între toate statele”, remarcând însă ca „nu poate fi o destindere (reala) cu menținerea blocurilor militare”. La Helsinki, statele semnatare au recunoscut frontierele din 1945, încă o victorie a URSS.
După semnarea Actului final al Conferinței de la Helsinki, ale carui urmări s-au tradus in ajutoare financiare si economice din partea Occidentului pentru comunişti, Ceaușescu a urmărit obținerea unei poziții mai vizibile pe scena internaţională şi bararea accesului Kremlinului de a interveni în politica PCR. Niciodată, după 1965, nu s-a pus problema părăsirii Tratatului de la Varșovia sau CAER-ului, si orice manifestare de independență avea loc doar în limitele impuse de regimul comunist .
După Helsinki, următorul punct important pe agenda relațiilor internaționale a fost vizita președintelui american Gerald Ford în România. Imediat a doua zi, pe 2 august 1975, președintele SUA dădea curs invitației, sosind în România, iar momentul a fost marcat, atât de Ford, cât si de Ceausescu, ca un prim pas spre îndeplinirea angajamentelor luate la Conferința de la Helsinki.
In acest context, menționa Scânteia, convorbirile de la București reprezintă „o primă și nemijlocită contribuție practică la transpunerea în viată a acestor deziderate”
La sosirea în ţară, „Scânteia” i-a dedicat lui Gerald Ford un amplu articol, informând cititorii despre educația, formarea profesională si ascensiunea sa politică, precizând, totodată, că „poporul român întâmpină cu sentimente de stimă şi respect sosirea președintelui Gerald Ford şi a doamnei Elisabeth Ford în România.”
Insa, spre deosebire de vizita lui Nixon, care stârnise un val uriaș de entuziasm, prezenta pe străzile capitalei a fost mult redusa. Oamenii își estompaseră speranțele, iar pragul de așteptare scăzuse considerabil. In intervalul dintre cele doua vizite, multi au înțeles că America nu va depune niciun efort pentru ameliorarea situației din ţară.
Cu toate acestea, Scânteia afirma, „este convingerea opiniei publice în ţara noastră că vizita distinşilor oaspeţi, continuarea dialogului la nivel înalt vor contribui la ridicarea pe o treaptă superioară a relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre poporul român şi poporul american, la întărirea colaborării bilaterale pe multiple planuri, a conlucrării celor două state, indiferent de deosebirile de orânduire socială, în interesul unor rezolvări constructive ale problemelor majore ale actualităţii” .
Prima întâlnire dintre Gerald R. Ford și Nicolae Ceaușescu avusese loc la Washington, în decembrie 1973, când Ford era vicepreședinte desemnat al SUA, la a doua, tot la Washington, în 1975, Ford era președintele SUA iar întrevederea cu președintele României avusese „rezultate rodnice”.
Intre timp, „relațiile de colaborare româno-americane au înregistrat progrese constante” – scria Scanteia. Acestea „au deschis noi căi în domeniile politic, economic, al științei, tehnicii şi culturii, colaborării celor două ţări în rezolvarea problemelor vieții internaționale, în interesul popoarelor şi al cauzei păcii„.
Relațiile româno-americane se înscriau intr-un cadru politico-juridic, conturat de „Declarația președinților României şi SUA, cu privire la principiile de colaborare” și „Declarația cu privire la cooperarea economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică”. Aceste documente, preciza Scânteia, „au statuat ca fundament trainic al relațiilor bilaterale principiile internaționale noi, de egalitate deplină în drepturi, respect al independenţei și suveranității naționale, neamestec în treburile interne, stimă reciprocă, tocmai datorită faptului că aceste principii consemnate în documente şi-au găsit traducere în viaţă”
„Bună ziua, soldați!” – ”Să trăiți, domnule președinte!”
Sâmbătă, 2 august 1975, in jurul orei 16:15, avionul prezidențial american ateriza pe Aeroportul Internațional Bucureşti-Otopeni. Din delegaţia oficială a SUA făceau parte Henry Kissinger (secretar de stat şi asistent al președintelui pentru probleme de securitate națională), Harry G. Barnes Jr. (ambasador extraordinar si plenipotențiar al SUA în Republica Socialistă România), Robert T. Hartman (consilier) și alții.
Ceremonia sosirii pe Aeroportul Otopeni a fost transmisă în direct la radio şi televiziune, iar toată lumea a putut urmări salutul preşedintelui american în limba română, adresat armatei:„Bună ziua, soldaţi!” şi răspunsul acestora:”Să trăiţi, domnule preşedinte!”, moment de mare importanţă.
Pe aeroport, pe lângă reprezentanți de seamă ai Armatei, oficialităţi române şi orchestră, s-au aflat şi aproximativ 8000 de cetăţeni îmbrăcaţi în costum naţional, care fluturau steguleţe americane şi române şi pancarde cu mesaje de prietenie:”Să se dezvolte continuu relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi SUA, în interesul popoarelor noastre, al clauzei păcii şi înţelegerii internaţionale!”
S-au intonat cele două imnuri de stat şi s-au rostit alocuţiuni, dupa care oaspeţii au descins la Palatul Primăverii, reşedinţa oficială a familie Nicolae si Elena Ceauşescu.
In cuvântarea sa, Ceausescu a mentionat că „vizita are loc a doua zi după încheierea cu succes a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Astfel, vizita se înscrie în mod minunat în spiritul documentelor pe care le-am semnat împreună ieri, la Helsinki, şi prin care am afirmat dorința comună, în numele popoarelor noastre, de a dezvolta colaborarea pe principiul deplinei egalității, al respectului independenţei şi suveranităţii, al neamestecului în treburile interne, al renunţării la forţă şi la ameninţarea cu forţa în soluţionarea problemelor dintre state. Aşa cum am menţionat în declaraţia de la Helsinki, pentru traducerea în viaţă a celor convenite în documentele semnate se impun eforturi susţinute pentru a asigura popoarelor noastre, tuturor națiunilor o lume mai dreaptă şi mai bună, pentru a face ca ai noştri copii, omenirea în general să nu mai cunoască grozăviile razboiului, să trăiască în pace şi prietenie.”
De la Otopeni până la București, avioane ale Forțelor Armate ale Republicii Socialiste România au asigurat escorta de onoare a președintelui Gerald R. Ford, ca o măsură de securitate, ritual care s-a reluat şi la plecarea acestora.
Coloana oficiala a fost salutata de cca 80000 de locuitori ai capitalei, înșirați pe traseu in proporții echilibrate, iar în Piața Scânteii președinții Nicolae Ceaușescu şi Gerald Ford au fost întâmpinați de oficialitățile Consiliului Popular Municipal.
Gheorghe Cioară, primarul capitalei, i-a înmânat președintelui american cheia orașului București, „ca simbol al ospitalității cetățenilor capitalei Republicii Socialiste România, al stimei şi considerenţei faţă de poporul american, faţă de înalții săi reprezentanți, care astăzi ne cinstesc cu vizita lor în capitală.”
Profilat pe statuia lui Lenin, care veghea părintește la binele națiunii, de pe soclul sau din fata Casei Scânteii, Gerald Ford a mulțumit călduros, apreciind prietenia poporului român.
De acolo, alaiul s-a deplasat în Piața Victoriei unde Gerald Ford, asemeni predecesorului sau, Nixon, a dansat împreuna cu Ceausescu o horă.
La 17:30, pe când președinții depuneau coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, tovarășa Elena Ceaușescu a luat ceaiul cu doamna Elisabetei Ford.
La ora 18:00, la Palatul Republicii, au început convorbirile oficiale între președinți, prilej cu care aceștia au reînnodat firul constructiv al dialogului care avusese loc la începutul verii, la Washington, când Nicolae Ceaușescu vizitase SUA.
Duminica, 3 august 1975, Scânteia oferea detaliile acestei întrevederi: ”Cei doi șefi de stat au relevat cu satisfacție evoluția favorabilă, cursul ascendent al relațiilor bilaterale, în conformitate cu principiile înscrise în Declarația Comună, semnată cu doi ani în urmă de președinții României şi SUA, precum şi cu orientările stabilite în Declarația româno-americană privind cooperarea economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică. In spiritul acestor documente importante au fost examinate noi posibilități, modalități și domenii de conlucrare între cele două ţări, în scopul impulsionării colaborării economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale, a cooperării în sfera producţiei materiale, a schimburilor comerciale. In context s-a apreciat că așezarea relațiilor economice pe baze nediscriminatorii, ca urmare a ratificării de către Congresul SUA a Acordului Comercial cu România incluzând clauza națiunii celei mai favorizate-este de natură să degreveze şi să stimuleze extinderea acelor relaţii, în folosul reciproc şi cu repercusiuni pozitive asupra ansamblului raporturilor româno-americane corespunzător intereselor ambelor popoare, ale păcii şi cooperării internaționale”. Pe parcursul convorbirilor au fost abordate aspecte ale „actualității internaționale, subliniindu-se că problemele complexe ale contemporaneității işi pot găsi soluționarea justă şi durabilă prin participarea egală în drepturi şi acțiunea unită a tuturor statelor, indiferent de orânduirea lor socială şi de mărimea lor. Întrevederea s-a desfășurat într-o atmosferă de caldă prietenie şi s-a pus accent pe importanţa documentelor semnate la Helsinki și pe respectarea lor.
Totodată, in lumina declarației din 1973, „mai multe probleme umanitare au fost rezolvate„: „Cei doi președinți au notat cu satisfacție faptul ca relațiile bilaterale din domeniile politic, economic, științific, cultural și alte arii de interes s-au dezvoltat şi diversificat in ultimii ani în spiritul principiilor înscrise în Declarația Comună semnata la Washington la 5 decembrie 1973″ si „au salutat” „cu profunda satisfacție” încheierea acordului comercial dintre Republica Socialista Romania si Statele Unite (in vigoare din 3 august 1975). Ei au decis să înceapă negocierile pentru un acord pe termen lung de colaborare economica, industrială si tehnică, precum şi în domeniul agriculturii. S-au discutat şi posibilitățile unui acord bilateral maritim, cat si cele ale unei cooperări in domeniul energiei, inclusiv nucleare.
La ora 20:30, la Palatul Consiliului de Stat, a avut loc dineul oficial oferit de Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceaușescu în onoarea președintelui SUA, Gerald Ford și a doamnei Elisabeth Ford, unde au participat mai mulţi oameni de stat români şi toate oficialităţile americane (cca 110 români și 30 străini). S-au rostit toasturi de către ambele părţi, urmate de imnurile de stat. In toastul sau, Nicolae Ceauşescu a vorbit despre clauza națiunii celei mai favorizate, precizând că produsele românești vor beneficia pe piaţa SUA de tratament egal şi drepturi egale cu produsele altor state. In ultimii ani, preciza Ceausescu, schimburile au crescut de aproape patru ori şi trendul va continua. De asemenea, preşedintele României a invitat oaspeţii americani sa revina, în curând, în Romania, într-o vizită mai lungă.
Meniul a constat in preparate românești; pe un fundal muzical in care au răsunat „Rapsodia I” de George Enescu si „Balada” de Ciprian Porumbescu, dar si „My fair lady” de Loew sau „Oklahoma” de Richard Rodgers, s-au servit icre negre „Perle de Dunăre”, șalău de Tulcea gratinat, Galbenă de Odobeşti, Cabernet Sauvignon de Sâmbureşti, Sampanie Jidvei, Coniac Târnave 1932.
A doua zi Nicolae Ceausescu si președintele SUA, Gerald Ford, s-au deplasat cu trenul la Sinaia, fiind ovaționați in toate gările, de cetățeni entuziaști plasați anume la fata locului. In gara Sinaia, înalții oficiali au fost întâmpinați de primar si garda militară cu tradiționala pâine cu sare; au făcut un scurt popas la mânăstirea Sinaia si apoi s-au oprit la Castelul Peleș, reședința fostei monarhii, pentru continuarea convorbirilor oficiale. S-au semnat documente, s-au rostit alocuțiuni, urmate, la ora 13:00, de un dejun si, la ora 14:30, de un program folcloric, apoi au revenit la București.
Cei doi președinți au semnat „Comunicatul comun cu privire la vizita oficială a președintelui SUA, Gerald Ford şi a doamnei Elisabeth Ford în Republica Socialistă România”, si „Instrumentele de ratificare a Acordului privind relațiile comerciale dintre Republica Socialistă România şi SUA”, cat si Procesul verbal de efectuare a schimbului instrumentelor de ratificare.
Înainte de plecare, Nicolae Ceaușescu a oferit înalților oaspeți cadouri, din spectrul obiectelor tradiționale românești. Astfel, președintele SUA, Gerald Ford a primit o ie cu broderie, o maramă din borangic, un serviciu pentru cafea de 12 persoane din porțelan Brâncovenesc, o faţă de masă din pânză cu 12 șervete si un covor. Si lui Henry Kissinger i-a revenit un covor, dar si o vază Amforă din porțelan.
La ora 17:15, pe Aeroportul Otopeni, a avut loc ceremonia plecării oficiale, iar la 17:30 avionul prezidențial a decolat.
PRIMUL PREȘEDINTE AMERICAN LA BUCUREȘTI: Nixon – Ceaușescu, momente cheie
In vara anului 1975, președintele Statelor Unite ale Americii, Gerald Ford, a efectuat o scurtă vizită oficială România, în perioada 2-3 august. In cele două zile alocate evenimentului, Ford a dansat perinița (precum Nixon in 1969), a făcut o escala la Peleșul cândva monarhist, a primit cadou un covor de lână și o faţă de masă din pânză cu 12 șervetele asortate, dar a purtat și convorbiri interesante la cel mai înalt nivel cu oficialii români. Următoarea stenogramă este un extras al discuțiilor dintre președintele SUA și președintele RSR, Nicolae Ceaușescu, proaspăt întors de la "încheierea cu succes a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa", ce avusese loc la Helsinki. [vezi si dialogul din 2 august 1975 referitor la Conferința Europeană de Securitate] Din delegația oficială americana au făcut parte Henry Kissinger (secretar de stat și asistent al președintelui in probleme de securitate națională), Harry G. Barnes Jr. (ambasador extraordinar si plenipotențiar al SUA în Republica Socialistă România), Robert T. Hartman (consilier) și alții.
După ce a menționat faptul ca vizita președintelui SUA „se înscrie în mod minunat în spiritul documentelor pe care le-am semnat împreună ieri, la Helsinki, și prin care am afirmat dorința comună, în numele popoarelor noastre, de a dezvolta colaborarea pe principiul deplinei egalități, al respectului independenţei și suveranității, al neamestecului în treburile interne, al renunțării la forţă și la amenințarea cu forța în soluționarea problemelor dintre state. Aşa cum am menționat în declarația de la Helsinki, pentru traducerea în viaţă a celor convenite în documentele semnate se impun eforturi susținute pentru a asigura popoarelor noastre, tuturor națiunilor o lume mai dreaptă și mai bună, pentru a face ca ai noștri copii, omenirea în general să nu mai cunoască grozăviile războiului, să trăiască în pace și prietenie.”, Nicolae Ceausescu a abordat doua subiecte concrete: pacea omenirii si economia României.
N. Ceausescu: Vreau să vă spun că, după părerea mea, avem într-adevăr acum o gamă întreagă de acorduri și odată cu intrarea în vigoare a acordului comercial, am creat condiții extrem de bune, condiții care sunt foarte avantajoase pentru amândoi. De fapt, așa cum le spuneam unora dintre colegii mei astăzi, am ajuns in punctul în care nu mai avem cu adevărat nimic altceva de cerut SUA, deocamdată, pe baze bilaterale.
President Ford: Noi cerem doar prietenia dvs., domnule Președinte, și sprijinul pentru îndeplinirea acordurilor pe care le-am încheiat ieri la Helsinki.
Kissinger: În ceea ce privește acordul pe termen lung, dl. Președinte, am ținut acest lucru așa că nu ar trebui sa fie nicio confuzie în Congres. Acum, că a trecut, nu există nicio dificultate cu acordul economic pe termen lung pe care l-am convenit în principiu.
N. Ceausescu: Așadar, putem termina cu aceste probleme bilaterale; sper că în cadrul acestor relații bune putem lucra, ținând cont de situația României, ca nivel de dezvoltare, atât în zona în care am re.fered, precum și cea a creditelor, desigur, în conformitate cu legislația americana existenta.
President Ford: Vorbiți despre Ex-Im (Bank) sau alte instituții financiare?
Ceausescu: Mi se pare că, în ceea ce privește Ex-Im, lucrurile au fost, deja, mai mult sau mai puțin clarificate.
Ford: Da.
Ceausescu: Ma gândeam la practica americană, care nu este deloc una rea, de a acorda credite pe termen lung, cu dobândă mică.
Ford: Vorbiți atunci despre cele acordate pentru țările subdezvoltate.
Kissinger: Împrumuturi concesionale. Asta este însă ceva legat de stadiul de dezvoltare al României. Am încercat asta si înainte și am constatat că a fost întotdeauna dificil de aranjat. Exista membri ai Congresului care, probabil, ar dori să refuze acordarea de credite, pe motiv că România nu se află într-un stadiu de subdezvoltare pentru care aceste împrumuturi au fost proiectate. Putem sprijini România prin Banca Mondială și putem încuraja Ex-Im Bank, și putem încuraja, de asemenea, investițiile private, dar asta desigur nu în termeni de concesiune.
Ford: Există bănci americane care operează în România, precum Chase?
Kissinger: Am încheiat un împrumut, acum trei sau patru ani, pentru România, prin David Rockefeller.
Ceausescu: Cred că am putea avea încă o dată succes cu Congresul SUA, dacă acest lucru, problema creditelor, ar fi ridicată în așa fel încât să fie legata de anumite obiective specifice, de exemplu în agricultură, de recuperarea unor terenuri, prevenirea inundațiilor, sau referitor la irigare – ceva concret, nu doar împrumuturi generale. Ceva care ar fi posibil de realizat, in conexiune cu unele acțiuni concrete.
Kissinger: Acum, când președintele a gestionat situația cu senatorul Jackson cu atât de mult succes, este gata să reia din nou chestiunea la Congres. V-a tratat cu adevărat la fel de oribil, precum ne-a tratat si pe noi. Ford: De fapt, el a spus lucruri mai plăcute despre dvs., decât despre mine.
Ceausescu: I-am spus, având in vedere genul de discursuri pe care le ține, că cu greu ar putea fi un candidat de succes la președinție. Poate că acest lucru a ajutat.
Kissinger: Am putea lua in considerare aspectul dezvoltării agriculturii. Ford: Te gândești la utilaje agricole precum combine, ceva care să stimuleze producția?
Ceausescu: Irigații, recuperarea terenurilor, drenaj, controlul inundațiilor.
Ford: Acest tip de proiect ar putea să fie mai mult decât oricare altul pe placul Băncii Mondiale.
Kissinger: Avem în prezent, in activitățile noastre de acordare de ajutor, un program care încearcă să promoveze dezvoltarea agricolă, dar nu l-am luat in considerare niciodată pentru România.
Ford: O sa ne ocupam de asta.
Ceausescu: În ceea ce privește restul, vom face totul pentru a avea cele mai bune rezultate posibile, astfel încât să putem sa asigurăm extinderea cooperării noastre cat mai mult posibil în domeniul economic.
Ford: Politica noastră generală, domnule președinte, este să menținem România cu doi pași înaintea celorlalte ţări europene din răsărit, în relațiile noastre. Mulți dintre reprezentanții țărilor Europei de Est au venit la noi, la Helsinki, cu propuneri de îmbunătățire a relațiilor cu noi. Depinde de dvs. să faceți sugestii cu privire la menținerea României in relații cu noi, astfel încât să rămână la fel de bune ca si pana acum. Puteți face sugestii prin intermediul excelentului nostru ambasador aici, sau prin al dvs., la Washington. Desigur, ministrul dvs. de externe poate veni la New York toamna aceasta pentru a susține un discurs anti-imperialist, după care poate sa ma caute, sa i-a legătura cu mine și sa faceți câteva sugestii pentru a face ceva pentru România.
Ceausescu: Dar ați susținut ca intenționați sa înlocuiți vechea stare de lucruri și instituiți o noua ordine.
Kissinger: Corect.
Ford: Probabil că am avut mai mulți șefi de guvern la Helsinki care mi-a vorbit din Est, decât din Vest.
Ceausescu: Aceasta înseamnă că aveți o poziție avantajoasă în Est. În orice caz, nu are sens să va deranjeze când oamenii încep sa vorbească într-o maniera anti-imperialista, de vreme ce acestea sunt probleme care au o aplicabilitate mai mare.
Kissinger: A avea România în Organizația Națiunilor Unite nu este cea mai mare problemă a noastră.
Ford: Maine (3 august ), în călătoria cu trenul (n.r. la Sinaia) pe care o așteptăm cu nerăbdare, sper să avem ocazia de a discuta si alte probleme decât cele abordate astăzi.
Ceausescu: Desigur. În ceea ce privește problemele europene de care s-a vorbit atât de mult la Helsinki, nu le-aș acorda atâta importanță. Ceea ce este important va fi să vezi ce se poate realiza efectiv, ce va face fiecare țara pentru a îndeplini ceea ce a declarat și semnat.
Ford: Am impresia, deși pot fi prea optimist, că vor exista eforturi oneste pentru a fi la înălțimea acestor cuvinte. La urma urmei, în două ani va exista contabilitatea periodică. Cred că veți vedea făcut ceea ce a fost promis. […]
Ceausescu: În primul rând, la 30 de ani după încheierea războiului, Europa trăiește încă sub condițiile armistițiului. Documentul semnat la Helsinki și, de altfel, unele dintre declarațiile făcute acolo, au intenționat să spună ca ar trebui să trăim în continuare în spiritul Acordului de la Potsdam, până la încheierea păcii. Aceasta implică, desigur, că cei care au fost victorioși în război, iar asta are a face cu toate drepturile referitoare la Berlin, au dreptul să intervină în locurile în care nu există niciun tratat de pace, ori de cate ori simt nevoia. Există, desigur, anumite drepturi de înțeles, dar există și riscuri mari. Nu cred că este un secret pentru oricine că sunt foarte puțini germani care aprobă această stare de lucruri sau sunt în orice fel entuziasmat de această situație. Hitler, după cum știți, a ajuns la putere tocmai datorită situației care a fost creată pentru Germania ca urmare a primului război mondial.
Ford: Asa este.
Ceaușescu: Există o anumită situație, este o anumită corelare de forțe acum la nivel mondial, dar această stare de lucruri nu va fi eterna […]. Desigur, nu spun nimic nou pentru dr. Kissinger. […] Oricum, pentru a rezolva această problemă, pentru a obține un tratat de pace, este necesară punerea fiecărui stat implicat pe picior de egalitate, inclusiv Germania. Aceasta mi se pare una dintre problemele esențiale de rezolvat pentru viitorul Europei. Știți în ultimii ani cât de repede s-au schimbat multe situații.
Ford: Ați sugera ca aceste probleme să fie rezolvate pe o bază bilaterală sau mai largă?
Ceausescu: Pentru siguranța, în primă instanță trebuie rezolvate de cele patru puteri și de Germania însăși, deoarece, în primul rând, cele patru puteri sunt legate de tratatul Potsdam.
Kissinger: Ați dori o soluție pentru problema germană.
Ford: Unificarea?
Ceausescu: Da, in viitor, Dar acum un tratat de pace.
Ford: Un tratat de pace cu Germania?
Ceausescu: Eliminarea tratatului de la Potsdam și realizarea unei stări normale de lucruri în Europa, care ar exclude astfel dreptul de intervenție în treburile interne ale altor state. […] În primul rând, trebuie să ajungem la concluzia realistă că este timpul să punem capăt acestui tip de situație. Tratatul de pace ar trebui să elimine orice fel de drepturi ale unor state asupra altor state. Desigur, nu vorbesc despre sloganul leninist, fără anexiuni sau reparații. Asta aparține trecutului. dar o pace, chiar și cu reparații și schimbări teritoriale, asta ar fi totuși drept.
Oficial, s-a consemnat ca „cei doi președinți au notat cu satisfacție faptul ca relațiile bilaterale din domeniile politic, economic, științific, cultural și alte arii de interes s-au dezvoltat și diversificat in ultimii ani în spiritul principiilor înscrise în Declarația Comună semnata la Washington la 5 decembrie 1973” si ca, in aceasta vizita, „mai multe probleme umanitare au fost rezolvate„.
Documentele semnate de către cei doi șefi de stat au fost::
In vara anului 1975, președintele american Gerald Ford, a efectuat o vizită oficială România, în perioada 2-3 august. In cele două zile alocate evenimentului, Ford a dansat perinița (precum Nixon in 1969), a făcut o escală la Peleșul cândva monarhist, a primit cadou un covor de lână și o faţă de masă din pânză cu 12 șervetele asortate, dar a purtat și convorbiri la cel mai înalt nivel, cu oficialii români. Următoarea stenogramă este un extras al discuțiilor dintre președintele SUA și președintele RSR, Nicolae Ceaușescu, întors de la "încheierea cu succes a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa", de la Helsinki.
Memorandumul conversației [1]
București, 2 august 1975, orele 7-8:10 p.m.
PARTICIPANȚI
Nicolae Ceaușescu, Președintele României
Manea Mănescu, prim-ministru
George Macovescu, ministru de externe
Sergiu Celac, interpret
Președintele Gerald R. Ford
Henry A. Kissinger, secretar de stat
Harry G. Barnes, Jr., ambasador-interpret
[Se omite aici discuția despre alte chestiuni decât Conferința Europeană de Securitate sau MBFR].
Președintele Ceaușescu: [se omite aici un comentariu fără legătură cu acest subiect] În ceea ce privește problemele europene, s-a vorbit atât de mult la Helsinki, încât orice alte cuvinte acum nu ar avea prea multă importanță. Ceea ce este important va fi să vedem ce se poate realiza, ce va face fiecare țară pentru a duce la îndeplinire ceea ce s-a declarat și s-a semnat.
Președintele Ford: Am impresia, deși poate că sunt prea optimist, că vor exista eforturi oneste pentru a se ridica la înălțimea acestor cuvinte. La urma urmei, peste doi ani va avea loc bilanțul periodic. Cred că veți vedea realizat ceea ce s-a promis.
Președintele Ceaușescu: Sunt din fire un optimist, dar de data aceasta nu sunt chiar atât de optimist. Problemele care trebuie rezolvate sunt foarte serioase și necesită soluții, dintre care unele depășesc cu mult ceea ce s-a semnat la Helsinki. Desigur, dacă ar fi să menționez problemele economice, dar le putem discuta mai târziu. Mai degrabă, în ceea ce privește unele dintre celelalte probleme care privesc Europa, ele sunt într-adevăr foarte serioase. Desigur, am avut deja ocazia să abordez unele dintre acestea cu Dr. Kissinger, dar aș dori să folosesc această posibilitate pentru a vă împărtăși câteva dintre gândurile mele, dacă sunteți de acord.
Președintele Ford: Vă rog.
Președintele Ceaușescu: În primul rând, la 30 de ani de la război, Europa trăiește încă în condiții de armistițiu. Documentul pe care l-am semnat la Helsinki și, de altfel, unele dintre declarațiile făcute acolo au fost menite să spună că trebuie să continuăm să trăim în spiritul Acordului de la Potsdam [2] până la încheierea păcii. Acest lucru presupune, desigur, că cei care au fost victorioși în război, și asta are legătură cu toate drepturile referitoare la Berlin, au dreptul de a interveni în locurile în care nu există un tratat de pace în orice moment în care au chef să o facă. Există, desigur, anumite drepturi de înțeles, dar există și riscuri foarte mari. Nu cred că este un secret pentru nimeni faptul că sunt foarte puțini germani care aprobă această stare de lucruri sau care sunt în vreun fel entuziasmați de această situație. După cum știți, Hitler a ajuns la putere datorită situației care a fost creată pentru Germania în urma primului război mondial.
Președintele Ford: Așa este.
Președintele Ceaușescu: Există o anumită situație în prezent, există o anumită corelație de forțe acum la scară mondială, dar această situație nu va fi veșnică și, după părerea mea, nici nu va dura atât de mult. Bineînțeles că nu-i spun nimic nou doctorului Kissinger. Ceea ce vă spun acum este că, deși există astăzi o situație foarte clară în care Statele Unite și Uniunea Sovietică controlează ambele forțele militare majore, inclusiv armamentul nuclear, chiar și această situație nu este imuabilă. Oricum, pentru a rezolva această problemă, pentru a elimina această situație, pentru a obține un tratat de pace, este nevoie de a pune fiecare stat implicat pe picior de egalitate, inclusiv Germania. Aceasta mi se pare că este una dintre problemele care va fi esențial să fie rezolvată pentru viitorul Europei. Știți în ultimii ani cât de repede s-au schimbat multe situații, cu ce mare rapiditate.
Președintele Ford: Ați sugera ca aceste probleme să fie rezolvate pe o bază bilaterală sau mai largă?
Președintele Ceaușescu: Sigur, în primul rând, ele trebuie rezolvate de cele patru puteri și de germani, pentru că, în primul rând, cele patru puteri sunt legate prin Tratatul de la Potsdam de situația din Germania propriu-zisă.
Secretarul Kissinger: Aș putea să-l întreb pe Președinte care sunt problemele care vă îngrijorează cel mai mult în Europa. Spuneați adineauri că situația s-ar putea schimba.
Președintele Ceaușescu: Cunoașteți foarte bine unele dintre schimbările care au avut loc chiar și în Europa în pozițiile relative ale diferitelor state. A trăi în continuare sub egida tratatului de la Potsdam înseamnă riscul unei intervenții în orice moment. Aceasta este problema esențială.
Secretarul Kissinger: Ați dori o soluție la problema germană.
Președintele Ford: Unificare?
Președintele Ceaușescu: Da. Dar acum un tratat de pace.
Secretarul Kissinger: Un tratat de pace pentru Germania?
Președintele Ceaușescu: Scăparea de statutul de la Potsdam și realizarea unei stări normale a lucrurilor în Europa care să excludă un astfel de drept de intervenție în afacerile interne ale altor state.
Secretarul de stat Kissinger: Dar în ceea ce privește Berlinul?
Președintele Ceaușescu: În contextul unui tratat de pace ar trebui găsită o soluție pentru Berlin. Atât timp cât aceasta va depinde de bunăvoința celor patru puteri, oricare dintre ele ar putea lua inițiativa de a interveni ori de câte ori va considera că are dreptul să o facă. Observ că mulți alții, precum și dumneavoastră, au menționat în declarațiile lor de la Helsinki că sunt de acord cu dreptul de a atribui un statut special în Germania și Berlin celor patru puteri.
Secretarul Kissinger: Noi le-am făcut.
Președintele Ceaușescu: Mi se pare că și alții au făcut-o.
Președintele Ford: Da.
Președintele Ceaușescu: Fără îndoială că păstrarea acestei stări de lucruri înseamnă menținerea unei lipse permanente de securitate și a unui pericol constant de tensiune în Europa.
Secretarul de stat Kissinger: Ce termeni ar conține un astfel de tratat?
Președintele Ceaușescu: Este dificil de spus acum ce prevederi ar putea exista. În primul rând, trebuie să se ajungă la concluzia realistă că este timpul să se pună capăt acestui tip de situație. Tratatul de pace ar trebui să elimine orice fel de drepturi ale unor state asupra altor state. Desigur, nu mă refer la sloganul leninist de a nu face anexiuni sau reparații. Acesta aparține trecutului. Dar o pace, chiar și cu reparații și modificări teritoriale, care ar fi totuși justă.
Secretarul Kissinger: În tradiția umanistă?
Președintele Ceaușescu: Prefer să spun în tradiția realistă.
[Se omite aici discuția despre alte chestiuni decât conferința europeană de securitate sau MBFR]
Memorandum of Conversation /1/
Bucharest, August 2, 1975, 7–8:10 p.m
[Omitted here is discussion of matters other than the European security conference or MBFR.]
President Ceausescu: [Omitted here is an unrelated comment.] As far as European problems are concerned there was so much talk at Helsinki that any other words now wouldn’t have all that much importance. What is important will be to see what can be accomplished, what each country will do to carry out what was declared and signed.
President Ford: I have the impression, though I may be overoptimistic, that there will be honest efforts to live up to these words. After all, in two years there will be the periodic accounting. I think you’ll see done what was promised.
President Ceausescu: I’m by nature an optimist but this time I’m not really all that optimistic. The problems which need to be solved are very serious ones and they require solutions, some of which go beyond by a great deal what was signed in Helsinki. To be sure, if I were to mention economic problems but we can discuss them later. Rather, with regard to some of the other problems concerning Europe, they are really quite serious. Of course I have already had the occasion to touch on some of these with Dr. Kissinger but I would like to use this possibility to share with you a few of my thoughts if you are agreeable.
President Ford: Please.
President Ceausescu: In the first place, 30 years after the war Europe is still living under armistice conditions. The document we signed at Helsinki and for that matter some of the statements made there were intended to say we should continue to live in the spirit of the Potsdam Agreement /2/ until peace is concluded. This of course implies that those who were victorious in the war, and this has to do with all the rights regarding Berlin, have the right to intervene in places where there is no peace treaty at any time they feel like it. There are of course certain understandable rights but there are also very great risks. I don’t think it’s a secret from anyone that there are very few Germans who approve of this state of things or are in any way enthusiastic about this situation. Hitler as you know came to power thanks to the situation which was created for Germany as a result of the first World War.
President Ford: That’s right.
President Ceausescu: There is a certain existing situation, there is a certain correlation of forces now on a worldwide scale, but this situation will not be eternal nor in my opinion will even last that long. Of course I’m not saying anything new to Dr. Kissinger. What I’m telling you now is that although there is a very clear situation today where the United States and the Soviet Union both control the major military forces including nuclear armaments, even that situation is not immutable. Anyway, in order to solve this problem, to do away with this situation, to achieve a peace treaty, requires putting every state involved on an equal footing including Germany. This it seems to me is one of the problems which it will be essential to be solved for the future of Europe. You know in recent years how quickly many situations have changed with what great rapidity.
President Ford: Would you suggest that these problems be solved on a bilateral or broader basis?
President Ceausescu: To be sure, in the first instance they need to be solved by the four powers and the Germans themselves because first of all the four powers are tied in by the Potsdam treaty with the situation in Germany proper.
Secretary Kissinger: Could I ask the President what problems worry you most in Europe. You were saying just now the situation might change.
President Ceausescu: You know very well some of the changes that have taken place even in Europe in the relative positions of different states. To continue to live under the aegis of the Potsdam treaty means the risk of intervention at any moment. This is the essential problem. Secretary Kissinger: You would like a solution to the German problem.
President Ford: Unification?
President Ceausescu: Yes. But now a treaty of peace.
Secretary Kissinger: A peace treaty for Germany?
President Ceausescu: Getting rid of the Potsdam status and the achievement of a normal state of affairs in Europe which would exclude such a right of intervention in the internal affairs of other states.
Secretary Kissinger: What about with regard to Berlin?
President Ceausescu: In the context of a peace treaty a solution would have to be found for Berlin. So long as this will depend on the good will of the four powers any one of which could take the initiative to intervene whenever it believed it was entitled to do so. I note that many others as well as you yourself mentioned in their declarations at Helsinki that they agreed with the right of assigning a special status in Germany and Berlin to the four powers.
Secretary Kissinger: We made them.
President Ceausescu: It seems to me others did as well.
President Ford: Yes.
President Ceausescu: Without a doubt preservation of this state of affairs means maintaining a permanent lack of security and constant danger of tension in Europe.
Secretary Kissinger: What terms would be in such a treaty?
President Ceausescu: It’s difficult to say now what provisions there might be. In the first place, one has to arrive at the realistic conclusion that it is time to put an end to this sort of situation. The peace treaty should do away with any sort of rights of some states over other states. Granted I’m not talking about the Leninist slogan of no annexations or reparations. That belongs to the past. But a peace, even with reparations and territorial changes, that would still be just.
Secretary Kissinger: In the humanist tradition?
President Ceausescu: I prefer to say the realist tradition.
[Omitted here is discussion of matters other than the European security conference or MBFR]
[1] Sursa: Arhivele Naționale, RG 59, Records of the Office of the Counselor, Entry 5339, Box 3, HS Official, Chronological. Secret; Exdis. Redactat de Barnes. Întâlnirea a avut loc în cadrul Consiliului de Stat. Barnes a trimis memorandumul ca anexă la o scrisoare către Sonnenfeldt la 8 august /1/ Source: National Archives, RG 59, Records of the Office of the Counselor, Entry 5339, Box 3, HS Official, Chronological. Secret; Exdis. Drafted by Barnes. The meeting took place in the Council of State. Barnes sent the memorandum as an attachment to a letter to Sonnenfeldt on August 8
[2] Pentru extrase relevante din Acordul de la Potsdam din 1945, care stabilea drepturile celor patru puteri în Germania ocupată, a se vedea Documents on Germany, 1944-1985, pp. 54-65. /2/ For relevant excerpts of the 1945 Potsdam Agreement, which established four-power rights in occupied Germany, see Documents on Germany, 1944–1985, pp. 54–65
Pe 8 septembrie 1974, președintele SUA, Gerald Ford l-a absolvit complet pe Richard Nixon de orice vină, in Afacerea Watergate – un gest riscant, datorită căruia ratingul său de popularitate a scăzut brusc la 49%.
Cu doar o lună mai devreme , Gerald Ford depunea jurământul ca președinte al SUA, in cele mai neobișnuite circumstanțe – in calitate de vicepreședinte, el prelua conducerea de la un Richard Nixon compromis, care tocmai demisionase din funcția de cel de-al 37-lea președinte al Statelor Unite, din cauza nenumăratelor probleme politice și juridice legate de implicarea sa în Scandalul Watergate.
Ford a vorbit națiunii pe 9 august 1974, participând la „o discuție directă între prieteni” și a recunoscut circumstanțele speciale ale situației. Abordând direct scandalul Watergate, el a declarat că „lungul nostru coșmar național s-a încheiat”. Cu toate acestea, o lună mai târziu, președintele s-a confruntat cu spectrul lui Richard Nixon, un posibil inculpat penal în instanțele americane pentru rolul său în „același” coșmar național.
Când președintele Ford s-a adresat națiunii pe 8 septembrie, a preferat o transmisie in direct, duminică dimineață, evitând sa apară in „prime-time”, pentru a minimiza impactul politic al mesajului său. El a povestit natura scandalului Watergate care polarizase țara. De asemenea, el a luat în considerare dificultățile pe care le va întâmpina Nixon pentru a beneficia de un proces public echitabil și potențialul unui proces întârziat și elaborat împotriva unui fost președinte. Mai important, el credea că nevoile imediate ale țării cereau încetarea controversei Watergate.
Datoria sa, de a restabili „liniștea internă” și de a folosi toate mijloacele pentru a o asigura, precum și credința că Nixon a suferit deja umilința finală, din cauza demisiei sale, l-au determinat să acorde „o iertare deplină, gratuită și absolută lui Richard Nixon pentru toate infracțiunile împotriva Statelor Unite”.
Totuși, în loc să reunească națiunea, „iertarea” a readus in prim-plan norii grei de furtuna, in centrul căreia se afla Nixon. Simpatia populației fata de Ford a scăzut dramatic, iar mai târziu el va admite că a fost cea mai dificilă decizie a sa, pe plan intern. Grațierea, un atu al puterii prezidențiale, preconizat sa împiedice urmărirea penală a unui cetățean privat nevinovat, ca unul din prerogativele acordate președintelui în temeiul articolului II secțiunea 2 din Constituția SUA, a reafirmat, in acest caz, ca era posibil ca acest instrument sa-si extinda acoperirea dincolo de granita de drept, cât și de cea legală, a provocărilor congresionale.
Statele Unite adoptă al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care este abolita sclavia | Finlanda își declara independenta față de Rusia | Guvernul SUA întrerupe relațiile diplomatice cu Rusia, la scurt timp după ce Partidul Bolșevic a preluat puterea de la regimul țarist | Începe Experimentul Pitești – cel mai diabolic program de dezumanizare prin tortură – inspirat de metodele „pedagogice” sovietice de tip Makarenko | Indira Gandhi anunța oficial ca India recunoaște Bangladesh | Emil Constantinescu, președintele României, promulgă legea privind dosarele Securității | Ungaria blochează pachetul de sprijin al UE de 15,4 miliarde de lire sterline pentru Ucraina Continuă lectura
Această galerie conține 7 fotografii.
Napoleon Bonaparte pleacă în exil, pe insula Sf. Elena | Republica Ungară este învinsă de Austria și Rusia | Liderul indian, Mahatma Gandhi, este arestat în Bombay de către forțele britanice | Richard Nixon demisionează din funcția de președinte al Statelor Unite | Anexarea Kuweitului de către Irak este declarată nulă și neavenită de către Consiliul de Securitate al ONU | Coreea de Nord declară că intenționează să atace cu rachete teritoriul SUA, Guam | Rusia a suspendat un aranjament care permitea inspectorilor americani și ruși să viziteze siturile de arme nucleare ale celeilalte părți | Liderii Estoniei și Finlandei doresc ca țările europene să nu mai elibereze vize turistice pentru cetățenii ruși Continuă lectura
Această galerie conține 7 fotografii.
Armata română intră în Timișoara, aducându-și contribuția la reîntregirea teritoriilor românești | Puternic bombardament sovietic asupra municipiului Constanța | Primele autoturisme Dacia 1100 ies de pe porțile noii Uzine de Autoturisme Pitești | Se încheie vizita oficială în România a președintelui SUA, Richard Nixon | Se încheie vizita oficială în România a președintelui SUA, Gerald Ford | SUA acordă României clauza națiunii celei mai favorizate | Fostul cancelar german, Gerhard Schröder, a fost criticat pentru o întâlnire privată cu Vladimir Putin Continuă lectura
AMINTIRI DIN COMUNISM 