| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME
Memorandumul convorbirilor [1]
Beijing, 22 mai 1978, orele 17:05-19:25.
SUBIECT
Rezumatul întâlnirii Dr. Brzezinski cu președintele Hua Kuo-feng
PARTICIPANȚI
Dr. Zbigniew Brzezinski, asistent al președintelui pentru afaceri de securitate națională
Leonard Woodcock, ambasadorul Statelor Unite în Republica Populară Chineză
Michel Oksenberg, membru al personalului, Consiliul de Securitate Națională
Hua Kuo-feng, președinte al Republicii Populare Chineze
Huang Hua, ministru adjunct
Ch’ai Tse-min, ambasadorul Republicii Populare Chineze în Statele Unite ale Americii
Wang Hai-jung, viceministru, șef al Departamentului pentru America și Oceania
Lin Ping, șef al Biroului pentru afaceri americane și Oceana
Ting Yuan-hung, șef al Biroului pentru America
Shih [omisiune în original], interpret
Lien Hung-pao, notetaker
Dr. Brzezinski: Dacă îmi permiteți, aș dori să vă prezint o scurtă notă din partea Președintelui Carter și un cadou din partea poporului american.
Hua Kuo-feng: Vă mulțumesc.
Dr. Brzezinski: Aceasta este o scurtă notă care vă este adresată de către Președinte. Spune: „Pentru Președintele Hua, o bucată din Lună pentru dumneavoastră și pentru poporul chinez, simbolizând eforturile noastre comune pentru un viitor mai bun. Jimmy Carter.” Am cu mine pentru dumneavoastră o bucată de Lună adusă de astronauții americani de pe Lună. [2]
Hua Kuo-feng: Vă mulțumesc foarte mult.
Dr. Brzezinski: Aici, în acest recipient de sticla, se află o bucată reală de Lună. Iar acesta este un steag al Republicii Populare Chineze, care a fost dus de astronauții americani pe Lună. A fost pe Lună și a fost adus înapoi, împreună cu această bucată de rocă.
Hua Kuo-feng: Vă mulțumesc foarte mult. Doresc să îi urez încă o dată bun venit doctorului Brzezinski cu ocazia vizitei dumneavoastră în China. Aceasta este prima dumneavoastră vizită în China?
Dr. Brzezinski: Aceasta este prima mea vizită, dar sper foarte mult să nu fie ultima.
Hua Kuo-feng: Prima înseamnă începutul, nu sfârșitul. Se pare că prima vizită aici va aduce a doua, a treia și a patra vizită.
Dr. Brzezinski: Sper foarte mult să fie așa.
Hua Kuo-feng: Deci astăzi ați vizitat Marele Zid?
Dr. Brzezinski: Da. În scurta mea vizită în China am avut ocazia să apreciez nu numai trecutul vostru magnific, ci și amploarea monumentală a realizărilor voastre pentru a vă modela viitorul, iar ambele sunt enorm de impresionante.
Hua Kuo-feng: Există un poem al Președintelui Mao intitulat „Muntele Liupan”, în care două versuri sunt despre Marele Zid: „Cei care nu reușesc să ajungă la Marele Zid nu sunt oameni valoroși.”
Dr. Brzezinski: „Muntele Liupan.” Este acea poezie „Cerul este înalt, norii sunt palizi . . . ?”
Hua Kuo-feng: Da. Am auzit că Dr. Brzezinski a ajuns pe vârful secțiunii Marelui Zid.
Dr. Brzezinski: Da. A fost o provocare pe care am depășit-o rapid.
Hua Kuo-feng: Sunteți obișnuit cu mâncarea chinezească de aici?
Dr. Brzezinski: Bucătăria dumneavoastră de aici, foarte serios, este una dintre cele mai bune, poate cea mai bună, din lume. Dacă aș rămâne mai mult timp în China și aș mânca atât de bine, ar trebui să mă ofer voluntar pentru Școala 7 Mai.[3]
Hua Kuo-feng: Unii tovarăși chinezi care merg la Școala 7 Mai au luat chiar mai mult în greutate, după multe exerciții fizice.
Dr. Brzezinski: Erau mușchi.
Hua Kuo-feng: În actuala dumneavoastră vizită, domnule Dr. Brzezinski, ați discutat deja cu ministrul de externe Huang Hua și cu vicepremierul Teng Hsiao-p’ing. Am aflat deja despre conversațiile dumneavoastră.
În conversația cu dumneavoastră, vicepremierul Teng a spus că, dacă veniți să discutați cu noi pe marginea unor probleme, sunteți binevenit. Dacă nu veniți cu scopul de a discuta, atunci veți fi, de asemenea, binevenit. Este bine să avem un schimb de opinii între noi. Excelența Voastră crede că mai are ceva de spus? Aș dori să vă ascult mai întâi.
Dr. Brzezinski: Permiteți-mi să încep prin a spune că ceea ce m-a impresionat foarte mult în conversațiile noastre a fost măsura în care interesele fundamentale ale celor două țări ale noastre sunt similare.
Adesea folosim cuvinte diferite pentru a descrie fie pericolele, fie oportunitățile cu care ne confruntăm. Dar cu cât am vorbit mai mult cu colegii dumneavoastră, cu atât am fost mai impresionat de faptul că esența acestor cuvinte este, fundamental, similară.
Ați avut deja discuții cu ministrul de externe Huang Hua și cu vicepremierul Teng Hsiao-p’ing pe tema situației internaționale actuale. Am avut discuții pe aceleași teme în trecut, în timpul vizitelor lui Henry Kissinger, ale președintelui Nixon și ale președintelui Ford. Urmărim îndeaproape evoluția situației din lume și, în general, nu au existat schimbări drastice, astfel încât opiniile noastre rămân aceleași.
Dacă este vreo evoluție a situației mondiale despre care trebuie să vorbim, am văzut că a devenit și mai evident faptul că există o expansiune și o imixtiune tot mai mare a Uniunii Sovietice în afacerile lumii. De exemplu, la scurt timp după încheierea Conferinței de la Helsinki a avut loc incidentul din Angola, apoi în Zair, apoi a fost conflictul dintre Etiopia și Somalia și problemele din Orientul Mijlociu.
Un exemplu recent a fost lovitura de stat din Afganistan [5]. Și, bineînțeles, expansiunea sovietică a dezvăluit și mai clar, în fața popoarelor lumii, adevăratele caracteristici ale imperialismului social.
De asemenea, am luat notă de faptul că prietenii noștri din Europa și-au schimbat, într-o oarecare măsură, opiniile. Nu cu mult timp în urmă, șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Marii Britanii, Sir Cameron, a vizitat China. Și a declarat deschis că atât China, cât și Marea Britanie, se confruntă cu un inamic la ușa lor, a cărui capitală este Moscova.
Iar acest lucru a provocat opoziția anumitor persoane din Marea Britanie, dar majoritatea oamenilor au fost în favoarea declarației sale. Și un număr destul de mare de oameni au spus că Sir Cameron a declarat ceea ce ei înșiși au gândit în mintea lor, deși nu se pot exprima ca atare.
Avem, de asemenea, unele contacte cu prietenii noștri francezi și, bineînțeles, declarațiile lor publice nu sunt ca cele ale lui Sir Cameron. Dar ei știu că principalul lor pericol vine din partea Uniunii Sovietice.
Ei sunt pregătiți să își consolideze capacitățile de apărare. Au declarat, de asemenea, că vor continua eforturile de promovare a relațiilor de parteneriat cu SUA.
Există, de asemenea, un număr destul de mare de oameni în Germania de Vest care au o opinie similară în ceea ce privește evaluarea situației mondiale. În contactele noastre cu prietenii noștri din țările nordice am observat că aceștia resimt și mai acut pericolul Uniunii Sovietice.
Nu cu mult timp în urmă, președintele Siad Barre al Somaliei a vizitat China. Și a avut experiența personală a proiectelor expansioniste și agresive ale Uniunii Sovietice. Și noi am spus, de asemenea, multor prieteni ai noștri că principalul pericol de război vine din partea Uniunii Sovietice.
Atunci cum ar trebui să tratăm această situație? În primul rând, ar trebui să facem pregătiri. Am discutat această idee a noastră cu prietenii noștri. Dacă cineva este pregătit în momentul în care izbucnește un război, nu se va afla într-o poziție dezavantajoasă.
Al doilea lucru este că se impune să încercăm să perturbăm desfășurarea strategică a agresiunii sovietice. Pentru că, pentru a obține hegemonia în lume, Uniunea Sovietică trebuie mai întâi să obțină baze aeriene și navale în întreaga lume, deci trebuie să facă o desfășurare strategică. Iar noi trebuie să încercăm să perturbăm planurile sale de desfășurare globală.
Al treilea punct este că ar trebui să atragem atenția oamenilor lumii asupra pericolului ca Uniunea Sovietică să lanseze un război de agresiune, astfel încât oamenii să nu-și facă iluzii în această privință. Pentru ca popoarele din toate țările să ducă o luptă de la egal la egal împotriva ei, în lumina condițiilor lor concrete. Și numai în acest fel va fi posibilă amânarea izbucnirii războiului. În opinia noastră, este imposibil să evităm complet războiul.
În discuțiile noastre cu o mulțime de prieteni, am constatat că aceștia au opinii diferite în această privință. Îmi amintesc că, în timpul celei de-a doua vizite în China, președintele Nixon i-a pus o întrebare președintelui Mao. El a întrebat dacă este posibil să se evite războiul timp de 1000 de ani. Președintele Mao a clătinat din cap. Apoi a întrebat: „Ce ziceți de 50 de ani? Iar președintele Mao a spus că poate era imposibil. Atunci președintele Nixon a întrebat: Ce ziceți de 20 de ani? Președintele a spus că poate că este posibil. Am fost prezent la această conversație și, desigur, ceea ce v-am spus nu sunt citate exacte.
Credem că scopul Uniunii Sovietice, care se angajează într-o astfel de expansiune frenetică a armamentului și în operațiuni de război în mare viteză, este acela de a se extinde și de a invada alte țări.
Unii prieteni americani ne-au spus că doar în ceea ce privește chestiunea energiei, la un moment dat, producția de petrol a Uniunii Sovietice va scădea. Dar va exista o cerere mai mare de petrol în Uniunea Sovietică. Prin urmare, este necesar ca Uniunea Sovietică să găsească unele resurse de petrol în străinătate.
De aceea, în ultima vreme, Uniunea Sovietică desfășoară activități frenetice în Orientul Mijlociu și în Cornul Africii. În Orientul Mijlociu, când președintele Sadat al Egiptului a abrogat Tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică și a expulzat experții sovietici, Uniunea Sovietică s-a îndreptat imediat spre Libia.
În Somalia, când somalezii au abrogat Tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică și au expulzat experții sovietici, au desființat baza (o bază militară sub acoperire), atunci Uniunea Sovietică a trecut la susținerea Etiopiei. Așadar, Uniunea Sovietică face un efort continuu de a căuta baze pentru ea și de a-și extinde sferele de influență.
Președintele Mao a declarat, cu aceeași ocazie, că SUA are interese de protejat în lume, iar Uniunea Sovietică vrea să se extindă. Această contradicție este insolubilă.
Unii oameni afirmă că China este pesimistă. Noi nu credem acest lucru. Noi suntem optimiști revoluționari. Nu facem decât să scoatem la lumină esența problemelor, astfel încât poporul să se confrunte cu ea și să-și sporească vigilența.
China nu dorește să vadă o izbucnire majoră [omisiune pe text, în original]. Avem nevoie de un mediu internațional pașnic, în care să ne construim țara. Dar suntem, cu siguranță, conștienți de faptul că Uniunea Sovietică este hotărâtă să subjuge China. Prin urmare, trebuie să ne sporim vigilența.
După decesul președintelui Mao, Uniunea Sovietică a făcut o mulțime de mișcări mărunte. Cred că Dr. Brzezinski este conștient de acest lucru.
Pe baza analizei noastre a esenței problemelor din lume, credem că politica sovietică de imperialism social nu se va schimba și, prin urmare, nici politica noastră față de Uniunea Sovietică nu se va schimba.
Cum au aflat că Dr. Brzezinski vine în China, l-au trimis în grabă pe Ilichev înapoi la Pekin pentru câteva zile.[6] Atunci au intenția de a rezolva vreo problemă cu noi? Nu. Și nu cu mult timp în urmă au trimis un elicopter și 18 canoniere și bărci de patrulare pentru a invada teritoriul chinez. Noi am depus un protest. Și-au exprimat regretul. Dar apoi au recurs la sofisme. Au spus că incidentul a avut loc pe timp de noapte și că trupele sovietice nu au știut că au intrat din greșeală pe teritoriul chinez. Nu era deloc adevărat. La Moscova, da, a fost în miez de noapte, dar de-a lungul râului Ussuri era ora 7:00 dimineața. Atunci cum se poate ca trupele sovietice să nu fi văzut care era teritoriul chinezesc? Au spus că a fost în timpul nopții. Era ora Moscovei.
În ansamblu, credem că, așa cum arată evoluția situației internaționale, este bună. Situația din China este, de asemenea, bună. Dacă situația din China nu ar fi fost bună, dacă poporul chinez nu ar fi fost vigilent și nu s-ar fi pregătit, atunci Uniunea Sovietică ar fi atacat China.
Ați discutat deja despre situația internațională, așa că nu intenționez să mai insist asupra ei. Acum câteva cuvinte despre relațiile noastre bilaterale. Știu că Dr. Brzezinski nu a fost instruit să negocieze această chestiune în cadrul acestei vizite.
Cu toate acestea, cele două părți au făcut un schimb de opinii cu privire la această chestiune. Iar Dr. Brzezinski a transmis, de asemenea, mesajul din partea Președintelui Carter, în care se afirmă că a luat o hotărâre în această chestiune.[7] Și salutăm acest lucru. Iar în ceea ce privește chestiunea normalizării relațiilor dintre China și SUA, vicepremierul Teng a trecut, de asemenea, în revistă conversațiile anterioare.
Și cred că poziția și punctele noastre de vedere cu privire la această chestiune vă sunt bine cunoscute. Vicepremierul Teng a mai declarat că, dacă Președintele american s-a hotărât cu adevărat, nu este dificil de rezolvat această problemă.
Și, bineînțeles, partea americană a declarat că trebuie să rezolve anumite probleme interne. Având în vedere că v-ați hotărât, cred că este mai ușor pentru dumneavoastră să faceți o astfel de muncă, în această chestiune. Și îmi amintesc că administrațiile americane anterioare au avut cândva o teorie a așa-numitelor piese de domino. Și mai târziu această teorie a dispărut.
Și mai târziu au existat argumente din partea anumitor persoane, de a menține vechii prieteni. În opinia noastră, trebuie să facem o analiză a vechilor prieteni. Cred că putem aborda această chestiune din două puncte de vedere. Chiang Ching-kuo, din Taiwan, poate fi socotit un vechi prieten al SUA, dar cred că merită să ne gândim la ideea de ne a întreba câți oameni poate el reprezenta? Majoritatea covârșitoare a oamenilor din Taiwan, inclusiv un număr considerabil de ofițeri militari și politici din guvernul Chiang Ching-kuo, doresc reunificarea. Și chiar și copiii unor ofițeri din cadrul serviciilor armate ale guvernului Chiang Ching-kuo, care studiază acum în SUA, promovează în mod activ unitatea Chinei. Așadar, nu se poate spune că Chiang Ching-kuo reprezintă cele 16-17 milioane de persoane din Taiwan.
Administrația americană anterioară (nu mă refer la administrația actuală) l-a ajutat cândva pe Chiang Kai-shek împotriva Partidului Comunist Chinez și a poporului chinez și a fost angajată într-o încercare prelungită de forță și de luptă împotriva poporului chinez. Chiang Kai-shek a fost dușmanul comun al întregului popor chinez.
Deși a primit o sumă uriașă de dolari americani și echipamente militare din partea SUA, a fost învins, în cele din urmă. Iar guvernul SUA și-a creat, astfel, o imagine foarte proastă în rândul poporului chinez. Așa s-a întâmplat în China în ceea ce privește chestiunea așa-numiților prieteni vechi. În Vietnam, Diem și în Coreea Syngman Rhee au fost cei care au fost combătuți de poporul lor și, în cele din urmă, învinși.
Acesta este primul punct pe care aș dori să îl subliniez.
Acum, al doilea punct este că partea americană dorește invariabil ca China să se angajeze să rezolve problema Taiwanului prin mijloace pașnice.
Cel puțin, partea americană crede că poate emite o declarație prin care să își exprime speranța și așteptările ca China să rezolve această problemă prin mijloace pașnice și ar spera că China nu o va contrazice. Apoi, aceasta înseamnă, totodată, că partea americană cere Chinei să se angajeze să nu folosească forța pentru a elibera Taiwanul.
Dacă ne asumăm angajamentul că China nu va elibera Taiwanul cu ajutorul armelor, atunci, pe de altă parte, partea americană ajută și înarmează Taiwanul cu echipamentul său militar. Care va fi rezultatul acestor acțiuni? Cred că este vorba în continuare de crearea unei singure Chine, a unui Taiwan sau a două Chine.[8]
Taiwanul face parte din teritoriul Chinei, iar locuitorii din Taiwan sunt compatrioții noștri. Insistă China să elibereze Taiwanul prin arme? Credem că, dacă Chiang Ching-kuo din Taiwan nu ar fi primit echipamente și arme americane, ar fi putut exista o rezolvare mai rapidă și mai bună a acestei probleme.
În ceea ce privește modul în care ne vom desfășura activitatea în Taiwan, după eliberarea Taiwanului, și cum vom face ca oamenii din Taiwan să ducă o viață mai bună, avem propriile noastre idei. Guvernul chinez este responsabil nu numai pentru poporul chinez de pe continent, ci și pentru cel din Taiwan.
După vizita secretarului Vance în China, i-am trimis un mesaj verbal Președintelui Carter.[9] Taiwanului nu este doar o chestiune de diplomație. Este o chestiune politică. Dacă cineva privește această problemă într-o perspectivă strategică largă, își va da seama și această problemă poate fi rezolvată la o dată apropiată. Normalizarea relațiilor dintre China și SUA este extrem de benefică pentru eforturile noastre de a rezolva problema Ursului Polar.
Am declarat întotdeauna că, pentru Japonia, prima prioritate este menținerea unei relații bune cu SUA și apoi cu China. Cred că împărtășim aceleași păreri cu privire la această chestiune. Am aflat despre o declarație a Excelenței Voastre conform căreia partea americană nu va pune niciun obstacol în calea încheierii Tratatului de prietenie dintre China și Japonia. În schimb, partea americană sprijină încheierea tratatului. Apreciem atitudinea dumneavoastră. De fapt, nu există mari dificultăți în ceea ce privește încheierea Tratatului de prietenie între China și Japonia. singura problemă este includerea clauzei anti-hegemonice.
China insistă asupra includerii clauzei, iar Japonia spune nu. Iar noi spunem că în Comunicatul de la Shanghai dintre China și SUA este inclusă opoziția față de hegemonie. Iar declarația comună a Chinei și Japoniei. emisă în 1972, în timpul vizitei premierului Tanaka în China, a inclus, de asemenea, opoziția față de hegemonie. Atunci de ce nu ar putea Japonia să încerce să includă această clauză în Tratatul de pace și prietenie dintre China și Japonia? Suntem, de asemenea, de părere că includerea clauzei anti-hegemonie în Tratat este, de asemenea, o constrângere pentru China însăși [10]
Nu este dificil pentru Japonia să spună că nu va urmări hegemonia. Singura problemă este că Uniunea Sovietică se opune ferm.
Din punctul nostru de vedere, Tratatul va fi încheiat între cele două țări care se opun hegemoniei, iar în Tratat nu vom nominaliza Uniunea Sovietică. Oricine va căuta hegemonia, se va confrunta cu opoziția noastră.
Dacă Uniunea Sovietică nu ar urmări hegemonia, nu ar trebui să se teamă atât de mult de ea. Dar, din moment ce Uniunea Sovietică caută hegemonia, se teme de moarte de acest Tratat. Într-adevăr, există o mulțime de avantaje în includerea acestei clauze anti-hegemonie. Iar în această privință, guvernul Fukuda nu s-a hotărât. Atunci noi spunem că vom aștepta o decizie din partea guvernului Fukuda. Apoi vom merge mai departe cu ea. Dar, în general, relațiile noastre cu Japonia s-au dezvoltat fără probleme în diverse domenii. Și nu cu mult timp în urmă am semnat un acord comercial pe termen lung cu Japonia.[11]
Este benefic atât pentru chinezi, cât și pentru japonezi. Am aflat, din conversațiile dumneavoastră, că ați discutat și despre Cambodgia. Ministrul de externe Huang v-a explicat punctele noastre de vedere.
Este adevărat că Vietnamul intenționează să înființeze acolo o mare federație indo-chineză. Iar vietnamezii sunt, de asemenea, susținuți de Uniunea Sovietică în activitățile lor. Noi aprobăm vizita vicepreședintelui american Mondale în țările ASEAN.
Este un lucru bun pentru prevenirea infiltrării sovietice în regiune. Dar declarația sa cu privire la Cambodgia este destul de diferită de opiniile părții chineze, iar noi considerăm că declarația sa a ajutat Uniunea Sovietică. I-am menționat din nou această întrebare doctorului Brzezinski pentru a vă ajuta să înțelegeți opiniile și poziția noastră.
În Orientul Mijlociu, președintele Sadat a luat măsura îndrăzneață de a vizita Israelul. Noi îl susținem. Avem relații bune cu Egiptul. Dar nu a reușit să se consulte și să informeze celelalte țări arabe înainte de vizita sa în Israel. Ca urmare a amestecului Uniunii Sovietice în afacerile din Orientul Mijlociu, a apărut frontul de respingere, care s-a format rapid. Acest lucru a oferit Uniunii Sovietice o oportunitate de a întinde mâna spre Orientul Mijlociu.
Credem că prietenii noștri americani ar trebui să fie atenți la un lucru. Dacă nu reușiți să limitați Israelul, președintele Sadat va fi într-o poziție foarte dificilă. El nu se confruntă doar cu frontul de respingere al țărilor arabe, ci și cu dificultăți acasă. Dacă se poate aplica o oarecare restricție asupra Israelului și dacă se poate forța Israelul să se retragă de pe teritoriul arab pe care l-a ocupat și să recunoască drepturile naționale ale poporului palestinian, atunci va fi posibil ca o mulțime de țări arabe din Orientul Mijlociu să se unească. Excelența Voastră a menționat că există țări moderate în Orientul Mijlociu – cum ar fi Egipt, Iordania, Arabia Saudită, Israel – care ar putea forma un bloc care să se opună Uniunii Sovietice.
Îmi amintesc că președintele Mao i-a spus odată lui Henry Kissinger că SUA a dat deja o mână de ajutor Israelului. Ar trebui să o dea pe cealaltă țărilor arabe. Cu o ocazie ulterioară, Dr. Henry Kissinger ne-a spus că partea americană a făcut acest lucru. Iar acest lucru a determinat o schimbare drastică în atitudinea Egiptului. Dacă va exista dezbinarea între țările arabe, Uniunea Sovietică va profita de șansa de a intra. Acest lucru va da naștere la apariția a două grupuri antagoniste în Orientul Mijlociu. Iar dacă Israelul nu este controlat, atunci Egiptul va fi în mai mare dificultate. Am observat că președintele Numeri al Sudanului a făcut câteva vizite în anumite țări. Sudanul este foarte nemulțumit de Uniunea Sovietică. Are relații bune cu Egiptul. Activitățile sale în aceste țări au avut ca scop să ajute aceste țări să se unească, astfel încât Uniunea Sovietică să nu aibă șansa de a intra.
În ceea ce privește Coreea, cred că Dr. Brzezinski știe bine că nu cu mult timp în urmă am făcut o vizită acolo. Nord-coreenii știau că urma să veniți în China. Ei m-au rugat să vă transmit că Coreea nu va ataca Sudul. [12]
Cu alte cuvinte, nu vor lansa un război împotriva Coreei de Sud. Și le-a fost greu să înțeleagă exercițiile militare masive desfășurate în comun de către SUA și Pak Chong Hui, din Coreea de Sud. Preocuparea lor este că, dacă guvernarea lui Pak Chong Hui devine instabilă, acesta ar putea lansa un atac împotriva Nordului. Iar partea nord-coreeană își exprimă, de asemenea, disponibilitatea de a intra în negocieri cu partea americană. Ei au transmis această idee Președintelui Carter prin intermediul Președinților Tito și Ceaușescu.
Ei speră că pot obține o reunificare independentă și pașnică a țării, fără interferențe externe. Cu alte cuvinte, Coreea de Nord nu cere schimbarea imediată a sistemului social din Coreea de Sud. Nici Coreea de Sud nu ar trebui să o facă. După o anumită perioadă de timp și prin alegeri democratice, ar trebui să existe o conducere unificată a țării. Le va fi astfel mai ușor revizioniștilor sovietici să intervină în afacerile Coreei? Noi nu credem acest lucru. Credem că va îngreuna situația pentru revizioniștii sovietici. Coreea de Nord se opune cu fermitate unui statut consolidat de divizare [13] a Coreei de Nord și a Coreei de Sud. Desigur, cele de mai sus sunt opiniile Coreei de Nord, iar guvernul chinez consideră că ideile lor sunt corecte.
Știm că guvernul SUA are opinii diferite în această privință. Așadar, asta este ceea ce aș dori să subliniez, deoarece am aflat din conversațiile dumneavoastră ceea ce ați discutat deja.
Acum, că sunteți aici, credem că este o bună ocazie de a vă explica punctele noastre de vedere într-un mod sincer și deschis. În cele din urmă, aș dori să îl rog pe Dr. Brzezinski să transmită salutările mele Președintelui Carter la întoarcere. Ei bine, vorbesc prea mult. Aș dori să ascult ce aveți de spus.
[1] Sursa: Carter Library, National Security Affairs, National Security Affairs, Staff Material, Office, Outside the System File, Box 46, China: Brzezinski, mai 1978, călătorie: 5/18-24/78. Top Secret; Sensibil.
Întâlnirea a avut loc în Marea Sală a Poporului. În partea de sus a paginii, președintele a scris: „Este impresionant. JC.”
Pe 23 mai, Brzezinski le-a transmis, prin cablu, lui Carter și Vance, un raport al întâlnirii sale cu Hua. El a notat că Hua „a spus că renunțarea de către chinezi la folosirea forței pentru a rezolva problema Taiwanului, în timp ce SUA continuă să furnizeze arme Taiwanului, ar echivala cu crearea a două Chine. Acest lucru a fost inacceptabil”.
Brzezinski a observat apoi: „Aparent, implicit în comentariile lui Hua, deși subiectul merită studiat în continuare, ar fi că avem de ales în ceea ce privește formula de normalizare. Fie putem continua să furnizăm arme Taiwanului, după normalizare, fără a obține o declarație chineză de intenție pașnică, fie putem obține declarația, în timp ce punem capăt vânzărilor de arme.” Carter a parafat această telegramă.(Mesajul backchannel 12 de la Tokyo către Sala de situații a Casei Albe, 23 mai; Biblioteca Carter, National Security Affairs, Staff Material, Office, Outside the System File, Box 46, China: Brzezinski, mai 1978, Călătorie: 5/18-24/78). | RELAȚIILE EXTERNE ALE STATELOR UNITE, 1977-1980, VOLUMUL XIII, CHINA
[2] în original: „To Chairman Hua, a piece of the Moon for you and the people of China, symbolic of our joint quest for a better future. Jimmy Carter.”
[3] În timpul Revoluției Culturale chineze, mulți funcționari guvernamentali au fost trimiși în mediul rural pentru a frecventa școlile 7 mai, unde au fost angajați pentru muncă manuală și au primit îndoctrinare ideologică.
[4] A se vedea documentele 108 și 109.
[5] vezi AFGANISTAN – ISTORIA LOVITURILOR DE STAT
[6] Vice-ministrul sovietic de externe Leonid Ilichev, negociatorul sovietic pentru discuțiile privind disputa de frontieră sino-sovietică, s-a întors la Beijing la 26 aprilie. (Telegrama 122476 către US-NATO Bruxelles, 13 mai; Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780204-0737).
[7] A se vedea documentul 110.
[8] Carter a trasat o linie pe marginea din stânga pentru a evidenția cele patru propoziții precedente.
[9] Este posibil ca aceasta să fie o referire la un mesaj transmis în timpul întâlnirii lui Woodcock cu ministrul de externe Huang, raportată în telegrama 2654 din Beijing, 14 noiembrie 1977. (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, P850056-1753)
A se vedea, de asemenea, Documentul 68 și nota de subsol 4 la acesta. În ceea ce privește vizita lui Vance, a se vedea documentele 47-52.
[10] Carter a subliniat: „restricție față de China însăși”.
[11] Acordul a fost semnat în februarie.
[12] Carter a subliniat: „Coreea nu va ataca Sudul”.
[13] Carter a subliniat „situația consolidată a diviziei” și a trasat un semn de întrebare pe marginea din stânga.
[14] Carter a subliniat că „Statele Unite nu ar trebui să meargă la Moscova pe umerii Chinei”.
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.